AFFAIRE CEYLAN c. TURQUIE (N°2)

SECȚIUNEA A DOUA CEYLAN c. TURCIA (n (solicitarea nr. 46454/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 octombrie 2005 DEFINIF 11/01/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Ceylan c. Turcia (n Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J-P.

Costa președinte Cabral Barreto Türmen Butkevych Ugrekhelidze mei Fura-Sandström, Jočienė, judecători și al domnului S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 20 septembrie 2005, rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsește o cerere (n 46454/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Münir Ceylan, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, la 19 iunie 1998 în temeiul art. 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( H. Kaplan, avocat la ostanbul. Guvernul turc (at'a'u') nu a desemnat un agent. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. 1 din regulament.

În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 5 decembrie 2000, prima secțiune a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2001 și 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ], prevalând de dispozițiile articolului 29 alineatul (3), la 1 martie 2005, a doua secțiune a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1951 și a locuit în Stánbul.

La momentul faptelor, el era sindicalist. La 2 ianuarie 1996, reclamantul a semnat în numărul 22 al ziarului Demokrasi (democrație), un articol intitulat Emekçiler ve Kürtler (Les La articolul a comentat rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc la 24 decembrie precedent și care au fost învinse de partidul HADEP (parte din democrația poporului). Reclamantul a criticat, printre altele, Kurzii, proletarii și democrații care nu au votat pentru partidul respectiv. [...] Nu v-ați simțit afectați de valori cum ar fi identitatea, onoarea, libertatea? Nu credeți că este destul din prețul atât de mare plătit din cauza războiului, a opresiunii, a abuzului și a torturii?

Doriți deci ca războiul să continue, că există și mai mulți morți, mai mulți dispăruți, demigrații forțate, tortură și șomaj; pe scurt, o viață și mai rea La 15 ianuarie 1996, procurorul aflat în apropierea Curții de Securitate de la … De asemenea, procurorul a solicitat să fie sesizate toate exemplarele acestui jurnal, precum și închiderea definitivă a acestuia. 11. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile împotriva sa și a invocat art. 10 din Convenție.

12. printr-o hotărâre din 17 decembrie 1996, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la doi ani de închisoare, precum și să plătească o amendă grea de 600 Curtea a ordonat, de asemenea, închiderea, timp de zece zile, a ziarului Demokrasi . Ea a respins cererea reclamantului de suspendare la executarea pedepsei cu închisoarea, dat fiind tendința celui acuzat de comiterea de infracțiuni (...) mai târziu, Curtea a făcut referire la următoarele pasaje din textul în litigiu. Proletariatul este în majoritatea sa săracă și fără loc de muncă, prins în angrenajul nemilos al sistemului, la fel ca și populația kurdă, care este, pe de altă parte, din cauza asupririi suferite de zeci de ani (...).

Proletarii și kurzii sunt întotdeauna cei care pierd. Opresiunile, exploatarea și torturarea poporului kurd și proletarilor de ani de zile, prețul greu plătit din cauza războiului (...). Un popor fără identitate nu poate fi un popor demn, condiția sine qua non Demnitatea pentru poporul kurd înseamnă libertate (...). Cei care nu-și apără clasa, identitatea și libertatea trebuie să reflecteze încă o dată (...). Curtea a considerat că: [în articolul] lucrătorii și kurzii sunt asimilați, iar un mesaj este transmis, declarând că populația kurdă ar fi asuprită numai din cauza faptului că ar fi kurdă. Prin această afirmație ireală, tîlhâiul de instigare deschis la ură și la glazură pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o rasă a fost comis 13. Reclamantul a avut grijă de casarea împotriva hotărârii din 17 februarie 2003. În temeiul recursului său, a invocat art. 10 din Convenție.

14. Prin hotărârea din 1 mai 1997, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată, subliniind următoarele puncte (...) La articolul (...).

Nu numai că [articolul] nu poate fi interpretat ca un stimulent la □ (...), ci și [autor] afirmă că cetățenii de origine kurdă și lucrătorii doresc să trăiască prin apărarea păcii împotriva războiului și a violenței, și în condiții de egalitate 15. Prin hotărârea din 30 octombrie 1997, Curtea de Securitate a Uniunii Europene și-a menținut prima decizie și a subliniat în această a doua hotărâre că (...) spre deosebire de afirmațiile reclamantului, persoanele de origine kurdă trăiesc în aceleași condiții ca și celelalte părți ale populației și cer o altă libertate, o altă identitate pentru ei, numai datorită originii lor nu este o atitudine de bună credință 16. Prin hotărârea din 10 martie 1998, Adunarea Plenară a camerelor penale ale Curții de Casație l-a decăzut de această dată pe reclamant printr-o decizie votată cu majoritate de voturi.

Curtea de Casație a subliniat că infracțiunea definită la art. 312 din Codul penal era un potențial infracțional faptul că lucrătorii și kurzii ar fi asupriți de societate și că, la cererea reclamantului și în schimbul unei cauțiuni de 200 000 000 TRL, acesta a acordat o suspendare la executarea pedepsei cu închisoarea. II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Özkaya c. Turcia, nr. 421198/98, § 12-18, 30 noiembrie 2004, Gençel Turcia, nr. 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003 și Õbrahim Aksoy c. Turcia, nr. 28635/95, 30171/96 și 34535/97, § 41-42, 10 octombrie 2000. Reclamantul susține că instanța de securitate din statul care l-a judecat și condamnat nu constituia un tribunal independent și imparțial, care i-a putut garanta un proces echitabil, având în vedere prezența unui judecător militar în cadrul său.

El vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) asupra admisibilității 20. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

Pe fond 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 (a se vedea Özel c. Turcia, nr. 4373/98, § 33-34, 7 noiembrie 2002 și Özdemir c. Turcia, nr. 59659/00 § 35-36, 10 iulie 2001 22. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Aceasta constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul membru în cauză prevăzute și reprimate de Codul penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare.

Din acest motiv, el putea să se teamă în mod legitim că instanța de securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că sunt justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și la imparțialitatea acestei instanțe (Inflal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 fine 23. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și a condamnat reclamantul, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ DIN ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE 24. Recurentul susține că condamnarea sa la infracțiune a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, astfel cum este prevăzut la art. 10 din convenție, astfel cum a fost formulat în părțile relevante ale acesteia Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) În ceea ce privește exercitarea acestor libertăți, care implică obligații și responsabilități, pot fi supuse anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 25. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz.

Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

Pe fond 26. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest sens, litigiul se referă la întrebarea dacă … Guvernul susține că condamnarea reclamantului era necesară într-o societate democratică, în măsura în care articolul respectiv constituia o propagandă separatistă împotriva intereselor fundamentale ale comunității naționale, cum ar fi integritatea teritorială, unitatea națională și securitatea, precum și prevenirea infracțiunii 28. Curtea a tratat deja probleme similare celor din cazul în speță și a constatat încălcarea articolului 10 din convenție (a se vedea în special Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, Turcia, n 27528/95, § 43, 2 octombrie 2003). 29. Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că Ön a furnizat nici un fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în acest caz.

Comisia a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în articolul respectiv și contextului în care a fost publicat. În această privință, aceasta a ținut seama de circumstanțele referitoare la cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea punctul 60 de mai sus) și Hotărârea Incal, citată anterior, p. 1568 alineatul 58). 30. Articolul a fost publicat într-un context post-electoral în care reclamantul critica Pe de altă parte, ca motiv al situației actuale deplorabile în care s-ar afla aceste populații, el a prezentat condițiile de război care dominaseră în sud-estul țării. 31. Curtea arată că instanța de securitate a statului a considerat că articolul în cauză conținea termeni care îi incită pe oameni să se înfurie și să se agite.

32. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate, ca atare, suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea, mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). În special, Comisia observă că, deși anumite pasaje din articol sunt prezentate într-o imagine cea mai negativă a statului turc și, prin urmare, oferă o conotație ostilă, ele nu solicită utilizarea violenței, nici rezistența armată, nici revolta și nici vorbirea de □, ceea ce este, în opinia Curții, elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, a contrario, Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 62, CEDH 1999 IV, Gerger c. Turcia [GC], n 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 33. Curtea arată că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când … În plus, Curtea constată că acesta din urmă a fost supus unor restricții, în special în cadrul activităților sale politice, care decurg din condamnarea sa în temeiul articolului 312 din Codul penal (punctul 18 de mai sus).

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 35. Reclamantul solicită 5 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 15 36. Guvernul menține că sumele solicitate sunt exorbitante și nu sunt susținute de documente. 37. În ceea ce privește pierderea pecuniară pretinsă, Curtea constată că reclamantul este achitat de suma de 600 000 TRL și de 200 000 000 TRL. În ceea ce privește restul pretențiilor, bazate în special pe cheltuieli de judecată în fața instanțelor interne, în măsura în care recurentul nu prezintă niciun element de probă, Curtea respinge această cerere.

În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că persoana respectivă poate trece pentru a fi încercat o anumită nelămurire din cauza circumstanțelor din speță. Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamantului 2 000 EUR pentru prejudiciile materiale și morale. 38. În ceea ce privește Curtea, atunci când un particular, ca în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și de imparțialitate impuse de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea acesteia, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (a se vedea Öcalan c. Turcia, [GC], nr. 46221/99, § 210 În fine CEDO 2005, Hotărârea din 12 mai 2005). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 39. Reclamantul solicită, de asemenea, 7 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții.

40. Guvernul susține că această cerere nu se bazează pe niciun atestat. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, indiferent de costuri, și la .interese moratoriu 42. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PE CES, CURȚA, LA .UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alin. (1) din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 10 din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului i. 2 1000 EUR (două mii EUR) pentru daune materiale și morale ii. 1 500 EUR (mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată iii.

plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării acestui termen și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 octombrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Naismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE CEYLAN c. TURQUIE (n o 2) (Requête n o 46454/99) ARRÊT STRASBOURG 11 octobre 2005 DÉFINITIF 11/01/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Ceylan c. Turquie (n o 2) La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , I. Cabral Barreto , R. Türmen , V. Butkevych , M. Ugrekhelidze , M mes E. Fura-Sandström, D. Jočienė, juges , et de M. S. Naismith, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 septembre 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

8. Le requérant est né en 1951 et réside à İstanbul. A l’époque des faits, il était syndicaliste.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

18. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans Özkaya c. Turquie , n o 42119/98, §§ 12-18, 30 novembre 2004, Gençel c. Turquie , n o 53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003, et İbrahim Aksoy c. Turquie , n os 28635/95, 30171/96 et 34535/97, §§ 41-42, 10 octobre 2000. EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19. Le requérant allègue que la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé et condamné ne constituait pas un « tribunal indépendant et impartial » qui eût pu lui garantir un procès équitable, en raison de la présence d’un juge militaire en son sein. Il y voit une violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) A. Sur la recevabilité

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 10 DE LA CONVENTION

24. Le requérant allègue que sa condamnation au pénal a enfreint son droit à la liberté d’expression tel que prévu par l’article 10 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes : « 1. Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...) 2. L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime (...) » A. Sur la recevabilité

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

34. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage