CASE OF CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

Tradus și revizuit de IER (

http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA

ROMÂNIEI

(Cererea nr. 38072/11)

HOTĂRÂRE

(Fond)

Art.

1 P1 • Dreptul la respectarea bunurilor • Sechestrul aplicat asupra

bunurilor unor terți în contextul procesului penal • Durata îndelungată (peste

opt ani) • Valoarea considerabilă a bunurilor • Lipsa posibilității de a contesta

efectiv sechestrul în cadrul procedurilor la care societatea reclamantă nu era

parte • Sarcină excesivă

STRASBOURG

21 iulie 2020

DEFINITIVĂ

21/10/2020

Hotărârea

a devenit

definitivă în condițiile prevăzute la a

rt. 44 §

2 din Convenție.

Aceasta poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauza Credit Europe Leasing Ifn S.A. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Yonko Grozev,

președinte,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Hasan Bakırcı,

grefier adjunct de secție

,

Având în vedere:

cererea îndreptată împotriva României, prin care o societate comercială

română, Credit Europe Leasing Ifn S.A. („societatea reclamantă”), a sesizat

Curtea la 17 iunie 2011, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”)

;

decizia de a comunica guvernului român („guvernul”) capetele de cerere

privind art. 6 § 1, art.

7 și a

rt.

13 din Convenție și a

rt. 1 din Protocolul nr. 1

la Convenție și de a declara inadmisibile celelalte capete de cerere;

o

bservațiile părților;

după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 iunie 2020,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

INTRODUCE

RE

1

. Societatea reclamantă s

-

a plâns că dreptul său de acces la o instanță a

fost

încălcat și că sechestrul instituit asupra bunurilor sale pentru o perioadă

excesivă de îndelungată a constituit o pedeapsă și o încălcare a dreptului său

la respectarea bunurilor, în lipsa unei căi de atac interne efective.

ÎN FAPT

2

. Societatea reclamantă are sediul în București și a fost reprezentată de A.

Morărescu, avocat în București. Printr

-o scrisoare din 23 iulie 2019, acesta a

comunicat Curții faptul că societatea reclamantă și

-a schimbat denumirea în

Credit Europe Asset Ma

nagement S.A. Curtea a informat părțile la 21 au

gust

2019 că va continua să examineze cererea în cauza cu numele

Credit Europe

Leasing Ifn S.A. împotriva României

.

3

. Guvernul României („guvernul”) a fost reprezentat de agentul său

guvernamental, cel mai recent, doamna S.-M. Teodoroiu, din cadrul

Ministerului Afacerilor Extern

e.

4

. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate

după cum urmează.

1

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

I. CONTRACTE DE LEASING ÎNCHEIATE DE SOCIETATEA

RECLAMANTĂ

A. Camionul

societatea reclamantă, în calitate de finanțator, și societatea S.C., în calitate

de utilizator, reprezentată de

administratorul acesteia, domnul H.A. În temeiul

acestui contract, un camion achiziționat de societatea reclamantă a fost

închiriat societății S.C. în schimbul unei rate de leasing lunare și al unui

angajament al S.C. de a-

l cumpăra la sfârșitul perioadei

contractuale.

6

. La 13 septembrie 2006, camionul a fost vândut de S.C. societății R. de

distribuție a presei deținute de stat

.

B.

Chioșcurile

între societatea reclamantă în calitate de finanțator și S.C. în calitate de

utilizator, reprezentată de domnul H.A. În temeiul acestui contract, 213

chioșcuri metalice deținute de societatea reclamantă au fost închiriate

societății S.C. pentru o perioadă de 84 de luni în schimbul unei rate de leasing

lunare și al angajamentului S.C. de a cumpăra chioșcurile la sfârșitul

perioadei respective. Valoarea chioșcurilor era de 856 250 euro (EUR) fără

TVA.

bruarie și 23 aprilie 2008, alte trei contracte

similare au fost încheiate între aceleași părți pentru aceeași perioadă, pentru

500 de chioșcuri metalice (în valoare de 2

500

000 EUR fără TVA), 100 de

chioșcuri metalice (în valoare de 600 000 EUR fără TVA) și douăzeci de

chioșcuri metalice (în valoare de 122 000 EUR fără TVA).

9

. Aceste contracte de leasing financiar prevedeau că societatea reclamantă

plătise furnizorului, societatea T., prețul chioșcurilor și ceda folosința lor

către utilizator (societatea S.C.) pentru întreaga perioadă de timp în care

aceasta din urmă își îndeplinea obligația de a plăti rate de leasing. Contractele

prevedeau, de asemenea, că, la sfârșitul perioadei de leasing și numai dacă

utilizatorul își îndeplinea toate obligațiile contractuale, societatea reclamant

ă

urma să îi transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor

.

C. Autoutilitarele

între societatea reclama

ntă în calitate de finanțator și S.C. în calitate de

utilizator, reprezentată de domnul H.A. În temeiul acestui contract, 6

autoutilitare deținute de societatea reclamantă au fost închiriate societății S.C.

pentru o perioadă de 60 de luni în schimbul unei rate de leasing lunare și al

2

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

unui angajament al S.C. de a cumpăra autoutilitarele la sfârșitul perioadei

respective

.

II. REZILIEREA CONTRACTELOR DE LEASING

1

1

. La 9 noiembrie 2009, întrucât societatea S.C. nu și

-a îndeplinit

obligațiile, societatea reclamantă i

-

a comunicat că sus

-

menționatele contracte

fuseseră reziliate și că trebuie restituite camionul, chioșcurile și

autoutilitarele.

1

2

. În noiembrie și decembrie 2009, S.C. a vândut mai multe chioșcuri,

inclusi

v chioșcurile care făceau obiectul contractelor de leasing menționate

anterior, societății E. Unele dintre aceste chioșcuri au fost vândute apoi de

E.

unei alte societăți.

1

3

. Între august și octombrie 2010, 49 dintre chioșcurile su

s-

menționate au

fost, de asemenea, vândute de către societatea reclamantă altor societăți

comerciale.

III.

URMĂRIREA PENALĂ ȘI SECHESTRUL ASUPRA BUNURILOR

SOCIETĂȚII RECLAMANTE

1

4

. La 17 iunie 2010, urmărirea penală în desfășurare –

înce

pută de

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism (denumită în continuare „DIICOT”) din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și care implica numeroase persoane

fizice și societăți comerci

ale

– a fost extinsă la domnul H.A., administratorul

S.C. (a se vedea supra, pct.

5,

7

și

1

0

).

Acesta era acuzat de fraudă și spălarea

banilor în contextul privatizării societății de stat de distribuție a presei R. (a

se vedea supra, pct.

6

).

Potrivit procurorilor, între ianuarie 2004 și decembrie

2009, suspecții au constituit un grup infracțional organizat și au provocat

pierderi de milioane de euro bugetului societății de stat. În iulie

2010,

urmărirea penală a fost extinsă pentru evaziune fiscală.

1

5

. Potrivit unei ordonanțe emise de DIICOT la 22 iunie 2010, mai multe

societăți comerciale, printre care T. (a se vedea supra,

pct.

9

)

și alte societăți

în care domnul H.A. era asociat sau administrator, au fost incluse în procedură

ca părți responsabile civilmente pentru prejudiciul cauzat de infracțiunile în

curs de investigare. Prin aceeași ordonanță, procurorul observa că produsele

infracțiunii în curs de investigare nu fuseseră încă recuperate și a dispus

aplicarea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând

acestor societăți și domnului H. A, în temeiul a

rt. 25 din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, a

rt. 13

din Legea

nr.

39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și

art.

163 din fostul Cod de procedură penală (denumit în continuare „fostul

CPP” –

a se vedea infra, pct.

37,

38,

respectiv

33).

În vederea punerii în

e

xecutare a acestei ordonanțe, la 24 și 25 iunie 2010 a fost instituit sechestrul

3

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

asupra mai multor autoutilitare și altor vehicule utilizate pentru distribuția

presei tipărite din spații aparținând uneia dintre societățile comerciale

menționate în ordonanță. Procesul

-

verbal redactat cu această ocazie de poliție

menționa printre obiectele sechestrate cele 6 autoutilitare care aparțineau

societății reclamante (a se vedea supra,

pct.

10).

tuturor chioșcurilor aflate în posesia N. (fosta societate R., a se vedea supra,

pct.

6

și

1

4

),

societate în care domnul H.A. și alți acuzați dețineau acțiuni.

Măsura, dispusă în temeiul a

rt. 163

din fostul CPP, coroborat cu art.

24

1

,

art. 25 alin.

(1) și a

rt. 25 alin. (6) din Legea nr. 656/2002 (a se vedea infra,

pct.

33

și

3

7

),

a fost luată pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării

speciale ulterioare, justificată de necesitatea de a recupera produsele

infracțiunii și de a garanta plata amenzilor aplicate.

1

7

. La 1 noiembrie 2010, în vederea punerii în executarea a ordonanței

sus-

menționate, a fost apli

cat sechestrul asupra a 1

483 de chioșcuri din spații

aparținând societății N. Potrivit unui proces

-

verbal redactat cu această ocazie

de către poliție în prezența administratorului și a unui reprezentant al

angajaților societății N., valoarea bunurilor con

fiscate era de 2 859 000 EUR.

Administratorul societății N. a fost numit custode al bunurilor sechestrate.

Acesta a fost avertizat că bunurile sechestrate nu pot fi modificate, distruse

sau atribuite în niciun alt scop, astfel cum prevede art. 244 din Codul penal.

Reprezentanții societății N. au semnat procesul

-

verbal fără obiecții.

IV.

PLÂNGERILE FORMULATE DE SOCIETATEA RECLAMANT

Ă

ÎMPOTRIVA MĂSURII SECHESTRULUI

1

8

. La 23 noiembrie 2010, societatea reclamantă a depus o plângere la

procurorul ierarhic superior împotriva ordonanței DIICOT din 29 octombrie

2010 (a se vedea supra, pct.

16).

A

explicat că unele dintre chioșcurile

sechestrate prin această ordonanță erau bunurile sale și a depus ca probe copii

ale contractelor de vânzare-

cumpărare și ale contractelor de leasing financiar.

A susținut că sechestrul instituit era nelegal întrucât societatea nu făcea

obiectul urmăririi penale și a solicitat ridicarea măsurii în ceea ce privește

chioșcurile care îi aparțineau.

șef al DIICOT a respins plângerea

ca fiind nefondată, considerând că cadrul juridic care reglementează

infracțiunile investigate și măsurile asigurătorii aplicate au permis

sechestrarea bunurilor de la orice terț pentru a se garanta aducerea la

îndeplinire a confiscării speciale ulterioare. De asemenea, a subliniat că

sec

hestrul aplicat asupra bunurilor aparținând unor terți era determinat de

natura infracțiunii de spălare de bani. În circumstanțele specifice cauzei,

procurorul a explicat că măsura era justificată din mai multe motive:

produsele infracțiunii nu fuseseră recuperate, acuzații erau acționari ai

societății N. și exista riscul ca bunurile care aparțineau societății să fie

4

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

înstrăinate și, de asemenea, inculpatul instituise un circuit fictiv de bani și

bunuri, în special chioșcurile în cauză, circuit potrivit căru

ia societatea N.

devenise beneficiarul final al contractelor de leasing, întrucât ambele societăți

– N și S.C. – erau controlate de același acuzat.

2

0

. La 17 februarie 2011, plângerea formulată de societatea reclamantă în

fața Tribunalului București împotriva ordonanței DIICOT din 29 octombrie

2010 (a se vedea supra, pct.

1

6

)

a fost respinsă ca inadmisibilă. Instanța a

hotărât că a

rt. 168 din fostul CPP, astfel cum a fost interpretat prin Decizia

nr.

71/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea infra,

pct.

33

și

3

4

),

prevedea că orice plângere formulată în temeiul acestei dispoziții să fie

soluționată de procuror, dacă urmărirea penală era încă în desfășurare, și de

instanță, dacă a început judecarea cauzei. Prin urmare, tribunalul a

concluzionat că prezenta plângere era inadmisibilă întrucât avea legătură cu

o cauză în care urmărirea penală era încă în desfășurare și care nu fusese

înaintată instanței. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

ă a depus o petiție la

DIICOT solicitând, în calitate de proprietar al 827 dintre chioșcurile

sechestrate, să fie desemnată custode al acestor chioșcuri.

2

2

. La 6 februarie 2012, societatea reclamantă a formulat o plângere către

DIICOT prin care solicita ridicarea sechestrului asupra celor 6 autoutilitare

ale sale (a se vedea supra, pct.

10

și

16

in fine

).

2

3

. La 12 septembrie 2012, societatea reclamantă, reprezentată de un

avocat, a formulat către DIICOT o nouă cerere de anulare a ordonanței de

instituire a sechestrului din 29 octombrie 2010 (a se vedea supra, pct.

16).

Aceasta a clarificat faptul că deținea 779 din cele 1

483 de chioșcuri

sechestrate prin ordonanța contestată. A susținut că menținerea măsurii i

-a

încălcat dreptul de proprietate, astfel cum este garantat de Constituție și de

art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție. A susținut, de asemenea, că sechestrul

era nelegal întrucât art. 163 alin.

(2) și (3) din fostul CPP (a se vedea infra,

pct.

33)

prevedea numai sechestrarea bunurilor învinuitului sau inculpatulu

i

și că niciuna dintre situațiile enumerate la a

rt. 118 din Codul penal (a se vedea

infra, pct.

3

8

)

nu se aplica în cazul său. De asemenea, în opinia societății,

măsura nu era necesară, întrucât scopul acestui tip de măsură era de a

împiedica învinuitul, inculpatul sau persoana responsabilă civilmente să își

vândă bunurile sau să intre în faliment. Cu toate acestea, ordonanța de

instituire a sechestrului nu făcuse referire la nicio împrejurare specifică care

să impună luarea unei asemenea măsuri în ceea ce privește bunurile

aparținând unui terț în procedurile penale, precum societatea însăși. În sfârșit

,

societatea reclamantă susținea că sechestrul asupra bunurilor sale a

împiedicat‑o să se folosească de propriile bunuri și i‑a cauzat o pierdere de

387

352 euro, fără TVA, astfel cum a fost calculată de un expert financiar.

14 mai 2015, societatea reclamantă și

-a reiterat plângerile

referitoare la sechestrul asupra celor 779 de chioșcuri, 6 autoutilitare și un

5

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

camion, solicitând ridicarea măsurii și repararea pagubei suferite până în

prezent. La 19 ianuarie 2016, a formulat o

cerere similară

.

2

5

. Societatea reclamantă nu a primit niciun răspuns la cererile sus

-

menționate.

V. RIDICAREA SECHESTRULUI

2

6

. La 16 martie 2018, la cererea societății N., acționând în calitate de

proprietar al tuturor bunurilor sechestrate (a se vedea supra, pct.

16),

DIICOT

a decis să ridice sechestrul pentru 1 390 chioșcuri. Procurorul observa că, în

cadrul procedurilor anterioare în fața instanțelor, toate contractele de vânzare

-

cumpărare încheiate de societatea S.C. cu privire la chioșcuri (a se vedea

supra, pct.

12

)

fuseseră anulate, iar bunurile fuseseră restituite societății N.,

prin urmare, motivele pe care se baza măsura sechestrului nu mai erau

valabile. Această decizie a fost comunicată societății N.

2

7

. La 21 noiembrie 2018, societatea reclamantă a depus o nouă cerere de

ridicare a sechestrului și de restituire a 779 de chioșcuri, 6 autoutilitare și un

camion. De asemenea, a solicitat repararea pagubei suferite în urma instituirii

sechestrului.

2

8

. Cererea respectivă a fost admisă în parte de DIICOT printr

-

o ordonanță

emisă la 6 martie 2019. Ordonanța prevedea că, la 16 martie 2018, sechestrul

fusese deja ridicat pentru 1

390 de chioșcuri, în

urma unei cereri înaintate de

partea vătămată, N. (a se vedea supra,

pct.

26

).

Cu toate acestea, ordonanța

nu identificase chioșcurile în cauză și astfel, până în prezent, existau încă 9

3

de chioșcuri sechestrate formal. Prin urmare, întrucât motivele ridicării

măsurii se aplicau tuturor chioșcurilor, s

-

a decis ridicarea măsurii pentru

restul de 93 de chioșcuri și respingerea cererii societății reclamante privind

restul chioșcurilor, ca fiind rămasă de obiect. În ceea ce privește cele 6

autoutilitare, observând că societatea reclamantă a notificat S.C. rezilierea

contractului de leasing, procurorul a considerat că acestea rămân proprietatea

societății reclamante și a decis ridicarea seches

trului, dispunând restituirea lor

societății reclamante. Întrucât existau probe care indicau că camionul fusese

vândut (a se vedea infra, pct.

6

)

și apoi subînchiriat de societatea S.C.,

pr

ocurorul a considerat că erau necesare verificări suplimentare și a decis să

examineze separat cererea referitoare la camion, printr-

o ordonanță ulterioară

.

În ceea ce privește cererea societății reclamante de reparare a pagubelor

suferite, procurorul a de

cis că o astfel de cerere nu era de competența

parchetului

.

2

9

. Ordonanța respectivă a fost comunicată societății reclamante și primită

la sediul acesteia la 13 martie 2019.

reclamantă a contestat ordonanțele din 16

martie 2018 și din 6 martie 2019 (a se vedea supra,

pct.

26

și

2

8

)

în fața

procurorului

-

șef al DIICOT. A susținut că ridicarea sechestrului constituia o

simplă formalitate, întrucât bunurile în cauză nu se aflau în posesia sa, nu

6

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

fuseseră identificate și nu îi fuseseră returnate în prezența autorităților. De

asemenea, a solicitat

ca cele 93 de chioșcuri și 6

autoutilitare să fie

identificate, deprecierea lor datorată utilizării să fie evaluată de procuror și

posesia bunurilor să fie restabilită în prezența autorităților. De asemenea, a

contestat ordonanța procurorului în privința

camionului, care, în opinia sa, se

afla în aceeași situație cu chioșcurile și autoutilitarele. A solicitat ridicarea

sechestrului, identificarea camionului și restabilirea posesiei camionului su

b

supravegherea autorităților. În plus, a susținut că procuror

ul a respins în mod

eronat plângerea sa împotriva sechestrului aplicat asupra celor 779 de

chioșcuri, întrucât prin ordonanța din 16 martie 2018 se dispusese ridicarea

sechestrului în favoarea societății N. și nici măcar nu fusese comunicată

societății reclamante. Aceasta din urmă a contestat, de asemenea, respingerea

cererii sale de despăgubire. În această privință, susținea că bunurile

sechestrate fuseseră utilizate în beneficiul societății N. și considera că

beneficiile generate de utilizarea lor ar treb

ui să îi fie restituite în calitate de

proprietar de drept. În concluzie, societatea reclamantă solicita anularea

ordonanțelor din 16 martie 2018 și 6 martie 2019, ridicarea sechestrului

pentru cele 779 de chioșcuri, 6 autoutilitare și un camion, identific

area,

evaluarea și restabilirea posesiei acestora în prezența autorităților.

o ordonanță emisă la 3 mai 2019, procurorul

-

șef al DIICOT a

respins plângerea societății reclamante ca nefondată, menținând argumentele

din ordonanța din 6 martie 2019 (a se vedea supra,

pct.

2

8

)

și observând că

niciunul dintre chioșcuri nu era în prezent sechestrat. Nu s

-

a făcut nicio

referire la cererea societății reclamante de identificare, evaluare și restabilire

a posesiei asupra bunurilor sechestrate. Ordonanța a fost comunicată societății

reclamante la 10 mai 2019.

3

2

. Potrivit ultimelor informații de care dispune Curtea (11 noiembrie

2019), urmărirea penală era încă în desfășurare la DIICOT.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

I.

DISPOZIȚII RELEVANTE

PRIVIND SECHESTRUL

3

3

. Dispozițiile relevante din fostul CPP, în vigoare între 30 aprilie 1997

și 31 ianuarie 2014, erau redactate după cum urmează la momentul faptelor:

Articolul 163

– Măsurile asigurătorii

„Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror

sau de instanța de

judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor

mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin

infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

(2) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei [produse prin infracțiune] se pot

lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile

civilmente, până la concurența valo

rii probabile a pagu

bei.

7

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se iau numai

asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.”

Articolul 165

–

Procedura sechestrului

„(1) Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să

evalueze bunurile sechestrate, putând recurge în caz de necesitate și

la experți.

[...]

(7) Obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului.

[...]

(9) Dacă există pericol de înstrăinare, celela

lte

bunuri mobile sechestrate [altele d

ecât

sume de bani, metale prețioase sau bunuri perisabile] vor fi puse sub sigiliu sau ridicate,

putând

u-

se numi un custod

e.”

Articolul 168

– Contestarea măsurii asigurătorii

„(1) În contra măsurii asiguratorii luate și a

modului de aducere la îndeplinire a

acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă

persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a

procesului penal.”

3

4

. Dispozițiile art.168 din fostul CPP au fost clarificate în cadrul unui

recurs în interesul legii judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia

nr.

71/2007) care a hotărât că măsura sechestrului poate fi contestată doar în

fața procurorului, atunci când urmărirea penală este în desfășurare, și în fața

instanțelor de judecată de îndată ce urmărirea penală s

-a încheiat, iar cauza se

află în cursul judecății.

cedură penală

(denumit în continuare „noul CPP”), care conține noi dispoziții privind

măsurile asigurătorii după cum urmează:

Articolul 250

– Contestarea măsurilor asigurătorii

„(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere

la

îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate

face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii

sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de

la instanța căreia i

-

ar reveni competența să judece cauza în

fond.”

II.

DISPOZIȚII RELEVANTE PRIVIND SECHESTRUL

3

6

. Dispozițiile relevante ale Legii

nr.

656/2002 pentru prevenirea și

sancționarea spălării banilor, în vigoare la momentul faptelor, se citesc după

cum urmează:

Articolul 24

1

„În cazul în care s

-

a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor sau de finanțare a actelor

de terorism, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.”

8

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Articolul 25

„(1) În cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a actelor de tero

rism se

aplică dispozițiile a

rt. 118 din Codul penal privind confiscarea bunur

ilor. [...]

(6) Pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie

luar

e

a măsurilor asiguratorii prevăzute de Codul de procedură penală.”

13 din Legea nr.

39/2003 privind prevenirea și combaterea

criminalității organizate, în vigoare la momentul faptelor, includea dispoziții

similare celor din Legea nr.

656/2002, menționată anterior, în ceea ce privește

aplicabilitatea art.

118 din Codul penal la confiscarea dispusă pentru

infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

3

8

. Dispozițiile din Codul penal în vigoa

re la momentul faptelor prevedeau

următoarele:

Articolul 118

– Confiscarea specială

„(1) Sunt supuse confiscării speciale:

(a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea pe

nală;

(b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt

ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul

folosirii

lor;

[...]

(e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt

restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;”

III.

DISPOZIȚII RELEVANTE PRIVIND REPARAREA PAGUBEI

cei care au fost achitați ulterior unei condamnări definitive și pentru cei care

au fost privați de libertate ori cărora li s

-a restrâns libertatea în mod nelegal

în cursul procesului penal. Art.

504 alin.

(3) prevedea că privarea ori

restrângerea de libertate în mod nelegal se stabilește printr

-

o ordonanță a

procu

rorului sau prin hotărâre a instanței. Noul CPP, în vigoare după 1

februarie 2014, include dispoziții similare la a

rt.

538 și 539 în ceea ce privește

dreptul la repararea pagubei pentru eroare judiciară și privare ori restrângere

de libertate nelegală. Potrivit acestor dispoziții, o persoană care a fost

condamnată definitiv are dreptul la repararea oricărei pagube suferite în cazul

în care condamnarea a fost anulată și hotărârea definitivă de achitare a fost

pronunțată pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că

condamnarea a fost rezultatul unei erori judiciare. O persoană a cărei libertate

a fost restrânsă în mod nelegal ori care a fost privată de libertate nelegal în

cursul procesului penal beneficiază de același drept.

998 și a

rt.

999 din fostul Cod civil, în vigoare până la 30

septembrie 2011, prevăd că orice persoană care a suferit un prejudiciu poate

solicita repararea acestuia introducând o acțiune civilă împotriva persoanei

9

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

care a cauzat-

o în mod intenționat sau prin neglijență. Pentru ca acțiunea să

fie admisă, persoana interesată trebuie să probeze în instanță că pârâtul a

săvârșit o faptă ilicită pentru care este angajată răspunderea civilă, că

reclamantul a suferit un prejudiciu și că există o legătură de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciul suferit. Dispoziții similare au fost incluse la

art. 1349 din noul Cod Civil, în vigoare din 1 octombrie 2011.

IV.

PRACTICA RELEVANTĂ A INSTANȚELOR INTERNE

transmis numeroase hotărâri pronunțate de instanțele

interne în cauze în care persoane terțe față de urmărirea penală au contestat

sechestrarea bunurilor lor, dispusă de procuror în cursul investigației. Toate

aceste hotărâri au fost pronunțate în cauze în care urmărirea penală s

-a

finalizat și inculpații au fost trimiși în judecată sau în cauze care priveau

măsuri dispuse după intrarea în vigoare a noului CPP.

o hotărâre din 21 septembrie 2016, instanța internă a examinat p

e

fond și a respins ca nefondată o plângere formulată de o persoană terță față

de investigație împotriva confiscării dispuse de procuror la 1 februarie 2011,

înainte de intrarea în vigoare a noului CPP. Din hotărârea respectivă reiese că

urmărirea penală se finalizase și că inculpatul fusese trimis în judecată la

momentul depunerii plângerii

.

4

3

. De asemenea, guvernul a transmis o hotărâre pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție la 30 ianuarie 2014 cu privire la o cerere de despăgubire

ca urmare a unei presupuse privări de libertate nelegale, a unei cercetări

abuzive și a mai multor măsuri asigurătorii sau de alt tip luate în cursul

investigației împotriva reclamantului. Reclamantul în cauza respectivă (fost

agent vamal și f

ost membru al parlamentului) fusese plasat în arest preventiv

timp de câteva luni în timpul urmăririi penale și condamnat apoi de o instanță.

Ulterior, condamnarea sa a fost infirmată, urmărirea penală a fost redeschisă

și s

-

a renunțat la acuzațiile formul

ate împotriva sa. În ansamblu, procedurile

inițiate împotriva sa au durat 11 ani și s

-

au finalizat cu ordonanța procurorului

de încetare a urmăririi penale întrucât acesta nu săvârșise nicio infracțiune. În

temeiul art.

504 și 505 din fostul CPP privin

d dr

eptul la repararea pagubei în

cazul condamnării pe nedrept și al restrângerii ori privării de libertate în mod

nelegal (a se vedea supra, pct.

3

9

)

și al dispozițiilor generale

privind

răspunderea civilă delictuală de la a

rt.

998 și 999 din fostul Cod Civil (a se

vedea supra, pct.

4

0

),

instanța a acordat reclamantului despăgubiri pentru

prejudiciul m

oral. Curtea a stabilit că reclamantul fusese plasat inițial în arest

preventiv, dar ulterior nu fusese adus în fața unei instanțe și că se renunțase

la acuzațiile formulate împotriva sa. Potrivit instanței, în acest caz a fost vorba

de o eroare judiciară care dădea naștere dreptului la repararea pagubei. Curtea

a acordat despăgubiri pentru o serie de măsuri dispuse de procuror în timpul

investigației și pentru durata excesivă a acestora. Printre aceste măsuri se

numărau arestarea preventivă și sechestrarea

automobilului reclamantului.

10

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

4

. Guvernul a făcut trimitere, de asemenea, la Decizia

nr. 20

din 19

ianuarie 2016, în care Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile CPP

privind măsurile asigurătorii înființate de organele penale și, în special,

ridicarea măsurilor asigurătorii, trebuie să fie completate cu dispozițiile

Codului de procedură civilă. Curtea Constituțională a explicat că a

rt. 95

7

alin.

(1) din Codul de procedură civilă prevedea posibilitatea de a solicita

ridicare

a sechestrului în cazul în care debitorul dă o garanție reală sau

personală îndestulătoare. În consecință, în materie penală, un suspect sau un

inculpat ale cărui bunuri fuseseră sechestrate putea solicita, în cursul

procesului penal, ridicarea măsurii în cazul în care acesta dădea o garanție

îndestulătoare, depunea un depozit care să acopere întreaga valoare a datoriei

sau achita întreaga datorie.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 1 DIN

PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE

4

5

. Societatea reclamantă s

-

a plâns de o ingerință în exercitarea dreptului

său de proprietate, contrară a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție, care este

redactat după cum urmează:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor

sale. Nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor d

e a pune în a

plicare legile

pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform

interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a

amenzilor

.”

1 și a

rt. 13 di

n Convenție, societatea reclamantă s

-a

plâns, de asemenea, de durata excesivă a acestei ingerințe și de lipsa unei căi

de atac efective în acest sens.

4

7

. Având în vedere competența sa de a realiza încadrarea juridică a

faptelor [a se vedea, de exemplu,

Radomilja și alții împotriva Croației

(MC),

nr. 37685/10,

pct.

114 și 126, 20 martie 2018] și cerințele procedurale

inerente art

.

1 din Protocolul nr.

1 (a se vedea jurisprudența citată infra,

pct.

7

8

),

Curtea consideră că este adecvat să examineze capetele de cerere

formulate în temeiul art. 6 §

1 și al a

rt.

13 din Convenție ca parte a capătului

de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea,

mutati

s

mutandis

,

Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe

,

nr. 38238/04, pct. 59, 9 octombrie 2008).

11

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A. Cu

privire la admisibilitat

e

1.

Cu privire la exercitarea abuzivă a dreptului de a introduce o cerere

(a)

Excepția preliminară ridicată de Guvern

4

8

. Guvernul a subliniat că, la 16 martie 2018 și la 6 martie 2019,

autoritățile au emis două ordonanțe de ridicare a măsurii sechestrului în

discuție în prezenta cerere (a se vedea supra,

pct.

26

și

28).

În opinia sa, faptul

că societatea reclamantă nu a informat Curtea cu privire la ordonanțele

menționate anterior – că își resta

bilise dreptul de proprietate asupra bunurilor

în litigiu

– ar fi constituit o exercitare abuzivă a dreptului de a introduce o

cerere. În plus, chiar și după ce guvernul a informat Curtea la 20 martie 201

9

cu privire la ordonanțele menționate anterior și această corespondență a fost

transmisă societății reclamante la 2 aprilie 2019, aceasta din urmă nu a

prezentat încă nicio explicație suficientă pentru tăcerea sa cu privire la acest

aspect

.

4

9

. Invocând motivarea Curții în cauzele

C

onstantinescu și alții împotriva

României

[(dec.) nr.

33605/03, 16 iunie 2009],

Cir împotriva României

[(dec.) nr.

52330/07, 26 ianuarie 2010] și

Jian împotriva României

[(dec.)

nr.

46640/99, 30 martie 2004], guvernul a considerat că societatea reclamantă

nu a informat Curtea cu privire la un fapt esențial și că, prin urmare, cererea

ar trebui declarată inadmisibilă în temeiul

a

rt. 35 § 3 lit.

(a) din Convenție.

(b)

Răspunsul societății reclamante

5

0

. Societatea reclamantă a susținut că nu a fost niciodată informată cu

privire la ordonanța din 16 martie 2018. La 13 martie 2019, atunci când i

-a

fost comunicată ordonanța din 6 martie 2019 (a se vedea supra,

pct.

29),

prezenta cerere formulată în fața Curții fusese deja comunicată guvernului,

acesta din urmă prezentase observații cu privire la admisibilitate și fond la 11

iunie 2019. Ulterior, la 23 iulie 2019, în conformitate cu procedu

ra și în

termenul acordat de Curte, a transmis comentarii în replică, inclusiv

observații cu privire la cele două decizii sus

-

menționate ale autorităților

naționale.

vă a

dreptului de a introduce o cerere.

(c)

Motivarea Curții

5

2

. Curtea reamintește că, în temeiul a

rt. 35 § 3 lit.

(a) din Convenție, o

plângere poate fi respinsă pentru exercitarea abuzivă a dreptului de a

introduce o cerere individua

lă în cazul în care, printre altele, s

-a întemeiat cu

bună știință pe fapte neadevărate. Informațiile incomplete și, prin urmare,

înșelătoare pot constitui, de asemenea, exercitare abuzivă a dreptului de a

introduce o cerere, în special în cazul în care in

formațiile se referă la însăși

esența cauzei și nu se oferă o explicație suficientă pentru nedivulgarea acestor

12

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

informații [a se vedea

Gross împotriva Elveției

(MC), nr. 67810/10, pct. 28,

CEDO 2014, cu trimiteri suplimentare].

53.

În speță, faptul că societatea reclamantă a așteptat până când a venit

rândul său să răspundă la observațiile guvernului pentru a prezenta informații

cu privire la cele două ordonanțe în discuție nu poate fi considerat o tentativă

de a ascunde Curții vreo informație esențială. În orice caz, Curtea observă că

esența plângerii formulate de societatea reclamantă este reprezentată de lipsa

unor garanții procedurale pentru o ordonanță care constituia o ingerință în

exercitarea dreptului său de proprietate și durata excesiv de lungă a acestei

ingerințe, care producea efecte de peste 8 ani și 8 luni, la momentul la care a

fost informată cu privire la încetarea ingerinței (a se vedea infra,

pct.

63).

În

plus, societatea reclamantă a susținut că cele două ordonanțe în discuție nu au

pus capăt ingerinței denunțate (a se vedea infra,

pct.

67).

5

4

. Curtea observă, de asemenea, că prezenta cauză diferă de cauzele

invocate de guvern (a se vedea supra, pct.

49

). Ma

i precis, două dintre aceste

cauze se referă la plângeri privind neexecutarea hotărârilor interne în care

reclamanții nu au informat Curtea că hotărârile în discuție fuseseră în fapt

executate (a se vedea

Constantinescu și alții

și

Cir

, decizii citate anterior), în

timp ce cauza

Jian

(decizie citată anterior) privea utilizarea de către reclamant

a unui document falsificat pentru a induce în eroare în mod deliberat Curtea

,

prezentând o imagine distorsionată a celei mai importante părți a cererii s

ale.

5

5

. Având în vedere cele de mai sus și constatând lipsa unei intenții

frauduloase din partea societății reclamante, Curtea respinge excepția ridicată

de guvern potrivit căreia ar fi existat o exercitare abuzivă a dreptului de a

introduce o cerere.

2.

Cu privire la epuizarea căilor de atac interne și pierderea calității

de victimă

5

6

. Guvernul a susținut că societatea reclamantă nu a epuizat căile de atac

interne disponibile în legătură cu capătul de cerere formulat în temeiul a

rt. 1

din Protocolul nr.

1 la Convenție. În opinia sa, această omisiune a antrenat,

de asemenea, pierderea calității de victimă a societății reclamante (a se vedea

în special argumentele guvernului rezumate infra, pc

t.60

–

62).

5

7

. Curtea consideră că, având în vedere circumstanțele speciale ale

cauzei, excepțiile ridicate de guvern sunt atât de strâns legate de fondul

capătului de cerere formulat de societatea reclamantă în temeiul a

rt. 1 din

Protocolul nr.

1 încât trebuie să fie conexate cu fondul.

privire la alte motive de inadmisibilitat

e

5

8

. Curtea observă că acest capăt de cerere nu

este nici în mod vădit

nefondat și nici nu este inadmisibil din unul din celelalte motive menționate

la art. 35 § 3 lit.

(a) din Convenție. Prin urmare, este necesar să fie declarat

admisibil.

13

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

B. Cu

privire la fond

1.

Argumentele părților

(a) Guvernul

5

9

. Guvernul a susținut că sechestrul aplicat asupra bunurilor societății

reclamante fusese legal. A arătat că este discutabil dacă în speță a existat o

ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al societății reclamante. La

momentul la care a fost di

spusă măsura, bunurile în litigiu –

bunurile mobil

e

găsite în posesia societății N., dintre care unele chiar fuseseră vândute unor

terți (a se vedea supra,

pct.

12)

– păreau a aparține societății N. Măsura a avut

scopul legitim de a conserva produsele infracțiunii pe durata procesului penal,

obiectivul final fiind confiscarea acestora. Guvernul a susținut că sechestrul

a fost, de asemenea, proporțional cu obiectivul urmărit în cadrul urmăr

iri

i

penale efectuate în speță, ținând seama de faptul că dreptul național prevedea

obligația de a adopta măsuri asigurătorii pentru a asigura confiscarea specială

ulterioară (a se vedea supra,

pct.

37).

6

0

. Guvernul a susținut, de asemenea, că sechestrul asupra bunurilor

societății reclamante fusese însoțit de garanții procedurale suficiente. Mai

precis, a susținut, în primul rând, că societatea reclamantă ar fi putut introduce

o cerere în fața instanțelor pentru a obține repararea pagubei morale în temeiul

art. 504 din fostul CPP sau, începând cu 1 februarie 2014, al art.

538 și 539

din noul CPP, (a se vedea supra, pct.

3

9

).

Potrivit acestor dispoziții legale,

persoanele în cazul cărora s

-au produs erori judiciare aveau dreptul de a

solicita repararea oricărei pagube suferite, inclusiv în cazul unui presupus

sechestru disproporțion

a

t asupra bunurilor lor, astfel cum reiese din exemplul

de jurisprudență prevăzut supra, la

pct.

43.

În al doilea rând, guvernul a

susținut că societatea reclamantă a avut, de asemenea, p

osibilitatea de a

solicita ridicarea sechestrului în temeiul art.

957 alin.

(1) din Codul de

procedură civilă (a se vedea supra,

pct.

4

4

).

În al treilea rând, făcând referire

la exemple

din jurisprudența instanțelor interne (a se vedea supra,

pct.

41),

guvernul a susținut că societatea reclamantă ar fi putut solicita despăgubiri de

la societatea N. sau de la cei

acuzați în cadrul procesului penal.

6

1

. Guvernul a subliniat, de asemenea, că noul CPP includea la a

rt. 250

dispoziții care permiteau terților în procedura penală să conteste în fața

instanțelor măsurile luate în cursul investigație

i (a se vedea supra, pct.

35).

bunurilor care aparțineau societății reclamante (a se vede

a supra, pct.

28).

Prin urmare, în opinia guvernului, faptele pe care se baza prezenta plângere

nu mai existau și consecințele lor – care ar fi putut cauza o posibilă încălcar

e

a Convenț

iei

– fuseseră eliminate. În aceste circumstanțe și ținând seama de

faptul că societatea reclamantă nu a formulat în fața autorităților naționale o

cerere de reparare a oricărei alte pagube suplimentare, guvernul susține că

aceasta și

-a pierdut calitatea

d

e victimă.

14

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(b) Reclamanta

6

3

. Societatea reclamantă a susținut că nu fusese parte în procesul penal și

că nu existau nici bănuieli, nici probe că bunurile sechestrate erau produse ale

infracțiunii. Sechestrul asupra bunurilor sale fusese, așadar, nelegal și

nejustificat. Având în vedere durata excesivă, sechestrul a fost, de asemenea,

disproporționat. În această privință, societatea reclamantă a susținut că

cererea sa de a fi numită custode al bunurilor sechestrate a rămas fără răspuns

(a se vedea supra, pct.

21

și

2

5

),

fiind împiedicată să se folosească de bunurile

sale, în timp ce aceleași bunuri au rămas în custodia societății N., care a făcut

profit din utilizarea lor.

6

4

. În plus, societatea reclamantă a susținut că nu a dispus de suficiente

garanții procedurale împotriva sechestrării bunurilor sale, întrucât cadru

l

juridic

național nu prevedea posibilitatea de a contesta în fața instanțelor

ordonanțele procurorului din 22 iunie și 29 octombrie 2010 (a se vedea supra,

pct.

15,

16,

33

și

34).

6

5

. Ca răspuns la afirmațiile guvernului privind neepuizarea căilor de atac

interne și pierderea calității de victimă (a se vedea supra,

pct.

60

–

62),

a

explicat că, în circumstanțele specifice ale cauzei sale, nu exista nici o cale de

atac efectivă disponibilă în sistemul juridic intern. A susținut că dispozițiile

art. 504 din fostul CPP (a se vedea supra, pct.

39)

se aplicau numai în cazul

condamnării pe nedrept sau al restrângerii ori privării

de libertate în mod

nelegal a persoanelor. A subliniat faptul că decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție din 30 ianuarie 2014, pe care guvernul și

-a întemeiat argumentele (a

se vedea supra, pct.

43)

privea o cerere de reparare a prejudiciului pentru

privare ori restrângere de libertate în mod nelegal față de care cererea de

reparare pentru presupusa sechestrare nelegală era accesorie. În ceea ce

privește a doua afirmație a guvernului referitoare la posibilitatea de a solicita

despăgubiri din partea societății N. sau de la cei acuzați în procesul penal,

societatea reclamantă a susținut că nu exista nicio dispoziție legală care să

permită despăgubirea unui terț față de procedura penală pentru prejudiciul

cauzat de o măsură asigurătorie excesiv de îndelungată dispusă de procuror

în timp ce urmărirea penală era încă în desfășurare. De asemenea,

posibilitatea de a solicita ridicarea sechestrului în temeiul art. 957 alin. (1) din

Codul de procedură civilă (a se vedea supra,

pct.

4

4

)

aparținea doar unui

suspect sau unui inculpat și numai după ce era depusă o garanție. Prin urmare,

nu avus

ese acces la această posibilitate.

6

6

. Societatea reclamantă a argumentat, de asemenea, că, chiar și după

intrarea în vigoare a noului CPP, care prevedea posibilitatea de a face

contestație în fața instanțelor împotriva ordonanțe

i d

e aplicare a sechestrului,

nu a avut la dispoziție această posibilitate, întrucât o astfel de contestație

trebuia depusă în termen de trei zile de la luarea măsurii contestate (a se vedea

supra, pct.

3

5

).

A subliniat că guvernul nu și‑a fundamentat argumentele cu

niciun exemplu de jurisprudență internă relevantă pentru situația în discuție

în speță.

15

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

7

. În plus, societatea reclamantă a susținut că sechestrul a fost

efectiv

ridicat prin ordonanța din 6 martie 2019 –

singura decizie despre care a fost

informată (a se vedea supra,

pct.

28

și

29)

– dar nu și în ceea ce privește

camionul său. În plus, bunurile sechestrate nu au fost niciodată identificate și

predate. Prin urmare, dreptul său de proprietate a continuat să fie încălcat, iar

ea a continuat să fie victimă, în sensul Convenț

iei.

2.

Motivarea Curții

(a)

Norma aplicabilă

6

8

. Din faptele cauzei, Curtea observă că „bunurile” în discuție erau bunuri

mobile sechestrate prin ordonanța DIICOT din iunie și octombrie 2010 (a se

vedea supra, pct.

15

și

1

6

).

Guvernul nu a contestat ingerința în exercitarea

dreptului de proprietate al societății reclamante asupra celor 7 vehicule

sechestrate (6

autoutilitare și un camion). Cu toate acestea, în ceea ce privește

chioșcurile, a susținut că aceste bunuri păreau a fi proprietatea altei societăți,

care încheiase contracte de vânzare-

cumpărare valabile în privința acestora (a

se vedea supra

, 12,

13

și

59

).

Curtea observă că, în c

onformitate cu contractele

de leasing încheiate pentru chioșcuri, societatea reclamantă a rămas

proprietarul acestora (a se vedea supra, pct.

9).

În plus, în urma neîndeplinirii

obligațiilor contractuale de către utilizator, societatea reclamantă a solicitat

restituirea chioșcurilor (a se vedea supra,

pct.

1

1

).

Curtea observă, de

asemenea, că societatea reclamantă a comunicat procurorului existența

dreptului său de proprietate asupra chioșcurilor sechestrate la 23 noiembrie

2010 (a se vedea supra, pct.

1

8

)

și că contractele de vânzare

-

cumpărare

menționate de guvern au fost anulate în cadrul unei proceduri judecătorești (a

se vedea supra, pct.

2

6

).

Prin urmare, sechestrul denunțat putea fi

considerat

o ingerință în exercitarea dreptului societății reclamante la respectarea

bunurilor sale în ceea ce privește cele 7 vehicule, precum și cele 779 de

chioșcuri.

6

9

. În continuare, Curtea subliniază că

a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 cuprin

de

trei norme distincte: prima normă, prevăzută în prima teză a primului

paragraf, este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a

doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează lipsirea

de propriet

ate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al

doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul de a reglementa

folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata

impozitelor ori a altor contribuții

, sau a amenzilor. Cele trei norme nu sunt

totuși „distincte” în sensul că nu sunt interconectate. A doua și a treia normă

se referă la cazuri speciale de ingerință în exercitarea dreptului la respecta

rea

bunurilor și, prin urmare, ar trebui interpretate î

n lumina principiului general

consacrat la prima normă [a se vedea, printre multe altele,

AGOSI împotriva

Regatului Unit

, 24 octombrie 1986, pct. 48, Seria A nr.

108, și

Centro Europa

16

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7 S.r.l. și Di Stefano împotriva Italiei

(MC), nr. 38433/09, pct. 185, CEDO

2012].

7

0

. Curtea observă că sechestrul asupra bunurilor instituit în cursul

procesului penal este, în principiu, o măsură care reprezintă o restrângere

temporară a utilizării acestora și nu implică un transfer de proprietate. A

cest

raționament a determinat Curtea să considere sechestrul drept o măsură de

reglementare a folosinței bunurilor [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Forminste

r

Enterprises Limited

, citată anterior,

pct.

63, și

Iordăchescu împotriv

a

României

, (dec.), nr. 32889/09, pct.

37 și 38, 23 mai 2017; a se vedea, de

asemenea,

a contrario

,

Andonoski împotriva Fostei Republici Iugoslave a

Macedoniei

, nr.

16225/08, pct.

30, 17

septembrie 2015 și

B.K.M. Lojistik

Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi împotriva Sloveniei

, nr. 42079/12, pct. 38,

17 ianuarie 2017, în care s-

a considerat că sechestrul a constituit o lipsire de

proprietate din cauza caracterului său permanent, care a presupus un transfer

definitiv al dreptului de proprietate, fără posibilitatea unei recuperări]. Or,

în

speță, măsura care a afectat chioșcurile și autoutilitarele societății reclamante

a durat aproape 9 ani și, chiar și după ridicarea acesteia, autoritățile nu au

identificat bunurile și nu le

-

au restituit societății reclamante. În plus, pentru

camionul p

retins a fi deținut de societatea reclamantă, situația continuă să

fie

incertă după 10 ani.

7

1

. În aceste condiții, Curtea consideră că nu este necesar să adopte o

poziție clară cu privire la chestiunea normei de la a

rt. 1 din Protocolul nr. 1,

în temeiul căreia cauza trebuie examinată, întrucât principiile care guvernează

chestiunea justificării sunt în mod substanțial identice, ceea ce implică

legitimitatea scopului oricărei ingerințe, precum și proporționalitate

a

ingeri

nței și menținerea unui just echilibru (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Denisova și Moiseyeva împotriva Rusiei

, nr.

16903/03, pct

.

55, 1 aprilie

2010).

(b) Cu

privire la respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1

(i)

Cu privire la întrebarea dacă ingerința era prevăzută de lege

7

2

. Curtea reamintește că a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 prevede, mai presus de

toate, că orice ingerință a unei autorități publice în exercitarea dreptului la

respectarea bunurilor trebuie să se facă în condițiile prevăzute de lege: a doua

teză a primului paragraf autorizează lipsirea de proprietate „în condițiile

prevăzute de lege”; paragraful al doilea acordă statelor dreptul de reglementa

folosința bunurilor prin adoptarea de „legi”. În plus, statul de drept, care

este

unul dintre principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este

inerent tuturor articolelor Convenției. Rezultă că necesitatea de a determina

dacă a fost menținut un just echilibru între cerințele interesului general al

comunității și cerinț

a de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei

devine relevantă numai după ce s

-

a stabilit că ingerința contestată îndeplinea

cerința de legalitate și nu era arbitrară [a se vedea

Beyeler împotriva Italiei

17

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(MC), nr. 33202/96, pct. 108, 2000

–I CEDO, ș

i

Iordăchescu

, decizie citată

anterior, pct. 39, cu trimiterile suplimentare].

7

3

. Revenind la prezenta cauză, Curtea observă că sechestrul asupra

bunurilor societății reclamante a fost dispus în temeiul a

rt. 24

1

și al

a

rt. 25 din

Legea nr.

656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum

și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării

terorismului, art. 13 din Legea nr.

39/2003 privind prevenirea și combaterea

criminalității organizate și

art. 163 din fostul CPP (a se vedea supra, pct.

15,

16,

37,

38

și

33).

În temeiul cadrului juridic sus-

menționat, luarea unor măsuri

asigurătorii precum sechestrul era obligatorie pentru infracțiunile aflate în

curs de investigare în speță (a se vedea supra,

pct.

3

7

).

Curtea observă, de

asemenea, că sechestrul a fost justificat de necesitatea de a asigura confiscarea

specială ulterioară pentru a recupera produsele infracțiunii și pentru a garanta

plata amenzii aplicate (a se vedea supra, pct.

15

și

1

6

).

Dispozițiile privind

confiscarea specială prevăzute la a

rt. 118

lit.

a) și e) din Codul penal î

n

vigoare la momentul faptelor permiteau confiscarea bunurilor produse sau

obținute prin săvârșirea unei infracțiuni, cu alte cuvinte a produselor

infracțiunii, fără a preciza dacă era vorba doar despre bunurile care aparțin

făptuitorului (a se vedea supra

, pct.

3

8

).

Însă, în această privință, Curtea

consideră, astfel cum a hotărât în numeroase ocazii, că nu este sarcina sa de a

se substitui instanțelor interne și că în primul rând autoritățile interne, în

special instanțele, trebuie să soluționeze problemele de interpretare și aplicare

a dreptului intern (a se vedea, printre multe alte altele,

Pine Valley

Developments Ltd și alții împotriva Irlandei

, 29 noiembrie 1991, pct.

52,

Seria A nr.

222; și

S.C. Antares Transport S.A. și S.C. Transroby S.R.L.

împotriva României

, nr. 27227/08, pct. 42, 15 decembrie 2015).

7

4

. În opinia Curții, acest aspect este strâns legat de întrebarea dacă a fost

menținut un just echilibru între mijloacele utilizate pentru sechestrarea

bunurilor societății reclamante și scopul urmărit. Prin urmare, Curtea

consideră că nu este necesar să se stabilească dacă cadrul juridic intern

invocat în speță putea,

în abstracto

, să constituie un temei juridic previzibil

pentru ingerința contestată și va continua examinarea cauzei, c

oncentrându

-

se asupra întrebării dacă ingerința a urmărit un scop legitim și dacă au existat

suficiente garanții procedurale.

(ii)

Cu privire la urmărirea unui scop legi

tim

7

5

. În ceea ce privește legitimitatea scopului urmărit prin sech

estrul

contestat, Curtea observă că măsura era parte a unui cadru legislativ care viza

intensificarea luptei împotriva spălării banilor (a se vedea supra,

pct.

37-

38).

Sechestrul a implicat bunuri considerate necesare de autorități pentru a

recupera produsele infracțiunii și pentru a asigura confiscarea ulterioară a

acestora (a se vedea supra, pct.

15,

16

și

19

).

Prin urmare, măsura sechestrului

în prezenta cauză a fost luată în interesul general de a garanta că folosirea

bunurilor în

cauză nu aduce beneficii inculpaților în detrimentul comunității

18

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Phillips împotriva Regatului Unit,

nr. 41087/98,

pct. 52,

CEDO 2001-

VII). În concluzie, măsura urmărea un

interes general a cărui importanță a fost deja subliniată în mai multe hotărâri

ale Curții (a se vedea, de exemplu,

Raimondo împotriva Italiei

, 22 februarie

1994, pct.

30, Seria A nr.

281-A;

Riela împotriva Italiei

, nr.

52439/99, 4

septembrie 2001;

Grifhorst împotriva Franței

, nr. 28336/02, pct. 92-93, 26

fe

bruarie 2009 și

Michaud împotriva Franței

, nr. 12323/11, pct. 123, CEDO

2012).

(iii)

Cu privire la proporționalitatea ingerinței

7

6

. Prin urmare, se pune întrebarea dacă, în circumstanțele cauzei, măsura

era proporțională cu scopul urmărit, cu alte cuvinte, dacă a fost menținut un

just echilibru între cerințele de interes general și protejarea dreptului societății

reclamante la respectarea bunurilor sale, în special prin asigurarea unor

proceduri care să acorde societății reclamante posibilitatea rezonabilă

de a

-

și

prezenta cauza în fața autorităților responsabile [a se vedea

AGOSI

, citată

anterior, pct.

55, Seria A nr.

108, și

Arcuri împotriva Italiei

(dec.),

nr. 52024/99, 2001

–

VII CEDO].

privește justul echilibru care trebuie asigurat între mijloacele

utilizate pentru sechestrarea bunurilor societății reclamante și obiectivul

legitim sus-

menționat, Curtea observă că, în această privință, conținutul

observațiilor societății reclamante

pune

sub semnul întrebării durata măsurii

și lipsa controlului jurisdicțional (a se vedea supra,

pct.

63

–

67).

7

8

. Curtea a observat în numeroase rânduri că, deși a

rt. 1 din Protocolul

nr.

1 nu conține cerințe procedurale explicite, procedurile judiciare care

privesc dreptul la respectarea bunurilor trebuie să acorde persoanei o

posibilitat

e rezonabilă de a sesiza autoritățile competente cu cauza sa pentru

a contesta efectiv măsurile care constituie o ingerință în exercitarea

drepturilor garantate de această dispoziție. Prin urmare, o ingerință în

exercitarea drepturilor prevăzute la a

rt. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate avea

nicio legitimitate în lipsa unei proceduri contradictorii care să respecte

principiul egalității armelor, permițând discutarea aspectelor care sunt

importante pentru soluționarea cauzei. Pentru a se asigura că această condiție

este îndeplinită, procedurile aplicabile ar trebui luate în considerare dintr

-o

perspectivă generală [a se vedea

G.I.E.M. S.R.L. și alții împotriva Italiei

(MC), nr.

1828/06 și alte două cereri,

pct. 302, 28 iunie 2018].

n speță, guvernul a susținut că sechestrul a fost însoțit de garanții

procedurale, întrucât societatea reclamantă dispusese de diverse posibilități

de a sesiza un organ independent cu cauza sa, dar nu le-a utilizat (a se vedea

supra, pct.

60

și

61).

8

0

. În primul rând, în ceea ce privește procedura prevăzută la a

rt. 504 din

fostul CPP (art. 538

și 539 din noul CPP), Curtea observă că din modul de

formulare (a se vedea supra, pct.

3

9

)

și din interpretarea dată de către

instanțele interne, astfel cum reiese din exemplul transmis d

e guvern (a se

19

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

vedea supra, pct.

4

3

),

aceasta este o cale pusă la dispoziție în mod special

persoanelor condamnate pe nedrept sau private de libertate în mod nelegal. În

mod evident, nu a

cesta era cazul societății reclamante.

8

1

. În al doilea rând, guvernul a susținut că societatea reclamantă avusese,

de asemenea, posibilitatea de a solicita ridicarea sechestrului în temeiul

art. 957 alin.

(1) din Codul de procedură civilă. Curtea observă, alături de

societatea reclamantă, că Curtea Constituțională a explicat în decizia

prezentată de guvern (a se vedea supra,

pct.

4

4

)

că această posibilitate era

p

u

să la dispoziție unui suspect sau unui inculpat ale cărui bunuri fuseseră

sechestrate și numai după ce acesta dădea o garanție suficientă, deschizând

un depozit care să acopere întreaga valoare a datoriei sau plătind întreaga

datorie. Cu toate acestea, soc

ietatea reclamantă nu era nici suspectă, nici

inculpată în procesul penal. Presupunând chiar că dispozițiile sus

-

menționate

erau aplicabile societății reclamante, care nu era parte în procesul penal,

Curtea observă că, pentru a putea solicita ridicarea sec

hestrului, ar fi trebuit

să acopere datoria cauzată de infracțiunile în curs de investigare. În aceste

circumstanțe, este îndoielnic dacă dispozițiile de mai sus pot fi considerate o

posibilitate rezonabilă pentru societatea reclamantă de a contesta măsura

sechestrului.

8

2

. Guvernul a susținut, de asemenea, că societatea reclamantă ar fi putut

solicita despăgubiri de la societatea N. sau de la cei acuzați în cadrul

procesului penal. În această privință, Curtea observă că toate exempl

ele

prezentate de guvern în susținerea acestui argument (a se vedea supra,

pct.

4

1

și

42

) se

referă la cauze aflate în faza de judecată, spre deosebire de prez

enta

cauză, în care nici un suspect nu fusese încă adus în fața instanțelor.

8

3

. În speță, sechestrul a fost dispus de către procuror în cadrul

procedurilor penale inițiate împotriva unor terți. Societatea reclamantă nu era

parte la aceste proceduri și, potrivit cadrului juridic în vigoare la momentul

aplicării sechestrului, nu putea contesta măsura în cauză în fața instanțelor (a

se vedea supra, pct.

20,

33

și

3

4

).

Este adevărat că în 2014 au intrat în vigoare

noi dispoziții de drept penal care prevăd posibilitatea de a contesta măsuri

precum cele în speță în fața instanțelor (a se vedea supra,

pct.

35).

Cu toate

acestea, noile dispoziții au introdus, de asemenea, un termen

-

limită pentru

formularea unor astfel de contestații (trei zile de la luarea măsurii), iar

guvernul nu a prezentat niciun exemplu de jurisprudență în care instanțele

int

erne au examinat, după 2014, contestații împotriva măsurilor dispuse de

procurori în temeiul fostului CPP formulate de terți în cursul urmăririi penale.

Hotărârea din 21 septembrie 2016 transmisă de guvern privește o cauză în

care ancheta s-

a finalizat și, prin urmare, nu este similară cu prezenta cauză

(a se vedea supra, pct.

42).

8

4

. În sfârșit, Curtea amintește că, în situațiile care priveau confiscarea, a

hotărât că o acțiune în despăgubire formulată împotriva făptuitorului genera

o nouă incertitudine pentru un proprietar

bona fide

deoarece făptuitorul putea

fi considerat insolvabi

l. Acțiunea în despăgubire nu a fost considerată ca

20

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

oferind unor proprietari

bona fide

suficiente posibilități de a sesiza autoritățile

naționale competente cu cauzele lor (a se vedea

B.K.M. Lojistik Tasimacilik

Ticaret Limited Sirketi

, citată anterior,

pct. 50

,

cu trimiteri suplimentare).

Caracterul general al argumentului invocat de guvern în prezenta cauză nu

oferă Curții o bază suficientă pentru a se îndepărta de constatările sus

-

menționate.

urtea consideră că guvernul nu a

făcut dovada modului în care căile sus

-

menționate ar fi putut oferi o reparație

adecvată pentru cererile societății reclamante. Rezultă că excepția ridicată

de

guvern privind neepuizarea căilor de atac interne (a se vedea s

upra, pct.

56)

trebuie respinsă

.

8

6

. Guvernul a susținut de asemenea că, întrucât sechestrul a fost ridicat și

nu a fost formulată o cerere de reparare a pagubei în fața autorităților

naționale, societatea reclamantă și

-

a pierdut calitatea de victimă (a se vedea

supra, pct.

6

2

).

În această privință, Curtea observă că sechestrul a fost dispus

iniți

al la 22 iunie 2010 (a se vedea supra, pct.

16

)

și a fost ridicat în mod

oficial pentru toate chioșcurile la 6 martie 2019 (a se vedea supra,

pct.

28).

Prin urmare, a durat peste 8 ani și 8 luni. În plus, potrivit societății reclamante

(a se vedea supra, pct.

30

și

6

7

),

chiar și după ce măsura a fost ridicată,

autoritățile nu au identificat bunurile în cauză și nu le

-au restituit

proprietarului de drept. De asemenea, nu a fost luată nicio decizie cu privire

la camio

n, care, și acesta, nu a fost restituit societății reclamante. În această

întreagă perioadă, societatea reclamantă a fost lipsită de posibilitatea de a se

folosi de bunurile sale și/sau de a contesta în fața unei instanțe sechestrul

aplicat asupra acestora

și nicio dispoziție legală specifică sau exemplu de

jurisprudență nu permite să se concluzioneze că ar fi putut obține repararea

pagubei ca urmare a ingerinței în exercitarea dreptului său de proprietate (a

se vedea supra, pct.

8

5

).

Prin urmare, nu se poate concluziona că societatea

reclamantă și

-

a pierdut calitatea de victimă; rezultă că și excepția ridicată de

guvern în această privință (a se vedea supra,

pct.

5

6

) tr

ebuie respinsă.

8

7

. Curtea recunoaște importanța desfășurării de investigații în cazul

presupuselor infracțiuni economice grave, la fel ca în prezenta cauză, cu

diligența necesară pentru a se asigura că infracțiunile sunt examinate în mod

corespunzător și că procedurile sunt finalizate în mod legal. Cu toate acestea,

pe baza considerentelor sus-

menționate și ținând seama, în special, de durata

sechestrului aplicat asupra bunurilor apa

rținând societății reclamante și de

valoarea considerabilă a acestor bunuri, precum și de lipsa unei posibilități de

a contesta efectiv măsura impusă în cadrul procesului penal în care nu a fost

parte, Curtea constată că nu s

-

a menținut un just echilibru în prezenta cauză

între interesul general al societății și interesele societății reclamante, întrucât

aceasta din urmă a fost obligată să suporte o sarcină excesivă (a se vedea,

mutatis mutandis,

Forminster Enterprises Limite

d

, pct.

77;

Denisova și

Moiseyeva

, pct.

64;

B.K.M. Lojistik Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi

,

pct. 52, toate citate anterior).

21

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

8

. În consecință, a fost încălcat a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție.

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 7 DIN

CONVENȚI

E

8

9

. Societatea reclamantă s

-

a plâns că sechestrul asupra bunurilor sale a

constituit o pedeapsă aplicată fără temei în dreptul intern. A invocat a

rt. 7 d

in

Convenție, care prevede la primul paragraf:

„Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în m

omentul în

care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național și

internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care

era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.”

9

0

. Guvernul a respins ideea că măsura sechestrului dispusă de procuror în

cursul urmăririi penale în cauză constituia o „pedeapsă” și a susținut că a

rt. 7

nu era aplicabil.

reamintește că termenul „pedeapsă” de la a

rt.

7 are un înțeles

autonom. Pentru a asigura eficiența protecției conferite prin acest articol,

Curtea trebuie să rămână liberă să treacă dincolo de aparențe și să aprecieze

ea însăși dacă o anumită măsură constituie în esență o „pedeapsă” în sensul

acestei dispoziții. Formularea a

rt. 7 §

1, teza a doua, indică faptul că punctul

de plecare al oricărei aprecieri a existenței unei „pedepse” este dacă măsura

în cauză este aplicată în urma unei decizii potrivit căreia o persoană este

vinovată de săvârșirea unei infracțiuni. Cu toate acestea, există și alți factori

care ar putea fi, de asemenea, luați în calcul ca relevanți în această privință,

respectiv natura și scopul măsurii în cauză; încadrarea sa în temeiul dreptu

lui

național; procedurile implicate în luarea și implementarea măsurii; și

severitatea acesteia (a se vedea

G.I.E.M

.

S.R.L. și alții

, citată anterior,

pct. 210

și 211, și

Welch împotriva Regatului Unit

, 9 februarie 1995, pct.

27 și

2

8,

Seria A nr. 307-A).

9

2

. În plus, Curtea reamintește jurisprudența sa consacrată potrivit căreia,

în cazurile care implică instituirea sechestrului și confiscarea bunurilor

reclamanților în cadrul proceselor penale în ceea ce privește terți, o astfel de

procedură nu privește o „acuzație în materie penală” împotriva reclamanțil

or

[a se vedea

Yildirim împotriva Italiei

(dec.), nr. 38602/02, CEDO 2003-IV;

Bowler International Unit împotriva Franței

, nr.

1946/06, pct. 67, 23 iulie

2009; și

AEI Investment Ind

ustry S.R.L. și alții împotriva României

(Comitetul) (dec.), nr.

17910/15 și alte șase cereri,

pct. 38, 11 februarie 2020].

9

3

.

În speță, societatea reclamantă nu fusese niciodată acuzată sau găsită

vinovată de instanțele române de săvârșirea vreunei infracțiuni. Prin urmare,

nu se poate concluziona că sechestrul în discuție în speță a presupus o

constatare a vinovăției ulterioare unei acuzații în materie penală, prin urmare

nu a constituit o „pedeapsă” în sensul a

rt.

7 din Convenție

(a se vedea,

mutatis

mutandis

,

AEI Investment Industry S.R.L. și alții

, pct.

38, și

Yildirim

, decizii

citate anterior). Dispoziția menționată nu este, așadar, aplicabilă în speță.

22

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

4

. Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil

ratione materiae

cu

dispozițiile Convenției și trebuie respins în conformitate cu a

rt. 35 §

3 și

din Convenție.

III.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

C

onvenție prevede

:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul,

o reparație echitabilă.”

9

6

. Societatea reclamantă a solicitat următoarele sume cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul material:

- 2 337

000 EUR reprezentând valoarea celor 779 chioșcuri, astfel c

um a

rezultat în urma unui raport contabil de evaluare;

- 199 920 EUR reprezentând valoarea celor 6 autoutilitare, astfel cum a

rezultat din facturile de cumpărare;

- 38 000 EUR reprezentând valoarea camionului, astfel cum a rezultat din

factura de cumpăr

a

re.

9

7

. De asemenea, societatea reclamantă a solicitat 10

000 EUR cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul moral. În plus, a solicitat 7

500 de euro cu titlu

de cheltuieli de judecată în procedura în fața Curții și a depus facturi

în

susținerea acestei pretenții.

9

8

. În sfârșit, societatea reclamantă și

-a exprimat disponibilitatea de a

ajunge la un acord cu guvernul pârât.

9

9

. Guvernul a considerat că pretenția societății reclamante era excesivă,

nejustificată și a argumentat că o compensație suficientă pentru orice

prejudiciu suferit ar reprezenta-

o constatarea unei încălcări. În plus, a solicitat

Curții să ramburseze numai cheltuielile de judecată suportate în mod efectiv

și necesar ș

i rezonabile din punct de vedere al cuantumu

lui.

1

00

. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că nu se

poate pronunța asupra aspectului aplicării a

rt.

41 din Convenție. În

consecință, va rezerva pronunțarea în totalitate cu privire la acest aspect și va

stabili procedura ulterioară, ținând seama de posibilitatea încheierii unui

acord între statul pârât și societatea reclamantă [a

rt. 75 § 1 din Regulamentul

Curții – a se vedea, de exemplu, și,

mutatis mutandis

,

G.I.E.M. S.R.L.

și alții,

citată anterior, punctul 324). Curtea invită guvernul și societatea reclamantă

să comunice, în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii,

în conformitate cu art.

44 §

2 din Convenție, orice acord la care ar putea

ajunge.

23

HOTĂRÂREA CREDIT EUROPE LEASING IFN S.A. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Unește cu fondul

excepțiile preliminare ridicate de Guvern privind

neepuizarea căilor de atac interne și pierderea calității de victimă și le

respinge

;

2.

declară

admisibil capătul de cerere formulat în teme

iul art.

1 din

Protocolul nr.

1 și inadmisibile celelalte capete de cerere;

3.

hotărăște

că a fost încălcat a

rt. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenție;

4.

hotărăște

că nu se poate pronunța cu privire la aspectul aplicării a

rt. 41;

în consecință

,

(a)

rezervă pronunțare

a asupra acestui aspect în întregime;

(b)

invită guvernul și societatea reclamantă să comunice Curții, în term

en

de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitat

e

cu art. 44 §

2 din Convenție, propriile observații scrise în materie și,

în special, cu privire la orice acord la care ar putea ajunge

;

(c)

rezervă pronunțarea privind procedura ulterioară și deleagă

președintelui Camerei competența de soluționare, în cazul în care este

necesar.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 21 iulie 2020, în

temeiul art. 77 §

2 și

§

3 din Regulamentul Curții.

Hasan Bakırc

ı

Yonko Grozev

Grefier adjunc

t

Președinte

24