AFFAIRE TUNÇ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

24.05.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE TUNÇ c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA TUNç c. TURCIA (solicitarea nr. 54040/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 mai 2005 DEFINITIVF 24/08/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tunç c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Cabral Barreto Türmen mea Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și ai domnului Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 mai 2005, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 54040/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Abdurrahman Tunç ( La 15 decembrie 1999, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( La 12 septembrie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 4 iunie 1991, la data de 15 ianuarie 1991 a fost notificată reclamantului o declarație de expropriere stabilită de o comisie de experți din domeniul juridic, în numele reclamantului. La data de 13 iunie 1991, în dezacord cu privire la suma de judecată stabilită de către l La 11 noiembrie 1993, Curtea de Casație a infirmat hotărârea și a pronunțat cauza în vederea unei noi competențe. 11. La 21 ianuarie 1994, în conformitate cu hotărârea Curții de Casație, instanța a acordat reclamantului câștig de cauză și a condamnat la a-i plăti o sentință suplimentară de expropriere de 095 750 Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre a Curții de Casație din 13 aprilie 1994. 13. În 1995, la cererea reclamantului, Tribunalul de urmărire a datoriilor lui Diyarbakćr notifia în la La data de 25 iunie 1999. 15.la 13 decembrie 1999, oficiul de urmărire penală a întocmit un document prin care a constatat că: a fost efectuată nici o plată neefectuată de către persoana debitoare. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 16. În temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind urmărirea datoriilor și falimentul, bunurile aflate în proprietatea statului și cele alocate uzului public sunt insesizabile. 17. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). În ceea ce privește RECEVABILITATEA 18. Reclamantul se plânge de neplățile legate de dreptul la pensie suplimentar de expropriere și de insuficiența ratei dobânzii moratorii în raport cu rata inflației. Acesta invocă articolele 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alineatul (1) din convenție. 19. Guvernul invită Curtea să respingă cererea pe motiv că reclamantul nu a epuizat, așa cum prevede art. 35 din Convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu a exercitat corect acțiunea pusă la dispoziția sa prin art. 105 din Codul de obligații. Repararea pretinselor pierderi ar fi fost posibilă în cazul în care ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat de interesele moratorii. 20. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Akac. Turcia (hotărârea citată anterior, §§ 34-37). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția guvernului. 21. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de . II. PE FONDUL privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 22. Recurentul se plânge de neexecutarea unei hotărâri judecătorești prin care se condamnă plata unei despăgubiri suplimentare de expropriere. El invocă încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, a cărei parte relevantă este astfel formulată Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. Guvernul afirmă că suma la care se face referire în art. decembrie 1995. În lipsa unei cereri din partea reclamantului la l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul susține că a inițiat în mai multe rânduri proceduri de urmărire a datoriilor împotriva debitorului, iar aceasta din urmă nu a efectuat în niciun moment o rejudecare în fața instanței de judecată. 25. Curtea amintește că dreptul de acces la o instanță de judecată, garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție, ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână în detrimentul unei părți. , Hotărârea din 19 martie 1997, Rec., 1997 II, p. 510, § 40). 26. În cazul în care autoritățile au obligația de a acționa în executarea unei hotărâri judecătorești și omit să facă acest lucru, această inerție implică responsabilitatea pentru lacul de pe teren de la art. 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Scollo c. Italia, Hotărârea din 28 septembrie 1995, seria A n 315-C, p. 55, § 44, și Fociac c. România, 2577/02, § 68, 3 februarie 2005). 27. Curtea ia act de faptul că, în speță, în urma exproprierii unui teren al reclamantului, o hotărâre judecătorească a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care a pronunțat o hotărâre judecătorească cu privire la exproprierea unei obligații pecuniare suplimentare față de solicitant. Această decizie care a devenit definitivă prin hotărârea Curții de Casație din 13 aprilie 1994 rămâne încă neexecutată. Este adevărat că autoritățile pot dispune de un termen rezonabil pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a da curs deciziei în cauză ( Hornsby) În schimb, Curtea consideră că perioada de timp scursă din 1994 pentru executarea acestei hotărâri este excesivă. 28. Când în apărarea guvernului, Curtea amintește că preeminența dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerent tuturor articolelor din convenție (a se vedea Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia, 31524/96, § 63, CEDO 2000 VI și Amuur c. Franța , Hotărârea din 25 iunie 1996, Rec., 1996 III, p. 850-851, § 50) și implică obligația la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, nu poate fi reproșat reclamantului, care a făcut de mai multe ori demersuri în fața Oficiului de urmărire a datoriilor, de a nu lua în considerare plata în cauză, în scopul de a obține plata în cauză. În același timp, nu s-a demonstrat că acesta l-a informat pe solicitant cu privire la disponibilitatea sa pentru plata despăgubirii în cauză. La data de 20 decembrie 1995, autoritatea care a efectuat plata se referă la orice explicație plauzibilă. Prin retragerea din 1994 a măsurilor necesare pentru a se conforma unei hotărâri judecătorești definitive, autoritățile naționale au privat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție de orice efect util. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. Reclamantul se plânge de o pierdere de proprietate din cauza, pe de o parte, neexecutării unei hotărâri judecătorești prin care se condamnă plata unei despăgubiri suplimentare, și, pe de altă parte, a unei agravări continue a pierderii de valoare a lanului din cauza insuficienței intereselor moratorii în raport cu inflația. El invocă încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 31. Guvernul contestă această teză și susține că suma despăgubirii suplimentare, care a fost transferată într-un cont blocat pe lângă Recurentul susține că procedurile de executare forțată sunt nesupuse și că nu dispune de nici un alt mijloc pentru a obține plata despăgubirii în cauză. 33. Curtea constată că reclamantul, expropriat de terenul său, a obținut câștig de cauză în fața Tribunalului de Mare Instanță pentru o despăgubire suplimentară de expropriere. Deși hotărârea a devenit definitivă printr-o hotărâre a Curții de Casație din 13 aprilie 1994, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește apărarea guvernului, Curtea face trimitere la raționamentul său de la punctul 28 de mai sus și consideră că reclamantul, prin apelarea la oficiu a urmăririi penale a datoriilor competente, a demonstrat suficientă diligență pentru a obține plata în cauză. 35. Curtea consideră că, începând din 1994, obligația de a efectua plata unei despăgubiri suplimentare nu poate fi luată în considerare în cadrul procedurilor de expropriere prevăzute de legislația națională (a se compara cu Litgow și cu alte c. Regatul Unit, Hotărârea din 8 iulie 1986, seria A n 102, p. 50 § 120 Akkuș, citată anterior, § 27). 36. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia necesitatea de a verifica dacă un echilibru corect a fost menținut între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n Hotărârea Curții de Justiție din 19 decembrie 1995 privind Curtea a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:1995:291, punctul 41. Prin urmare, aceasta a fost arbitrară și a dus la încălcarea principiului legalității. O astfel de concluzie o scutește de a căuta dacă s-a menținut un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor individuale (Iatridis, citată anterior, punctul 62, și Karahalios c. Grecia, n 62503/00, § 35, 11 decembrie 2003). 38. În cazul în care, în ceea ce îl privește pe reclamant, rata dobânzii moratorii nu este suficientă, Curtea consideră că .39. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Rău material și moral 41. Reclamantul solicită 25 657 de dolari americani (USD) (aproximativ 19 869 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și 5 000 USD (aproximativ 3 872 EUR) pentru daune morale. 42. Guvernul susține că sumele solicitate sunt excesive și nu reprezintă prejudiciul suferit efectiv. 43. Curtea consideră că prejudiciul material suferit de reclamant corespunde valorii la care ar fi trebuit să fie perceput la data la care Curtea de Casație a pronunțat hotărârea. În plus, aceasta subliniază necesitatea unei reajustări, ținând seama de eroziunea monetară datorată inflației începând din 1994, și se referă la principiul adoptat în jurisprudența sa (Aka) § 25) conform căruia efectele inflației în Turcia sunt indicate pe listele de indexuri ale prețurilor cu amănuntul publicate de către institutul de statistică din statul membru în cauză. Având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantului 4 521 EUR pentru prejudiciul material. 44. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul a suferit un prejudiciu moral legat de incertitudinea cauzată de obligația de a efectua plata despăgubirii suplimentare. Statuând în echitate, Curtea atribuie reclamantului 2 000 EUR în acest sens. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 45. Reclamantul solicită 1 650 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 46. Guvernul contestă aceste pretenții. 47. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru toate cheltuielile și acordul cu reclamantul. Interese moratorii 48. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data Regulamentului 521 EUR (patru mii cinci sute douăzeci și unu de euro) pentru daune materiale (ii. 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale (iii). 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (iv). Orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe sumele respective, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 24 mai 2005 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululer Președinte