CASE OF S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

Tradus și revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA

ROMÂNIEI

(Cererea nr. 15553/15)

HOTĂRÂRE

Art. 1 din Protocolul 1 • Asigurarea plății impozitelor și a contribuțiilor sau

penalităților • Sancțiuni legale și proporționale impuse de autoritatea fiscală

societății reclamante deoarece nu a emis bonuri fiscale pentru mărfurile

vândute • Contravenția comisă a reprezentat o parte a unei probleme interne

recurente care împiedica buna funcționare a economiei • Accesul și recursul

la căi de atac • Lipsa indiciilor de incorectitudine sau de arbitrar în procesul

decizional care a confirmat impunerea sancțiunilor • Stabilirea unui just

echilibru între interese concurente• Lipsa unei sarcini excesive

STRASBOURG

27 iunie 2023

DEFINITIVĂ

27/09/2023

Hotărârea a răm

as

definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA S.C.

ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza S.C. Zorina International S.R.L. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

Pere Pastor Vilanova,

Jolien Schukking,

judecători

,

ș

i Ilse Freiwirth,

grefier adjunct de secție

,

Având în vedere:

cererea (nr.

15553/15) îndreptată împotriva României, prin care o

societate/companie a acestui stat, Zorina International S.R.L,

(„

societatea

reclama

n

tă”), a sesizat Curtea, în temeiul art. 34 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția“), la

23 martie 2015;

decizia de a comunica Guvernului României („Guvernul”) capătul de

cerere privind art. 1 din Protoco

lul nr. 1 la Convenție și de a declara

inadmisibile celelalte capete de cerere;

observațiile părților;

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 30 noiembrie 2021, 18

ianuarie 2022 și 16 mai 2023,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dat

ă:

INTRODUCE

RE

1.

Prezenta cauză, introdusă în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, privește

plângerea societății reclamante potrivit căreia autoritatea fiscală

i

-ar fi imp

us

sancțiuni disproporționate în legătură cu fapta comisă [și anume, vânzarea de

bunuri în valoare de 179 de lei românești (RON) fără a emite bonuri fiscale],

ceea ce ar fi afectat dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale.

ÎN FAPT

2.

Societatea reclamantă este o societate românească cu răspundere

limitată al cărei sediu social se află în Constanța. Aceasta a fost reprezentată

în fața Curții de domnul Călin

Dumitru, care a primit permisiunea de a

reprezenta societatea reclamantă în conformitate cu art. 36 din Regulamentul

Curții.

3.

Guvernul a fost reprezentat de agentul său guvernamental, cel mai

recent dna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

4.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după

c

um urmează.

1

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNI

EI

I.

RAPORTUL INSPECȚIEI FISCALE ȘI AL IN

FRACȚ

IUNII FISCALE

5.

La 26 martie 2013, Inspectoratul Finanțelor din Constanța (

Garda

Financiară

) a efectuat o inspecție în depozitul în care societatea reclamantă

își desfășura activitățile comerciale. În urma inspecției, autoritatea fiscală a

întocmit un raport care indica faptul că societatea reclamantă nu a emis bonuri

fiscale pentru o sumă de 179 RON (aproximativ 40 de euro – EUR) și că

reprezentantul societății, domnul Călin

D

um

itru, prezent în timpul inspecției,

nu a oferit nicio explicație pentru această omisiune.

6.

În conformitate cu art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) litera b) și art. 11 alin.

(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 („OUG nr. 28/1999”

–

infra

, pct.

13-

14

),

societatea reclamantă a fost amendată cu

8 000 RON

(aproximativ 1 900 EUR) și suma de 179 RON a fost confiscată; în plus,

autoritatea fiscală a decis suspendarea activităților societății reclamante

pentru o perioadă de trei luni, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din OUG

nr. 28/1999 (

infra

, pc

t. 17).

II.

PROCEDURILE ÎN FAȚA INSTANȚELOR INTERNE

A.

Judecătoria Constanța

7.

Societatea reclamantă a susținut că sancțiunile care i

-au fost impuse i-

au periclitat grav activitățile comerciale, care se bazau în principal pe

vânzarea bunurilor perisabile (alimente și produse similare). Prin urmare,

aceasta a contestat raportul autorității fiscale la Judecătoria Constanț

a. În

primul rând, societatea a susținut că suma de 179 RON nu reprezenta valoa

rea

bunurilor vândute, ci erau bani ținuți în casa de marcat pentru a

-

i permite să

aibă suficient mărunțiș la dispoziția clienților. Acest lucru a fost confirmat de

raportul pe

hârtie al casei de marcat, cu toate că era pătat cu cerneală roșie,

întrucât rola casei de marcat rămăsese fără hârtie la momentul respectiv. Prin

urmare, societatea reclamantă a solicitat ca raportul autorității fiscale și, prin

urmare, sancțiunile să fie declarate nule. Cu titlu subsidiar, aceasta a susținut

că „sancțiunea” aplicată fusese disproporționat de dură în raport cu suma

constatată ca fiind neînregistrată și a solicitat înlocuirea amenzii cu un

avertisment. Aceasta a susținut că cuantumul amenz

ii a fost excesiv, având în

vedere natura activităților societății, și că, în cele din urmă, suspendarea

activităților sale pe o perioadă de trei luni era, în sine, suficient de oneroasă

pentru a servi scopului urmărit.

7 oct

ombrie 2013, instanța a respins acțiunea introdusă de societatea

reclamantă. Aceasta a constatat că afirmațiile sale referitoare la motivul

pentru care suma de 179 RON fusese găsită în casa de marcat nu puteau fi

dovedite, în măsura în care raportul autorității fiscale fusese semnat ca atare

de reprezentantul societății, care la acea dată nu fusese în măsură să furnizeze

2

HOTĂRÂREA S.C.

ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

nicio explicație pentru banii în cauză (

supra

, pc

t. 5);

în plus, raportul pe hârtie

al casei de marcat avea imprimate semne roșii, ceea ce îl făcea ilizibil.

9.

Instanța a considerat, de asemenea, că ambele sancțiuni impuse în

raportul autorității fiscale au fost corecte și proporționale, având în vedere că

amenda aplicată reprezenta suma minimă prevăzută de lege (

infra

, pc

t. 14

)

și,

de asemenea, faptul că societatea reclamantă a negat în mod constant

comiterea contravenție

i.

B.

Curtea de Apel Constanța

10.

Societatea reclamantă a formulat recurs împotriva deciziei din 7

octombrie 2013, reiterându-

și argumentele anterioare (

supra

, pc

t. 7).

Aceasta

a cerut instanței, în special, să anuleze sancțiunile impuse sau, ca alternativă,

să înlocuiască amenda cu un avertisment. Aceasta a adăugat o cerere ca

instanța, în general, să reexamineze sancțiunile impuse, care, luate împreună,

erau disproporționat de dure. În această privință, societatea reclamantă a

susținut că până și măsura de suspendare a activităților sale ar fi putut fi

atenuată și a prezentat exemple relevante din jurisprudența internă în care alte

instanțe au înlocuit sancțiunile aplicate în împrejurări similare cu măsuri

mai

blânde.

11.

La 24 septembrie 2014 Curtea de Apel Constanța a respins recursul și

a menținut hotărârea instanței inferioare. Curtea a decis că rolul sancțiunilor

incriminate este de natură preventivă și educațională, și nu unul de repar

ație.

Legiuitorul a optat pentru sancționarea unor fapte precum cele comise de

societatea reclamantă prin aplicarea unor amenzi ridicate, tocmai pentru că

statisticile oficiale relevau o creștere vizibilă a infracțiunilor fiscale. Rezultă

că miza nu era suma de bani găsită în casa de marcat a societății reclamante

și care nu era justificată prin bonuri fiscale, ci valoarea socială protejată de

dispozițiile legale aplicabile

.

12.

Faptul că au existat și alte instanțe naționale care, în situații similare,

au reconsiderat una dintre sancțiuni sau setul de sancțiuni impuse societăților

ș

i le-au at

enuat nu putea constitui un argument în sprijinul cererilor societății

reclamante, având în vedere particularitățile situației sale, care nu justificau

o astfel de atenuare.

CADRUL JURIDIC ȘI PR

ACTICA RELEVANTE

I.

ORDONANȚA DE URGENȚĂ

A GUVERNULUI NR. 28/1999 CU

MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOA

RE

13.

OUG nr. 28/1999 reglementează obligația operatorilor economici de

a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și cadrul de punere în aplicare

a acestei obligații.

3

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNI

EI

prevedea,

inter alia

, că neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate

și serviciile prestate constituia contravenție, pentru care era impusă o amendă.

Valoarea coresp

unzătoare a amenzii varia de la un minim de 8 000 RON până

la 10 000 RON, astfel cum era prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. b). Art. 11 alin.

(3) prevedea că sumele de bani pentru care nu au fost emise bonuri fiscale

făceau obiectul confiscării.

15.

Art. 12 alin. (3) prevedea că dispozițiile OUG nr. 28/1999 se

completau cu dispozițiile legii generale privind contravențiile administrativ

e,

și anume Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 („OG nr. 2/2001” –

infra

, pc

t. 19).

16.

Începând cu 30 decembrie 2014, versiunea art. 12 adoptată la acea

dată prevedea la alin. (5) că, prin derogare de la dispozițiile art. 7 alin. (3) din

OG nr. 2/2001 (

infra

, pc

t. 19

),

sancțiunea avertismentului nu putea fi aplicată,

inter alia

, pentru infracțiuni comise cu încălcarea art. 10 lit. b).

17.

Art. 14 alin. (2) prevedea că contravenția fiscală descrisă la art. 10 lit.

b) „

atrage și suspendarea activității unității”

pentru o perioadă de trei luni.

Art. 14 alin. (2) a fost

abrogat la 30 decembrie 2014, dar sancțiunea a rămas

în vigoare în temeiul art. 11, noile dispoziții prevăzând că suspendarea trebuia

aplicată pentru o perioadă cuprinsă între una și trei luni, în funcție de

gravitatea contravenție

i.

18.

Aceste dispoziții au fost modificate la 8 mai 2015, în sensul că

neemiterea bonului fiscal se sancționa cu avertisment în cazul în care suma

neînregistrată era mai mică de 300 RON. În plus, orice suspendare a

activităților contravenientului era pentru o perioadă de treizeci de zile și se

aplica numai în cazul în care contravenția se comitea pentru a doua oară.

Dispozițiile modificate prevedeau că, pentru orice altă infracțiune, instanțele

nu puteau înlocui amenda cu un avertisment.

II.

ORDONANȚA GUVERNU

L

UI NR. 2/2001 DIN 12 IULIE 2001

PRIVIND REGIMUL JURI

DIC AL CONTRAVENȚII

L

OR

19.

În temeiul art. 32 și al art. 33 din OG nr. 2/2001, care constituie legea

generală privind regimul juridic al contravențiilor, instanțele naționale

aveau

dreptul de a aprecia legalitatea sancțiunilor aplicate, precum și necesitatea și

proporționalitatea acestora.

Art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) prevedeau că sancțiunea aplicată trebuie

să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându

-se

seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta pentru fiecare caz în parte

.

