AFFAIRE YEȘİLGÖZ c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 11;Violation de l'art. 13;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE YEȘİLGÖZ c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL EȘȘELGÖZ c. TURCIA (solicitarea nr. 45454/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 septembrie 2005 DEFINITIVF 20/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Yeșilgöz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 4 ianuarie și 30 august 2005, rend l'hoté, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 45454/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. Selman Yeșilgöz ( Ö. K mail a fost un avocat la Istanbul. Guvernul turc (atît de mult) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Reclamantul a declarat încălcarea articolelor 11 și 13 din convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 4 ianuarie 2005, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. De fapt, reclamantul s-a născut în 1962 și locuiește în Istanbul. 10. Reclamantul este președintele Asociației Culturale și Dezmințite a lui Tunceli (Tunceli Kültür ve Dayan Potrivit reclamantului, în cadrul activităților sale, Asociația a decis să organizeze o călătorie de zece zile cu scopul de a vizita regiunea Tunceli și de a întâlni populația locală, pentru a-și da seama de problemele care ar putea exista în această regiune. De asemenea, s-a convenit că această călătorie ar trebui să constituie o vacanță pentru participanți. În iulie 1998, un grup de treizeci de persoane, printre care și reclamantul, au luat drumul spre Tunceli. Cu toate acestea, la punctul de control situat la intrarea în estul orașului Elaz În ciuda cererilor în acest sens ale reclamantului, ei nu au putut obține nici o notificare oficială. Reprezentanții grupului au încercat în zadar să ridice interdicția de care au făcut obiectul prin telefonarea prefectului și a conducerii securității regiunii Tunceli. 12. Potrivit reclamantului, în aceeași zi, grupul a încercat să se mute de la Elaz Fără a aduce atingere reclamațiilor sale adresate autorităților militare care intenționau să obțină o notificare oficială a interdicției, reclamantul s-a confruntat cu un refuz, iar participanții la călătorie au fost obligați să se întoarcă. 13. Printr-o scrisoare nedatată din partea prefectului adjunct din Tunceli, 001121, care poartă ștampila poștală din 9 decembrie 1998, reclamantul a fost informat că este interzis să intre în Tunceli până la 30 iulie 1998, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. k din Legea nr. 2935 privind regiunea aflată în situație de urgență. II. LEGĂTURA INTERNE PERTINENT 14. Legislația relevantă privind regiunea aflată în situație de urgență la momentul faptelor poate fi consultată în Hotărârile Güneri și în alte hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene 42853/98, 43690/98 și 42991/98, §§ 54-60, 12 iulie 2005), etètin și alții c. Turcia 40153/98 și 4016/98, §§ 28-32, CEDH 2003-III) și Dodhan și alții c. Turcia 8803-8811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, § 79-88 (în special §) 80), 29 iunie 2004). 15.L mai 7 din Decretul-lege nr 285, adoptat la 10 iulie 1987, privind prefectura regiunii aflate în situație de urgență, astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr 425 din 9 mai 1990, prevede că mai puține acte administrative adoptate în temeiul Decretului-lege nr 285 nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare. 16. Responsabilitatea penală, financiară sau juridică a guvernatorului regiunii aflate în situație de urgență sau a guvernatorului unei provincii în care se află situația de urgență nu poate fi angajată pentru decizii sau acte luate în exercitarea competențelor conferite de prezentul decret și nici o acțiune nu poate fi intenționată în acest sens în fața oricărei autorități judiciare, fără a aduce atingere dreptului victimei de a solicita despăgubiri în legătură cu prejudiciile nejustificate suferite de aceasta. 17. Art. 11 lit. (k) din Legea nr. 2935 din 25 octombrie 1983 privind situația de urgență, în vigoare la acea vreme a faptelor, prevedea că oricărei persoane sau oricărui grup i se putea interzice să intre într-o parte sau în întregime a regiunii în care era în vigoare starea de urgență sau să fie expulzat. Reclamantul susține că interdicția impusă de prefectul regiunii aflate în situație de urgență constituie o încălcare a articolului 11 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere (...) Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților d .... Cu privire la existența unei interferențe 19. Guvernul, precum și reclamantul recunosc faptul că .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Cu privire la justificarea ingerinței 20. O astfel de interferență încalcă art. 11, cu excepția cazului în care aceasta a fost prevăzută de legea În ceea ce privește guvernul, interdicția impusă reclamantului de a intra în regiunea Tunceli era conformă cu art. 11 alineatul k din Legea nr. 2935 (punctul 17 de mai sus). Reclamantul nu contestă acest lucru. 22. Curtea constată că interdicția în cauză avea o bază legală, și anume art. 11 alineatul k din Legea nr. 2935 privind starea de urgență și era prevăzută de lege. În sensul articolului 11 alineatul (2) din Convenție, rămâne întrebarea dacă standardul juridic în cauză conținea, de asemenea, cerințele de accesibilitate și previzibilitate. Având în vedere concluzia la care aceasta ajungea sub aspectul necesității de ingerință, Curtea consideră că nu este necesar să soluționeze această problemă (a se vedea Güneri și altele, menționate anterior, § 65, 12 iulie 2005). Guvernul susține că ingerința urmărește mai multe obiective legitime, și anume protecția siguranței publice, securitatea națională și prevenirea criminalității. 24. Curtea consideră că măsura în cauză poate trece pentru că a vizat cel puțin două dintre obiectivele legitime în sensul alineatului (2) din art. 11, și anume protecția siguranței publice și prevenirea criminalității. Necesar într-o societate democratică 25. Potrivit guvernului, interzicerea accesului la regiunea aflată în stare de urgență nu a avut ca obiectiv să aducă atingere libertății de întrunire a reclamantului. Această măsură s-a bazat pe art. 11 litera (k) din Legea nr. 2935. Având în vedere confruntările care au avut loc între forțele de ordine și teroriști, interdicția avea ca scop protecția persoanelor care doreau să meargă în această regiune, precum și a securității naționale și a securității publice, protejarea drepturilor de a face față, în speță dreptul la viață al reclamantului și al persoanelor care îl însoțeau, precum și prevenirea infracțiunii. Regiunea prezenta o stare de nesiguranță atât pentru persoanele care locuiau acolo, cât și pentru cele care au locuit acolo. 26. Curtea se referă în primul rând la principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa referitoare la art. 11 (a se vedea Refah Partsi (Parteneriatul prosperității) și altele c. Turcia [GC], n 41440/98, 41342/98, 41343/98 și 41344/98, § 98, CEDH 2003 § 31 și 61 Djavit An c. Turcia 20652/92, § 57, CEDO 2003 III Dicle pentru Partidul Democrației (DEP) c. Turcia, nr. 25141/94, § 30, 10 decembrie 2002 Yazar și altele c. Turcia, n 22723/93, 22724/93 și 2272/93, § 49, CEDO 2002 Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden c. Bulgaria, n 2921/95 și 29225/95, § 77-78 și 97, CEDO 2001 Partidul Libertății și Democrației (ÖZDEP) c. Turcia [GC], n 23885/94, § 40, CEDH 1999 VIII Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 61, CEDH 1999 Incal c. Turcia, Rec., p. 1567, § 48 Hotărârea din 30 ianuarie 1998, Rec., 1998, p. 17, § 42-43 Partidul Socialist și alții c. Turcia , Hotărârea din 25 mai 1998, Rec., 1998 III, p. 1256 1257, § 46 Piermont c. Franța , Hotărârea din 27 aprilie 1995, seria A n 314, § 76 . și Plattform Curtea constată, de asemenea, că statele trebuie nu numai să protejeze dreptul de întrunire pașnică, ci și să se abțină de la a aduce restricții indirecte abuzive acestui drept. În cele din urmă, aceasta consideră că, în cazul în care art. 11 tinde, în esență, să prevaleze asupra intervențiilor arbitrare ale autorităților publice în exercitarea drepturilor sale protejate, acesta poate genera obligații pozitive de a asigura ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Cu titlu preliminar, Curtea consideră că aceste principii sunt aplicabile, de asemenea, pentru organizarea de reuniuni precum în speță. Ea subliniază că a remarcat deja în cauza çetin și alte cauze menționate anterior (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Do 2935 se referea la prefectul regiunii aflate în situația de urgență a unor importante prerogative în materie de interdicție administrativă pentru organizarea de reuniuni sau manifestări (punctul 17 de mai sus). De asemenea, absența unui control jurisdicțional în materie de interdicție a reuniunilor a privat reclamantul de garanții suficiente pentru a evita abuzurile (punctul 15 de mai sus și, mutatis În continuare, Curtea convine, împreună cu guvernul, că atmosfera politică putea cântări o anumită greutate, având în vedere lipsa de securitate legată de actele de terorism la momentul faptei din sud-estul Turciei. Cu toate acestea, prefectul era informat în prealabil cu privire la vizita de campanie prevăzută în regiune. 