CASE OF MACATĖ v. LITHUANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF MACATĖ v. LITHUANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA MACATĖ ÎMPOTRIVA LITUANIEI

(cererea nr. 61435/19)

HOTĂRÂRE

Art.

10 • Libertatea de exprimare • Suspendarea temporară a unei cărți de basme pentru copii, în care sunt prezentate relații între persoane de același sex, și etichetarea ulterioară a acesteia ca fiind dăunătoare copiilor sub 14 ani • Carte care nu promovează relațiile între persoane de același sex în detrimentul relațiilor între persoane de sex diferit și care nu le „insultă”, „subapreciază” sau „minimizează” pe acestea din urmă • Măsurile în litigiu nu urmăresc niciun scop legitim în sensul art.

10

§

2, în condițiile în care vizează limitarea accesului copiilor la informații care descriu relațiile între persoane de același sex ca fiind

echivalente

,

în esență,

cu relațiile între persoane de sex diferit • Respectul egal și reciproc față de persoanele cu orientări sexuale diferite este inerent întregii structuri a Convenției • Restrângeri privind accesul copiilor la informații referitoare la relațiile între persoane de același sex, bazate exclusiv pe considerente ce țin de orientarea sexuală, incompatibile cu noțiunile de egalitate, pluralism și toleranță, inerente unei societăți democratice

STRASBOURG

23 ianuarie 2023

Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

Cuprins

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

INTRODUCERE

PROCEDURA

ÎN FAPT

I.

PUBLICAREA CĂRȚII RECLAMANTEI

II.

MĂSURILE ADOPTATE CU PRIVIRE LA CARTE

III.

PROCEDURI JUDICIARE INTERNE

A.

Primul set de proceduri

1.

Argumentele părților

(a)

Reclamanta

(b)

Universitatea

(c)

Terții

2.

Deciziile instanțelor judecătorești

(a)

Instanțele de prim grad și cele de apel

(b)

Curtea Supremă

B.

Cel de-al doilea set de proceduri

1.

Procedura în fața Tribunalului Districtual din Vilnius

(a)

Argumentele părților

(b)

Decizia Tribunalului Districtual din Vilnius

2.

Procedura în fața Tribunalului Regional din Vilnius

(a)

Argumentele părților

(b)

Decizia Tribunalului Regional din Vilnius

3.

Procedura în fața Curții Supreme

CADRUL JURIDIC RELEVANT

I.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE

A.

Constituția

B.

Codul civil

C.

Legea privind știința și educația

D.

Legea privind egalitatea de tratament

E.

Legea privind protecția minorilor împotriva efectelor negative ale informațiilor publice (Legea privind protecția minorilor)

1.

Istoricul legislativ

(a)

Propunerea de modificare din 2006

(b)

Modificări propuse în perioada 2007-2009

(c)

Amendamentul adoptat la 14 iulie 2009

(d)

Amendamentul propus și dezbaterea parlamentară care a dus la adoptarea versiunii actuale a art.

4

§

2

(16) din Legea privind protecția minorilor

2.

Dispoziții în vigoare în prezent

3.

Modificările propuse în 2014 și 2017

F.

Instrumente juridice privind răspunderea pentru contravenții

G.

Reguli privind marcarea și distribuirea informațiilor publice care ar putea dăuna dezvoltării minorilor

H.

Jurisprudența Curții Constituționale

1.

Cu privire la libertatea de exprimare

2.

Cu privire la interzicerea discriminării

3.

Cu privire la noțiunea constituțională de familie

I.

Raportul anual pe 2014 al Biroului Ombudsmanului pentru egalitatea de șanse

J.

Deciziile Inspectoratului de Etică Jurnalistică cu privire la art.

4

§

2

(16) din Legea privind protecția minorilor

II.

DOCUMENTE INTERNAȚIONALE

A.

Consiliul Europei

1.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE)

2.

Comisia europeană pentru democrație prin drept (Comisia de la Veneția)

3.

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI)

B.

Uniunea Europeană

1.

Carta drepturilor fundamentale a UE

2.

Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din fața Curții de Justiție a Uniunii Europene

3.

Rezoluțiile Parlamentului European

4.

Sondaje efectuate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și de Eurobarometru

C.

Organizația Națiunilor Unite

1.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP)

2.

Convenția cu privire la drepturile copilului

3.

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului

4.

Expertul independent al ONU privind protecția împotriva violenței și discriminării bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen

III.

DREPT ȘI PRACTICĂ COMPARATE

A.

Statele membre ale Consiliului Europei

B.

Alte state

1.

Statele Unite ale Americii

2.

Canada

ÎN DREPT

I.

ASPECT PRELIMINAR

II.

EXCEPȚIA RIDICATĂ DE GUVERN PE BAZA LIPSEI UNUI PREJUDICIU IMPORTANT

A.

Observațiile părților

1.

Guvernul

2.

Reclamanta

B.

Motivarea Curții

III.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 10 DIN CONVENȚIE

A.

Cu privire la admisibilitate

B.

Cu privire la fond

1.

Argumentele părților

(a)

Reclamanta

(b)

Guvernul

2.

Argumentele terților intervenienți

(a)

European Region of the International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association (ILGA-Europe), organizația ARTICLE 19 și profesorul David Kaye

(b)

Societatea Háttér

3.

Motivarea Curții

(a)

Cu privire la aspectul dacă măsurile în litigiu pot fi imputate statului pârât

(b)

Cu privire la existența unei ingerințe

(c)

Cu privire la legalitatea ingerinței

(d)

Cu privire la existența unui scop legitim

(e)

Concluzie

IV.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 14 COROBORAT CU ART. 10 DIN CONVENȚIE

V.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

A.

Prejudiciu

B.

Cheltuieli de judecată

1.

Pretențiile părților

2.

Motivarea Curții

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

OPINIA COMUNĂ PARȚIAL SEPARATĂ A JUDECĂTORILOR YUDKIVSKA, LUBARDA, GUERRA MARTINS ȘI ZÜND, LA CARE SUBSCRIE JUDECĂTORUL KŪRIS

A.

Abordarea Curții în cauzele privind discriminarea examinate până în prezent

B.

Cu privire la necesitatea de a revedea abordarea Curții în cauzele privind discriminarea care vizează conținutul

C.

Aplicarea abordării propuse în prezenta cauză

În cauza Macatė împotriva Lituaniei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră, compusă din:

Robert Spano,

președinte

,

Jon Fridrik Kjølbro,

Síofra O’Leary,

Georges Ravarani,

Marko Bošnjak,

Ganna Yudkivska,

Egidijus Kūris,

Branko Lubarda,

Yonko Grozev,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Tim Eicke,

Arnfinn Bårdsen,

Erik Wennerström,

Saadet Yüksel,

Ana Maria Guerra Martins,

Andreas Zünd

, judecători

,

și Marialena Tsirli,

grefier,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 23 martie și 28 septembrie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

INTRODUCERE

10 din Convenție considerat separat și coroborat cu art.

14.

PROCEDURA

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

M.

Dingilevskis, avocați în Londra și, respectiv, în Vilnius. Guvernul lituanian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna K. Bubnytė-Širmenė.

52

§

1 din Regulamentul Curții).

Jūratė Meškauskaitė, și-a exprimat dorința de a continua procedura în numele reclamantei.

judges, și Hasan Bakırcı, grefier adjunct de secție, s-a desesizat în favoarea Marii Camere (art.

30 din Convenție și art.

72 din Regulamentul Curții).

26

§

4 și §

5 din Convenție și art.

24 din Regulamentul Curții.

36

§

2 din Convenție și art.

44

§

3] să prezinte observații scrise.

Au compărut în fața Curții:

(a)

pentru Guvern

doamna

K. Bubnytė-Širmenė

,

agent

,

doamna

N. Bruskina

,

consilier

;

(b) pentru reclamant

domnul

R. Wintemute

,

avocat

,

domnul

M. Dingilevskis

,

consilier

.

Curtea a ascultat declarațiile doamnei Bubnytė-Širmenė și ale domnului Wintemute, precum și răspunsurile acestora la întrebările adresate de judecători.

ÎN FAPT

PUBLICAREA CĂRȚII RECLAMANTEI

13

. În decembrie 2012, editura Universității de Științe ale Educației din Lituania (denumită în continuare „Universitatea”), o universitate publică, a solicitat finanțare din partea Ministerului Culturii pentru publicarea unei cărți scrise de reclamantă – o colecție de basme originale, destinate copiilor de vârstă școlară mică. În cererea de finanțare s-a declarat că basmele se vor baza pe motive preluate din basme tradiționale, dar vor înfățișa membri ai diferitelor grupuri marginalizate, cu scopul de a-i învăța pe copii să accepte persoanele care arată sau trăiesc diferit. Basmele au fost recenzate de către un educator și un autor de cărți pentru copii; recenzorii au considerat că acestea erau adecvate pentru copiii de vârstă școlară primară și au subliniat necesitatea de a promova toleranța față de grupurile sociale stigmatizate. În plus, potrivit recenzorilor, astfel de basme erau fără îndoială necesare, având în vedere prevalența violenței fizice și psihologice (bullying) în rândul copiilor din Lituania și absența unei literaturi de acest tip, destinate celor mai tineri cititori.

14

. În mai 2013, Universitatea a semnat un contract cu Ministerul Culturii, prin care Ministerul a fost de acord să ofere finanțare parțială pentru publicarea cărții în cauză. Universitatea s-a angajat să publice cartea și să distribuie 140 de exemplare bibliotecilor publice din întreaga țară.

15

. În decembrie 2013, editura Universității a publicat cartea

Inimă de chihlimbar

(

Amber Heart

,

Gintarinė širdis

), care conținea șase basme. Acestea înfățișau personaje din diferite grupuri etnice sau cu dizabilități intelectuale și abordau probleme precum stigmatizarea, violența psihologică (bullying), familiile divorțate și emigrarea. Majoritatea basmelor conțineau reprezentări ale unor relații de dragoste stabile între bărbați și femei. În două dintre cele șase basme, poveștile principale priveau relații și căsătorii între persoane de același sex.

16

. Basmul „Cei trei prinți în căutarea înțelepciunii” spunea povestea unui rege care și-a trimis în lume cei trei fii. Fiecare dintre cei doi prinți mai în vârstă a întâlnit o fecioară fermecată și, în cele din urmă, s-a căsătorit cu ea, în timp ce cel mai tânăr a ajuns într-un oraș ai cărui locuitori aveau pielea închisă la culoare și s-a îndrăgostit de un croitor de sex masculin. Textul basmului includea următoarele pasaje:

„Prințul și croitorul au rămas la castel. Nimeni nu a observat măcar că acest croitor avea pielea puțin mai închisă la culoare decât alte persoane. Și nimeni nu era deranjat de faptul că cei doi tineri se țineau de mână și se priveau cu iubire în timp ce se plimbau prin grădina regală. În acest regat toată lumea știa că inima vrea ceea ce vrea și iubește pe cine iubește.

[...]

De îndată ce se așeză toată lumea, mareșalul făcu un anunț.

«Fiul cel mare al regelui și soția lui!» [...] «Fiul cel mijlociu al regelui nostru și soția lui!» [...] «Fiul cel mic al regelui nostru și soțul lui!» [...]

Cel de-al treilea fiu al regelui păși în față alături de tânărul croitor [...] [Oaspeților] li se părea totuși ciudat să-i vadă pe cei doi tineri ținându-se de mână. Regina înțelese și zâmbi.

