Sekmadienis LTD. împotriva Lituaniei

Societatea reclamantă este o societate de răspundere limitată înființată în temeiul legislației lituaniene cu sediul social în Vilnius. În septembrie și octombrie 2012, pentru aproximativ două săptămâni, societatea reclamantă a condus o campanie de publicitate care a introdus o linie de îmbrăcăminte de designer R.K. Campania a inclus trei reclame vizuale care au fost afișate pe douăzeci de saloane publice în zonele publice din Vilnius și pe site-ul R.K. (denumit în continuare „publiciile”). Prima dintre cele trei reclame a arătat un tânăr cu păr lung, o bandă de cap, un halo în jurul capului său și mai multe tatuaje poartă o pereche de blugi. Un titlu din partea de jos a imaginii citește „Iisus, ce pantaloni!” (Jėzau, kokios tavo kelnės!).

A doua reclamă a arătat o tânără poartă o rochie albă şi o adresă cu flori albe şi roşii în ea. Avea un halo în jurul capului ei și avea un cord de mărgele. Titlul din partea de jos a imaginii citește „Dragă Maria, ce rochie!” (Marija brangi, kokia suknelė!). A treia reclamă a arătat bărbatul şi femeia împreună, poartă aceleaşi haine şi accesorii ca şi în reclamele anterioare. Bărbatul se retragea şi femeia stătea lângă el cu o mână pusă pe cap şi pe cealaltă pe umăr. Legenda din partea de jos a imaginii citește „Iisus [și] Maria, ce porți!” (Jėzau Marija, kuo čia apsirengę!). 10. La 28 septembrie și 1 octombrie 2012, Autoritatea de Stat pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor (Valstybinė vartoj Persoanele s - au plâns că publicitatea nu era etică şi ofensivă pentru oamenii religioşi.

11. După primirea acestor plângeri, SCRPA a cerut Agenției de Publicitate Lituanee (Lietuvos reklamos biuras – denumită în continuare „LAA”), un organism de autoreglementare compus din specialiști în publicitate, să elibereze un aviz privind publicitatea. La 2 octombrie 2012, o comisie de șapte membri ai LAA a hotărât cu cinci voturi pentru două că publicitatea a încălcat principiile generale și articolele 1 (Decenție) și 13 (Religiune) din Codul de Etică Publicitară (a se vedea punctul 37 de mai jos). Comisia LAA a deţinut: „În opinia comisiei, publicitatea poate duce la nemulţumirea oamenilor religioşi. [Anunțurile ar putea fi văzute ca] oameni umilitori și degradanți din cauza credinței, convingerilor sau opiniilor lor.

Oamenii religioşi reacţionează întotdeauna foarte sensibil la orice folosire a simbolurilor religioase sau a personalităţii religioase în publicitate, deci propunem să evităm posibilitatea de a-şi supăra demnitatea. În acest caz, jocul a mers prea departe. (Šiuo atveju užsižaista per daug.) Humour este de înțeles, dar poate într-adevăr supăra oameni religioși. Sugerăm găsirea altor personaje pentru comunicarea unicității produsului… Este recomandat ... să aibă respect faţă de sentimentele persoanelor religioase, să ia o atitudine mai responsabilă faţă de subiectele legate de religie în publicitate şi să oprească difuzarea anunţurilor sau să schimbe personajele prezentate în ea.” 12. La 8 octombrie 2012, SCRPA a primit o plângere de la o firmă de avocatură din Kaunas cu privire la reclame.

Plângerea a declarat că publicitatea a degradat simbolurile religioase, a ofensat sentimentele oamenilor religioşi şi a creat „un pericol ca societatea să piardă sentimentul necesar de sacretate şi respectul de bază pentru spiritualitate” (kyla pavojus visuomenei nustoti būtinos sakralumo pajautos ir elementarios pagarbos dvasingui). Acesta a cerut SCRPA să amendă societatea reclamantă și să-i ordone să îndepărteze publicitățile ca fiind contrar ordinului public și moralității publice. 13. SCRPA a transmis reclamațiile menționate anterior și avizul LAA (a se vedea punctele 10-12 de mai sus) la Inspectoarea de stat a produselor nealimentare (Valstybinė ne maisto product inspekcija – denumită în continuare „Inspectoarea”).

La 9 octombrie 2012, Inspectoarea a informat societatea reclamantă că publicitatea a fost posibil în încălcarea articolului 4 alineatul (2) alineatul (1) din Legea privind publicitatea ca fiind contrar moralității publice (a se vedea punctul 34 mai jos). Acesta a declarat: „În urma examinării materialelor prezentate, Inspectoratul consideră că reclamele folosesc simboluri religioase într - o manieră necorespunzătoare şi lipsită de respect. Oamenii religioşi reacţionează întotdeauna foarte sensibil la orice folosire a simbolurilor religioase sau a personalităţilor religioase în publicitate. Folosirea simbolurilor religioase în scopuri superficiale poate supăra oamenii religioşi. Publicități nu trebuie să includă declarații sau vizualizări care sunt ofensive pentru sentimentele religioase sau să demonstreze lipsa de respect pentru persoanele religioase.” 14. Societatea reclamantă a depus explicații scrise Inspectoratului.

