Arushanyan împotriva Armeniei

Comunicat la 21 februarie 2018 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 79501/12 Ashot ARUSHANYAN împotriva Armenia depusă la 4 decembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ashot Arushanyan, este un național armenian născut în 1986 și la momentul material a fost reținut la închisoarea Nubarashen Remand din Erevan. El este reprezentat în fața Curții de către dl L. Simonyan, un avocat practicant în Yerevan. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 iunie 2012, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a ajuta la furtul unei sume excepțional de bani mari prin furnizarea de informații unui grup de persoane cu privire la locația și transferul acestor bani.

La 23 iunie 2012, Curtea de District Kentron și Nork-Marash din Yerevan au acordat o cerere depusă de investigatorul care urmărește să dețină reclamantul timp de două luni. Hotărârea Curții de District conținea următoarele motive: suspiciunile rezonabile că reclamantul a fost ajutat la jaf a fost stabilită deoarece unul dintre co-acusați a declarat că a obținut informațiile privind banii furați de la solicitant; reclamantul a fost acuzat de o infracțiune gravă; circumstanțe importante și persoanele care au participat la infracțiune au trebuit să fie divulgate; o parte semnificativă a banilor nu a fost încă găsită; dacă reclamantul a putut obstrucține ușor ancheta, a exercitat o influență ilegală asupra persoanelor implicate în proceduri și ascunde materiale importante.

La 10 august 2012, investigatorul a solicitat Curții de District să prelungească perioada de detenție a reclamantului pentru o lună, raționând că trebuie luate anumite măsuri de investigare, și anume identificarea anumitor persoane și locația banilor furate, obținerea de informații de la Banca Centrală și obținerea unui aviz de experți criminaliști. Investigatorul a susținut că reclamantul ar putea obstrucționa aceste măsuri, dacă este în general. La 15 august și 18 septembrie 2012, Tribunalul de District a prelungit de două ori deținerea reclamantului, mai întâi până la 20 septembrie și apoi până la 5 octombrie 2012. În prima ocazie, Curtea a hotărât că reclamantul ar putea absoarbe și obstrucționa măsurile de investigație care trebuie luate, inclusiv identificarea anumitor persoane și locația banilor furate, obținerea de informații de la Banca Centrală și obținerea unui aviz de experți legaliști.

În a doua ocazie, instanța a hotărât că reclamantul ar putea obstrucționa ancheta și să exercite influență ilegală asupra persoanelor implicate în procedură. Solicitarea de cauțiune a fost respinsă din cauza faptului că cauțiunea nu ar putea garanta comportamentul său adecvat. La 20 septembrie 2012, cauza penală a reclamantului a fost transmisă Curții de District pentru examinare în fond și, la 24 septembrie 2012, această instanță a hotărât să preia cazul. Această ultimă decizie a afirmat, de asemenea, că nu există motive de eliberare a reclamantului și că motivele de detenție au persistat anterior. La 4 octombrie 2012, Curtea de District a hotărât să precizeze procesul.

În decizia sa, Curtea de District a refuzat cererea reclamantului de a fi eliberată sau de a fi acordată cauțiunea și a declarat că înaintea reclamantului Curtea a raționat că suspiciunile rezonabile că reclamantul a comis o infracțiune au persistat încă, precum și motivele de deținere anterior, în timp ce nu există motive pentru eliberarea sa. La 15 octombrie 2012, Curtea de Casație în instanța finală a susținut hotărârea din 15 august 2012. La 18 octombrie 2012, Curtea de District și-a pronunțat prima ședință, la care reclamantul a solicitat să fie eliberat, susținând că perioada de detenție autorizată a expirat la 5 octombrie 2012. Curtea de District a refuzat această cerere din aceleași motive ca la 4 octombrie 2012. La 30 ianuarie 2013, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la închisoare.

Curtea de District a declarat, de asemenea, că detenția reclamantului trebuie să continue. Reclamantul a interzis această hotărâre. La 23 iulie 2013, Curtea Penală de Apel a anulat hotărârea și a ordonat o nouă examinare. La 28 octombrie 2013, Curtea de District a hotărât să stabilească procesul. În decizia respectivă, Curtea de District a declarat că detenția reclamantului ar trebui să continue. La 12 decembrie 2013, un alt judecător al Curții de District, care a preluat procesul penal la 29 noiembrie 2013, a hotărât să continue detenția reclamantului. La 20 decembrie 2013, reclamantul a solicitat Curtea de District să-l elibereze. La 11 februarie 2014, Curtea de District, bazată pe art. 138 § 6 din CCP, a respins cererea reclamantului, raționând că nu există termen maxim de detenție în etapa procesului.

De asemenea, Comisia a remarcat că hotărârile Curții de District din 4 octombrie 2012, 28 octombrie și 12 decembrie 2013 constituie o bază legală pentru continuarea detenției reclamantului, deoarece motivele adăugat în aceste hotărâri persistău. Curtea de District a argumentat că, în legătură cu noua examinare a cazului penal, reclamantul ar putea exercita influență ilegală asupra persoanelor implicate în procedură, împiedicând astfel colectarea noilor dovezi, subliniind, de asemenea, gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, precum și probabila severitate a sentinței anticipate. Pe baza aceleiași motive, Curtea de District a refuzat, de asemenea, să elibereze reclamantul pe cauțiune. Începând cu 14 iulie 2014, reclamantul a fost încă reținut pe măsură ce procesul său a fost în curs.

Legea internă relevantă art. 291 prevede că un caz penal primit de către o instanță este preluat de unul dintre judecătorii săi în conformitate cu o procedură prescrisă și se adoptă o decizie relevantă. art. 292 prevede că judecătorul care se ocupă de un caz examinează materialul cazului și, în termen de 15 zile de la data prelucrării cazului, adoptă o serie de decizii, inclusiv o decizie de stabilire a cazului de judecată. art. 293 § 2 prevede că decizia de stabilire a cazului de judecată trebuie să conțină, printre altele, o hotărâre care impune, ridică sau modifică o măsură preventivă. art. 300 prevede că, la adoptarea deciziilor, instanța este obligată să examineze chestiunea de a impune sau nu o măsură preventivă sau, în cazul în care o astfel de măsură a fost deja impusă, dacă este sau nu justificată.

Reclamantul se plânge că, începând cu 5 octombrie 2012, detenția sa a fost încălcată de art. 5 § 1, deoarece hotărârea Curții de District de a părăsi deținerea sa ca măsură preventivă nemodificată nu a avut nicio bază în legislația internă, în timp ce detenția sa între 23 iulie și 28 octombrie 2013 nu a fost autorizată de nicio hotărâre a instanței. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 că instanțele nu au furnizat motive „relevante și suficiente” pentru detenția sa. Întreprinderea părților a fost detenția reclamantului în timpul procesului compatibile cu cerințele articolului 5 § 1 din Convenție? În special: (a) în ceea ce privește detenția reclamantului din 24 septembrie 2012 până la 30 Ianuarie 2013 și începând cu 28 octombrie 2013, deciziile de autorizare a detenției sale în cursul acestei perioade au permis o protecție adecvată împotriva arbitrației și îndeplinesc cerințele de licență în sensul articolului 5 § 1 din convenție?

Guvernul este solicitat să precizeze dacă reclamantul a fost eliberat în cele din urmă în timpul procesului sau dacă a rămas deținut până la condamnarea sau achitarea sa, în primă instanță, și să prezinte copii ale documentelor relevante. (b) În ceea ce privește detenția reclamantului din 23 iulie până la 28 octombrie 2013, această detenție a fost legală în sensul articolului 5 § 1 din Convenție, ținând cont de faptul că nu a existat nici o decizie judecătorească care să autorizeze detenția sa pe parcursul acestei perioade? Instanțe interne au furnizat motive „relevante și suficiente” pentru detenția reclamantului, astfel cum este prevăzut la art. 5 § 3 din Convenția (a se vedea Buzadji c. Republica Moldova [GC], nr. 23755/07, §§ 84 et seq., 5 iulie 2016, și Ara Harutyunyan c. Armenia , nr. 629/11, §§ 48 et seq., 20 octombrie 2016)?

Communicated on 21 February 2018

FIRST SECTION

Application no. 79501/12 Ashot ARUSHANYAN against Armenia lodged on 4 December 2012

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Ashot Arushanyan, is an Armenian national who was born in 1986 and at the material time was detained at Nubarashen Remand Prison in Yerevan. He is represented before the Court by Mr L. Simonyan, a lawyer practising in Yerevan. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 20 June 2012 the applicant was arrested on suspicion of assisting in the theft of an exceptionally large amount of money by providing information to a group of persons on the location and transfer of that money. On 23 June 2012 the Kentron and Nork-Marash District Court of Yerevan granted an application lodged by the investigator seeking to detain the applicant for two months.

The decision of the District Court contained the following reasons: reasonable suspicion that the applicant had aided in the robbery was established because one of the co-accused had stated that he had obtained the information on the stolen money from the applicant; the applicant was charged with a serious offence; important circumstances and persons participating in the offence had to be disclosed; a significant part of the money had not yet been found; if released, the applicant could easily obstruct the investigation, exert unlawful influence on persons involved in the proceedings and conceal important materials. On 10 August 2012 the investigator asked the District Court to extend the period of the applicant’s detention for a month, reasoning that certain investigatory measures had to be taken, namely identifying certain persons and the location of the stolen money, obtaining information from the Central Bank and obtaining a forensic expert opinion.

