J.C. ET AUTRES c. BELGIQUE

Comunicat la 12 februarie 2018 A DOUA SECȚIUNE RĂSPUNS n 11625/17 J.C. și altele împotriva Belgiei introduse la 2 februarie 2017 CU PRIVIRE LA LEFFARE Reclamanții, în număr de douăzeci și patru, se plâng că au fost victime ale abuzului sexual care ar fi fost săvârșit în cadrul bisericii catolice din Belgia. În fața instanțelor interne, au fost depuse cereri de despăgubire, printr-o singură operă de citat, de către patru dintre reclamanți. Primul reclamant, R.V., a declarat că acționează în nume propriu și în numele și în contul altor 35 de victime (dintre care și douăzeci de solicitanți în fața Curții). Această acțiune civilă colectivă demasca modul în care biserica se confruntase cu problematica cunoscută a abuzului sexual în sânul său. Pe de o parte, ea era îndreptată împotriva Sfântului Scaun ca comitent În conformitate cu art. 1384 din Codul civil, în temeiul articolului 1382 din Codul civil era introdusă acțiunea împotriva unui arhiepiscop și a celor doi predecesori ai săi, precum și împotriva mai multor episcopi și a două asociații catolice. În octombrie 2013, Tribunalul de Primă Instanță din Gand s-a declarat fără jurisdicție pentru a judeca cererile îndreptate împotriva San Marino, pe baza imunităii de jurisdicie a statelor. În acest sens, Tribunalul a respins argumentul reclamaiilor întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenie, în măsura în care dreptul lor de acces la o instană ar fi încălcat din acest motiv. În al doilea rând, întrucât diferitele cereri depuse nu erau conexe, instanța a examinat numai prima cerere depusă, și anume cea de R.V., în nume propriu, și a amânat examinarea celorlalte treizeci și opt de cereri până când acestea au fost puse separat în funcție. Citarea la cererea R.V. a fost ulterior declarată nulă, pe motiv că nu menționa faptele concrete pe care se baza cererea sa. Pe la cererea celor patru solicitanți, printre care R.V., declarând acțiune în numele său și, de asemenea, în numele altor 32 de victime, instanța de apel, printr-o hotărâre din 25 februarie 2016, a confirmat hotărârea pronunțată, sub rezerva unei reformulări a deciziei privind cheltuielile de judecată. La 3 august 2016, un avocat al Curții de Casație a emis părților un aviz negativ cu privire la șansele de succes ale unui eventual recurs în casație. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng în fața Curții de o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță prin faptul că nu au reușit să-i facă pe civili să-și exprime obiecțiile împotriva Sfântului Scaun prin jocul teoriei imunității statelor. Având în vedere acordarea imunității de jurisdicție în cazul Sfântului Scaun în cazul în care faptele care stau la baza acesteia sunt reglementate în conformitate cu inculpații art. 3 din Convenție, reclamanții au fost supuși unei restricții disproporționate a dreptului lor de a avea acces la o instanță, garantate prin art. 1 din Convenție (a se vedea în special Jones și alte Regate Unite, nr. 34356/06 și 40528/06, CEDH 2014) Al-Adsani c. Regatul Unit [GC], n 35763/97, CEDO 2001 XI; Fogarty c. Regatul Unit [GC], n 37112/97, CEDH 2001 XI (extract) și McElhinney c. Irlanda [GC], n 31253/96, CEDO 2001 XI (extract) În special, având în vedere acțiunea civilă a reclamanților împotriva Sfântului Scaun, aplicarea principiului imunității jurisdicționale a statului în speță corespunde normelor de drept internațional general recunoscute în materie de imunitate a statelor în momentul faptelor din speță

Communiquée le 12 février 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

11625/17

J.C. et autres

contre la Belgique

introduite le 2 février 2017

OBJET DE L’AFFAIRE

Les requérants, au nombre de vingt-quatre, se plaignent d’être victimes d’abus sexuels qui auraient été commis au sein de l’Église catholique en Belgique.

Devant les juridictions internes, des demandes en indemnisation furent introduites, par un même et unique exploit de citation, par quatre des requérants. Le premier des demandeurs, R.V., déclara agir en son nom propre et également au nom et pour le compte de trente-cinq autres victimes (dont vingt également requérants devant la Cour). Cette action civile collective dénonçait la manière structurellement déficiente avec laquelle l’Église avait fait face à la problématique connue d’abus sexuel en son sein. Elle était dirigée, d’une part, contre le Saint-Siège en tant que «

commettant

» des évêques sur base de l’article 1384 du Code civil. D’autre part, l’action était introduite, sur base de l’article 1382 du Code civil, contre un archevêque et ses deux prédécesseurs ainsi que contre plusieurs évêques et deux associations catholiques.

Par un jugement du 1

er

octobre 2013, le tribunal de première instance de Gand se déclara sans juridiction pour juger les demandes dirigées à l’encontre du Saint-Siège, sur le fondement de l’immunité de juridiction des États. Il rejeta à cet égard l’argument des requérants tiré de l’article 6 § 1 de la Convention en ce que leur droit d’accès à un tribunal serait violé de ce fait. Ensuite, considérant que les diverses demandes introduites n’étaient pas connexes, le tribunal procéda seulement à l’examen de la première demande introduite, à savoir celle de R.V., en son nom propre, et ajourna l’examen des trente-huit autres demandes jusqu’à ce que celles-ci furent mises séparément au rôle. La citation à la requête de R.V. fut ensuite déclarée nulle, au motif qu’elle ne mentionnait pas les faits concrets sur lesquelles sa demande était fondée.

Sur l’appel des quatre demandeurs, dont R.V., déclarant agir en son nom et également au nom de trente-deux autres victimes, la cour d’appel, par un arrêt du 25 février 2016, confirma le jugement entrepris, sous réserve d’une réformation de la décision sur les frais de justice.

Le 3 août 2016, un avocat à la Cour de cassation donna aux parties un avis négatif quant aux chances de succès d’un éventuel pourvoi en cassation.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent devant la Cour d’une violation de leur droit d’accès à un tribunal en ce qu’ils n’ont pas pu faire valoir au civil leurs griefs contre le Saint-Siège par le jeu de la théorie de l’immunité des États.

QUESTIONS AUX PARTIES

Eu égard à l’octroi de l’immunité de juridiction au Saint-Siège en l’espèce – affaire dont les faits sous-jacents relèvent selon les requérants de l’article 3 de la Convention –, les requérants ont-t-ils subi une limitation disproportionnée de leur droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article

6

§

1 de la Convention (voir notamment,

Jones et autres

c.

Royaume-Uni

, n

os

34356/06 et 40528/06, CEDH 2014

;

Al-Adsani c.

Royaume-Uni

[GC], n

o

35763/97, CEDH 2001

‑

XI;

Fogarty c. Royaume-Uni

[GC], n

o

37112/97, CEDH 2001

‑

XI (extraits), et

McElhinney c. Irlande

[GC], n

o

31253/96, CEDH 2001

‑

XI (extraits)

?

Plus particulièrement, eu égard à l’action civile des requérants dirigée à l’encontre du Saint-Siège, l’application du principe de l’immunité juridictionnelle de l’État en l’espèce correspond-elle aux règles de droit international généralement reconnues en matière d’immunité des États au moment des faits de l’espèce

?