30. Curtea arată, de asemenea, că, din motive de ordine publică și de securitate națională, a priori, o Înaltă parte contractantă poate supune autorizării organizarea de reuniuni și poate reglementa libera circulație a persoanelor la astfel de reuniuni pașnice (a se vedea Djavit An menționat anterior, § 67, și Rune Andersson c. Suedia, cerere n 12781/87, Decizia Comisiei din 13 decembrie 1988, Deciziile și rapoartele (DR) 59, p. 171, § 2-3. Cu toate acestea, în acest caz, prefectul nu și-a motivat decizia, care nu constituia o primă pentru a aborda o măsură necesară și adecvată pentru buna desfășurare a campaniei de vizită prevăzute. În plus, nimic nu a arătat că vizita prevăzută în regiunea Tunceli de către reclamant și de către asociație era susceptibilă să servească drept platformă pentru răspândirea ideilor de violență și de respingere a democrației sau au avut un impact potențial negativ care justifica interzicerea acestora (a se vedea Stankov și Organizația Macedoneană Unită Ilinden, citată anterior, §§ 77-78 și 102-103). 31. Având în vedere aceste considerente, nu a fost menținut un echilibru corect între, pe de o parte, interesul general care comandă apărarea securității publice și a infracțiunii și, pe de altă parte, libertatea de asociere a reclamantului. O astfel de măsură nu poate fi considerată în mod rezonabil ca îndeplinind o nevoie socială imperioasă. Prin urmare, nu a fost necesară într-o societate democratică în sensul articolului 11 din Convenție. 32. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE. Reclamantul susține absența unei acțiuni efective împotriva Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 34. Guvernul susține că reclamantul avea posibilitatea de a sesiza instanța administrativă și că aceasta a făcut obiectul unei urmăriri penale. 35. Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită saiy să se bucure de drepturile și libertățile convenției, astfel cum pot fi găsite și consacrate. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință obligația de a solicita o acțiune internă care să permită examinarea conținutului unei persoane care poate fi apărată (a se vedea, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 157, CEDH 2000 XI). Domeniul de aplicare al obligației pe care art. 13 o impune asupra statelor contractante variază în funcție de natura plângerii reclamantului. Cu toate acestea, recursul prevăzut la art. 13 trebuie să fie efectiv în practică și în drept (a se vedea, de exemplu, În sfârșit, Curtea consideră că, în cazul de față, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza faptului că există o acțiune în dreptul intern în fața unei instanțe naționale pentru a contesta măsura luată împotriva reclamantului de prefectul regiunii aflate în situație de urgență. III. PE LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 38. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 39. Cu titlu de prejudiciu moral, reclamantul solicită suma de 10 000 EUR (EUR). 40. Guvernul contestă această sumă care constituie, în opinia sa, o îmbogățire fără cauză. 41. Curtea admite că reclamantul a suferit o pagubă morală ca urmare a încălcării dreptului său la libertatea de întrunire. Acesta prezintă un număr orar stabilit de avocatul său. 43. Guvernul contestă această sumă. 44. Curtea constată că suma restantă nu este excesivă și o consideră justificată având în vedere natura cauzei și procedura urmată în fața organelor de la Strasbourg. Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma solicitată în întregime, minus suma de 701 EUR plătită de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare. Interese moratoriu 45. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru daune morale ii. 880 EUR (două mii opt sute optzeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 701 EUR (șapte sute un euro) încasate cu titlu de asistență judiciară (iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 septembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte