CASE OF CIOCODEICĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] extracts by the European Institute of Romania

CASE OF CIOCODEICĂ v. ROMANIA - [Romanian Translation] extracts by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus și revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro

/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

Cauza Ciocodeică împotriva României

(Cererea nr. 27413/09)

Hotărâre

Strasbourg

16 ianuarie 2018

(pct. 84-103)

trebuie considerată ca parte integrală din „proces” în sensul art. 6 din Convenție (a se vedea

Hornsby împotriva Greciei

, 19 martie 1997, pct. 40,

Culegere de hotărâri și decizii

1997-II)

.

Statul are obligația pozitivă de a organiza un sistem pentru executarea hotărârilor judecătorești,

care să fie eficient atât în drept, cât și în practică, și să asigure executarea acestora fără întârzieri

nejustificate (a se vedea

Ruianu împotriva României

, nr.

34647/97, pct.

66, 7 iunie 2005).

Atunci când autoritățile sunt obligate să acționeze pentru executarea unei hotărâri și nu fac acest

lucru, inacțiunea lor poate angaja răspunderea statului în raport cu art. 6 § 1 din Convenție

(

Scollo împotriva Italiei

, 28 septembrie 1995, pct.

44, seria

A nr. 315

-

C; și

Bushati și alții

împotriva Albaniei

, nr. 6397/04, pct. 79, 8 decembrie 2009).

cuta fiecare

hotărâre cu caracter civil fără a ține seama de circumstanțele particulare ale cauzei (

Sanglier

împotriva Franței

, nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003). Responsabilitatea statului de a executa

o hotărâre împotriva unei persoane fizice se limitează la implicarea organelor statului în

procedura executării (a se vedea

Fuklev împotriva Ucrainei

, nr. 71186/01, pct. 67 și pct. 90

-11,

7 iunie 2005). Sarcina Curții este doar aceea de a examina dacă măsurile luate de autorități au

fost corespunzătoare și suficiente. În cauze precum aceasta, în care debitorul este o persoană

fizică, statul trebuie să acționeze cu sârguință pentru a asista un creditor la executarea unei

hotărâri judecătorești (a se vedea

Fociac împotriva României

, nr. 2577/02, pct. 70, 3 februarie

2005; și

Bushati și alții

, citată anterior, pct. 80).

reclamant de a obține executarea unei hotărâri pronunțate în favoarea sa constituie o ingerință

în exercita

rea dreptului la respectarea bunurilor sale, așa cum este prevăzut în prima teză din

primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele,

Burdov împotriva Rusiei

,

nr. 59498/00, pct. 40, CEDO 2002-

III; și

Jasiūnienė împotriva Lituan

ie

i

, nr. 41510/98, pct. 45,

6 martie 2003). Obligațiile pozitive pe care le implică acest articol în cauzele care implică litigii

între persoane fizice ori societăți comerciale impun statelor să se asigure că procedurile

prevăzute în legislație pentru executarea hotărârilor judecătorești definitive și procedura

falimentului sunt respectate [a se vedea

Fuklev

, citată anterior, pct. 91; și

Kotov împotriva

Rusiei

(MC), nr. 54522/00, pct. 90, 3 aprilie 2012].

87.

În ceea ce privește art. 13, Curtea impune statelor să asigure o cale de atac internă pentru

a soluționa fondul unei „plângeri întemeiate” în raport cu Convenția și să acorde o reparație

corespunzătoare, deși statelor contractante li se acordă o anumită marjă cu privire la modul în

care se conformează obligațiilor din Convenție aferente acestei dispoziții [a se vedea

Kudła

împotriva Poloniei

(MC), nr. 30210/96, pct. 152, CEDO 2000-

XI; și

Z și alții împotriva

Regatului Unit

(MC), nr. 29392/95, pct. 108, CEDO 2001-V].

u statele contractante în temeiul art.

13 variază în

funcție de natura plângerii reclamantului; caracterul „efectiv” al unei „căi de atac” în sensul

art.

13 nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile reclamantului. În același timp, calea

de atac im

pusă la art. 13 trebuie să fie „efectivă” în practică, dar și în drept, în sensul fie de a

preveni încălcarea pretinsă ori continuarea acesteia, fie de a oferi o reparație corespunzătoare

pentru orice încălcare care a avut loc deja. Chiar dacă o singură reparație nu îndeplinește, de

sine stătătoare, în totalitate cerințele art. 13, ansamblul reparațiilor prevăzute de dreptul intern

poate face acest lucru [a se vedea

Kudła

, citată anterior, pct. 157

-

58; și

Burdov împotriva Rusiei

(nr. 2)

, nr. 33509/04, pct. 96-97, CEDO 2009, cu trimiterile de acolo].

b) Aplicarea principiilor generale

i) Cauze similare anterio

are

89.

Curtea a examinat deja capete de cerere similare celor din prezenta cauză, formulate de

reclamanți care au susținut că statul român nu le

-

a acordat ajutor efectiv pentru a obține

executarea hotărârilor judecătorești interne definitive pronunțate în favoar

e

a lor împotriva unor

persoane fizice

.

o majoritate mică de cauze, Curtea a constatat o încălcare a art. 6 din Convenție,

considerând că autoritățile statului (în principal executorii judecătorești) nu au acționat cu

sârguință și promptitudine pentru a asista reclamanții în executarea hotărârilor; în majoritatea

cauzelor, Curtea a hotărât că nu este necesar să examineze pe fond capătul de cerere suplimen

tar

formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea

Ruianu

, citată anterior;

Ghibuși

împotriva României

, nr. 7893/02, 23 iunie 2005;

Kocsis împotriva României

, nr. 10395/02, 20

decembrie 2007;

Schrepler împotriva României

, nr. 22626/02, 15 martie 2007;

Constantin

Oprea împotriva României

, nr. 24724/03, 8 noiembrie 2007;

Butan și Dragomir î

mpotriva

României

, nr. 40067/06, 14 februarie 2008;

Ion-

Cetină și Ion împotriva României

, nr. 73706/01,

14 februarie 2008;

Neamțiu împotriva României

, nr. 67007/01, 14 februarie 2008;

Vasile

împotriva României

, nr. 40162/02, 29 aprilie 2008;

Elena Negulescu împotriva României

, nr.

25111/02, 1 iulie 2008;

Ciocan și alții împotriva României

, nr. 6580/03, 9 decembrie 2008;

Chelu împotriva României

, nr. 40274/04, 12 ianuarie 2010;

I.D. împotriva României

, nr.

3271/04, 23 martie 2010;

Papuc împotriva României

, nr. 44476/04, 27 mai 2010;

S.C.

Prodcomexim SRL împotriva României (nr. 2)

, nr. 31760/06, 6 iulie 2010;

Ion Popescu

împotriva României

, nr. 6332/04, 27 iulie 2010;

Flaviu și Dalia Șerban împotriva României

,

nr. 36446/04, 14 septembrie 2010; și

Parohia Greco

-

Catolică Bogdan Vodă împotriva

României

, nr. 26270/04, 19 noiembrie 2013). Hotărârile neexecutate în acele cauze au avut ca

obiect, în principal, plata sau respectarea diferitelor obligații contractuale; acțiune pentru

reîncadrare pe post și plata ulterioară de despăgubiri de către angajatorul privat; și eliberarea

unor bunuri imobile.

Într-

o cauză, Curtea a constatat și o încălcare a art. 10 din Convenție, ca urmare a faptului

că autoritățile naționale nu au luat măsuri eficiente și necesare pentru a

-i aj

uta pe reclamanți,

jurnaliști, cu executarea unei decizii definitive și executorii față de o persoană fizică (a se vedea

Frăsilă și Ciocîrlan împotriva Românie

i

, nr. 25329/03, pct. 71, 10 mai 2012).

91.

Cu toate acestea, în alte cauze având ca obiect procedura executării în care debitorul era

persoană fizică, Curtea a constatat fie că obligațiile statului prevăzute de art. 6 § 1 din Conven

ție

și art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost respectate, fie că reclamanții nu au dat dovadă de suficientă

sârguință în menținerea capetelor de cerere [a se vedea

Fociac

, citată anterior;

Topciov

împotriva României

(dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006;

S.C. Magna Holding SRL împotriva

României

, nr. 10055/03, 13 iulie 2006;

Cubanit împotriva României

(dec.), nr. 31510/02, 4

ianuarie 2007;

Cerăceanu împotriva României (nr. 1)

, nr. 31250/02, 4 martie 2008;

Mircea

Popescu împotriva României

(dec.), nr. 35017/02, 4 noiembrie 2008;

Rădvan împotriva

României

(dec.), nr. 26846/04, 2 iunie 2009;

Butan împotriva României

(dec.), nr. 18522/05,

29 septembrie 2009;

Poenaru împotriva României

(dec.), nr. 31752/04, 15 decembrie 2009;

Maghiran împotriva României

(dec.), nr. 29402/07, 19 ianuarie 2010

;

Voda împotriva României

(dec.), nr. 35812

/02, 19 ianuarie 2010; și

Ciobanu și alții împotriva României

(dec.), nr. 898/06;

39374/07; 1161/08; 36461/08, 6 septembrie 2011].

92.

În special, în legătură cu posibilitatea depunerii unei contestații la executare, Curtea a

respins în cauzele anterioare

, din lipsă de exemple convingătoare, argumentele prezentate de

Guvern cu privire la eficacitatea căii de atac prevăzute la art. 399 din fostul C.proc.civ. în ceea

ce privește plângerile împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act d

e

executare silită (a se vedea

Elena Negulescu împotriva României

, citată anterior, pct. 43) și

pentru îndeplinirea actului de executare cu întârziere de către executorul judecătoresc (a se

vedea

Flaviu și Dalia Șerba

n

, citată anterior, pct. 60).

a a constatat, de asemenea, în mai multe cauze îndreptate împotriva României, că

neexecutarea unei hotărâri judecătorești rămase neexecutate nu era neapărat cauzată doar de

inactivitatea executorului, ci și de lipsa de pregătire, de reacție și de sprijin d

in partea celorlalte

autorități competente, cum ar fi poliția, jandarmeria, parchetul sau administrația financiară (a

se vedea, de exemplu,

Parohia Greco-

Catolică Bogdan Vodă

, pct. 47 și 50;

Flaviu și Dalia

Ș

erban

, pct. 61;

Constantin Oprea

, pct. 40; și

S.C. Prodcomexim SRL

, pct. 43, toate citate

anterior). În mod similar, Curtea a constatat anterior că autoritățile naționale nu au acordat

asistență corespunzătoare creditorilor care întâmpină greutăți la îndeplinirea obligației de a plăti

în avans taxele de

executare, pentru a le asigura acces efectiv la procedura executării (a se vedea

Elena Negulescu

, citată anterior, pct. 44).

94.

În plus, Curtea a hotărât că posibilitatea de a introduce o acțiune de obligare a debitorului

la plata unei amenzi civile sau

a unor despăgubiri în temeiul art. 580

3

din vechiul C. proc. civ.

nu constituie căi de atac efective, fiind doar mijloace indirecte de executare a hotărârii definitive

și, prin urmare, nefiind de natură să repare direct încălcarea pretinsă (a se ve

dea, pri

ntre altele,

Ghibuși

, pct. 27-

28; și

Frăsilă și Ciocîrla

n

, pct. 70, ambele citate anterior).

judecătoresc nu poate fi considerată o cale de atac direct accesibilă reclamanților și capabilă s

ă

asigure executarea unei hotărâri definitive. O astfel de acțiune putea fi introdusă numai de

Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și putea avea ca efect doar suspendarea

executorului judecătoresc din funcțiile sale sau altă sancțiune disciplinară. Această acțiune nu

putea contribui la asigurarea executării hotărârii (

ibid

., pct. 68;

Constantin Oprea

, citată

anterior, pct. 41).

ii) Prezentare generală a mecanismului actual de executare a hotărârilor judecătorești pronunțate

împotriva debitorilor persoane fizice

având în vedere constatările Curții în cauzele anterioare având ca obiect executarea hotărâril

or

judecătorești definitive pronunțate împotriva unor persoane fizice (a se vedea

supra

, pct. 90-

91), nu s-

ar putea concluziona existența unei probleme sistemice în România (a se vedea

supra

,

pct. 65).

hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva debitorilor persoane fizice include o serie de

garanții noi și importante, în special în ceea ce privește accesul

creditorilor la procedura

executării și modul în care autoritățile de executare desfășoară procedura în general (a se vedea

supra

, pct. 67-69).

98.

Curtea observă într

-

adevăr că, luând ca punct de plecare concluziile formulate în

hotărârile sale împotriva României pe motiv că autoritățile statului nu au acordat o asistență

corespunzătoare creditorilor unor persoane fizice, statul pârât a pus în aplicare o serie de

modificări legislative importante, vizând în principal procedura executării reglementate de no

u

l

C. proc. civ., care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, sistemul de ajutor public judiciar

–

modificat în 2008, și cadrul juridic care reglementează activitatea executorilor judecătorești,

inclusiv introducerea, în 2014, a fondului de despăgubire al executorilor judecătorești, toate

acestea vizând îmbunătățirea mecanismului executării în general. Jurisprudența internă

prezentată de Guvern, precum și opiniile juridice exprimate de un număr consistent de inst

anțe

naționale din întreaga țară cu privire la suficiența și eficiența mijloacelor puse la dispoziția

creditorului unor persoane fizice în încercarea sa de a obține executarea unei hotărâri

judecătorești neexecutate (a se vedea

supra

, pct. 49-58) sunt probe fiabile cu privire la

îmbunătățirea mecanismului executării în genera

l.

sau alte autorități competente trebuie să sprijine executorii judecătorești la acordarea

informațiilor sau a asistenței necesare în procedura executării, atunci când este necesar. În caz

contrar, acestea pot fi amendate sau obligate să plătească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat

de executarea întârziată (a se vedea

supra

, pct. 41, 42 și 46 și,

a contrario

, jurisprudența citată

la pct. 92

supra

).

urmare a îmbunătățirilor aduse sistemului de ajutor public judiciar în 2008. În această privință,

Curtea observă că, chiar dacă creditorul este încă obligat potrivit legislației românești să suporte

costurile procedurii executării silite preliminare, sistemul intern permite o evaluare juridică

amănunțită a situației financiare a creditorului pentru a se asigura că acesta/aceasta are acces

efectiv l

a procedură (a se vedea

supra

, pct. 68-

69 și,

a contrario

,

Elena Negulesc

u

, citată

anterior, pct. 44).

-au stabilit termene

mai stricte și mai scurte pentru desfășurarea procedurii executării silite și s

-au majorat amenzile

care pot fi aplicate de instanțe autorităților care nu se conformează. În același timp, legea oferă

garanții împotriva abuzului sau relei

-

credințe din partea debitorului sau a executorului

judecătoresc, care sunt descurajați să eludeze procedura existentă prin utilizarea excesivă a

suspendării procedurii executării silite sau a contestațiilor la executare care sunt neîntemeiate

(a se vedea căile de atac atât preventive, cât și compensatorii, descrise la pct. 56

-57, 6

9 și 79

supra

; a se vedea, de asemenea, pct. 93-94

supra

).

direct la dispoziția creditorului, în măsura în care este aplicat în mod activ și prompt de către

autoritățile competente, poate oferi o garanție suplimentară care să asigure respectarea, cu

promptitudine și sârguință, de către executorii judecătorești a obligațiilor lor profesionale care

le sunt impuse prin lege (a se vedea

supra

, pct. 53). În plus, includerea

în statut a unor dispoziții

privind fondul de asigurări de răspundere civilă pentru profesia de executor judecătoresc

constituie, la prima vedere, o modalitate indispensabilă și eficientă de a acorda ajutor

creditorului prejudiciat (a se vedea

supra

, pct. 75).

103.

Prin urmare, se poate considera că Guvernul și

-

a îndeplinit obligația de a revizui situația

pe care Curtea a indicat-

o ca fiind problematică în hotărârile sale în care a constatat o încălcare

ca urmare a deficiențelor mecanismului de executare a hotărârilor judecătorești care au fost

pronunțate împotriva unor persoane fizice și au rămas neexecutate. În plus, Guvernul a

prezentat suficiente probe în raport cu jurisprudența internă pentru a dovedi că au fost introduse

căi de atac efective și/sau că acestea au devenit mai ușor accesibile creditorilor în încercarea lor

de a obține executarea hotărârilor pronunțate în favoarea lor (a se vedea

supra

, pct. 50-

58 și 67

-

69).