AFFAIRE MEHMET ERTUĞRUL YILMAZ ET AUTRES c. TURQUIE

AFFAIRE MEHMET ERTUĞRUL YILMAZ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA A PATRA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET ERTU...RUL YILMAZ ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 4676/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 mai 2006 DEFINIF 04/08/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Mehmet Ertual Yalmaz și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Bonello Türmen Traja Pavlovschi, Mijović, judecătorii și dnii M. 4676/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, dnii Mehmet Ertu La 18 mai 1999, prima secțiune a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2001 și 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni reformulate [art. 52 alineatul (1) ], prevalând de la art. 29 alineatul (3) din Convenție, la 1 aprilie 2003, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA Reclamanții dnii Mehmet Ertu maiz, Murat Han, Gültekin Acçćk și M çiçek Han s-au născut în 1969, 1970, 1973 și 1970. Ei sunt ținuți în închisorile din atzmir și din Ușak. La 16 decembrie 1996, se presupune că se află în proprietatea organizației ilegale TKP/ML-B (Türkie künist Partsi / Marksist-Leninist Birlik - Partidul Comunist din Turcia - Uniunea Marxistă-lenionistă), reclamanții, cu excepția domnului Cleiçek Han, au fost arestați de polițiștii Brigăzii Antiteroriste din Hotărârea de Securitate a Dusparta. Čiçek Han, care era însărcinată la momentul faptei, a fost arestată la 18 decembrie 1996 de către poliției din aceeași brigadă. Procesul-verbal al arestării referitoare la fiecare solicitant/e, semnat de către persoana respectivă, conținea motivul acestei arestări, și anume suspiciunea de a se încadra în categoria TKP/ML-B 10. La cererea procurorului districtual al Republicii Da'Isparta și printr-o hotărâre pronunțată la 20 decembrie 1996 de către Tribunalul de Pace din același oraș, arestarea reclamanților a fost prelungită până la 24 decembrie 1996. La această ultimă dată, judecătorul Tribunalului de Pace al lui'Isparta a dispus reținerea lor provizorie 11. Printr-un act de punere sub acuzare din 6 februarie 1997, procurorul din apropierea Curții de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-un act de punere sub acuzare din 6 martie 1997, procurorul din apropierea Curții de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea de Securitate de la Õ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În hotărârea sa, instanța de securitate din statul membru a menționat printre diferitele probe ale procesului- . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o hotărâre din 12 martie 1999, Curtea de Securitate de la Õ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În motivele acestuia, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a menționat mărturisirea reclamantului în etapa de la zz, precum și o pușcă kalachnikov care îi aparținea, care fusese sesizată. La o dată nespecificată, condamnarea dlui Y La art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a reținerii lor și consideră că aceasta este o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat de lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezentarea în instanță a persoanei respective. Cu privire la admisibilitatea 18. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 19. Guvernul subliniază, printre altele, regularitatea gărzilor la vedere impuse în speță, ale căror durate nu au depășit limitele prevăzute de lege. În acest scop, el atrage atenția asupra dificultăților și specificității investigațiilor privind infracțiunile de terorism, cum ar fi reproșul reclamanților și susține că astfel de infracțiuni au fost comise. are nevoie de un termen lung pentru pregătirea dosarului din cauza dificultăii de colectare a probelor 20. Curtea a admis deja de mai multe ori în trecut că anchetele referitoare la teroriști se confruntă fără îndoială autorităile cu probleme speciale (a se vedea, printre altele, Brogan și alte c. Regatul Unit , Hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145-B, § 61 Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A n 300-A, § 58 Aksoy c. Turcia , Hotărârea din 18 decembrie 1996, Rec., 1996 VI, § 78 Sakik și alții c. Turcia , Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997- VII , § 44 Demir și alții c. Turcia , Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998-IV, § ; și Dikme c. Turcia , 20869/92, § 64, CEDO 2000-VIII). Acest lucru nu înseamnă, totuși, că acestea au carte albă, în ceea ce privește art. 5, pentru a aresta și a pune în custodie suspecți, în afara oricărui control efectiv efectuat de instanțele interne și, în ultimă instanță, de organismele de control ale Convenției, de fiecare dată când aleg să se facă declarații că se constată o infracțiune teroristă (a se vedea mutatis mutandis, Murray, menționat anterior, punctul 58). Curtea constată că termenele de luare în custodie publică au fost de șapte zile pentru M çaiçek Han și de nouă zile pentru ceilalți trei reclamanți. 22. Ea amintește că, în hotărârea Brogan și alții, o perioadă de reținere de patru zile și șase ore fără ca persoana respectivă să fi fost adusă în fața unui judecător care depășea limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alin. Prin urmare, Curtea nu poate admite că a fost necesar ca reclamanții să fie reținuți timp de șapte și nouă zile înainte ca acestea să fie aduse în fața unui judecător. 24. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 și 3 (a) DIN CONVENȚIA 25. Reclamanții susțin că nu au fost informați în cel mai scurt timp cu privire la natura și la cauza acuzației aduse împotriva lor și denunță în acest sens procedura penală inițiată împotriva lor. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice inculpat are dreptul, printre altele, să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa (...) Cu privire la admisibilitate 26. Guvernul contestă această teză. El susține că reclamanții au fost bine informați cu privire la natura și cauza acuzației împotriva lor, imediat după arestarea lor. 27. Curtea remarcă faptul că procesele- arestului semnate de reclamanți (punctul 9 de mai sus) conțin în mod clar natura și cauza acuzației aduse împotriva acestora. Prin urmare, acest fapt este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 6 § 1 și 3 litera (c) DIN CONVENȚIA 28. Reclamanții susțin că nu au beneficiat de un proces echitabil, din cauza faptului că nu au fost asistați de un avocat în etapa de înscriere. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice inculpat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine însuși sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la: (...) asupra admisibilității 29. Guvernul contestă această teză și subliniază că toți reclamanții au fost reprezentați de un avocat, atât în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, cât și în fața Curții de Casație. 30. Curtea observă în primul rând că doi dintre reclamanții, Çiçek Han și Murat Han, au fost achitați la sfârșitul procedurii în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene (punctul 15 de mai sus). Prin urmare, aceștia nu pot fi considerați victime în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 31. În ceea ce privește reclamanții Mehmet Ertu 13, §§ 36-37).S.el recunoaște oricărui acuzat dreptul de a-și apăra dreptul de a-și apăra el însuși sau prin intermediul unui acționar (...) mai puțin, art. 6 alin. (3) lit. (c) nu precizează condițiile de exercitare a acestuia. Astfel, el lasă statelor contractante posibilitatea de a alege mijloacele necesare pentru a permite sistemului lor judiciar să garanteze acest lucru. ; sarcina Curții este de a verifica dacă calea pe care au împrumutat-o corespunde cerințelor unui proces echitabil (a se vedea Quaranta c. Elveția , Hotărârea din 24 mai 1991, seria A n 205, p. 16, § 30). Curtea subliniază, de asemenea, că modalitățile de aplicare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) în timpul procesului depind de particularitățile procedurii și de circumstanțele cauzei ; Pentru a afla dacă rezultatul dorit de art. 6 mai sus a fost atins, trebuie luate în considerare toate procedurile interne în cauza în cauză (Imbrioscia, citată anterior, p. 14, § 38). Curtea constată că reclamanții au fost asistați atât în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, cât și în fața Curții de Casație (a se vedea punctele 13, 14 și 16 de mai sus). Reclamanții au fost condamnați la încheierea unei proceduri contradictorii în cursul căreia au fost în măsură să își prezinte observațiile, să prezinte dovezi și să facă cunoscute martorii. În plus, pentru a stabili vinovația reclamanților, instanțele interne s-au bazat în special pe depozițiile co-acuzaților, pe procesul-verbal de refacere a locurilor și pe dovezi materiale. Astfel, având în vedere elementele dosarului și ale examinării generale a procedurii, Curtea consideră că inculpații nu au fost privați de dreptul lor la un proces echitabil. În aceste circumstanțe, examinarea acestei părți a cererii nu permite să se constate nicio aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Yelmaz Karakaș c. Turcia (dec.), 68009/01, 9 noiembrie 2004). În consecință, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. IV. PRIVIND LEGEA DIN PARTEA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 34. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite . . . . . . .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 36. Guvernul consideră această cerere excesivă și consideră că, în cazul constatării încălcării de către Curte, acesta ar constitui o despăgubire suficientă. 37. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. Pe de altă parte, Curtea arată că reclamanții au fost reținuți timp de șapte și nouă zile și consideră că este foarte probabil ca acest lucru să le fi cauzat un prejudiciu moral. Luând în considerare diferitele aspecte ale cauzei și hotărând în mod echitabil, în conformitate cu art. 41, Curtea acordă recurentei quriçek Han suma de 1 500 EUR și fiecăruia dintre ceilalți trei reclamanți suma de 2 500 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 38. De asemenea, reclamanții solicită, în comun, 3 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 39. Guvernul consideră această sumă excesivă. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere elementele aflate în posesia sa, criteriile menționate anterior și suma de 630 EUR deja plătită de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare, Curtea consideră rezonabilă suma de 770 EUR toate costurile și acordul comun al reclamanților. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L 5 alin. (3) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii cinci sute de euro) către M çtiçek Han și 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) fiecăruia dintre reclamanții M. Y.I.M.Z., Açćk și Han pentru daune morale, precum și pentru cei patru reclamanți în comun suma de 870 EUR (8870 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în limba franceză, apoi comunicată în scris la 4 mai 2006 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură.

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE

MEHMET ERTUĞRUL YILMAZ ET AUTRES c.

TURQUIE

(Requête n

o

41676/98)

ARRÊT

STRASBOURG

4 mai 2006

DÉFINITIF

04/08/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Mehmet Ertuğrul Yılmaz et autres c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

J.

Casadevall

,

G.

Bonello

,

R.

Türmen

,

K.

Traja

,

S.

Pavlovschi,

M

me

L.

Mijović,

juges

,

et de M. M.

O’Boyle,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 avril 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

41676/98) dirigée contre la République de Turquie et dont quatre ressortissants de cet Etat, MM. Mehmet Ertuğrul Yılmaz, Murat Han, Gültekin Açık et M

me

Çiçek Han («

les requérants

»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 24 juin 1997 en vertu de l’ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants, qui ont été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, sont représentés par M

e

Z.S. Özdoğan, avocate à İzmir. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.

3.

Le 18 mai 1999, la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.

4.

Les 1

er

novembre 2001 et 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la quatrième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

5.

Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, le 1

er

avril 2003, la Cour a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

6.

Les requérants MM. Mehmet Ertuğrul Yılmaz, Murat Han, Gültekin Açık et M

me

Çiçek Han sont nés respectivement en 1969, 1970, 1973 et 1970. Ils sont détenus aux prisons d’İzmir et d’Ușak.

7.

Le 16 décembre 1996, soupçonnés d’appartenir à l’organisation illégale «

TKP/ML-B

» (

Türkiye Komünist Partisi / Marksist-Leninist Birlik

- Parti communiste de Turquie - Union marxiste-léniniste), les requérants, à l’exception de M

me

Çiçek Han, furent arrêtés par des policiers de la brigade anti-terroriste de la Direction de sûreté d’Isparta.

8.

M

me

Çiçek Han, qui était enceinte à l’époque des faits, fut arrêtée le 18 décembre 1996 par des policiers de la même brigade.

9.

Le procès-verbal d’arrestation concernant chaque requérant/e, signé par l’intéressé/e, contenait le motif de cette arrestation, à savoir le soupçon d’appartenance au «

TKP/ML-B

».

10.

A la demande du procureur de la République d’Isparta et par une décision rendue le 20 décembre 1996 par le tribunal de paix de cette même ville, la garde à vue des requérants fut prolongée jusqu’au 24 décembre 1996. A cette dernière date, le juge du tribunal de paix d’Isparta ordonna leur détention provisoire.

11.

Par un acte d’accusation du 6 février 1997, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir requit la condamnation de Gültekin Açık en vertu des articles 168 et 169 du code pénal, ainsi que de l’article 5 de la loi n

o

3713 sur la lutte contre le terrorisme, pour appartenance à une bande armée et soutien à une organisation illégale.

12.

Par un acte d’accusation du 6 mars 1997, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Erzincan requit la condamnation des trois autres requérants en vertu des mêmes dispositions.

13.

Les requérants bénéficièrent de visites régulières de leurs avocats lors de leur détention et furent tous assistés de ceux-ci lors de la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat.

14.

La cour de sûreté de l’Etat d’İzmir rendit son arrêt le 13 novembre 1997 et condamna M. Açık à cinq ans d’emprisonnement ferme ainsi qu’à une interdiction de la fonction publique pendant trois ans. Dans sa décision, la cour de sûreté de l’Etat mentionna parmi les preuves divers procès-verbaux d’état de lieux et de perquisition, des publications de l’organisation illégale trouvées à son domicile ainsi que des témoignages. Cette condamnation fut confirmée par un arrêt de la Cour de cassation rendue le 2

juillet 1998. Le requérant était assisté de son avocate devant la Cour de cassation.

15.

