Bernardino Silvestre împotriva Portugaliei

Comunicat la 13 martie 2018 CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 72157/14 Nelson Alexandre BERNARDINO SILVESTRE împotriva Portugaliei depusă la 5 noiembrie 2014 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la cererea de concediu de închisoare a reclamantului care nu are succes. La 23 septembrie 2014, Tribunalul de la Lisabona pentru Execuția Sancțiunilor a respins cererea din cauza faptului că concediul, în cazul în care ar fi acordat, „nu ar oferi nici o perspectiva de succes”. Nici un recurs nu impune această decizie. Dacă cererea ar fi fost acordată, procurorul public ar fi avut dreptul de a depune un recurs. 1 din Convenția, în temeiul șefului său civil, aplicabil procedurii în acest caz?

În special, reclamantul deține un „drept” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Boulois c. Luxemburg [GC], nr. 37575/04, §§ 90-94, CEDO 2012)? În cazul în care art. 6 § 1 era aplicabil, a fost respectat dreptul reclamantului de a avea acces la o instanță, având în vedere că singurul recurs posibil în astfel de cazuri este aparent cel al procurorului public în cazul în care cererea a fost acordată? Este această asimetrie procedurală compatibilă cu principiul de „igualtate a armelor” inerent cu noțiunea de o audiere echitabilă în sensul articolului 6 § 1 din Convenție?

Communicated on 13 March 2018

FOURTH SECTION

Application no. 72157/14 Nelson Alexandre BERNARDINO SILVESTRE against Portugal lodged on 5 November 2014

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the applicant’s unsuccessful application for prison leave. On 23 September 2014 the Lisbon Tribunal for the Execution of Penalties dismissed the application on the ground that the leave, if granted, “would not offer any prospect of success”. No appeal lay against this decision. Had the application been granted, however, the public prosecutor would have been entitled to lodge an appeal. QUESTIONS tO THE PARTIES 1. Was Article 6 § 1 of the Convention under its civil head applicable to the proceedings in the present case? In particular, did the applicant possess a “right” for the purposes of Article 6 § 1 of the Convention (see Boulois v. Luxembourg [GC], no. 37575/04, §§ 90 to 94, ECHR 2012)? 2. If Article 6 § 1 was applicable, was the applicant’s right to access to a court respected, given that the only appeal possible in such cases is apparently that of the public prosecutor in case the application was granted?

Is this procedural asymmetry compatible with the principle of “equality of arms” inherent in the notion of a fair hearing for the purposes of Article 6 § 1 of the Convention?