CtEDO 05.10.2004 Auto

DEMIR c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.10.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DEMIR c. TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 3921/98 prezentate de Fehmi DEMIR și de Partidul Democrației și Evoluției și a cererii nr. 39974/98 prezentate de Refik KARAKO și de Partidul Democrației și Evoluției împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 5 octombrie 2004 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președintele Türmen Casadevall Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și al dlui O'Boyle, grefier de secțiune, având în vedere cererile sus-menționate depuse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 noiembrie 1997 și, respectiv, la 5 noiembrie 1996, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie FAHMI DEmir și Refik Karakoç, sunt resortisanți turci, născuți în 1957 și, respectiv, 1953, și își au reședința în Ankara și și-au prezentat cererea în nume propriu, precum și în numele partidului DDP. "Demokrasi ve De.ișim părtinim părtinitori" - Partidul Democrației și Evoluției, de mai jos Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 3 aprilie 1995, DDP-ul a fost întemeiat și declarația aferentă a fost depusă la Ministerul de Interne. Programul său includea, printre altele, următoarele pasaje: Administrația Federată kurdă care a apărut în Irakul de Nord imediat după războiul din Golf este o nouă situație pentru regiune. Kurzii care au luptat împotriva regimului de asuprire din Irak (...) au fondat în sfârșit un parlament și un guvern cu sprijinul internațional și și-au exprimat voința de a înființa o Federație kurdo-Araba. Trebuie să respectăm voința kurzilor și ca administrația kurdă să fie recunoscută în toată lumea.... Turcia trebuie să înțeleagă noua situație și să opteze pentru politici realiste pentru rezolvarea problemelor regiunii; aceste politici trebuie să se bazeze pe principii de drept internațional și nu pe violență și opresiune. Unul dintre motivele acestei presiuni este problema kurdă, așa cum au spus chiar fondatorii Republicii, care au fost marcați în 1923, în granițele Republicii Turce, trăiau turci, kurzi și alte grupuri etnice. Liderii au evitat, încă de la început, să înființeze o structură politică și administrativă care să corespundă realității etnice și pluralității culturale și lingvistice a țării; ei au lucrat pentru a asimila structurile etnice și pentru a le "turciza" cu forță; această politică de oprimare nu a răspuns așteptărilor celor care au urmat-o. ; Dimpotrivă, aceasta a dus la o serie de insurecții kurde (...). Și astăzi, problema kurde este prima problemă care ocupă actuala Turcia. Politica de opresiune a kurzilor a întărit militarismul și a condus, de asemenea, la o limitare a drepturilor și libertăților turcilor. Liderii armatei s-au considerat întotdeauna adevărații stăpâni ai țării, superiori administrației civile și au preluat puterea prin lovituri de stat de fiecare dată când și-au simțit poziția slăbită. Junta militară din 12 septembrie, asuprind în același timp forțele democratice, a crezut că poate rezolva aceste probleme prin stabilirea unui regim de interdicții numit Constituție, care este în vigoare în prezent, dar care nu a făcut decât să agraveze problemele. Turcia nu a cunoscut niciodată o democrație adevărată în această țară, ci doar o caricatură a acesteia. Astăzi, sistemul pluralist parlamentar și administrația civilă sunt doar iluzorii. ; el este lipsit de puterea sa legislativă. Țara este condusă de decretele-lege ale guvernului și în conformitate cu instrucțiunile Consiliului de Securitate Națională care este sub influența generalilor. (...) În aceste condiții, ar fi derizoriu să se vorbească despre suveranitatea poporului în Turcia. Aceasta nu poate fi suveranitatea poporului decât într-o țară în care drepturile și libertățile fundamentale sunt cu adevărat garantate, unde toate straturile populației se pot asocia liber, unde parlamentul este alcătuit dintr-un sistem de alegeri democratice, care ar permite reprezentarea echilibrată a tuturor acestor straturi (...) Acesta este un stat de poliție... ; atmosfera politică a țării este sufocantă; Turcia are nevoie de pace și democrație; acestea nu pot fi obținute decât printr-o soluție pașnică la problema kurdă bazată pe egalitate.... Și motivul principal al crizei economice este astăzi politica greșită în ceea ce privește problema kurdă, climatul de violență pe care acesta îl provoacă și prețul economic greoi, care este plătit. Aceaceasta este o cifră uriașă pentru Turcia, care este suficientă pentru a explica cauza esențială a crizei economice actuale. (...) Pentru ca pacea să se instaureze în Turcia, pentru o democrație reală și pentru o dezvoltare economică, soluționarea problemei kurde este indispensabilă. Această rezoluție nu se poate realiza