Kuzu împotriva Turciei

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 74529/01 de către Hasan KUZU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 26 septembrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B.

Baka Türmen Ugrekhelidze dna Fura-Sandström Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé având în vedere cererea depusă la 1 iulie 1998 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere decizia Curții din 20 septembrie 2005 de a elimina cererea de mai sus din lista cauzelor sale, având în vedere decizia Curții din 28 februarie 2006 de a restabili cererea la lista cauzelor sale, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei, după deliberare, hotărăsește după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hasan Kuzu, a fost un național turc născut în 1929. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Ö. Sözer, avocat practicant în Mersin.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 iulie 1993, Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü ), un organism de stat responsabil, printre altele , pentru construcția autostrăzii, a expropriat o parcelă de teren aparținând reclamantului în İçel pentru a construi o autostrădă. Un comitet de experți a evaluat valoarea terenului și reclamantul a primit suma de 144.410.000 Lira turcă (TRL) atunci când a avut loc expropriarea. La 28 decembrie 1993, reclamantul a interzis un recurs în fața Tribunalului Civil Mersin pentru o compensare sporită. Decembrie 1994 Tribunalul Civil Mersin i-a acordat o compensare suplimentară de la 150.736.255 TRL și dobânzi simple la valoarea de 30 % pe an începând cu 14 decembrie 1993, data la care titlul la teren a fost transferat.

La 26 ianuarie 1998, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. La 24 iunie 1998, reclamantul a primit suma de 417.997.000 TRL, inclusiv compensația suplimentară acordată de instanță și dobânda pentru întârziere.Detaliile sunt indicate în tabelul de mai jos. DATA CU CARE ÎNTRECE ÎNCERCAREA ADIȚIONALĂ DE COMPENSIUNE FINALĂ (INTERESTE ȘI COSTURILE LEGALE NU SE INCLUDE) (în lira turcă) DATA PĂRȚILOR DE PĂI Amendamentul de plată (INCLUSIREA INTERESULUI STATUTURII LA TABILA DE 30 % PER ANNUM ȘI COSTURI) (în lira turcă) 26.01.1998 150.736.255 24.06.1998 417.997.000 COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că, într-un moment în care rata anuală de inflație a fost foarte ridicată în Turcia, a fost plătit dobânzi insuficiente pentru compensarea suplimentară primită în urma expropiării terenurilor sale și autoritățile au întârziat să-i plătească sumele relevante.

PROCEDURĂ În urma contactelor informale dintre reclamant și reprezentanții guvernului, grefierul secțiunii a fost invitat să asiste părțile în soluționarea acestei chestiuni. Prin urmare, grefierul a adresat proiectelor de declarații părților. 12 mai 2005 și, respectiv, 26 aprilie 2002, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 20 septembrie 2005, Curtea a hotărât să excludă cererea din lista sa de cazuri după soluționarea cazului. Într-un mesaj de fax din 19 decembrie 2005, Guvernul a notificat Curtea că reclamantul a murit la 24 aprilie 2003. Într-un mesaj de fax din 14 februarie 2005, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că nu a fost conștientă de moartea reclamantului.

Ea a informat în continuare Curtea că moștenitorii reclamantului, Elif Bașlı (Kuzu), Havva Kalınlı (Kuzu), Reșat Kuzu, Rafet Kuzu și Mehmet Altuğ, doresc să-și continue cererea. La 28 februarie 2006, Curtea a hotărât restabilirea cererii la lista cauzelor sale. Ulterior, Grefierul a adresat noi proiecte de declarații părților. HOTĂRÂREA La 29 mai 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex gratie 7.500 (sapte) Mii de cinci sute de euro către moștenitorii dlui Hasan Kuzu, dna Elif Bașlı (Kuzu), dna Havva Kalınlı (Kuzu), dnul Reșat Kuzu, dl Rafet Kuzu și dl Mehmet Altuğ, în vederea asigurării unei soluții prietenoase în cazul menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă care, pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozit, taxe de ștampilă sau impozit care poate fi aplicabil la data plății. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului … ” La 7 iunie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentantul reclamant: „Not că Guvernul Turciei sunt dispuși să plătească exgrația suma de 7.500 (sprezece mii cinci sute de euro la moștenitorii dlui Hasan Kuzu, dna Elif Bașlı (Kuzu), dna Havva Kalınlı (Kuzu), dl Reșat Kuzu, dl Rafet Kuzu și dl Dl. Mehmet Altuğ, în vederea asigurării unei soluții prietenoase în cazul menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozit, taxe de ștampilă sau impozit care poate fi aplicabil la data plății.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.

Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și moștenitorii reclamantului le-au atins … ” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică care să justifice o examinare continuă a cererii (articolul amendat În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.

Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 74529/01 by Hasan KUZU against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 26 September 2006 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B.

Baka , Mr R. Türmen , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs E. Fura-Sandström , Ms D. Jočienė , Mr D. Popović, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar . Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 1 July 1998, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the Court’s decision of 20 September 2005 to strike the above the application out of its list of cases, Having regard to the Court’s decision of 28 February 2006 to restore the application to its list of cases, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Hasan Kuzu, was a Turkish national who was born in 1929. He was represented before the Court by Ms Ö. Sözer, a lawyer practising in Mersin.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 14 July 1993 the General Directorate of National Roads and Highways ( Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü ), a state body responsible, inter alia , for motorway construction, expropriated a plot of land belonging to the applicant in İçel in order to build a motorway. A committee of experts assessed the value of the land and the applicant received the sum of 144,410,000 Turkish Liras (TRL) when the expropriation took place. On 28 December 1993 the applicant brought an action before the Mersin Civil Court of First Instance for increased compensation. On 14 December 1994 the Mersin Civil Court of First Instance awarded him additional compensation of TRL 150,736,255 and simple default interest at the rate of 30 % per annum from 14 December 1993, the date on which the title to the land was transferred.

On 26 January 1998 the Court of Cassation upheld the judgment of the first instance court. On 24 June 1998 the applicant received the sum of TRL 417,997,000, including the additional compensation awarded by the court and the interest for the delay. The details are indicated in the table below.

DATE ON WHICH THE JUDGMENT AS REGARDS ADDITIONAL COMPENSATION BECAME FINAL

AMOUNT OF ADDITIONAL COMPENSATION (INTERESTS AND LEGAL COSTS ARE NOT INCLUDED)

(In Turkish liras)

DATE OF PAYMENT

AMOUNT OF PAYMENT (INCLUDING STATUTORY INTEREST AT THE RATE OF 30 % PER ANNUM AND COSTS) (in Turkish liras) 26.01.1998 150,736,255 24.06.1998 417,997,000 COMPLAINT The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 that at a time when the annual rate of inflation in Turkey had been very high, he had been paid insufficient interest on additional compensation received following the expropriation of his land and the authorities had delayed in paying him the relevant amounts. PROCEDURE Following informal contacts between the applicant’s and the Government’s representatives, the Section Registrar was asked to assist the parties in reaching a solution to the matter. As a result, the Registrar addressed draft declarations to the parties.

On 12 May 2005 and 26 April 2002 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. On 20 September 2005 the Court decided to strike the application out of its list of cases following the settlement of the case. In a fax message dated 19 December 2005 the Government notified the Court that the applicant had died on 24 April 2003. In a fax message dated 14 February 2005, the applicant’s representative informed the Court that she had not been aware of the applicant’s death. She further informed the Court that the applicant’s heirs, Elif Bașlı (Kuzu), Havva Kalınlı (Kuzu), Reșat Kuzu, Rafet Kuzu and Mehmet Altuğ, wished to pursue his application.

On 28 February 2006 the Court decided to restore the application to its list of cases. Subsequently, the Registrar addressed new draft declarations to the parties. THE LAW On 29 May 2006 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia 7,500 (seven thousand five hundred) euros to Mr Hasan Kuzu’s heirs, Mrs Elif Bașlı (Kuzu), Mrs Havva Kalınlı (Kuzu), Mr Reșat Kuzu, Mr Rafet Kuzu and Mr Mehmet Altuğ, with a view to securing a friendly settlement in the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum which is, to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any tax, stamp duty or imposts that may be applicable at the date of payment.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case … ” On 7 June 2006 the Court received the following declaration from the applicant’s representative: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia the sum of 7,500 (seven thousand five hundred) euros to Mr Hasan Kuzu’s heirs, Mrs Elif Bașlı (Kuzu), Mrs Havva Kalınlı (Kuzu), Mr Reșat Kuzu, Mr Rafet Kuzu and Mr Mehmet Altuğ, with a view to securing a friendly settlement in the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any tax, stamp duty or imposts that may be applicable at the date of payment.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant’s heirs have reached … ” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties.

It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President