Comunicat la 20 martie 2018 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 8372/10 DEMOKRAT PARTICIPAT împotriva Turciei introdusă la 27 ianuarie 2010 EXPOSAT DEFICIENTUL, Demokrat Party, este un partid politic al cărui sediu social este situat în Ankara. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Célen și S.G. Oral, avocați în Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În urma alegerilor din 3 noiembrie 2002, lista Anavatan Partsi (ANAP), un partid politic turc fondat în 1983, al cărui sediu social se afla în Ankara, a obținut 5,13% din voturile exprimate. %, candidații săi nu au fost aleși. Dintre cele optsprezece partide care au participat la aceste alegeri, numai Adalet ve Kalk.nma Partsi (AKP) și Cumhuriyet Halk Partsi (CHP) au reușit să treacă bara de 10 %. În urma unor defecțiuni ale deputaților aleși pe alte liste, la 17 martie 2005, a început să fie reprezentat în Adunarea Națională de către trei deputați și, la 1 Legea nr. 5341 din 29 aprilie 2005, publicată în Jurnalul Oficial din 7 mai 2005, a abrogat articolul provizoriu 16 din Legea nr. 2820, care prevedea că partidele politice care erau reprezentate de cel puțin trei deputați în Parlament și care aveau dreptul de a participa la alegeri erau eligibile pentru a beneficia de asistența financiară din partea statului. La 6 martie 2006, AANAP a solicitat Ministerului de Finanțe să beneficieze de asistență financiară pentru anul fiscal 2006 prevăzut pentru partidele politice prin art. 68 din Constituție. Această cerere a fost respinsă de Ministerul de Finanțe la 7 martie 2006. 2820, pe baza căreia partidul era eligibil pentru acordarea ajutorului financiar, fusese abrogat la 7 mai 2005 prin art. 1 din Legea nr. 5341. Prima acțiune în anulare introdusă de către AANAP La o dată necunoscută, la Tribunalul Administrativ și Consiliul de Stat. La 12 iulie 2006, Tribunalul Administrativ din Ankara a dat câștigul de cauză societății AANAP și a anulat decizia de respingere a cererii Ministerului de Finanțe. În special, Tribunalul a constatat că AANAP a îndeplinit condițiile de eligibilitate înainte de abrogarea articolului provizoriu 16 din Legea nr. La 25 aprilie 2007, Consiliul de Stat a infirmat această hotărâre. 10. La 9 iulie 2007, instanța administrativă din Ankara a respins cererea AANAP pe motiv că decizia Ministerului de Finanțe era conformă cu legislația. LAANAP s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri, conținând argumentele prezentate în fața primei instanțe. 12. Prin hotărârea pronunțată la 16 octombrie 2008, cu patru voturi împotrivă, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea atacată, considerând că aceasta fusese pronunțată în conformitate cu legea și procedura. În deciziile lor respective, Tribunalul Administrativ și Consiliul de Stat au constatat că articolul provizoriu 16 din Legea nr. 2820, pe baza căruia partidul în cauză era eligibil pentru ajutorul financiar menționat anterior, fusese abrogat la 7 mai 2005 prin art. 1 din Legea nr. 5341, că noua lege nu conținea nicio dispoziție tranzitorie care să permită acordarea unui astfel de ajutor și că condițiile necesare pentru acest ajutor, care se bucurau anual, nu erau îndeplinite de partidul reclamant pentru anul 2006. 13. La 19 iunie 2009, Consiliul de Stat a respins acțiunea prin încuviințarea hotărârii pronunțate de către persoana interesată. A doua acțiune în anulare introdusă de AANAP 14. În ianuarie 2007, AANAP a introdus o altă acțiune în anulare în fața instanței administrative. Indicând că a acordat un drept la ajutor financiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 5341, acesta susținea în special că art. 1 din Legea nr. 5341 era contrar articolului 68 din Constituția din 1982 și avea dreptul dobândit la acest ajutor financiar până la viitoarele alegeri. 15. Prin hotărârea din 30 iulie 2007, Curtea Constituțională a decis că art. 1 din Legea nr. 5341 putea fi considerat compatibil cu Constituția (E. 2007/59, K. 2007/75 16. Printr-o hotărâre din 25 decembrie 2007, Tribunalul Administrativ a respins recursul AANAP pe motiv că acesta nu avea un drept dobândit decât până la sfârșitul anului fiscal 2005 și că nu îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 2820 privind partidele politice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 5341.17. În cele din urmă, la 18 noiembrie 2009, Consiliul de Stat a respins acțiunea în rectificare formulată de AANAP. 18. În termen de 31 octombrie 2009, la congresul său major, la AANAP a decis să fuzioneze cu partidul solicitant, Demokrat Party, sub numele acestuia din urmă. Dreptul și practica internă relevante 19. Dreptul și practica internă și textele internaționale relevante în acest caz sunt descrise în mare parte în hotărârea Özgürlük ve Dayan Electroluxșma Partsi (ÖDP) c. Turcia 7819/03, §§ 13-20, CEDH 2012). Constituția 20. Ultimul paragraf al articolului 68 din Constituție prevede că Legea definește principiile aplicabile asistenței financiare acordate partidelor politice, precum și contribuțiilor membrilor acestora și donațiilor pe care le primesc Legea privind partidele politice 21. În conformitate cu articolul provizoriu 1 din Legea nr. 2820 privind partidele politice (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 3032 din 17 iunie 1984), statul oferă asistență financiară (a cărei valoare totală este de 2/5000 EUR) din bugetul său) partidelor politice reprezentate în Parlament, în funcție de voturile exprimate în favoarea lor în timpul alegerilor parlamentare anterioare. Condițiile de eligibilitate pentru asistența financiară au fost de a fi participat la alegerile parlamentare și de a fi depășit pragul național (10). Prin articolul provizoriu 13 din Legea nr. 2820 (adăugat la 9 aprilie 1987, prin legea nr. 3349) s-a recunoscut faptul că partidele politice care nu au participat la alegerile parlamentare anterioare aveau, de asemenea, dreptul la asistență financiară, cu condiția ca acestea să fie reprezentate de un grup în Parlament la data intrării în vigoare a acestei legi. Printr-un nou alineat adăugat la articolul provizoriu 1 din Legea 2820 prin legea nr. 3470 din 7 august 1988, partidele politice nereprezentate în Parlament au, de asemenea, dreptul la acest ajutor, cu condiția să fi obținut cel puțin 7 % din voturile exprimate în timpul alegerilor anterioare. La 31 octombrie 1990, prin Legea nr. 3673, articolul provizoriu 16 a fost adăugat la Legea nr. 2820. Conform acestui articol, partidele reprezentate de cel puțin 10 deputații în Parlamentul European, chiar dacă nu au participat la alegerile anterioare, aveau dreptul la asistență financiară. La 24 martie 1992, articolul provizoriu 16 a fost modificat. De acum înainte, partidele reprezentate de cel puțin trei deputați în Parlament erau, de asemenea, eligibile pentru acest ajutor. La 29 aprilie 2005, Legea nr. 5341 a abrogat articolul provizoriu 16 din Legea 2820. 22. Ajutorul financiar acordat partidelor politice este triplat în anul alegerilor parlamentare și dublat în anul alegerilor municipale. Jurisprudența constituțională 23. Prin hotărârea din 20 noiembrie 2008, Curtea Constituțională din Turcia a respins, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate invocată în fața sa de instanța administrativă din Ankara, potrivit căreia pragul de 7 % impus de Legea privind partidele politice pentru acordarea ajutorului de stat era discriminatoriu, deci neconstituțional. Pentru a se pronunța astfel, Comisia a considerat că partidele politice aveau ca obiectiv, printre altele, obținerea sprijinului alegătorilor pentru a participa la guvern și pentru a contribui astfel la exprimarea opiniei poporului. Aceasta a concluzionat că partidele n Õ care au obținut un sprijin suficient din partea corpului electoral nu au contribuit la exprimarea opiniei poporului în aceeași măsură ca și partidele politice puternice cu un sprijin popular mai larg. Comisia a respins teza potrivit căreia criteriul privind gradul de contribuție a partidelor la viața politică democratică utilizată în scopul atribuirii ajutorului public nu era obiectiv, echitabil și proporțional. 