Decizia nr. 44697/07 Hüseyin Ferhat AKSU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 23 ianuarie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 septembrie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Hüseyin Ferhat Aksu, este un național turc, născut în 1980 și trăiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Ali Rıza Aksu, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată, o parcelă de teren (n. 141) situată la Istanbul a fost confiscată de Hotărârea Generală a Autostrăzilor pentru construcția unei autostrăzi. Primul set de proceduri La 30 ianuarie 2003, unele dintre coproprietenții a parcela nr. 141 au inițiat proceduri în fața Curții Civile Tuzla de Jurisdicție Generală, cerând compensații pentru expropriarea de facto. Prin contract încheiat la 3 februarie 2003, coproprietenții și-au transferat reclamantul. La 21 mai 2004, Curtea Civilă Tuzla de Jurisdicție Generală a atribuit reclamantului 93.827.922.154 Liras turcă (TRL) [1] La 14 martie 2005, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. La 27 martie 2007, administrația a plătit reclamantului 180.726 Lira turcă (TRY) (aproximativ 97.000 EUR). 10. Decembrie 2009, administrația a avut încă o datorie de 16,413 lira turcă (aproximativ 7.460). B. Al doilea set de procedură 11. La 6 februarie 2003, restând co-proprietari ai parcelei nr. 141 au inițiat proceduri în fața Curții Civile Tuzla de Jurisdicție Generală, cerând compensații pentru expropriarea de facto. 12. Prin contracte încheiate între 7 și 10 februarie 2003, respectivii coproprietenți și-au transferat în parte reclamantul. 13. La 21 mai 2004, Curtea Civilă Tuzla a Jurisdicției Generale a atribuit reclamantului TRL 228.383.784.143 (aproximativ 120.000 EUR) dobânzi la rata legală. 14. La 19 aprilie 2005, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. 15. La 28 martie 2007, administrația a plătit reclamantului TRY 421.766 (aproximativ 226.700 EUR). 16. Potrivit documentului emis de Oficiul de Execuție la 15 decembrie 2009, administrația a avut încă o datorie de 19,766 EUR (aproximativ 9.000 EUR). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la nerespectarea prelungită a autorităților în deplină măsură a hotărârilor obligatorii și executoare în favoarea sa și la dobânzile nejustificate plătite pe valoarea compensației într-un moment în care rata anuală de inflație a fost foarte ridicată în Turcia. În ceea ce privește plângerea referitoare la nerespectarea hotărârilor din instanța internă 18. În baza articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plângut de întârzierea autorităților naționale în plata compensației acordate de către instanțele interne. El s-a plâns, de asemenea, în conformitate cu aceleași articole, că administrația nu a plătit încă valoarea totală a compensației acordate. 19. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurii și neexecuția hotărârilor. În consecință, ei au susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile interne, deoarece nu a formulat nici o cerere Comisiei de compensare. 20. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Demiroğlu și alții c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013), Curtea a declarat o cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat, în special, că acest nou remediu a fost un a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind neexecuția hotărârilor. 21. Curtea constată că, în hotărârea sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în cadrul procedurii sale normale, cereri de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 22. Având în vedere obiecția Guvernului cu privire la neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Demiroğlu și alții , (decizie citată mai sus, §§ 24-36), și Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013). 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererii ar trebui respinsă în temeiul art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. B. Alte plângeri 24. Având în vedere art. 6 § 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de dobânzile insuficiente care au fost aplicate compensației acordate în ciuda ratei ridicate de inflație la momentul respectiv. 25. Având în vedere materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că această plângere nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 15 februarie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al Registrului [1] Echivalent din 93.827.93 TRY. La 1 ianuarie 2005, Lira turcă ( TRY ) a intrat în circulație, înlocuind fosta Lira turcă (TRL).
Application no. 44697/07
Hüseyin Ferhat AKSU
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 23
January 2018 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Nebojša Vučinić,
Jon Fridrik Kjølbro,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 28 September 2007,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Hüseyin Ferhat Aksu, is a Turkish national, who was born in 1980 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mr Ali Rıza Aksu, a lawyer practising in Istanbul.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
On an unspecified date, a plot of land (no. 141) located in Istanbul was seized by the General Directorate of Highways for the construction of a highway.
A.
The first set of proceedings
5.
On 30 January 2003 some of the co-owners of plot no. 141 initiated proceedings before the Tuzla Civil Court of General Jurisdiction, claiming compensation for
de facto
expropriation.
6.
By a contract concluded on 3 February 2003, co-owners transferred their claim to the applicant.
7.
On 21 May 2004 the Tuzla Civil Court of General Jurisdiction awarded the applicant 93,827,922,154 Turkish Liras (TRL)
[1]
(approximately 49,000
euros (EUR)) with an interest at the statutory rate.
8.
On 14 March 2005 the Court of Cassation upheld the decision of the first instance court.
9.
On 27 March 2007 the administration paid the applicant 180,726
Turkish Liras (TRY) (approximately EUR 97,000).
10.
According to the document issued by the Enforcement Office on 15
December 2009, the administration still had an outstanding debt of TRY
16,413 Turkish Liras (approximately EUR 7,460).
11.
On 6 February 2003 remaining co-owners of plot no. 141 initiated proceedings before the Tuzla Civil Court of General Jurisdiction, claiming compensation for
de facto
expropriation.
12.
By contracts concluded between 7 and 10 February 2003, the said co-owners transferred their claim partially to the applicant.
13.
On 21 May 2004 the Tuzla Civil Court of General Jurisdiction awarded the applicant TRL 228,383,784,143 (approximately EUR
120,000) with an interest at the statutory rate.
14.
On 19 April 2005 the Court of Cassation upheld the decision of the first instance court.
15.
On 28 March 2007 the administration paid the applicant TRY
421,766 (approximately EUR 226,700).
16.
According to the document issued by the Enforcement Office on 15
December 2009, the administration still had an outstanding debt of TRY
19,766 (approximately EUR 9,000).
17.
The applicant complained under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention about the authorities’ prolonged failure to fully comply with the binding and enforceable judgments in his favor and the insufficient default interest paid on the compensation amount at a time when the annual rate of inflation in Turkey was very high.
A.
As to the complaint regarding the national authorities’ failure to enforcement of the domestic courts judgments
18.
Relying on Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant complained about the national authorities’ delay in paying the compensation awarded to him by the domestic courts. He also complained under the same Articles that the administration had not yet paid the full amount of awarded compensation yet.
19.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. Accordingly, they maintained that the applicant had not exhausted domestic remedies, as he had not made any application to the Compensation Commission.
20.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v.
Turkey
(no. 24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decision in the case of
Demiroğlu and others v. Turkey
((dec.), no. 56125/10, 4 June 2013), the Court declared an application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning non-execution of judgments.
21.
The Court notes that in its judgment in the case of
Ümmühan Kaplan
(cited above, § 77), it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of that type which had already been communicated to the Government.
22.
Taking into account the Government’s objection with regard to the applicant’s failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the cases of
Demiroğlu and Others
, (decision cited above, §§ 24-36), and
Turgut and Others v.
Turkey
((dec.), no. 4860/09, 26 March 2013).
23.
In view of the above, the Court concludes that this part of the application should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
24.
Relying on Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant complained about the insufficient default interest which had been applied to the compensation awarded to him despite the high rate of inflation at the time.
25.
In the light of the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that this complaint does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with the Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 15 February 2018.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President
[1]
.
Equivalent of 93,827.93 TRY.
On 1 January 2005 the Turkish Lira (
TRY
) entered into circulation, replacing the former Turkish Lira (TRL).
1
TRY