«Și cât privește acest lucru, ei bine, inima vrea ceea ce vrea. Și când inima vorbește, trebuie să o ascultăm. Altfel, nu vom avea parte de liniște sau de bucurie în viață.»

«Înțelepte cuvinte», căzură de acord oaspeții. «Suntem foarte onorați să fim invitații unor astfel de suverani înțelepți. Nu-i de mirare că regatul vostru prosperă», adăugară aceștia [...]

[...]

După ce sărbătoarea s-a terminat, oaspeții s-au întors la casele lor [...] și [le-au spus] tuturor prietenilor și vecinilor lor că tânărul croitor găsise iubirea vieții sale și că, întâmplător, acesta era fiul unui rege, ceea ce era o mare onoare pentru că acest rege era foarte înțelept [...]”

17

. Un alt basm, „Prințesa, fiica cizmarului și cei doisprezece frați”, spunea povestea unei prințese care a respins numeroși pețitori de sex masculin și a aruncat asupra lor o vrajă, transformându-i în privighetori. În cele din urmă, aceasta s-a căsătorit cu prietena ei din copilărie – fiica unui cizmar. După nunta lor, prințesa a aflat că cei doisprezece frați ai fiicei cizmarului se numărau printre cei pe care îi transformase în privighetori. Cele două tinere au călătorit într-o țară străină în care iubirea era interzisă și unde privighetorile erau ținute în colivii, în castelul unui rege malefic. Ele s-au deghizat în grădinar și bucătar și au găsit de lucru la castelul regelui, unde, în cele din urmă, au reușit să rupă vraja aruncată asupra celor doisprezece frați. Textul basmului includea următoarele pasaje:

„Fiica cizmarului o îmbrățișă pe prințesă și repetă cuvintele jurământului: «Acum ești de acord să-mi fi alături până când moartea ne va despărți?»

«Te voi iubi toată viața», spuse prințesa cu inima ușurată.

Dar, după prima noapte, fiica cizmarului părea tristă și palidă. Nici nu e de mirare: de îndată ce prințesa fericită a adormit cu fiica cizmarului în brațele sale, o privighetoare a sosit în zbor la fereastră, s-a așezat într-un tufiș și a început să cânte. Fiica cizmarului a ascultat până dimineață melodia tristă a privighetorii și s-a gândit la frații ei. În noaptea următoare, au sosit în zbor două privighetori și au împiedicat-o din nou pe fiica cizmarului să adoarmă. Fiica cizmarului nu a vrut să-i spună nimic prințesei. Doar a dat din cap cu tristețe.

Acest șir de evenimente s-a repetat timp de 11 nopți. În fiecare seară, o nouă privighetoare li s-a alăturat cântărețelor. Prințesa nu le aștepta sosirea. După ce soarele apunea, aceasta se cufunda mereu într-un somn adânc. Nu o observa pe fiica cizmarului desprinzându-se din îmbrățișarea ei și mergând la fereastră pentru a asculta cântecul privighetorilor. Dar dimineața, fiica cizmarului era mereu tristă.

[...]

Când [prințesa și fiica cizmarului] se întâlniră în grădina de trandafiri, se ascunseră în spatele unei tufe și se îmbrățișară. Și-au dus dorul atât de mult [...]

Dintr-o dată, tufa de trandafiri se mișcă și apăru în fața lor regele.

«Ce îmi văd ochii?» strigă el. «Grădinarul meu îl sărută pe bucătarul meu! Ați încălcat legile acestei țări. Aici este interzis să iubești. Oare nu este clar că familiile sunt menite doar să asigure urmași care să continue neamul și să-i moștenească averea? Pentru această nelegiuire veți fi arși pe rug în piața publică pentru a le da un exemplu celorlalți.» [...]”

18

. Universitatea a publicat 500 de exemplare ale cărții. Aceasta a trimis 140 de exemplare la șaizeci și șase de biblioteci publice și alte 130 în librării; dintre acestea din urmă, au fost vândute peste 80 de exemplare. În februarie 2014, Universitatea a prezentat cartea la Târgul de Carte de la Vilnius.

MĂSURILE ADOPTATE CU PRIVIRE LA CARTE

19

. La 1 martie 2014, unul dintre cele mai importante ziare naționale

, Lietuvos rytas

, a publicat un articol intitulat „Basme despre iubirea netradițională – în ghiozdanele copiilor”. Acesta conținea o descriere a celor două basme din carte care se refereau la relații între persoane de același sex și un interviu cu reclamanta, în care au fost abordate în principal aceste două basme. Reclamanta a vorbit despre experiența ei în lucrul cu copii care au fost victime ale violenței psihologice (bullying) și despre dorința sa de a încuraja respectul pentru toți oamenii și pentru toate familiile. S-a menționat faptul că aceasta era o autoare de cărți pentru copii cu o experiență de peste cincisprezece ani și că și-a recunoscut în mod deschis homosexualitatea. Articolul a inclus, de asemenea, comentariile a doi membri ai Forumului Părinților din Lituania, o asociație, în care aceștia au exprimat critici dure în privința faptului că le erau prezentate copiilor povești despre relații între persoane de același sex.

20

. La 3 martie 2014, Registratura Guvernului a primit un e-mail de la o persoană care susținea că respectiva carte „încuraj[ează] perversiunile” și l-a transmis Ministerului Culturii. Ministerul a solicitat Inspectoratului de Etică Jurnalistică (denumit în continuare „Inspectoratul”) să aprecieze dacă această carte putea fi dăunătoare copiilor.

21

. La 20 martie 2014, opt membri ai

Seimas-ului

(Parlamentul lituanian) au trimis o scrisoare rectorului Universității, în care au făcut referire la articolul din

Lietuvos rytas

(a se vedea supra, pct. 19). În scrisoare se afirma că Forumul Părinților din Lituania și alte organizații care reprezintă familiile și-au exprimat îngrijorarea cu privire la distribuția oricăror cărți care „încearcă să le insufle copiilor ideea că o căsătorie între persoane de același sex este un fenomen binevenit”. Membrii

Seimas-ului

au declarat că au fost surprinși de faptul că respectiva carte a reclamantei fusese finanțată de Ministerul Culturii și publicată de Universitate. Aceștia i-au solicitat rectorului să ofere explicații privind respectarea de către carte a politicii Universității în ceea ce privește educația copiilor.

22

. La 27 martie 2014, rectorul a dispus ca editura Universității să suspende distribuția cărții. Toate exemplarele care nu fuseseră încă distribuite în magazine sau biblioteci publice, precum și toate exemplarele nevândute din magazine, au fost returnate la depozitul Universității. Singurele exemplare care nu au fost retrase au fost cele care fuseseră deja distribuite bibliotecilor.

23

. La 8 aprilie 2014, Inspectoratul a prezentat concluziile sale Ministerului Culturii, constatând că cele două basme care prezentau cupluri de același sex conțineau informații dăunătoare minorilor, astfel cum se prevedea la art.

4

§

2

(16) din Legea privind protecția minorilor împotriva efectelor negative ale informațiilor publice (denumită în continuare „Legea privind protecția minorilor”). Părțile relevante din concluziile Inspectoratului au următorul cuprins:

„Vă informăm că experții din cadrul Inspectoratului de Etică Jurnalistică, însărcinați cu aprecierea impactului informațiilor publice asupra minorilor, au evaluat informațiile (basmele) publicate în cartea «

Inimă de chihlimbar

» și au constatat că informațiile publicate în basmele «Cei trei prinți în căutarea înțelepciunii» [și] «Prințesa, fiica cizmarului și cei doisprezece frați» se încadrează în categoria informațiilor cu impact negativ asupra minorilor – aceasta îndeplinește criteriul prevăzut la art.

4

§

2

(16) din [Legea privind protecția minorilor] (încurajează o noțiune de căsătorie și întemeiere a unei familii diferită de cea consacrată în Constituția Republicii Lituania și în Codul Civil al Republicii Lituania).

Atitudinea, astfel cum este expusă în cele două basme, potrivit căreia cuplurile de același sex pot întemeia o familie este incompatibilă cu Constituția Republicii Lituania, care prevede că o căsătorie se încheie în baza consimțământului reciproc și liber exprimat al unui bărbat și al unei femei (art.

38), și cu Codul civil al Republicii Lituania, în temeiul căruia căsătoria poate fi încheiată numai între persoane de sex diferit (art.

3.12).

Trebuie remarcat faptul că Legea definește noțiunea de «încurajare» ca fiind o informație tendențioasă care îndeamnă minorii să întreprindă acțiuni specifice sau să dobândească obiceiuri, atitudini, preferințe ori comportamente, sau să și le schimbe (art. 2 § 5 din Lege). Informațiile incluse în basme, nu doar datorită conținutului lor, ci și datorită formei în care sunt prezentate (basmul reflectă realitatea prin intermediul unor imagini fantastice; prin conținutul său aparent naiv și forma sa atractivă, basmul transmite informațiile într-un mod ușor de înțeles de către copii), sunt intenționate, vizând, printre altele, schimbarea atitudinilor și/sau a comportamentelor.

Experții subliniază că copiii preșcolari și elevii din învățământul primar evoluează mai lent către maturitate. Într-o perioadă a vieții copiilor, marcată de o gândire magică și simbolică și de o imaginație vie, când aceștia încep să învețe fundamentele valorilor etico-morale, să își cunoască propriul gen și să își dezvolte percepția asupra acestuia, și să înțeleagă diferențele de gen și să își dezvolte percepția asupra acestora, basmele care descriu relația unor cupluri de același sex ca fiind normală și de la sine înțeleasă sunt dăunătoare pentru viziunea unui copil asupra vieții, fragilă și în curs de formare, și sunt excesiv de invazive, manipulative și directive.

În lumina argumentelor prezentate, experții consideră că informațiile publicate în carte, care îndeplinesc criteriul prevăzut la art.

4

§

2

(16) din Lege, au un impact negativ asupra persoanelor cu vârsta sub 14 ani [...]

Inspectoratul subliniază că, potrivit opiniei experților, diseminarea informațiilor cuprinse în cartea

Inimă de chihlimbar

, care au un impact negativ asupra minorilor, nu este interzisă, dar, pentru a proteja interesele minorilor cu vârsta sub 14 ani, diseminarea unor astfel de informații trebuie să fie restricționată, cu alte cuvinte, dacă respectiva carte este distribuită într-un loc la care pot avea acces minori, aceasta trebuie să fie pusă la dispoziție în bibliorafturi sau în ambalaje al căror design nu afectează în mod negativ dezvoltarea minorilor și pe care trebuie să fie aplicată o etichetă de avertizare adecvată și clar vizibilă, cu textul «Aceste informații pot avea un impact negativ asupra persoanelor cu vârsta sub 14 ani» sau «N-14».”

24

. Ministerul Culturii a transmis Universității concluziile Inspectoratului și i-a solicitat să ia măsurile recomandate de Inspectorat.

25

. În mai 2014, rectorul Universității i-a informat pe cei opt membri ai

Seimas-ului

(a se vedea supra, pct. 21) că basmele în litigiu nu respectau politica Universității privind educația copiilor și că directorului editurii i s-a aplicat o sancțiune disciplinară.