Art. 7 prevede sancțiunea cu avertisment, care putea fi aplicată în cazul în

care fapta săvârșită era de gravitate redusă, iar alin. (3) al aceluiași art

icol

preciza că acest lucru se putea aplica și în cazul în care

lex specialis

n

u

prevedea această sancțiune.

4

HOTĂRÂREA S.C.

ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

conformitate cu

dispozițiile OG 2/2001, instanțele puteau înlocui

sancțiunile aplicate cu pedepse mai blânde, cu excepția cazului în care

lex

specialis

excludea această posibilitate

.

III.

PRACTICA INTERNĂ RELEVAN

TĂ

A.

Informațiile prezentate de Guvern

21.

Mai multe instanțe de apel din țară au prezentat informații privind

interpretarea și/sau aplicarea de către instanțele inferioare, în cazul în care

acestea erau competente în această privință, a dispozițiilor art. 10 din OUG

nr. 28/1999 coroborat cu cele ale OG nr. 2/2001, în special art. 5, 7, 21 și 34.

22.

Toate instanțele interne competente au confirmat că aveau dreptul și

chiar obligația să aprecieze proporționalitatea sancțiunilor impuse de

autoritățile fiscale diferiților reclamanți despre care s

-

a constatat că și

-au

desfășurat activitățile comerciale cu încălcarea dispozițiilor OUG nr.

28/1999. În evaluarea acestui aspect, instanțele puteau reduce cuantumul

amenzii aplicate reclamantului, deși nu sub nivelul minim prevăzut de

dispozițiile relevante ale OUG nr. 28/1999 sau puteau

, la momentul respectiv,

să înlocuiască amenda cu un avertisment, în cazul în care circumstanțele

obiective și subiective specifice ale unui caz individual justificau o astfel de

abordare.

Cu toate acestea, la momentul respectiv, măsura suplimentară de

sus

pendare a activităților reclamantului nu putea fi anulată, întrucât era

obligatorie și legată în mod necesar de sancțiunea principală (amenda), chia

r

și atunci când aceasta din urmă era înlocuită cu un avertisment. Unica situație

în care sancțiunea suplimentară putea fi invalidată era atunci când raportul de

inspecție era anulat în totalitate ca fiind nelegal.

Cu toate acestea, Tribunalul București a indicat că au existat situații în

care, invocând în mod explicit jurisprudența relevantă a Curții, unele din

tre

instanțele inferioare competente au reevaluat proporționalitatea măsurii

complementare și, în unele cazuri, au invalidat ‑ o.

23.

Jurisprudența internă prezentată în sprijinul punctului de vedere

menționat mai sus (referitoare la aproximativ douăzeci de hotărâri interne,

dintre care șase relevante în mod direct pentru perioada respectivă) a arătat

că instanțele la care au fost depuse cereri similare celei din prezenta cauză au

evaluat în mod constant proporționalitatea sancțiunilor impuse reclamanților

respectivi. Examinând particularitățile fiecărui caz, instanțele au decis, de

asemenea, dacă era oportună înlocuirea amenzii cu un avertisment sau,

dimpotrivă, dacă sancțiunile impuse erau proporționale cu faptele co

mise cu

încălcarea normelor prevăzute în OUG nr. 28/1999, și că nu exista niciun

motiv pentru a le atenua.

5

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNI

EI

B.

Informațiile prezentate de societatea reclaman

tă

24.

Societatea reclamantă a prezentat o hotărâre pronunțată la 21 ianuarie

2015 de către Tribunalul Tulcea, prin care a fost anulată în părțile sale

relevante hotărârea instanței de prim grad din

-

4 iulie 2014. Constatând că

societatea reclamantă din acea cauză fusese obligată la plata unei amenzi și

la suspendarea activității pentru faptul că nu a emis bonuri fiscale pentru

mărfuri în valoare de 555,17 RON și invocând dispozițiile OG nr. 2/2001

(

supra

, pc

t. 19

),

tribunalul a menținut amenda stabilită la nivelul minim de

8.000 RON, dar a anulat măsura de suspendare a activității societăți

respective

.

Prin urmare, instanța a considerat că sancțiunea globală era excesivă și

încălca cerințele jurisprudenței relevante a Curții Europene a

Drepturilor

Omului, în măsura în care „o sancțiune juridică nu ar trebui să reprezinte un

scop în sine, ci un mijloc de reglementare a relațiilor sociale, inducând un

sentiment de responsabilitate care să contribuie la prevenirea faptelor ilicite”.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETIN

SA ÎNCĂLCARE A ART.

1 DIN

PROTOCOLUL NR.1

25.

Societatea reclamantă s

-

a plâns de faptul că sancțiunil

e

care i

-au fost

impuse din cauză că nu a emis bonuri fiscale au fost disproporționate și, prin

urmare,

nu au asigurat un echilibru just între interesul general și drepturile

sale de proprietate, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1, care

prevede

:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni

nu poate f

i lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internaț

ional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care

le conside

ră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului

general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a am

enzilor.”

A. Cu

privire la admisibilitat

e

ratione materiae

26.

Guvernul a susținut că plângerea societății reclamante potrivit căreia,

ca urmare a sancțiunilor care

i

-

au fost impuse, nu mai putea să primească un

venit viitor era incompatibilă

ratione materiae

cu dispozițiile Convenției și

ale Protocoalelor la aceasta, deoarece veniturile viitoare nu constituie bunuri,

cu excepția unor circumstanțe specifice, care nu au fost constatate în speță.

27.

Societatea reclamantă a susținut că plângerea sa se referea la ingerința

reprezentată de sancțiunile disproporționate care i

-au fost impuse (

supra

, pct.

6

HOTĂRÂREA S.C.

ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

5

),

care au avut repercusiuni grave asupra activităților sale comerciale (

infr

a

,

pc

t. 37).

28.

Curtea reiterează faptul că aplicarea unei amenzi constituie, în

principiu, o ingerință în dreptul garantat de primul paragraf al art. 1 din

Protocolul nr. 1, deoarece privează persoana în cauză de un bun, și anume

suma care trebuie plătită (a se vedea

Phillips împotriva Regatului Unit

, nr.

41087/98, pct. 50, CEDO 2001- VII). În mod similar, în cauzele privind

acordarea de licențe sau autorizații pentru desfășurarea unei activități

comerciale, Curtea a arătat că revocarea sau retragerea unei autorizații sau a

unei licențe încalcă dreptul reclamanților de a se bucura în mod pașnic de

bunurile lor, inclusiv interesele economice legate de activita

tea comercială de

bază (

Malik împotriva Regatului Unit

, nr. 23780/08, pct. 91-92, 13 martie

2012, cu trimiteri suplimentare)

.

29.

În speță, societatea reclamantă a fost obligată să plătească o amendă

de 8 000 RON și i s

-au suspenda

t activitățile comerciale pentru o perioadă de

trei luni, din cauza faptului că nu a emis bonuri fiscale pentru o parte din

mărfurile vândute (

supra

, pc

t. 6

).

Prin urmare, se aplică art. 1 din Protocolul

nr. 1 [a se vedea, de exemplu, și

mutatis mutandi

s

,

Valico S.R.L. împotriva

Italiei

(dec.), nr. 70074/01, 21 martie 2006 și

DELTA PEKÁRNY a.s.

împotriva Republicii Cehe

, nr. 97/11, pct. 125, 2 octombrie 2014 referitoare

la aplicarea amenzilor și,

mutatis mutandis

,

O'S ullivan McCarthy Mussel

Development Ltd împotriva Irlandei

, nr. 44460/16, pct. 89, 7 iunie 2018,

referitoare la o interdicție temporară care reprezenta o restricție impusă

asupra licenței comerciale a societății reclamante). În consecință Curtea

respinge excepția ridicată de Guvern cu privire la incompatibilitatea

ratione

materiae

.

2.

Neepuizarea căilor de atac

30.

Guvernul a susținut că societatea reclamantă nu a epuizat toate căile

de atac interne, în măsura în care, în reclamația depusă la Judecătoria

Constanța, nu a contestat decât amenda; în plus, în recurs, aceasta nu

contestase în mod specific sancțiunea privind suspendarea activităților sale,

în timp ce

sancțiunea respectivă constituia esența principală a plângerii sale

în fața Curții.

31.

Societatea reclamantă nu a făcut comentarii cu privire la acest aspect.

face

trimitere la principiile generale cu privire la cerința de a

epuiza căile de atac interne [a se vedea

Vučković și alții împotriva Serbiei

(obiecție preliminară) (MC), nr. 17153/11 și alte 29, pct. 69

- 77, 25 martie

2014] și observă că societatea reclamantă a contestat în mod constant în fața

instanțelor locale gravitatea măsurilor luate împotriva sa în urma inspecției

fiscale, măsuri despre care a pretins că ar fi avut repercusiuni grave asupra

activităților sale comerciale (

supra

, pc

t. 7

și

1

0

).

Astfel, deși s

-a concentrat

în special asupra solicitării ca amenda să fie înlocuită cu un avertisment,

societatea reclamantă a invocat de asemenea faptul că impactul sancțiunilor

7

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNI

EI

asupra activităților sale a fost disproporționat. În același timp, atât instanța de

prim grad, cât și instanța de apel au abordat cele două aspecte în discuție

făcând referire la cele două sancțiuni impuse societății reclamante și

considerând că acestea au fost proporționale (

supra

, pc

t. 9

și

11).

33.

Curtea consideră, așadar, că societatea reclamantă și

-

a susținut

plângerea, cel puțin pe fond, în fața instanțelor interne, acordându

-le

posib

ilitatea de a oferi o cale de atac efectivă pentru pretinsele încălcări ale

Convenției. Prin urmare, obiecția Guvernului cu privire la neepuizarea căilor

de atac interne trebuie respinsă

.

privire la alte motive de inadmisibilitat

e

34.

Curtea constată că plângerea nu este nici vădit nefondată, nici

inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin

urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu

privire la fon

d

1.

Argumentele părților

(a)

Argumentele societății recl

amante

35.

Societatea reclamantă a susținut că, între 2009 și 2014, autoritatea

fiscală a inspectat activitățile sale de treizeci și șase de ori și nu a constatat

nicio neregularitate, cu excepția unei singure ocazii când a avut lo

c incidentul

care a stat la baza plângerii din prezenta cerere.

36.

Aceasta a mai susținut că sancțiunile care i

-au fost aplicate au fost

disproporționat de dure, considerând că prejudiciul real cauzat statului din

cauza pretinsei sume neînregistrate de 179 RON era de aproximativ 3 RON

(reprezentând impozitul pe profitul corespunzător). De asemenea, aceasta a

susținut că alte instanțe interne au considerat că efectul cumulat al impunerii

unei amenzi și, în același timp, al suspendării activităților societății pentru

fapte precum cea

în speță avea un efect disproporționat asupra capacității

societății de a

-

și continua activitatea comercială (

supra,

pc

t. 10

și

24).

În plus

,

în 2015, legiuitorul a considerat oportună modificarea legislației interne

relevante și a stabilit că sancțiunea de suspendare a activităților unei societăți

poate fi dispusă numai în cazul în care societatea respectivă a comis deja mai

multe acte de neconformitate și în cazul în care suma rămasă neînregistrată

în registrul fiscal depășea 300 RON (

supra,

pc

t. 18).