În primul rând a susținut că în anunțurile cuvântul „Iisus” a fost folosit nu ca o adresă unei personalități religioase, ci ca o interjecție emoțională care a fost comună în lituanian, similară cu „O, Doamne!”, “O, Doamne!”, “Dumnezeu interzice!” (Dievuliau, Viešpatie, gink Dieve) și multe altele. Societatea reclamantă a susținut că, din cauza utilizării sale comune pentru a exprima emoțiile umane, acest cuvânt și-a pierdut semnificația exclusiv religiosă. Acesta a susținut, de asemenea, că oamenii reprezentați în publicități nu ar putea fi considerați fără ambiguitate ca fiind asemănătoare unor personaje religioase, dar chiar dacă acestea ar fi fost, că reprezentarea a fost estetică plăcută și nu lipsită de respect, spre deosebire de diverse elemente religioase de calitate redusă vândute în mod tipic pe piețele.

În plus, a susținut că, în absența unei religii de stat în Lituania, interesele unui grup – practicând catolicii – nu ar putea fi egalate cu cele ale întregii societăți. În cele din urmă a susținut că avizul LAA a fost bazat pe evaluarea emoțională, dar nu pe niciun fapt dovedit, astfel cum a demonstrat în special prin fraze cum ar fi „oameni religioși reacționează întotdeauna foarte sensibil la orice utilizare a simbolurilor religioase sau a personalităților religioase în publicitate” sau „jocul a mers prea departe” (vezi punctul 11 mai sus). Prin urmare, societatea reclamantă a susținut că publicitatea nu a încălcat nici o lege și că reținerea contrară ar fi prejudicială dreptului la libertate de gândire și de exprimare, protejat de Constituție.

15. La 27 noiembrie 2012, inspectoratul a elaborat un raport privind încălcarea Legii privind publicitatea împotriva societății reclamante. Raportul a repetat, în esență, conținutul scrisorii anterioare a Inspectoratului către societatea reclamantă (a se vedea punctul 13 de mai sus), adăugând că „avertismentele de o asemenea natură ofensează sentimentele religioase” și „respectul de bază pentru spiritualitatea [a fost] disparut” (nelieka elementarios pagarbos dvasingui). A fost transmisă SCRPA. 16. La 29 ianuarie 2013, SCRPA a solicitat Conferința Episcopilor Lituanieni (Lietuvos vyskup konferencija), care este autoritatea teritorială a Bisericii Catolice Romane din Lituania, pentru un aviz asupra anunțurilor.

La 5 martie 2013, aceasta a prezentat următorul aviz: „Simbolurile religioase nu sunt doar semne simple, imagini sau logo-uri. În tradiţia creştină, un simbol religios este un semn vizibil care reprezintă realitatea sacră invizibilă. Anunţurile... face atât referințe vizuale, cât și scrise la obiecte sacre religioase, cum ar fi un rosar, numele lui Isus și Maria, și simbolul Pietà. Cristos şi Maria, ca simboluri ale credinţei, reprezintă anumite valori morale şi încorporează perfecţiunea etică, şi pentru că acestea sunt exemple de comportament adecvat şi de viaţă de dorit pentru credincioşi. Retragerea necorespunzătoare a lui Hristos şi a Mariei în anunţurile publice încurajează o atitudine frivolă faţă de valorile etice ale credinţei creştine şi promovează un stil de viaţă care este incompatibil cu principiile unei persoane religioase.

Persoanele lui Hristos şi Maria sunt astfel degradate ca simboluri ale sacretăţii credinţei creştine. Din acest motiv, o astfel de descriere supără sentimentele oamenilor religioşi. Degradarea și deformarea simbolurilor religioase prin schimbarea intenționată a semnificației lor este contrară moralității publice, mai ales atunci când se face în urmărirea câștigurilor comerciale și, prin urmare, nu trebuie să fie permis, în conformitate cu art. 4 din Legea privind publicitatea.” 17. La 21 martie 2013, SCRPA a organizat o ședință în care au participat reprezentanții societății candidate, inspectorația de stat a produselor nonalimentare și conferința episcopilor lituanieni. Un reprezentant al Conferinţei Episcopilor şi-a repetat poziţia anterioară (a se vedea §16 de mai sus) şi a declarat că a primit plângeri de la o sută de persoane religioase în legătură cu publicitatea.

Reprezentanții societății reclamante au exprimat, de asemenea, în esență, aceeași poziție ca în observațiile anterioare adresate Inspectoratului (a se vedea punctul 14 de mai sus). Ei au susținut în special că oamenii reprezentați în publicități diferă în mai multe aspecte de reprezentarea lui Isus și a Marie în artă religiosă, și că o societate educată și cosmopolită nu va egala fiecare imagine cu o astfel de artă. De asemenea, au susținut că reclamele se bazase pe wordplay și au fost destinate să fie amuzant, dar nu pentru a ofensa pe nimeni. 18. În aceeași zi, SCRPA a adoptat o decizie împotriva societății reclamante cu privire la o încălcare a articolului 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea (a se vedea punctul 34 de mai jos).

Acesta a remarcat faptul că conceptul de morală publică nu a fost definit în nici un instrument juridic, dar implică în mod necesar respectarea drepturilor și intereselor altora. De asemenea, a declarat că „advertizarea trebuie să fie de gust și să corespundă celor mai înalte standarde morale” și că „advertizarea care ar putea umili sau degrada oameni din cauza credinței, convingerilor sau opiniilor lor trebuie considerată imorală și inacceptabilă”. SCRPA a considerat că „elementele anunţurilor luate împreună – persoanele, simbolurile şi poziţia lor – ar crea o impresie pentru consumatorul mediu că persoanele şi obiectele reprezentate sunt legate de simboluri religioase”.

Acesta a afirmat mai mult: „Când se decide dacă utilizarea simbolurilor religioase în acest caz a fost contrară moralităţii publice, [SCRPA] observă că oamenii religioşi reacţionează foarte sensibil la orice utilizare a simbolurilor religioase sau a persoanelor religioase în publicitate, în special atunci când forma aleasă de expresie artistică nu este acceptabilă pentru societate – de exemplu, corpurile lui Isus şi Maria sunt îmbrăcate cu tatuaje. [SCRPA] este de asemenea de acord cu Conferința Episcopilor Lituanii că utilizarea simbolurilor religioase pentru câștigurile comerciale în acest caz depășește limitele toleranței. [SCRPA] consideră că utilizarea numele lui Dumnezeu în scop comercial nu este în conformitate cu morala publică.

Având în vedere acest lucru, [SCRPA] observă că reprezentarea nepotrivă a lui Hristos și a Mariei în anunțurile în cauză încurajează o atitudine frivolă față de valorile etice ale credinței creștine, promovează un stil de viață care este incompatibil cu principiile unei persoane religioase, și astfel persoanele lui Hristos și Maria sunt degradate ca simboluri sacre ale creștinismului ... În plus, reprezentarea necorespunzătoare a lui Cristos şi a Mariei în anunţurile publicitare nu a fost doar probabilă să ofenseze sentimentele oamenilor religioşi, ci de fapt să-i jignească pentru că [SCRPA] a primit plângeri despre ei ... și Conferința Episcopilor Lituanieni a primit o scrisoare care exprimă nemulțumirea [de aproape o sută] de persoane religioase, care demonstrează că sentimentele oamenilor religioși au fost ofensate.

Trebuie subliniat faptul că respectarea religiei este fără îndoială o valoare morală. În consecință, nerespectarea religiei încălcă moralele publice.” 19. În consecință, SCRPA a concluzionat că publicitatea a încălcat art. 4 alineatul (2) alineatul (1) din Legea privind publicitatea (a se vedea punctul 34 de mai jos). La determinarea sancțiunii, aceasta a luat în considerare mai multe circumstanțe: anunțurile au fost afișate în locuri publice și trebuie să fi ajuns la un public larg, și au existat plângeri în legătură cu acestea; în același timp, anunțurile au fost afișate doar de câteva săptămâni și numai în orașul Vilnius; societatea reclamantă a încetat să le afișeze după ce a fost avertizată de autoritățile, și a cooperat cu SCRPA; acesta a fost prima astfel de încălcare comisă de către societatea reclamantă.

Prin urmare, societatea reclamantă a primit o amendă de 2.000 de litai lituanieni (LTL – aproximativ 580 euro (EUR); a se vedea punctul 36 de mai jos). 20. Societatea reclamantă a prezentat o plângere cu privire la decizia SCRPA (a se vedea punctele 18 și 19 de mai sus) la o instanță administrativă. A argumentat că persoanele și obiectele prezentate în anunțurile nu au fost legate de simboluri religioase: nici personajele înșiși, nici hainele, pozițiile sau expresii faciale au fost similare cu reprezentarea lui Isus Cristos și Fecioara Maria în arta religioasa; singura similaritate fizică a fost părul lung al omului, dar fiecare om cu păr lung nu ar putea fi presupusă ca o reprezentare a lui Isus.

