- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 ianuarie 2018
- Stat pârât
- BEL
- Concluzia
- Partiellement radiée du rôle
- Partiellement irrecevable
Asbl Chambre Syndicale des Médecins des Provinces du Hainaut, de Namur și du Brabant Wallon și Gillis împotriva Belgiei
Traducere în română Auto
A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 55047/10 CHAMERĂ SENSIVĂ A MEDIILOR DIN PROVINCELE DIN HAINAUT, NAMUR ȘI BRABANT WALLON ȘI Danielle Gillis împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se întrunește la 23 ianuarie 2018 într-un comitet compus din Valeriu Grițco, președinte, Paul Lémpres, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și Hasan Bakurc grefier adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 septembrie 2010, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Prima recurentă este Camera sindicală a medicilor din provinciile Hainaut, Namur și Brabant Wallon, asociație fără scop lucrativ ( Danielle Gillis, resortisant belgian născut în 1947 și rezident la Waterloo.
Ele au fost reprezentate în fața Curții de către domnul Vanden Dorpe și domnul E. Thiry, avocați la Herstal și Bruxelles. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează: Cererea se referă la legea din 21 august 2008 privind instituirea și organizarea platformei eHealth (denumită în continuare "Legea din 21 august 2008") care instituie un schimb de date medicale cu caracter personal între actorii din domeniul asistenței medicale. Recurentele au introdus o acțiune în anulare a diverselor dispoziții ale legii din 21 august 2008 în fața Curții Constituționale și au ridicat șapte motive, dintre care patru au fost obținute din încălcarea dreptului la respectarea vieții private, astfel cum este garantat prin articolele 22 din Constituție și 8 din convenție.
Prin hotărârea din 18 martie 2010, Curtea Constituțională a respins acțiunea pe motivul că mijloacele nu erau întemeiate. În ceea ce privește motivele întemeiate pe încălcarea dreptului la respectarea vieții private, Curtea Constituțională a considerat, printre altele, că scopurile și sarcinile platformei erau suficient de precise și că legea din 21 august 2008 prevedea garanții suficiente împotriva încălcării nejustificate a vieții private a persoanelor ale căror date medicale erau transmise. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, recurentele consideră că platforma eHealth reprezintă o încălcare a vieții private a persoanelor ale căror date medicale sunt schimbate și se plâng în special de procesul de elaborare a legii, de lipsa de precizie și claritate a acesteia și de lipsa unor garanții și măsuri de securitate adecvate.
Recurentele invocă încălcarea dreptului la respectarea vieții private, astfel cum este protejat prin art. 8 din Convenție, care, în părțile relevante ale acesteia, este în acest fel în mod explicit mai întâi. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private (...) O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări.
La cererea în acest sens este prezentată de domnul Gillis printr-o scrisoare din 21 iunie 2017, reprezentantul recurentelor a informat Curtea că dl Gillis, a doua reclamantă, nu mai dorește să își mențină cererea. Prin urmare, în absența unor circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor garantate de convenție sau a protocoalelor sale, Curtea consideră că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, nu se mai justifică continuarea examinării cererii în măsura în care aceaceasta a fost introdusă de a doua reclamantă. 10. Prin urmare, este necesar să se elimine din rolul acestei părți a cererii.
Cu privire la cererea în ceea ce privește măsura este prezentată de către assBL 11. Curtea amintește că, pentru a putea introduce o cale de atac în temeiul articolului 34, o persoană trebuie să poată demonstra că a suferit în mod direct efectele măsurii în cauză (Centrul de resurse juridice în numele Valentine Câmpeanu c. România [GC], n 47848/08, § 96, CEDH 2014 și referințele menționate mai sus). La art. 34 din Convenția n § 101. În plus, în cazul în care un reclamant decide să fie reprezentat în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, mai degrabă decât să introducă el însuși cererea, art. 45 alineatul (3) din regulament impune acestuia să producă o putere scrisă, semnată în mod corespunzător.
