CASE OF FEDOTOVA AND OTHERS v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF FEDOTOVA AND OTHERS v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA FEDOTOVA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

(Cererile nr. 40792/10, 30538/14 și 43439/14)

HOTĂRÂRE

Art. 8 • Obligații pozitive • Viața privată și de familie • Lipsa oricărei forme de recunoaștere și de protecție juridică a cuplurilor de același sex • Obligație pozitivă confirmată de a le oferi un cadru juridic de recunoaștere și protecție corespunzătoare • Jurisprudență anterioară a Curții Europene, consolidată printr-o tendință clară și continuă a legislației majorității statelor părți și pozițiile convergente ale mai multor organe internaționale • Marjă de apreciere redusă în materie de asigurare a unui cadru juridic și mai extinsă în materie de decizii privind natura exactă a formei de recunoaștere și a conținutului protecției • Forma de căsătorie nu este necesară • Motive invocate în interesul general care nu prevalează asupra interesului reclamanților • Marjă de apreciere depășită

STRASBOURG

17 ianuarie 2023

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

Cuprins

MAREA CAMERĂ

PROCEDURA

ÎN FAPT

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

A.

Demersurile făcute de reclamanți în vederea căsătoriei

B.

Procedurile judiciare

1.

Doamnele I. Fedotova și I. Șipitko

2.

Domnii D. Ciunusov și Y. Evtușenko

3.

Doamnele I. Șaihraznova și Y. Iakovleva

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA JURIDICĂ RELEVANTE

I.

Dreptul și practica interne

A.

Constituția Rusiei

B.

Codul familiei în vigoare în Rusia

C.

Jurisprudența Curții Constituționale

II.

Dreptul și practica internaționale

A.

Organizația Națiunilor Unite

1.

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului

2.

Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale

B.

Consiliul Europei

1.

Comitetul de Miniștri

Recomandarea CM/Rec (2010)5

2.

Adunarea Parlamentară

3.

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI)

4.

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

C.

Uniunea Europeană

1.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

2.

Jurisprudența CJUE

3.

Parlamentul European

D.

Curtea Interamericană a Drepturilor Omului

III.

Elemente de drept comparat

ÎN DREPT

I.

Aspecte preliminare

A.

Clarificarea aspectului dacă este de competența Curții să soluționeze cauza

B.

Cu privire la continuarea examinării cererilor

C.

Cu privire la obiectul cauzei retrimise în fața Marii Camere

II.

Cu privire la excepțiile preliminare ridicate de Guvern

A.

Cu privire la pretinsa lipsă a calității de victimă a reclamanților

B.

Cu privire la neepuizarea căilor de atac interne

III.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

8 DIN CONVENȚIE

A.

Hotărârea pronunțată de Cameră

B.

Argumentele părților în fața Marii Camere

1.

Reclamanții

2.

Guvernul

3.

Observațiile terților intervenienți

a)

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

b)

LGB Alliance

c)

Asociația ACCEPT, Youth LGB Organization Deystviye, National LGBT Rights Organisation LGL, asociația „Love Does Not Exclude”, Polish Society for Antidiscrimination Law, Iniciativa Inakost (ONG), Insight Public Organization (ONG), Sarajevo Open Centre (ONG), acționând în comun

d)

Russian LGBT Network și Fundația Sphere, acționând în comun

e)

Centrul pentru Drepturile Omului din cadrul Universității din Gent

f)

Centrul AIRE, în comun cu Comisia Internațională a Juriștilor și Network of European LGBTIQ+ Families Associations (NELFA)

g)

Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI) și Global Justice Institute (GJI)

C.

Motivarea Curții

1.

Cu privire la aplicabilitatea art. 8 din Convenție

a)

Viața privată

b)

Viața de familie

c)

Concluzie

2.

Cu privire la respectarea art. 8 din Convenție

a)

Cu privire la existența unei obligații pozitive de recunoaștere și protecție legală a cuplurilor de același sex

b)

Cu privire la întinderea marjei de apreciere a autorităților naționale

c)

b) Clarificarea aspectului dacă statul pârât și-a îndeplinit obligația pozitivă

d)

Concluzie

IV.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

14 DIN CONVENȚIE COROBORAT CU ART.

8

A.

Hotărârea Camerei

B.

Argumentele părților

C.

Motivarea Curții

V.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

A.

Prejudiciu

B.

Cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

OPINIA PARȚIAL SEPARATĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR PAVLI, LA CARE ADERĂ DOAMNA JUDECĂTOR MOTOC

OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR WOJTYCZEK

1.

Misiunea Curții

2.

Chestiunea interpretării dinamice

3.

O schimbare majoră în paradigma protecției drepturilor

4.

Efectele hotărârii

5.

Concluzie

OPINIA SEPARATĂ A DOAMNEI JUDECĂTOR POLÁČKOVÁ

OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR LOBOV

1.

Rezumatul faptelor și al contextului

2.

Discrepanța dintre linia dominantă a jurisprudenței și poziția majorității

3.

Importanța unui consens european și a realităților sociale

Concluzie

ANEXĂ

În cauza Fedotova și alții împotriva Rusiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră compusă din:

Robert Spano,

Jon Fridrik Kjølbro,

Síofra O’Leary,

Georges Ravarani,

Marko Bošnjak,

Krzysztof Wojtyczek,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Yonko Grozev,

Armen Harutyunyan,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Pere Pastor Vilanova,

Alena Poláčková,

Tim Eicke,

Darian Pavli,

Frédéric Krenc,

Mikhail Lobov

, judecători

,

și Søren Prebensen,

grefier adjunct al Marii Camere

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 27 aprilie 2022 și 12 octombrie 2022,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află trei cerere îndreptate împotriva Federației Ruse, prin care șase resortisanți ai acestui stat, ale căror nume sunt enumerate în lista anexată la prezenta hotărâre („reclamanții”), au sesizat Curtea la 20 iulie 2010, 5 aprilie 2014 și 17 mai 2014, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

2.

Reclamanții au fost reprezentați de E.

Daci și de B.

Cron, avocați în Geneva, până la 6 aprilie 2022. După această dată, doamna Fedotova (cererea nr. 40792/10), domnii Ciunusov și Evtușenko (cererea nr. 30538/14) și doamna Șaihraznova (cererea nr. 43439/14) au fost reprezentați de doamna O.

Gnezdilova, avocat în Berlin.

3.

Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de domnii G.

Matiușkin, M.

Galperin și A.

Fedorov, foști reprezentanți ai Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar apoi, în fața Marii Camere, de domnul M.

Vinogradov, succesorul în funcție al acestora.

4.

Reclamanții s-au plâns de imposibilitatea de a obține recunoașterea și protecția legală a relațiilor lor de cuplu ca urmare a refuzului autorităților ruse de a le permite să se căsătorească și în absența oricărei alte forme de recunoaștere și protecție legală a cuplurilor de același sex în Rusia.

5

.

Cererile au fost repartizate Secției a treia a Curții (art. 52 § 1 din Regulament).

La 2 mai 2016, în temeiul art. 54 §

3 din Regulamentul de procedură al Curții, președintele secției a declarat inadmisibile capetele de cerere întemeiate pe art. 12 din Convenție. La 18 martie 2015, capetele de cerere întemeiate pe art. 8 și art. 14 din Convenție au fost comunicate Guvernului.

6.

La 13 iulie 2021, o cameră a Secției a treia compusă din Paul Lemmens, președinte, Georgios A. Serghides, Dmitry Dedov, María Elósegui, Anja Seibert-Fohr, Peeter Roosma și Andreas Zünd, judecători, precum și Milan Blaško, grefier de secție, a pronunțat o hotărâre prin care, în unanimitate, a dispus conexarea celor trei cereri, le-a declarat admisibile, a constatat încălcarea art. 8 din Convenție și a decis că nu este necesar să se examineze temeinicia capetelor de cerere întemeiate pe art. 14 din Convenție coroborat cu art. 8. La hotărâre s-a anexat textul opiniei separate comune întocmite de judecătorii Lemmens și Zünd.

7.

Prin scrisoarea din 12 octombrie 2021, Guvernul a solicitat trimiterea cauzei în fața Marii Camere, în temeiul art. 43 din Convenție. La 22 noiembrie 2021, Colegiul Marii Camere a admis cererea.

8.

Compunerea Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu art. 26 § 4 și 5 din Convenție, precum și art. 24 din Regulament. O ședință publică a fost programată pe 27 aprilie 2022.

9.

Atât reclamanții, cât și Guvernul au depus observații scrise suplimentare (art.

59 §

1 din Regulament).

10.

Doamna Dunja Mijatović, Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei („Comisarul”) și-a exercitat dreptul de a participa la procedură și a prezentat observații scrise (art.

36 §

3 din Convenție și art.

44 §

2 din Regulament).

11.

În plus, s-au primit observații din partea următorilor terți:

- LGB Alliance,

- Asociația

Accept

, împreună cu

Youth LGBT Organisation Deystviye

,

National LGBT Rights Organisation LGL

,

Love Does Not Exclude Association

,

Polish Society for Antidiscrimination Law

,

Iniciativa Inakost

,

Insight public Organisation

și

Sarajevo Open Centre

-

Centrul pentru Drepturile Omului

din cadrul Universității din Gent,

-

Euroregional Center for Public Initiatives

(ECPI), împreună cu

Global Justice Institute

(GJI),

-

AIRE Center

, împreună cu

International Commission of Jurists

(ICJ) și

Network of European LGBTIQ

[1]

+ Families Associations

(NELFA),

-

Russian LGBT Network

, împreună cu Fundația Sphère.

Intervenția acestora în procedura scrisă a fost autorizată de președinte în temeiul art.

36 §

2 din Convenție și art.

44 §

2 din Regulament.

12

.

La 16 martie 2022, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat, în cadrul unei proceduri inițiate în temeiul art. 8 din Statutul Consiliului Europei, Rezoluția CM/Res(2022)2, în conformitate cu care Federația Rusă a încetat de a mai fi stat membru al Consiliului Europei începând cu data de 16 martie 2022.

13

.

La 22 martie 2022, Curtea, întrunită în ședință plenară în conformitate cu art. 20 §

1 din Regulament, a adoptat „Rezoluția Curții Europene a Drepturilor Omului privind consecințele încetării calității Federației Ruse de stat membru al Consiliului Europei în lumina art. 58 din Convenția europeană a drepturilor omului”. Aceasta a precizat că Federația Rusă va înceta să mai fie înaltă parte contractantă la Convenție începând cu data de 16 septembrie 2022.

14

.

Într-o scrisoare din 28 martie 2022, Guvernul a afirmat că „în circumstanțele actuale, Federația Rusă consideră că ședința prevăzută pentru 27 aprilie 2022 nu este necesară”. Reclamanții au fost invitați să prezinte observații cu privire la acest aspect. Prin scrisoarea din 1 aprilie 2022, domnii Daci și Cron au precizat că au discutat cu reclamanții, care doreau ca ședința să aibă loc întrucât o considerau necesară.

15.

La 4 aprilie 2022, președintele Curții a decis că ședința din 27 aprilie 2022 va avea loc și a invitat părțile să transmită lista de persoane care se vor înfățișa. Guvernul nu a răspuns la această invitație.

16.

La 6 aprilie 2022, domnii Daci și Cron au informat grefierul că au încetat să îi reprezinte pe reclamanți și au precizat că aceștia vor fi reprezentați în ședință de un nou avocat.

17

.

Prin scrisoarea din 8 aprilie 2022, în urma dispozițiilor date de președinte, grefierul a solicitat avocaților Daci și Cron să prezinte datele de contact actuale ale reclamanților, precum și ale noului avocat al acestora și a reamintit obligația părților de a comunica lista persoanelor care se vor prezenta la ședință pentru reprezentarea acestora.

18.

În lipsa unui răspuns la această scrisoare, președintele Curții, prin intermediul grefierului, le-a stabilit reclamanților, în scrisoarea din 14 aprilie 2022, un nou termen pentru prezentarea listei persoanelor care se vor prezenta la ședință, cu precizarea că, în lipsa unui răspuns, se va prezuma că reclamanții nu vor fi reprezentați în ședință. O copie a acestei scrisori, adresată avocaților Daci și Cron, a fost trimisă de asemenea la adresele poștale și electronice ale reclamanților care fuseseră comunicate Curții la data introducerii cererilor.

19

.

La 15 aprilie 2022, unul dintre reclamanți, domnul Ciunusov, a adresat Curții o scrisoare în care afirma că a fost informat despre procedura pendinte în fața Marii Camere abia prin scrisoarea grefierului din 14 aprilie 2022. A precizat că dorea să aibă loc o ședință, dar în același timp a solicitat amânarea ședinței pentru a permite noului său avocat, doamna O.

Gnezdilova, să se pregătească pentru aceasta.

20.

La 21 aprilie 2022, observând că nici Guvernul, nici reclamanții nu au comunicat numele persoanelor care se vor înfățișa la ședința din 27 aprilie 2022, președintele Curții a decis anularea acesteia. De asemenea, președintele a respins solicitarea domnului Ciunusov de amânare a ședinței pentru o dată ulterioară și a decis deliberarea asupra cauzei la 27 aprilie 2022.

21

.

Printr-o scrisoare din 17 mai 2022, grefa Curții a luat act de dorința domnului Ciunusov de a continua procedura. În același timp, prin scrisori trimise în aceeași zi la adresele poștale și electronice comunicate Curții la data introducerii cererilor, celorlalți cinci reclamanți li s-a solicitat să precizeze dacă intenționau să își mențină cererile.

22.

Prin scrisorile din 30 mai 2022, reclamanții Fedotova, Evtușenko și Șaihraznova au informat Curtea că, la fel ca domnul Ciunusov, intenționau să își mențină cererile. Aceștia au precizat că au mandatat-o pe doamna Gnezdilova să îi reprezinte în procedura ulterioară. Reclamantele Șipitko și Iakovleva nu au dat curs acestor comunicări ale Curții.

23.

Deliberările au avut loc la 27 aprilie 2022 și 12 octombrie 2022. Compunerea Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu art. 23 §

2, 26 §

4 și 5 din Convenție, precum și art. 24 din Regulament.

ÎN FAPT

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

Demersurile făcute de reclamanți în vederea căsătoriei

24.

Cei șase reclamanți au format trei cupluri de același sex. La diferite date, au depus cerere pentru încheierea căsătoriei (

заявление о вступление в брак

) la serviciul de stare civilă local (

органы записи актов гражданского состояния

). Doamnele I.

Fedotova și I.

Șipitko au depus cererea la 12 mai 2009 la Serviciul de Stare Civilă Tverskoi din Moscova, iar ceilalți reclamanți au făcut aceleași demersuri la 28 iunie 2013 la Serviciul de Stare Civilă nr. 4 din Sankt Petersburg.

25.

Serviciul de Stare Civilă Tverskoi din Moscova a examinat cererea primului cuplu și a respins-o la 12 mai 2009. Serviciul de Stare Civilă nr. 4 din Sankt Petersburg a refuzat să examineze cererile celorlalte două cupluri și le-a respins la 29 iunie 2013. Autoritățile s-au bazat pe art. 1 din Codul familiei în vigoare în Rusia, care definește căsătoria ca fiind „uniunea conjugală liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Întrucât cuplurile reclamanților nu erau formate de „un bărbat și o femeie”, cererile lor de căsătorie nu puteau fi soluționate de autoritățile respective.

26.

Reclamanții au contestat aceste decizii în fața instanțelor naționale.

Procedurile judiciare

Doamnele I. Fedotova și I. Șipitko

27.

Doamnele I.

Fedotova și I.

Șipitko au contestat respingerea cererii de căsătorie la Judecătoria Tverskoi Moscova.

28

.

Acestea au susținut că cererea îndeplinea cerințele din Codul familiei și că refuzul de a autoriza căsătoria lor constituia o încălcare a drepturilor care decurg din Constituție și din art. 8 și 12 din Convenție.

29.

La 6 octombrie 2009, Judecătoria Tverskoi a respins cererea, considerând că aceasta nu îndeplinea condițiile prevăzute de Codul familiei, în sensul că nu era îndeplinită cerința de „liber consimțământ al unui bărbat și al unei femei” întrucât nu exista un bărbat în cuplu. Curtea a observat că nici dreptul internațional, nici Constituția nu impuneau autorităților obligația de a promova sau de a facilita uniunile între două persoane de același sex. În final, instanța a subliniat că un formular de cerere de căsătorie are două rubrici, „domnul” și „doamna”, neputând așadar să fie folosit de cuplurile homosexuale.

30.

Reclamantele au declarat apel, susținând că în Codul familiei nu se interzice căsătoria între două persoane de același sex. Acestea au afirmat că în lista de piedici în calea căsătoriei prevăzute de art. 14 din Codul familiei nu se menționează cuplurile de același sex.

31.

La 21 ianuarie 2010, Tribunalul Moscova a menținut hotărârea, confirmând raționamentul primei instanțe. În plus, tribunalul a declarat că absența unei interziceri exprese a căsătoriilor între persoane de același sex nu poate fi asimilată cu acceptarea de către stat a acestui tip de căsătorie.

Domnii D. Ciunusov și Y. Evtușenko

32.

Domnii D.

Ciunusov și Y.

Evtușenko au contestat respingerea cererii lor de căsătorie la Tribunalul Griazi (regiunea Lipetsk).

33.

Aceștia au susținut că în Codul familiei nu se restrânge dreptul cuplurilor homosexuale de a se căsători. Au susținut, de asemenea, că diverse instrumente internaționale, inclusiv Convenția, interzic orice formă de discriminare bazată, printre altele, pe orientarea sexuală și impun statelor contractante obligația de a proteja viața privată și de familie. Reclamanții au făcut trimitere, printre altele, la art. 8, 12 și 14 din Convenție.

34

.

La 2 august 2013, Tribunalul Gryazi a statuat că refuzul Serviciului de Stare Civilă de a examina pe fond cererea în discuție era viciat de nelegalitate, cu motivarea că dreptul rus impunea o astfel de examinare pentru orice cerere de căsătorie. Totuși, în ceea ce privește refuzul de a aproba căsătoria între două persoane de același sex, instanța a făcut trimitere la decizia pronunțată de Curtea Constituțională în cauza domnului E.

Murzin, în care înalta instanță a statuat că nici Constituția, nici legislația nu conferă dreptul la căsătorie cuplurilor homosexuale (

infra

, pct. 44). Instanța a adăugat că o căsătorie între persoane de același sex contravine tradițiilor naționale și religioase, conceptului de căsătorie „ca uniune biologică între un bărbat și o femeie”, politicii statului în materie de protecție a familiei, maternității și copilăriei, precum și interdicției de a promova homosexualitatea. De asemenea, instanța a statuat că în Convenție nu li se impune statelor contractante obligația de a înregistra căsătoriile între persoane de același sex.

35.

Reclamanții au declarat apel împotriva acestei hotărâri, susținând că în legislația rusă nu se definește căsătoria ca fiind uniunea dintre două persoane de sex diferit și că în Codul familiei nu se interzice căsătoria între două persoane de același sex. Au susținut că nu dispun de niciun alt mijloc de a conferi o formă juridică relației lor deoarece căsătoria era singura formă de uniune recunoscută legal.

36.

La 7 octombrie 2013, Curtea Regională Lipetsk a respins apelul reclamanților. Aceasta a declarat că argumentele persoanelor în cauză nu erau altceva decât opinia lor personală, întemeiată pe o interpretare eronată a dreptului familiei și a tradițiilor naționale.

37.

La 12 martie 2014, Curtea Regională Lipetsk a respins cererea reclamanților de introducere un recurs în casație.

Doamnele I. Șaihraznova și Y. Iakovleva

38.

Doamnele I.

Șaihraznova și Y.

Iakovleva au contestat respingerea cererii lor de căsătorie la Tribunalul Gryazi (regiunea Lipetsk), prezentând, în esență, aceleași argumente ca cele prezentate de doamnele I.

Fedotova și I.

Șipitko (

supra

, pct. 28). Printre altele, reclamantele au invocat art. 8, 12 și 14 din Convenție.

39.

La 12 august 2013, instanța a respins acțiunile acestora. Aceasta a declarat că, deși cererea de căsătorie a reclamantelor ar fi putut părea să fi fost respinsă fără o examinare pe fond, realitatea era alta. Instanța a adăugat că serviciul de stare civilă a examinat în mod corespunzător cererea în discuție și că a respins-o în deplină legalitate. A reiterat argumentele prezentate în hotărârea din 2 august 2013 (

supra

, pct. 34).

40.

La 18 noiembrie 2013, apoi la 11 martie 2014, Curtea Regională Lipetsk a respins apelul și, respectiv, recursul în casație formulat de reclamante, considerând că argumentele acestora se bazau pe o interpretare eronată a dispozițiilor dreptului familiei și erau contrare tradițiilor naționale consacrate.

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA JURIDICĂ RELEVANTE

Dreptul și practica interne

Constituția Rusiei

41.

Dispozițiile relevante din Constituția Rusiei sunt redactate după cum urmează:

Articolul 15

„1.

Constituția Federației Ruse are forță juridică superioară și efect direct și se aplică pe întreg teritoriul Federației Ruse. Legile și alte acte juridice adoptate în Federația Rusă nu trebuie să fie contrare Constituției Federației Ruse.

[...]

4.

Principiile și normele universal recunoscute ale dreptului internațional și tratatele internaționale ratificate de Federația Rusă fac parte integrantă din sistemul juridic al acesteia. Dacă un tratat internațional ratificat de Federația Rusă stabilește reguli diferite de cele stabilite prin lege, regulile tratatului internațional prevalează.”

Articolul 17

„1.

Federația Rusă recunoaște și garantează drepturile și libertățile omului și cetățeanului în conformitate cu principiile și cu normele universal recunoscute ale dreptului internațional și în conformitate cu prezenta Constituție.

[...]

3.

Exercitarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului nu trebuie să încalce drepturile și libertățile altora.”

Articolul 19

„1.

Toți oamenii sunt egali în fața legii și a instanțelor.

2.

Statul garantează drepturi și libertăți egale tuturor cetățenilor, indiferent de sex, rasă, naționalitate, limbă, origine, avere sau statut, loc de reședință, religie, convingeri, apartenență la asociații publice, precum și orice alte criterii. Se interzice orice formă de limitare a drepturilor cetățeanului pe criterii de apartenență la un grup social, rasial, național, lingvistic sau religios.”

42

.

La 14 martie 2020, art. 72 alin.

(1) din Constituție, care enunță principiile referitoare la partajarea competențelor între autoritățile federale și autoritățile regionale, a fost modificat prin Legea federală nr. 1-FKZ. Astfel, s-a introdus în această dispoziție o sintagmă potrivit căreia Federația Rusă și regiunile Federației Ruse exercită o competență comună în materie de protecție a „căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie”.

Legea a modificat, de asemenea, art. 114 din Constituție, care enumeră domeniile de competență ale Guvernului Federației Ruse. Art. 114 alin. 1 lit. c) are acum următorul cuprins:

„Guvernul Federației Ruse:

[...]

c)

asigură punerea în aplicare în Federația Rusă a unei politici de stat unitare și a unei orientări sociale uniforme în domeniile culturii, științei, educației, sănătății, protecției sociale, sprijinirii, consolidării și protecției familiei, al păstrării valorilor familiale tradiționale și protecției mediului;

[...]”.

Anterior reformei legislative din 2020, această dispoziție avea următorul conținut:

„Guvernul Federației Ruse:

[...]

c)

asigură punerea în aplicare în Federația Rusă a unei politici de stat unitare în domeniile culturii, științei, educației, sănătății, protecției sociale și ecologiei.”

Codul familiei în vigoare în Rusia

43.

Dispozițiile relevante din Codul familiei prevăd următoarele:

Articolul 1. Principiile fundamentale ale legislației privind familia

„1.

Familia, maternitatea, paternitatea și copilăria sunt protejate de stat [...].

3.

Normele privind relațiile de familie se bazează pe principiile unei uniuni conjugale liber consimțite între un bărbat și o femeie, ale egalității drepturilor între soți în cadrul familiei [...].

4.

Se interzice orice formă de restrângere a dreptului unei persoane de a se căsători [...], bazată pe apartenența socială, rasială, națională, lingvistică sau religioasă [...].”

Articolul 12. Condiții prealabile pentru căsătorie

„1.

Înregistrarea căsătoriei este condiționată de consimțământul liber și reciproc al unui bărbat și al unei femei care au împlinit vârsta legală pentru căsătorie.

2.

Toate situațiile enumerate la art. 14 din prezentul cod împiedică înregistrarea căsătoriei.”

Articolul 14. Piedici în calea încheierii căsătoriei

„Căsătoria nu este permisă între

– persoane dintre care cel puțin una este deja căsătorită;

– rude apropiate [...], frate și soră, frate vitreg și soră vitregă;

– un părinte adoptiv și un copil adoptiv;

– persoane dintre care cel puțin uneia i-a fost retrasă capacitatea juridică de către o instanță din cauza unei tulburări mintale.”

Jurisprudența Curții Constituționale

44

.

La 16 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a Federației Ruse a declarat inadmisibil recursul declarat de domnul E.

Murzin, care a contestat compatibilitatea art. 12 din Codul familiei cu Constituția, în măsura în care interpretarea acestei dispoziții de către autoritățile naționale a împiedicat încheierea căsătoriei cu partenerul său de același sex. Partea relevantă din Decizia nr. 496-O pronunțată de Curtea Constituțională are următorul conținut:

„2.

Examinând documentele depuse de domnul E.

Murzin, Curtea Constituțională nu găsește motive pentru a efectua examinarea pe fond a recursului declarat de persoana în cauză.

2.1.

[...] Constituția Rusiei și normele juridice internaționale se bazează pe principiul că scopul principal al familiei este de a aduce pe lume și a crește copii.

Având în vedere acest principiu, precum și tradiția națională de interpretare a căsătoriei ca uniune biologică între un bărbat și o femeie, Codul familiei prevede că normele privind relațiile de familie se bazează pe principiile unei uniuni conjugale liber consimțite între un bărbat și o femeie, pe prioritatea acordată creșterii copiilor în cadrul familiei și pe preocuparea pentru bunăstarea și dezvoltarea acestora (art. 1). În consecință, legiuitorul federal, acționând în cadrul competențelor sale, a declarat că consimțământul liber și reciproc al unui bărbat și al unei femei constituie una dintre condițiile prealabile pentru căsătorie. Nu se poate considera că acest [principiu] încalcă drepturile constituționale pe care reclamantul le invocă în recursul său.

2.2.

Contestând art. 12 alin. (1) din Codul familiei, reclamantul solicită statului să recunoască relația sa cu un alt bărbat prin asigurarea faptului că relația este înregistrată sub forma unei uniuni protejate de stat.

Totuși, din Constituția sau obligațiile internaționale ale Federației Ruse nu decurge nicio obligație a statului de a crea condiții corespunzătoare pentru apărarea, facilitarea sau recunoașterea uniunilor homosexuale. Lipsa recunoașterii și înregistrării [uniunilor homosexuale] în sine nu are niciun efect asupra nivelului de recunoaștere și garantare a drepturilor individuale și civile ale reclamantului în cadrul Federației Ruse.

Faptul că unele state europene adoptă o abordare diferită în modul în care tratează problemele demografice și sociale nu demonstrează că drepturile constituționale ale reclamantului au fost încălcate. Se poate ajunge la această concluzie deoarece art. 23 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că dreptul la căsătorie este recunoscut în mod special bărbatului și femeii. De altfel, art. 12 din Convenție prevede explicit dreptul de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, [...] Curtea Constituțională decide [...] să nu procedeze la examinarea pe fond a recursului declarat de domnul E.

Murzin, care nu îndeplinește cerințele de admisibilitate prevăzute de Legea constituțională federală privind Curtea Constituțională [...]”.

45

.

La 23 septembrie 2014, Curtea Constituțională a respins recursul privind compatibilitatea cu Constituția a art. 6.21 din Codul contravențional, care încadra drept contravenție „promovarea relațiilor sexuale netradiționale în rândul minorilor”. În hotărârea 24-P, Curtea Constituțională a declarat, printre altele:

„[...] Unul dintre rolurile familiei este de a aduce pe lume copii și de a-i crește, noțiunea de căsătorie ca uniune între un bărbat și o femeie constituie baza abordării adoptate de legislație pentru rezolvarea problemelor demografice și sociale în domeniul relațiilor de familie în Federația Rusă [...]”.

Dreptul și practica internaționale

Organizația Națiunilor Unite

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului

46

.

La 29 mai 2015, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului a publicat un raport intitulat „Discriminare și violență împotriva persoanelor din cauza orientării lor sexuale sau a identității lor de gen”. Înaltul Comisar a adresat statelor mai multe recomandări care vizează combaterea violenței și a discriminării împotriva persoanelor LGBTI. În special, acesta a recomandat următoarele:

„Acordarea recunoașterii juridice cuplurilor de același sex și copiilor acestora, asigurându-se faptul că prestațiile acordate în mod tradițional partenerilor căsătoriți – inclusiv cele legate de ajutoare, pensii, impozitare și moștenire – se acordă într-un mod nediscriminatoriu.”

Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale

47.

În documentul Observații finale privind cel de-al șaselea raport periodic al Federației Ruse, publicat la 16 octombrie 2017, Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale a declarat, printre altele, următoarele:

„Nediscriminarea

22.

Comitetul își exprimă îngrijorarea față de lipsa în continuare a unei legislații cuprinzătoare privind combaterea discriminării, în pofida informațiilor furnizate de delegație cu privire la dispozițiile anti-discriminare cuprinse, printre altele, în Constituția statului parte și în Codul penal al acestuia. Aceste este îngrijorat, de asemenea, de amploarea stigmatizării și a discriminării în societate, care se bazează în special pe handicap, origine etnică, orientare sexuală, identitate de gen și stare de sănătate (art. 2).

23.

Comitetul recomandă statului parte să ia măsuri în vederea adoptării unei legislații cuprinzătoare împotriva discriminării, care să includă toate motivele de discriminare, inclusiv orientarea sexuală și identitatea de gen, ținând seama de Comentariul general nr. 20 (2009) privind nediscriminarea în exercitarea drepturilor economice, sociale și culturale. De asemenea, recomandă statului parte:

a)

să recunoască faptul că persoanele aflate într-o relație cu persoane de același sex pot revendica în condiții de egalitate drepturile consacrate de Pact, inclusiv prin acordarea acelorași beneficii ca și cuplurilor căsătorite, și să abroge ori să modifice toate textele de lege, inclusiv Legea federală nr. 135, care pot duce la discriminare, urmărire penală ori sancțiuni în cazul anumitor persoane pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen.

[...]”

Consiliul Europei

Comitetul de Miniștri

Recomandarea CM/Rec (2010)5

48

.

În Recomandarea CM/Rec (2010)5 privind măsurile de combatere a discriminării bazate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen, Comitetul de Miniștri a recomandat statelor membre:

„1.

să examineze măsurile legislative și de altă natură existente, să le reexamineze în permanență, precum și să colecteze și să analizeze date relevante, pentru a monitoriza și a remedia orice discriminare directă sau indirectă bazată pe orientare sexuală sau identitate de gen;

2.

să se asigure că măsuri legislative și de altă natură sunt adoptate și puse în aplicare în mod eficace pentru a combate discriminarea bazată pe orientare sexuală sau identitate de gen, pentru a asigura respectarea drepturilor omului în cazul persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale și transgen și pentru a promova toleranța față de acestea;

[...]

IV. Dreptul la respectarea vieții private și de familie

[...]

23.

În cazul în care legislația națională conferă drepturi și obligații cuplurilor necăsătorite, statele membre ar trebui să se asigure că aceasta se aplică în mod nediscriminatoriu atât cuplurilor de același sex, cât și cuplurilor de sex diferit, inclusiv în ceea ce privește prestațiile de pensie de urmaș și drepturile locative.

24.

În cazul în care legislația națională recunoaște parteneriatele înregistrate între persoane de același sex, statele membre ar trebui să încerce să se asigure că statutul lor juridic și drepturile și obligațiile lor sunt echivalente cu cele ale cuplurilor heterosexuale aflate într-o situație similară.

25.

În cazul în care legislația națională nu recunoaște și nici nu conferă drepturi sau obligații parteneriatelor înregistrate între persoane de același sex și cuplurilor necăsătorite, statele membre sunt invitate să ia în considerare posibilitatea ca, fără niciun fel de discriminare – inclusiv față de cuplurile de sex diferit, să li se ofere cuplurilor de același sex mijloace legale sau de altă natură pentru a aborda problemele practice legate de realitatea socială în care trăiesc.”

Federația Rusă și-a exprimat poziția cu privire la această recomandare într-o declarație interpretativă, redactată după cum urmează:

„1.

Federația Rusă consideră că dispozițiile din Recomandarea Comitetului de Miniștri către statele membre privind măsurile de combatere a discriminării bazate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen ar trebui să fie interpretate în lumina obligațiilor internaționale ale statelor membre în materie de interzicere a discriminării și că acestea nu ar trebui să creeze condiții mai favorabile persoanelor LGBT decât altor grupuri sociale.

2.

Orice trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului ar trebui înțeleasă ca aplicându-se împrejurărilor specifice ale cauzelor respective.

[...]

6.

Federația Rusă interpretează toate dispozițiile din partea a IV-a «Dreptul la respectarea vieții private și de familie» în baza art. 12 din Convenția europeană a drepturilor omului, potrivit căruia exercitarea dreptului de a se căsători și de a întemeia o familie este reglementată de legislația națională, precum și poziția neechivocă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul la căsătorie se referă numai la o uniune între un bărbat și o femeie, care nu poate fi interpretat în sensul că se opune drepturilor persoanelor LGBT și, în consecință, nu constituie discriminare și nu impune o consolidare a acestor drepturi.

[...]

8.

Federația Rusă nu împărtășește opinia potrivit căreia o singură hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului sau decizii referitoare la o singură țară ar trebui să servească ca standard pentru toate statele membre. Este incontestabil faptul că hotărârile Curții sunt obligatorii numai pentru statele în cauză, în aplicarea art. 46 din Convenție. Curtea însăși a declarat în mod repetat că nu este obligată de deciziile sale anterioare și că acestea sunt aplicabile numai împrejurărilor specifice ale cauzelor la care s-au referit. În plus, aceasta a abordat problemele referitoare la persoane LGBT într-un climat extrem de controversat și, în hotărârile recente, a adoptat poziții diametral opuse în acest domeniu. În consecință, Federația Rusă se consideră obligată să respecte dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, dar nu și deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la alte state membre.

[...]”

49

.

La 16 septembrie 2020, Comitetul Director pentru Drepturile Omului (CDDH) a publicat cel mai recent „Raport privind punerea în aplicare a Recomandării CM/Rec(2010)5 a Comitetului de Miniștri”, pe baza răspunsurilor la un chestionar furnizate de 42 din cele 47 de state membre. În raport s-au precizat, în special, următoarele:

„[...]

126.

Având în vedere tendința recentă din Europa și în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele membre ar trebui să se asigure că există un cadru juridic specific pentru recunoașterea și protecția corespunzătoare a cuplurilor de același sex.

[...]

137.

Având în vedere răspunsurile statelor membre la chestionar, CDDH invită Comitetul de Miniștri să ia act de acest raport, să încurajeze statele membre să își continue eforturile de punere în aplicare deplină a recomandării și să le acorde în continuare sprijin din partea Consiliului Europei, în special în cadrul Comitetului director pentru anti-discriminare, diversitate și incluziune (CDADI).”

Federația Rusă a dat o declarație, reiterând faptul că s-a disociat de conținutul observațiilor privind Recomandarea CM/Rec(2010)5 pentru motivele exprimate în declarația anexată la raportul inițial al CDDH [document CDDH(2009)019, Anexa IV] și nu a participat la adoptarea acestora.

Adunarea Parlamentară

50.

În Recomandarea 1474 (2000), publicată la 26 septembrie 2000, cu privire la „situația lesbienelor și a homosexualilor în statele membre ale Consiliului Europei”, Adunarea Parlamentară a recomandat Comitetului de Miniștri să invite statele membre, printre altele, să adopte o legislație care să prevadă parteneriatul înregistrat între persoane de același sex (pct. 11.3

i).

51

.

La 10 octombrie 2018, Adunarea Parlamentară a adoptat Rezoluția 2239 (2018) intitulată „Viața privată și de familie: realizarea egalității indiferent de orientarea sexuală”, în care a solicitat statelor membre ale Consiliului Europei:

„[...]

4.3.

să alinieze dispozițiile lor constituționale, legislative și normative, precum și politicile lor referitoare la parteneri de același sex, cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în acest domeniu și, prin urmare:

4.3.1.

să se asigure că un cadru juridic specific prevede recunoașterea și protecția uniunilor între parteneri de același sex;

4.3.2.

să acorde cuplurilor de același sex drepturi egale cu cele ale cuplurilor heterosexuale în domeniul transferului contractelor de închiriere;

4.3.3.

să se asigure că concubinii de același sex, indiferent de statutul juridic al parteneriatului lor, sunt considerați persoane aflate în întreținere în vederea asigurării de sănătate;

4.3.4.

în soluționarea cererilor de permis de ședere depuse în vederea reîntregirii familiei, să se asigure că, în cazul în care nu se prevede căsătoria între persoane de același sex, există o altă modalitate prin care partenerul de același sex care nu este resortisant al țării poate să obțină permis de ședere; [...]”

52

.

La 25 ianuarie 2022, Adunarea Parlamentară a adoptat Rezoluția 2417 (2022) intitulată „Combaterea recrudescenței urii față de persoanele LGBTI în Europa”, care, în părțile relevante, are următorul cuprins:

„14.

Adunarea subliniază că tocmai atunci când ostilitatea este acută sau în creștere, lucrul cel mai important este să existe măsuri penale și legi antidiscriminare eficiente. Aceasta îndeamnă statele membre să își consolideze cadrul legislativ ori de câte ori este necesar pentru a garanta că acesta protejează dreptul persoanelor LGBTI de a trăi fără ură sau discriminare și să îl aplice efectiv în practică. În conformitate cu normele sus-menționate și fără a aduce atingere obligațiilor mai specifice sau mai ample care ar putea să decurgă, îndeamnă statele membre, în special

[...]

14.6.

să inițieze, dacă nu au făcut-o deja, și să finalizeze în toate cazurile, procesele legislative și de elaborare a politicilor care sunt necesare pentru a completa cadrul juridic cu alte elemente esențiale pentru egalitatea persoanelor LGBTI, inclusiv în materie de recunoaștere juridică a genului, integritate corporală a persoanelor intersexuale, protecție a familiilor curcubeu, accesul la asistență medicală specifică pentru persoanele transsexuale și de exercitare a drepturilor civile, ca de exemplu libertatea de exprimare, libertatea de asociere și libertatea de întrunire.”

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI)

53

.

În al cincilea raport privind Federația Rusă, adoptat la 4 decembrie 2018 și publicat la 5 martie 2019, ECRI a afirmat următoarele:

„116.

În ceea ce privește dreptul familiei, legislația în vigoare în Federația Rusă nu recunoaște nicio formă de parteneriat homosexual. ECRI consideră că această lipsă de recunoaștere ar putea conduce la diferite forme de discriminare în domeniul drepturilor sociale. În această privință, atrage atenția autorităților asupra Recomandării CM/Rec(2010)5 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind măsurile de combatere a discriminării bazate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen.

117.

ECRI recomandă autorităților să adopte un cadru legislativ care să permită cuplurilor homosexuale, fără nicio discriminare, recunoașterea și protejarea relației lor pentru a remedia problemele concrete cu care acestea se confruntă în viața de zi cu zi.”

54

.

La 1 martie 2021, ECRI a publicat documentul „Fișă tematică privind problematica LGBTI” pentru a prezenta normele sale principale privind aspectele legate de orientarea sexuală, identitatea de gen și caracteristicile sexuale. Pasajele relevante au următorul cuprins:

„6.

Autoritățile ar trebui să definească un cadru legal care să permită cuplurilor homosexuale, fără nicio discriminare, recunoașterea și protejarea relației lor în mod oficial și juridic pentru a remedia problemele concrete cu care acestea se confruntă în viața de zi cu zi. Autoritățile ar trebui să analizeze dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru fiecare dintre diferențele existente în reglementările privind cuplurile căsătorite și cuplurile de același sex și să elimine orice diferență nejustificată.”

55.

La 5 octombrie 2021, ECRI a publicat documentul „Concluzii privind punerea în aplicare a recomandărilor de monitorizare interimară adresate Federației Ruse”. ECRI a declarat printre altele:

„În raportul privind Federația Rusă (al cincilea ciclu de monitorizare), ECRI a recomandat autorităților ruse să elimine interdicția de a comunica informații despre homosexualitate minorilor (legislația privind așa-numita «promovarea relațiilor sexuale netradiționale în rândul minorilor»), în conformitate cu hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza

Baiev și alții împotriva Rusiei

.

ECRI se bucură că a primit informații din partea autorităților ruse cu privire la punerea în aplicare a acestei recomandări.

Totuși, autoritățile au informat ECRI că ele consideră că această recomandare «nu este deloc relevantă pentru sistemul legislativ al Federației Ruse». Acestea menționează totodată art. 114 din Constituția Federației Ruse, în conformitate cu care Guvernul Federației Ruse este responsabil de «sprijinirea, consolidarea și protecția familiei, [și] păstrarea valorilor familiale tradiționale». Potrivit autorităților, «noțiunea de „valori familiale tradiționale” nu include, în mod evident, promovarea homosexualității în rândul minorilor».

Deși ECRI a fost informată de grupuri ale societății civile că raportul dintre numărul de condamnări (plata unor amenzi) pronunțate în temeiul art. 6.21 din Codul contravențional și numărul de acțiuni puse în mișcare este în continuă scădere în ultimii ani (conform datelor transmise de Curtea Supremă: un caz din 15 în prima jumătate a anului 2020, comparativ cu 4 din 20 în 2019), dificultățile descrise în ultimul raport al ECRI privind Federația Rusă, și anume ambiguitatea, eventuala sferă de aplicare și efectul paralizant al acestor dispoziții legislative continuă să fie problematice.

În plus, ECRI este deosebit de îngrijorată de faptul că autoritățile ruse consideră că această recomandare nu este «relevantă», dat fiind că aceasta se bazează pe o hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Rusiei.

ECRI consideră că recomandarea nu a fost pusă în aplicare.”

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

56

.

La 21 februarie 2017, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a publicat un document intitulat „Accesul la recunoașterea juridică pentru cuplurile de același sex: este o chestiune de egalitate”. Acest conține în special următoarele pasaje:

„A recunoaște legal cuplurile de același sex înseamnă a respecta un principiu simplu: egalitatea tuturor în fața legii. Căsătoria civilă, uniunile civile sau parteneriatele înregistrate reprezintă avantaje, drepturi și obligații pe care statul le acordă unui cuplu aflat într-o relație stabilă. Se pare că se formează un consens în favoarea ideii că un guvern nu poate să discrimineze cuplurile de același sex și să le priveze de protecția de care beneficiază o uniune între persoane de sex diferit recunoscută oficial.

[...]

Statele ar trebui să își continue eforturile de eliminare a discriminării bazate pe orientarea sexuală în domeniul drepturilor familiei. Acest lucru necesită mai multe măsuri:

- Cele 20 de state membre ale Consiliului Europei care nu acordă încă recunoaștere legală cuplurilor de același sex ar trebui să adopte legi care să instituie – cel puțin – parteneriate înregistrate pentru a extinde în privința partenerilor de același sex privilegiile, obligațiile sau beneficiile care se aplică partenerilor de sex diferit care au încheiat o căsătorie sau o altă formă oficială de uniune.

- Toate statele ar trebui să se asigure că legislația lor acordă cuplurilor de același sex înregistrate aceleași drepturi și beneficii ca și cuplurilor de sex diferit căsătorite sau înregistrate în ceea ce privește, de exemplu, securitatea socială, impozitarea, avantajele sociale, libertatea de circulație, reîntregirea familiei, drepturile părintești și moștenirea.

- Statele ar trebui să promoveze respectarea persoanelor homosexuale, lesbiene și bisexuale și să combată discriminarea bazată pe orientarea sexuală prin intermediul educației în materie de drepturile omului și al unor campanii de sensibilizare.

Acordarea de drepturi și beneficii cuplurilor de același sex nu afectează cu nimic cuplurile de sex diferit care beneficiază deja de acestea. Aceste drepturi nu își pierd din forță sau valoare pentru că sunt deținute de un număr mai mare de persoane. Tendința către recunoașterea legală a cuplurilor de același sex răspunde nevoilor reale și zilnice ale persoanelor aflate în relații care au rămas în umbră o perioadă lungă de timp. Societățile noastre sunt alcătuite din persoane, relații și familii foarte diverse. Este timpul să considerăm această diversitate ca fiind o bogăție.”

Uniunea Europeană

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

57.

Dispozițiile relevante din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt următoarele:

Articolul 7

„Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor.”

Articolul 9

„Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi.”

Articolul 21

„1.

Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

2.

În domeniul de aplicare a Tratatului de instituire a Comunității Europene și a Tratatului privind Uniunea Europeană, fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.”

58.

În documentul Explicații cu privire la Carta drepturilor fundamentale (2007/C 303/02) se precizează următoarele în legătură cu art. 9:

„Acest articol se întemeiază pe articolul 12 din CEDO, având următorul text: «Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept». Formularea acestui articol a fost modernizată pentru a acoperi cazurile în care legislațiile interne recunosc alte modalități de a întemeia o familie decât căsătoria. Acest articol nu interzice și nici nu poate impune acordarea statutului de căsătorie uniunilor între persoane de același sex. Acest drept este asemănător, prin urmare, celui prevăzut de CEDO, dar domeniul său de aplicare poate fi extins în cazul în care legislațiile interne prevăd acest lucru.”

Jurisprudența CJUE

59.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) consideră că starea civilă a persoanelor, în special normele privind căsătoria, intră în competența exclusivă a statelor membre, iar dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competențe. Statele membre sunt astfel libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria pentru persoane de același sex (hotărârea din 24 noiembrie 2016,

Parris

, C 443/15, EU:C:2016:897, pct. 59). Statele membre trebuie totuși, în exercitarea acestei competențe, să respecte dispozițiile referitoare la libertatea recunoscută oricărui cetățean al Uniunii de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 2 octombrie 2003,

Garcia Avello

, C 148/02, EU:C:2003:539, pct. 25; Hotărârea din 14 octombrie 2008,

Grunkin și Paul

, C 353/06, EU:C:2008:559, pct. 16, precum și Hotărârea din 2 iunie 2016,

Bogendorff von Wolffersdorff

, C 438/14, EU:C:2016:401, pct. 32).

60

.

În Hotărârea

Coman și alții

(ECLI:EU:C:2018:385, din 5 iunie 2018), CJUE a declarat că, într-o situație în care un cetățean al Uniunii a făcut uz de libertatea sa de circulație deplasându-se și locuind efectiv într-un alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține și a întemeiat sau a consolidat cu această ocazie o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț, de același sex, de care este legat printr-o căsătorie legal încheiată în statul membru gazdă, articolul 21 alineatul (1) TFUE se opune ca autoritățile competente ale statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat membru resortisantului menționat, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane de același sex (pct. 51).

CJUE s-a bazat în special pe următoarele considerații:

„45.

[...] obligația unui stat membru de a recunoaște o căsătorie între persoane de același sex încheiată întru-un alt stat membru conform dreptului acestui stat, exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat terț, nu aduce atingere instituției căsătoriei în acest prim stat membru, care este definită de dreptul național și intră [...] în competența statelor membre. Ea nu presupune prevederea de către statul membru menționat, în dreptul său național, a instituției căsătoriei între persoane de același sex. Ea se limitează la obligația de a recunoaște asemenea căsătorii, încheiate într-un alt stat membru conform dreptului acestui stat, exclusiv în scopul exercitării drepturilor pe care dreptul Uniunii le conferă acestor persoane.

46.

Astfel, o asemenea obligație de recunoaștere exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat terț nu aduce atingere identității naționale și nici nu amenință ordinea publică a statului membru în cauză.

47.

Trebuie adăugat că o măsură națională care este de natură să împiedice exercitarea liberei circulații a persoanelor nu poate fi justificată decât dacă această măsură este conformă cu drepturile fundamentale care sunt garantate de cartă și a căror respectare este asigurată de Curte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 septembrie 2016,

Rendón Marín

, C‑165/14, EU:C:2016:675, punctul 66).

[...]

50.

Or, reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii «viață privată», precum și a noțiunii «viață de familie» la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 7 noiembrie 2013,

Vallianatos și alții împotriva Greciei

, CE:ECHR:2013:1107JUD002938109, pct. 73, precum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 14 decembrie 2017,

Orlandi și alții împotriva Italiei

, CE:ECHR:2017:1214JUD002643112, pct. 143).”

61

.

Mai recent, în hotărârea

V.M.A

. (C-490/20, EU:C:2021:1008, din 14 decembrie 2021), CJUE s-a pronunțat cu privire la interpretarea care trebuie dată mai multor dispoziții ale dreptului Uniunii, în ceea ce privește un copil minor, cetățean al Uniunii, al cărui act de naștere eliberat de statul membru gazdă desemnează ca părinți ai acestuia două persoane de același sex. CJUE a declarat că statul membru al cărui resortisant este acest copil este obligat să îi elibereze o carte de identitate sau un pașaport, precum și să recunoască, asemenea oricărui alt stat membru, documentul ce provine de la statul membru gazdă care permite copilului respectiv să își exercite, împreună cu fiecare dintre aceste două persoane, dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre (pct. 69 și dispozitivul).

Parlamentul European

62.

La 14 septembrie 2021, Parlamentul European a adoptat „Rezoluția referitoare la drepturile LGBTIQ în UE” (2021/2679 (RSP)). Această rezoluție include următoarele pasaje:

„Parlamentul European, [...]

2.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la discriminarea cu care se confruntă familiile curcubeu și copiii acestora în UE și cu privire la faptul că aceștia sunt privați de drepturile lor pe motive de orientare sexuală, identitate de gen sau caracteristici sexuale ale părinților sau partenerilor; invită Comisia și statele membre să elimine această discriminare și obstacolele cu care se confruntă aceste persoane atunci când își exercită dreptul fundamental la liberă circulație în cadrul UE;

3.

subliniază necesitatea de a depune eforturi în vederea exercitării depline a drepturilor fundamentale de către persoanele LGBTIQ în toate statele membre ale UE și reamintește că instituțiile UE și statele membre au, prin urmare, datoria de a le susține și proteja în conformitate cu tratatele și cu Carta, precum și cu dreptul internațional;

4.

insistă asupra faptului că UE trebuie să adopte o abordare comună în ceea ce privește recunoașterea căsătoriilor și a parteneriatelor între persoane de același sex; invită statele membre să introducă în mod specific acte legislative relevante pentru a asigura respectarea deplină a dreptului la viața privată și de familie, fără discriminare, și la liberă circulație al tuturor familiilor, inclusiv măsuri de facilitare a recunoașterii genului legal al părinților transgen;

5.

reamintește că dreptul UE prevalează asupra oricărui tip de drept național, inclusiv asupra dispozițiilor constituționale contradictorii, și că, prin urmare, statele membre nu pot invoca nicio interdicție constituțională privind căsătoria între persoane de același sex sau protecția constituțională a «moralei» sau a «ordinii publice» pentru a obstrucționa dreptul fundamental la libera circulație a persoanelor în cadrul UE, încălcând drepturile familiilor curcubeu care se mută pe teritoriul lor.”

Curtea Interamericană a Drepturilor Omului

63

.

Sesizată de Costa Rica, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului a pronunțat Avizul consultativ OC-24/17 din 24 noiembrie 2017 privind identitatea de gen, egalitatea și nediscriminarea cuplurilor de același sex.

Ca răspuns la a patra întrebare adresată de Costa Rica, referitoare la problema dacă statul trebuie să garanteze protecția tuturor drepturilor de proprietate care decurg dintr-o relație între persoane de același sex, Curtea a statuat:

„Convenția Americană, în temeiul dreptului la protecția vieții private și de familie (art. 11 § 2), precum și a dreptului la protecția familiei (art. 17), protejează legătura de familie care poate rezulta dintr-o relație între persoane de același sex. Curtea consideră, de asemenea, că toate drepturile patrimoniale care decurg dintr-o legătură de familie protejată între membrii unui cuplu de același sex trebuie să fie protejate, fără discriminare în raport cu cuplurile heterosexuale, în temeiul dreptului la egalitate și la nediscriminare (art. 1 § 1 și art. 24). Fără a aduce atingere celor de mai sus, obligația internațională a statelor excede simplele drepturi patrimoniale și cuprinde toate drepturile omului recunoscute la nivel internațional, precum și drepturile și obligațiile recunoscute de dreptul național al fiecărui stat și care rezultă din legăturile de familie în cadrul cuplurilor heterosexuale” (pct. 199 din aviz; traducere neoficială).

În continuare, ca răspuns la a cincea întrebare adresată de Costa Rica, referitoare la chestiunea dacă este necesar un regim juridic care să reglementeze relațiile între persoane de același sex pentru a recunoaște drepturile patrimoniale care decurg din aceste relații, Curtea a declarat:

„Statele sunt obligate să garanteze accesul la toate instituțiile existente în dreptul lor național pentru a garanta protecția tuturor drepturilor familiilor formate din cupluri de același sex, fără discriminare în raport cu familiile formate din cupluri heterosexuale. În acest scop, ar putea fi necesar ca statele să modifice instituțiile existente prin adoptarea de măsuri administrative, judiciare sau legislative pentru a le extinde la cuplurile de același sex. Statele care întâmpină dificultăți instituționale la adaptarea instituțiilor existente, în mod tranzitoriu, chiar și promovând cu bună-credință astfel de reforme, își păstrează obligația de a asigura cuplurilor de același sex egalitatea și paritatea drepturilor în raport cu cuplurile heterosexuale, fără nicio discriminare.” (pct. 228 din aviz; traducere neoficială).

64

.

Curtea Interamericană și-a încheiat avizul după cum urmează:

„În temeiul articolelor 1 § 1, 2, 11 § 2, 17 și 24 din Convenție [americană a drepturilor omului], statele trebuie să asigure accesul deplin la toate instituțiile existente în dreptul lor național, inclusiv la dreptul la căsătorie, pentru a asigura protecția drepturilor familiilor întemeiate de cupluri de același sex, fără discriminare în raport cu cele întemeiate de cupluri heterosexuale [...]” (pct. 8 din dispozitiv; traducere neoficială).

Elemente de drept comparat

65.

Curtea a efectuat un studiu comparativ privind modalitățile de recunoaștere juridică a cuplurilor de același sex în cadrul statelor membre ale Consiliului Europei.

66

.

Studiul arată că 30 de state membre oferă în prezent posibilitatea recunoașterii legale a cuplurilor de același sex. În special, 18 state (Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Luxemburg, Malta, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit, Slovenia, Spania, Suedia și Țările de Jos) permit căsătoriile între persoane de același sex, în timp ce alte 12 state (Andorra, Cipru, Croația, Estonia, Grecia, Italia, Liechtenstein, Monaco, Muntenegru, Republica Cehă, San Marino și Ungaria) permit forme de uniuni alternative la căsătorie pentru cuplurile de același sex. Dintre cele 18 state care permit căsătoria, 8 state (Austria, Belgia, Franța, Luxemburg, Malta, Regatul Unit, Slovenia și Țările de Jos) oferă cuplurilor de același sex și posibilitatea de a întemeia alte forme de uniune (pentru o descriere a anumitor regimuri de parteneriat înregistrat în vigoare în 2010, a se vedea

Schalk și Kopf împotriva Austriei

, nr. 30141/04, pct. 31-34, CEDO 2010).

67

.

În Federația Rusă și în celelalte 16 state membre (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Georgia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Republica Moldova, Republica Slovacă, România, Serbia, Turcia și Ucraina), în prezent nu există nicio posibilitate de recunoaștere legală a cuplurilor de același sex.

ÎN DREPT

Aspecte preliminare

Clarificarea aspectului dacă este de competența Curții să soluționeze cauza

68.

Curtea constată că statul pârât nu mai este membru al Consiliului Europei din data de 16 martie 2022 (

supra

, pct. 12) și că nu mai este parte la Convenție din data de 16 septembrie 2022 (

supra

, pct. 13).

69.

În aceste condiții, Curtea trebuie să examineze competența sa de a soluționa prezentele cereri, deși această competență nu a fost contestată în cadrul prezentei proceduri de statul pârât, care a solicitat retrimiterea cauzei în fața Marii Camere. Întrucât întinderea competenței Curții este stabilită chiar de Convenție, în special de art. 32, nu de observațiile prezentate de părți într-o anumită cauză, absența unei excepții nu poate avea ca efect, în sine, extinderea acestei competențe [

Blečić împotriva Croației

(MC), nr. 59532/00, pct. 67, CEDO 2006-II]. În fiecare cauză cu care este sesizată, Curtea trebuie să se asigure că este competentă să se pronunțe în cauză și, prin urmare, este necesar ca, în fiecare etapă a procedurii, să examineze aspectul competenței sale, după caz din oficiu [

Mocanu și alții împotriva României

(MC), nr. 10865/09 și alte 2, pct. 201, CEDO 2014 (extrase)].

70.

Art. 58 din Convenție prevede:

„1.

O înaltă parte contractantă nu poate denunța prezenta Convenție decât după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a convenției în ceea ce o privește și prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părți contractante.

2.

Această denunțare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte contractantă interesată de obligațiile conținute în prezenta convenție în ceea ce privește orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligații, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunțarea își produce efectele.

3.

Sub aceeași rezervă ar înceta de a mai fi parte la [...] Convenție orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.

[...]”

71.

Din textul art. 58, în special din al doilea și al treilea paragraf, reiese că un stat care încetează să mai fie parte la Convenție odată ce a încetat să mai fie membru al Consiliului Europei nu este exonerat de obligațiile conținute în Convenție în ceea ce privește orice fapt comis de acest stat anterior datei de la care nu mai este parte la Convenție.

72

.

Această interpretare a art. 58 din Convenție a fost confirmată de Curte întrunită în ședință plenară (în conformitate cu art. 20 § 1 din Regulamentul său) în „Rezoluția [Curții Europene a Drepturilor Omului] privind consecințele încetării calității Federației Ruse de stat membru al Consiliului Europei în lumina art. 58 din Convenția europeană a drepturilor omului”, adoptată la 22 martie 2022. Curtea a declarat că „rămâne competentă să examineze cererile îndreptate împotriva Federației Ruse în legătură cu acte sau omisiuni care pot constitui o încălcare a Convenției, cu condiția ca acestea să fi avut loc înainte de 16 septembrie 2022” (pct. 2 din rezoluție).

73.

În speță, faptele pe care se întemeiază pretinsele încălcări ale Convenției de către reclamanți au avut loc înainte de 16 septembrie 2022. Întrucât cererile au fost introduse la Curte în 2010 și 2014, Curtea este competentă să le soluționeze.

Cu privire la continuarea examinării cererilor

74

.

Prin scrisorile trimise la 17 mai 2022, grefa Curții a luat act de dorința domnului Ciunusov de a continua procedura și i-a invitat pe ceilalți cinci reclamanți să precizeze dacă intenționează să își mențină cererile, având în vedere că nu mai erau reprezentați de domnii Daci și Cron. Reclamanții Fedotova, Șaihraznova și Evtușenko au răspuns la 30 mai 2022 că doresc să continue procedura la fel ca domnul Ciunusov, în timp ce doamnele Șipitko și Iakovleva nu au răspuns la aceste scrisori (

supra

, pct. 19, 21 și 22).

75.

În conformitate cu art. 37 § 1 lit. b) din Convenție, „[î]n orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă concluzia că [...] solicitantul nu dorește să o mai mențină”.

76.

În speță, Curtea ia act, mai întâi, de confirmarea expresă a reclamanților Fedotova (cererea nr. 40792/10), Ciunusov și Evtușenko (cererea nr. 30538/14) și Șaihraznova (cererea nr. 43439/14) a intenției de a continua procedura. Curtea nu are niciun motiv să pună în discuție dorința acestor patru reclamanți de a-și menține cererile.

77.

În continuare, Curtea constată că doamna Șipitko (cererea nr. 40792/10) și doamna Iakovleva (cererea nr. 43439/14), contrar co-reclamantelor respective, nu au răspuns la scrisoarea care le-a fost adresată la 17 mai 2022. Curtea nu are cunoștință de nicio împrejurare excepțională care să le fi împiedicat pe cele două reclamante să o contacteze pentru a confirma menținerea interesului lor în continuarea procedurii. În aceste condiții, Curtea consideră că doamnele Șipitko și Iakovleva nu mai doresc să își mențină cererile [

mutatis mutandis

,

Ana Pavel împotriva României

(reparație echitabilă – scoatere de pe rol), nr. 4503/06, pct. 5, 29 mai 2012].

78

.

În ceea ce privește aspectul dacă Curtea trebuie să continue examinarea cauzei în privința celor două reclamante pentru motivul că „respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin protocoalele sale o cere” (art. 37 §

1

in fine

), este necesar să se constate că respectivele capete de cerere formulate de doamnele Șipitko și Iakovleva sunt identice cu cele formulate de ceilalți reclamanți, asupra cărora Curtea se va pronunța în cele ce urmează. Prin urmare, Curtea nu observă niciun motiv referitor la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și protocoalele la aceasta care ar necesita, în conformitate cu art. 37 § 1

in fine

, continuarea examinării cauzei în privința celor două reclamante [a se vedea,

mutatis mutandi

s,

Hirsi Jamaa și alții împotriva Italiei

(MC), nr. 27765/09, pct. 58, CEDO 2012, precum și

Sharifi și alții împotriva Italiei și Greciei

, nr. 16643/09, pct. 134, 21 octombrie 2014].

79

.

În concluzie, Curtea decide scoaterea de pe rol a cererilor nr. 40792/10 și 43439/14 în măsura în care acestea le privesc pe doamnele Șipitko și Iakovleva și continuarea examinării cauzei cu privire la ceilalți reclamanți.

Cu privire la obiectul cauzei retrimise în fața Marii Camere

80.

În fața Marii Camere, Guvernul a contestat decizia Camerei de a examina cauza în raport cu art. 8 și art. 14 din Convenție, considerând că aceasta are ca obiect în principal dreptul la căsătorie consacrat de art. 12 din Convenție (

infra

, pct. 109-112).

81.

Curtea observă că, în cererile lor inițiale, reclamanții au susținut, în primul rând, că refuzul autorităților ruse de a le permite să se căsătorească a condus la o încălcare a art. 12 din Convenție. În al doilea rând, aceștia au invocat încălcarea art. 8 și art. 14 din Convenție și s-au plâns de imposibilitatea de a obține vreo formă de recunoaștere legală a relației lor.

82

.

La 2 mai 2016, președintele Secției a treia a decis să informeze guvernul rus cu privire la cereri în raport cu art. 8 considerat separat și art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție. În ceea ce privește celelalte capete de cerere – în speță, cele formulate în temeiul art. 12 – președintele Secției, în complet de judecător unic, prin decizie definitivă le-a declarat inadmisibile ca vădit nefondate (art. 27 § 2 din Convenție și art. 54 § 3 din Regulament).

83.

Potrivit jurisprudenței consacrate a Curții, „cauza” retrimisă în fața Marii Camere cuprinde în mod necesar toate aspectele cererii astfel cum au fost examinate anterior de Cameră în hotărârea sa. Prin urmare, „cauza” retrimisă în fața Marii Camere este cererea astfel cum a fost declarată admisibilă, la care se adaugă

capetele de cerere care nu au fost declarate inadmisibile

[

Ilias și Ahmed împotriva Ungariei

(MC), nr. 47287/15, pct. 171-172 și 177, 21 noiembrie 2019,

S.M. împotriva Croației

(MC), nr. 60561/14, pct. 216, 25 iunie 2020,

Big Brother Watch și alții împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 58170/13 și alte 2, pct. 268, 25 mai 2021,

Denis și Irvine împotriva Belgiei

(MC), nr. 62819/17 și 63921/17, pct. 98, 1 iunie 2021, precum și

Savran împotriva Danemarcei

(MC), nr. 57467/15, pct. 169, 7 decembrie 2021]. Prin urmare, Marea Cameră nu poate să examineze capetele de cerere declarate anterior inadmisibile în complet de judecător unic [

Albert și alții împotriva Ungariei

(MC), nr. 5294/14, pct. 104 și 105, 7 iulie 2020, precum și

X. și alții împotriva Bulgariei

(MC), nr. 22457/16, pct. 141, 2 februarie 2021].

84

.

Curtea nu observă niciun motiv pentru a se distanța, în speță, de jurisprudența sa. Prin urmare, în mod similar Camerei, Marea Cameră își va concentra examinarea asupra capetelor de cerere formulate de reclamanți în temeiul art. 8 și al art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție. Nu va examina problema dacă, astfel cum au susținut reclamanții în cererile lor, art. 12 din Convenție impune statului pârât obligația de a deschide căsătoria cuplurilor de același sex, Curtea răspunzând deja negativ la această întrebare prin intermediul unei decizii definitive.

Cu privire la excepțiile preliminare ridicate de Guvern

85.

În observațiile prezentate în fața Marii Camere, Guvernul a ridicat pentru prima dată două excepții preliminare. Acesta a invocat, pe de o parte, pierderea calității de victimă a reclamanților, iar pe de altă parte, neepuizarea căilor de atac interne.

Cu privire la pretinsa lipsă a calității de victimă a reclamanților

86.

Guvernul consideră că reclamanții nu mai sunt victime ale încălcărilor invocate în fața Curții. Susține, pentru prima dată în fața Marii Camere, că reclamantele care au introdus cererea nr. 40792/10 s-au căsătorit la Toronto în 2009 și apoi s-au despărțit. Potrivit Guvernului, domnul Ciunusov, unul din reclamanții care au introdus cererea nr. 30538/14, s-a căsătorit cu un alt resortisant rus în Danemarca în 2014 și apoi s-a stabilit cu acesta în Germania. În ultimul rând, Guvernul susține că reclamantele care au introdus cererea nr. 43439/14 s-au despărțit și că una dintre acestea, doamna Șaihraznova, s-a stabilit în Germania. Pentru aceste motive, Guvernul consideră că reclamanții și-au pierdut calitatea de victimă, precum și orice interes față de capetele de cerere formulate în cererile lor. De asemenea, consideră că, având în vedere circumstanțele, este posibilă chiar scoaterea de pe rol a cererilor în temeiul art. 37 § 1 lit. c) din Convenție, întrucât continuarea examinării lor nu se mai justifică.

87

.

Curtea reamintește că, în conformitate cu art.

55 din Regulament, dacă partea contractantă înțelege să ridice o excepție de inadmisibilitate, trebuie să facă acest lucru, în măsura în care natura excepției și împrejurările cauzei permit, în observațiile scrise sau orale privind admisibilitatea cererii [

N.C. împotriva Italiei

(MC), nr.

24952/94, pct.

44, CEDO 2002-X, precum și

Konstantin Markin împotriva Rusiei

(MC), nr.

30078/06, pct.

95, CEDO 2012 (extrase)]. Atunci când este tardivă în sensul acestui articol, intervine decăderea și excepția trebuie, prin urmare, să fie respinsă, cu excepția cazului în care Guvernul nu a fost în măsură să respecte termenul prevăzut de art. 55 din Regulament [

Stanev împotriva Bulgariei

(MC), nr. 36760/06, pct. 196, CEDO 2012, și

Svinarenko și Sliadnev împotriva Rusiei

(MC), nr. 32541/08 și 43441/08, pct. 82, CEDO 2014 (extrase).

88.

În speță, Curtea nu consideră necesar să examineze dacă Guvernul este decăzut din dreptul de a ridica excepția sus-menționată referitoare la pierderea calității de victimă întrucât nimic nu o împiedică să examineze

proprio motu

această chestiune, care intră în sfera sa de competență [

Buzadji împotriva Republicii Moldova

(MC), nr. 23755/07, pct. 70, CEDO 2016 (extrase) și

Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy

împotriva Finlandei

(MC), nr. 931/13, pct. 93, 27 iunie 2017].

89

.

În speță, Curtea trebuie să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile naționale au recunoscut, cel puțin în substanță, încălcarea invocată de reclamanți și, pe de altă parte, dacă acestora li s-a oferit o reparație adecvată și suficientă [a se vedea, printre altele,

Dalban împotriva României

(MC), nr. 28114/95, pct. 44, CEDO 1999-VI,

Scordino împotriva Italiei (nr. 1)

(MC), nr. 36813/97, pct. 193, CEDO 2006-V, și

Konstantin Markin

, citată anterior, pct. 82]. În prezenta cauză, reclamanții susțin că imposibilitatea de a obține recunoașterea și protecția juridică a cuplului lor în Rusia a încălcat dreptul lor la respectarea vieții private și de familie și a constituit o discriminare bazată pe orientarea sexuală. Însă din dosarul prezentat Curții nu reiese că autoritățile naționale ar fi recunoscut, în mod explicit sau în substanță, încălcările invocate de reclamanți, nici că le-ar fi reparat. Dimpotrivă, Guvernul susține în fața Curții că această imposibilitate de a obține recunoașterea este compatibilă cu Convenția.

90.

În rest, opțiunile de viață ale reclamanților în urma refuzului autorităților ruse de a admite cererea de căsătorie și de a le acorda astfel singura formă de recunoaștere legală posibilă a cuplului lor în temeiul legislației ruse nu pot avea un impact asupra calității lor de victime (

mutatis mutandis

,

Evgeni Dmitriev

împotriva Rusiei

, nr. 17840/06, pct. 37, 1 decembrie 2020). Pe de altă parte, nu se poate exclude ca aceste eventuale schimbări referitoare la reclamanți să rezulte tocmai din imposibilitatea acestora de a obține recunoașterea și protejarea cuplului lor în Rusia, această imposibilitate constituind esența capetelor de cerere formulate de reclamanți în fața Curții.

91.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea nu poate să considere că reclamanții nu mai pot să se considere victime ale pretinselor încălcări ale art.

8 din Convenție și art.

14 coroborat cu art.

8 din Convenție. Pentru aceleași motive, Curtea nu poate concluziona că nu mai există justificare pentru continuarea examinării cauzei. Prin urmare, este necesar să respingă prima excepție preliminară ridicată de Guvern.

Cu privire la neepuizarea căilor de atac interne

92.

Guvernul invocă în cele ce urmează neepuizarea căilor de atac interne, în două privințe. În primul rând, consideră că reclamanții ar fi trebuit să formuleze recurs recurgând la așa-numita procedură în casație „pe două niveluri”. În acest sens, face trimitere la decizia

Abramian și alții împotriva Rusiei

[(dec.), nr. 38951/13 și 59611/13, din 12 mai 2015], prin care Curtea a statuat că noua procedură în casație introdusă în 2012 prin Legea nr. 353-FZ constituie în prezent o cale de atac efectivă care trebuie epuizată. În plus, reclamanții ar fi trebuit să denunțe în mod explicit în fața instanțelor naționale imposibilitatea de a obține recunoașterea legală a relației lor de cuplu, în loc să se limiteze doar la invocarea dreptului lor la căsătorie.

93.

Curtea observă că această excepție nu a fost ridicată anterior procedurii în fața Marii Camere. În temeiul art. 55 din Regulamentul Curții (

supra

, pct. 87), Guvernul este așadar decăzut din dreptul de a o ridica, cu atât mai mult cu cât acesta nu a menționat niciun obstacol care l-ar fi împiedicat să o ridice în primele sale observații cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei din 15 septembrie 2016 [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Navalnîi împotriva Rusiei

(MC), nr. 29580/12 și alte 4, pct. 61, 15 noiembrie 2018, și

López Ribalda și alții împotriva Spaniei

(MC), nr. 1874/13 și 8567/13, pct. 83, 17 octombrie 2019].

94.