The investigator submitted that the applicant could obstruct these measures, if at large. On 15 August and 18 September 2012 the District Court twice extended the applicant’s detention, first until 20 September and then until 5 October 2012. On the first occasion, the court ruled that the applicant could abscond and obstruct the investigative measures to be taken, including identifying certain persons and the location of the stolen money, obtaining information from the Central Bank and obtaining a forensic expert opinion. On the second occasion, the court ruled that the applicant could obstruct the investigation and exert unlawful influence on the persons involved in the proceedings. The applicant’s application for bail was rejected on the ground that bail could not guarantee his proper conduct.

On 20 September 2012 the criminal case in respect of the applicant was transmitted to the District Court for examination on the merits and on 24 September 2012 that court decided to take over the case. The latter decision also stated that there were no grounds for the applicant’s release and that the previously stated grounds for his detention persisted. On 4 October 2012 the District Court decided to set the case down for trial. In its decision, the District Court refused the applicant’s request to be released or to be granted bail and stated that the applicant’s pre ‑ trial detention should continue. The court reasoned that reasonable suspicion that the applicant had committed an offence still persisted, as well as the previously stated reasons for his detention, while there were no grounds for his release.

On 15 October 2012 the Court of Cassation in the final instance upheld the decision of 15 August 2012. On 18 October 2012 the District Court held its first hearing, at which the applicant asked to be released, arguing that the period of his authorised detention had expired on 5 October 2012. The District Court denied this request on the same grounds as on 4 October 2012. On 30 January 2013 the District Court found the applicant guilty and sentenced him to imprisonment. The District Court also stated that the applicant’s detention must continue. The applicant appealed against that judgment. On 23 July 2013 the Criminal Court of Appeal reversed the judgment and ordered a new examination. On 28 October 2013 the District Court decided to set the case down for trial.

In that decision, the District Court stated that the applicant’s detention should continue. On 12 December 2013 another judge of the District Court, who had taken over the criminal case on 29 November 2013, decided to continue the applicant’s detention. On 20 December 2013 the applicant requested the District Court to release him. On 11 February 2014 the District Court, relying on Article 138 § 6 of the CCP, rejected the applicant’s request, reasoning that there was no maximum time-limit for detention at the trial stage. It also noted that the District Court’s decisions of 4 October 2012, 28 October and 12 December 2013 were a lawful basis for the applicant’s continued detention, as the reasons adduced in these decisions still persisted.

The District Court reasoned that, in connection with new examination of the criminal case, the applicant could exert unlawful influence on the persons involved in the proceedings, thereby impeding the collection of new evidence. It also stressed the gravity of the charges against the applicant, as well as the likely severity of the anticipated sentence. On the basis of the same reasoning, the District Court also refused to release the applicant on bail. As of 14 July 2014 the applicant was still detained as his trial was on ‑ going. B. Relevant domestic law Article 291 provides that a criminal case received by a court is taken over by one of its judges in accordance with a prescribed procedure and a relevant decision is adopted.

Article 292 provides that the judge who takes over a case examines the case material and, within fifteen days of the date of taking over the case, adopts a number of decisions, including a decision setting the case down for trial. Article 293 § 2 provides that the decision setting the case down for trial must contain, inter alia , a ruling imposing, lifting or changing a preventive measure. Article 300 provides that, when adopting decisions, the court is obliged to examine the issue of whether or not to impose a preventive measure or, if such a measure has already been imposed, whether or not it is justified. COMPLAINTS The applicant complains that, starting from 5 October 2012, his detention was in breach of Article 5 § 1, as the District Court decisions to leave his detention as a preventive measure unchanged had no basis in domestic law, while his detention between 23 July and 28 October 2013 was not authorised by any court ruling.

The applicant complains under Article 5 § 3 that the courts failed to provide “relevant and sufficient” reasons for his detention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was the applicant’s detention during the trial compatible with the requirements of Article 5 § 1 of the Convention? In particular: (a) as regards the applicant’s detention from 24 September 2012 to 30 January 2013 and from 28 October 2013 onwards, did the decisions authorising his detention during that period afford adequate protection from arbitrariness and meet the requirement of lawfulness within the meaning of Article 5 § 1 of the Convention? The Government are requested to specify whether the applicant was eventually released during the trial or whether he remained detained until his eventual conviction or acquittal at first instance, and to submit copies of relevant documents. (b) as regards the applicant’s detention from 23 July to 28 October 2013, was this detention lawful within the meaning of Article 5 § 1 of the Convention, taking into account that there was no court decision authorising his detention during that period?

2. Did the domestic courts provide “relevant and sufficient” reasons for the applicant’s detention, as required by Article 5 § 3 of the Convention (see Buzadji v. the Republic of Moldova [GC], no. 23755/07, §§ 84 et seq., 5 July 2016, and Ara Harutyunyan v. Armenia , no. 629/11, §§ 48 et seq., 20 October 2016)?