CASE OF SEKMADIENIS LTD. v. LITHUANIA

Societatea reclamantă este o societate de răspundere limitată înființată în temeiul legislației lituaniene cu sediul social în Vilnius. În septembrie și octombrie 2012, pentru aproximativ două săptămâni, societatea reclamantă a condus o campanie de publicitate care a introdus o linie de îmbrăcăminte de designer R.K. Campania a inclus trei reclame vizuale care au fost afișate pe douăzeci de saloane publice în zonele publice din Vilnius și pe site-ul R.K. (denumit în continuare „publiciile”). Prima dintre cele trei reclame a arătat un tânăr cu păr lung, o bandă de cap, un halo în jurul capului său și mai multe tatuaje poartă o pereche de blugi. Un titlu din partea de jos a imaginii citește „Iisus, ce pantaloni!” (Jėzau, kokios tavo kelnės!). A doua reclamă a arătat o tânără poartă o rochie albă şi o adresă cu flori albe şi roşii în ea. Avea un halo în jurul capului ei și avea un cord de mărgele. Titlul din partea de jos a imaginii citește „Dragă Maria, ce rochie!” (Marija brangi, kokia suknelė!). A treia reclamă a arătat bărbatul şi femeia împreună, poartă aceleaşi haine şi accesorii ca şi în reclamele anterioare. Bărbatul se retragea şi femeia stătea lângă el cu o mână pusă pe cap şi pe cealaltă pe umăr. Legenda din partea de jos a imaginii citește „Iisus [și] Maria, ce porți!” (Jėzau Marija, kuo čia apsirengę!). 10. La 28 septembrie și 1 octombrie 2012, Autoritatea de Stat pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor (Valstybinė vartoj Persoanele s - au plâns că publicitatea nu era etică şi ofensivă pentru oamenii religioşi. 11. După primirea acestor plângeri, SCRPA a cerut Agenției de Publicitate Lituanee (Lietuvos reklamos biuras – denumită în continuare „LAA”), un organism de autoreglementare compus din specialiști în publicitate, să elibereze un aviz privind publicitatea. La 2 octombrie 2012, o comisie de șapte membri ai LAA a hotărât cu cinci voturi pentru două că publicitatea a încălcat principiile generale și articolele 1 (Decenție) și 13 (Religiune) din Codul de Etică Publicitară (a se vedea punctul 37 de mai jos). Comisia LAA a deţinut: „În opinia comisiei, publicitatea poate duce la nemulţumirea oamenilor religioşi. [Anunțurile ar putea fi văzute ca] oameni umilitori și degradanți din cauza credinței, convingerilor sau opiniilor lor. Oamenii religioşi reacţionează întotdeauna foarte sensibil la orice folosire a simbolurilor religioase sau a personalităţii religioase în publicitate, deci propunem să evităm posibilitatea de a-şi supăra demnitatea. În acest caz, jocul a mers prea departe. (Šiuo atveju užsižaista per daug.) Humour este de înțeles, dar poate într-adevăr supăra oameni religioși. Sugerăm găsirea altor personaje pentru comunicarea unicității produsului. ... Este recomandat ... să aibă respect faţă de sentimentele persoanelor religioase, să ia o atitudine mai responsabilă faţă de subiectele legate de religie în publicitate şi să oprească difuzarea anunţurilor sau să schimbe personajele prezentate în ea.” 12. La 8 octombrie 2012, SCRPA a primit o plângere de la o firmă de avocatură din Kaunas cu privire la reclame. Plângerea a declarat că publicitatea a degradat simbolurile religioase, a ofensat sentimentele oamenilor religioşi şi a creat „un pericol ca societatea să piardă sentimentul necesar de sacretate şi respectul de bază pentru spiritualitate” (kyla pavojus visuomenei nustoti būtinos sakralumo pajautos ir elementarios pagarbos dvasingui). Acesta a cerut SCRPA să amendă societatea reclamantă și să-i ordone să îndepărteze publicitățile ca fiind contrar ordinului public și moralității publice. 13. SCRPA a transmis reclamațiile menționate anterior și avizul LAA (a se vedea punctele 10-12 de mai sus) la Inspectoarea de stat a produselor nealimentare (Valstybinė ne maisto product inspekcija – denumită în continuare „Inspectoarea”). La 9 octombrie 2012, Inspectoarea a informat societatea reclamantă că publicitatea a fost posibil în încălcarea articolului 4 alineatul (2) alineatul (1) din Legea privind publicitatea ca fiind contrar moralității publice (a se vedea punctul 34 mai jos). Acesta a declarat: „În urma examinării materialelor prezentate, Inspectoratul consideră că reclamele folosesc simboluri religioase într - o manieră necorespunzătoare şi lipsită de respect. Oamenii religioşi reacţionează întotdeauna foarte sensibil la orice folosire a simbolurilor religioase sau a personalităţilor religioase în publicitate. Folosirea simbolurilor religioase în scopuri superficiale poate supăra oamenii religioşi. Publicități nu trebuie să includă declarații sau vizualizări care sunt ofensive pentru sentimentele religioase sau să demonstreze lipsa de respect pentru persoanele religioase.” 