24. La rândul lor, judecătorii minoritari ai Curții Constituționale au considerat în special că pragul de 7 % a fost prea mare (acesta corespundea cu aproape trei milioane de voturi în cadrul referendumului din 2007), favorizând în mod nedrept partidele politice care îl depășeau, că criteriul de Invocând articolele 11 și 14 din convenție, partidul reclamant susține că, refuzând asistența financiară solicitată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 5341 și prin acordarea acestui ajutor altor partide politice, autoritățile naționale au adus atingere libertății sale de asociere și au dat dovadă de discriminare în locul său; consideră că această discriminare creează o inegalitate a șanselor între diferitele partide politice implicate în campania electorală în favoarea celor care beneficiază de asistența financiară în cauză În opinia sa, acestora din urmă li se acordă într-adevăr o resursă de finanțare importantă, care le-ar privilegia într-un mod nedrept (în special prin încălcarea dispozițiilor privind nediscriminarea prevăzute de Constituție și de convenție) în raport cu alte partide politice implicate în alegeri. În circumstanțele speciale ale cauzei, eliminarea din 2006 a dreptului la plată pentru partidele politice reprezentate de cel puțin trei deputați în parlament și respingerea cererii părții solicitante de asistență financiară pentru anul 2006 au încălcat dreptul părții reclamante la libertatea de asociere (art. 11 din Convenție) sau dreptul acesteia de a participa la alegeri libere în condiții care asigură libera exprimare a poporului asupra alegerii corpului legislativ (art. 3 din Protocolul nr. În circumstanțele speciale ale cauzei, eliminarea din 2006 a dreptului la plată pentru partidele politice reprezentate de cel puțin trei deputați în parlament și respingerea cererii părții solicitante de asistență financiară pentru anul 2006 au constituit o discriminare a părții reclamante față de partidele politice care pot beneficia în continuare de acest ajutor financiar (art. 14 din Convenția combinată cu art. 11 din Convenție și/sau art. 3 din Protocolul nr.
Communiquée le 20 mars 2018
Requête n
o
8372/10
contre la Turquie
introduite le 27 janvier 2010
1.
Le requérant,
Demokrat Parti
, est un parti politique dont le siège social est situé à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M
es
S.G.
Oral, avocats à Ankara.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
À l’issue des élections du 3 novembre 2002, la liste de
Anavatan Partisi
(ANAP), un parti politique turc fondé en 1983, dont le siège social se trouvait à Ankara, recueillit 5,13
% des suffrages exprimés. Ce parti n’ayant pas franchi le seuil national de 10
%, ses candidats ne furent pas élus. Sur les dix-huit partis ayant participé à ces élections, seuls
Adalet ve Kalkınma Partisi
(AKP) et
Cumhuriyet Halk Partisi
(CHP) réussirent à franchir la barre des 10 %.
4.
Suite à des défections de députés élus sur d’autres listes, le 17
mars 2005, l’ANAP commença à être représenté au sein de l’Assemblée nationale par trois députés et, le 1
er
avril 2005, par dix députés.
5.
La loi n
o
5341 du 29 avril 2005, publiée au Journal officiel du 7
mai 2005, abrogea l’article provisoire 16 de la loi n
o
2820, lequel prévoyait que les partis politiques qui étaient représentés par au moins trois députés au Parlement et qui avaient le droit de participer aux élections étaient éligibles pour bénéficier de l’aide financière de l’État.
6.
Le 6 mars 2006, l’ANAP demanda au ministère des Finances à bénéficier de l’aide financière, pour l’année fiscale de 2006, prévue pour les partis politiques par l’article 68 de la Constitution. Cette demande fut rejetée par le ministère des Finances le 7 mars 2006. Il fut notamment rappelé que l’article provisoire 16 de la loi de la loi n
o
2820, sur le fondement duquel le parti était éligible à l’aide financière, avait été abrogé le 7 mai 2005 par l’article 1
er
de la loi n
o
5341.
1.
Le premier recours en annulation introduit par l’ANAP
7.
À une date inconnue, l’ANAP forma un recours en annulation contre la décision du ministère des Finances. Ce recours donna lieu à plusieurs décisions du tribunal administratif d’Ankara («
le tribunal administratif
») et du Conseil d’État.
8.
Le 12 juillet 2006, le tribunal administratif d’Ankara donna gain de cause à l’ANAP et annula la décision de rejet de demande du ministère des Finances. Il constata notamment que l’ANAP remplissait les conditions de l’éligibilité avant l’abrogation de l’article provisoire 16 de la loi n
o
2820, qu’il avait désormais un droit acquis qui lui donnait le droit de bénéficier annuellement de l’aide financière jusqu’aux prochaines élections législatives.
9.
Le 25 avril 2007, le Conseil d’État infirma ce jugement.
10.
Le 9 juillet 2007, le tribunal administratif d’Ankara rejeta la demande de l’ANAP au motif que la décision du ministère des Finances était conforme à la législation.
11.
L’ANAP se pourvut en cassation contre ce jugement, en reprenant son argumentation présentée devant la première instance.
12.
Par un arrêt rendu le 16 octobre 2008, par quatre voix contre une, le Conseil d’État confirma le jugement attaqué, en considérant qu’il avait été rendu conformément à la loi et à la procédure. Dans leurs décisions respectives, le tribunal administratif et le Conseil d’État constataient que l’article provisoire 16 de la loi n
o
2820, sur le fondement duquel le parti en question était éligible à l’aide financière susmentionnée, avait été abrogé le 7
mai 2005 par l’article 1
er
de la loi n
o
5341, que la nouvelle loi ne contenait aucune disposition transitoire permettant l’allocation d’une telle aide, et que les conditions requises pour cette aide, qui s’appréciaient annuellement, n’étaient pas remplies par le parti demandeur pour l’année 2006.
13.
Le 19 juin 2009, le Conseil d’État rejeta le recours en rectification d’arrêt formulé par l’intéressé.
2.
Le deuxième recours en annulation introduit par l’ANAP
14.
En janvier 2007, l’ANAP intenta un autre recours en annulation devant le tribunal administratif. Indiquant qu’il bénéficiait d’un droit à l’aide financière avant l’entrée en vigueur de la loi n
o
5341, il soutenait en particulier que l’article 1
er
de la loi n
o
5341 était contraire à l’article 68 de la Constitution de 1982 et qu’il avait un droit acquis à cette aide financière jusqu’aux prochaines élections.
15.
Par un arrêt du 30 juillet 2007, la Cour constitutionnelle décida que l’article 1
er
de la loi n
o
5341 pouvait passer pour compatible avec la Constitution (E. 2007/59, K.
2007/75).
16.
Par un jugement du 25 décembre 2007, le tribunal administratif rejeta le recours de l’ANAP au motif que celui-ci n’avait un droit acquis que jusqu’à la fin de l’année fiscale de 2005 et qu’il ne remplissait pas les conditions prévues par la loi n
o
2820 sur les partis politiques, modifiée par la loi n
o
5341.
17.
Finalement, le 18 novembre 2009, le Conseil d’État rejeta le recours en rectification formé par l’ANAP.
18.
Dans l’intervalle, le 31 octobre 2009, lors de son grand congrès, l’ANAP avait décidé de fusionner avec le parti requérant,
Demokrat Parti
, sous le nom de ce dernier.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
19.
Le droit et la pratique internes et les textes internationaux pertinents en l’espèce sont en grande partie décrits dans l’arrêt
Özgürlük ve Dayanıșma Partisi (ÖDP) c. Turquie
(n
o
1.
La Constitution
20.
Le dernier alinéa de l’article 68 de la Constitution énonce que «
l’Etat accorde aux partis politiques une aide financière suffisante et équitable
» et que «
la loi définit les principes applicables à l’aide financière accordée aux partis ainsi qu’aux cotisations de leurs membres et aux libéralités qu’ils reçoivent
».
2.
La loi sur les partis politiques
21.
Selon l’article provisoire 1
er
de la loi n
o
2820 sur les partis politiques (tel que modifié par la loi n
o
3032 du 17 juin 1984), l’État fournit une aide financière (dont le montant global s’élève à 2/5000
e
de son budget) aux partis politiques représentés au Parlement, en fonction des suffrages exprimés en leur faveur lors des précédentes élections législatives. Les conditions de l’éligibilité à l’aide financière étaient d’avoir participé aux élections parlementaires et d’avoir franchi le seuil national (10
%).
Par l’article provisoire 13 de la loi n
o
2820 (ajouté le 9 avril 1987, par la loi n
o
3349) il a été admis que les partis politiques qui n’avaient pas participé aux précédentes élections législatives avaient également droit à l’aide financière à condition qu’ils fussent représentés par un groupe au Parlement à la date de l’entrée en vigueur de cette loi.
Par un nouveau paragraphe ajouté à l’article provisoire 1
er
de la loi
n
o
2820 par la loi n
o
3470 du 7 août 1988, les partis politiques non représentés au Parlement ont aussi droit à cette aide pourvu qu’ils aient obtenu 7
% au moins des suffrages exprimés lors des précédentes élections.
Le 31 octobre 1990, par la loi n
o
3673, l’article provisoire 16 a été ajouté à la loi n
o
2820.Selon cet article, les partis représentés par au moins 10
députés au Parlement, même s’ils n’ont pas participé aux précédentes élections, avaient droit à l’aide financière. Le 24 mars 1992, l’article provisoire 16 a été modifié. Désormais les partis représentés par au moins 3
députés au Parlement étaient également éligibles à cette aide.
Le 29 avril 2005, la loi n
o
5341 a abrogé l’article provisoire 16 de la loi
n
o
2820.
22.
L’aide financière accordée aux partis politiques est triplée dans l’année des élections législatives et doublée dans l’année des élections municipales.
3.
La jurisprudence constitutionnelle
23.
Par un arrêt du 20 novembre 2008, la Cour constitutionnelle turque rejeta, à la majorité, une exception d’inconstitutionnalité soulevée devant elle par le tribunal administratif d’Ankara, selon laquelle le seuil de 7
% imposé par la loi sur les partis politiques pour l’attribution de l’aide de l’Etat était discriminatoire, donc inconstitutionnel. Pour se prononcer ainsi, elle considéra que les partis politiques avaient notamment pour objectif d’obtenir le soutien des électeurs afin de participer au gouvernement et de contribuer ainsi à l’expression de l’opinion du peuple. Elle en déduisit que les partis n’ayant pas obtenu un soutien suffisant du corps électoral ne contribuaient à l’expression de l’opinion du peuple dans la même mesure que les partis politiques forts d’un soutien populaire plus large. Elle rejeta la thèse selon laquelle le critère du degré de contribution des partis à la vie politique démocratique employé aux fins de l’attribution de l’aide publique n’était pas objectif, équitable et proportionné.
24.
Pour leur part, les juges minoritaires de la Cour constitutionnelle estimèrent notamment que le seuil de 7
% était trop élevé (il correspondait à près de trois millions de suffrages lors du référendum de 2007), qu’il favorisait injustement les partis politiques qui le dépassaient, que le critère de «
la contribution à l’expression de l’opinion du peuple
» était subjectif et qu’il enfreignait le principe de l’État de droit.
25.
Invoquant les articles 11 et 14 de la Convention, le parti requérant soutient que, en refusant l’aide financière sollicitée en raison de l’entrée en vigueur de la loi n
o
5341 et en allouant cette aide à d’autres partis politiques, les autorités nationales ont porté atteinte à sa liberté d’association et fait preuve de discrimination à son endroit. Il estime que cette discrimination crée une inégalité des chances entre les différents partis politiques participant à la campagne électorale au profit de ceux bénéficiant de l’aide financière en question
: selon lui, ces derniers se voient en effet octroyer une ressource de financement importante, qui les privilégierait d’une façon injuste (et ce, notamment, en violation des dispositions établies en matière de non-discrimination par la Constitution et par la Convention) par rapport aux autres partis politiques participant aux élections.
1.
Dans les circonstances particulières de la cause, la suppression à partir de l’année 2006 du droit à l’aide financière pour des partis politiques représentés par au moins trois députés au parlement et le rejet de la demande de la partie requérante d’aide financière pour l’année 2006 ont-ils violé le droit de la partie requérante à la liberté d’association (article 11 de la Convention) ou son droit à participer à des élections libres dans des conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif (article 3 du Protocole n
o
1)
?
2.
Dans les circonstances particulières de la cause, la suppression à partir de l’année 2006 du droit à l’aide financière pour des partis politiques représentés par au moins trois députés au parlement et le rejet de la demande de la partie requérante d’aide financière pour l’année 2006 ont-ils constitué une discrimination de la partie requérante par rapport aux partis politiques pouvant continuer à bénéficier de cette aide financière (article 14 de la Convention combiné avec l’article 11 de la Convention et/ou l’article 3 du Protocole n
o
1)
?