AFFAIRE TEMİRKAN c. TURQUIE

AFFAIRE TEMİRKAN c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TEM. TURCIA (Cercetarea nr. 41990/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 septembrie 2005 DEFINIF 20/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă În cauza Temirkan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 30 august 2005, Rend la această dată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 4199/98/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Hacer Temirkan ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia Europeană) la 27 aprilie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Recurenta este reprezentată în fața Curții de către dl Cinmen, avocat la Acuzarea avea drept obiect să obțină o decizie cu privire la faptul dacă faptele fac obiectul unei încălcări a dispozițiilor art. 6, 10 și 7 din Convenție. La 19 septembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Recurenta s-a nascut in 1968 si locuieste in "stanbul." Ea este avocata si proprietara revistei Devrimci Proletarya (Proletariatul revolutionar) publicata la "Stanbul." La 2 decembrie 1992 a fost publicat un articol intitulat "Actul de a refuza sa mearga la serviciul militar din Kurdistan - dar nu un apel general de refuzare a serviciului militar- Printr-un act de punere sub acuzare din 5 ianuarie 1993, procurorul Republicii, procurorul general al Republicii, în apropierea tribunalului de securitate al statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pentru difuzarea propagandei împotriva integrității la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4126 din 27 octombrie 1995. De asemenea, aceasta a ordonat încetarea publicării revistei Devrimci Proletarya timp de o lună. Curtea a refuzat cererea recurentei de suspendare la executarea pedepsei sale, pe motiv că alte acțiuni publice împotriva reclamantei erau pe rol în fața ei pentru aceeași infracțiune. 10. La 4 martie 1997, reclamanta s-a ocupat de casare. 11. La 4 noiembrie 1997, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 27 ianuarie 1997. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALIMENTARE DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 13. Recurenta susține că instanța de securitate a statului care a fost judecată și condamnată nu constituie o instanță independentă și imparțială În plus, aceasta consideră că există o încălcare a articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (c) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care acesta nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 1 din convenție (a se vedea Özel , citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 36, 6 februarie 2003 15. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită. Curtea constată că Õ este de înțeles că reclamanta, care răspundea în fața unei instanțe de securitate de la De aceea, ea se putea teme în mod legitim ca instanța de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamanta, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 Curtea reamintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 19. Având în vedere constatarea de încălcare a dreptului recurentei de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul Õ (a se vedea, printre altele, Çiraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec. 1998-VII, p. 3074, § 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 20. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Ö Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 21. Recurenta susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 14 290 EUR (EUR 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. În ceea ce privește prejudiciul material invocat, Curtea nu ar putea specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate de la ë ă ar fi dus dacă nu ar fi avut loc încălcarea Convenției nr. . . . Nu este deci necesar să se acorde recurentei o despăgubire în acest sens Findlay c. Regatul Unit , Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, § 85. 24. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (ciraklar, citată anterior, p. 3074, § 49 25). În ceea ce privește Curtea, atunci când un particular, ca în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și de imparțialitate prevăzute de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea societății, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (Öcalan Turcia nr. 46221/99 [GC], nr. 46221/99, § 210, 12 May 2005). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 26. Recurenta solicită, de asemenea, 2 286 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Aceasta nu furnizează nicio dovadă. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri și de faptul că Tribunalul acordă recurentei. Interese moratorii 29. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale care se plătesc în momentul plății, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 septembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

TEMİRKAN c. TURQUIE

(Requête n

o

41990/98)

ARRÊT

STRASBOURG

20 septembre 2005

DÉFINITIF

20/12/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme

En l’affaire Temirkan c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

V.

Butkevych

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 août 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

41990/98) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, Hacer

Temirkan («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 27 avril 1998 en vertu de l’ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée devant la Cour par M

e

E. Cinmen, avocat à İstanbul. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») est représenté par son agent.

3.

La requête avait pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits relèvent d’un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 6, 10 et 7 de la Convention.

4.

Le 19 septembre 2002, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

La requérante est née en 1968 et réside à İstanbul. Elle est avocate et propriétaire de la revue

Devrimci Proletarya

(Le prolétariat révolutionnaire) publiée à İstanbul.