14. Societatea reclamantă a depus explicații scrise Inspectoratului. În primul rând a susținut că în anunțurile cuvântul „Iisus” a fost folosit nu ca o adresă unei personalități religioase, ci ca o interjecție emoțională care a fost comună în lituanian, similară cu „O, Doamne!”, “O, Doamne!”, “Dumnezeu interzice!” (Dievuliau, Viešpatie, gink Dieve) și multe altele. Societatea reclamantă a susținut că, din cauza utilizării sale comune pentru a exprima emoțiile umane, acest cuvânt și-a pierdut semnificația exclusiv religiosă. Acesta a susținut, de asemenea, că oamenii reprezentați în publicități nu ar putea fi considerați fără ambiguitate ca fiind asemănătoare unor personaje religioase, dar chiar dacă acestea ar fi fost, că reprezentarea a fost estetică plăcută și nu lipsită de respect, spre deosebire de diverse elemente religioase de calitate redusă vândute în mod tipic pe piețele. În plus, a susținut că, în absența unei religii de stat în Lituania, interesele unui grup – practicând catolicii – nu ar putea fi egalate cu cele ale întregii societăți. În cele din urmă a susținut că avizul LAA a fost bazat pe evaluarea emoțională, dar nu pe niciun fapt dovedit, astfel cum a demonstrat în special prin fraze cum ar fi „oameni religioși reacționează întotdeauna foarte sensibil la orice utilizare a simbolurilor religioase sau a personalităților religioase în publicitate” sau „jocul a mers prea departe” (vezi punctul 11 mai sus). Prin urmare, societatea reclamantă a susținut că publicitatea nu a încălcat nici o lege și că reținerea contrară ar fi prejudicială dreptului la libertate de gândire și de exprimare, protejat de Constituție. 15. La 27 noiembrie 2012, inspectoratul a elaborat un raport privind încălcarea Legii privind publicitatea împotriva societății reclamante. Raportul a repetat, în esență, conținutul scrisorii anterioare a Inspectoratului către societatea reclamantă (a se vedea punctul 13 de mai sus), adăugând că „avertismentele de o asemenea natură ofensează sentimentele religioase” și „respectul de bază pentru spiritualitatea [a fost] disparut” (nelieka elementarios pagarbos dvasingui). A fost transmisă SCRPA. 16. La 29 ianuarie 2013, SCRPA a solicitat Conferința Episcopilor Lituanieni (Lietuvos vyskup konferencija), care este autoritatea teritorială a Bisericii Catolice Romane din Lituania, pentru un aviz asupra anunțurilor. La 5 martie 2013, aceasta a prezentat următorul aviz: „Simbolurile religioase nu sunt doar semne simple, imagini sau logo-uri. În tradiţia creştină, un simbol religios este un semn vizibil care reprezintă realitatea sacră invizibilă. Anunţurile... face atât referințe vizuale, cât și scrise la obiecte sacre religioase, cum ar fi un rosar, numele lui Isus și Maria, și simbolul Pietà. Cristos şi Maria, ca simboluri ale credinţei, reprezintă anumite valori morale şi încorporează perfecţiunea etică, şi pentru că acestea sunt exemple de comportament adecvat şi de viaţă de dorit pentru credincioşi. Retragerea necorespunzătoare a lui Hristos şi a Mariei în anunţurile publice încurajează o atitudine frivolă faţă de valorile etice ale credinţei creştine şi promovează un stil de viaţă care este incompatibil cu principiile unei persoane religioase. Persoanele lui Hristos şi Maria sunt astfel degradate ca simboluri ale sacretăţii credinţei creştine. Din acest motiv, o astfel de descriere supără sentimentele oamenilor religioşi. Degradarea și deformarea simbolurilor religioase prin schimbarea intenționată a semnificației lor este contrară moralității publice, mai ales atunci când se face în urmărirea câștigurilor comerciale și, prin urmare, nu trebuie să fie permis, în conformitate cu art. 4 din Legea privind publicitatea.” 17. La 21 martie 2013, SCRPA a organizat o ședință în care au participat reprezentanții societății candidate, inspectorația de stat a produselor nonalimentare și conferința episcopilor lituanieni. Un reprezentant al Conferinţei Episcopilor şi-a repetat poziţia anterioară (a se vedea §16 de mai sus) şi a declarat că a primit plângeri de la o sută de persoane religioase în legătură cu publicitatea. Reprezentanții societății reclamante au exprimat, de asemenea, în esență, aceeași poziție ca în observațiile anterioare adresate Inspectoratului (a se vedea punctul 14 de mai sus). Ei au susținut în special că oamenii reprezentați în publicități diferă în mai multe aspecte de reprezentarea lui Isus și a Marie în artă religiosă, și că o societate educată și cosmopolită nu va egala fiecare imagine cu o astfel de artă. De asemenea, au susținut că reclamele se bazase pe wordplay și au fost destinate să fie amuzant, dar nu pentru a ofensa pe nimeni. 18. În aceeași zi, SCRPA a adoptat o decizie împotriva societății reclamante cu privire la o încălcare a articolului 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea (a se vedea punctul 34 de mai jos). Acesta a remarcat faptul că conceptul de morală publică nu a fost definit în nici un instrument juridic, dar implică în mod necesar respectarea drepturilor și intereselor altora. De asemenea, a declarat că „advertizarea trebuie să fie de gust și să corespundă celor mai înalte standarde morale” și că „advertizarea care ar putea umili sau degrada oameni din cauza credinței, convingerilor sau opiniilor lor trebuie considerată imorală și inacceptabilă”. SCRPA a considerat că „elementele anunţurilor luate împreună – persoanele, simbolurile şi poziţia lor – ar crea o impresie pentru consumatorul mediu că persoanele şi obiectele reprezentate sunt legate de simboluri religioase”. Acesta a afirmat mai mult: „Când se decide dacă utilizarea simbolurilor religioase în acest caz a fost contrară moralităţii publice, [SCRPA] observă că oamenii religioşi reacţionează foarte sensibil la orice utilizare a simbolurilor religioase sau a persoanelor religioase în publicitate, în special atunci când forma aleasă de expresie artistică nu este acceptabilă pentru societate – de exemplu, corpurile lui Isus şi Maria sunt îmbrăcate cu tatuaje. [SCRPA] este de asemenea de acord cu Conferința Episcopilor Lituanii că utilizarea simbolurilor religioase pentru câștigurile comerciale în acest caz depășește limitele toleranței. [SCRPA] consideră că utilizarea numele lui Dumnezeu în scop comercial nu este în conformitate cu morala publică. Având în vedere acest lucru, [SCRPA] observă că reprezentarea nepotrivă a lui Hristos și a Mariei în anunțurile în cauză încurajează o atitudine frivolă față de valorile etice ale credinței creștine, promovează un stil de viață care este incompatibil cu principiile unei persoane religioase, și astfel persoanele lui Hristos și Maria sunt degradate ca simboluri sacre ale creștinismului ... În plus, reprezentarea necorespunzătoare a lui Cristos şi a Mariei în anunţurile publicitare nu a fost doar probabilă să ofenseze sentimentele oamenilor religioşi, ci de fapt să-i jignească pentru că [SCRPA] a primit plângeri despre ei ... și Conferința Episcopilor Lituanieni a primit o scrisoare care exprimă nemulțumirea [de aproape o sută] de persoane religioase, care demonstrează că sentimentele oamenilor religioși au fost ofensate. Trebuie subliniat faptul că respectarea religiei este fără îndoială o valoare morală. În consecință, nerespectarea religiei încălcă moralele publice.” 19. În consecință, SCRPA a concluzionat că publicitatea a încălcat art. 4 alineatul (2) alineatul (1) din Legea privind publicitatea (a se vedea punctul 34 de mai jos). La determinarea sancțiunii, aceasta a luat în considerare mai multe circumstanțe: anunțurile au fost afișate în locuri publice și trebuie să fi ajuns la un public larg, și au existat plângeri în legătură cu acestea; în același timp, anunțurile au fost afișate doar de câteva săptămâni și numai în orașul Vilnius; societatea reclamantă a încetat să le afișeze după ce a fost avertizată de autoritățile, și a cooperat cu SCRPA; acesta a fost prima astfel de încălcare comisă de către societatea reclamantă. Prin urmare, societatea reclamantă a primit o amendă de 2.000 de litai lituanieni (LTL – aproximativ 580 euro (EUR); a se vedea punctul 36 de mai jos). 20. Societatea reclamantă a prezentat o plângere cu privire la decizia SCRPA (a se vedea punctele 18 și 19 de mai sus) la o instanță administrativă. A argumentat că persoanele și obiectele prezentate în anunțurile nu au fost legate de simboluri religioase: nici personajele înșiși, nici hainele, pozițiile sau expresii faciale au fost similare cu reprezentarea lui Isus Cristos și Fecioara Maria în arta religioasa; singura similaritate fizică a fost părul lung al omului, dar fiecare om cu păr lung nu ar putea fi presupusă ca o reprezentare a lui Isus. Societatea reclamantă a susținut, de asemenea, că expresia „Iisus!”, „Dragă Maria!” și „Iisus [și] Maria!” au fost folosite la scară largă în limba vorbită ca interjecții emoționale, și anunțurile le-au folosit în scopul jocului de cuvinte, nu ca referință la religie. 21. Societatea reclamantă a susținut, de asemenea, că Legea privind publicitatea nu a interzis în mod explicit toate utilizarea simbolurilor religioase în publicitate, ci numai atunci când această utilizare poate ofensa sentimentele altora sau stimula ura (a se vedea punctul 34 de mai jos). Acesta a susținut că publicitățile nu au fost ofensive sau lipsite de respect, și că SCRPA nu a justificat motivul pentru care au „excedat limitele toleranței” sau de ce „utilizarea numelui lui Dumnezeu în scopuri comerciale [a fost] nu în conformitate cu moralele publice” (a se vedea punctul 18 de mai sus). Societatea reclamantă a susținut, de asemenea, că plângerile de o sută de persoane (a se vedea punctele 10, 12 și 17 de mai sus) nu erau suficiente pentru a constata că majoritatea persoanelor religioase din Lituania au fost ofanse de publicitatea. 22. În sfârșit, societatea reclamantă a susținut că publicitatea este un produs al activității artistice și, prin urmare, este protejată libertatea de exprimare, garantată de Constituție. 23. La 12 noiembrie 2013, Curtea Administrativă Regională Vilnius a respins plângerea societății reclamante. Curtea a considerat că SCRPA a evaluat corect toate circumstanțele relevante (a se vedea punctele 18 și 19 de mai sus), și a concluzionat că „foartea publicității utilizate de [societatea reclamantă a fost] interzisă pentru că aceasta a distorsionat scopul principal al unui simbol religios (un obiect de religie) respectat de o comunitate religioasă – acest scop fiind de a face referire la o divinitate sau la sfinție”. 24. Societatea reclamantă a apelat împotriva acestei decizii. În recursul său, acesta a repetat argumentele prezentate în reclamația sa inițială (a se vedea punctele 2022 de mai sus). De asemenea, a furnizat patru exemple de alte reclame pentru diferite produse care reprezentau figure religioase, simboluri religioase și preoți catolici – unul dintre acestea a fost un anunț pentru bere care descrie o figură din lemn a lui Isus, comun în arta populară lituaniană (Rūpintojėlis). Societatea reclamantă a susținut că astfel de exemple și-au consolidat argumentul că utilizarea simbolurilor religioase în publicitate nu este interzisă ca atare, cu excepția cazului în care este ofensivă sau urâtă – și a susținut că publicitatea sa nu a căzut în niciuna dintre aceste categorii, deoarece nu includeu nici sloganuri sau vizualizări direct degradante persoanelor religioase sau incitarea urăi religioase. 25. La 25 aprilie 2014, Curtea Supremă de Administrație a respins apelul societății reclamante. Curtea a hotărât: „Totul dovezilor din acest caz dă motive pentru a concluziona că reclamele prezentate de [societatea reclamantă] sunt în mod clar contrar moralității publice, deoarece religia, ca un anumit tip de viziune mondială, contribuie inevitabil la dezvoltarea morală a societății; simbolurile unei naturi religioase ocupă un loc semnificativ în sistemul de valori spirituale a persoanelor fizice și a societății, iar utilizarea lor necorespunzător le deminează [și] este contrar normelor morale și etice universal acceptate. Forma de publicitate [descrisă de societatea reclamantă] nu este conformă cu buna morală și cu principiile respectării valorilor credinței creștine și a simbolurilor sale sacre și, prin urmare, [publicații] încălcarea articolului 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea. ... În apelul său [societatea reclamantă] susține că nu există motive obiective pentru a descoperi că publicitatea a ofensat sentimentele oamenilor religioși ... Trebuie remarcat că dosarul include o scrisoare de aproape o sută de persoane religioase, trimisă la Conferința Episcopilor Lituanieni, care exprimă nemulțumirea cu publicitatea în cauză. Acest lucru respinge [argumentele societății reclamante] și sunt astfel respinse ca nefondate.” 