37.

Societatea reclamantă a susținut că, în urma măsurilor incriminate

luate

împotriva sa, activitățile sale au încetat, astfel cum reiese din situațiile

financiare anuale pentru perioada 2014-2019, atunci când cifra sa de afaceri

a fost zero. Singurul mod în care a putut evita falimentul a fost prin

împrumutarea de bani de la acționarul său unic pentru a

-

și plăti furnizorii în

mai multe tranșe; în 2019, aceasta a reușit să pornească din nou, deși a rămas

dependentă de capitalul privat al acționarului său.

8

HOTĂRÂREA S.C.

ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(b) Guvernul

38.

Guvernul a susținut că măsurile reclamate erau prevăzute de lege și

urmăreau obiectivul legitim de a combate evaziunea fiscală și de a încuraja

practicarea unui comerț responsabil. În plus, acestea erau proporționale,

având în vedere de asemenea faptul că autoritățile aplicaseră amenda minimă

p

osibilă și, în acest sens, au beneficiat de o marjă largă de apreciere și au luat

în considerare factori precum comportamentul societății reclamante și

valorile sociale în joc. În plus, sancțiunile reclamate nu au avut un impact

grav asupra activităților comerciale ulterioare ale societății, în măsura în care

aceasta nu a depus niciodată o cerere de faliment și a continuat să funcționeze

în permanență. În plus, nu exista nicio legătură directă între cifra de afaceri

anuală a societății reclamante și măsuril

e luate împotriva acesteia în 2013; de

fapt, tipul activităților comerciale desfășurate de societatea reclamantă nu

asigura niciun venit specific ori fix sau o cifră de afaceri garantată, întrucât

acestea erau mai degrabă supuse „riscurilor în afaceri”.

39.

Deși a indicat că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din OG, nr.

2/2001 (

supra

, pct.

1

9

),

instanțele naționale puteau anula sancțiunile sau

înlocui amenda cu un avertisment (a se vedea, de asemenea,

supra

, pct.

21-

2

3

), G

uvernul a susținut că aceste decizii trebuiau luate de la caz la caz și

că, în orice caz, intrau în marja de apreciere a autorităților interne în astfel de

probleme.

2.

Motivarea Curții

(a)

Norma aplicabilă

40.

Curtea observă de la bun început că ingerința contestată intră în

domeniul de aplicare al celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr.

1, cu privire la măsurile pentru „a reglementa folosința bunurilor”, și în

special, în ceea ce privește amenda, la măsurile „pentru a asigura plata

impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor” (a se vedea

Phillips,

citată

anterior, pct. 51 și, în ceea ce privește impozitarea,

Buffalo S.r.l. in liquidation

împotriva Italiei

, nr. 38746/97, pct. 32, 3 iu

lie 2003; în ceea ce privește

ingerința în activitățile comerciale ale unui reclamant, a se vedea

Werra

Naturstein GmbH & Co KG împotriva Germaniei

, nr. 32377/12, pct. 41, 19

ianuarie 2017).

41.

În acest sens, Curtea reamintește faptul că le revine, în primul rând,

autorităților naționale sarcina de a hotărî ce fel de impozite sau contribuții

trebuie colectate. Deciziile din acest domeniu implică, de regulă, o evaluare

a aspectelor politice, ec

onomice și sociale, pe care Convenția le lasă în

competența statelor contractante. Prin urmare, marja de apreciere a statelor

contractante este largă [a se vedea

Gasus Dosier - und Fördertechnik GmbH

împotriva Țărilor de Jos

, 23 februarie 1995, pct. 60, Seria A nr. 306-

B și

Baláž împotriva Slovaciei

(dec.), nr. 60243/00, 16 septembrie 2003] și Curtea

va respecta aprecierea legiuitorului în astfel de probleme dacă nu este lipsită

9

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNI

EI

de un temei rezonabil (a se vedea

National & Provincial Building Society,

Leeds Permanent Building Society and Yorkshire Building Society împotriv

a

Regatului Unit

, 23 octombrie 1997, pct. 80,

Culegere de hotărâri și decizii

1997-VII)

.

42.

Acest lucru nu înseamnă însă că rolul de supraveghere al Curții în

ace

st domeniu este exclus în totalitate, întrucât aceasta trebuie să verifice dacă

art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost aplicat în mod corect [a se vedea

Orion

-

Břeclav, s.r.o., împotriva Republicii Cehe

(dec.), nr. 43783/98, 13 ianuarie

2004;

Valico S.r.l.

, cit

ată anterior; și

DELTA PEKÁRNY a.s.

, pct. 125, citată

anterior].

43.

În conformitate cu jurisprudența consacrată a Curții, o ingerință,

inclusiv cea rezultată dintr

-

o măsură adoptată pentru a asigura plata

impozitelor, trebuie să asigure un „just echilibru” între cerințele de interes

general ale comunității și cerințele privind protecția drepturilor fundamentale

ale persoanei. Preocuparea de a realiza acest echilibru se reflectă în structura

art. 1 în ansamblul său, inclusiv al doilea paragraf: de aceea, trebuie să existe

un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopurile

urmărite (a se vedea

National & Provincial Building Society, Leeds

Permanent Building Society and Yorkshire Building Society

, citată an

terior,

pct. 80). În consecință, orice obligație financiară care decurge dintr

-

o amendă

poate submina garanția asigurată de această dispoziție dacă impune o sarcină

excesivă persoanei sau entității în cauză sau dacă afectează în mod

fundamental situația financiară a acesteia (a se vedea

Valico S.r.l.

, citată

anterior, nr. 35399/05, pct. 55, 27 octombrie 2015).

44.

