AFFAIRE YILMAZ c. TURQUIE

AFFAIRE YILMAZ c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA A PATRA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL BEKÂR YILMAZ c. TURCIA (solicitarea nr. 28170/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 iunie 2005 DEFINITIVF 28/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Bekir Y Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Türmen Pellonpää Traja Šikuta, Mijović, judecători și al dlui O reclamantul a sesizat Curtea la 27 mai 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( La 14 iunie 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004 Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel reformulată [art. 52 alineatul (1) ]. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA La data transferului de proprietate a fost vărsată o comisie de experți din administrație care a stabilit valoarea terenului expropriat la 992 250 000 de lire turcești (TRL). La 29 iunie 1999, în dezacord cu privire la suma plătită, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Birechik. Prin hotărârea din 5 octombrie 1999, Tribunalul a acordat recurentului câștig de cauză și a condamnat administrația să îi plătească o despăgubire suplimentară de 1 260 096 Prin hotărârea din 20 martie 2000, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 11. La 13 decembrie 2001, administrația i-a plătit reclamantului suma de 2 955 293 101 101 TRL pentru suplimentarea din culpă. II. DREPTUL INTERNELE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a fondului suplimentar de expropriere, din cauza insuficienței intereselor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, se menționează art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 14. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond, întrucât constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de neîndeplinire. Pe fond 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1317, § 31, și Aka, citată anterior, p. 2682, §§ 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este atribuită administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să existe între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la durata procedurilor judiciare a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. În ceea ce privește admisibilitatea 19. Curtea consideră că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1) al III-lea. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 2 300 de euro (EUR). În plus, acesta solicită repararea unei daune morale fără a o număra. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 400 EUR reclamantului ca daune materiale. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile și este de acord cu reclamantul. Interesele moratoriu 28. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L nu este necesar să se ia în considerare separat .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 400 EUR (patru sute de euro) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 28 iunie 2005, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Michael O

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE BEKİR YILMAZ c. TURQUIE

(Requête n

o

28170/02)

ARRÊT

STRASBOURG

28 juin 2005

DÉFINITIF

28/09/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Bekir Yılmaz c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

J.

Casadevall

,

R.

Türmen

,

M.

Pellonpää

,

K.

Traja

,

J.

Šikuta,

M

me

L.

Mijović,

juges

,

et de M. M.

O’Boyle,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 juin 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

28170/02) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Bekir Yılmaz («

le requérant

»), a saisi la Cour le 27 mai 2002 en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

Y. Karataș, avocat à Sanlıurfa. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

Le 14 juin 2004, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

4.

Le 1

er

novembre 2004 la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Le requérant est né en 1932 et réside à Șanlıurfa.

6.

En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l’Energie et des Ressources naturelles («

l’administration

») expropria le terrain du requérant.

7.

Une commission d’experts de l’administration ayant fixé la valeur du terrain exproprié à 992

250

000 livres turques (TRL), ce montant fut versé au requérant à la date du transfert de propriété.

8.

Le 29 juin 1999, en désaccord sur le montant payé, le requérant introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Birecik.

9.

Par un jugement du 5 octobre 1999, le tribunal donna gain de cause au requérant et condamna l’administration à lui verser une indemnité complémentaire de 1

260

096

500 TRL, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 24 juillet 1999.

10.

Par un arrêt du 20 mars 2000, la Cour de cassation confirma ce jugement.

11.

Le 13 décembre 2001, l’administration versa au requérant la somme de 2

955

293

101 TRL au titre du complément d’indemnité.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

13.

Le requérant se plaint d’une perte de valeur de l’indemnité complémentaire d’expropriation, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

14.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

15.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité, p. 1317, § 31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§

50-51).

16.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

17.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

18.

Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.

A.

Sur la recevabilité

19.

La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

B.

Sur le fond

20.

Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

22.

Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’il évalue à 2

300 euros (EUR). Il réclame en outre la réparation d’un dommage moral sans le chiffrer.

23.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

24.

Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt

Akkuș

(précité, p.

1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 400 EUR au requérant à titre de dommage matériel.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

25.

Le requérant demande 2

000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

26.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

27.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

28.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article 6 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

:

i.

400 EUR (quatre cents euros) pour dommage matériel

;

ii.

500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens

;

iii.

tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur lesdites sommes

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 juin 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président