Este esențial ca reprezentantul să demonstreze că a primit instrucțiuni precise și explicite de la presupusa victimă, în sensul articolului 34, în numele căreia intenționează să acționeze în fața Curții (ibidem, § 102). În conformitate cu statutul său, prima recurentă este o persoană juridică care urmărește să caute și să provoace prin toate mijloacele adoptarea de către orice organism a unor măsuri pe care le consideră utile intereselor membrilor săi medici și să asigure reprezentarea, protecția și apărarea acestor interese. În fața Curții, aceasta susține că: reprezentarea unui ansamblu de medici care ar vedea secretul profesional încălcat și/sau confidențialitatea datelor medicale nerespectate, și care reprezintă astfel un grup de persoane fizice care se pretinde a fi victima unei încălcări a Convenției.
13. Curtea constată că prima reclamantă nu suferă în mod direct efectele legislației în litigiu; prin urmare, aceasta nu este o victimă directă a presupusei încălcări (în același sens, Norris și National Gay Federation c. Irlanda (dec.), n 10581/83, 16 mai 1985). În măsura în care pretinde că reprezintă un grup de particulari care pretind că sunt victime ale unei încălcări a convenției și care presupun că medicii pe care intenționează să-i reprezinte pot fi calificați drept victime. Curtea arată că prima recurentă nu a furnizat nicio putere scrisă pentru a demonstra că a primit instrucțiuni precise și explicite din partea victimelor invocate. Or, din avizul Curții, având în vedere jurisprudența sa (a se vedea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Campeanu , citată anterior, §§ 103 și următoarele), nicio considerație specială nu justifică în speță recunoașterea primei reclamante de calitate pentru a acționa în numele lor.
15. Cu titlu supraaglomerat, Curtea este de acord că, în ceea ce privește formularea cauzei, prima reclamantă pare mai degrabă să se plângă in abstructo de faptul că legea din 21 August 2008 ar constitui o încălcare a dreptului la respectarea vieții private al persoanelor ale căror date medicale sunt schimbate de platforma eHealth. 16. Prin urmare, în acest sens, cererea a fost introdusă de prima reclamantă, cererea este incompatibilă cu dispozițiile convenției și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă din rol cererea în măsura în care este formulată de domnul Gillis Declară cererea inadmisibilă în acest sens este formulată de
DEUXIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 55047/10 CHAMBRE SYNDICALE DES MÉDECINS DES PROVINCES DU HAINAUT, DE NAMUR ET DU BRABANT WALLON et Danielle GILLIS contre la Belgique La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 23 janvier 2018 en un comité composé de : Valeriu Grițco, président, Paul Lemmens, Stéphanie Mourou-Vikström, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 13 septembre 2010, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
La première requérante est la Chambre syndicale des médecins des provinces du Hainaut, de Namur et du Brabant wallon, association à but non lucratif (« ASBL ») de droit belge ayant son siège à Braine-l’Alleud. La deuxième requérante est M me Danielle Gillis, ressortissante belge née en 1947 et résidant à Waterloo. Elles ont été représentées devant la Cour par M e M. Vanden Dorpe et M e E. Thiry, avocats à Herstal et Bruxelles.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit.
La requête concerne la loi du 21 août 2008 relative à l’institution et à l’organisation de la plateforme eHealth (ci-après, la « loi du 21 août 2008 ») qui met en place un échange de données médicales à caractère personnel entre les acteurs des soins de santé.
Les requérantes introduisirent un recours en annulation de diverses dispositions de la loi du 21 août 2008 devant la Cour constitutionnelle. Elles soulevèrent sept moyens dont quatre étaient tirés de la violation du droit au respect de la vie privée tel que garanti par les articles 22 de la Constitution et 8 de la Convention.
Par un arrêt du 18 mars 2010, la Cour constitutionnelle rejeta le recours au motif que les moyens n’étaient pas fondés. S’agissant des moyens tirés de la violation du droit au respect de la vie privée, la Cour constitutionnelle estima notamment que les finalités et missions de la plateforme étaient suffisamment précises et que la loi du 21 août 2008 prévoyait des garanties suffisantes contre les atteintes injustifiées à la vie privée des personnes dont les données médicales étaient échangées. GRIEF
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérantes estiment que la plateforme eHealth constitue une atteinte à la vie privée des personnes dont les données médicales sont échangées. Elles se plaignent en particulier du processus d’élaboration de la loi, du défaut de précision et de clarté de celle ‑ ci et de l’absence de garanties et de mesures de sécurité appropriées. EN DROIT
Les requérantes invoquent la violation du droit au respect de la vie privée tel que protégé par l’article 8 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée (...) 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » A. Sur la requête en ce qu’elle est présentée par M me Gillis
Par une lettre du 21 juin 2017, le représentant des requérantes a informé la Cour que M me Gillis, la deuxième requérante, ne souhaitait plus maintenir sa requête.
Partant, en l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère que, conformément à l’article 37 § 1 a) de la Convention, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête dans la mesure où elle a été introduite par la deuxième requérante.
Il y a donc lieu de rayer du rôle cette partie de la requête. B. Sur la requête en ce qu’elle est présentée par l’ASBL
La Cour rappelle que pour pouvoir introduire une requête en vertu de l’article 34, une personne doit pouvoir démontrer qu’elle a « subi directement les effets » de la mesure litigieuse ( Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c. Roumanie [GC], n o 47848/08, § 96, CEDH 2014, et références citées). L’article 34 de la Convention n’autorise pas à se plaindre in abstracto de violations de la Convention. Celle-ci ne reconnaît pas l’ actio popularis , ce qui signifie qu’un requérant ne peut se plaindre d’une disposition de droit interne, d’une pratique nationale ou d’un acte public simplement parce qu’ils lui paraissent enfreindre la Convention ( ibidem , § 101). En outre, si un requérant décide de se faire représenter en vertu de l’article 36 § 1 du règlement de la Cour plutôt que d’introduire la requête lui-même, l’article 45 § 3 du règlement lui impose de produire un pouvoir écrit, dûment signé. Il est essentiel pour le représentant de démontrer qu’il a reçu des instructions précises et explicites de la part de la victime alléguée, au sens de l’article 34, au nom de laquelle il entend agir devant la Cour ( ibidem , § 102).
D’après ses statuts, l’ASBL Chambre syndicale des médecins, première requérante, est une personne morale qui a pour but de rechercher et de provoquer par tous les moyens l’adoption par tout organisme des mesures qu’elle juge utiles aux intérêts de ses membres médecins et d’assurer la représentation, la protection et la défense de ces intérêts. Devant la Cour, elle fait valoir qu’elle assure « la représentation d’un ensemble de médecins qui verraient le secret professionnel violé et/ou la confidentialité de données médicales non respectées », et qu’elle représente ainsi un groupe de particuliers qui se prétend victime d’une violation de la Convention.
La Cour constate que la première requérante ne subit pas directement les effets de la législation litigieuse. Elle n’est donc pas une victime directe de la violation alléguée (dans le même sens, Norris et National Gay Federation c. Irlande (déc.), n o 10581/83, 16 mai 1985).
Dans la mesure où elle dit représenter un groupe de particuliers qui se prétend victime d’une violation de la Convention, et à supposer que les médecins qu’elle entend représenter puissent être qualifiés de « victimes » de la violation alléguée, la Cour relève que la première requérante n’a fourni aucun pouvoir écrit afin de démontrer qu’elle a reçu des instructions précises et explicites de la part des victimes alléguées. Or, de l’avis de la Cour, eu égard à sa jurisprudence (voir Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu , précité, §§ 103 et suivants), aucune considération spéciale ne justifie en l’espèce de reconnaître à la première requérante qualité pour agir en leur nom. 15. À titre surabondant, la Cour est d’avis qu’eu égard à la formulation du grief, la première requérante semble plutôt se plaindre in abstracto du fait que la loi du 21 août 2008 constituerait une violation du droit au respect de la vie privée des personnes dont les données médicales sont échangées par la plateforme eHealth.
En conséquence, en ce qu’elle a été introduite par la première requérante, la requête est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer du rôle la requête en ce qu’elle est introduite par M me Gillis ; Déclare la requête irrecevable en ce qu’elle est introduite par l’ASBL Chambre Syndicale des Médecins des Provinces du Hainaut, de Namur et du Brabant. Fait en français puis communiqué par écrit le 15 février 2018. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Greffier adjoint Président