26

. În luna mai 2014, într-un articol publicat pe site-ul web al Centrului Lituanian pentru Drepturile Omului, o organizație neguvernamentală, reclamanta a subliniat că, pe lângă cele două relații între persoane de același sex, cartea prezenta, de asemenea, opt relații de iubire între persoane de sex diferit – astfel, ea a susținut că nu existau motive pentru a susține că respectiva carte urmărea promovarea unui anumit model de familie. În articol a fost citat, de asemenea, un reprezentant al Universității, care a descris cele două basme în litigiu ca fiind dăunătoare și echivalând cu o „propagandă homosexuală primitivă și părtinitoare” și a declarat că Universitatea regreta profund publicarea lor. Reprezentantul Universității a mai declarat că, „potrivit oamenilor de știință, profesorilor și educatorilor, copiii care sunt prea mici pentru a fi interesați de anumite probleme sociale, cum ar fi stupefiantele sau diferite orientări sexuale, nu ar trebui să fie expuși cu forța la informații cu privire la acestea.

27

. La 30 mai 2014, Inspectoratul a avut o întrevedere cu un grup de experți, format din doi avocați și un medic psihiatru pentru copii. Aceștia au reiterat și au confirmat concluziile la care ajunsese Inspectoratul (a se vedea supra, pct. 23).

28

. În iulie 2014, reclamanta a depus o plângere în fața instanțelor administrative, solicitându-le să anuleze concluziile Inspectoratului din 8 aprilie 2014 și instrucțiunea adresată Universității de către Ministerul Culturii de a pune în aplicare recomandările Inspectoratului (a se vedea supra, pct. 23 și 24). Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius a refuzat să admită plângerea în vederea examinării. Acesta a considerat că documentele în litigiu nu conțineau nicio dispoziție obligatorie pentru destinatari și, prin urmare, nu putea fi depusă nicio plângere împotriva acestora în fața instanțelor. În plus, contractul privind publicarea cărții fusese semnat între Ministerul Culturii și Universitate (a se vedea supra, pct. 14), reclamanta nu era parte la acest contract și, prin urmare, documentele în litigiu nu îi afectaseră drepturile sau obligațiile. Reclamanta nu a formulat apel împotriva acestei decizii.

29

. În octombrie 2014, Universitatea a contactat cele șaizeci și șase de biblioteci publice cărora li se livraseră copii ale cărții și le-a solicitat să marcheze fiecare copie cu o etichetă de avertizare care să indice că aceasta conținea informații potențial dăunătoare copiilor sub 14 ani. Din informațiile furnizate de Guvern reiese că mai multe biblioteci au decis să nu marcheze cărțile cu astfel de etichete. Guvernul a susținut, de asemenea, că respectiva carte a rămas disponibilă în cea mai mare bibliotecă din Lituania, Biblioteca Națională Martynas Mažvydas, fără restrângeri legate de vârstă, și că a fost inclusă în catalogul bibliotecii respective ca fiind destinată copiilor cu vârste cuprinse între cinci și zece ani.

30

. Din mai până în noiembrie 2014, cartea a fost disponibilă gratuit pe site-ul web al Centrului Lituanian pentru Drepturile Omului. În decembrie 2014, o a doua ediție, cu un tiraj de 600 de exemplare, a fost publicată de mai multe organizații neguvernamentale. Această ediție a fost distribuită în librării și biblioteci fără să li se aplice etichete de avertizare, având doar un autocolant cu steagul curcubeu. Nu există niciun indiciu că a fost luată vreo măsură împotriva editorilor sau a distribuitorilor celei de-a doua ediții.

31

. La 25 martie 2015, rectorul Universității a dispus ca editura să reia distribuția cărții în conformitate cu recomandările Inspectoratului. Exemplarele cărții care fuseseră publicate, dar încă nu fuseseră distribuite, trebuiau să fie marcate cu etichete de avertizare pe care să se menționeze că respectiva carte conținea informații potențial dăunătoare copiilor sub 14 ani.

PROCEDURI JUDICIARE INTERNE

Primul set de proceduri

Argumentele părților

(a)

Reclamanta

33

. În octombrie 2014, reclamanta a introdus o acțiune civilă împotriva Universității, prin care s-a plâns cu privire la decizia de suspendare a distribuției cărții (a se vedea supra, pct. 22). Ulterior deciziei Universității de reluare a distribuției cărții și de marcare a acesteia cu o etichetă de avertizare (a se vedea supra, pct. 31), reclamanta s-a plâns și de această din urmă măsură.

34

. Reclamanta a susținut că deciziile Universității au fost motivate de ostilitatea acesteia față de orientarea ei sexuală și față de reprezentarea pozitivă a relațiilor între persoane de același sex în două dintre cele șase basme, așa cum o demonstrau diferitele declarații făcute de Universitate (a se vedea supra, pct.

25 și 26). Ea a susținut, de asemenea, că respectivele concluzii ale Inspectoratului nu erau obligatorii din punct de vedere juridic pentru Universitate și că Universitatea a luat din proprie inițiativă deciziile în litigiu.

35

. Reclamanta a susținut, de asemenea, că niciunul dintre basme nu încuraja niciun fel de comportament dăunător și nici nu contrazicea noțiunea de familie, astfel cum era interpretată în cadrul jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea infra, pct. 98) și a susținut că acestea erau adecvate pentru copiii de toate vârstele.

(b)

Universitatea

36

. Universitatea a susținut că, în calitate de editor al cărții, era obligată să respecte dispozițiile Legii privind protecția minorilor. Aceasta a afirmat că

scrisoarea adresată de mai mulți membri ai

Seimas-ului

(a se vedea supra, pct. 21) a ridicat îndoieli rezonabile cu privire la conformitatea conținutului cărții cu cerințele Legii și, din acest motiv, a suspendat temporar distribuția cărții.

37

. Universitatea a mai declarat că Inspectoratul era autoritatea însărcinată cu monitorizarea conformității informațiilor publice cu cerințele legale relevante și acesta a concluzionat că respectiva carte nu îndeplinea aceste cerințe. Prin urmare, Universitatea a fost nevoită să se conformeze concluziilor Inspectoratului, atât timp cât acestea nu fuseseră anulate de instanțe.

38

. În plus, Universitatea a negat că acțiunile sale au fost motivate în vreun fel de discriminare. Aceasta a susținut că a luat măsurile în litigiu din cauza efectelor potențial dăunătoare ale cărții asupra copiilor, care „ar putea fi incapabili să înțeleagă fenomenele discutate în carte”.

(c)

Terții

39

. Ministerul Culturii și Inspectoratul, terți în procedură, s-au opus acțiunii reclamantei pentru motive similare celor invocate de Universitate. Inspectoratul a subliniat că Universitatea avea obligația de a respecta Legea privind protecția minorilor și normele privind marcarea și distribuirea informațiilor publice care ar putea dăuna dezvoltării minorilor (a se vedea infra, pct. 82, 84, 91 și 92) și că nerespectarea cerințelor din aceste instrumente ar putea duce la tragerea sa la răspundere în temeiul legii (a se vedea infra, pct. 89).

Deciziile instanțelor judecătorești

(a)

Instanțele de prim grad și cele de apel

(b)

Curtea Supremă

41

. La 6 decembrie 2016, Curtea Supremă a casat deciziile instanțelor inferioare și a trimis cauza spre reexaminare. Aceasta a constatat că, atunci când au aplicat art. 4 § 2 (16) din Legea privind protecția minorilor, instanțele respective nu au examinat dacă, într-adevăr, cartea reclamantei promova o înțelegere a căsătoriei și a întemeierii unei familii diferită de cea consacrată în Constituție și în Codul civil sau dacă urmărea doar să încurajeze toleranța față de persoanele cu orientări sexuale diferite. De asemenea, Curtea Supremă a hotărât următoarele:

„36. [...] [D]eși instanțele au constatat că părțile nu au încheiat un acord de publicare, aceste instanțe au ignorat în mod nejustificat faptul stabilit potrivit căruia [Universitatea] a distribuit efectiv cartea [reclamantei] [...]

10 din Convenție) într-o societate democratică, se axează pe analiza conținutului lucrării și publicației, pe elementele lor individuale (cum ar fi textul sau ilustrațiile) și pe posibilul impact al acestora asupra minorilor, a societății și a moralității (nu într-un mod generalizat, ci argumentând în detaliu aceste aspecte), întinderea restrângerii impuse și necesitatea obiectivă a acesteia (inclusiv luând în considerare necesitatea de a adopta diverse măsuri posibile, cum ar fi etichetele sau ambalajele speciale) (a se vedea, de exemplu,

Handyside împotriva Regatului Unit

, 7 decembrie 1976, Seria A nr. 24;

Vejdeland și alții împotriva Suediei

, nr. 1813/07, 9 februarie 2012; și

Kaos GL împotriva Turciei

, nr. 4982/07, 22 noiembrie 2016).

14 din Convenție (interzicerea discriminării), potrivit căruia, pentru ca problema ridicată să determine aplicarea art.

14, trebuie să existe o diferență de tratament între persoane aflate în situații similare (comparabile). Un astfel de tratament inegal/diferit este discriminatoriu dacă nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scopul urmărit. Statul dispune de o marjă de apreciere atunci când apreciază dacă și în ce măsură diferențele existente în situații similare justifică un tratament inegal [a se vedea, printre altele,

Schalk și Kopf împotriva Austriei

, nr.

30141/04, pct.

96, CEDO 2010;

Vallianatos și alții împotriva Greciei

(MC), nr. 29381/09 și 32684/09, pct. 76, CEDO 2013 (extrase); și

Burden împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 13378/05, pct. 60, CEDO 2008].

Smith și Grady împotriva Regatului Unit

, nr. 33985/96 și 33986/96, pct. 90, CEDO 1999-VI, și

L. și V. împotriva Austriei

, nr. 39392/98 și 39829/98, pct. 45, CEDO 2003-I, citate în

Vallianatos și alții

, pct. 77). Atunci când tratamentul inegal se bazează pe criterii de gen sau orientare sexuală, marja de apreciere de care beneficiază statul este restrânsă. Diferențele bazate exclusiv pe considerente ce țin de orientarea sexuală sunt inacceptabile în temeiul Convenției [a

se vedea E.B. împotriva Franței

nr. 43546/02, pct. 93 și 96, 22 ianuarie 2008, citate în

Vallianatos și alții

, pct. 77].

14 din Convenție, coroborat cu art.

10. Completul de judecată observă că, în decizia sa din 24 iulie 2014 [...], Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius a declarat că scrisoarea Inspectoratului de Etică Jurnalistică avea doar un caracter de recomandare și nu era obligatorie pentru [Universitate]. Această scrisoare nu este obligatorie nici pentru instanța care examinează cauza, dar (scrisoarea) este o dovadă scrisă și trebuie să fie analizată împreună cu alte probe.

346

§

2

(1) din Codul de procedură civilă]. Prin urmare, decizia din 2 martie 2016 a Tribunalului Regional din Vilnius trebuie casată [...]”

Cel de-al doilea set de proceduri

Procedura în fața Tribunalului Districtual din Vilnius

(a)

Argumentele părților

(i)

Reclamanta

42

. În cadrul reexaminării cauzei de către Tribunalul Districtual din Vilnius, reclamanta a reiterat argumentele pe care le-a prezentat în cererea sa inițială (a se vedea supra, pct. 33-35). În plus, ea a susținut că, înainte de publicare, cartea a fost evaluată de specialiști în literatură, psihologie, științele educației și alte domenii relevante și că aceștia nu au avut nicio obiecție cu privire la conținutul său. În schimb, Universitatea nu a demonstrat că deciziile în litigiu s-au bazat pe o evaluare relevantă efectuată de experți.

43

. De asemenea, aceasta a prezentat instanței avizul unui psiholog clinician, care a declarat că respectiva carte nu includea niciun conținut cu privire la care să se fi dovedit științific că era dăunător copiilor. Potrivit psihologului, mai dăunătoare ar putea fi interdicția de a vorbi despre homosexualitate în literatura pentru copii și de a încuraja înțelegerea și acceptarea persoanelor homosexuale, care încă erau stigmatizate și discriminate în Lituania. Psihologul a subliniat că homosexualitatea nu era considerată o tulburare psihică de către organismele specializate relevante, cum ar fi Asociația Americană de Psihiatrie și Asociația Americană de Psihologie, și nici nu era inclusă în clasificarea bolilor efectuată de Organizația Mondială a Sănătății, care era utilizată în Lituania. În plus, exista un consens științific conform căruia orientarea sexuală a unei persoane nu este o alegere. Prin urmare, basmele care descriau relații între persoane de același sex nu puteau fi considerate dăunătoare.

44

. În plus, reclamanta a prezentat instanței un aviz al Institutului de Monitorizare a Drepturilor Omului (Human Rights Monitoring Institute), o organizație neguvernamentală. Acest aviz făcea referire la jurisprudența Curții, potrivit căreia acceptarea de către societate a persoanelor homosexuale nu este incompatibilă cu respectarea valorilor familiale și nu există nicio dovadă că simpla menționare a homosexualității sau o discuție deschisă cu privire la statutul social al minorităților sexuale ar putea avea un efect negativ asupra copiilor (s-au făcut referiri, printre altele, la

Alekseiev împotriva Rusiei,

nr.

4916/07 și alte 2 cereri, 21

octombrie 2010, și

Baiev și alții împotriva

Rusiei

, nr.

67667/09 și alte 2 cereri, 20 iunie 2017).

4 §

2

(16) din Legea privind protecția minorilor părea neutru, în practică, acesta era invocat exclusiv cu scopul de a limita libertatea de exprimare a persoanelor homosexuale. Prin urmare, acesta avea ca rezultat o discriminare indirectă.

46

. În cele din urmă, ea a susținut că era specializată în literatura pentru copii și că avea o vastă experiență în acest domeniu, însă deciziile în litigiu ale Universității au dovedit neîncredere în competențele sale și, astfel, i-au afectat reputația profesională.

(ii)

Universitatea

47

. Universitatea a susținut că măsurile în litigiu nu s-au bazat pe considerente discriminatorii, ci pe motive obiective. Aceasta a afirmat că pozițiile exprimate de membrii

Seimas

-

ului

, de Inspectorat și de Ministerul Culturii (a se vedea supra, pct.

21, 23 și 24) i-au oferit suficiente motive să considere că respectiva carte conținea informații potențial dăunătoare copiilor. Astfel, a luat măsurile în litigiu pentru a evita încălcarea Legii privind protecția minorilor. Universitatea a susținut că orice distribuire ulterioară a cărții era posibilă abia după marcarea acesteia cu etichete de avertizare, cu excepția cazului în care instanța decidea că nu conținea nicio informație dăunătoare.

(iii)

Instituții care furnizează evaluări de specialitate

48

. Tribunalul Districtual din Vilnius a schimbat poziția procesuală a Inspectoratului din cea de terț în cea de instituție care furnizează expertiză de specialitate și i-a solicitat să aprecieze dacă informațiile conținute în carte respectau dispozițiile Legii privind protecția minorilor. Inspectoratul a prezentat evaluarea sa în fața instanței, în care a reiterat concluziile sale anterioare (a se vedea supra, pct. 23 și 27).

(b)

Decizia Tribunalului Districtual din Vilnius

50

. La 2 martie 2018, Tribunalul Districtual din Vilnius a respins acțiunea reclamantei. Acesta a constatat că Universitatea și-a îndeplinit obligațiile, care decurgeau din contractul încheiat cu Ministerul Culturii, de a publica respectiva carte și de a distribui un anumit număr de exemplare din carte bibliotecilor publice (a se vedea supra, pct. 14 și 18) și că aceasta nu și

-

a asumat nicio obligație față de reclamantă cu privire la modul în care ar fi trebuit distribuită cartea.

51

. Atunci când a apreciat dacă măsurile adoptate cu privire la carte au fost justificate, instanța a observat în primul rând că Inspectoratul, care era autoritatea însărcinată cu supravegherea modului în care editorii respectau Legea privind protecția minorilor (a se vedea infra, pct.

85), a concluzionat că respectiva carte nu era conformă cu art.

4

§

2

(16). De asemenea, acesta a declarat:

„Curtea observă că, în conformitate cu art.

38 § 3 din Constituția Republicii Lituania, căsătoria se încheie în baza consimțământului reciproc și liber exprimat al unui bărbat și al unei femei. În conformitate cu art.

3.7 § 1 din Codul civil, căsătoria reprezintă un acord încheiat voluntar între un bărbat și o femeie cu scopul de a crea relații de familie legale [...] Potrivit acestor dispoziții, în Republica Lituania se consideră că familia este o uniune încheiată de bună voie între persoane de sex diferit și noțiunea de familie este înțeleasă în acest fel de către majoritatea societății. Trebuie să fim de acord cu specialiștii care afirmă că copiii preșcolari și elevii din învățământul primar evoluează mai lent către maturitate. În cursul examinării cauzei, [reclamanta] a afirmat că cartea sa,

Inimă de chihlimbar

, era destinată copiilor cu vârste cuprinse între nouă și zece ani. Curtea observă că se presupune că gradul de maturitate a copiilor de această vârstă este scăzut și că, deși nu sunt conștienți de acest lucru, în această perioadă, copiii încep să fie interesați de caracteristicile sexului opus. Având în vedere că sunt învățați că poate exista o relație de iubire între persoane de același sex, că «[...] inima vrea ceea ce vrea și iubește pe cine iubește [...]», «[...] Fiul cel mic al regelui nostru și soțul lui [...]», «[...] Cel de-al treilea fiu al regelui păși în față alături de tânărul croitor [...]», «[...] oaspeții [...] [le-au spus] tuturor prietenilor și vecinilor lor că tânărul croitor găsise iubirea vieții sale și că, întâmplător, acesta era fiul unui rege, ceea ce era o mare onoare pentru că acest rege era foarte înțelept [...]», «„Te voi iubi toată viața”, [îi] spuse prințesa [fiicei cizmarului] cu inima ușurată [...]», «[...] după prima noapte, fiica cizmarului părea tristă și palidă. Nici nu e de mirare: de îndată ce prințesa fericită a adormit cu fiica cizmarului în brațele sale [...]», «[...] [prințesa] nu o observa pe fiica cizmarului desprinzându-se din îmbrățișarea ei [...]», «„Voi face orice pentru ca iubita mea să își regăsească frații pierduți”, exclamă prințesa [...]», «[...] Când [prințesa și fiica cizmarului] se întâlniră în grădina de trandafiri, se ascunseră în spatele unei tufe și se îmbrățișară. Și-au dus dorul [...]», «[...] se poate argumenta că aceste lucruri influențează formarea personalității [copiilor] (inclusiv sexualitatea lor). [Reclamanta] nu a prezentat argumente convingătoare cu privire la motivul pentru care acest tip de informații nu ar trebui să fie furnizate minorilor [decât] după ce împlinesc o anumită vârstă, în cazul de față 14 ani. Aparent [

matyt

], această limită de vârstă este stabilită de profesioniști pe baza unor criterii obiective și, în materialele audiovizuale, de exemplu în filme, există, în privința conținutului, mesaje de avertizare cu privire la restrângeri legate de vârstă («N-7», «N-14»).”

52

. Tribunalul Districtual din Vilnius a subliniat că era necesar să se asigure un just echilibru între două valori concurente – dreptul reclamantei la libertatea de exprimare și necesitatea de a proteja copiii împotriva informațiilor potențial dăunătoare. De asemenea, era necesar să se țină seama de interesele părinților, principalii responsabili pentru creșterea copiilor lor. Instanța a considerat că decizia în litigiu nu a avut un efect disproporționat asupra libertății de exprimare a reclamantei, întrucât cartea nu a fost interzisă sau retrasă de pe piață. În sfârșit, în ceea ce privește plângerea reclamantei privind caracterul discriminatoriu al acțiunilor Universității, instanța a statuat următoarele:

„După ce a constatat că restrângerea impusă a fost motivată corespunzător, tribunalul concluzionează că Universitatea nu a intenționat să discrimineze [reclamanta] și că [...] a impus restrângerea în litigiu pe baza avizului unei autorități publice, cu scopul de proteja interesele minorilor [...] Potrivit sublinierii Tribunalului, cartea

Inimă de chihlimbar

a fost finanțată parțial din bugetul de stat și [Universitatea], care are obligații în temeiul unui acord încheiat cu Ministerul Culturii, nu ar trebui să fie obligată să distribuie lucrarea în cauză prin orice mijloace, pe cheltuiala sa, doar pe baza faptului că [reclamanta] consideră că este un act discriminatoriu, fără a ține seama de concluzia autorităților competente potrivit căreia informațiile conținute în carte sunt dăunătoare minorilor sub 14 ani.

[...]

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul concluzionează că, [...] prin reluarea distribuției cărții

Inimă de chihlimbar

, cu adăugarea unor informații suplimentare privind restrângerea distribuirii sale în rândul persoanelor cu vârsta sub 14 ani, în conformitate cu evaluarea efectuată de Inspectoratul de Etică Jurnalistică, Universitatea a urmat recomandarea autorității publice competente și că nu există niciun motiv pentru a concluziona că Universitatea are o atitudine negativă față de [reclamantă] din cauza orientării sale sexuale. Trebuie subliniat faptul că litigiul a luat naștere ca urmare a publicării cărții, și anume din cauza informațiilor conținute în carte și a potențialului impact al acesteia asupra persoanelor cu vârsta sub 14 ani și nu ca urmare a faptului că Universitatea (sau reprezentantul său) și-a exprimat nemulțumirea față de personalitatea [reclamantei], aspect care ar putea fi considerat drept discriminare (art.

2

§

1 din Legea privind egalitatea de tratament).”

Procedura în fața Tribunalului Regional din Vilnius

(a)

Argumentele părților

53

. Reclamanta a declarat apel împotriva deciziei sus-menționate, în care a prezentat, în esență, aceleași argumente ca și înainte (a se vedea supra, pct. 33-35 și 42-46). În plus, ea a susținut că instanța de prim grad nu a apreciat în mod corespunzător conținutul cărții, s-a bazat exclusiv pe concluziile Inspectoratului și nu a explicat motivul pentru care a considerat că anumite propoziții din basmele în litigiu (a se vedea supra, pct.

51) erau mai degrabă dăunătoare copiilor decât să încurajeze diversitatea și toleranța. În plus, reclamanta a susținut că instanța nu a respectat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și nu a ținut seama de opinia psihologului, pe care aceasta o prezentase (a se vedea supra, pct.

43).

54

. În replica sa, Universitatea a susținut printre altele că, atât timp cât era în vigoare art.

4

§

2

(16) din Legea privind protecția minorilor, nu avea altă opțiune decât să o respecte, indiferent de orice pretins conflict existent între această dispoziție legală și jurisprudența Curții.

(b)

Decizia Tribunalului Regional din Vilnius

55

. La 19 februarie 2019, Tribunalul Regional din Vilnius a respins apelul reclamantei. În primul rând, instanța a abordat argumentele acesteia referitoare la discriminare și a statuat următoarele:

„45. Deși [reclamanta] susține că distribuția cărții a fost stopată din motive discriminatorii legate de orientarea sexuală, răspunsurile reprezentantului [Universității] la întrebările jurnalistului [în articolul publicat pe site-ul web al Centrului Lituanian pentru Drepturile Omului] arată că percepția [Universității] cu privire la problema valorilor nu s-a datorat descrierii din carte a unor relații între persoane de același sex, ci mai degrabă formei neadecvate de prezentare a coabitării. [Universitatea] a considerat că basmul «Prințesa, fiica cizmarului și cei doisprezece frați» era dăunător nu din cauza orientării sexuale a prințesei și a fiicei cizmarului, ci din cauza faptului că în basm se punea un accent puternic pe dezvăluirea dorinței sexuale, promovând astfel relațiile între persoane de același sex.

[...]

1.5 din Codul civil) și nu s-a realizat într-un context de discriminare. Situația era în deplină conformitate cu principiul bunei administrări atunci când, după ce a primit o scrisoare de la Ministerul Culturii al Republicii Lituania, [în care i s-a solicitat] să restricționeze distribuția cărții [...], [Universitatea], în calitatea sa de persoană juridică care a asigurat finanțarea de la bugetul de stat, a suspendat distribuția acesteia.

6.246-6.249 din Codul civil), plângerea [reclamantei] privind suspendarea distribuției cărții din motive discriminatorii este respinsă [...]”

56

. Atunci când a abordat proporționalitatea restrângerilor în litigiu, Tribunalul Regional din Vilnius a statuat că instanța de prim grad a apreciat în mod corespunzător prejudiciul pe care cartea l-ar fi putut cauza copiilor. Acesta a citat concluzia la care a ajuns Inspectoratul, potrivit căreia cele două basme în litigiu erau dăunătoare minorilor, în sensul art.

4

§

2

(16) din Legea privind protecția minorilor, precum și argumentele pe care s-a bazat Inspectoratul pentru a ajunge la această concluzie (a se vedea supra, pct. 23). În opinia tribunalului, avizul psihologului, prezentat de reclamantă (a se vedea supra, pct. 43), nu putea să infirme constatările Inspectoratului, întrucât nu era clar care au fost criteriile pe baza cărora psihologul a evaluat conținutul cărții. Tribunalul a mai precizat:

„57. În cursul examinării cauzei, [reclamanta] a afirmat că

Inimă de chihlimbar,

cartea acesteia, era destinată copiilor cu vârste cuprinse între nouă și zece ani. [Ea] a explicat, în [adnotarea tipărită la sfârșitul cărții], că basmele au o funcție educațională și didactică: prin interpretarea motivelor din basmele tradiționale au fost create noi modele, [copiii] fiind învățați să accepte diferențele în privința aspectului și stilului de viață ale altor persoane.

Sigutė

, completul de judecată subliniază că, de exemplu, în basmul «Doisprezece frați care zboară asemenea ciorilor negre», nu a găsit scene privind culcatul împreună în prima noapte, îmbrățișări sau orice altă descriere detaliată a iubirii fizice. În schimb, în basmul «Prințesa, fiica cizmarului și cei doisprezece frați» există o astfel de descriere: «„Te voi iubi toată viața”, [îi] spuse prințesa [fiicei cizmarului] cu inima ușurată [...]», «[...] după prima noapte, fiica cizmarului părea tristă și palidă. Nici nu e de mirare: de îndată ce prințesa fericită a adormit cu fiica cizmarului în brațele sale [...]», «[...] [prințesa] nu o observa pe fiica cizmarului desprinzându-se din îmbrățișarea ei [...]» [...]

[...]

Inimă de chihlimbar

cu o etichetă de avertizare cu textul «Aceste informații pot avea un impact negativ asupra persoanelor cu vârsta sub 14 ani» constituia o restrângere proporțională a drepturilor sale. Completul de judecată este de acord cu această concluzie, întrucât părinții sunt responsabili pentru socializarea primară a copiilor; prin urmare, înainte de a cumpăra o carte, aceștia ar trebui să evalueze mai întâi conținutul său, cu privire la care ar trebui furnizate suficiente informații (art.

26

§

3 din Constituție). În fapt, informațiile conținute în scrisoarea Inspectoratului de Etică Jurnalistică îndeplineau funcția unei recenzii de carte, care nu poate fi considerată discriminatorie împotriva [reclamantei]. Distribuția cărții nu a fost interzisă, exemplarele deja distribuite ale cărții

Inimă de chihlimbar

nu au fost scoase din biblioteci [și] nu s-a făcut nicio încercare de a returna cărțile vândute. Decizia de marcare a cărții cu o etichetă de avertizare constituie o măsură proporțională, menită să asigure protecția intereselor copiilor, care constituie, de asemenea, una dintre valorile constituționale (art.

38 și 39 din Constituție).

Inimă de chihlimbar

cu avertismentul «Aceste informații pot avea un impact negativ asupra persoanelor cu vârsta sub 14 ani» nu se întemeiază pe faptul că în carte este înfățișat un model de viață al unor persoane de același sex, ci pe faptul că acest model este prezentat într-un mod prea explicit pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 10 ani.”

57

. În sfârșit, Tribunalul Regional din Vilnius a confirmat concluzia instanței inferioare potrivit căreia, atunci când a dispus măsurile în litigiu, Universitatea a respectat o instrucțiune dată de autoritatea publică abilitată în acest sens în temeiul Legii privind protecția minorilor și s-a bazat pe toate probele care erau disponibile.

Procedura în fața Curții Supreme

59

. La 24 mai 2019, Curtea Supremă a refuzat să admită spre examinare recursul formulat de reclamantă, considerând că acesta nu ridica probleme juridice importante.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE

Constituția

60

. Dispozițiile relevante ale Constituției prevăd:

Art. 25

„Orice persoană are dreptul la propriile convingeri și la exprimarea în mod liber a acestora.

Nicio persoană nu trebuie împiedicată să caute, să primească sau să transmită informații și idei.

Libertatea de exprimare a convingerilor, precum și de a primi și transmite informații, nu poate fi restrânsă decât în baza legii, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a proteja sănătatea, onoarea sau demnitatea, viața privată sau moralitatea unei persoane, sau pentru a apăra ordinea constituțională.

Libertatea de a exprima convingeri și de a transmite informații este incompatibilă cu faptele penale – incitarea la ură națională, rasială, religioasă sau socială, instigarea la violență sau la discriminare, precum și la calomnie și dezinformare [...]”

Art. 29

„Toate persoanele sunt egale în fața legii, a instanțelor judecătorești și a altor instituții și funcționari de stat.

Nu pot fi restrânse drepturile niciunei persoane și nici nu i se pot acorda privilegii pe criterii de gen, rasă, naționalitate, limbă, origine, statut social, credințe, convingeri sau opinii.”

Art. 38

„Familia reprezintă fundamentul societății și al statului.

Familia, mama, tata și copilul se află sub protecția și în grija statului.

Căsătoria se încheie în baza consimțământului reciproc și liber exprimat al unui bărbat și al unei femei.

[...]

Părinții au dreptul și îndatorirea de a-și crește copiii astfel încât aceștia să devină persoane oneste și cetățeni loiali și de a-i întreține până la împlinirea vârstei majoratului.

Art. 40

„[...]

Instituțiile de învățământ superior beneficiază de autonomie.

Statul supraveghează activitățile instituțiilor de învățământ și educație.”

Codul civil

61

. În conformitate cu art.

3.7 și art.

3.12 din Codul civil, căsătoria poate fi încheiată numai între un bărbat și o femeie.

62

. Capitolul XV din partea 3 a Codului civil reglementează parteneriatele civile înregistrate între cupluri de sex diferit. După cum se menționează în Legea privind aprobarea, intrarea în vigoare și punerea în aplicare a Codului civil, dispozițiile capitolului XV din partea 3 vor intra în vigoare atunci când va fi adoptată o lege privind parteneriatul civil, dar, până în prezent, nu a fost adoptată nicio astfel de lege. La 25 mai 2021, a fost prezentat Parlamentului (

Seimas

) un proiect de lege privind parteneriatele civile, care ar fi urmat să fie disponibil atât pentru cuplurile de același sex, cât și pentru cuplurile de sex diferit. Totuși, la prima lectură, acesta nu a obținut suficiente voturi pentru a trece la următoarea etapă legislativă. La 26 mai 2022, a fost prezentat

Seimas

-

ului

un nou proiect de lege privind parteneriatele civile și acesta a obținut suficiente voturi pentru a trece în următoarea etapă legislativă. La momentul adoptării prezentei hotărâri,

Seimas-ul

nu votase încă în ceea ce privește adoptarea legii.

63

. Legislația lituaniană nu prevede nicio altă posibilitate de recunoaștere juridică a uniunilor dintre persoane de același sex.

Legea privind știința și educația

64

. Art. 7 § 3 din această lege prevede, printre altele, că o universitate publică este o entitate de drept public, care funcționează ca instituție publică.

65

. Art. 8 § 1 prevede că universitățile dispun de autonomie în privința activităților lor academice, administrative, economice și financiare, în temeiul principiilor autoguvernării și libertății academice. În conformitate cu art.

8 § 2 (7), universitățile au dreptul de a publica literatură educațională, științifică și de altă natură.

Legea privind egalitatea de tratament

66

. Art. 2 § 1 definește discriminarea ca fiind o discriminare directă sau indirectă, hărțuire sau un ordin de a discrimina o persoană pe criterii, printre altele, de sex, rasă, origine națională sau etnică, statut social, religie, credințe, convingeri sau opinii, vârstă, orientare sexuală sau dizabilități.

Legea privind protecția minorilor împotriva efectelor negative ale informațiilor publice (Legea privind protecția minorilor)

Istoricul legislativ

68

. Legea privind protecția minorilor a fost adoptată la 10 septembrie 2002 și a intrat în vigoare la 18 septembrie 2002. La acel moment, art.

4

§

1 prevedea o listă a categoriilor de informații care erau considerate dăunătoare dezvoltării fizice, intelectuale sau etice a minorilor. Art.

4

§

1

(3) includea informații de natură erotică și care, printre altele, încurajau dorința sexuală sau descriau relații sexuale. Legea nu conținea nicio dispoziție referitoare la reprezentarea homosexualității sau a relațiilor între persoane de același sex sau dispoziții referitoare la noțiunea de familie sau la valorile familiale.

(a)

Propunerea de modificare din 2006

69

. În 2006, mai mulți membri ai

Seimas-ului

au introdus o propunere de modificare a art.

4

§

1 din Legea privind protecția minorilor, prin extinderea listei categoriilor de informații dăunătoare și includerea în aceasta, printre altele, a informațiilor care „sunt legate de încurajarea relațiilor homosexuale”. În raportul explicativ s-a afirmat că propunerea a luat naștere ca urmare a plângerilor cetățenilor cu privire la recenta intensificare a „promovării relațiilor dintre persoane cu orientare sexuală netradițională” în mass-media, unde astfel de relații erau prezentate deseori ca „o normă de viață sau un exemplu de urmat”. Potrivit raportului explicativ, întrucât viziunea minorilor asupra lumii nu era încă pe deplin dezvoltată, încurajarea orientărilor sexuale netradiționale sau furnizarea unor informații în care relațiile homosexuale erau prezentate într-o manieră înțelegătoare ar fi putut avea un impact negativ asupra dezvoltării lor fizice, intelectuale și morale. Prin urmare, scopul modificării propuse a fost acela de a proteja minorii împotriva unor astfel de efecte negative și de a consolida valorile familiale tradiționale.

10 și art.

14 din Convenție și cu legislația UE privind dreptul la libertatea de exprimare și interzicerea discriminării pe criterii de orientare sexuală, printre altele.

71

. În cele din urmă, amendamentul propus a fost retras.

(b)

Modificări propuse în perioada 2007-2009

72

. O nouă propunere de modificare a Legii privind protecția minorilor a fost înaintată

Seimas-ului

în 2007 și revizuită de mai multe ori în 2008 și 2009. Inițial, s-a propus includerea în art.

4

§

1 a informațiilor care „militează pentru susținerea relațiilor homosexuale”. Ulterior, formularea a fost înlocuită cu informații care „militează pentru susținerea relațiilor homosexuale, bisexuale sau poligame” și, în cele din urmă, cu informații care „promovează relațiile homosexuale, bisexuale sau poligame”. S-a propus, de asemenea, includerea în art.

4

§

1 a informațiilor care „denaturează relațiile de familie [sau] exprimă dispreț față de valorile familiale”. Raportul explicativ nu a abordat aceste dispoziții. Departamentul de Drept European a constatat că modificarea propusă nu încălca legislația UE relevantă.

73

. La 16 iunie 2009,

Seimas-ul

a adoptat modificarea adusă Legii privind protecția minorilor. Cu toate acestea, la 26 iunie 2009, președintele și-a exercitat dreptul de veto; el a refuzat să semneze legea modificată și a trimis

‑

o înapoi la

Seimas

. Potrivit decretului prezidențial, criteriile pentru stabilirea informațiilor care erau considerate dăunătoare minorilor erau formulate într

‑

un mod neclar și abstract și, drept urmare, aproape toate informațiile publice puteau fi considerate ca având un efect negativ asupra dezvoltării psihologice, fizice, intelectuale sau morale a minorilor. Astfel de criterii abstracte și neclare acordau o marjă de apreciere nejustificat de amplă autorităților responsabile cu supravegherea autorilor și editorilor de informații publice și îngreunau foarte mult respectarea dispozițiilor acestei Legi de către autori și editori. Președintele a considerat că acest lucru crea condiții prealabile pentru încălcarea dreptului la libertatea de exprimare, protejat de Constituție.

(c)

Amendamentul adoptat la 14 iulie 2009

74

. La 14 iulie 2009,

Seimas-ul

a votat în favoarea respingerii veto-ului președintelui și a adoptat amendamentul la Legea privind protecția minorilor. Art.

4

§

1

(14) din Legea modificată făcea referire la informații care „promovează relațiile homosexuale, bisexuale sau poligame” și art.

4

§

1

(15) făcea referire la informații care „denaturează relațiile de familie [sau] exprimă dispreț față de valorile familiale”. Actul modificat urma să intre în vigoare la 1 martie 2010.

4

§

1

(14), astfel încât aceasta să facă referire la informații care „militează în mod deliberat pentru susținerea relațiilor sexuale”. În raportul explicativ s

‑

a indicat că scopul propunerii era acela de a aborda reacția internațională negativă față de formularea art.

4

§

1

(14) care fusese adoptat. Propunerea a fost evaluată de Departamentul Legislativ al Registraturii

Seimas-ului

, care a exprimat îndoieli cu privire la aspectul dacă noțiunea de „promovare deliberată” era suficient de clară și dacă aceasta ar fi putut să creeze probleme în ceea ce privește punerea în aplicare a legii. Se pare că

Seimas

nu a dezbătut și nici nu a votat propunerea.

(d)

Amendamentul propus și dezbaterea parlamentară care a dus la adoptarea versiunii actuale a art.

4

§

2

(16) din Legea privind protecția minorilor

76

. La 19 octombrie 2009, președintele a prezentat

Seimas-ului

o propunere de modificare a mai multor dispoziții ale Legii privind protecția minorilor, care fusese adoptată la 14 iulie 2009. În propunere, lista categoriilor de informații considerate dăunătoare minorilor era prevăzută în art.

4

§

2. Această listă nu conținea nicio dispoziție care să menționeze în mod explicit homosexualitatea. Art.

4

§

2

(13) făcea referire la informații care „încurajează constrângerea sexuală și exploatarea minorilor sau relațiile sexuale între copii”, în timp ce art.

4

§

2

(14) făcea referire la informații care „exprimă dispreț față de valorile familiale”. Potrivit raportului explicativ, modificarea propusă a fost determinată, printre alți factori, de existența unor îndoieli cu privire la conformitatea unor dispoziții ale Legii privind protecția minorilor cu principiile fundamentale consacrate în Constituție, cum ar fi egalitatea de tratament, interzicerea discriminării și protecția dreptului la libertatea de exprimare, precum și de lipsa securității juridice, ceea ce a făcut necesară clarificarea unora dintre criterii. În raportul explicativ se afirma, de asemenea, că relațiile sexuale timpurii sau coercitive sunt dăunătoare minorilor indiferent dacă acestea sunt sau nu heterosexuale; prin urmare, dispoziția care făcea referire la „promovarea relațiilor homosexuale, bisexuale sau poligame” ar trebui să fie modificată și, în schimb, să facă referire la „încurajarea constrângerii sexuale și a exploatării minorilor sau a relațiilor sexuale între copii”. De asemenea, era necesar să se clarifice dispoziția care se referea la protecția familiei, prin eliminarea noțiunii vagi de „relații de familie” și punându-se accent pe disprețul față de valorile familiale.

4

§

2

(14), care făcea referire la informații care „exprimă dispreț față de valorile familiale”, au existat propuneri de modificare a formulării sale, de exemplu, cu informații care „exprimă dispreț față de valorile familiale, [sau] încurajează o noțiune de familie care nu corespunde celei consacrate în legislația Republicii Lituania, precum și diferite relații între sexe”.

78

. În propunerea finală, art.

4

§

2

(14) făcea referire la informații care „încurajează constrângerea sexuală și exploatarea minorilor sau relațiile sexuale între minori” și art.

4

§

2

(16) făcea referire la informații care „exprimă dispreț față de valorile familiale, [sau] încurajează o noțiune de căsătorie și întemeiere a unei familii diferită de cea consacrată în Constituție și în Codul Civil”.

79

. La 17 decembrie 2009,

Seimas-ul

a organizat o dezbatere cu privire la această propunere. Șapte membri au vorbit despre textul propus al art.

4

§

2

(16). Conform procesului-verbal oficial al dezbaterii, comentariile lor au fost următoarele:

V.S.: „[...] Dezbaterea privind acest amendament propus a evidențiat o problemă mult mai generală. Am înțeles cu toții că diversele proteste de aici și din altă parte, care ar fi fost provocate de existența unor criterii neclare sau nedefinite, au fost cauzate de un singur criteriu din proiect – relațiile sexuale netradiționale. Astfel, această discuție reflectă, în esență, conflictul de valori și ideologii care are loc în Europa, eforturile de a schimba tradiția europeană [...] Prezenta propunere [...] urmărește să instituie o reglementare juridică prin care să se garanteze neîncălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și care, în plus, să nu submineze tradițiile și valorile noastre recunoscute [...]”

B.V.: „Dragi colegi, doresc să felicit [Comisia parlamentară pentru educație, știință și cultură] pentru eliminarea acestei dispoziții scandaloase privind relațiile homosexuale, bisexuale și poligame, din cauza căreia, la drept vorbind, unii ambasadori au amenințat că Lituania ar putea fi chiar expulzată din UE. Și, într-adevăr, destul cu rușinea [...] Există unele lucruri care încă mă uimesc, în special în ceea ce privește noțiunea de căsătorie și de întemeiere a unei familii. Cred că aceasta instituie o cenzură parțială. Fac apel la creștin-democrați. Ar trebui să iubiți fiecare creație a lui Dumnezeu, indiferent dacă este sau nu perfectă în opinia voastră. Și să lăsați viețile personale ale oamenilor în seama lor, să nu încercați să le impuneți valorile voastre [...]”

P.G.: „Cred că această lege, după cum știm cu toții, reflectă anumite atitudini morale ale Parlamentului nostru, o atitudine față de familie și educația copiilor [...] Europa coruptă luptă până la moarte pentru a împiedica protecția copiilor împotriva unei educații sexuale negative; aceeași Europă coruptă, care vorbește despre valorile umane fundamentale și care ar trebui să le promoveze, urmărește să exploateze tinerii și copiii pentru a le permite perverșilor să-și promoveze în mod liber stilul de viață și să recruteze mai mulți adepți [...] Când vorbiți cu înalții noștri funcționari, când auziți [...] că [sunt influențați de] șefii și ambasadorii țărilor UE, că această lege a noastră a avut un ecou uriaș, chiar și în Parlamentul European, și când vedeți la știri că prim-ministrul britanic, Gordon Brown, afirmă că va face tot posibilul pentru a legaliza căsătoria homosexuală în întreaga Europă [...] și tinerii noștri cresc fiind expuși la toate acestea! Cred că, dacă analizăm acest proiect, trebuie să recunoaștem că Parlamentul nostru a cedat presiunii din partea politicienilor din Europa coruptă. [Parlamentarilor le este] teamă să spună lucrurilor pe nume, să adopte dispoziții legislative cu privire la ceea ce constituie una dintre cele mai mari amenințări de astăzi – și anume homosexualismul și bisexualismul. Acestea au fost eliminate din text în încercarea de a-i liniști cumva pe cei care, fără îndoială, ne influențează politicienii. Speram ca

Seimas

-ul să fie mai rezistent și să adopte o lege fermă, fără să acorde atenție tuturor acelor atacuri din partea politicienilor Europei corupte [...]

G.S.: „[...] Atunci când dezbatem din nou amendamentul propus la [Legea privind protecția minorilor], avem trei opțiuni principale. Prima opțiune este să respingem noua propunere, urmând să intre în vigoare amendamentul anterior, care a fost adoptat cu o majoritate semnificativă în

Seimas

. Dacă alegem această opțiune, nu ar exista riscul unui alt veto din partea președintelui [...] și nici riscul de a primi sancțiuni din partea UE, deoarece, în temeiul legii,

Seimas

-

ul

ar fi obligat să modifice Legea numai în cazul în care Curtea de Justiție a UE ar adopta o decizie în acest sens. Și dacă cineva s-ar adresa Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, plângându-se că nu i se permite să promoveze homosexualitatea în rândul minorilor, numind acest lucru discriminare, șansele de a câștiga o astfel de cauză împotriva Lituaniei ar fi minime [...].

