AFFAIRE DOLASAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

18.01.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-c;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DOLASAN c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOLAȘAN c. TURCIA (solicitarea nr. 29592/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 ianuarie 2005 DEFINITIVF 18/04/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Dolașan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Butkevych Ugrekhelidze Fura-Sandström, judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 1 iulie 2003 și 14 decembrie 2004, a adoptat hotărârea la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (n 29592/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Mehmet Ali Dolașan ( (art. 52 alineatul (2) din Protocolul nr. 11) Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (2) ]. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 1 iulie 2003, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. De două ori, la 1 noiembrie 2001 și 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].De fiecare dată, prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni revocate [art. 52 alineatul (1) ] ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLII Reclamantul s-a născut în 1962 și își are reședința la Istanbul. La 20 aprilie 1993, reclamantul a fost arestat de către secția antiteroristă a Direcției de Securitate din Istanbul, apoi arestat la sediul secțiunii menționate. Polițiștii au efectuat o percheziție a domiciliului reclamantului. 10. Poliția a constatat, în procesul-verbal din 22 aprilie 1993, refuzul reclamantului de a face declarații și de a semna procesele-verbale întocmite în timpul detenției. Procesul verbal a menționat, de asemenea, că un anumit M.H.D. fusese reținut pentru că lucrase în cadrul organizației ilegale Devrimci, și că, de fapt, persoana în cauză fusese denunțată de acesta. 11. La 22 aprilie 1993, M.H.D. a fost de asemenea ascultat de polițiști. 12. La 26 aprilie 1993, M.H.D. a fost ascultat de procuror și a declarat că a fost torturat în timpul interogatoriilor sale și a negat declarațiile făcute poliției. De asemenea, reclamantul a fost ascultat de procuror, a contestat acuzațiile aduse împotriva lui, iar procurorul l-a întrebat despre declarația lui M.H.D. făcută poliției, iar reclamantul a declarat că respinge declarația în cauză și că reclamantul a fost eliberat temporar prin ordonanța procurorului. 14. La 13 octombrie 1993, procurorul l-a pus sub acuzare pe reclamant în fața Curții de Securitate a Statului de Istanbul, care este format din trei judecători de carieră, printre care unul care se ocupă de magistratura militară. Reprovocându-l pe reclamant că a acordat asistență organizației ilegale înarmate, T În ședința din 17 decembrie 1993, unii coacuzați ai reclamantului au declarat că au fost torturați în timpul arestării. 16. La 4 octombrie 1994, procurorul a pledat în favoarea achitarea reclamantului pentru lipsa unor probe suficiente în sarcina sa 17. Prin hotărârea din 15 noiembrie 1994, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă de trei ani și nouă luni de închisoare, precum și la interzicerea exercitării funcțiilor publice pe o perioadă de trei ani. 18. Prin hotărârea din 6 iunie 1995, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 15 noiembrie 1994. II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). Reclamantul susține că Curtea de Securitate a statului care l-a judecat și l-a condamnat nu constituie un tribunal independent și imparțial care i-ar putea garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. De asemenea, recurentul denunță încălcarea procedurii în fața acestei instanțe și se plânge, în acest sens, că nu a beneficiat de asistența unui avocat în timpul custodiei sale și de faptul că condamnarea sa s-a bazat pe conținutul depozițiilor șantajate ale unui coleg acuzat, precum și pe deducerile făcute din tăcerea pe care a ținut-o în timpul interogatoriilor. El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel 1. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, în mod public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru (...) cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție (Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia, n 59659/00, § 35-36, 6 februarie 2003). 22. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Prin urmare, el putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamanta cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Istanbul nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 24. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 26. Având în vedere constatarea încălcării dreptului recurentei de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, Hotărârea cu privire la darea în judecată a Tribunalului din 28 octombrie 1998, Rec., 1998-VII, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 27. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 5000 EUR (EUR) și, respectiv, la 6 000 EUR. 29. Guvernul nu se pronunță. 30. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde recurentei o indemnizație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, punctul 85). 31. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele cazului de față, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, §raklar, citată anterior, § 49). În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel, citată anterior, punctul 27). 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Reclamantul nu furnizează nicio justificare. 34. Guvernul nu se pronunță. 35. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că reclamantul a cheltuit în mod necesar cheltuielile și a angajat cheltuieli în fața instanțelor interne și Curtea. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului Istanbul A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din convenție A declarat că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxă pe valoarea adăugată sau orice alte taxe datorate în momentul plății, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 18 ianuarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Module Președinte