Justul echilibru solicită de asemenea garanții procedurale pentru

stabilirea răspunderii unui reclamant, prin care acestuia i se oferă ocazia

adecvată de a

-

și prezenta cauza în fața autorităților responsabile pentru a

pleda, după caz, nelegalitatea sau un comportament arbitrar și nerezonabil [a

se vedea

Yildirim împotriva Italiei

(dec.), nr. 38602/02, CEDO 2003-

IV și

Konstantin Stefano

v

, citată anterior, pct. 55; a se vedea de asemenea,

mutati

s

mutandis

,

Credit Europe Leasing Ifn S.A. împotriva Românie

i

, nr. 38072/11

,

pct. 76, 21 iulie 2020]

.

(b) Cu

privire la respectarea art. 1 din Protocolul

nr. 1

(i) Cu

privire la întrebarea dac

ă ingerința era prevăzută de l

ege

45.

Curtea observă că în speță au fost impuse sancțiuni cumulative

societății reclamante în urma unei inspecții fiscale care a concluzionat că

aceasta nu a respectat dispozițiile legale care instit

uie obligativitatea emiterii

de bonuri fiscale pentru mărfurile vândute (

supra

, pct.

5-

6

).

Sancțiunile

aplicate au fost prevăzute la art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și

art. 14 alin. (1) din OUG nr. 28/1999 (

supra

, pct.

13-

14

și

1

7

).

Aceast

ă

ingerință a fost, prin urmare, prevăzută de lege.

10

HOTĂRÂREA S.C.

ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(ii)

Cu privire la urmărirea unui scop legi

tim

46.

În plus, Curtea acceptă declarația Guvernului potrivit căreia ingerința

urmărea scopul legitim de a combate evaziunea fiscală și de a îmbunătăți

responsabilitatea financiară a comercianților

(

supra

, pc

t. 38).

(iii)

Cu privire la proporționalitatea ingerinței

47.

Rămâne să se stabilească dacă s

-a asigurat un just echilibru între

cerințele interesului general și cele de protejare a drepturilor fundamentale

ale societății reclamante

.

48.

În speță, contravenția comisă de societatea reclamantă se

înscrie într-

o problemă recurentă la nivel național, care, astfel cum s

-

a stabilit de către

instanțele naționale, împiedică funcționarea corectă și eficientă a economiei

(

supra

, pc

t. 11

).

În această privință, Curtea recunoaște că scopurile urmărite

de legislația relevantă privesc de asemenea aspecte care depășesc simplul

prejudiciu pecuniar suferit de stat ca urmare a neemiterii de către comercianți

de bonuri fiscale pentru fiecare produs vândut, astfel de aspecte încadrându-

se în contextul mai general al combaterii evaziunii fiscale.

49.

Problema dacă un astfel de comportament ar trebui pedepsit printr

-

una sau mai multe sancțiuni financiare cu efect disuasiv intră în marja de

apreciere a statului. Această marjă este largă și Curtea va respecta aprecierea

legiuitorului în aceste problem

e

, cu excepția cazului în care este lipsită d

e un

temei rezonabil (a se vedea jurisprudența citată

supra

, pc

t. 41).

la

faptele prezentei cauze, Curtea consideră că argumentul

societății reclamante potrivit căruia prejudiciul real suferit de stat s

-ar ridica

la aproximativ 3 RON (

supra

, pct.

36)

trebuie examinat ținând cont de

contextul mai general și de politica fiscală a statului la momentul relevant,

care, astfel cum s-

a menționat mai sus, încerca să încurajeze mai multă

disciplină și responsabilitate în domeniul afacerilor și al contabilității

(

supra

,

pc

t. 46).

51.

Pe de altă parte, și, la fel de important, societatea reclamantă avea la

dispoziție o garanție procedurală prin care să conteste sancțiunile, în special

posibilitatea de a introduce o acțiune judiciară cu privire la amendă și la

celelalte sancțiuni impuse. Aceasta a făcut uz de această cale de atac (

supr

a

,

pct.

7-

1

2

)

și nu există nicio dovadă că procesul decizional prin care s

-a

confirmat impunerea sancțiunilor contestate a fost inechitabil sau arbitrar.

adevăr, instanțele naționale au confirmat sancțiunile impuse de

autoritatea fiscală, întrucât acestea erau în deplină conformitate cu legea; în

plus, chiar dacă, potrivit legii, instanțele interne aveau posibilitatea de a aplica

sancțiuni mai blânde, de exemplu, prin înlocuirea amenzii cu un avertisment

(

supra

, pct.

19-

20

și

22

-23),

acestea au considerat, având în vedere

circumstanțele cauzei societății reclamante, că sancțiunile, inclusiv a

mend

a

aplicată în cuantumul său minim, erau proporționale cu scopul urmărit, care,

la momentul respectiv, avea o importanță deosebită la nivel național. (a se

11

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNI

EI

vedea, în special, concluziile instanțelor interne rezumate

supra

, pc

t. 9

și

11)

.

O astfel de evaluare trebuie considerată ca fiind în cadrul marjei de aprecie

re

a instanțelor interne în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legislației

relevante, în pofida fapt

ului că o altă instanță, într

-

o altă cauză similară a

concluzionat în mod diferit în privința măsurii de suspendare a activității

acelei societăți (

supra

, pc

t. 24).

53.

În sfârșit, Curtea recunoaște că, deși amenda aplicată societății

reclamante era suma minimă posibilă în temeiul dispoziției juridice relevante,

această sancțiune, însoțită de suspendarea activități

lor comerciale ale

societății reclamante pentru o perioadă de trei luni, trebuie să fi avut un

anumit impact asupra situației financiare a acesteia (

supra

, pc

t. 37

);

totuși

,

acest impact a avut un caracter temporar. Astfel, din observațiile părților

reiese că societatea reclamantă nu a fost nevoită să depună niciodată o cer

ere

de faliment și a reușit să rămână operațională, chiar dacă, ce

-i drept, în

circumstanțe mai dificile (

supra

, pc

t. 37

și

38).

54.

Prin urmare, având în vedere contextul general, măsurile restrictive

impuse societății reclamante nu au fost nici prohibitive, nici opresive, nici

disproporționate în alt mod [a se vedea, pentru o abordare similară,

Allianz

–

Slovenská poist' ovňa, a.s., și alții împotriva Slovaciei

(dec.), nr. 19276/05,

9

noiembrie 2010 și

DELTA PEKÁRNY a.s.

, citată anterior, pct. 129].

55.

În aceste condiții, Curtea constată că autoritățile naționale au asigurat

un

just echilibru între, pe de o parte, interesul general și, pe de altă parte,

respectarea dreptului de proprietate al societății reclamante. Prin urmare,

ingerința nu a impus o sarcină excesivă societății reclamante, astfel încât

măsura contestată să fie disproporționată în raport cu scopul legitim urmărit.

56.

Prin urmare, nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Declară

, în unanimitate,

cererea admisibilă;

2.

H

otărăște

, cu șase voturi la unu, că nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenție.

12

HOTĂRÂREA S.C.

ZORINA INTERNATIONAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 27 iunie 2023, în

temeiul art. 77 §

2 și art.

77 §

3 din Regulamentul Curții.

Ilse Freiwirt

h

Yonko Grozev

Grefier adjunc

t

Președinte

În conformitate cu art.

45 §

2 din Convenție și art.

74 § 2

din

Regulamentul Curții, opinia separată a judecătorului Pere Pastor Vilanova s

e

anexează la prezenta hotărâre.

Y.G.R.

I.F

.

13

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI –

OPINI

E

SEPARAT

Ă

OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI PASTOR

VILANOV

A

(Traducere)

(1)

Am votat împotriva constatării că nu a existat o încălcare a art. 1

din

Protocolul nr. 1 în această cauză. Spre deosebire de majoritate, consider că

autoritățile naționale au încălcat grav principiul respectării dreptului de

proprietate al societății reclamante și au afectat echilibrul just care trebuie

asigurat între prot

ecția dreptului de proprietate și cerințele interesului general.

(2)

Cu toate acestea, suntem de acord cu majoritatea că ingerința în

dreptul societății reclamante la respectarea bunurilor sale era indiscutabilă,

era prevăzută de lege și putea fi considerată ca urmărind un scop care era de

interes general, și anume, prevenirea evaziunii fiscale.

(3)

În schimb, consider că instanțele interne nu au efectuat reexaminarea

prevăzută de jurisprudența Curții noastre; cu alte cuvinte, se așteaptă ca

acestea să verifice, în primul rând, existența unui raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit de legislație.

(4)

Faptele cauzei sunt obiective și indiscutabile. Societatea reclamantă

deține un magazin alimentar. Autoritățile fiscale au arătat că, în cursul unei

inspecții efectuate la 26 martie 2013, acestea au constatat că nu au fost emise

bonuri fiscale pentru o sumă totală aproximativă de 40 de euro (EUR) [179

de lei românești (RON)]. Părțile nu contestă faptul că această omisi

une ar fi

condus la un deficit fiscal echivalent cu 0,60 EUR (3 RON). Trebuie subliniat

faptul că este vorba despre o contravenție simplă și că nici societatea

reclamantă, nici proprietarul acesteia nu au făcut vreodată obiectul urmăririi

penale. Ca urmare

a acestei contravenții, societății reclamante i s

-a impus în

cele din urmă: (A) să plătească o amendă de 1,900 euro (8 000 RON); (b) să

predea statului toată suma pentru care nu a fost emis niciun bon fiscal (40

euro); și (c) să

-

și suspende toate activitățile comerciale pentru o perioadă de

trei luni.

(5)

Astfel, din cauza unei fraude de 0,60 euro, societății reclamante i s

-a

cerut să plătească o amendă echivalentă cu 1 940 de euro (și anume de peste

3 200 de ori suma fraudată) și, în plus, a fost obligată s

ă

-

și închidă depozitul

,

care conținea bunuri perisabile, pentru o perioadă de trei luni.

(6)

În opinia mea, caracterul cumulat al acestor sancțiuni în mod evident

punitive a reprezentat fără îndoială o povară disproporționată, mai ales că a

fost vorba

de o singură contravenție care a avut loc o singură dată. Nu se

contestă faptul că societatea reclamantă a fost inspectată de 36 de ori din 2009

și că autoritățile fiscale nu au constatat niciodată o singură neregulă. Într

-

adevăr, ne putem întreba ce motive obiective ar putea justifica acest „zel”

administrativ, având în vedere natura economică a activității societății

reclamante și statutul juridic al acesteia (o societate privată cu răspundere

limitată).

14

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATI

O

NAL S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

–

OPINI

E

SEPARAT

Ă

(7)

Se pare că societatea reclamantă s

-a plâns într-

adevăr în fața

instanțelor interne cu privire la caracterul excesiv al sancțiunilor impuse.

Instanța din prim grad (Judecătoria Constanța) a răspuns doar că amenda

aplicată corespundea sumei minime prevăzute de dispozițiile relevante (8 000

RON sau 1 900

de euro) și a menționat că societatea reclamantă a negat în

mod constant faptul că ar fi comis contravenția. Instanța de apel (Curtea de

Apel Constanța) a subliniat caracterul „educațional” și „preventiv” al

sancțiunilor, interesul protejat de lege și „particularitățile situației”, fără a

oferi detalii suplimentare

.

(8)

În umila mea opinie, trebuie observat că instanțele naționale nu au

făcut altceva decât să confirme sancțiunile impuse de autoritățile fiscale,

printr-

o aplicare mecanică a legii. Acestea nu au luat niciodată în considerare

impunerea unor sancțiuni mai blânde, deși această posibilitate era permisă de

lege, iar societatea reclamantă a formulat cereri în acest sens (a se vedea p

ct.

19, 20, 23 și 24). Această inflexibilitate a fost confirmată de un raționament

laconic care nu a ținut cont deloc de evaluarea proporționalității cerute de

Curte. Nu s-

a ținut seama niciodată de numeroasele inspecții anterioare

favorabile, de valoarea redusă a taxei neplătite, de natura activității

comerciale care a

fost afectată de măsura de suspendare, de capacitatea de

recuperare a societății reclamante, de natura intenționată sau neintenționată a

infracțiunii, de faptul că depozitul era obiectul de lucru al societății

reclamante și așa mai departe. În consecință, consider că examinarea

efectuată de instanțele interne a fost prea restrânsă pentru a îndeplini cerința

de a asigura un „just echilibru”, inerentă celui de

-al doilea paragraf al art. 1

din Protocolul nr. 1. (a se vedea

Krayeva împotriva Ucrainei

, nr. 72858/13,

pct. 30, 13 ianuarie 2022;

Sadocha împotriva Ucrainei

, nr. 77508/11, pct. 33,

11 iulie 2019;

Gyrlyan împotriva Rusiei

, nr. 35943/15, pct. 30, 9 octombrie

2018 și

Paulet împotriva Regatului Unit

, nr. 6219/08, pct. 68, 13 mai 2014).

(9)

Dincolo de această „abordare procedurală”, total absentă din

raționamentul instanțelor interne, consider de asemenea că cumularea

sancțiunilor impuse este disproporționată în raport cu gravitatea infracțiunii

ș

i/sau cu prejudiciul minim cauzat autorit

ăților fiscale (a se vedea

Grifhors

t

împotriva Franței

, nr. 28336/02, pct. 105, 26 februarie 2009;

Ismayilov

împotriva Rusiei

, nr. 30352/03, pct. 38, 6 noiembrie 2008 și

Mamidakis

împotriva Greciei

, nr. 35533/04, pct. 47-48, 11 ianuarie 2007). În

Mamidakis

împotriva Greciei

, de exemplu, o amendă care corespundea unei sume „de

zece ori mai mare decât taxele impuse obiectului contravenției” (pct. 47) a

fost considerată disproporționată de Curte. În prezenta cauză, factorul de

multiplicare a fost mai mult de 3 200 de ori mai mare. În plus, nu cunosc vreo

situație de drept comparat în care o contravenție precum cea în discuție în

prezenta cauză să poată conduce la suspendarea activității economice pentru

o perioadă atât de lungă.

(10)

Observ în treacăt că legislația românească a fost modificată în 2015

și că suspendarea activităților economice ale contravenientului este posibilă

15

HOTĂRÂREA S.C. ZORINA INTERNATIONAL ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI –

OPINI

E

SEPARAT

Ă

acum doar în cazul unei infracțiuni fiscale repetate. Acest lucru dovedește,

dacă mai era nevoie, caracterul excesiv al legislației ant

erioare.

(11)

În ceea ce o privește, majoritatea susține că instanțele interne nu și

-

au depășit marja de apreciere și că sancțiunile impuse societății reclamante

aveau caracter proporțional și temporar, în special deoarece aceasta nu a fost

obligată să depună o cerere de faliment (a se vedea pct. 53 din hotărâre). Cu

toate acestea, este cert faptul că societatea reclamantă a explicat că a primit

un împrumut de la acționarul său unic pentru a supraviețui. Această afirmație

nu a fost contestată de Guvernul pârât și, în consecință, trebuie considerată ca

fiind adevărată. Cu tot respectul cuvenit, argumentul majorității pare, așadar,

fără obiect, întrucât supraviețuirea societății solicitante nu înlătură caracterul

excesiv al sancțiunilor impuse. În plus, consider că stabilirea unei legături

între constatarea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 și falimentul unei

societăți este nu numai extremă, ci și fără precedent în jurisprudența Curții

-.

În sfârșit, majoritatea se întemeiază pe cazul

DELTA PEKÁRNY a.s.

împotriva Republicii Cehe

(nr. 97/11, 2 octombrie 2014 ) pentru a justifica

proporționalitatea ingerinței (a se vedea pct. 54 din hotărâre). Totuși, în opinia

mea această hotărâre nu este relevantă, având în vedere că societatea

Delta

Pekárny a.s.

nu a

fost niciodată obligată să își închidă birourile și că

circumstanțele din acea cauză (obstrucționarea parțială a unei inspecții a

sediului societății de către Autoritatea Cehă de Concurență) erau complet

diferite de cele din speță.

(12) În

concluzie, co

nsider că această cauză ridică o nouă problemă pentru

Curte, și anume dacă este rezonabil ca autoritățile fiscale să aibă dreptul de a

suspenda activitatea economică a unei societăți pentru comiterea unei

infracțiuni administrative minore. În plus, aceasta ridică și o întrebare de

ordin metodologic. În practică, există două norme de jurisprudență în acest

tip de litigiu: o abordare procedurală (a se vedea supra, pct. 8) și o abordare

de fond (a se vedea supra, pct. 9). Ar trebui să se acorde prioritate unei

a

asupra celeilalte? Dacă da, în ce circumstanțe? Pot fi combinate cele două

abordări? Cred că este necesară o clarificare a jurisprudenței actuale.

16