A doua opțiune este să adoptăm această propunere cu diverse modificări de editare, dar să păstrăm în conținutul său propoziția referitoare la restrângerea informațiilor care încurajează relațiile homosexuale, bisexuale și poligame. Cei care sunt împotriva acestei opțiuni susțin că acest lucru nu este posibil – pretind că președintele i s-ar opune și că

Seimas-ul

nu ar mai putea să nu țină seama de veto-ul opus de președinte [...] Se susține că nu am fi înțeleși în Europa pentru că diverse organizații [...] ar începe din nou să vocifereze cu privire la discriminare și homofobie, iar acest lucru ar dăuna imaginii Lituaniei. Consider că organizațiile care au declarat că Lituania încearcă să discrimineze drepturile copiilor homosexuali ar trebui să facă obiectul unei evaluări publice, chiar dacă, în trecut, acestea au fost serioase și respectabile. În plus, dispunem de o întreaga paletă de posibilități pentru a explica în mod corespunzător poziția Lituaniei față de UE și chiar pentru a ajuta alte țări ale UE să se poziționeze mai bine atunci când își apără tinerii împotriva propagandei homosexuale, protejând drepturile reale ale copiilor și ale părinților lor, și nu pretinsele drepturi ale persoanelor homosexuale, prin acceptarea comportamentului acestora fără nicio restricție, chiar și atunci când acest comportament este prezentat minorilor ca fiind o normă.

Doresc să vă reamintesc că aici vorbesc despre normele etice, despre cele mai potrivite comportamente și valori care ar trebui să le fie insuflate copiilor. Nici Legea, nici formularea dispoziției în sine [nu pot fi interpretate ca degradând] un anumit grup și nu înseamnă intoleranță față de o persoană (

ad hominem

), ci doar o intoleranță responsabilă față de un anumit comportament, atunci când acesta le este prezentat minorilor ca fiind ceva ce trebuie încurajat, având în vedere că minorii încă nu s-au dezvoltat pe deplin din punct de vedere sexual și moral.

Se pretinde că unele dintre modificările propuse înlocuiesc această propoziție ofensatoare, și anume dispoziția privind restrângerea accesului minorilor la informații care prezintă o noțiune de căsătorie și de familie diferită de cea consacrată în Constituție, precum și la informații care încurajează relațiile sexuale. Acest lucru ne-ar permite să evităm acuzațiile referitoare la faptul că vizăm persoanele homosexuale [...] Din păcate, orice membru al

Seimas-ului

care cunoaște măcar puțin metodele folosite pentru a promova stilul de viață al homosexualilor și al lesbienelor, precum și pretinsele noi identități, ar trebui să își dea seama clar că acest lucru este în mod evident insuficient pentru a împiedica propaganda directă în favoarea parteneriatelor homosexuale sau în favoarea relațiilor sexuale. Se pierde esența însăși – ceea ce considerăm a fi sau a nu fi o normă în societatea noastră, și mai ales ceea ce considerăm că este sau nu este o normă morală, care trebuie să fie insuflată copiilor noștri. Așadar, propun să votăm în favoarea modificărilor propuse, deși nu cred că acestea sunt alternativa adecvată.

A treia opțiune este să adoptăm Legea fără nicio dispoziție clară privind restrângerea accesului minorilor la informații care încurajează relațiile homosexuale, dar acest lucru ar fi total inacceptabil, nu doar pentru că ar denatura voința clară a

Seimas-ului

, ci și pentru că [o astfel de dispoziție] este necesară nu doar pentru Lituania, pentru a oferi siguranță generației sale în creștere, ci și pentru întreaga Europă, și pentru a-i asigura omenirii un viitor sănătos. Astfel, Lituania ar putea contribui la lupta împotriva confuziei privind valorile și bunul simț. În urmă cu aproape douăzeci de ani, nu ne-am speriat de tancuri și de amenințări, dar oare acum ne este frică de rețeaua de lobbiști amorali? [...]”

E.K.: „[...] Mulți dintre noi înțeleg importanța opririi fluxului de informații dăunătoare difuzate în mass-media și la televizor, deoarece acestea afectează în cea mai mare parte tineretul nostru, cea mai sensibilă parte a statului și a națiunii noastre. Fără îndoială că este esențial ca tinerilor să li se insufle în primul rând aspectele pozitive, iar unul dintre principalele lucruri pozitive este noțiunea de familie tradițională, abordată la art.

38 din Constituție; așadar, trebuie doar să punem în aplicare această dispoziție constituțională.

Înțeleg că unii tineri, prin natura lor, caută să experimenteze lucruri deosebite, inclusiv comportamentul homosexual, dar nu înseamnă că ar trebui să le vorbim tuturor despre asta. De ce ar trebui să sprijinim eforturile anumitor politicieni de a include în programa de învățământ ore despre familiile homosexuale? Nu înțeleg deloc astfel de tendințe.

Să analizăm știrile recente. Premierul britanic, Gordon Brown, a declarat că intenționează să transpună dispozițiile legislative privind parteneriatul civil homosexual în întreaga Europă, inclusiv în Europa de Est, inclusiv în Lituania. Timp de cincizeci de ani, regimul socialist sovietic a încercat să ne impună modul său de viață, dar nu cu insistența cu care o fac astăzi UE și liderii celor mai influente țări din UE [...]”

M.A.: „[...] Legile reflectă, de asemenea, valorile sociale. Unul dintre scopurile legii este acela de a consacra valorile societății și ale națiunii pe care o reprezentăm. Așadar, nu este surprinzător faptul că principalele dezbateri nu au avut ca obiect aspecte tehnice ale acestui proiect [...] ci aspecte legate de valori, în special de valorile familiale. Și cred că proiectul actual reflectă cel mai bine aceste valori. Acesta formulează valori familiale și prevede o obligație față de valorile familiale, ca noțiune pozitivă, fără să menționeze încălcările care periclitează această noțiune, ci confirmând obligația pe care noi, ca națiune politică, ne-am asumat-o față de noțiunea de familie și de căsătorie, care este consacrată în Constituție și în Codul civil.

Această Lege nu este despre restrângerea sau încălcarea unor drepturi ale omului, așa cum este prezentată uneori. Este vorba despre dreptul de a educa poporul lituanian, minorii, copiii, într-un mod pe care familiile îl consideră cel mai potrivit, este o chestiune care ține de drepturile familiei. Potrivit unei retorici distorsionate a drepturilor omului, neadoptarea acestei Legi ar echivala cu o încălcare a dreptului familiilor de a educa tinerii în conformitate cu propriile lor valori [...]

Constituția include o noțiune foarte clară a familiei și căsătoriei. Un bărbat și o femeie, nici mai mult, nici mai puțin. Încercările de a crea condițiile necesare pentru a disemina informații în societate și pentru a încuraja modele de familie diferite pun bazele pentru schimbarea acestei noțiuni de familie pe termen lung, cu scopul de a denatura valorile națiunii noastre, astfel cum sunt consacrate în Constituție. Prin urmare, trebuie să luăm o decizie foarte clară și principială în favoarea Constituției, a familiei și a căsătoriei, a modului în care acestea sunt înțelese de națiunea lituaniană și a modului în care acestea sunt consacrate în legislația noastră [...]”

P.S.: „[...] Se pare că lucrul cel mai important [...] cea mai relevantă dispoziție din această lege, care a blocat pe toată lumea [...]

Seimas

-ul [...] Președintele [...] întreaga Uniune Europeană, inclusiv Parlamentul European, și rezoluția Parlamentului European [...] [este] dispoziția referitoare la noțiunea de familie. Și ce anume dezbatem astăzi? Dezbatem o opțiune de compromis [...] Cred că Legea este acum și mai proastă, noua propunere nu este mai bună, ci mai proastă, este un pas înapoi. Dar este un compromis [...]”

80

.

Seimas-ul

a votat în favoarea adoptării amendamentului la 22 decembrie 2009. Versiunea modificată a Legii a intrat în vigoare la 28 decembrie 2009.

Dispoziții în vigoare în prezent

81

. În conformitate cu art.

4

§

1, informațiile care pot fi dăunătoare minorilor sunt definite ca fiind orice informație publică ce poate afecta negativ sănătatea lor mintală sau fizică ori dezvoltarea lor intelectuală, spirituală sau etică.

82

. Art.

4

§

2 prevede:

„2. Următoarele informații publice sunt considerate dăunătoare minorilor:

1) cele care au caracter violent [și] care încurajează agresiunea și disprețul față de viața umană;

2) cele care încurajează distrugerea sau deteriorarea bunurilor;

3) cele care descriu în detaliu corpul unei persoane decedate, care urmează să moară sau grav rănite, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar pentru identificarea persoanei în cauză;

4) cele de natură erotică;

5) cele care provoacă frică sau teroare;

6) cele care încurajează jocurile de noroc [...];

7) cele care prezintă o viziune favorabilă asupra dependenței de substanțe stupefiante, toxice sau psihotrope, tutun sau alcool [...];

8) cele care încurajează autovătămarea sau sinuciderea [...];

9) cele care prezintă o viziune pozitivă asupra activității infracționale sau care idealizează infractorii;

10) cele care au legătură cu prezentarea unui model de activitate infracțională;

11) cele care încurajează comportamente care degradează demnitatea umană;

12) cele care înjosesc sau denigrează o persoană sau un grup de persoane din cauza naționalității, rasei, sexului, originii, dizabilității, orientării sexuale, statutului social, limbii, convingerilor, opiniilor acestora sau din alte motive similare;

13) cele care descriu activități paranormale înscenate, creând astfel impresia că astfel de activități sunt reale;

14) cele care încurajează constrângerea sexuală și exploatarea minorilor, [sau] relațiile sexuale între minori;

15) cele care încurajează relațiile sexuale;

16) cele care exprimă dispreț față de valorile familiale, [sau] încurajează o noțiune de căsătorie și întemeiere a unei familii diferită de cea consacrată în Constituție și în Codul Civil;

17) cele care conțin expresii sau cuvinte obscene ori gesturi indecente;

18) cele care oferă sfaturi privind crearea, obținerea sau utilizarea de explozivi, substanțe stupefiante sau psihotrope ori alte lucruri care aduc atingere vieții sau integrității corporale;

19) cele care încurajează obiceiurile alimentare nesănătoase, o igienă precară sau pasivitatea fizică;

20) cele care prezinta hipnoza în masă a spectatorilor; [...]”

83

. Art.

2

§

5 definește noțiunea de „încurajare” ca fiind o informație tendențioasă care îndeamnă minorii să întreprindă acțiuni specifice sau să dobândească obiceiuri, atitudini, preferințe ori comportamente, sau să și le schimbe.

84

. Art.

7

§

1 prevede că informațiile care sunt dăunătoare minorilor nu le pot fi puse acestora la dispoziție, nu pot fi diseminate în rândul lor și nici nu se poate permite accesul lor la astfel de informații în alt mod. Astfel de informații pot fi distribuite numai în locuri în care minorii nu pot intra sau numai după aplicarea unor măsuri care le pot permite persoanelor responsabile de educația și îngrijirea minorilor să le limiteze accesul la acestea.

85

. Art.

9

§

1 prevede că Inspectoratul de Etică Jurnalistică este instituția responsabilă cu monitorizarea punerii în aplicare a Legii privind protecția minorilor.

Modificările propuse în 2014 și 2017

Seimas-ului

a propus modificarea Legii privind protecția minorilor prin eliminarea art.

