- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 februarie 2018
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
S.C. Textinc S.A. împotriva României
Traducere în română Auto
Societatea reclamantă, S.C. Textinc S.A. este o companie română a cărei sediul social este în Timişoara. La 12 decembrie 2008, Inspectoarea financiară Timişoara (denumită în continuare „T.F.I.”) a instituit o procedură de punere în aplicare împotriva societății reclamante din cauza faptului că a avut o răspundere fiscală neregulă pentru anul 2008 în valoare de 237,128 lei români (RON). Societatea reclamantă, reprezentată de avocatul său desemnat, dl. Sălăjan, contestat în faţa Curţii de district Timişoara, hotărârea T.F.I. de a deschide procedurile de aplicare. Acesta a susținut că nu a avut datorii fiscale în curs și a prezentat dovezi documentare în acest sens. La prima audiere în cadrul procedurii T.F.I.
a recunoscut faptul că societatea reclamantă nu avea nicio răspundere fiscală în curs și că procedura de executare a fost instituită în eroare. Invocând art. 275 din Codul de Procedură Civilă din România (denumit în continuare „CPC” – a se vedea punctul 15 de mai jos), a susținut, de asemenea, că, având în vedere că și-a recunoscut eroarea în prima audiere în cadrul procedurii, nu ar trebui ordonat să plătească costurile și cheltuielile suportate de societatea reclamantă. Prin hotărârea din 16 februarie 2009, Curtea de District Timişoara a permis provocarea societății reclamante cu privire la decizia T.F.I. de a deschide procedurile de aplicare și a ordonat T.F.I. să plătească reclamantul RON 9.893; această sumă a reprezentat respectiv taxele avocatului societății reclamante (9.700 RON), taxa de timbru și taxa de proces (193 RON).
Curtea a susținut că, deși T.F.I. a recunoscut eroarea sa la prima audiere, nu poate fi exonerată din plata costurilor și cheltuielilor suportate de societatea reclamantă, deoarece procedura de contestare a fost rezultatul unei erori din partea sa. Curtea a remarcat, de asemenea, că T.F.I. au inițiat proceduri de aplicare a procedurii împotriva societății reclamante pentru o datorie inexistentă și, în consecință, aceasta a trebuit să angajeze un avocat și să plătească taxele de proces pentru a se apăra. Curtea a remarcat, de asemenea, că societatea reclamantă a prezentat dovezi care să sprijine cererea de rambursare a cheltuielilor pe care le-a suportat. T.F.I.
a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva hotărârii din 16 februarie 2009. Acesta a susținut că instanța de primă instanță nu a respectat principiul procedurilor adversare și al egalității de arme, deoarece nu a avut posibilitatea de a contesta suma plătită de societatea reclamantă în taxele avocatului, care, în opinia sa, sunt prea mari. 10. Prin o hotărâre finală din 12 august 2009, Tribunalul județului Timiș a respins recursul ca nefondat. În deținerea că taxele avocatului corespunde contribuției sale în acest caz, instanța a reiterat că judecătorul are dreptul de a crește sau de a reduce taxele unui avocat, în conformitate cu criteriile specifice prevăzute la art. 274 din CCP (a se vedea punctul 15 de mai jos).
Prin urmare, instanța a concluzionat că hotărârea din partea Curții de District Timișoara a fost legală și bine fundamentată; a acordat în continuare societății reclamante valoarea de 7.596 RON în costuri juridice în ceea ce privește procedura de recurs. 11. T.F.I. depusă la Curtea județului Timiș o cerere de anulare a hotărârii din 12 august 2009 (contestației în Anulare – a se vedea punctul 14 de mai jos) din cauza faptului că Curtea județului nu a examinat toate argumentele pe care le-a susținut în apelul său privind punctele de drept; T.F.I. în special faptul că în faţa Curţii de district Timişoara nu au primit posibilitatea de a-şi prezenta argumentele privind suma solicitată de societatea reclamantă şi apoi de a-şi atribui costurile şi cheltuielile legale de către instanţa de primă instanţă.
12. Într-o hotărâre finală din 19 februarie 2010 Curtea județului Timiş, care a stat într-o formație diferită de cea din 12 august 2009, a permis cererea: a anulat hotărârea din 12 august 2009 (a se vedea punctul 10 de mai sus) și a permis recursul depus de T.F.I. împotriva hotărârii din 16 februarie 2009 (a se vedea punctul 8 de mai sus), pe care a modificat-o parțial. Curtea de judecată a susținut că instanța de apel nu a examinat argumentele formulate de inculpat în recursul său privind punctele de drept în ceea ce privește modul în care instanța de primă instanță a aplicat art. 274 § 3 din CCP (a se vedea punctul 15 de mai jos); în special, instanța de primă instanță nu a permis părților să-și prezinte argumentele privind cuantumul costurilor juridice solicitate de societatea reclamantă.
O asemenea omisiune a fost suficientă, în opinia Curții Județene, pentru a justifica anularea hotărârilor anterioare. 13. Curtea județului a reexaminat apoi suma plătită de societatea reclamantă în taxele avocatului și a considerat că, în ceea ce privește contribuția avocatului în acest caz, s-a justificat reducerea sumei de la RON 9700 la RON 700. Acesta a considerat, de asemenea, că impozitul pe timbre și impozitul pe judecată în valoare de 193 RON nu ar trebui acordat societății reclamante, în măsura în care această sumă ar putea fi solicitată separat de autoritățile fiscale, pe baza legii nr. 146/1997 privind datoria de ştampilare, ca urmare a faptului că s-a permis provocarea pentru aplicarea măsurilor.
4. The applicant company, S.C. Textinc S.A., is a Romanian company whose registered office is in Timișoara.
On 12 December 2008 the Timișoara Finance Inspectorate (hereinafter, “the T.F.I.”) instituted enforcement proceedings against the applicant company on the grounds that it had an outstanding tax liability for the year 2008 amounting to 237,128 Romanian lei (RON).
The applicant company, represented by its appointed lawyer, Mr. P. Sălăjan, challenged before the Timișoara District Court the T.F.I.’s decision to open enforcement proceedings. It claimed that it had no outstanding fiscal debts and submitted documentary evidence in this respect.
At the first hearing in the proceedings the T.F.I. acknowledged that the applicant company had no outstanding tax liability and that the enforcement proceedings had been instituted in error. Invoking Article 275 of the Romanian Code of the Civil Procedure (hereinafter, “the CCP” – see paragraph 15 below), it also contended that as it had acknowledged its error at the first hearing in the proceedings it should not be ordered to pay the costs and expenses incurred by the applicant company.
By a judgment of 16 February 2009 the Timișoara District Court allowed the applicant company’s challenge concerning the T.F.I.’s decision to open enforcement proceedings and ordered the T.F.I. to pay the applicant RON 9,893; this sum represented respectively the fees of the applicant company’s lawyer (9,700 RON), stamp duty and trial tax (193 RON). The court held that although the T.F.I. had acknowledged its error at the first hearing it could not be exonerated from the payment of the costs and expenses incurred by the applicant company, as the challenge proceedings were the result of a mistake on its part. The court further noted that the T.F.I. had started enforcement proceedings against the applicant company for a non-existent debt and that the latter had accordingly had to hire a lawyer and pay the trial fees in order to defend itself. The court also noted that the applicant company had submitted evidence to support its request for the reimbursement of the expenses it had incurred.
The T.F.I. lodged an appeal on points of law against the judgment of 16 February 2009. It claimed that the first-instance court had not observed the principle of adversarial proceedings and of equality of arms, as it had not had the opportunity to challenge the amount paid by the applicant company in lawyer’s fees, which in its opinion were too high.
By a final judgment of 12 August 2009 the Timiș County Court dismissed the appeal as unfounded. While holding that the lawyer’s fees corresponded to his input in the case, the court reiterated that the judge was entitled to increase or to reduce a lawyer’s fees, according the specific criteria set out by Article 274 of the CCP (see paragraph 15 below). The court thus concluded that the judgment given by the Timișoara District Court was lawful and well-founded; it further awarded the applicant company the amount of 7,596 RON in legal costs in respect of the appeal proceedings.
The T.F.I. lodged with the Timiș County Court an application for the judgment of 12 August 2009 to be set aside (contestație în anulare – see paragraph 14 below) on the grounds that the County Court had not examined all the arguments that it had raised in its appeal on points of law; the T.F.I. referred in particular to the fact that before the Timișoara District Court they were not given the possibility to bring their arguments concerning the amount requested by the applicant company and then awarded in legal costs and expenses by the first-instance court.
In a final judgment of 19 February 2010 the Timiș County Court, sitting in a different formation from that of 12 August 2009, allowed the request: it set aside the judgment of 12 August 2009 (see paragraph 10 above) and allowed the appeal lodged by the T.F.I. against the judgment of 16 February 2009 (see paragraph 8 above), which it partly amended. The County Court held that the appellate court had not examined the arguments raised by the defendant in their appeal on points of law in relation to the manner in which the first instance court applied Article 274 § 3 of the CCP (see paragraph 15 below); in particular, the first instance court had not allowed the parties to bring their arguments concerning the amount of the legal costs requested by the applicant company. Such an omission was sufficient, in the County Court’s view, to justify the quashing of the previous judgments.
The County Court then re-examined the amount paid by the applicant company in lawyer’s fees and considered that in relation to the lawyer’s input in the case, it was justified to reduce that amount from RON 9700 to RON 700. It also considered that the stamp duty and trial tax in the amount of 193 RON were not to be granted to the applicant company, in so far as this amount could be requested separately from the fiscal authorities, based on the Law no. 146/1997 on stamp duty, as a consequence of the fact that the challenge to the enforcement had been allowed.