AFFAIRE PARTI DE LA DEMOCRATIE ET DE L'EVOLUTION ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

26.04.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 11;Non-lieu à examiner l'art. 14;Non-lieu à examiner l'art. 9;Non-lieu à examiner l'art. 10;Frais et dépens - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE PARTI DE LA DEMOCRATIE ET DE L'EVOLUTION ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA STRASBURG 26 aprilie 2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul de față al democrației și evoluției și al altor state membre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Bonello Türmen Maruste Pavlovschi, Garlicki, judecători și domnul O'Boyle, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 octombrie 2005 și 31 martie 2005, a adoptat hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află cererile (n 3921/98 și 39974/98) îndreptate împotriva Republicii Turcia și ale căror partide politice, Partidul Democrației și Dezvoltării, precum și doi resortisanți ai acestui stat, Fehmi Demir și Refik Karakoç ( La 17 noiembrie 1997 (solicitarea nr. 3921/98) și la 5 noiembrie 1996 (solicitarea nr. 39974/98) în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamanții au susținut în special că dizolvarea DDP le-a încălcat drepturile la libertatea de asociere, la libertatea de gândire și de exprimare și că au fost discriminați din cauza opiniilor politice apărate de formarea lor politică. Cererile au fost atribuite celei de-a patra secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții. Camera a decis să unească cererile [art. 42 alineatul (1) din Regulamentul de procedură] și, printr-o decizie din 5 octombrie 2004, a declarat cererea admisibilă. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. A fost fondată și declarația aferentă a fost depusă la Ministerul de Interne. Programul său includea următoarele pasaje: Guvernul federal kurd care a apărut în Irakul de Nord imediat după războiul din Golf este o nouă situație pentru regiune. Kurzii care au luptat împotriva regimului de asuprire din Irak (...) au fondat în sfârșit un parlament și un guvern cu sprijinul internațional și și-au exprimat voința de a înființa o Federație kurdo-Araba. Trebuie să respectăm voința kurzilor și ca administrația kurdă să fie recunoscută în întreaga lume. (...) Turcia trebuie să fie conștientă de noua situație și trebuie să opteze pentru politici realiste pentru rezolvarea problemelor din regiune; aceste politici trebuie să se bazeze pe principii de drept internațional și nu pe violență și opresiune. Unul dintre motivele acestei presiuni este problema kurdă, așa cum au spus chiar fondatorii Republicii, pe teritoriul Republicii Turce, așa cum a fost fondată în 1923, trăiau turci, kurzi și alte grupuri etnice. Liderii au evitat, încă de la început, să înființeze o structură politică și administrativă care să corespundă realității etnice și pluralității culturale și lingvistice a țării; ei au lucrat pentru a asimila structurile etnice și pentru a le "turciza" cu forță; această politică de oprimare nu a răspuns așteptărilor celor care au urmat-o. ; Dimpotrivă, aceasta a dus la o serie de insurecții kurde (...). Și astăzi, problema kurde este prima problemă care ocupă actuala Turcia. Politica de opresiune a kurzilor a întărit militarismul și a condus, de asemenea, la o limitare a drepturilor și libertăților turcilor. Liderii armatei s-au considerat întotdeauna adevărații stăpâni ai țării, deasupra administrației civile și au preluat puterea prin lovituri de stat de fiecare dată când și-au simțit poziția slăbită. Junta militară din 12 septembrie, asuprind în același timp forțele democratice, a crezut că poate rezolva aceste probleme prin stabilirea unui regim de interdicții numit Constituție, acest sistem de interdicție este în vigoare în prezent, dar nu a făcut decât să agraveze problemele. Turcia nu a cunoscut niciodată o democrație adevărată în această țară, ci doar o caricatură a acesteia. Astăzi, sistemul pluralist parlamentar și administrația civilă sunt doar iluzorii. ; el este lipsit de puterea sa legislativă. Țara este condusă de decretele-lege ale guvernului și în conformitate cu instrucțiunile Consiliului de Securitate Națională care este sub influența generalilor. (...) În aceste condiții, ar fi derizoriu să se vorbească despre suveranitatea poporului în Turcia. Suveranitatea poporului este aceea care se manifestă într-o țară în care drepturile și libertățile fundamentale sunt cu adevărat garantate, unde toate straturile populației se pot asocia liber, unde parlamentul este alcătuit dintr-un sistem de alegeri democratice, care ar permite reprezentarea echilibrată a tuturor acestor straturi (...) Acesta este un stat de poliție... ; atmosfera politică a țării este sufocantă; Turcia are nevoie de pace și democrație; acestea nu pot fi obținute decât printr-o soluție pașnică la problema kurdă bazată pe egalitate.... Motivul principal al crizei economice actuale este politica greșită privind problema kurdă, climatul de violență pe care acesta îl provoacă și prețul economic greoi, care este plătit. Cheltuielile efectuate pentru lupta împotriva terorismului Aceasta este o cifră uriașă pentru Turcia, care este suficientă pentru a explica cauza esențială a crizei economice actuale. (...) Pentru ca pacea să se instaureze în Turcia, pentru o democrație reală și pentru o dezvoltare economică, soluționarea problemei kurde este indispensabilă. Această rezoluție nu se poate realiza prin violență și presiune, ci doar prin mijloace pașnice. Partidul nostru este pentru coexistența fraternă a turcilor și a kurzilor și acest lucru nu se poate realiza decât prin încetarea politicii de asuprire desfășurată până în prezent, prin recunoașterea drepturilor kurzilor în conformitate cu principiile de drept și cu convențiile internaționale care leagă Turcia (...). În acest scop, ar trebui ca mai întâi armele să fie oprite și să se creeze un teren liber de discuții pentru rezolvarea problemei, iar toate partidele politice trebuie să-și poată exprima opiniile în această privință și să-și prezinte programele fără restricții, astfel încât populația să poată alege liber între aceste opinii. Politica de asimilare a limbii și culturii kurde trebuie să ia sfârșit (...). Dispozițiile necesare pentru libera practică a limbii kurde în toate domeniile, inclusiv în emisiunile de radio și de televiziune, precum și în demersurile oficiale (...). Prin actul din 5 iunie 1995, procurorul general aproape de Curtea de Casație ( Procurorul general a intentat în fața Curții Constituționale turce o acțiune în dizolvare a DDP. Referindu-se la pasajele citate din programul partidului politic în cauză, procurorul general i-a reproșat că a încălcat Constituția și Legea nr. 2820 privind partidele politice. În opinia sa, afirmarea existenței unui popor kurd separat, alături de națiunea turcă, care avea drepturi și libertăți proprii, aducea atingere integrității teritoriale, unității națiunii și limbii oficiale a statului. Invocând articolele 11 alineatul (2) și 17 din Convenție, procurorul general a afirmat că aceste dispoziții nu interziceau restricționarea libertății de asociere în vederea protejării securității naționale, a securității publice și a apărării ordinii. La 28 iulie 1995, avocații partidului solicitant au prezentat observațiile lor scrise preliminare și au menținut că dizolvarea DDP a fost solicitată la două luni după instituția sa astfel încât să nu fi putut exercita nicio activitate politică. Ei au afirmat că programul partidului politic nu propunea decât o soluționare pașnică a problemei kurde și nu putea fi interpretat ca aducând atingere integrității teritoriale a statului; în plus, ei au susținut că dizolvarea partidului ar încălca texte internaționale precum Carta de la Paris pentru o nouă Europă și articolele 9, 10 și 14 din Convenție. 10. La 13 octombrie 1995, avocații partidului politic și-au prezentat observațiile cu privire la fond. 11. La 24 octombrie 1995, avocații DDP și-au prezentat pledoaria. 