Ciocodeică împotriva României

Reclamantul s-a născut în 1969 și trăiește în Timişoara. În 2004, reclamantul a depus o acțiune civilă împotriva angajatorului ei, o companie privată, C.G.H.T. („societatea”), care solicită revocarea deciziei sale din 17 octombrie 2003 de a o respinge și de a solicita diverse drepturi salariale. La 29 aprilie 2004, județul Timiș și-a respins acțiunea ca fiind nefondată. Reclamantul a făcut apel. Într-o hotărâre finală din 29 septembrie 2004 („hotărârea”), Curtea de Apel Timișoara a permis recursul reclamantului. Acesta a ordonat societății să își revoce decizia de concediere și să plătească prejudiciu material reclamantului sub forma tuturor drepturilor salariale sale începând cu 17 octombrie 2003 până la pronunțarea hotărârii finale, actualizate și legate de indice.

Curtea internă a acordat, de asemenea, reclamantului costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii. La 15 noiembrie 2004, Tribunalul județului Timiș a validat hotărârea (învestire cu formulă executorie), în conformitate cu art. 374 din Codul de Procedură Civilă din România (denumit în continuare „RCCP”), în vigoare la momentul respectiv (a se vedea punctul 37 mai jos). 10. Reclamantul a instituit o procedură de aplicare la 21 ianuarie 2005, cerând biroul judecătorilor M.S.R. & S.A.I. („Filiferul”) pentru a asigura aplicarea hotărârii. 11. La 26 ianuarie 2005, judecătorul a emis un anunţ de plată (somaţie) şi l-a înaintat pe companie. 12. Potrivit unui raport din 11 februarie 2005 emis de judecător, judecătorul și avocatul reclamantului au vizitat sediul companiei.

Având în vedere că reprezentantul juridic al societății nu a fost prezent, judecătorul a acordat companiei încă cinci zile în care să execute hotărârea finală a propriului acord. 13. Cu toate acestea, societatea a refuzat să își îndeplinească obligațiile. În plus, a depus o plângere care vizează anularea procedurii de executare, în temeiul articolului 399 din RCCP, în conformitate cu momentul respectiv (a se vedea punctul 39 mai jos). În cursul procedurii respective și la cererea societății, la 24 februarie 2005, Curtea de district Timișoara a ordonat suspendarea procedurii de executare până la o hotărâre finală; suspendarea a fost efectuată sub rezerva plăților unui depozit de 4.000.000 de lei români (ROL), și anume aproximativ 90 euro (EUR).

14. În răspuns, la 16 mai 2005, reclamantul a introdus o procedură urgentă care urmărește să respingă suspendarea impugnată. Ea a susținut că problema este urgentă deoarece ea are nevoie pentru a obține drepturi salariale care i-ar permite să se asigure pentru ea și copilul ei. 15. Într-o hotărâre din 18 mai 2005, Curtea de district Timișoara a respins cererea reclamantului, susținând că nu a dovedit existența unor daune iminente, astfel încât să justifice urgența cererii. 16. La 2 iunie 2005, Curtea de District Timișoara a permis plângerea societății împotriva procedurilor de executare. Curtea a susținut că cerințele procedurale nu au fost respectate în mod corespunzător, în măsura în care judecătorul nu a reușit să servească compania cu o copie a hotărârii executoare.

17. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva hotărârii instanței. La 6 octombrie 2005, Tribunalul județului Timiș a respins recursul reclamantului în privința punctelor de drept ca fiind nefondat. Hotărârea de la prima instanţă a devenit astfel finală. 18. Societatea a depus o altă cerere de anulare a ordinului de restricție (anularea măsurii de poprire) eliberat de judecător în ceea ce privește conturile sale bancare. La 21 aprilie 2005, Curtea de district Timișoara a permis cererea, în măsura în care ordinul de restricție a fost eliberat în urma suspendării procedurii de executare ordonate de instanță (a se vedea punctul 13 de mai sus). 19. Între timp, la 29 iunie 2005, judecătorul a emis un alt anunţ de plată.

La 4 iulie 2005, a fost postat, împreună cu hotărârea executivă, la intrarea principală a companiei. 20. La 2 noiembrie 2005, judecătorul a primit o scrisoare de la solicitant, în care ea a întrebat dacă societatea a respectat hotărârea în suspensie. Jurisprudenţa a răspuns negativ la 4 noiembrie 2005. 21. În măsura în care acest lucru a fost ultimul schimb de informații între reclamant și judecător în ceea ce privește procedura de aplicare impușită și având în vedere obligațiile impuse de lege creditorului, care a fost obligată să joace un rol constant activ pe parcursul procedurii de executare, la 28 mai 2007, judecătorul a emis un raport oficial, menționând că, în conformitate cu art. 389 din RCCP în vigoare la momentul respectiv, procedura a devenit limitată la timp („perimarea executării”; a se vedea punctul 38 de mai jos).

Nu este clar dacă raportul a fost comunicat sau nu reclamantului. 22. La 5 mai 2005, reclamantul a depus o plângere în fața Curții de District Timișoara, care urmărește obținerea unei hotărâri în vederea executării imediate a hotărârii, în conformitate cu art. 5803 din RCCP, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv (a se vedea punctul 40 de mai jos). 23. Într-o decizie din 18 august 2005 Curtea de district Timișoara a permis plângerea reclamantului și a ordonat societății să plătească o amendă coercitivă de 500 000 ROL pe zi până la îndeplinirea obligațiilor sale. 24. Un recurs de către societate împotriva acestei decizii a fost permis la 16 decembrie 2005 de către Curtea județului Timiş.

Curtea a susținut că amenzile coercitive au natura unei sancțiuni civile care vizează asigurarea respectării unei obligații personale care nu ar putea fi executate altfel, astfel cum se prevede la art. 5803. Cu toate acestea, plata datoriei societății ar putea fi efectuată cu ajutorul unui judecător; de aceea, plângerea reclamantului a fost nefondată. 25. La 12 iulie 2005, reclamantul s-a plâns la ministrul justiției cu privire la rezultatul hotărârii din 2 iunie 2005 (a se vedea punctul 16 de mai sus). Prezenta plângere a fost depusă în temeiul prevederilor Legii nr. 303/2004, definind cadrul pentru responsabilitatea disciplinară și penală a judecătorilor și a autorităților specifice împuternicite să inițieze astfel de proceduri.

26. La 24 august 2005, reclamația reclamantului a fost transmisă Curții de Apel Timișoara. La 5 septembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara a remarcat că procedurile încurcate au fost încheiate printr-o hotărâre finală și, prin urmare, nu sunt supuse apelului. 27. În 2005, reclamantul s-a plâns la diferite autorități de stat că reprezentanții societății nu au executat hotărârea. Ea se bazează pe articolele 277, 278 și 280 din Codul Muncii și pe art. 83 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea disputelor de muncă (a se vedea punctele 43-44 de mai jos). 28. La 5 decembrie 2006 a fost inițiată o anchetă penală împotriva M.D., administratorul companiei, pentru refuzul executării hotărârii. La 4 februarie 2008, biroul procurorului de la Curtea de District Timișoara a hotărât să întrerupă procedura împotriva M.D.

și i-a amendat RON 1000, și anume aproximativ 250 EUR. Procurorul care a investigat cazul a constatat că acţiunile medicului nu pot fi clasificate ca o infracţiune. 29. O plângere depusă de reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă la 8 aprilie 2008 de procurorul superior de la Curtea de District Timişoara. 30. La 2 iunie 2008, atât reclamantul, cât și M.D. a apelat împotriva hotărârilor procurorilor în faţa Curţii de district Timişoara. Curtea a respins ambele apeluri la 17 octombrie 2008. Acesta a susținut că recursul reclamantului a fost depus în afara termenului. În ceea ce privește apelul M.D., a reiterat că, chiar dacă el nu a executat hotărârea, acțiunile sale nu au putut fi clasificate ca o infracțiune și, prin urmare, amendă administrativă a fost corectă.

31. Într-o hotărâre finală din 28 ianuarie 2009, Curtea județului Timiș a respins apelurile privind punctele de drept depuse de reclamant și M.D. 32. La 5 august 2014, cei doi acționari ai societății au decis că societatea ar trebui lichidată (dizolvare), în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind companiile comerciale. La cererea lor, Biroul de înregistrare a întreprinderilor (Oficiul Registrului Comerțului) a hotărât, la 7 august 2014, să publice hotărârea acționarilor în Jurnalul Oficial al României. Decizia a fost publicată la 26 august 2014, în conformitate cu dispozițiile Ordinării guvernului de urgență nr. 116/2009 care reglementează înregistrarea actelor specifice în registrul societăților (a se vedea punctul 48 de mai jos).

33. Într-un raport contabil elaborat la 30 august 2014 s-a observat că singurii creditori ai societății erau cei doi acționari. 34. La 10 octombrie 2014, unul dintre acționarii a solicitat Biroului de înregistrare a societăților să lovească societatea de pe registr. Cererea a fost acordată în aceeași zi, iar Biroul de înregistrare a societăților a decis că decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al României. 35. Nu a fost interzis niciun recurs împotriva deciziilor luate de Biroul de înregistrare a societăților în ceea ce privește societatea.

5. The applicant was born in 1969 and lives in Timișoara. 6. In 2004 the applicant lodged a civil action against her employer, a private company, C.G.H.T. (“the company”), seeking the revocation of its decision of 17 October 2003 to dismiss her, and claiming various salary entitlements. 7. On 29 April 2004 the Timiș County Court dismissed her action as illfounded. The applicant appealed. 8. In a final judgment of 29 September 2004 (“the judgment”), the Timișoara Court of Appeal allowed the applicant’s appeal. It ordered the company to revoke its dismissal decision and to pay the applicant pecuniary damages in the form of all her salary entitlements from 17 October 2003 until the pronouncement of the final judgment, updated and index-linked.

The domestic court also awarded the applicant the costs and expenses incurred in the proceedings. 9. On 15 November 2004 the Timiș County Court validated the judgment (învestire cu formulă executorie), pursuant to Article 374 of the Romanian Code of Civil Procedure (hereinafter “the RCCP”), as in force at the time (see paragraph 37 below). 10. The applicant instituted enforcement proceedings on 21 January 2005, requesting the bailiffs’ office M.S.R. & S.A.I. (“the bailiff”) to enforce the judgment. 11. On 26 January 2005 the bailiff issued a notice of payment (somație) and served it on the company. 12. According to a report of 11 February 2005 issued by the bailiff, the bailiff and the applicant’s lawyer visited the company’s premises.

As the company’s legal representative was not present, the bailiff granted the company a further five days in which to execute the final judgment of their own accord. 13. However, the company refused to fulfil its obligations. Moreover, it lodged a complaint seeking to have the enforcement proceedings annulled, pursuant to Article 399 of the RCCP, as in force at the time (see paragraph 39 below). During those proceedings and at the company’s request, on 24 February 2005 the Timișoara District Court ordered the suspension of the enforcement proceedings until a final judgment was given; the suspension was made subject to payment of a deposit of 4,000,000 Romanian lei (ROL), namely approximately 90 euros (EUR).

14. In response, on 16 May 2005 the applicant brought urgent proceedings seeking to have the impugned suspension lifted. She argued that the matter was urgent because she needed to obtain the salary entitlements that would allow her to provide for herself and her infant. 15. In a judgment of 18 May 2005 the Timișoara District Court dismissed the applicant’s request, holding that she had not proved the existence of any imminent damage, so as to justify the urgency of the request. 16. On 2 June 2005 the Timișoara District Court allowed the company’s complaint against the enforcement proceedings. The court held that the procedural requirements had not been thoroughly complied with in so far as the bailiff had failed to serve the company with a copy of the enforceable judgment.

17. The applicant lodged an appeal on points of law against the court’s judgment. On 6 October 2005 the Timiș County Court dismissed the applicant’s appeal on points of law as ungrounded. The first-instance judgment thus became final. 18. The company lodged another request seeking to obtain the annulment of the restriction order (anularea măsurii de poprire) issued by the bailiff in respect of its bank accounts. On 21 April 2005 the Timișoara District Court allowed the request, in so far as the restriction order had been issued subsequent to the suspension of the enforcement proceedings ordered by the court (see paragraph 13 above). 19. In the meantime, on 29 June 2005, the bailiff issued another notice of payment.

On 4 July 2005 it was posted, together with the enforceable judgment, at the company’s main entrance. 20. On 2 November 2005 the bailiff received a letter from the applicant, in which she enquired whether the company had complied with the outstanding judgment. The bailiff replied in the negative on 4 November 2005. 21. In so far as this was the last exchange of information between the applicant and the bailiff concerning the impugned enforcement procedure, and in view of the obligations imposed by law on the creditor, who was required to play a constantly active role throughout the enforcement procedure, on 28 May 2007 the bailiff issued an official report, noting that, under Article 389 of the RCCP as in force at the time, the procedure had become time-barred (“perimarea executării”; see paragraph 38 below).

It is not clear whether that report was communicated to the applicant or not. 22. On 5 May 2005 the applicant lodged a complaint before the Timișoara District Court seeking to obtain a court order for immediate enforcement of the judgment, pursuant to Article 5803 of the RCCP as in force at the time (see paragraph 40 below). 23. In a decision of 18 August 2005 the Timișoara District Court allowed the applicant’s complaint and ordered the company to pay a coercive fine of ROL 500,000 per day until it fulfilled its obligations. 24. An appeal by the company against that decision was allowed on 16 December 2005 by the Timiș County Court.

The court held that the coercive fine had the nature of a civil penalty aimed at securing the enforcement of a personal obligation which could not be otherwise executed, as provided for by Article 5803. However, the payment of the company’s debt could be enforced with the assistance of a bailiff; therefore the applicant’s complaint was ill-founded. 25. On 12 July 2005 the applicant complained to the Minister of Justice about the outcome of the judgment of 2 June 2005 (see paragraph 16 above). The complaint was lodged under the provisions of Law no. 303/2004, defining the framework for judges’ disciplinary and criminal responsibility and the specific authorities empowered to initiate such proceedings.

26. On 24 August 2005 the applicant’s complaint was forwarded to the Timișoara Court of Appeal. On 5 September 2005 the Timișoara Court of Appeal noted that the impugned proceedings had been terminated by a judgment that was final and therefore not subject to appeal. 27. In 2005 the applicant complained to different State authorities that the company’s representatives had failed to execute the judgment. She relied on Articles 277, 278 and 280 of the Labour Code and Article 83 of Law no. 168/1999 regarding the resolution of labour disputes (see paragraphs 43-44 below). 28. On 5 December 2006 a criminal investigation was initiated against M.D., the company’s administrator, for refusal to execute the judgment.

On 4 February 2008 the prosecutor’s office at the Timișoara District Court decided to discontinue the proceedings against M.D. and fined him RON 1,000, namely approximately EUR 250. The prosecutor investigating the case found that M.D.’s actions could not be classified as an offence. 29. A complaint lodged by the applicant against that decision was dismissed on 8 April 2008 by the senior prosecutor at the Timișoara District Court. 30. On 2 June 2008 both the applicant and M.D. appealed against the prosecutors’ decisions before the Timișoara District Court. The court dismissed both appeals on 17 October 2008. It held that the applicant’s appeal had been lodged outside the time-limit. With regard to M.D.’s appeal, it reiterated that even though he had not executed the judgment, his actions could not be classified as an offence and, therefore, the administrative fine had been fair.

31. In a final judgment of 28 January 2009 the Timiș County Court dismissed appeals on points of law lodged by the applicant and M.D. 32. On 5 August 2014 the company’s two shareholders decided that the company should be liquidated (dizolvare), in accordance with the provisions of Law no. 31/1990 on trading companies. At their request, the Companies Registration Office (Oficiul Registrului Comerțului) decided on 7 August 2014 to publish the shareholders’ decision in the Romanian Official Journal. The decision was published on 26 August 2014, in accordance with the provisions of Emergency Government Ordinance no. 116/2009 regulating the registration of specific acts in the companies register (see paragraph 48 below).

33. It was noted in an accounting report drawn up on 30 August 2014 that the company’s only creditors were the two shareholders. 34. On 10 October 2014 one of the shareholders asked the Companies Registration Office to strike the company off the register. The request was granted on the same day, and the Companies Registration Office decided that the decision would be published in the Romanian Official Journal. 35. No appeal was lodged against the decisions taken by the Companies Registration Office in respect of the company.