Societatea reclamantă a susținut, de asemenea, că expresia „Iisus!”, „Dragă Maria!” și „Iisus [și] Maria!” au fost folosite la scară largă în limba vorbită ca interjecții emoționale, și anunțurile le-au folosit în scopul jocului de cuvinte, nu ca referință la religie. 21. Societatea reclamantă a susținut, de asemenea, că Legea privind publicitatea nu a interzis în mod explicit toate utilizarea simbolurilor religioase în publicitate, ci numai atunci când această utilizare poate ofensa sentimentele altora sau stimula ura (a se vedea punctul 34 de mai jos). Acesta a susținut că publicitățile nu au fost ofensive sau lipsite de respect, și că SCRPA nu a justificat motivul pentru care au „excedat limitele toleranței” sau de ce „utilizarea numelui lui Dumnezeu în scopuri comerciale [a fost] nu în conformitate cu moralele publice” (a se vedea punctul 18 de mai sus).

Societatea reclamantă a susținut, de asemenea, că plângerile de o sută de persoane (a se vedea punctele 10, 12 și 17 de mai sus) nu erau suficiente pentru a constata că majoritatea persoanelor religioase din Lituania au fost ofanse de publicitatea. 22. În sfârșit, societatea reclamantă a susținut că publicitatea este un produs al activității artistice și, prin urmare, este protejată libertatea de exprimare, garantată de Constituție. 23. La 12 noiembrie 2013, Curtea Administrativă Regională Vilnius a respins plângerea societății reclamante. Curtea a considerat că SCRPA a evaluat corect toate circumstanțele relevante (a se vedea punctele 18 și 19 de mai sus), și a concluzionat că „foartea publicității utilizate de [societatea reclamantă a fost] interzisă pentru că aceasta a distorsionat scopul principal al unui simbol religios (un obiect de religie) respectat de o comunitate religioasă – acest scop fiind de a face referire la o divinitate sau la sfinție”.

24. Societatea reclamantă a apelat împotriva acestei decizii. În recursul său, acesta a repetat argumentele prezentate în reclamația sa inițială (a se vedea punctele 2022 de mai sus). De asemenea, a furnizat patru exemple de alte reclame pentru diferite produse care reprezentau figure religioase, simboluri religioase și preoți catolici – unul dintre acestea a fost un anunț pentru bere care descrie o figură din lemn a lui Isus, comun în arta populară lituaniană (Rūpintojėlis). Societatea reclamantă a susținut că astfel de exemple și-au consolidat argumentul că utilizarea simbolurilor religioase în publicitate nu este interzisă ca atare, cu excepția cazului în care este ofensivă sau urâtă – și a susținut că publicitatea sa nu a căzut în niciuna dintre aceste categorii, deoarece nu includeu nici sloganuri sau vizualizări direct degradante persoanelor religioase sau incitarea urăi religioase.

25. La 25 aprilie 2014, Curtea Supremă de Administrație a respins apelul societății reclamante. Curtea a hotărât: „Totul dovezilor din acest caz dă motive pentru a concluziona că reclamele prezentate de [societatea reclamantă] sunt în mod clar contrar moralității publice, deoarece religia, ca un anumit tip de viziune mondială, contribuie inevitabil la dezvoltarea morală a societății; simbolurile unei naturi religioase ocupă un loc semnificativ în sistemul de valori spirituale a persoanelor fizice și a societății, iar utilizarea lor necorespunzător le deminează [și] este contrar normelor morale și etice universal acceptate. Forma de publicitate [descrisă de societatea reclamantă] nu este conformă cu buna morală și cu principiile respectării valorilor credinței creștine și a simbolurilor sale sacre și, prin urmare, [publicații] încălcarea articolului 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea…

În apelul său [societatea reclamantă] susține că nu există motive obiective pentru a descoperi că publicitatea a ofensat sentimentele oamenilor religioși ... Trebuie remarcat că dosarul include o scrisoare de aproape o sută de persoane religioase, trimisă la Conferința Episcopilor Lituanieni, care exprimă nemulțumirea cu publicitatea în cauză. Acest lucru respinge [argumentele societății reclamante] și sunt astfel respinse ca nefondate.” 26. La 21 august 2014, președintele Curții administrative supreme a solicitat instanței să examineze dacă există motive pentru redeschiderea procedurii în cazul societății reclamante (a se vedea punctele 40 și 41 de mai jos).

El a considerat că este necesar să se evalueze dacă decizia din 25 aprilie 2014 (a se vedea punctul 25 de mai sus) a abordat în mod corespunzător argumentele societății reclamante legate de restricțiile permisibile de libertate de exprimare, garantate de Constituția și de diferite instrumente juridice internaționale, și dacă a examinat în mod corespunzător necesitatea și proporționalitatea restricției acestei libertati, în conformitate cu jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Președintele a susținut că, în cazul identificării unor astfel de deficiențe, acest lucru ar da motive să creadă că Curtea Supremă Administrativă a aplicat în mod incorect legea de fond și că jurisprudența sa se dezvoltă într-o direcție eronată.

27. La 20 noiembrie 2014, un alt comitet al Curții Supreme de Administrație a refuzat să redeschidă procedurile în cazul societății reclamante. Acesta a subliniat faptul că procedurile încheiate prin o decizie finală a instanței nu pot fi redeschise decât atunci când s-a constatat o eroare manifestă în interpretarea sau aplicarea legii, și nu atunci când este pur și simplu posibilă interpretarea legii în mod diferit. 28. Curtea a observat că libertatea de exprimare, garantată de Constituție, nu este absolută și ar putea fi restricționată (a se vedea punctele 31 și 42-44 mai jos), iar una dintre restricțiile permisibile a fost prevăzută la art. 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea (a se vedea punctul 34 mai jos).

Acesta a afirmat că decizia din 25 aprilie 2014 (a se vedea punctul 25 de mai sus) nu a refuzat dreptul societății reclamante la libertate de exprimare, ci a încercat să echilibraze acest drept împotriva moralității publice, iar aceaceasta a fost acordată prioritate. Curtea a considerat că hotărârea din 25 aprilie 2014 nu a refuzat esența dreptului societății reclamante și nu a fost manifestament disproporționată deoarece amenzile au fost aproape de minimul prevăzut în lege (a se vedea punctul 36 mai jos), deci nu există motive pentru a constata că legea a fost interpretată sau aplicată în mod incorect. 29. Curtea a observat, de asemenea, că reclamele au avut un scop pur comercial și nu au fost destinate să contribuie la nici o dezbatere publică privind religia sau simbolurile religioase.

Referindu-se la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din Müller și alții v. Elveţia (24 mai 1988, § 35, Serie A nr. 133) și OttoPremingerInstitut v. Austria (20 septembrie 1994, § 50, Serie A nr. 295A), a afirmat că nu a fost posibilă discernerea în întreaga Europă a unei concepţii uniforme a semnificaţiei religiei în societate şi că chiar şi într-o singură ţară astfel de concepţii ar putea varia; de aceea nu a fost posibil să se ajungă la o definiţie cuprinzătoare a ceea ce constituia o interferenţă permisibilă în exercitarea dreptului la libertate de exprimare, în cazul în care această expresie a fost dirijată împotriva sentimentelor religioase ale altora, şi, prin urmare, o anumită marjă de apreciere a fost lăsată autorităţilor naţionale să evalueze existenţa şi amploarea acestor interferenţe.

Curtea Administrativă Supremă a considerat că grupul care a adoptat decizia din 25 aprilie 2014 a luat în considerare faptul că catolicismul este religia unei foarte mari părți a populației lituaniene și că utilizarea simbolurilor sale cele mai importante în publicități, care i-au deformat semnificația, a ofensat sentimentele oamenilor religioși. 30. Prin urmare, Curtea Administrativă Supremă a concluzionat că decizia din 25 aprilie 2014 a justificat în mod corespunzător restricția libertății de exprimare a societății reclamante și a aplicat corect art. 4 § 2 alineatul (1) din Legea privind publicitatea.

5. The applicant company is a limited liability company established under Lithuanian law with its registered office in Vilnius. 6. In September and October 2012, for about two weeks, the applicant company ran an advertising campaign introducing a clothing line by designer R.K. The campaign featured three visual advertisements which were displayed on twenty advertising hoardings in public areas in Vilnius and on R.K.’s website (hereinafter “the advertisements”). 7. The first of the three advertisements showed a young man with long hair, a headband, a halo around his head and several tattoos wearing a pair of jeans. A caption at the bottom of the image read “Jesus, what trousers!” (Jėzau, kokios tavo kelnės!).

8. The second advertisement showed a young woman wearing a white dress and a headdress with white and red flowers in it. She had a halo around her head and was holding a string of beads. The caption at the bottom of the image read “Dear Mary, what a dress!” (Marija brangi, kokia suknelė!). 9. The third advertisement showed the man and the woman together, wearing the same clothes and accessories as in the previous advertisements. The man was reclining and the woman was standing next to him with one hand placed on his head and the other on his shoulder. The caption at the bottom of the image read “Jesus [and] Mary, what are you wearing!” (Jėzau Marija, kuo čia apsirengę!). 10. On 28 September and 1 October 2012 the State Consumer Rights Protection Authority (Valstybinė vartotojų teisių apsaugos tarnyba – hereinafter “the SCRPA”) received four individual complaints by telephone concerning the advertisements.

The individuals complained that the advertisements were unethical and offensive to religious people. 11. After receiving those complaints, the SCRPA asked the Lithuanian Advertising Agency (Lietuvos reklamos biuras – hereinafter “the LAA”), a self-regulation body composed of advertising specialists, to give an opinion on the advertisements. On 2 October 2012 a seven-member commission of the LAA decided by five votes to two that the advertisements breached the General Principles and Articles 1 (Decency) and 13 (Religion) of the Code of Advertising Ethics (see paragraph 37 below). The LAA commission held: “In the commission’s view, the advertisements may lead to dissatisfaction of religious people.

[The advertisements might be seen as] humiliating and degrading people because of their faith, convictions or opinions. Religious people always react very sensitively to any use of religious symbols or religious personalities in advertising, so we suggest avoiding the possibility of offending their dignity. In this case the game has gone too far. (Šiuo atveju užsižaista per daug.) Humour is understandable but it can really offend religious people. We suggest finding other characters for communicating the uniqueness of the product… It is recommended ... to have regard for the feelings of religious people, to take a more responsible attitude towards religion-related topics in advertising, and to stop the dissemination of the advertisements or change the characters depicted therein.” 12. On 8 October 2012 the SCRPA received a complaint from a law firm in Kaunas concerning the advertisements.

The complaint stated that the advertisements degraded religious symbols, offended the feelings of religious people and created “a danger that society might lose the necessary sense of sacredness and basic respect for spirituality” (kyla pavojus visuomenei nustoti būtinos sakralumo pajautos ir elementarios pagarbos dvasingumui). It asked the SCRPA to fine the applicant company and to order it to remove the advertisements as being contrary to public order and public morals. 13. The SCRPA forwarded the aforementioned complaints and the LAA opinion (see paragraphs 10-12 above) to the State Inspectorate of Non-Food Products (Valstybinė ne maisto produktų inspekcija – hereinafter “the Inspectorate”).

On 9 October 2012 the Inspectorate informed the applicant company that the advertisements were possibly in violation of Article 4 § 2 (1) of the Law on Advertising as being contrary to public morals (see paragraph 34 below). It stated: “The Inspectorate, having examined the material presented to it, is of the view that the advertisements use religious symbols in a disrespectful and inappropriate manner. Religious people always react very sensitively to any use of religious symbols or religious personalities in advertising. The use of religious symbols for superficial purposes may offend religious people. Advertisements must not include statements or visuals which are offensive to religious feelings or show disrespect for religious people.” 14. The applicant company submitted written explanations to the Inspectorate.

It firstly submitted that in the advertisements the word “Jesus” was used not as an address to a religious personality but as an emotional interjection which was common in spoken Lithuanian, similar to “oh my God!”, “oh Lord!”, “God forbid!” (Dievuliau, Viešpatie, gink Dieve) and many others. The applicant company argued that, because of its common use to express one’s emotions, that word had lost its exclusively religious significance. It further submitted that the people depicted in the advertisements could not be unambiguously considered as resembling religious figures, but even if they were, that depiction was aesthetically pleasant and not disrespectful, unlike various kitschy and low-quality religious items typically sold in markets.

It further contended that, in the absence of a State religion in Lithuania, the interests of one group – practising Catholics – could not be equated to those of the entire society. It lastly submitted that the LAA opinion had been based on emotional assessment but not on any proven facts, as demonstrated in particular by such phrases as “religious people always react very sensitively to any use of religious symbols or religious personalities in advertising” or “the game has gone too far” (see paragraph 11 above). The applicant company therefore argued that the advertisements had not breached any law and that holding to the contrary would be detrimental to the right to freedom of thought and expression, protected by the Constitution.

15. On 27 November 2012 the Inspectorate drew up a report of a violation of the Law on Advertising against the applicant company. The report essentially repeated the contents of the Inspectorate’s previous letter to the applicant company (see paragraph 13 above), adding that “advertisements of such nature offend[ed] religious feelings” and “the basic respect for spirituality [was] disappearing” (nelieka elementarios pagarbos dvasingumui). It was forwarded to the SCRPA. 16. On 29 January 2013 the SCRPA asked the Lithuanian Bishops Conference (Lietuvos vyskupų konferencija), which is the territorial authority of the Roman Catholic Church in Lithuania, for an opinion on the advertisements. On 5 March 2013 the latter submitted the following opinion: “Religious symbols are not just simple signs, pictures or logos.

In the Christian tradition, a religious symbol is a visible sign representing the invisible sacred reality. The advertisements ... make both visual and written references to religious sacred objects, such as a rosary, the names of Jesus and Mary, and the symbol of the Pietà. Christ and Mary, as symbols of faith, represent certain moral values and embody ethical perfection, and for that they are examples of appropriate behaviour and desirable life for the faithful. The inappropriate depiction of Christ and Mary in the advertisements encourages a frivolous attitude towards the ethical values of the Christian faith, and promotes a lifestyle which is incompatible with the principles of a religious person.

The persons of Christ and Mary are thereby degraded as symbols of the sacredness of the Christian faith. For that reason, such depiction offends the feelings of religious people. The degrading and distortion of religious symbols by purposely changing their meaning is contrary to public morals, especially when it is done in pursuit of commercial gain, and must therefore not be allowed, in line with Article 4 of the Law on Advertising.” 17. On 21 March 2013 the SCRPA held a meeting in which representatives of the applicant company, the State Inspectorate of NonFood Products and the Lithuanian Bishops Conference participated. A representative of the Bishops Conference repeated its previous position (see paragraph 16 above) and stated that it had received complaints from about a hundred religious individuals concerning the advertisements.

Representatives of the applicant company also expressed essentially the same position as in their previous submissions to the Inspectorate (see paragraph 14 above). They in particular argued that the people depicted in the advertisements differed in several aspects from the depiction of Jesus and Mary in religious art, and that an educated and cosmopolitan society would not equate every picture with such art. They further submitted that the advertisements had relied on wordplay and they had been meant to be funny but not to offend anyone. 18. On the same day the SCRPA adopted a decision against the applicant company concerning a violation of Article 4 § 2 (1) of the Law on Advertising (see paragraph 34 below).

It noted that the concept of “public morals” was not defined in any legal instruments, but it necessarily implied respect for the rights and interests of others. It also stated that “advertising must be tasteful and correspond to the highest moral standards” and that “advertising which might humiliate or degrade people because of their faith, convictions or opinions must be considered immoral and unacceptable”. The SCRPA considered that “the elements of the advertisements taken together – the persons, symbols and their positioning – would create an impression for the average consumer that the depicted persons and objects were related to religious symbols”.

It further stated: “When determining whether the use of religious symbols in the present case was contrary to public morals, [the SCRPA] notes that religious people react very sensitively to any use of religious symbols or religious persons in advertising, especially when the chosen form of artistic expression is not acceptable to society – for example, the bodies of Jesus and Mary are adorned with tattoos. [The SCRPA] also agrees with the Lithuanian Bishops Conference that the use of religious symbols for commercial gain in the present case exceeds the limits of tolerance. [The SCRPA] considers that using the name of God for commercial purpose is not in line with public morals.

With that in mind, [the SCRPA] notes that the inappropriate depiction of Christ and Mary in the advertisements in question encourages a frivolous attitude towards the ethical values of the Christian faith, promotes a lifestyle which is incompatible with the principles of a religious person, and that way the persons of Christ and Mary are degraded as the sacred symbols of Christianity ... In addition, the inappropriate depiction of Christ and Mary in the advertisements was not only likely to offend the feelings of religious people but actually offended them because [the SCRPA] has received complaints about them ... and the Lithuanian Bishops Conference has received a letter expressing dissatisfaction of the [nearly a hundred] religious individuals, which demonstrates that the feelings of religious people have been offended.

It must be emphasised that respect for religion is undoubtedly a moral value. Accordingly, disrespecting religion breaches public morals.” 19. Accordingly, the SCRPA concluded that the advertisements had breached Article 4 § 2 (1) of the Law on Advertising (see paragraph 34 below). When determining the penalty, it took into account several circumstances: the advertisements had been displayed in public places and must have reached a wide audience, and there had been complaints about them; at the same time, the advertisements had only been displayed for a few weeks and only in the city of Vilnius; the applicant company had stopped displaying them after it had been warned by the authorities, and it had cooperated with the SCRPA; it had been the first such violation committed by the applicant company.

As a result, the applicant company was given a fine of 2,000 Lithuanian litai (LTL – approximately 580 euros (EUR); see paragraph 36 below). 20. The applicant company brought a complaint concerning the SCRPA’s decision (see paragraphs 18 and 19 above) before an administrative court. It argued that the persons and objects shown in the advertisements were not related to religious symbols: neither the characters themselves nor their clothes, positions or facial expressions were similar to the depiction of Jesus Christ and the Virgin Mary in religious art; the only physical similarity was the long hair of the man but every man with long hair could not be presumed to be a depiction of Jesus. The applicant company also submitted that the expressions “Jesus!”, “Dear Mary!” and “Jesus [and] Mary!” were widely used in spoken language as emotional interjections, and the advertisements had used them for the purpose of wordplay, not as a reference to religion.

21. The applicant company further argued that the Law on Advertising did not explicitly prohibit all use of religious symbols in advertising but only when such use may offend the sentiments of others or incite hatred (see paragraph 34 below). It submitted that the advertisements were not offensive or disrespectful in any way, and that the SCRPA had not justified why they “exceeded the limits of tolerance” or why “using the name of God for commercial purposes [was] not in line with public morals” (see paragraph 18 above). The applicant company also submitted that complaints by a hundred individuals (see paragraphs 10, 12 and 17 above) were not sufficient to find that the majority of religious people in Lithuania had been offended by the advertisements.

22. Lastly, the applicant company submitted that the advertisements were a product of artistic activity and were therefore protected freedom of expression, guaranteed by the Constitution. 23. On 12 November 2013 the Vilnius Regional Administrative Court dismissed the applicant company’s complaint. The court considered that the SCRPA had correctly assessed all the relevant circumstances (see paragraphs 18 and 19 above), and concluded that “the form of advertising used by [the applicant company was] prohibited because it distort[ed] the main purpose of a religious symbol (an object of religion) respected by a religious community – that purpose being to refer to a deity or to holiness”. 24. The applicant company appealed against that decision.

In its appeal it repeated the arguments raised in its initial complaint (see paragraphs 2022 above). It also provided four examples of other advertisements for various products which had depicted religious figures, religious symbols and Catholic priests – one of those was an advertisement for beer depicting a wooden figure of Jesus, common in the Lithuanian folk art (Rūpintojėlis). The applicant company argued that such examples strengthened its argument that the use of religious symbols in advertising was not prohibited as such, unless it was offensive or hateful – and it submitted that its advertisements did not fall into either of those categories, as they did not include any slogans or visuals directly degrading religious people or inciting religious hatred.

25. On 25 April 2014 the Supreme Administrative Court dismissed the applicant company’s appeal. The court held: “The entirety of the evidence in the present case gives grounds to conclude that the advertisements displayed by [the applicant company] are clearly contrary to public morals, because religion, as a certain type of world view, unavoidably contributes to the moral development of the society; symbols of a religious nature occupy a significant place in the system of spiritual values of individuals and the society, and their inappropriate use demeans them [and] is contrary to universally accepted moral and ethical norms. The form of advertising [chosen by the applicant company] does not conform to good morals and to the principles of respecting the values of the Christian faith and its sacred symbols, and [the advertisements] therefore breach Article 4 § 2 (1) of the Law on Advertising…

In its appeal [the applicant company] alleges that there are no objective grounds to find that the advertisements offended the feelings of religious people ... It must be noted that the case file includes a letter by almost one hundred religious individuals, sent to the Lithuanian Bishops Conference, expressing dissatisfaction with the advertisements in question. This refutes [the applicant company’s] arguments and they are thereby dismissed as unfounded.” 26. On 21 August 2014 the President of the Supreme Administrative Court asked that court to examine whether there were grounds for reopening the proceedings in the applicant company’s case (see paragraphs 40 and 41 below).

He considered that it was necessary to assess whether the decision of 25 April 2014 (see paragraph 25 above) had adequately addressed the applicant company’s arguments related to the permissible restrictions of freedom of expression, guaranteed by the Constitution and various international legal instruments, and whether it had properly examined the necessity and proportionality of restricting that freedom, in line with the relevant case-law of the European Court of Human Rights. The President submitted that if any such shortcomings were identified, that would give grounds to believe that the Supreme Administrative Court had incorrectly applied the substantive law and that its case-law was developing in an erroneous direction.

27. On 20 November 2014 a different panel of the Supreme Administrative Court refused to reopen the proceedings in the applicant company’s case. It emphasised that proceedings which had been concluded by a final court decision could be reopened only when there had been a manifest error in the interpretation or application of the law, and not when it was merely possible to interpret that law differently. 28. The court observed that the freedom of expression, guaranteed by the Constitution, was not absolute and could be restricted (see paragraphs 31 and 42-44 below), and one of the permissible restrictions was provided in Article 4 § 2 (1) of the Law on Advertising (see paragraph 34 below). It stated that the decision of 25 April 2014 (see paragraph 25 above) had not denied the applicant company’s right to freedom of expression, but it had sought to balance that right against public morals, and the latter had been given priority.

The court considered that the decision of 25 April 2014 had not denied the essence of the applicant company’s right and had not been manifestly disproportionate because the fine had been close to the minimum provided in law (see paragraph 36 below), so there were no grounds to find that the law had been interpreted or applied incorrectly. 29. The court further observed that the advertisements had had a purely commercial purpose and had not been intended to contribute to any public debate concerning religion or religious symbols.

Referring to the judgments of the European Court of Human Rights in Müller and Others v. Switzerland (24 May 1988, § 35, Series A no. 133) and OttoPremingerInstitut v. Austria (20 September 1994, § 50, Series A no. 295A), it stated that it was not possible to discern throughout Europe a uniform conception of the significance of religion in society and that even within a single country such conceptions might vary; for that reason it was not possible to arrive at a comprehensive definition of what constituted a permissible interference with the exercise of the right to freedom of expression where such expression was directed against the religious feelings of others, and a certain margin of appreciation was therefore to be left to the national authorities in assessing the existence and extent of the necessity of such interference.

The Supreme Administrative Court considered that the panel which had adopted the decision of 25 April 2014 had taken into account the fact that Catholicism was the religion of a very big part of the Lithuanian population and that the use of its most important symbols in the advertisements, which distorted their meaning, offended the feelings of religious people. 30. The Supreme Administrative Court thus concluded that the decision of 25 April 2014 had adequately justified the restriction of the applicant company’s freedom of expression and had correctly applied Article 4 § 2 (1) of the Law on Advertising.