Par un arrêt du 12 mars 1999, la cour de sûreté de l’Etat d’Erzurum acquitta M. Murat Han et M

me

Çiçek Han, au motif d’insuffisance de preuves à leur charge.

16.

M. Mehmet Ertuğrul Yılmaz fut condamné à douze ans et six mois d’emprisonnement par le même arrêt. Dans les motifs de celui-ci, la cour de sûreté de l’Etat mentionna les aveux du requérant au stade de l’instruction, ainsi qu’un fusil kalachnikov lui appartenant, qui avait été saisi. A une date non précisée, la condamnation de M. Yılmaz fut confirmée par la Cour de cassation, devant laquelle l’intéressé était également assisté d’un avocat.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 5 § 3 DE LA CONVENTION

17.

Les requérants se plaignent de la durée excessive de leur garde à vue. Ils y voient une violation de l’article 5 § 3 de la Convention, ainsi libellé

:

«

3.

Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe

1

c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.

»

A.

Sur la recevabilité

18.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

19.

Le Gouvernement fait notamment valoir la régularité des gardes à vue imposées en l’espèce, dont les durées n’ont pas dépassé les limites prévues par la loi. A cet effet, il attire l’attention sur les difficultés et la spécificité des enquêtes relatives aux infractions terroristes, telles que reprochées aux requérants et soutient que pareilles infractions «

nécessitent un long délai lors de l’instruction préliminaire pour la préparation du dossier en raison de la difficulté du rassemblement des preuves

».

20.

La Cour a déjà admis à plusieurs reprises par le passé que les enquêtes au sujet d’infractions terroristes confrontent indubitablement les autorités à des problèmes particuliers (voir, entre autres,

Brogan et autres c.

Royaume-Uni

, arrêt du 29 novembre 1988, série A n

o

145-B, § 61

;

Murray

c. Royaume-Uni,

arrêt du 28 octobre 1994, série A n

o

300-A, § 58

;

Aksoy c. Turquie

, arrêt du 18 décembre 1996,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

VI, § 78

;

Sakık et autres c. Turquie

, arrêt du 26 novembre 1997,

Recueil 1997-

VII

, § 44

;

Demir et autres

c. Turquie

, arrêt du 23 septembre 1998,

Recueil

1998-IV, §

41

; et

Dikme c. Turquie

, n

o

20869/92, § 64, CEDH 2000-VIII). Cela ne signifie pas, toutefois, que celles-ci ont carte blanche, au regard de l’article

5, pour arrêter et placer en garde à vue des suspects, à l’abri de tout contrôle effectif par les tribunaux internes et, en dernière instance, par les organes de contrôle de la Convention, chaque fois qu’elles choisissent d’affirmer qu’une infraction terroriste est constatée (voir

mutatis mutandis, Murray

, précité, § 58).

21.

La Cour observe que les délais de garde à vue ont été de sept jours pour M

me

Çiçek Han et de neuf jours pour les trois autres requérants.

22.

Elle rappelle avoir jugé, dans l’arrêt

Brogan

et autres,

qu’une période de garde à vue de quatre jours et six heures sans que l’intéressé ait été traduit devant un juge allait au-delà des strictes limites de temps fixées par l’article 5 § 3, même quand elle a pour but de prémunir la collectivité dans son ensemble contre le terrorisme (

Brogan et autres

,

précité, p. 33, §

62).

23.

La Cour ne saurait donc admettre qu’il ait été nécessaire de détenir les requérants pendant sept et neuf jours avant qu’ils ne soient «

traduits devant un juge.

»

24.

Partant, il y a eu violation de l’article 5 § 3 de la Convention.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 §§ 1 et 3 a) DE LA CONVENTION

25.

Les requérants allèguent n’avoir pas été informés dans le plus court délai de la nature et de la cause de l’accusation portée contre eux. Ils dénoncent à cet égard l’iniquité de la procédure pénale engagée à leur encontre.

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

(...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

a)

être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui

;

(...)

Sur la recevabilité

26.

Le Gouvernement conteste cette thèse. Il fait valoir que les requérants ont bien été informés de la nature et de la cause de l’accusation portées contre eux, dès leur arrestation.

27.

La Cour observe que les procès-verbaux d’arrestation signés par les requérants (paragraphe 9 ci-dessus), comportent bien la nature et la cause de l’accusation portée contre eux. Ce grief est donc manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 §§ 1 et 3 c) DE LA CONVENTION

28.

Les requérants allèguent n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable, du fait qu’ils n’ont pas été assistés d’un avocat lors de la phase de l’instruction. Ils invoquent l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, qui se lit en ses parties pertinentes

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

(...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

c)

se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent

; (...)

