SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 68304/13 Elena Rodica SOTIR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 13 noiembrie 2018 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 21 octombrie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, Elena Rodica Sotir, este o resortisantă română născută în 1978 și rezidentă în Lugoj. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul C. Oros, avocată la Lugoj. A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. În 2002, la sfârșitul unui an universitar de patru ani, recurenta obține o licență în drept. În 2005, a fost recrutată în funcția publică locală a orașului Lugoj și a fost repartizată într-o funcție de execuție în cadrul poliției municipale și a solicitat studii care au fost sancționate printr-o diplomă de absolvire, iar în ianuarie 2011, reclamanta a obținut un masterat în domeniul științelor penale și al criminalității. În cursul anului 2011, primarul Lugoj a decis să organizeze o examinare amănunțită a funcționarilor locali. Această examinare era deschisă funcționarilor care obținuseră o diplomă universitară. La 10 octombrie 2011, primarul a respins cererea de înscriere a recurentei la această examinare pe motiv că aceasta și-a obținut licența înainte de a fi recrutată în funcția publică. Ea a explicat că ea era titulară a două diplome universitare, dintre care unul obținut după recrutare, și a susținut că interpretarea articolului de lege menționat anterior de primar a fost eronată și discriminatorie. Primarul a contestat acțiunea inițiată de reclamantă și a susținut că aceasta nu putea participa la această examinare din moment ce a ales în mod liber să integreze funcția publică într-un post de execuție, în timp ce aceasta avea deja o diplomă universitară. Prin hotărârea din 8 iunie 2012, tribunalul a respins acțiunea formulată de recurentă, confirmând interpretarea articolului 68 din Legea 188/99 în sensul susținut de primar în aceste cuvinte: art. 68 alineatul (1) din Legea nr 188/99 și art. 1 alineatul (1) din Legea nr. 1932 din 18 decembrie 2009 de aprobare a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea procedurii de promovare de clasă (promovare in clasă) a funcționarilor publici stabilesc condițiile necesare [de îndeplinit] pentru participarea la o examinare organizată pentru ocuparea unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care [funcționarii] sunt încadrați : [ca] persoana interesată, funcționar public de executare, să fi obținut o diplomă de studii superioare și [] studiile în cauză să facă parte din specialitatea în care [această persoană] își desfășoară activitatea sau să fie considerate de către autoritate sau de către instituția publică ca fiind utile pentru desfășurarea activității. 11. Tribunalul a considerat apoi că nu exista discriminare în cazul în care autoritățile locale adoptaseră aceeași poziție în privința tuturor funcționarilor aflați într-o situație similară celei a recurentei. Acțiunea recurentei, care își reiterează afirmațiile de discriminare, a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 23 aprilie 2013 a Tribunalului de apel din Timișoara, care a confirmat că reclamanta nu putea invoca dispozițiile articolului 68 din Legea nr. 188/99 pentru că a obținut o diplomă universitară înainte de recrutarea sa în funcția publică. Între timp, la 29 iunie 2012, recurenta a obținut o avansare la un grad superior. În acest sens, guvernul susține că această avansare este făcută într-un post care necesită studii universitare. ; ea trimite un certificat de la angajatorul său, conform căruia ea continuă să ocupe un post care necesită studii sancționate de diploma de absolvire. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante în speță din Legea nr 188/99 sunt astfel formulate art. 9 Funcțiile publice sunt împărțite în trei clase definite în funcție de nivelul de studii necesare pentru a ocupa funcția publică, după cum urmează: (a) prima clasă include funcțiile publice [care necesită] studii universitare de licență sancționate printr-o diplomă sau, respectiv, studii superioare pe termen lung sancționate printr-o diplomă de licență sau o altă diplomă echivalentă (b) a doua clasă include funcțiile publice [care necesită] studii superioare de scurtă durată sancționate printr-o diplomă (c) clasa a treia include funcțiile publice [care necesită] studii secundare (...) sancționate printr-o diplomă de absolvire. art. 15 Funcțiile publice de execuție sunt structurate în grade profesionale după cum urmează (a) superior, ca nivel maxim (b) principal (c) asistent (d) începător. art. 63 În timpul carierei sale, funcționarul public poate fi promovat în funcția publică, în condițiile [stabilite de] lege. L Lanț în cadrul funcției publice de executare la un grad profesional imediat superior celui deținut de funcționarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de autorități și instituții publice, transformând postul ocupat de funcționarul public care a reușit concursul sau la examen (...) art. 68 După absolvirea unei diplome universitare, funcționarii publici repartizați într-un post de execuție au dreptul de a participa la examinarea organizată pentru a ocupa o funcție publică într-o clasă superioară celei în care sunt repartizați dacă studiile lor corespund (la nivelul cerut pentru) poziția lor actuală sau dacă autoritatea sau instituția publică consideră că aceste studii sunt utile pentru desfășurarea activității. Recurenta a trimis copii ale hotărârilor pronunțate în primă instanță de către alte instanțe decât cele care au pronunțat cu privire la cazul său, prin care deciziile autorităților locale au fost anulate pe motiv că legea 188/99 nu făcea distincție față de data la care a fost obținută diploma. Aceste instanțe au considerat că interpretarea restrictivă a articolului 68 din Legea nr. 188/99 era ilegală, excesivă și discriminatorie din moment ce îi priva pe unii funcționari de dreptul lor de a da înapoi în grad (deciziile din 26 ianuarie 2010 ale instanței judecătorești din Craiova și din 15 iunie 2012 ale tribunalului departamental din Gorj). Recurenta nu a furnizat nicio informație Curții cu privire la măsura în care aceste hotărâri au devenit definitive. GRIEF 16. Invocând art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul 12 la Convenție, reclamanta a declarat că a fost discriminată din cauza respingerii cererii sale de participare la procedura de examinare a fondului. 188/99 și consideră că interpretarea acestui text, restrictivă în ochii săi, a introdus o diferență de tratament care, pentru ea, nu a fost justificată de niciun motiv întemeiat. ÎN  17. Invocând art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocol 12 la Convenție, recurenta se plânge de aplicarea unei dispoziții legale interne, interpretat într-un mod pe care o consideră discriminatorie. Învățătoarea calificării juridice a faptelor cauzei (Radomilja și altele c. Croația [GC], n 37685/10, § 114, 20 martie 2018), Curtea consideră că este necesar să se examineze acest aspect din unghiul unic al articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, care este astfel formulată Îndeplinirea oricărui drept prevăzut de lege trebuie asigurată, fără discriminare, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, originii naționale sau sociale, la adresa unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, indiferent de motiv, în special pe baza motivelor menționate la alineatul (1). Argumentele părților Guvernul ridică o excepție din lipsa de calitate a victimei, pe motiv că reclamanta a obținut în iunie 2012 o promovare la un post care necesită un nivel superior de studii (punctul 13 litera (c). Pe fond, guvernul susține că reclamanta nu putea să se prevaleze de dispozițiile articolului 68 din Legea nr. 188/99, deoarece, în opinia sa, acestea erau aplicabile numai funcționarilor care au obținut o diplomă de studii superioare după recrutarea lor. 188/99 a vizat o modalitate specială de punere în aplicare pentru funcționarii publici, cadrul general fiind prevăzut la art. 64 alineatul (2) din lege (punctul 14 de mai sus). Scopul dispozițiilor speciale ar fi fost de a încuraja funcționarii care au obținut o diplomă universitară după recrutare și de a le oferi oportunități de carieră. Potrivit guvernului, reclamanta nu putea să se prevaleze de aceste dispoziții deoarece a obținut o diplomă universitară înainte de recrutare și a acceptat totuși să fie recrutată într-un post care impunea un nivel de studii inferior celui al ei. Cu toate acestea, în opinia sa, legea a oferit recurentei perspective de promovare corespunzătoare acestui post, de care a beneficiat, de altfel, și, în plus, guvernul a indicat că primăria Lugoj a respins cererile tuturor celorlalți candidați aflați în aceeași situație ca reclamanta. El adaugă că procedura ulterioară în fața instanțelor naționale a fost echitabilă. 20. Recurenta consideră că și-a păstrat calitatea de victimă pe motiv că, deși a obținut o promovare în iunie 2012, aceasta ocupă încă un post care necesită studii sancționate prin absolvirea de laureat. 21. 188/99 nu conține nici o indicație cu privire la data la care a fost obținută diploma care sancționează studiile universitare. Evaluare a Curții 22. În cazul de față, Curtea consideră că nu este necesar să se stabilească o excepție de la Guvernul întemeiat pe lipsa de calitate de victimă a recurentei (punctul 18 de mai sus), în orice caz, instanța fiind în mod vădit nefondată din motivele următoare. 23. Curtea constată că, în cazul în care art. 14 din Convenție interzice discriminarea în asigurarea drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția mai, art. 1 din Protocolul nr 12 extinde domeniul de aplicare a protecției la mai puțin de un drept prevăzut de lege. Prin urmare, acesta introduce o interdicție generală a discriminării (Sejdić și finci c. Bosnia Herțegovina [GC], n 27996/06 și 34836/06, § 53 CEDH 2009 24. Curtea reamintește că, în conformitate cu Raportul explicativ privind Protocolul nr. 12 la Convenție (a se vedea în special Merschdorf și alte c. România (dec.), n 31918/08 și 6 alte cereri, §§ 24-25, 21 mai 2013), domeniul de aplicare al protecției suplimentare în temeiul art. 1 din protocolul menționat vizează cazurile în care o persoană face obiectul unei discriminări . în exercitarea oricărui drept acordat în mod expres persoanelor în temeiul dreptului național . în exercitarea oricărui drept care decurge din obligațiile clare ale autorităților publice în dreptul național, adică atunci când aceste autorități sunt obligate prin legislația națională să se comporte într-un anumit mod (iii) din partea autorităților publice ca urmare a exercitării unei puteri discreționare (de exemplu, acordarea anumitor subvenții) . ca urmare a altor acte sau omisiuni din partea autorităților publice (de exemplu, comportamentul responsabililor cu aplicarea legii pentru a pune capăt unei revolte). 25. Acest raport explicativ adaugă următoarele: s-a considerat că nu este necesar să se precizeze care dintre aceste patru elemente intră sub incidența primului alineat al articolului 1 și respectiv al celui de al doilea alineat. Cele două paragrafe sunt complementare, iar domeniul lor de aplicare combinat face ca toate cele patru elemente să fie reglementate de art. 1. De asemenea, trebuie să se țină seama de faptul că distincția între categoriile i. și iv. nu este clară și că sistemele juridice naționale pot avea abordări diferite în ceea ce privește dacă un caz dat intră mai degrabă într-una dintre aceste categorii decât în alta. Curtea ia notă de faptul că, în speță, reclamanta nu allegează să fie văzută refuzând orice posibilitate de a avansa în funcia publică. Într-adevăr, în iunie 2012, Curtea a putut obine o avansare în grad (punctul 13 de mai sus). Hotărârea sa se referă mai degrabă la refuzul administrației de a-i permite să se prezinte la o examinare care îi oferă posibilitatea de a obține o promovare unei clase superioare și de a susține pentru aceasta diploma de licență pe care o obținuse înainte de recrutare. Or, Curtea constată că instanțele naționale au statuat că reclamanta nu putea să se prevaleze de dispozițiile speciale din art. 68 din Legea 188/99, deoarece nu a îndeplinit condițiile (punctele 10 și 12 mai). au interpretat în special aceste dispoziții speciale ca fiind aplicabile funcționarilor publici care au obținut o diplomă universitară după recrutare și au concluzionat că recurenta nu se afla într-o astfel de situație (punctul 10 de mai sus 27. În aceste circumstanțe, Curtea se îndoiește că situația recurentei intră sub incidența uneia dintre cele patru categorii menționate în raportul explicativ menționat anterior și, în consecință, ea consideră că nu poate pretinde că are un drept prevăzut de lege, în sensul art. 1 din Protocolul 12 la Convenție (a se vedea, mutatis mutandis Merschdorf și altele, decizia menționată anterior, § in fine 28. În orice caz, chiar dacă se admite că dispoziția în cauză poate fi aplicată în speță și că recurenta a suferit o diferență de tratament, Curtea constată că guvernul a susținut în fața sa că scopul articolului 68 din Legea nr. 188/99 a fost de a încuraja funcționarii publici să continue studii universitare pentru a avansa în cariera lor (punctul 19 de mai sus); Comisia consideră că justificarea prezentată de guvern este rezonabilă și se bazează pe baze obiective și că este de competența autorităților naționale de a reglementa statutul funcției publice. 29. Curtea constată, de asemenea, că art. 68 din Legea nr. 188/99 deschide funcționarilor publici o cale specială de atac, care este condiionată de obținerea unei diplome care sancionează studiile universitare, dar că această posibilitate de înăltime nu este singura. Întradevăr, aceasta observă, la fel ca guvernul (punctul 19 de mai sus), că legea nr. De asemenea, 188/99 instituie o cale generală de atac care este deschisă oricărui funcționar public (a se vedea art. 2 din lege, citat la punctul 14 de mai sus). De altfel, recurenta a putut beneficia de aceste dispoziții (punctele 13 și 26 de mai sus) și nu este privată de orice modalitate de a-și dezvolta cariera. 30. În sfârșit, Curtea arată că recurenta a trimis copii ale hotărârilor din alte instanțe naționale, care au statuat că interpretarea restrictivă a articolului 68 din Legea nr. 188/99 era ilegală, excesivă și discriminatorie din moment ce îi priva pe anumiți funcționari de dreptul lor de a-și retrage gradul (punctul 15 de mai sus). Cu toate acestea, nu s-a stabilit că aceste decizii au devenit definitive. În orice caz, Curtea consideră că această divergență de jurisprudență nu poate să se analizeze într-un sens profund și persistent. A se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Tunaru c. România (dec.), nr. 66381/09, § 19 și 22, 13 noiembrie 2012). 31. Prin urmare, Curtea consideră că diferența de tratament criticată de recurentă avea o justificare obiectivă și rezonabilă. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod vădit greșit întemeiată și că aceasta trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 6 decembrie 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
68304/13
Elena Rodica SOTIR
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 13
novembre
2018 en un comité composé de
:
Paulo Pinto de Albuquerque,
président,
Egidijus Kūris,
Iulia Antoanella Motoc,
juges,
et de Andrea Tamietti,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 octobre 2013,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La requérante, M
me
Elena Rodica Sotir, est une ressortissante roumaine née en 1978 et résidant à Lugoj. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agente, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
En 2002, à l’issue d’un cursus universitaire de quatre ans, la requérante obtint une licence en droit.
5.
En 2005, elle fut recrutée dans la fonction publique locale de la ville de Lugoj. Elle fut affectée à un poste d’exécution au sein de la police municipale. Ce poste exigeait des études sanctionnées par un diplôme de baccalauréat.
6.
En janvier 2011, la requérante obtint un master en sciences pénales et criminologie.
7.
Au cours de l’année 2011, le maire de Lugoj décida l’organisation d’un examen d’avancement des fonctionnaires locaux. Cet examen était ouvert aux fonctionnaires qui avaient obtenu un diplôme universitaire.
8.
Le 10 octobre 2011, le maire rejeta la demande d’inscription de la requérante à cet examen au motif que cette dernière avait obtenu sa licence avant son recrutement dans la fonction publique. Il se fonda sur l’article
68 de la loi n
o
188/1999 sur le statut des fonctionnaires («
la loi n
o
188/1999
»
; paragraphe 14 ci-dessous).
9.
La requérante contesta ce refus devant le tribunal départemental de Timiș. Elle exposa qu’elle était titulaire de deux diplômes universitaires, dont un obtenu après son recrutement, et allégua que l’interprétation de l’article de loi susmentionné faite par le maire était erronée et discriminatoire. Le maire contesta l’action engagée par la requérante et soutint que celle-ci ne pouvait pas participer à cet examen dès lors qu’elle avait librement choisi d’intégrer la fonction publique à un poste d’exécution alors qu’elle était déjà titulaire d’un diplôme universitaire.
10
.
Par un jugement du 8 juin 2012, le tribunal rejeta l’action introduite par la requérante, confirmant l’interprétation de l’article 68 de la loi
n
o
188/1999 dans le sens défendu par le maire en ces termes
:
«
L’article 68 § 1 de la loi n
o
188/1999 et l’article 1 § 1 de l’arrêté n
o
1932 du 18
décembre
2009 portant approbation du règlement sur l’organisation et le déroulement de l’examen de promotion de classe (
promovare în clasă
) des fonctionnaires publics établissent les conditions nécessaires [à remplir] pour la participation à un examen organisé pour l’occupation d’une fonction publique dans une classe supérieure à celle dans laquelle [les fonctionnaires] sont encadrés
: [que] la personne intéressée, fonctionnaire public d’exécution, ait obtenu un diplôme d’études supérieures, et [que] les études en cause relèvent de la spécialité dans laquelle [cette personne] déploie son activité ou qu’elles soient jugées par l’autorité ou l’institution publique comme étant utiles pour le déroulement de l’activité.
»
11.
Le tribunal estima ensuite qu’il n’y avait pas de discrimination dès lors que les autorités locales avaient adopté la même position à l’égard de tous les fonctionnaires se trouvant dans une situation similaire à celle de la requérante.
12
.
Le recours de la requérante, qui réitéra ses allégations de discrimination, fut rejeté par un arrêt définitif du 23 avril 2013 de la cour d’appel de Timișoara, qui confirma que la requérante ne pouvait pas se prévaloir des dispositions de l’article 68 de la loi n
o
188/1999 parce qu’elle avait obtenu un diplôme universitaire avant son recrutement dans la fonction publique.
13
.
Entre-temps, le 29 juin 2012, la requérante avait obtenu un avancement à un grade supérieur.
À ce sujet, le Gouvernement allègue que l’avancement en question s’est fait à un poste exigeant des études universitaires. L’intéressée conteste cette assertion
; elle envoie une attestation de son employeur selon laquelle elle occupe toujours un poste exigeant des études sanctionnées par le diplôme du baccalauréat.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
14
.
Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n
o
188/1999 sont ainsi libellées
:
Article 9
«
Les fonctions publiques sont réparties en trois classes définies en fonction du niveau d’études nécessaires pour occuper la fonction publique, comme suit
:
a) la première classe comprend les fonctions publiques [qui exigent] des études universitaires de licence sanctionnées par un diplôme ou, respectivement, des études supérieures de longue durée sanctionnées par un diplôme de licence ou un autre diplôme équivalent
;
b) la deuxième classe comprend les fonctions publiques [qui exigent] des études supérieures de courte durée sanctionnées par un diplôme
;
c) la troisième classe comprend les fonctions publiques [qui exigent] des études secondaires (...) sanctionnées par un diplôme de baccalauréat.
»
Article 15
«
Les fonctions publiques d’exécution sont structurées en grades professionnels comme suit
:
a) supérieur, comme niveau maximal
;
b) principal
;
c) assistant
;
d) débutant.
»
Article 63
«
Pendant sa carrière, le fonctionnaire public peut être promu dans la fonction publique, dans les conditions [fixées par] la loi. L’avancement en classe et l’avancement en grades professionnels ne sont pas conditionnés par l’existence d’un poste vacant.
»
Article 64 § 2
«
L’avancement dans la fonction publique d’exécution à un grade professionnel immédiatement supérieur à celui détenu par le fonctionnaire public se fait par concours ou examen, organisés de manière semestrielle par les autorités et les institutions publiques, en transformant le poste occupé par le fonctionnaire public qui a réussi le concours ou l’examen (...)
»
Article 68
«
Après l’obtention d’un diplôme universitaire, les fonctionnaires publics affectés à un poste d’exécution ont le droit de participer à l’examen organisé pour occuper une fonction publique dans une classe supérieure à celle dans laquelle ils sont encadrés si leurs études correspondent [au niveau exigé pour] leur poste actuel ou si l’autorité ou l’institution publique estime que ces études sont utiles au déroulement de l’activité.
»
15
.
La requérante a envoyé des copies de décisions rendues en première instance par d’autres juridictions que celles ayant statué sur son cas, par lesquelles les décisions des autorités locales ont été annulées au motif que la loi
n
o
188/1999 ne faisait pas de distinction par rapport à la date d’obtention du diplôme. Ces juridictions ont jugé que l’interprétation restrictive de l’article
68 la loi n
o
188/1999 était illégale, excessive et discriminatoire dès lors qu’elle privait certains fonctionnaires de leur droit d’avancer en grade (décisions du 26 janvier 2010 de la cour d’appel de Craiova et du 15
juin 2012 du tribunal départemental de Gorj). La requérante n’a pas fourni d’informations à la Cour quant au point de savoir si ces décisions étaient devenues définitives.
GRIEF
16.
Invoquant l’article 14 de la Convention et l’article 1 du Protocole
n
o
12 à la Convention, la requérante allègue avoir subi une discrimination en raison du rejet de sa demande de participation à l’examen d’avancement. Elle estime qu’elle remplissait les critères de l’article 68 de la loi n
o
188/1999, et elle considère que l’interprétation de ce texte, restrictive à ses yeux, a introduit une différence de traitement qui, pour elle, n’était justifiée par aucune raison valable.
17.
Invoquant l’article 14 de la Convention et l’article 1 du Protocole
n
o
12 à la Convention, la requérante se plaint de l’application d’une disposition légale interne, interprétée d’une manière qu’elle qualifie de discriminatoire. Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause (
Radomilja et autres c. Croatie
[GC], n
o
37685/10, §
114, 20
mars 2018), la Cour estime qu’il convient d’examiner ce grief sous l’angle du seul article 1 du Protocole n
o
12 à la Convention, qui est ainsi libellé
:
«
1.
La jouissance de tout droit prévu par la loi doit être assurée, sans discrimination aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
2.
Nul ne peut faire l’objet d’une discrimination de la part d’une autorité publique quelle qu’elle soit fondée notamment sur les motifs mentionnés au paragraphe 1.
»
A.
Arguments des parties
18
.
Le Gouvernement soulève une exception tirée du défaut de qualité de victime, au motif que la requérante a obtenu en juin 2012 une promotion à un poste exigeant un niveau d’études supérieures (paragraphe
13 ci
‑
dessus).
19
.
Sur le fond, le Gouvernement soutient que la requérante ne pouvait pas se prévaloir des dispositions de l’article 68 de la loi n
o
188/1999 puisque, selon lui, celles-ci n’étaient applicables qu’aux fonctionnaires ayant obtenu un diplôme d’études supérieures après leur recrutement. De l’avis du Gouvernement, le cadre créé par l’article 68 de la loi
n
o
188/1999 visait une modalité spéciale d’avancement pour les fonctionnaires publics, le cadre général étant prévu à l’article 64 § 2 de la loi (paragraphe
14 ci
‑
dessus). Le but des dispositions spéciales aurait été d’encourager les fonctionnaires ayant obtenu un diplôme universitaire après leur recrutement et de leur offrir des perspectives de carrière. Selon le Gouvernement, la requérante ne pouvait se prévaloir de ces dispositions parce qu’elle avait obtenu un diplôme universitaire avant son recrutement et qu’elle avait néanmoins accepté d’être recrutée à un poste exigeant un niveau d’études inférieur au sien. Toujours selon lui, la loi offrait néanmoins à la requérante des perspectives de promotion correspondant à ce poste, dont l’intéressée a d’ailleurs bénéficié. De plus, le Gouvernement indique que la mairie de Lugoj a rejeté les demandes de tous les autres candidats se trouvant dans la même situation que la requérante. Il ajoute que la procédure subséquente devant les juridictions nationales a été équitable.
20.
La requérante estime avoir conservé la qualité de victime au motif que, même si elle a obtenu une promotion en juin 2012, elle occupe toujours un poste exigeant des études sanctionnées par le diplôme du baccalauréat.
21.
Elle réitère son grief, estimant que l’article 68 de la loi n
o
188/1999 ne contient aucune indication quant à la date d’obtention du diplôme sanctionnant des études universitaires.
B.
Appréciation de la Cour
22.
En l’espèce, la Cour estime qu’il n’est pas nécessaire d’examiner l’exception du Gouvernement tirée du défaut de qualité de victime de la requérante (paragraphe 18 ci-dessus), la requête étant en tout état de cause manifestement mal fondée pour les raisons qui suivent.
23.
La Cour note que, si l’article 14 de la Convention prohibe la discrimination dans l’assurance de la jouissance des «
droits et libertés reconnus dans la (...) Convention
», l’article 1 du Protocole n
o
12 étend le champ de la protection à «
tout droit prévu par la loi
». Il introduit donc une interdiction générale de la discrimination (
Sejdić et Finci c.
Bosnie
‑
Herzégovine
[GC], n
os
27996/06 et 34836/06, § 53, CEDH 2009).
24.
La Cour rappelle que, conformément au rapport explicatif sur le Protocole n
o
12 à la Convention (voir, notamment,
Merschdorf et autres c.
Roumanie
(déc.), n
o
31918/08 et 6 autres requêtes, §§
24-25, 21
mai
2013), la portée de la protection additionnelle en vertu de l’article
1 dudit protocole vise les cas où une personne fait l’objet d’une discrimination
:
«
i
. dans la jouissance de tout droit spécifiquement accordé à l’individu par le droit national
;
ii
. dans la jouissance de tout droit découlant d’obligations claires des autorités publiques en droit national, c’est-à-dire lorsque ces autorités sont tenues par la loi nationale de se conduire d’une certaine manière
;
iii
. de la part des autorités publiques du fait de l’exercice d’un pouvoir discrétionnaire (par exemple, l’octroi de certaines subventions)
;
iv
. du fait d’autres actes ou omissions de la part des autorités publiques (par exemple, le comportement des responsables de l’application des lois pour venir à bout d’une émeute).
»
25.
Ledit rapport explicatif ajoute ce qui suit :
«
il a été jugé inutile de préciser lesquels de ces quatre éléments relevaient respectivement du premier paragraphe de l’article 1 et lesquels du deuxième paragraphe. Les deux paragraphes sont complémentaires et leur portée combinée fait que tous ces quatre éléments sont couverts par l’article 1. Il convient de garder également à l’esprit que la distinction entre les catégories i. à iv. n’est pas nette et que les systèmes juridiques nationaux peuvent avoir différentes approches quant au fait de savoir si un cas donné entre dans une de ces catégories plutôt que dans une autre.
»
26
.
La Cour note qu’en l’espèce la requérante n’allègue pas s’être vue refuser toute possibilité d’avancement dans la fonction publique. En effet, l’intéressée a pu obtenir en juin 2012 un avancement en grade (paragraphe
13 ci
‑
dessus). Son grief porte plutôt sur le refus de l’administration de lui permettre de se présenter à un examen lui offrant la possibilité d’obtenir une promotion à une classe supérieure et de faire valoir pour cela le diplôme de licence qu’elle avait obtenu avant son recrutement. Or la Cour constate que les juridictions nationales ont jugé que la requérante ne pouvait pas se prévaloir des dispositions spéciales de l’article 68 de la loi
n
o
188/1999 parce qu’elle n’en remplissait pas les conditions (paragraphes
10 et 12 ci
‑
dessus). Elles ont particulièrement interprété ces dispositions spéciales comme étant applicables aux fonctionnaires publics qui avaient obtenu un diplôme universitaire après leur recrutement et ont conclu que la requérante ne se trouvait pas dans une telle situation (paragraphe
10 ci
‑
dessus).
27.
Dans ces circonstances, la Cour doute que la situation de la requérante relève de l’une des quatre catégories mentionnées par le rapport explicatif précité et, par conséquent, elle estime que l’intéressée ne peut pas prétendre avoir un «
droit prévu par la loi
» au sens de l’article 1 du Protocole
n
o
12 à la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Merschdorf et autres
, décision précitée, §
28
in fine
).
28.
En tout état de cause, même en admettant que la disposition en question puisse s’appliquer en l’espèce et que la requérante ait subi une différence de traitement, la Cour note que le Gouvernement a soutenu devant elle que le but de l’article 68 de la loi n
o
188/1999 était d’encourager les fonctionnaires publics à poursuivre des études universitaires afin d’avancer dans leur carrière (paragraphe 19 ci
‑
dessus). Elle estime que la justification avancée par le Gouvernement est raisonnable et repose sur des bases objectives, et qu’elle relève des prérogatives des autorités nationales de réglementer le statut de la fonction publique.
29.
La Cour note, par ailleurs, que l’article 68 de la loi n
o
188/1999 ouvre aux fonctionnaires publics une voie spéciale d’avancement, qui est conditionnée par l’obtention d’un diplôme sanctionnant des études universitaires, mais que cette possibilité d’avancement n’est pas la seule. En effet, elle observe, à l’instar du Gouvernement (paragraphe 19 ci-dessus), que la loi n
o
188/1999 met également en place une voie générale d’avancement qui est ouverte à tout fonctionnaire public (voir l’article
64
§
2 de la loi, cité au paragraphe 14 ci
‑
dessus). La requérante a pu d’ailleurs bénéficier de ces dispositions (paragraphes 13 et 26 ci-dessus) et n’est donc pas privée de toute modalité d’avancer et de développer sa carrière.
30.
Enfin, la Cour relève que la requérante a envoyé des copies de décisions d’autres juridictions nationales, qui ont jugé que l’interprétation restrictive de l’article 68 la loi n
o
188/1999 était illégale, excessive et discriminatoire dès lors qu’elle privait certains fonctionnaires de leur droit d’avancer en grade (paragraphe 15 ci-dessus). L’intéressée n’a toutefois pas établi que ces décisions étaient devenues définitives. En tout état de cause, la Cour estime que cette divergence de jurisprudence ne peut pas s’analyser en une divergence «
profonde et persistante
» de nature à soulever un problème sur le terrain de la Convention (
Nejdet Șahin et Perihan Șahin c.
Turquie
[GC], n
o
13279/05, §§ 53 et 54, 20 octobre 2011
; voir également,
mutatis mutandis
,
Tunaru c. Roumanie
(déc.), n
o
66381/09, §§
19 et 22, 13
novembre 2012).
31.
Partant, la Cour considère que la différence de traitement critiquée par la requérante avait une justification objective et raisonnable. Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 6 décembre 2018.
Andrea Tamietti
Paulo Pinto de Albuquerque
Greffier adjoint
Président