6.

Le 2 décembre 1992, un article intitulé «

Appel à refuser d’aller au service militaire au Kurdistan - mais pas un appel général à refuser le service militaire-

» et non signé fut publié à la page sept de ladite revue.

7.

Par un acte d’accusation du 5 janvier 1993, le procureur de la République («

le procureur

») près la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul («

cour de sûreté de l’Etat

») mit en accusation la requérante, en vertu de l’article 8 § 2 de la loi de 1991 relative à la lutte contre le terrorisme («

loi de 1991

»), pour diffusion de propagande contre l’intégrité de l’Etat, du fait d’être la propriétaire de la revue où l’article litigieux fut publié.

8.

Par un arrêt du 27 janvier 1997, la cour de sûreté de l’Etat condamna la requérante à payer une amende de 100

000

000 livres turques (TRL), conformément à l’article 8 § 2 de la loi de 1991, tel qu’amendé par la loi n

o

4126 du 27 octobre 1995. Elle ordonna également la cessation de la parution de la revue

Devrimci Proletarya

pendant un mois.

9.

La cour refusa la demande de la requérante de surseoir à l’exécution de sa peine, au motif que, d’autres actions publiques contre la requérante étaient pendantes devant elle pour le même délit.

10.

Le 4 mars 1997, la requérante se pourvut en cassation.

11.

Le 4 novembre 1997, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 27

janvier 1997.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Özel c. Turquie

(n

o

42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et

Gençel c.

Turquie

(n

o

53431/99, §§ 11-12, 23 octobre 2003).

EN DROIT

I.

LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

13.

La requérante allègue que la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugée et condamnée ne constitue pas un «

tribunal indépendant et impartial

» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison, d’une part, de la présence d’un juge militaire en son sein et, d’autre part, de l’absence d’un avocat pendant sa garde à vue. Elle y voit une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

c)

se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent

;

(...)

»

A.

Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat

14.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6

§

1 de la Convention (voir

Özel

, précité, §§ 33-34, et

Özdemir c. Turquie

,

n

o

59659/00, §§

35

‑

36, 6 février 2003).

15.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente. Elle constate qu’il est compréhensible que la requérante, qui répondait devant une cour de sûreté de l’Etat d’infractions relatives à la «

sécurité nationale

», ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, elle pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l’Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par la requérante quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (

Incal c. Turquie

, arrêt du 9 juin 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998

‑

IV, p. 1573, § 72

in fine

).

16.

La Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné la requérante, la cour de sûreté de l’Etat n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1.

B.

Sur l’équité de la procédure pénale

17.

Le Gouvernement conteste l’existence d’une violation.

18.

La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.

19.

Eu égard au constat de violation du droit de la requérante à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner le présent grief (voir, entre autres,

Çiraklar

c. Turquie

, arrêt du 28 octobre 1998,

Recueil

1998-VII, p.

3074, §§ 44-45).

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

20.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

21.

La requérante allègue avoir subi un préjudice matériel et moral qu’elle évalue à 14

290 euros (EUR).

22.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

23.

En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat aurait abouti si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu. Il n’y a donc pas lieu d’accorder à la requérante une indemnité à ce titre

(

Findlay c.

Royaume-Uni

, arrêt du 25 février 1997,

Recueil

1997-I, p. 284, § 85).

24.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (

Çiraklar

, précité, p. 3074, § 49).

25.

Pour la Cour, lorsqu’un particulier, comme en l’espèce, a été condamné par un tribunal qui ne remplissait pas les conditions d’indépendance et d’impartialité exigées par la Convention, un nouveau procès ou une réouverture de la procédure, à la demande de l’intéressé, représente en principe un moyen approprié de redresser la violation constatée (

Öcalan

c.

Turquie

,

no.

46221/99 [GC], no.

46221/99, § 210, 12

May 2005).

B.

Frais et dépens

26.

La requérante demande également 2

286 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Elle ne fournit aucun justificatifs.

27.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

28.

Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 1

000 EUR tous frais confondus et l’accorde à la requérante.

C.

Intérêts moratoires

29.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat

;

2.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention

;

3.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral

;

4.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 1

000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 septembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président