Cu titlu suplimentar, Curtea constată, în ceea ce privește primul aspect al excepției, că recursul invocat de Guvern, mai precis recursul în casație „pe două niveluri” introdus în 2012 prin Legea nr. 353-FZ, a fost considerat o cale de atac efectivă care trebuie epuizată numai cu începere de la data deciziei

Abramian și alții

(citată anterior, pct. 93-96) din 12 mai 2015. Curtea a precizat că reclamanții care au introdus cererea la Curte anterior deciziei respective nu erau obligați să epuizeze calea de atac reprezentată de recursul în casație pe două niveluri (

Kocierov și Sergheieva împotriva Rusiei

, nr. 16899/13, pct. 66-68, 29 martie 2016). Întrucât prezentele cereri au fost introduse în 2010 și 2014, primul aspect al excepției ridicate de Guvern nu poate fi reținut de Curte.

95.

În ceea ce privește al doilea aspect al excepției, Curtea observă că reiese cel puțin din dosarele prezentate în cererile nr. 30538/14 și 43439/14 că reclamanții au susținut în fața instanțelor naționale că refuzarea recunoașterii și protecției legale a cuplurilor lor constituia o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții private și de familie, precum și un tratament discriminatoriu, invocând, printre altele, art. 8 și 14 din Convenție. În orice caz, reclamanților nu li se poate reproșa că nu au solicitat o altă formă de recunoaștere decât căsătoria, în lipsa oricărei alte posibilități de recunoaștere oferite de legislația rusă.

96.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge și a doua excepție preliminară ridicată de Guvern în legătură cu pretinsa neepuizare a căilor de atac interne.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

8 DIN CONVENȚIE

97.

Reclamanții se plâng de imposibilitatea de a obține, în Rusia, recunoașterea și protecția legală a relațiilor lor de cuplu. Aceștia o consideră o încălcare a dreptului lor la respectarea vieții private și de familie, care este protejat de art. 8 din Convenție și care prevede următoarele:

„1.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

98.

Guvernul contestă acest argument.

Hotărârea pronunțată de Cameră

99.

În hotărârea sa, Camera a afirmat mai întâi că situația de fapt din prezenta cauză intră în domeniul de aplicare al art. 8 din Convenție și intră atât în sfera „vieții private”, cât și în cea a „vieții de familie” a reclamanților (pct. 41). Potrivit Camerei, având în vedere natura capătului de cerere formulat de reclamanți, Curtea are sarcina de a stabili dacă, la data analizei sale, Rusia nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a asigura respectarea vieții private și de familie a reclamanților, în special prin punerea la dispoziție a unui cadru legal intern care să le permită obținerea recunoașterii și protecției cuplurilor respective (

ibidem

, pct. 50).

100.

După examinarea situației reclamanților, Camera a constatat că imposibilitatea absolută de a obține recunoașterea pe cale legală a relației lor a creat un conflict între, pe de o parte, realitatea socială experimentată de reclamanți, care trăiesc într-o relație stabilă bazată pe afecțiune reciprocă și, pe de altă parte, legislație, care nu protejează „nevoile” cele mai obișnuite care există în contextul unui cuplu homosexual (

ibidem

, pct. 51).

101.

Considerând că nu exista un interes superior al comunității de natură să poată prevala asupra intereselor individuale ale reclamanților, Camera a considerat că statul pârât nu a justificat imposibilitatea reclamanților de a obține recunoașterea oficială a cuplurilor lor respective. Prin urmare, în speță, nu s-a realizat un echilibru just între interesele concurente aflate în joc (

ibidem

, pct. 55). Camera a considerat că Rusia a depășit marja de apreciere care îi permitea să aleagă cea mai potrivită metodă de recunoaștere a cuplurilor de același sex, în măsura în care legislația națională nu prevedea niciun cadru legal capabil să protejeze aceste cupluri. În consecință, a constatat încălcarea art. 8 din Convenție (

ibidem

, pct. 56).

Argumentele părților în fața Marii Camere

Reclamanții

102.

Reclamanții contestă, în primul rând, afirmația Guvernului potrivit căreia situația de fapt din prezenta cauză intră în domeniul de aplicare al art. 12 din Convenție. Aceștia consideră că cea din urmă dispoziție nu este relevantă în speță. Arată că susținerile lor au fost examinate de Cameră în raport cu art. 8 și 14 din Convenție și că, în plus, concluziile hotărârii Camerei în contextul art. 8 nu sunt relevante față de art. 12 întrucât aceste două dispoziții au domenii de aplicare diferite și garantează drepturi diferite.

103

.

Reclamanții susțin că au avut relații de cuplu stabile și, prin urmare, consideră că art. 8 se aplică atât sub aspectul „vieții private”, cât și sub aspectul „vieții de familie”, în conformitate cu jurisprudența Curții. Consideră că statul rus este ținut de obligația pozitivă de a institui o soluție legală alternativă la căsătorie care să le permită să își exercite drepturile garantate de art. 8. În opinia lor, această soluție alternativă ar putea lua forma unui parteneriat civil, a unei uniuni civile, a unui pact civil de solidaritate sau orice altă formă, cu condiția ca cuplurile homosexuale să se afle într-o poziție similară cu cea a cuplurilor heterosexuale căsătorite.

104

.

Reclamanții consideră că partenerii de același sex ar trebui să poată beneficia de ajutoare financiare și ajutoare pentru locuințe pe care statul le acordă familiilor. Aceștia susțin că a fi considerați membri ai aceleiași familii ar permite totodată partenerilor de același sex să ia decizii importante în caz de boală și de spitalizare a soțului/soției și să beneficieze de concediu pentru a-i acorda asistență. Adaugă că acest lucru ar permite scutirea de obligația de a depune mărturie împotriva partenerului atunci când acesta este implicat într-un proces penal. Declară, în plus, că membrii unui cuplu de același sex ar trebui să aibă dreptul de a vizita în mod liber partenerul reținut sau arestat și ar trebui să îl poată moșteni în cazul decesului acestuia. Reclamanții se referă, de asemenea, la dreptul la reîntregirea familiei, la reproducerea asistată medical și la dispozițiile privind pensiile de întreținere în caz de separare, susținând că acestea sunt drepturi rezervate cuplurilor heterosexuale și că partenerii homosexuali sunt excluși de la acestea în Rusia.

105.

Deși recunosc că marja de apreciere a statelor este largă în ceea ce privește alegerea formei pe care ar trebui să o adopte alternativa legală la căsătorie, reclamanții susțin că această marjă de apreciere nu se poate extinde până la anularea oricărei forme de recunoaștere legală a cuplurilor homosexuale.

106.

Reclamanții susțin că statul rus nu a reușit să asigure un just echilibru între interesele aflate în joc. În opinia lor, argumentul invocat de Guvern cu titlu de interes superior al comunității, și anume, în esență, apărarea ordinii morale împărtășite de majoritatea cetățenilor ruși, nu justifică absența unui cadru legislativ care să permită recunoașterea cuplurilor homosexuale.

107.

În plus, potrivit reclamanților, faptul de a garanta cuplurilor de același sex o altă formă de recunoaștere decât căsătoria nu contravine necesității de a proteja familia tradițională sau de a respecta atitudinea și sentimentul majorității rușilor.

108.

Prin urmare, reclamanții îndeamnă Marea Cameră să confirme concluziile Camerei cu privire la art. 8 din Convenție.

Guvernul

109

.

Potrivit Guvernului, Camera a interpretat art. 8 din Convenție într-un mod foarte extins și în contradicție cu art. 12 din Convenție și art. 16 din Declarația universală a drepturilor omului, în conformitate cu care dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie este rezervat pentru două persoane de sex diferit. Tot potrivit Guvernului, Camera ar fi trebuit să își bazeze examinarea exclusiv pe art. 12 din Convenție și să se abțină de la interpretarea art. 8 de așa natură încât să impună statelor obligații care nu decurg în mod direct din Convenție. Guvernul precizează că diferitele dispoziții ale Convenției trebuie citite și interpretate în concordanță și în conformitate cu regulile de interpretare a tratatelor prevăzute de art. 31 și 32 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor.

110.

Făcând trimitere la art. 62 din Convenția de la Viena, Guvernul consideră că orice schimbare fundamentală a împrejurărilor care a intervenit în raport cu cele existente în momentul încheierii unui tratat, și care nu fusese prevăzută de părți, nu poate fi invocată pentru a pune capăt interpretării tratatului care prevala în momentul încheierii. Acesta a susținut că statele membre au semnat Convenția știind că dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie este rezervat pentru „un bărbat și o femeie” și că a le impune în prezent o interpretare diferită ar fi contrară art. 62 din Convenția de la Viena.

111.

Guvernul a explicat că, în măsura în care statele contractante nu intenționau, în momentul semnării Convenției, să recunoască dreptul la căsătorie între două persoane de același sex, un astfel de drept rămâne, în stadiul actual, la alegerea discreționară a statului membru. Acesta a considerat că ar trebui stabilit un nou acord – de exemplu, prin intermediul unui nou protocol adițional la Convenție – care să prevadă în mod explicit dreptul la căsătorie pentru două persoane de același sex. În opinia sa, un astfel de acord ar putea include și obligația statelor semnatare de a prevedea în ordinea lor juridică internă alte forme de recunoaștere a relațiilor dintre două persoane de același sex.

112

.

Guvernul arată că reclamanții au invocat, în primul rând, dreptul la căsătorie și că, prin urmare, cauza intră sub incidența art. 12 din Convenție care, în speță, nu a fost încălcat având în vedere jurisprudența Curții referitoare la această dispoziție. În opinia sa, această constatare este confirmată, în plus, de decizia Curții, la data comunicării cauzei, de a declara inadmisibil capătul de cerere formulat în temeiul art. 12.

113.

Guvernul afirmă, de asemenea, că nu există un consens paneuropean cu privire la recunoașterea și protecția legală a cuplurilor de același sex dat fiind că Federația Rusă și 16 state membre ale Consiliului Europei nu oferă acestor cupluri nicio formă de recunoaștere legală.

114.

În ceea ce privește dreptul reclamanților de a obține o formă de recunoaștere legală a cuplurilor lor respective, Guvernul susține că analiza legislațiilor naționale care garantează acest drept cuplurilor homosexuale demonstrează că nicio formă de recunoaștere legală nu permite o protecție juridică similară celei conferite de căsătorie și, prin urmare, nu constituie o soluție alternativă adecvată.

115

.

Guvernul consideră, de asemenea, că extinderea căsătoriei la cuplurile de același sex ar fi contrară Constituției Rusiei și ar încălca ordinea publică. În opinia sa, introducerea în sistemul național a unei noi forme de uniune legală, similară căsătoriei, ar fi nerezonabilă din punct de vedere juridic. Potrivit acestuia, crearea unei noi forme de uniune legală ar necesita o reformă a Codului familiei din Rusia. În acest sens, Guvernul invocă Hotărârea Curții Constituționale nr. 24-P din 23 septembrie 2014, potrivit căreia, în sensul art. 38 din Constituție, familia, maternitatea și copilăria în concepțiile lor tradiționale constituie valori fundamentale ale ordinii interne ruse și trebuie să fie păstrate și protejate în mod special.

116

.

Guvernul consideră că familia, în forma sa tradițională, este o valoare fundamentală a societății ruse, legată intrinsec de obiectivul de a asigura conservarea și dezvoltarea speciei umane. Acesta observă că importanța protecției familiei tradiționale a fost reafirmată în noua Constituție din 2020, în special la art. 114 alin.

(1) lit. c), care o include printre valorile fundamentale ale statului, precum și la art. 72 alin.

(1), potrivit căruia protecția familiei tradiționale se încadrează în prezent în competența comună a statului federal și a entităților regionale. Guvernul susține, în această privință, că Curtea Constituțională a confirmat compatibilitatea acestor dispoziții cu ordinea constituțională rusă. Guvernul consideră că scopul de protejare a valorilor familiale tradiționale nu este incompatibil cu Convenția deoarece Curtea a afirmat în jurisprudența sa importanța păstrării tradițiilor și a diversității culturale. În plus, Curtea a lăsat întotdeauna la latitudinea statelor să decidă momentul și mijloacele pentru punerea în aplicare a unor reforme în materie de protecție a minorităților sexuale deoarece autoritățile naționale sunt mai în măsură să evalueze evoluția societății.

117

.

