KAZAN c. TURQUIE

Comunicat la 9 martie 2018 A DOUA RĂSPUNSURI nr. 9009/13 Turgut KAZAN împotriva Turciei, introdusă la 16 ianuarie 2013 OBIECTUL L Prin această declarație, difuzată pe mai multe canale de televiziune, reclamantul susținea că procurorul Republicii, O.Ș., care îl urmărea pe clientul său, a încercat să confiște sacii care conțineau elementele de probă referitoare la ancheta penală în cauză, chiar dacă Consiliul Superior al Magistraturăi i-a luat competențele privind procedura în cauză. Reclamantul a declarat că O.Ș. era procurorul-șef al Republicii, susținând că activitățile pe care acesta le desfășura ca procuror al Republicii erau ilegale și ilegale și constituiau un abuz de putere.

În urma unei proceduri civile introduse de O.Ș., instanțele l-au condamnat pe reclamant la plata daunelor-interese, considerând că, în ochii publicului, expresia Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a libertății sale de exprimare din cauza condamnării sale la plata daunelor-interese. A fost încălcată libertatea de exprimare a reclamantului, în special dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 10 alineatul (1) din Convenție? În acest sens, a fost această încălcare prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 alineatul (2), ținând seama în special de conținutul declarației în litigiu a reclamantului și de circumstanțele referitoare la această declarație?

În special, instanțele interne au efectuat, în deciziile lor, o balanță adecvată, în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la respectarea reputației sale (Axel Springer AG c. Germania [GC], nr 39954/08, § 89-95), 7 februarie 2012, Von Hannover c. Germania (n [GC], n 40660/08 și 60641/08, § 108 113, CEDO 2012; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, § 93, CEDO 2015 (extracte))

Communiquée le 9 mars 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 9909/13 Turgut KAZAN contre la Turquie introduite le 16 janvier 2013

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne une déclaration de presse émanant du requérant, avocat au barreau d’Istanbul, et représentant d’un ancien procureur de la République, İ.C., qui faisait l’objet à l’époque des faits d’une enquête judiciaire. Par cette déclaration, diffusée sur plusieurs chaînes de télévision, le requérant alléguait que le procureur de la République, O.Ș., qui poursuivait son client, avait tenté de confisquer les sacs contenant les éléments de preuve relatifs à l’enquête pénale en question, alors même que le Conseil supérieur de la Magistrature lui avait ôté ses compétences concernant la procédure en cause. Le requérant qualifiait O.Ș. de « procureur militant », et soutenait que les activités que celui-ci entreprenait en tant que procureur de la République étaient illégales et irrégulières et constituaient un abus de pouvoir.

À l’issue d’une procédure civile intentée par O.Ș., les tribunaux condamnèrent le requérant au paiement des dommages-intérêts en estimant que, aux yeux de l’opinion publique, l’expression « militant » sous-entendait une appartenance à une organisation terroriste et que, de ce fait, son utilisation avait porté atteinte aux droit de la personnalité du demandeur. Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant dénonce une atteinte à sa liberté d’expression en raison de sa condamnation au paiement des dommages-intérêts.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention ? 2. Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 compte tenu notamment du contenu de la déclaration litigieuse du requérant et des circonstances entourant cette déclaration ? En particulier, les juridictions internes ont-elles effectué, dans leurs décisions, une mise en balance adéquate, dans le respect des critères établis par la jurisprudence de la Cour, entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa réputation ( Axel Springer AG c. Allemagne [GC], n o 39954/08, §§ 89-95), 7 février 2012, Von Hannover c. Allemagne (n o 2) [GC], n os 40660/08 et 60641/08, §§ 108 ‑ 113, CEDH 2012 ; voir également Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France [GC], n o 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extraits)) ?