AKAYDIN c. TURQUIE

Comunicat la 18 noiembrie 2020 Publicat la 7 decembrie 2020 SECȚIUNEA a doua Cerere nr 23332/20 Mustafa AKAYDIN împotriva Turciei introdusă la 11 iunie 2020 Cererea se referă la o procedură civilă în despăgubire intentată de către președintele Republicii Turcia, care a fost prim-ministru la momentul faptei, împotriva reclamantului, primarul d mailului Antalya și membru al partidului principal al opoziției la momentul faptei, în care acesta din urmă a fost condamnat să plătească reclamantului daune-interese de o sumă de 6 000 de lire turcești (aproximativ 2 207 de euro la momentul faptelor), din cauza conținutului unui discurs ținut la 19 mai 2013 cu ocazia sărbătorii comemorării lui Atatürk, a tineretului și a sportului.

Nu vrem nici un prim-ministru care să aibă frâiele în mâinile lui Obama, nici un prim-ministru care să fie măturat la toaletă când munca lui se va termina. Vrem un bărbat adevărat. Noi dorim libertate pentru intelectualii noștri, comandanții noștri, jurnaliștii noștri, Silvini, Hasdal și Sincan (...) Tribunalul de Mare Instanță din Ankara, condamnându-l pe reclamant să plătească daune, a considerat că afirmațiile reclamantului depășeau limitele criticii și aduc atingere drepturilor personalității reclamantului. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre considerând că a fost conformă cu procedura și cu legea. Curtea Constituțională, pe de altă parte, a declarat inadmisibilă acțiunea individuală a reclamantului pe motiv că Õ nu și-a justificat suficient afirmația de încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare, furnizând explicații detaliate cu privire la criteriile care trebuie luate în considerare în punerea în balanță a intereselor implicate.

A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului și, în special, dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 10 alineatul (1) din convenție În acest context, a fost această încălcare prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 alineatul (2), având în vedere în special statutul și funcțiile părților interesate, contextul, natura și conținutul discursului în litigiu al reclamantului și cuantumul daunelor și dobânzilor (a se vedea Tușalp c. Turcia, nr. 32131/08 și 41617/08, § 47-50, 21 februarie 2012 și mutatis mutandis Uzan c. Turcia, 30569/09, § 40 și 46-48, 20 martie 2018) În special, instanțele interne, și anume instanțele civile și Curtea Constituțională, au efectuat, în deciziile lor, o punere în balanță adecvată, cu respectarea criteriilor stabilite de jurisprudența Curții, între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la respectarea vieții sale private ( Axel Springer AG c. Germania [GC], n 39954/08, § 89-95, 7 februarie 2012 și Von Hannover c. Germania (n [GC], n 40660/08 și 60641/08, § 108 113, CEDH 2012; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extracturi))

Communiquée le 18 novembre 2020 Publié le 7 décembre 2020

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 23332/20 Mustafa AKAYDIN contre la Turquie introduite le 11 juin 2020

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne une procédure civile en dommages et intérêts intentée par l’actuel président de la République de la Turquie, qui était Premier ministre à l’époque des faits, contre le requérant, maire d’Antalya et membre du principal parti d’opposition à l’époque des faits, à l’issue de laquelle, ce dernier a été condamné à payer au demandeur des dommages et intérêts d’un montant de 6 000 livres turques (environ 2 207 euros à l’époque des faits), en raison du contenu d’un discours qu’il avait prononcé le 19 mai 2013 lors de la célébration de la fête de la commémoration d’Atatürk, de la jeunesse et du sport. Le discours litigieux se lisait comme suit : « (...) Nous ne voulons pas un premier ministre dont les rênes sont aux mains d’Obama.

Nous ne voulons pas non plus un premier ministre qui sera balayé aux toilettes lorsque son travail sera fini. Nous voulons un vrai homme. Un vrai homme. Nous ne voulons pas non plus une patrie dirigée depuis Kandil ou İmralı. En voulons-nous trop ? Nous voulons la liberté pour nos intellectuels, nos commandants, nos journalistes, Silivri, Hasdal et Sincan (...) » Le tribunal de grande instance d’Ankara, en condamnant le requérant à payer des dommages et intérêts, a estimé que les propos du requérant dépassaient les limites de la critique et portaient atteinte aux droits de la personnalité du demandeur. La Cour de cassation a confirmé ce jugement en considérant qu’il était conforme à la procédure et à la loi.

La Cour constitutionnelle, quant à elle, a déclaré irrecevable le recours individuel du requérant au motif que l’intéressé n’avait pas suffisamment étayé son allégation de violation de son droit à la liberté d’expression en apportant des explications détaillées sur les critères à prendre en compte dans la mise en balance entre les intérêts en jeu.

QUESTIONS AUX PARTIES

Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2, eu égard notamment aux statuts et fonctions des intéressés, au contexte, à la nature et au contenu du discours litigieux du requérant et au montant des dommages et intérêts (voir Tușalp c. Turquie , n os 32131/08 et 41617/08, §§ 47-50, 21 février 2012, et mutatis mutandis Uzan c. Turquie , n o 30569/09, § 40 et 46-48, 20 mars 2018) ? En particulier, les juridictions internes, à savoir les tribunaux civils et la Cour constitutionnelle, ont-elles effectué, dans leurs décisions, une mise en balance adéquate, dans le respect des critères établis par la jurisprudence de la Cour, entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée ( Axel Springer AG c. Allemagne [GC], n o 39954/08, §§ 89-95, 7 février 2012, et Von Hannover c. Allemagne (n o 2) [GC], n os 40660/08 et 60641/08, §§ 108 ‑ 113, CEDH 2012 ; voir également Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France [GC], n o 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extraits)) ?