Guvernul susține, de asemenea, că reclamanții beneficiază, la fel ca toți cetățenii ruși, de toate drepturile de proprietate prevăzute de Codul civil, fără niciun fel de excludere sau obstacol care decurge din starea lor civilă. Afirmă, de asemenea, că în Rusia oricine este liber să își întocmească testamentul și să își aleagă moștenitorii. Precizează, de asemenea, că fiecare cetățean este liber, în conformitate cu legislația rusă, să încheie contracte ipotecare, fără limitări bazate pe starea civilă sau orientare sexuală. În plus, aceste drepturi recunoscute de legislația națională pot fi invocate fără restricții în fața autorităților competente, inclusiv de către persoane necăsătorite. În ceea ce privește accesul la programele pentru locuințe, Guvernul susține că acestea urmăresc să încurajeze creșterea demografică a națiunii, astfel încât familiile tradiționale care nu îndeplinesc criteriile stabilite de lege sunt, de asemenea, excluse. Totodată, acesta afirmă că sunt disponibile programe de finanțare pentru persoane nevoiașe, nu neapărat căsătorite. Se concluzionează de aici că accesul la programele pentru locuințe, finanțare sau pentru orice altă formă de protecție socială nu este reglementat în funcție de starea civilă și nici nu este limitat la persoanele căsătorite. În final, precizează că, deși nimeni nu este împiedicat în Rusia să viziteze pacienți internați în spital, căsătoria nu garantează dreptul de a merge la soțul bolnav ori soția bolnavă în caz de boală contagioasă.

118

.

Guvernul susține, de asemenea, că nu a venit momentul ca societatea rusă să accepte recunoașterea legală a cuplurilor de același sex. Acest lucru este demonstrat de rezultatele mai multor studii efectuate în 2021 de diferite centre de cercetare din Rusia, inclusiv centrul independent de cercetare

Levada Analytical Center

, care arăta că 69% dintre cetățenii ruși sunt intoleranți față de persoanele homosexuale și se opun nu numai căsătoriei, ci și oricărei forme de recunoaștere a cuplurilor homosexuale. Mai mult, potrivit rezultatelor publicate de Levada Center, 59% dintre ruși consideră că homosexualii nu ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi ca heterosexualii. Guvernul invită Curtea să urmeze, în această privință, aceeași abordare ca cea adoptată în cauza

Oliari și alții împotriva Italiei

(nr. 18766/11 și 36030/11, 21 iulie 2015) și să țină seama, în cadrul examinării cauzei, de poziția societății ruse față de cuplurile de același sex.

Observațiile terților intervenienți

a)

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

119.

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei („Comisarul”) face trimitere la documentul publicat de predecesorul său în 2017 (

supra

, pct. 56) și consideră că recunoașterea juridică a cuplurilor de același sex este extrem de importantă pentru ca persoanele respective să beneficieze în mod efectiv și fără discriminare de dreptul la respectarea vieții private și de familie.

120.

Comisarul a declarat că, în absența recunoașterii legale, partenerii de același sex se confruntă zilnic cu obstacole majore. În acest sens, menționează imposibilitatea unui partener de același sex de a solicita alocații familiale sau asigurare de sănătate ori de a beneficia de un regim fiscal favorabil. Aceasta arată, de asemenea, că un membru al unui cuplu homosexual nu are dreptul la concediu pentru îngrijirea partenerului său bolnav sau a copiilor săi, nici să beneficieze de drepturi de moștenire în caz de deces. Explică, de asemenea, că cei doi membri ai unui cuplu homosexual întâmpină adesea dificultăți în a locui împreună și că partenerul de același sex nu este considerat „membru de familie” în scopul reîntregirii familiei. Potrivit Comisarului, pandemia de COVID-19 a exacerbat vulnerabilitatea acestor cupluri, care adesea nu sunt recunoscute din punct de vedere legal în Europa și în lume.

121.

Comisarul consideră că instituirea unui cadru legal care să facă posibilă recunoașterea cuplurilor de același sex corespunde obligațiilor pozitive care le revin statelor în temeiul art. 8 din Convenție. În acest sens, face trimitere la cauza

Oliari și alții

(citată anterior). Declară că, întrucât căsătoria nu este accesibilă cuplurilor homosexuale, părțile contractante ar trebui să prevadă cel puțin o formă alternativă de recunoaștere. Consideră că, pentru a fi cu adevărat eficace, recunoașterea legală a cuplurilor de același sex ar trebui să fie reglementată printr-un cadru legal clar, să fie ușor accesibilă și să precizeze în mod expres drepturile garantate persoanelor respective. Adaugă că această recunoaștere ar trebui să fie completă, astfel încât să cuprindă toate aspectele vieții unui cuplu aflat într-o relație stabilă. În acest sens, Comisarul consideră că ar fi util de primit îndrumări suplimentare din partea Curții cu privire la drepturile pe care ar trebui să le cuprindă recunoașterea legală a cuplurilor de același sex.

122.

Comisarul ia act de faptul că consensul observat de Curte în cauza

Oliari și alții

s-a consolidat ulterior de-a lungul timpului, 30 de state membre oferind în prezent o formă de recunoaștere legală cuplurilor de același sex.

123.

În plus, Comisarul susține că marja de apreciere a autorităților naționale este limitată în speță, întrucât diferența de tratament denunțată este bazată pe orientarea sexuală. Prin urmare, consideră că este greu de avut în vedere o situație în care un interes comunitar legitim ar putea prevala asupra interesului cuplurilor homosexuale de a obține o formă de recunoaștere legală a relației lor, inclusiv în țările cu o puternică opoziție a societății civile față de căsătoria sau parteneriatul între persoane de același sex. În opinia Comisarului, protecția diferitelor tipuri de familii nu aduce atingere sau prejudicii familiilor tradiționale. În opinia sa, asigurarea faptului că cuplurile de același sex pot să beneficieze efectiv de drepturile lor inerente vieții de familie nu aduce atingere în niciun fel drepturilor cuplurilor heterosexuale, care au deja – și continuă să aibă – acces la exact aceleași drepturi. În plus, în ultimii 50 de ani au avut loc schimbări societale semnificative în structurile familiale, ceea ce în sine ar pune sub semnul întrebării obiectivul de a proteja un anumit tip de familie față de altele.

124.

În ceea ce privește opinia publică predominantă dintr-o țară, Comisarul susține că atitudinea negativă a societății civile față de persoanele LGBTI poate fi rezultatul stigmatizării de către anumite forțe politice. Potrivit Comisarului, studiile statistice efectuate în țări în care liderii pledează pentru o politică homofobă arată un declin al acceptării minorităților sexuale.

125

.

Comisarul ia act de faptul că lipsa recunoașterii legale a cuplurilor de același sex echivalează cu o discriminare a persoanelor LGBTI și că excluderea de la recunoașterea legală a uniunilor între persoane de același sex contribuie la perpetuarea prejudecăților față de relațiile între persoane de același sex, cu toate că, dimpotrivă, s-a demonstrat că accesul la o astfel de recunoaștere reduce intoleranța față de persoanele LGBTI.

126.

În final, Comisarul consideră că statele ar trebui să prevadă o formă unică de recunoaștere a cuplurilor și să evite să rezerve cuplurilor homosexuale un mecanism juridic specific.

b)

LGB Alliance

127.

LGB Alliance susține că există un consens internațional clar în favoarea unei obligații a statelor de recunoaștere legală a cuplurilor homosexuale. Organizația susține că Parlamentul European și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au îndemnat la recunoașterea cuplurilor homosexuale. În plus, un număr tot mai mare de instanțe internaționale impun accesul la căsătorie pentru cuplurile homosexuale, ceea ce, în opinia acesteia echivalează, cel puțin, cu a pleda pentru o formă alternativă de recunoaștere. Intervenienta face trimitere, de asemenea, la hotărârile pronunțate de instanțele din Canada, Africa de Sud, Brazilia, Taiwan, Statele Unite, Costa Rica și Ecuador.

128.

În opinia LGB Alliance, Curtea ar trebui să clarifice conținutul „drepturilor fundamentale” ale cuplurilor stabile pe care statele ar trebui să le garanteze pentru a-și îndeplini obligațiile pozitive care decurg din Convenție.

c)

Asociația ACCEPT, Youth LGB Organization Deystviye, National LGBT Rights Organisation LGL, asociația „Love Does Not Exclude”, Polish Society for Antidiscrimination Law, Iniciativa Inakost (ONG), Insight Public Organization (ONG), Sarajevo Open Centre (ONG), acționând în comun

129.

Acești terți intervenienți susțin că art. 8 coroborat cu art. 14 din Convenție impune părților contractante o obligație pozitivă de a asigura recunoașterea legală și protecția cuplurilor homosexuale. În opinia acestora, sfera de aplicare a acestei obligații a fost definită în mod clar de Curte în hotărârea

Oliari și alții

, citată anterior.

130.

Terții intervenienți consideră că cuplurile homosexuale ar trebui să beneficieze de acces la căsătorie în țări care, precum Rusia, prevăd doar această formă de recunoaștere a cuplurilor în ordinea lor internă. Potrivit acestora, introducerea unor forme alternative de recunoaștere specifice pentru persoane homosexuale este de natură să creeze apoi o situație de discriminare împotriva acestor persoane.

131.

În absența recunoașterii legale a relației lor, cuplurile homosexuale s-ar confrunta zilnic cu dificultăți majore. În plus, absența unui cadru legal corespunzător ar contribui la consolidarea prejudecăților împotriva persoanelor LGBTI. În schimb, după cum arată studiile societale, accesul persoanelor LGBTI la căsătorie ar îmbunătăți acceptarea lor de către societate.

d)

Russian LGBT Network și Fundația Sphere, acționând în comun

132

.

Aceste două organizații neguvernamentale ruse au efectuat un studiu și au întocmit o listă de obstacole juridice cu care se confruntă cuplurile homosexuale în Rusia. Astfel, spre deosebire de persoanele căsătorite, cuplurile homosexuale sunt lipsite, printre altele, de concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale, de aplicarea normelor privind pensia de întreținere în caz de separare sau deces și de asistență pentru soțul bolnav, de reduceri de impozite, de posibilitatea de a adopta un copil și de posibilitatea de a refuza să depună mărturie împotriva partenerului acuzat în cadrul unui proces penal. Afirmă, de asemenea, că, în caz de expulzare, autoritățile ruse nu consideră partenerul de același sex ca fiind membru de familie.

133.

Părțile interveniente observă că cuplurile homosexuale pot să obțină în Rusia anumite avantaje acordate altor cupluri, fie prin încheierea de contracte, fie prin proceduri judiciare. Totuși, acestea observă că recurgerea la astfel de mecanisme este costisitoare și că procedurile în discuție sunt îndelungate. Explică, de asemenea, că multe cupluri homosexuale din Rusia sunt constrânse să călătorească în străinătate, în țări care permit străinilor să se căsătorească, pentru a obține o recunoaștere a cuplului lor, dar că aceste căsătorii nu sunt recunoscute în Rusia. În opinia părților interveniente, diferența de tratament dintre cuplurile homosexuale și cele heterosexuale nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. În opinia lor, de aici rezultă un sentiment de umilire și frustrare care face parte din tratamentul discriminatoriu bazat pe orientarea sexuală.

e)

Centrul pentru Drepturile Omului din cadrul Universității din Gent

134.

Acest terț intervenient observă că jurisprudența Curții în materie de recunoaștere a uniunilor homosexuale a evoluat de-a lungul timpului, ca urmare a unei interpretări dinamice a Convenției, până la concluzia, exprimată în cauza

Oliari și alții

(citată anterior) că părțile contractante sunt obligate să respecte o obligație pozitivă, în temeiul art. 8 din Convenție, de a oferi un cadru legal specific care să recunoască și să protejeze cuplurile homosexuale. Consideră că hotărârea pronunțată de Cameră face parte din această interpretare evolutivă care reflectă condițiile de viață actuale.

135.

Potrivit terțului intervenient, Curtea ar trebui să clarifice drepturile fundamentale ale cuplurilor homosexuale, care trebuie să beneficieze de recunoaștere legală de către state, în scopul protecției omogene a acestor cupluri în întreg spațiul european.

f)

Centrul AIRE, în comun cu Comisia Internațională a Juriștilor și