»

Sur la recevabilité

29.

Le Gouvernement conteste cette thèse. Il souligne que tous les requérants ont été représentés par un avocat, aussi bien devant la cour de sûreté de l’Etat que devant la Cour de cassation.

30.

La Cour observe en premier lieu que deux des requérants, Çiçek Han et Murat Han, furent acquittés à la fin de la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat (paragraphe 15 ci-dessus). Ils ne sauraient donc être considérés victimes au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

31.

Quant aux requérants Mehmet Ertuğrul Yılmaz et Gültekin Açık, qui ont été condamnés à des peines de prison, la Cour rappelle que le droit énoncé au paragraphe 3 c) de l’article 6 constitue un élément, parmi d’autres, de la notion de procès équitable en matière pénale, contenue au paragraphe

1 (voir

Imbrioscia c. Suisse

, arrêt du 24 novembre 1993, série

A

n

o

275, p.

13, §§ 36-37). S’il reconnaît à tout accusé le droit de «

se

défendre lui-même ou par l’intermédiaire d’un défenseur (...)

», l’article

6 § 3 c) n’en précise pas les conditions d’exercice. Il laisse ainsi aux Etats contractants le choix des moyens propres à permettre à leur système judiciaire de le garantir

; la tâche de la Cour consiste à rechercher si la voie qu’ils ont empruntée cadre avec les exigences d’un procès équitable (voir

Quaranta c. Suisse

, arrêt du 24 mai 1991, série A n

o

205, p. 16, § 30). La Cour souligne aussi que les modalités d’application de l’article 6 §§ 1 et 3 c) durant l’instruction dépendent des particularités de la procédure et des circonstances de la cause

; pour savoir si le résultat voulu par l’article 6 – un procès équitable – a été atteint, il faut prendre en compte l’ensemble des procédures internes dans l’affaire considérée (

Imbrioscia

, précité, p. 14, §

38).

32.

La Cour observe que les requérants étaient assistés de leur représentant autant devant la cour de sûreté de l’Etat que devant la Cour de cassation (voir paragraphes 13, 14 et 16 ci-dessus).

33.

Les requérants ont été condamnés au terme d’une procédure contradictoire au cours de laquelle ils ont été en mesure de présenter leurs observations, de produire des éléments de preuve et de faire entendre des témoins. En outre, afin d’établir la culpabilité des requérants, les juridictions internes se sont notamment fondées sur les dépositions des co-accusés, le procès-verbal de reconstitution des lieux et sur des preuves matérielles.

Ainsi, au vu des éléments du dossier et de l’examen global de la procédure, la Cour estime que les requérants n’ont pas été privés de leur droit à un procès équitable. Dans ces circonstances, l’examen de cette partie de la requête ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article

6 §§ 1 et 3 de la Convention (voir, par exemple,

Yılmaz Karakaș c.

Turquie

(déc.), n

o

68909/01, 9 Novembre 2004).

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

34.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

35.

Les requérants réclament chacun 2

000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 6

000 EUR au titre du préjudice moral qu’ils auraient subis.

36.

Le Gouvernement juge cette demande excessive et considère qu’en cas de constat de violation par la Cour, celui-ci constituerait une réparation suffisante.

37.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle relève que les requérants ont subi une garde à vue de sept et neuf jours et estime qu’il est fort probable que ce fait leur a causé un préjudice moral. Prenant en compte les différents aspects de la cause et statuant en équité, conformément à l’article 41, la Cour alloue à la requérante Çiçek Han la somme de 1

500 EUR, et à chacun des trois autres requérants la somme de 2

500 EUR au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

38.

Les requérants demandent également, conjointement, 3

500 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour.

39.

Le Gouvernement estime cette somme excessive.

40.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession, des critères susmentionnés et de la somme de 630 EUR déjà versée par le Conseil de l’Europe au titre de l’assistance judiciaire, la Cour estime raisonnable la somme de 870 EUR tous frais confondus et l’accorde conjointement aux requérants.

C.

Intérêts moratoires

41.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de l’article 5 § 3 de la Convention et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 5 § 3 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 1

500 EUR (mille cinq cents euros) à M

me

Çiçek Han et 2

500

EUR (deux mille cinq cents euros) à chacun des requérants MM.

Yılmaz, Açık et Han pour dommage moral, ainsi que, aux quatre requérants conjointement, la somme de 870 EUR ( huit cent soixante-dix euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 mai 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Greffier

Président