MOCANU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MOCANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2018)
SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 52917/09 Ioan Marinel MOCANU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 16 ianuarie 2018 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 24 septembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Ioan Marinel Mocanu, este un resortisant român născut în 1966 și rezident în Lupeni. Prin decizia președintelui secțiunii, acesta a fost autorizat să asigure el însuși apărarea intereselor sale în fața Curții [art. 36 alineatul (2) din Regulamentul de procedură]. La 24 octombrie 2007, el s-a prezentat la un concurs pentru promovare. Concursul a vizat mai multe posturi vacante. Candidații au fost obligați să opteze pentru un post precis și să obțină o notă minimă de 7 din 10. La finalul concursului, reclamantul a obținut nota de 7,50, dar candidatura sa a fost respinsă pentru că un alt candidat pentru postul în cauză a obținut o notă mai mare. Nu a fost efectuată nici o realocare a candidaților. Reclamantul a contestat rezultatele concursului în fața tribunalului departamental de El a solicitat apoi reinstaurarea sa de către inspectorul departamental de poliție (inclusiv inspecția de poliție) la unul dintre posturile vacante după concurs. printr-o hotărâre din 11 septembrie 2008, tribunalul departamental și-a respins acțiunea, pe motiv că concursul fusese organizat în conformitate cu reglementările în domeniu. Reclamantul a formulat o acțiune în fața instanței de apel din Alba Iulia ( Curtea de Apel a Uniunii Europene și-a exprimat dreptul la o realocare pe un post vacant. printr-o decizie înainte de a se pronunța dreptul din 24 martie 2009, Curtea de Apel a informat Comisia cu privire la detaliile suplimentare referitoare la posturile vacante și la posibilitățile de realocare. În cererea adresată inspectorului se indica că aceste clarificări suplimentare erau necesare pentru a se ajunge la ședința din 14 aprilie 2009, la 9 aprilie 2009, inspectoratul a prezentat grefei de judecată un răspuns care conținea precizările solicitate și care a fost astfel redactată în partea sa relevantă în speță. Răspunsul primit de la Inspectoratul General al Poliției Române și de la Hotărârea Generală Gestionarea Resurselor Umane a Ministerului de Interne și de Stat a indicat că realocarea candidaților care au obținut o notă minimă de 7 la postul [înlocuit] vacant contravine dispozițiilor legale; în acest context, postul care nu a fost ocupat a fost blocat. Pentru a susține afirmațiile noastre, vărsăm în pliant [înfășurat] n S/152.814 nota [adresa] menționată anterior. Potrivit hotărârii pronunțate de instanța de recurs (punctul 9 de mai jos), în cadrul procedurii publice din 14 aprilie 2009, reclamantul era el. chiar prezent și el a fost, de asemenea, reprezentat de avocatul ales. Instanța de apel a luat notă de răspunsul comunicat la 9 aprilie 2009 de către inspecție și rezuma conținutul acesteia. Apoi, ea a constatat că părțile nu au avut alte cereri de a face și le-a dat cuvântul pentru a pune pe fond argumentele lor referitoare la recurs. Prin hotărârea din aceeași zi, instanța de apel a respins recursul reclamantului. Părțile relevante ale hotărârii sunt astfel redactate Din dovezile depuse la dosar și din clarificările furnizate de pârât la cererea instanței de apel rezultă că, din cele 25 de posturi [disponibile la concurs] numai unul a rămas vacant pe parcursul mai multor ani] niciunul dintre candidații care au optat pentru această funcție nu a obținut nota minimă. În cazul în care o autoritate competentă din statul membru în cauză nu a furnizat informațiile necesare pentru a demonstra că o autoritate competentă din statul membru în cauză nu a furnizat informațiile necesare pentru a demonstra că o autoritate competentă din statul membru în cauză nu a furnizat informațiile necesare pentru a demonstra că o autoritate competentă din statul membru în cauză nu a furnizat informațiile necesare pentru a demonstra că o autoritate competentă din statul membru în cauză nu a furnizat informațiile necesare pentru a demonstra că o autoritate competentă din statul membru în cauză nu a furnizat informațiile solicitate în conformitate cu art. 16 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (UE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 aprilie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția datelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal a datelor cu caracter personal sau a datelor cu caracter personal sau a datelor cu caracter personal ale datelor cu caracter personal în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (CE) din Regulamentul (CE) nr. 53 din Regulamentul (CE) nr. Acest aspect este esențial în cazul de față, deoarece, având în vedere avizul Ministerului de l Din hotărârea Curții de Apel rezultă că, deși postul în cauză era vacant, deoarece mai mulți candidați care au aplicat pentru acest post nu au obținut nota minimă, reclamantul nu a putut fi realocat pentru că realocarea ar fi fost ilegală, întrucât candidaturile pentru posturile vacante nu puteau viza decât un post specific (punctul 3 de mai sus). (11) Reclamantul a indicat că a fost autorizat, în conformitate cu funcțiile sale, să aibă acces la documentele secrete. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă, în redactarea lor în vigoare la momentul faptelor, au fost astfel redactate: art. 126 Părțile pot solicita Tribunalului, la începutul ședinței, să amâne litigiile care nu sunt în stare, în cazul în care aceste cereri nu au loc în dezbatere (...).art. 129 Părțile au obligația, în condițiile legii, de a urmări desfășurarea și finalizarea procedurii. În mod similar, ele au obligația de a efectua actele de procedură în condițiile, în ordinea și în termenele stabilite de lege sau de instanță, de a-și exercita drepturile procedurale în conformitate cu dispozițiile art. 723 alin. (1), precum și de a-și dovedi pretențiile și [acuzațiile] de apărare. (...) În ceea ce privește situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile o invocă pentru a-și susține pretențiile și [acuzațiile în] apărare, instanța are dreptul să le solicite să prezinte, oral sau scris, detalii, precum și să prezinte dezbaterilor orice circumstanțe de fapt sau de drept, chiar și în cazul în care nu se menționează acest lucru în cererea [inițială] sau în memoriul în apărare. .... art. 167 Elementele de probă nu pot fi autorizate decât dacă instanța consideră că acestea pot aduce o soluție la litigiu (...). Acestea vor fi examinate înainte de începerea dezbaterilor pe fond. (...). art. 168 Decizia înainte de a spune dreptul prin care elementele de probă vor fi examinate. (...) sunt acceptate să indice faptele care trebuie dovedite, precum și mijloacele de probă acceptate în sprijinul.... Art. 169 L . Excluderea elementelor de probă se face în fața instanței, cu excepția cazului în care legea prevede altfel..... Art. 281 Greșelile sau omisiunile referitoare la numele, calitatea sau argumentele părților sau [greșelile] de calcul, precum și orice altă eroare materială [conținută în] o decizie sau o decizie înainte de a pronunța dreptul pot fi soluționate din oficiu sau la cerere.....art. 305 Laon nu poate prezenta dovezi noi în fața instanței care hotărăște cu privire la recurs, cu excepția [documentelor] scrise care pot fi depuse până la încheierea dezbaterilor. art. 723 Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și în conformitate cu scopul în care au fost recunoscute prin lege. (...). GRIEF 13. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii finalizate prin Hotărârea din 14 aprilie 2009 a instanței judecătorești. EN S/152.814 (punctul 7 de mai sus) a fost depus la dosar în fața tribunalului de apel și că este vorba despre un document secret pe care nu l-ar fi putut consulta sau discuta. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Argumentele părților Guvernul... Guvernul a solicitat informații cu privire la răspunsul comunicat la 9 aprilie de către inspectorat, în timp ce instanța de apel a constatat în instanță că acest răspuns fusese plătit la dosar. Acesta arată că reclamantul a avut într-adevăr acces la răspunsul de la inspecție care a fost depus la dosar cu șase zile înainte de a încuviința și pe care ar fi putut cere instanței de apel să-i ofere posibilitatea de a cunoaște conținutul plicului n S/152.184. Prin urmare, consideră că reclamantul nu a fost diligent în cadrul procedurii interne și a preferat să sesizeze direct Curtea cu privire la cauza sa. Reclamantul consideră că a epuizat căile de atac interne. El indică faptul că nu a avut cunoștință de răspunsul la inspecția din 9 aprilie 2009 și a contestat argumentul guvernului potrivit căruia acesta ar fi putut lua cunoștință de acest lucru înainte de data de 14 aprilie 2009 de la instanța de judecată. El a declarat, de asemenea, că, în momentul în care la tribunalul de recurs din 14 aprilie 2009, nici el, nici avocatul său nu au fost prezente. El a precizat că el a luat cunoștință de faptul că la plicul n S/152.184 fusese achitată la dosar numai după ce a primit la domiciliul său o copie a hotărârii din 14 aprilie 2009. Aprecierea Curții 17. Curtea nu consideră că este necesar să se examineze dacă, în speță, art. 6 alineatul (1) din Convenție este considerat ca fiind necesar să se aplice, în cadrul componentei sale civile, procedurii puse în discuție de solicitant, cererea fiind inadmisibilă în orice caz din următoarele motive 18. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care această dispoziție are drept scop să o aibă în principiu statele contractante, și anume să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora (a se vedea, printre altele, Gherghina c. România [GC] (dec.), n 42219/07, § 84, 9 iulie 2015). Cu toate acestea, dispozițiile art. 35 alin. (1) prevăd epuizarea doar a recursurilor atât în ceea ce privește încălcările incriminate, disponibile și adecvate; acestea trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel trebuie să le lipsească eficiența și accesibilitatea dorite. ; revine statului pârât sarcina de a demonstra că aceste cerințe sunt îndeplinite (McFarlane c. Irlanda [GC], n 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010 ; pentru o rechemare a principiilor generale relevante în materie de epuizare a căilor de atac interne, a se vedea Vučković și alții c. Serbia [GC], n 17153/11 și 29 alții, §§ 69-77, 25 martie 2014 19. În conformitate cu aceste principii în speță, Curtea constată că reclamantul se plânge că pachetul N S/152.814, care, în opinia sa, era un document secret, ar fi fost depus la dosar în fața instanei de recurs de către angajatorul său în cadrul litigiului privind promovarea sa. Ea constată că acest document nu figurează printre elementele depuse la dosar înaintea sa de către părți. Cu toate acestea, Curtea arată că, chiar și în cazul în care nu a prezentat o copie în fața acesteia, guvernul nu contestă, cel puțin nu în mod expres, că acest plic a fost depus la dosar în fața instanței judecătorești (punctul 15 de mai sus). Prin urmare, Comisia consideră că, în mod rezonabil, se poate presupune că acest plic a fost depus la dosar în fața instanei de apel din moment ce inspecia sa se referă la răspunsul său din 9 aprilie 2009 (punctul 7 de mai sus 20). Curtea observă apoi că reclamantul susține că a luat cunoștință de faptul că acest plic a fost vărsat dosarului numai atunci când a fost comunicat (punctul de mai sus). Cu toate acestea, Curtea subliniază că: hotărârea Curții de Justiție nu menționează existența plicului în cauză (punctele 9 și 10 litera (c). sus), astfel încât reclamantul nu a putut lua cunoștință de acest lucru pe baza conținutului acestei singure hotărâri. Nu se menționează această înfășurare la o singură reluare, mai exact în răspunsul la inspecția din 9 aprilie 2009 (punctul 7 de mai sus 21. Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă reclamantul putea, după cum indică guvernul, să ia cunoștință, înainte de a se pronunța în fața instanței judecătorești, de faptul că plicul n S/152.814 fusese vărsat la dosar și, dacă este cazul, să solicite clarificări în cadrul procedurii publice din 14 aprilie 2009. În această privință, Comisia constată că reclamantul susține că răspunsul la inspecția la o inspecție care se referea la înfășurarea în litigiu a nu i-a fost comunicat (punctul 16 de mai sus). Chiar dacă se presupune că acesta a fost cazul, Curtea constată că, în cadrul procedurii publice din 14 aprilie 2009, tribunalul de apel a luat notă de răspunsul comunicat la 9 aprilie 2009 de către inspecție și rezumând conținutul (punctul 8 de mai sus). Prin aplicarea dispozițiilor dreptului intern care consacră respectarea principiului contradicției (punctul Curtea consideră, prin urmare, că, în cazul în care răspunsul la inspecție nu i-ar fi fost comunicat, așa cum a declarat, recurentul ar fi putut solicita în cursul procedurii în care i s-a comunicat și ar fi putut solicita, eventual, amânarea procedurii pentru a lua cunoștință de conținutul său (a se vedea în special art. 126 din Codul de procedură civilă, astfel cum este în vigoare la momentul faptelor, menționat la alineatul (12) de mai sus. După ce a luat cunoștință de acest lucru, el a avut posibilitatea de a solicita instanței judecătorești clarificări cu privire la natura și conținutul plicului n S/152.814, în special în scopul de a stabili dacă plicul în cauză avea sau nu un caracter secret. Reclamantul nu a făcut uz de această posibilitate. 22. Curtea ia notă de declarația reclamantului potrivit căreia nici el, nici nici avocatul său nal au fost prezenți în cadrul procedurii din 14 aprilie 2009, astfel încât, în opinia sa, el nu era în măsură să solicite clarificări cu privire la plicul în litigiu (punctul 16 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia observă că, în hotărârea sa din aceeași zi, instana de apel a indicat că reclamantul și pârâtul său erau la unul și la altul prezenți (punctul 8 de mai sus). În momentul în care Tribunalul de Primă Instanță este un document autentic, Curtea nu vede niciun motiv pentru a pune în discuție constatările în acest sens. Chiar dacă se presupune că a existat într-adevăr o eroare, reclamantul avea posibilitatea de a solicita instanței judecătorești să procedeze la o rectificare a acestei erori, cum ar fi art. 281 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vigoare în momentul faptelor, i-a permis (punctul 12 de mai sus). Prin urmare, Curtea consideră că reclamantului i s-a oferit posibilitatea adecvată de a lua cunoștință de faptul că plicul n S/152.814 a fost depus la dosar în fața instanei de recurs și de a solicita clarificări cu privire la natura și conținutul său, în special în vederea stabilirii silului sau a unui document secret sau nu. Prin urmare, Comisia consideră că reclamantul nu a utilizat posibilitățile oferite de legea internă și că nu a urmărit desfășurarea și finalizarea procedurii cu diligența impusă de dreptul intern (a se vedea dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă, în vigoare în momentul faptelor, menționate la alineatul 24. Prin urmare, este necesar să se acorde dreptul la excepție din partea guvernului și să se respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 februarie 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier adjunct Președinte