CASE OF S.C. TEXTINC S.A. v. ROMANIA

Societatea reclamantă, S.C. Textinc S.A. este o companie română a cărei sediul social este în Timişoara. La 12 decembrie 2008, Inspectoarea financiară Timişoara (denumită în continuare „T.F.I.”) a instituit o procedură de punere în aplicare împotriva societății reclamante din cauza faptului că a avut o răspundere fiscală neregulă pentru anul 2008 în valoare de 237,128 lei români (RON). Societatea reclamantă, reprezentată de avocatul său desemnat, dl. Sălăjan, contestat în faţa Curţii de district Timişoara, hotărârea T.F.I. de a deschide procedurile de aplicare. Acesta a susținut că nu a avut datorii fiscale în curs și a prezentat dovezi documentare în acest sens. La prima audiere în cadrul procedurii T.F.I. a recunoscut faptul că societatea reclamantă nu avea nicio răspundere fiscală în curs și că procedura de executare a fost instituită în eroare. Invocând art. 275 din Codul de Procedură Civilă din România (denumit în continuare „CPC” – a se vedea punctul 15 de mai jos), a susținut, de asemenea, că, având în vedere că și-a recunoscut eroarea în prima audiere în cadrul procedurii, nu ar trebui ordonat să plătească costurile și cheltuielile suportate de societatea reclamantă. Prin hotărârea din 16 februarie 2009, Curtea de District Timişoara a permis provocarea societății reclamante cu privire la decizia T.F.I. de a deschide procedurile de aplicare și a ordonat T.F.I. să plătească reclamantul RON 9.893; această sumă a reprezentat respectiv taxele avocatului societății reclamante (9.700 RON), taxa de timbru și taxa de proces (193 RON). Curtea a susținut că, deși T.F.I. a recunoscut eroarea sa la prima audiere, nu poate fi exonerată din plata costurilor și cheltuielilor suportate de societatea reclamantă, deoarece procedura de contestare a fost rezultatul unei erori din partea sa. Curtea a remarcat, de asemenea, că T.F.I. au inițiat proceduri de aplicare a procedurii împotriva societății reclamante pentru o datorie inexistentă și, în consecință, aceasta a trebuit să angajeze un avocat și să plătească taxele de proces pentru a se apăra. Curtea a remarcat, de asemenea, că societatea reclamantă a prezentat dovezi care să sprijine cererea de rambursare a cheltuielilor pe care le-a suportat. T.F.I. a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva hotărârii din 16 februarie 2009. Acesta a susținut că instanța de primă instanță nu a respectat principiul procedurilor adversare și al egalității de arme, deoarece nu a avut posibilitatea de a contesta suma plătită de societatea reclamantă în taxele avocatului, care, în opinia sa, sunt prea mari. 10. Prin o hotărâre finală din 12 august 2009, Tribunalul județului Timiș a respins recursul ca nefondat. În deținerea că taxele avocatului corespunde contribuției sale în acest caz, instanța a reiterat că judecătorul are dreptul de a crește sau de a reduce taxele unui avocat, în conformitate cu criteriile specifice prevăzute la art. 274 din CCP (a se vedea punctul 15 de mai jos). Prin urmare, instanța a concluzionat că hotărârea din partea Curții de District Timișoara a fost legală și bine fundamentată; a acordat în continuare societății reclamante valoarea de 7.596 RON în costuri juridice în ceea ce privește procedura de recurs. 11. T.F.I. depusă la Curtea județului Timiș o cerere de anulare a hotărârii din 12 august 2009 (contestației în Anulare – a se vedea punctul 14 de mai jos) din cauza faptului că Curtea județului nu a examinat toate argumentele pe care le-a susținut în apelul său privind punctele de drept; T.F.I. în special faptul că în faţa Curţii de district Timişoara nu au primit posibilitatea de a-şi prezenta argumentele privind suma solicitată de societatea reclamantă şi apoi de a-şi atribui costurile şi cheltuielile legale de către instanţa de primă instanţă. 12. Într-o hotărâre finală din 19 februarie 2010 Curtea județului Timiş, care a stat într-o formație diferită de cea din 12 august 2009, a permis cererea: a anulat hotărârea din 12 august 2009 (a se vedea punctul 10 de mai sus) și a permis recursul depus de T.F.I. împotriva hotărârii din 16 februarie 2009 (a se vedea punctul 8 de mai sus), pe care a modificat-o parțial. Curtea de judecată a susținut că instanța de apel nu a examinat argumentele formulate de inculpat în recursul său privind punctele de drept în ceea ce privește modul în care instanța de primă instanță a aplicat art. 274 § 3 din CCP (a se vedea punctul 15 de mai jos); în special, instanța de primă instanță nu a permis părților să-și prezinte argumentele privind cuantumul costurilor juridice solicitate de societatea reclamantă. O asemenea omisiune a fost suficientă, în opinia Curții Județene, pentru a justifica anularea hotărârilor anterioare. 13. Curtea județului a reexaminat apoi suma plătită de societatea reclamantă în taxele avocatului și a considerat că, în ceea ce privește contribuția avocatului în acest caz, s-a justificat reducerea sumei de la RON 9700 la RON 700. Acesta a considerat, de asemenea, că impozitul pe timbre și impozitul pe judecată în valoare de 193 RON nu ar trebui acordat societății reclamante, în măsura în care această sumă ar putea fi solicitată separat de autoritățile fiscale, pe baza legii nr. 146/1997 privind datoria de ştampilare, ca urmare a faptului că s-a permis provocarea pentru aplicarea măsurilor.