4

§

2

(16). În raportul explicativ, s-a observat că nici Constituția, nici Codul civil nu conțineau o definiție a „întemeierii unei familii” sau a „valorilor familiale”. Raportul a făcut de asemenea referire la hotărârea Curții Constituționale din 28 septembrie 2011, potrivit căreia căsătoria este doar una dintre modalitățile de întemeiere a unei familii și că toate familiile sunt protejate de Constituție (a se vedea infra, pct. 98).

Seimas-ului

a propus modificarea art.

4

§

2

(16), astfel încât să facă referire la informații care „încurajează discriminarea sau pedepsirea unui minor din motive legate de statutul, activitatea, convingerile sau credințele părinților sau tutorilor acestuia sau ale altor membri ai familiei sale, [și cele care] exprimă dispreț față de valorile familiale”. În raportul explicativ, s-a afirmat că interdicția de a disemina informații pozitive cu privire la diferite tipuri de căsătorie sau la modalități de întemeiere a unei familii diferite față de cele menționate în Constituție și în Codul civil constituia o restrângere disproporționată a dreptului la libertatea de exprimare și era discriminatorie, contravenind cerințelor instrumentelor juridice relevante ale UE.

Seimas

-ul nu a dezbătut niciuna dintre propunerile sus-menționate și nici nu a votat cu privire la acestea.

Instrumente juridice privind răspunderea pentru contravenții

89

. Codul privind încălcările normelor de drept administrativ a fost în vigoare de la 1 aprilie 1984 până la 31 decembrie 2016 și a fost modificat de mai multe ori. La momentul faptelor, art.

214

19

§

1 prevedea că nerespectarea cerințelor privind etichetarea sau distribuirea informațiilor dăunătoare minorilor se pedepsea cu avertisment sau amendă cuprinsă între 144 și 579

de euro (EUR).

90

. Codul contravențional a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017. Art.

79

§

1 prevede că nerespectarea cerințelor privind etichetarea sau distribuirea informațiilor dăunătoare minorilor se pedepsește cu amendă cuprinsă între 300

EUR și 850

EUR.

Reguli privind marcarea și distribuirea informațiilor publice care ar putea dăuna dezvoltării minorilor

91

. Regulile privind marcarea și distribuirea informațiilor publice care ar putea dăuna dezvoltării minorilor au fost adoptate de Guvern la 21 iulie 2010 și, ulterior, au fost modificate. Regula 32 prevede că informațiile incluse în art.

4

§

2 din Legea privind protecția minorilor (a se vedea supra, pct.

82) sunt clasificate în trei categorii: (1) care pot fi dăunătoare minorilor cu vârsta sub 7 ani; (2)

care pot fi dăunătoare minorilor cu vârsta sub 14 ani; și (3)

care pot fi dăunătoare minorilor cu vârsta sub 18 ani.

92

. Regula 33 prevede că, în cazul în care publicațiile tipărite aparținând primei sau celei de-a doua categorii sunt distribuite în locuri în care pot avea acces minori, acestea trebuie să fie plasate în ambalaje sigure pentru minori și marcate în mod clar cu etichete de avertizare corespunzătoare. În conformitate cu regula 34, publicațiile tipărite aparținând celei de-a treia categorii trebuie să fie plasate în ambalaje netransparente, marcate în mod clar cu etichete de avertizare corespunzătoare.

Jurisprudența Curții Constituționale

Cu privire la libertatea de exprimare

„Dreptul de a avea convingeri și de a le exprima în mod liber este unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Posibilitatea fiecărei ființe umane de a-și formula în mod liber propriile opinii și puncte de vedere, precum și de a le disemina în mod liber este o condiție indispensabilă pentru crearea și menținerea democrației. Astfel, legile unui stat democratic consolidează și protejează dreptul subiectiv al unei ființe umane de a avea convingeri și de a le exprima în mod liber. Astfel de legi consolidează, de asemenea, libertatea de informare ca o necesitate publică obiectivă [...] Libertatea de informare nu este absolută sau atotcuprinzătoare, deoarece, atunci când o exercită, persoana în cauză trebuie să respecte cerințe care sunt necesare într-o societate democratică pentru protejarea ordinii constituționale și a drepturilor și libertăților omului. Prin urmare, pot fi stabilite limitări privind exercitarea libertății de informare [...]”

„Nici libertatea de exprimare, nici libertatea de informare nu este absolută. În această privință, art.

25 § 3 din Constituție prevede că libertatea persoanei de a-și exprima convingerile, precum și de a obține și de a disemina informații, nu poate fi limitată în niciun alt mod decât cel stabilit prin lege, atunci când acest lucru este necesar pentru protejarea sănătății, onoarei și demnității, vieții private sau moralei unei persoane ori pentru protejarea ordinii constituționale.

Astfel, în dispoziția constituțională sus-menționată se stabilește că orice limitare a libertății de exprimare și de informare trebuie să fie concepută întotdeauna ca o măsură cu caracter excepțional. Caracterul excepțional al limitării implică faptul că motivele posibile, stabilite prin Constituție, pentru impunerea acestei limitări nu pot fi interpretate prin extinderea lor. Criteriul necesității, astfel cum este consolidat în această dispoziție, presupune că, în fiecare caz, natura și întinderea limitării trebuie să fie conforme cu obiectivul urmărit (cerința de asigurare a unui echilibru).”

„[...] Convingerile sunt o noțiune constituțională amplă și diversă, care include convingerile politice și economice, sentimentele religioase, predispoziția culturală, [și] opiniile etice și estetice.

Libertatea persoanei de a avea convingeri presupune faptul că este liberă să-și formeze propriile convingeri și să aleagă ce valori adoptă în cadrul viziunii sale asupra lumii, precum și faptul că aceasta este protejată de orice constrângere și că nu se permite exercitarea niciunui control asupra convingerilor sale. Datoria instituțiilor statului este să asigure și să protejeze această libertate a indivizilor. Conținutul convingerilor este o chestiune care ține de viața privată a individului.

Dreptul la exprimarea liberă a convingerilor este inseparabil de libertatea de a le avea. Libertatea persoanei de a-și exprima convingerile constituie o oportunitate de a-și exprima neîngrădit gândurile, opiniile și convingerile verbal, în scris, prin simboluri și prin alte modalități și mijloace de diseminare a informațiilor.

Libertatea de a avea convingeri și de a le exprima reflectă pluralismul ideologic, cultural și politic. Nicio viziune sau ideologie nu poate fi declarată obligatorie și nu poate fi impusă unei persoane care își formează și își exprimă în mod liber propriile opinii și care este un membru al unei societăți deschise, democratice și civile. Aceasta este o libertate umană înnăscută. Statul trebuie să fie neutru în privința convingerilor și nu are niciun drept să instituie un sistem de opinii obligatoriu.”

Cu privire la interzicerea discriminării

„Art. 29 [din Constituție] consacră principiul egalității tuturor persoanelor în fața legii, a instanțelor judecătorești și a altor instituții și funcționari de stat. Acest principiu trebuie respectat atunci când sunt adoptate și aplicate legi, precum și în administrarea justiției. Acest principiu dă naștere obligației de a aplica o apreciere juridică uniformă unor fapte similare și interzice aprecierea în mod diferit și arbitrar a unor fapte similare în esență.

Art.

29

§

2 din Constituție prevede că drepturile unei persoane nu pot fi restrânse în niciun fel și nici nu i se pot acorda privilegii pe criterii legate de sexul, rasa, naționalitatea, limba, originea, statutul social, religia, convingerile sau opiniile acesteia. Cu toate acestea, persoanele în sine pot fi diferite și, în unele cazuri, trebuie să se țină seama de acest lucru la adoptarea legilor. De exemplu, faptul că o lege, care vizează binele societății sau aspirația spre umanism, ia în considerare diferențele dintre oameni în ceea ce privește statutul lor social, nu presupune, în sine, o încălcare a principiului egalității persoanelor. În plus, destul de des legile sunt impuse doar anumitor categorii de persoane sau sunt valabile doar în anumite situații, în care se încadrează persoane dintr-o categorie sau alta. Diversitatea vieții sociale determină modalitățile de reglementare și conținutul reglementărilor legale. Cu toate acestea, nu este permisă o interpretare diferită a drepturilor înnăscute ale omului și aplicarea lor în mod diferit unor categorii diferite de persoane.”

„[...] [P]rincipiul constituțional al egalității tuturor persoanelor în fața legii [...] va fi încălcat în cazul în care un anumit grup de persoane, cărora li se aplică o normă juridică, este tratat diferit de alți destinatari ai aceleiași norme juridice, chiar dacă [între aceste grupuri] nu există diferențe de asemenea natură și într-o asemenea măsură încât să poată fi justificat în mod obiectiv un tratament diferit.”

Cu privire la noțiunea constituțională de familie

98

. Într-o hotărâre din 28 septembrie 2011, Curtea Constituțională a evaluat Orientările naționale privind politica familială (State Family Policy Concept), document aprobat de

Seimas,

care definea familia ca fiind o noțiune ce derivă exclusiv din instituția căsătoriei. Curtea Constituțională a hotărât:

„15.1. [...] [N]u se poate considera că noțiunea constituțională de familie derivă exclusiv din instituția căsătoriei, care este consacrată la art.

38

§

3 din Constituție. Faptul că instituțiile căsătoriei și familiei sunt consacrate la același art.

38 din Constituție indică existența unei relații inseparabile și indiscutabile între căsătorie și familie. Căsătoria este unul dintre fundamentele instituției constituționale a familiei în ceea ce privește crearea relațiilor de familie. Fără îndoială că aceasta este un model de familie consacrat istoric, care are o valoare excepțională în viața societății și care asigură viabilitatea națiunii și a statului, precum și supraviețuirea lor de-a lungul istoriei.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că, în temeiul dispozițiilor art.

38

§

1, printre altele, Constituția nu protejează și nu apără alte familii decât cele întemeiate pe căsătorie, inclusiv relația dintre un bărbat și o femeie care trăiesc împreună fără să fi încheiat o căsătorie, relație care se bazează pe legături permanente de afecțiune emoțională, înțelegere reciprocă, responsabilitate, respect, educarea în comun a copiilor și legături similare, precum și pe decizia voluntară de a beneficia de anumite drepturi și de a-și asuma anumite responsabilități, care constituie fundamentul instituțiilor constituționale ale maternității, paternității și copilăriei.

Astfel, noțiunea constituțională de familie se bazează pe responsabilitatea reciprocă între membrii familiei, pe înțelegere, afecțiune emoțională, sprijin și relații similare, precum și pe decizia voluntară a membrilor familiei de a beneficia de anumite drepturi și de a-și asuma anumite responsabilități, adică pe conținutul acestor relații, în timp ce forma lor de exprimare nu are o importanță esențială pentru noțiunea constituțională de familie.

99

. Într-o hotărâre din 11 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Legii privind regimul juridic al străinilor, care neagă dreptul la reîntregirea familiei unui străin care s-a căsătorit cu un resortisant lituanian de același sex, într-o țară în care era permisă o astfel de căsătorie, sunt contrare Constituției. Aceasta a hotărât:

„31.2. [...]

[...] Art. 29 § 2 din Constituție nu poate fi înțeles în sensul că acesta consolidează o listă exhaustivă cu criterii de nediscriminare; în caz contrar, ar fi create condițiile prealabile necesare pentru a nega egalitatea tuturor persoanelor în fața legii, a instanțelor judecătorești și a altor instituții ale statului, cu alte cuvinte însăși esența principiului constituțional al egalității în drepturi a persoanelor, astfel cum e