26. La 21 august 2014, președintele Curții administrative supreme a solicitat instanței să examineze dacă există motive pentru redeschiderea procedurii în cazul societății reclamante (a se vedea punctele 40 și 41 de mai jos). El a considerat că este necesar să se evalueze dacă decizia din 25 aprilie 2014 (a se vedea punctul 25 de mai sus) a abordat în mod corespunzător argumentele societății reclamante legate de restricțiile permisibile de libertate de exprimare, garantate de Constituția și de diferite instrumente juridice internaționale, și dacă a examinat în mod corespunzător necesitatea și proporționalitatea restricției acestei libertati, în conformitate cu jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Președintele a susținut că, în cazul identificării unor astfel de deficiențe, acest lucru ar da motive să creadă că Curtea Supremă Administrativă a aplicat în mod incorect legea de fond și că jurisprudența sa se dezvoltă într-o direcție eronată. 27. La 20 noiembrie 2014, un alt comitet al Curții Supreme de Administrație a refuzat să redeschidă procedurile în cazul societății reclamante. Acesta a subliniat faptul că procedurile încheiate prin o decizie finală a instanței nu pot fi redeschise decât atunci când s-a constatat o eroare manifestă în interpretarea sau aplicarea legii, și nu atunci când este pur și simplu posibilă interpretarea legii în mod diferit. 28. Curtea a observat că libertatea de exprimare, garantată de Constituție, nu este absolută și ar putea fi restricționată (a se vedea punctele 31 și 42-44 mai jos), iar una dintre restricțiile permisibile a fost prevăzută la art. 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea (a se vedea punctul 34 mai jos). Acesta a afirmat că decizia din 25 aprilie 2014 (a se vedea punctul 25 de mai sus) nu a refuzat dreptul societății reclamante la libertate de exprimare, ci a încercat să echilibraze acest drept împotriva moralității publice, iar aceaceasta a fost acordată prioritate. Curtea a considerat că hotărârea din 25 aprilie 2014 nu a refuzat esența dreptului societății reclamante și nu a fost manifestament disproporționată deoarece amenzile au fost aproape de minimul prevăzut în lege (a se vedea punctul 36 mai jos), deci nu există motive pentru a constata că legea a fost interpretată sau aplicată în mod incorect. 29. Curtea a observat, de asemenea, că reclamele au avut un scop pur comercial și nu au fost destinate să contribuie la nici o dezbatere publică privind religia sau simbolurile religioase. Referindu-se la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din Müller și alții v. Elveţia (24 mai 1988, § 35, Serie A nr. 133) și OttoPremingerInstitut v. Austria (20 septembrie 1994, § 50, Serie A nr. 295A), a afirmat că nu a fost posibilă discernerea în întreaga Europă a unei concepţii uniforme a semnificaţiei religiei în societate şi că chiar şi într-o singură ţară astfel de concepţii ar putea varia; de aceea nu a fost posibil să se ajungă la o definiţie cuprinzătoare a ceea ce constituia o interferenţă permisibilă în exercitarea dreptului la libertate de exprimare, în cazul în care această expresie a fost dirijată împotriva sentimentelor religioase ale altora, şi, prin urmare, o anumită marjă de apreciere a fost lăsată autorităţilor naţionale să evalueze existenţa şi amploarea acestor interferenţe. Curtea Administrativă Supremă a considerat că grupul care a adoptat decizia din 25 aprilie 2014 a luat în considerare faptul că catolicismul este religia unei foarte mari părți a populației lituaniene și că utilizarea simbolurilor sale cele mai importante în publicități, care i-au deformat semnificația, a ofensat sentimentele oamenilor religioși. 30. Prin urmare, Curtea Administrativă Supremă a concluzionat că decizia din 25 aprilie 2014 a justificat în mod corespunzător restricția libertății de exprimare a societății reclamante și a aplicat corect art. 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea.