ALıNAK împotriva Turciei

Comunicată la 6 martie 2018

SECȚIUNEA A DOUA

Cererea nr. 8054/10 Mahmut ALINAK împotriva Turciei introdusă la 13 martie 2009

OBIECTUL CAUZEI

Cererea privește o declarație de presă, făcută de către reclamant, responsabil local al unui partid politic la Kars, prin care acesta denunța o intervenție polițienească pe care o considera violentă și efectuată în timpul unei adunări organizate de partidul său. Persoana interesată afirma în declarația sa, printre altele, următoarele: „agenții care au săvârșit acest atac terorist au fost mai sălbatici decât animalele de pradă (...). Nu este posibil să fie calificate drept oameni aceste creaturi care își cumpără pâinea datorită impozitelor noastre (...).

Locul acestor creaturi, care ar trebui [în mod normal] să fie responsabile de securitatea [noastră], este în realitate la ospiciu". La finalul unei proceduri civile, instanțele l-au condamnat pe reclamant la plata de daune-interese, considerând că s-a adus atingere drepturilor de personalitate ale reclamantului, un agent de poliție de la direcția de siguranță din Kars, care afirma că aparținea corpului forțelor speciale care efectuase intervenția polițienească în cauză. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului său la libertatea de exprimare ca urmare a condamnării sale la plata de daune-interese. În plus, invocând art. 6 și 13 din Convenție, persoana interesată susține că respingerea recursului său de către Curtea de Casație, pe motiv că valoarea litigiului era sub cuantumul stabilit pentru utilizarea acestui recurs, constituie o încălcare a dreptului său de acces la o instanță.

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

1. A existat o atingere adusă libertății de exprimare a reclamantului și în special dreptului său de a comunica informații sau idei, în sensul art. 10 §1 din Convenție? 2. În caz afirmativ, această atingere era prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 10 §2, ținând cont în special de conținutul declarației de presă litigioase și de circumstanțele care înconjoară această declarație? În special, au efectuat instanțele interne, în deciziile lor, o punere în balanță adecvată, cu respectarea criteriilor stabilite de jurisprudența Curții, între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la respectarea reputației sale (Axel Springer AG c. Germaniei [MC], nr. 39954/08, §§ 89-95, 7 februarie 2012, Von Hannover c. Germaniei (nr. 2) [MC], nr. 40660/08 și 60641/08, §§ 108-113, CEDO 2012; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associés c. Franței [MC], nr. 40454/07, § 93, CEDO 2015 (extrase))?

3. Imposibilitatea pentru reclamant de a formula recurs împotriva hotărârii de primă instanță constituie o piedică disproporționată adusă dreptului său de acces la o instanță în sensul art. 6 din Convenție (a se vedea Bayar și Gürbüz c. Turciei, nr. 37569/06, §§ 45-49, 27 noiembrie 2012)?

Communiquée le 6 mars 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 8054/10 Mahmut ALINAK contre la Turquie introduite le 13 mars 2009

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne une déclaration de presse, faite par le requérant, responsable local d’un parti politique à Kars, par laquelle celui-ci dénonçait une intervention policière, selon lui, violente et effectuée pendant un rassemblement que son parti avait organisé. L’intéressé affirmait dans sa déclaration, entre autres, ce qui suit : « les agents qui ont perpétré cette attaque terroriste étaient plus sauvages que les animaux prédateurs (...). Il n’est pas possible de qualifier d’humains ces créatures qui achètent du pain grâce à nos impôts (...).

La place de ces créatures, qui sont [normalement] censés être responsables de [notre] sécurité, est en réalité l’asile d’aliénés ». À l’issue d’une procédure civile, les tribunaux condamnèrent le requérant au paiement des dommages-intérêts en estimant qu’il avait été porté atteinte aux droits de la personnalité du demandeur, un agent de police de la direction de sûreté de Kars, qui affirmait appartenir au corps des forces spéciales qui avait effectué l’intervention policière en question. Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit à la liberté d’expression en raison de sa condamnation au paiement des dommages-intérêts. En outre, invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, l’intéressé soutient que le rejet de son pourvoi par la Cour de cassation au motif que la valeur du litige restait en deçà du montant fixé pour l’usage de ce recours constitue une méconnaissance de son droit d’accès à un tribunal.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention ? 2. Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 compte tenu notamment du contenu de la déclaration de presse litigieuse et des circonstances entourant cette déclaration ? En particulier, les juridictions internes ont-elles effectué, dans leurs décisions, une mise en balance adéquate, dans le respect des critères établis par la jurisprudence de la Cour, entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa réputation ( Axel Springer AG c. Allemagne [GC], no 39954/08, §§ 89-95), 7 février 2012, Von Hannover c. Allemagne (no 2) [GC], nos 40660/08 et 60641/08, §§ 108 ‑ 113, CEDH 2012 ; voir également Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France [GC], no 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extraits)) ? 3. L’impossibilité pour le requérant de former un pourvoi contre le jugement de première instance constitue-t-elle une entrave disproportionnée à son droit d’accès à un tribunal au sens de l’article 6 de la Convention (voir Bayar et Gürbüz c. Turquie , n o 37569/06, §§ 45 à 49, 27 novembre 2012) ?