12. La 19 martie 1996, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea DDP pe motiv, printre altele, că programul său de acțiune a fost de natură să aducă atingere integrității teritoriale a statului, precum și unității națiunii și limbii sale oficiale, violând astfel art. 78 lit. (a) și 81 lit. (a) și (b) din Legea privind partidele politice 13. În hotărârea sa, Curtea Constituțională a amintit în primul rând principiile constituției referitoare la această cauză și conform cărora persoanele care trăiesc pe teritoriul turc, indiferent de originea lor etnică, formează o unitate prin cultura lor comună. Toate aceste persoane care constituie Republica Turcia se numește "națiunea turcă" În opinia Curții, toți resortisanții pot beneficia de toate drepturile civile, politice și economice, fără nici o distincție politică sau juridică bazată pe originea etnică sau rasială. Curtea a arătat că programul DDP distingea două națiuni, kurzii și turcii, însă nu s-ar putea admite existența a două națiuni în Republica Turcia, indiferent de originea lor. 14. Curtea Constituțională a considerat că propunerile din statutul DDP, care vizează promovarea dezvoltării limbii kurde, ar avea ca obiectiv crearea de minorități în detrimentul integrității teritoriale și al unității naționale turce. În consecință, obiective care, cum ar fi cele ale DDP, ar favoriza separarea și divizarea națiunii turce, nu ar fi eligibile și ar justifica dizolvarea acestui partid politic. 15. Hotărârea dizolvarii DDP pronunțată de Curtea Constituțională a condus la ipso jură lichidarea activelor partidului și transferul acestora către Trezorerie, în conformitate cu art. 107 alineatul (1) din Legea nr. 2820. 16. La 23 octombrie 1997, hotărârea Curții Constituționale a fost publicată în Jurnalul Oficial și a interzis fondatorilor și liderilor partidului să exercite funcții similare în orice altă formare politică pe o perioadă de cinci ani [art. 69 din Constituție și art. 95 alineatul (1) din Legea nr. 2820]. Dispozițiile legale relevante în vigoare la momentul faptelor sunt descrise în Partidul Comunist Unificat din Turcia și în alte părți ale acesteia, Hotărârea din 30 ianuarie 1998, Rec., 1998, p. 11-13, § 12. Reclamanții susțin că dizolvarea DDP le-a încălcat dreptul la libertatea de asociere, garantat prin art. 11 din convenție, care se citește astfel Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se fonda împreună cu alte sindicate și de a se afilia la sindicate pentru a-și apăra interesele. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii și prevenirii criminalității, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice impunerea de restricții legitime privind exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului 19. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că dizolvarea partidului în cauză constituia o interferență în dreptul reclamanților la libertatea de asociere, protejat prin art. 11. Nu se contestă nici faptul că intervenția era prevăzută de lege și avea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul art. 11 alin. (2) (a se vedea Partidul Socialist din Turcia (STP) și altele c. Turcia, 26482/95, § 27 și 28, 12 noiembrie 2003). Curtea subscrie la această apreciere. În acest caz, litigiul se referă la problema dacă intervenția era necesară într-o societate democratică 20. Guvernul susține că într-o perioadă de terorism care amenință integritatea teritorială și care provoacă mii de victime, liderii unui partid politic trebuie să se abțină să facă declarații de susținere a teroriștilor, să-și reia teza sau să-și facă apologia. Referindu-se la afirmațiile în litigiu luate în considerare de Curtea Constituțională, CESE consideră că, în aceste circumstanțe, dizolvarea DDP era necesară într-o societate democratică și răspundea unei nevoi sociale imperative, și anume menținerea ordinii publice. Curtea observă de la început că DDP a fost dizolvat chiar înainte de începerea activităților și că, prin urmare, această măsură a fost ordonată numai pe baza programului său. La fel ca organismele naționale, Curtea se va baza, prin urmare, pe el pentru a aprecia necesitatea intervenției în litigiu. 22. Jurisprudența care trebuie aplicată în speță este descrisă în Refah Partsi (Parteneriatul prosperității) și altele, precum Turcia ([GC], n 41440/98, 41342/98, 41343/98 și 41344/98, §§ 86-89 și 96-100, CEDO 2003 II. În special, potrivit Curții, un partid politic poate desfășura o campanie în favoarea unei schimbări a legislației sau a structurilor juridice sau constituționale ale statului în două condiții : 1) mijloacele utilizate în acest scop trebuie să fie legale și democratice din toate punctele de vedere; 2) schimbarea propusă trebuie să fie ea însăși compatibilă cu principiile democratice fundamentale. Acest lucru înseamnă că un partid politic al cărui partid politic încurajează utilizarea violenței sau propune un proiect politic care nu respectă una sau mai multe norme ale democrației sau care vizează distrugerea acesteia, precum și necunoașterea drepturilor și libertăților pe care le recunoaște, nu poate invoca protecția Convenției împotriva sancțiunilor impuse din aceste motive (a se vedea Yazar și altele, cum ar fi Turcia, nr. 22723/93, 22724/93 și 2272/93, CEDO 2002-II, § 49, și Refah Partsi (Parteneriatul prosperității) menționate anterior, § 98 23. În ceea ce privește problema dacă DDP urmărea obiective contrare principiilor democrației, Curtea Constituțională turcă a criticat DDP-ul pentru a încerca să împartă integritatea națiunii turce în două, cu turcii pe de o parte și cu kurzii pe de altă parte, în scopul de a distruge integritatea națională și teritorială. 24. Curtea constată că părțile în litigiu ale programului DDP se rezumau la o analiză a istoriei și a situației politice în ceea ce privește problema kurdă în Turcia și la propuneri menite să pună capăt opresiunii și să recunoască cetățenilor de origine kurdă drepturile prevăzute de tratatele internaționale care leagă Turcia. Comisia este de acord că aceste principii susținute de DDP nu sunt, ca atare, contrare principiilor fundamentale ale democrației; pe de altă parte, Curtea constată că programul DDP nu susținea utilizarea violenței ca mijloc politic. 25. În ceea ce privește teza guvernului potrivit căreia obiectivele DDP prezentau asemănări cu cele avansate de PKK pentru a justifica aceste acte de terorism, Curtea amintește că, dacă se consideră că singura apărare a principiilor menționate anterior se rezumă, din partea unei formări politice, în sprijinul actelor de terorism, s-ar reduce posibilitatea de a aborda chestiunile legate de acestea în cadrul unei dezbateri democratice și ar permite mișcărilor armate să monopolizeze apărarea acestor principii, ceea ce ar fi în mod puternic în contradicție cu spiritul articolului. 11 și cu principiile democratice pe care se bazează (a se vedea Yazar și alții). 26. Având în vedere lipsa unui proiect politic al DDP care să compromită regimul democratic din țară și/sau lipsa unei invitații sau a unei justificări a utilizării forței în scopuri politice, dizolvarea acestuia nu poate fi considerată în mod rezonabil ca fiind un răspuns la un Nevoia socială impetuoasă și astfel ca fiind necesară într-o societate democratică 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 11 din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 9, 10 și 14 DIN CONVENȚIA 28. Reclamanții susțin, de asemenea, o încălcare a articolelor 9, 10 și 14 din convenție, iar obiecțiile lor referitoare la aceleași fapte ca cele examinate pe teren la art. 11, Curtea consideră că nu este necesar să le examineze separat (a se vedea Partidul Libertății și Democrației (ÖZDEP) c. Turcia [GC], nr 23885/94, § 49, CEDO 1999 VIII). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 29. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Consiliul reclamanților nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă cu titlu de prejudiciu-interes. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în acest sens ( Willekens c. Belgia, nr 50859/99, 24 aprilie 2003, § 27). 316 EUR (EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ca documente justificative, acestea oferă un tarif minim de onorarii aplicabil publicat de baroul de la Diyarbakr. 32. Guvernul nu se pronunță. 33. Curtea consideră că, ținând cont în special de durata și complexitatea procedurii în fața organelor de la Strasbourg, trebuie să se acorde suma solicitată în întregime. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 11 din Convenție A declarat că nu este necesar să se examineze celălalt motiv întemeiat pe art. 14 din Convenție coroborat cu articolele 9 și 10 A declarat că nu este necesar să se acorde o sumă cu titlu de prejudiciu-interes (b) statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 4 316 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale în limba franceză, apoi comunicată în scris la 26 aprilie 2005, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din regulament. O'Boyle Nicolas Bratza Modululer Președinte