prin violență și presiune, ci doar prin mijloace pacifiste. Partidul nostru este pentru coexistența fraternă a turcilor și a kurzilor și acest lucru nu se poate realiza decât prin încetarea politicii de asuprire desfășurată până în prezent, prin recunoașterea drepturilor kurzilor în conformitate cu principiile de drept și cu convențiile internaționale care leagă Turcia (...). În acest scop, ar trebui ca mai întâi armele să fie oprite și să se creeze un teren liber de discuții pentru rezolvarea problemei, iar toate partidele politice trebuie să-și poată exprima opiniile în această privință și să-și prezinte programele fără restricții, astfel încât populația să poată alege liber între aceste opinii. Politica de asimilare a limbii și culturii kurde trebuie să ia sfârșit (...). Dispozițiile necesare pentru libera practică a limbii kurde în toate domeniile, inclusiv în emisiunile de radio și de televiziune, precum și în demersurile oficiale (...). Prin actul din 5 iunie 1995, procurorul general aproape de Curtea de Casație ( Procurorul general a intentat în fața Curții Constituționale turce o acțiune în dizolvare a DDP. Referindu-se la pasajele citate din programul partidului politic în cauză, procurorul general i-a reproșat că a încălcat Constituția și Legea nr. 2820 privind partidele politice. În opinia sa, afirmarea existenței unui popor kurd separat, alături de națiunea turcă, care avea drepturi și libertăți proprii, aducea atingere integrității teritoriale, unității națiunii și limbii oficiale a statului. Invocând articolele 11 alineatul (2) și 17 din Convenție, procurorul general a afirmat că aceste dispoziții nu interziceau restricționarea libertății de asociere în vederea protejării securității naționale, a securității publice și a apărării ordinii. La 28 iulie 1995, avocații partidului reclamant au prezentat observațiile lor scrise preliminare și au menținut că dizolvarea DDP a fost solicitată la două luni după instituția sa astfel încât să nu fi putut exercita nicio activitate politică. Ei au afirmat că programul partidului politic nu propunea decât o soluționare pașnică a problemei kurde și nu putea fi interpretat ca aducând atingere integrității teritoriale a statului; în plus, ei au susținut că dizolvarea partidului ar încălca texte internaționale precum Carta de la Paris pentru o nouă Europă. La 13 octombrie 1995, avocații partidului politic și-au prezentat observațiile cu privire la fond. La 24 octombrie 1995, avocații DDP și-au prezentat pledoaria. La 19 martie 1996, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea DDP pe motiv, printre altele, că programul său de acțiune a fost de natură să aducă atingere integrității teritoriale a statului, precum și unității națiunii și limbii sale oficiale, violând astfel art. 78 lit. (a) și 81 lit. (a) și (b) din Legea privind partidele politice În hotărârea sa, Curtea Constituțională a amintit în primul rând principiile constituției referitoare la această cauză și conform cărora persoanele care trăiesc pe teritoriul turc, indiferent de originea lor etnică, formează o unitate prin cultura lor comună. Toate aceste persoane care constituie Republica Turcia se numește "națiunea turcă" În opinia Curții, toți resortisanții pot beneficia de toate drepturile civile, politice și economice, fără nici o excepție. Distincția politică sau juridică bazată pe originea etnică sau rasială. Curtea a arătat că programul DDP distingea două națiuni, kurzii și turcii, însă nu s-ar putea admite existența a două națiuni în Republica Turcia, indiferent de originea acestora. Curtea Constituțională a considerat că propunerile din statutul DDP, care vizează promovarea dezvoltării limbii kurde, ar avea ca obiectiv crearea de minorități în detrimentul integrității teritoriale și al unității naționale turce. Prin urmare, obiectivele care, cum ar fi cele ale DDP, ar favoriza separarea și divizarea națiunii turce nu ar fi eligibile și ar justifica dizolvarea acestui partid politic. Încetarea dizolvarii DDP pronunțată de Curtea Constituțională va antrena ipso jure lichidarea activelor partidului și transferul acestora către Trezorerie, în conformitate cu art. 107 alineatul (1) din Legea nr. 2820. La 23 octombrie 1997, hotărârea Curții Constituționale a fost publicată în Jurnalul Oficial și a interzis fondatorilor și liderilor partidului să exercite funcții similare în orice altă formare politică [art. 69 din Constituție și art. 95 alineatul (1) din Legea nr. 2820]. Dispozițiile legale relevante în vigoare la data faptelor sunt descrise în Hotărârea Partidului Comunist Unificat din Turcia și în alte state membre ale acesteia din 30 ianuarie 1998, Rec., 1998, p. Invocând articolele 9 și 10 din convenție, reclamanții se plâng că dizolvarea DDP constituie o interferență nejustificată cu drepturile lor la libertatea de gândire și de exprimare. Reclamanții susțin că dizolvarea DDP se rezumă la o încălcare a libertății lor de asociere și invocă art. 11 din convenție. Reclamanții susțin că au fost victime ale discriminării pe motive de origine etnică și invocă art. 14 din Convenția combinată cu articolele 9, 10 și 11. Reclamanții se plâng, în numele lor și în numele DDP, de dizolvarea acestui partid politic de către Curtea Constituțională turcă, susțin în special că această dizolvare constituie o interferență în libertatea de gândire, de exprimare și în libertatea de asociere, încălcând articolele 9, 10 și 11 din convenție. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții menționează, de asemenea, o discriminare față de DDP din cauza opiniilor politice pe care le reprezintă. Astfel formulate, Curtea consideră că aceste obiecțiuni cad sub incidența articolului 11 din Convenție coroborat cu art. 14. art. 11 din Convenție este formulat după cum urmează: Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a înființa împreună cu alte sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii și prevenirii criminalității, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice impunerea unor restricții legitime privind exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie protejate, fără a se face nicio distincție, în special pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Guvernul susține că dizolvarea DDP a fost prevăzută de lege din moment ce aceasta se baza pe încălcarea programului său legii nr. 2820 de reglementare a partidelor politice și a Constituției. În plus, acesta susține că restricția urmărește mai multe obiective legitime, și anume protejarea integrității teritoriului turc, a securității publice și a securității naționale. Potrivit guvernului, restricția în cauză era necesară într-o societate democratică și subliniază că perioada faptelor coincidea cu o creștere intolerabilă a terorismului, care provoacă mii de victime. În acest context, programul DDP, care conținea expresii precum "așa-numita luptă împotriva terorismului" Guvernul a ajuns la concluzia că dizolvarea DDP se justifică în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Convenție. În ceea ce privește art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 11, guvernul susține că, în decizia sa de dizolvare, Curtea Constituțională a reamintit în repetate rânduri principiul constituțional al egalității între cetățeni și că a făcut doar o aplicare strictă a textelor care conțin acest principiu. Acesta susține că decizia de dizolvare ar fi fost aceeași, indiferent de originea etnică a reclamanților, iar reclamanții se opun acestei argumentații și subliniază în primul rând că dizolvarea DDP a fost ordonată doar pe baza informațiilor și a ideilor exprimate în programul său, fără a putea desfășura nicio activitate politică. În continuare, aceștia susțin că DDP avea ca obiectiv, printre altele, protejarea și dezvoltarea drepturilor omului și găsirea unei soluții pașnice, corecte și democratice la problema kurdă, iar reclamanții au susținut, de asemenea, că DDP s-a opus utilizării violenței și a armelor. Ei susțin că programul DDP s-a limitat la a pune accentul pe necesitatea de a dezvolta limba și cultura, precum și de a lua măsuri legislative în acest sens și nu ar fi susținut nici separarea kurzilor de Turcia, nici crearea unui nou stat kurd. În lumina argumentelor părților și a jurisprudenței Curții, Curtea consideră că cererea ridică probleme de fapt și de drept care necesită o examinare pe fond și, prin urmare, nu poate fi declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererile admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-04-26
0,97
AFFAIRE PARTI DE LA DEMOCRATIE ET DE L'EVOLUTION ET AUTRES c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE Parti de la Démocratie et de l'Évolution ET AUTRES c. TURQUIE (Requêtes n os 39210/98 et 39974/98) ARRÊT STRASBOURG 26 avril 2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la
CtEDO 2004-12-07
0,95
AYDIN ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 53909/00 présentée par Abdulkadir AYDIN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 7 décembre 2004 en une chambre comp
CtEDO 2004-10-26
0,94
AFFAIRE DONER c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE DÖNER c. TURQUIE (Requête n o 34498/97) ARR ê T STRASBOURG 26 octobre 2004 DÉFINITIF 26/01/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2006-01-31
0,94
ALABAY ET GÜZEL c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 41334/98 présentée par Esat Kenan ALABAY et Semir GÜZEL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 31 janvier 2006 en une cham
CtEDO 2004-09-23
0,94
DEMİR et BAYKARA contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 34503/97 présentée par Kemal DEMIR et Vicdan BAYKARA contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 23 septembre 2004 en une chamb
Sursă