ALABAY ET GÜZEL c. TURQUIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43334/98 prezentate de Esat Kenan ALABAY și Semir GÜZEL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor L Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 19 martie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, având în vedere hotărârea pronunțată la Partidul Democrației și Lângă Evoluție și altele c. Turcia 3921/98 și 39974/98, 26 aprilie 2005, După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂRĂ FAȚĂ reclamanții, dnii Esat Kenan Alabay și Semir Güzel, sunt cetățeni turci și își au reședința în Ankara și Diyarbakýr.

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. S. Güzel, avocat în Diyarbakýr. Reclamanții și-au depus cererea în numele lor și în numele partidului politic Demokrasi ve De Circumstanțele cauzei, așa cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 aprilie 1995, Partidul Democrației și al Lângă Curtea de Casație (inclusiv procurorul general DDP) a fost întemeiat și declarația aferentă a fost depusă la Ministerul de Interne. printr-un act din 5 iunie 1995, procurorul general lângă Curtea de Casație ( A intentat în fața Curții Constituționale turce o acțiune în dizolvare a DDP. El a reproșat că a încălcat Constituția și Legea nr. 2820 privind partidele politice. Dupa procurorul general, afirmarea existenței unui popor kurd separat, alături de națiunea turcă și care ar avea drepturi și libertăți proprii, aducea atingere integrității teritoriale, în interiorul națiunii și al limbii oficiale a statului.

La 28 iulie 1995, avocații partidului reclamant și-au prezentat observațiile scrise preliminare și au menținut că dizolvarea DDP a fost solicitată la două luni după instituirea sa într-un mod care să permită exercitarea oricărei activități politice. Ei au afirmat că programul partidului politic nu oferea decât o soluție pașnică la problema kurdă și nu putea fi interpretat ca aducând atingere integrității teritoriale a statului. În plus, au invocat articolele 9, 10 și 14 din Convenție. La 19 martie 1996, Curtea Constituțională a pronunțat dizolvarea DDP pe motiv în special că programul său era de natură să submineze integritatea teritorială a statului, precum și în interiorul națiunii și al limbii sale oficiale, și că a încălcat astfel art. 78a și 81 a) și (b) din Legea privind partidele politice La 23 octombrie 1997, hotărârea Curții Constituționale a fost publicată în Jurnalul Oficial.

El a emis ipso jură lichidarea bunurilor partidului și transferul lor la Trezorerie publică, în conformitate cu art. 107 alineatul (1) din Legea nr. 2820. Dreptul intern relevant Dispozițiile legale relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în Partidul Comunist Unificat din Turcia și alte state membre ale Turciei (hotărârea din 30 ianuarie 1998, Rec., 1998, p. 28), § 12; GRIFS invocând articolele 9, 10 și 11 din convenție, coroborate cu art. 14, reclamanții susțin că dizolvarea DDP le-a încălcat dreptul la libertatea de asociere. Curtea ia notă de faptul că prezenta cauză se referă la dizolvarea DDP de către Curtea Constituțională și constată că președintele și secretarul general al acestui partid au înaintat Comisiei două cereri identice la 17 noiembrie 1997 și, respectiv, 5 noiembrie 1996 privind aceleași fapte și obiecțiuni ca cele ale prezentei cauze.

Aceste cereri au fost înregistrate sub numerele 3921/98 și 39974/98 și au fost atașate în cadrul procedurii. Prin hotărârea din 26 aprilie 2005, Curtea a concluzionat că încălcarea articolului 11 din convenție ca urmare a dizolvarii DDP. În plus, aceasta a concluzionat că nu era cazul să se examineze celelalte obiecțiuni întemeiate pe articolele 9, 10 și 14 din convenție. Prezenta cerere a fost introdusă la 19 martie 1998. Prin decizia din 12 octombrie 1999, Curtea a decis să o comunice guvernului. După ce a primit observațiile părților cu privire la fondul cauzei, Curtea a declarat admisibilă la 26 septembrie 2000. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (2) litera (b) din Convenție, aceasta nu reține nicio cerere formulată prin aplicarea articolului 34 atunci când este în esență aceeași ca o instanță care a fost judecată anterior de Curte și dacă aceasta nu conține fapte noi.

Pe de altă parte, în temeiul articolului 35 in fine Curtea amintește că hotărârea sa din 26 aprilie 2005 privind cererile n 3921/98 și 39974/98 privind toate activitățile desfășurate de directori și de membrii DDP. Prin urmare, Comisia consideră că a răspuns deja la obiecțiunile prezentate de solicitanți în prezenta cerere, care nu conține niciun fapt nou decât cele deja examinate în hotărârea menționată anterior. Prin urmare, Curtea consideră că cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție, motiv prevăzut la art. 35 alineatul (2) litera (b) din Convenție fiind stabilit. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, pronunță cererea inadmisibilă. Michael O

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 41334/98 présentée par Esat Kenan ALABAY et Semir GÜZEL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 31 janvier 2006 en une chambre composée de : MM. J. Casadevall , président , G. Bonello , R. Türmen , K. Traja , S. Pavlovschi , L. Garlicki, J. Šikuta, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 19 mars 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Vu l’arrêt Parti de la Démocratie et de l’Evolution et autres c. Turquie n os 39210/98 et 39974/98, 26 avril 2005, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM.

Esat Kenan Alabay et Semir Güzel, sont des ressortissants turcs et résidant respectivement à Ankara et Diyarbakır. Ils sont représentés devant la Cour par M e S. Güzel, avocat à Diyarbakır. Les requérants ont introduit leur requête en leurs propres noms et au nom du parti politique Demokrasi ve Değișim Partisi (Parti de la Démocratie et de l’Évolution, ci après, « DDP ») dissous par la Cour constitutionnelle. M. Alabay était, à l’époque des faits, le comptable et M. Güzel, le président de la section de Diyarbakır de ce parti. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 3 avril 1995, le Parti de la Démocratie et de l’Évolution (« DDP ») fut fondé et la déclaration y afférente fut déposée auprès du ministère de l’Intérieur.

Par un acte du 5 juin 1995, le procureur général près la Cour de cassation (« le procureur général ») intenta devant la Cour constitutionnelle turque une action en dissolution du DDP. Il lui reprocha d’avoir enfreint la Constitution et la loi n o 2820 sur les partis politiques. D’après le procureur général, l’affirmation de l’existence d’un peuple kurde à part, à coté de la nation turque et qui disposerait de droits et libertés qui lui seraient propres, portait atteinte à l’intégrité territoriale, à l’unité de la nation et de la langue officielle de l’État. Le 28 juillet 1995, les avocats du parti requérant présentèrent leurs observations écrites préliminaires et maintinrent que la dissolution du DDP a été demandée deux mois après son institution de telle manière qu’il n’a pu exercer une quelconque activité politique.

Ils avancèrent que le programme du parti politique ne proposait qu’une solution pacifique au problème kurde et ne pouvait être interprété comme portant atteinte à l’intégrité territoriale de l’État. Ils invoquèrent en outre les articles 9, 10 et 14 de la Convention. Le 19 mars 1996, la Cour constitutionnelle prononça la dissolution du DDP au motif notamment que son programme « était de nature à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’État ainsi qu’à l’unité de la nation et de sa langue officielle, et qu’il violait ainsi les articles 78 a) et 81 a) et b) de la loi sur les partis politiques ». Le 23 octobre 1997, l’arrêt de la Cour constitutionnelle fut publié au journal officiel.

Il entraîna ipso jure la liquidation des biens du parti et leur transfert au Trésor public, conformément à l’article 107 § 1 de la loi n o 2820. B. Le droit interne pertinent Les dispositions légales pertinentes en vigueur à l’époque des faits sont décrites dans Parti communiste unifié de Turquie et autres c. Turquie , (arrêt du 30 janvier 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998-I, pp. 11-13, §§ 11 ‑ 12). GRIEFS Invoquant les articles 9, 10 et 11 de la Convention combinés avec son article 14, les requérants allèguent que la dissolution du DDP a enfreint leur droit à la liberté d’association. EN DROIT La Cour note que la présente affaire porte sur la dissolution du DDP par la Cour constitutionnelle.

Elle constate que le président et le secrétaire général de ce parti avaient introduit deux requêtes identiques devant la Commission, respectivement les 17 novembre 1997 et 5 novembre 1996 portant sur les mêmes faits et griefs que ceux de la présente affaire. Ces requêtes avaient été enregistrées sous les numéros 39210/98 et 39974/98, et jointes lors de la procédure. Par un arrêt du 26 avril 2005, la Cour a conclu à une violation de l’article 11 de la Convention du fait de la dissolution du DDP. Elle avait en outre conclu qu’il n’y avait pas lieu d’examiner les autres griefs tirés des articles 9, 10 et 14 de la Convention. La présente requête a été introduite le 19 mars 1998. Par une décision du 12 octobre 1999, la Cour a décidé de la communiquer au Gouvernement.

Après avoir reçu les observations des parties quant au fond de l’affaire, la Cour l’a déclaré recevable le 26 septembre 2000. La Cour rappelle que d’après l’article 35 § 2 b) de la Convention, elle ne retient aucune requête introduite par application de l’article 34 lorsqu’elle est essentiellement la même qu’une requête précédemment examinée par la Cour, et si elle ne contient pas de faits nouveaux. Par ailleurs, en vertu de l’article 35 in fine , elle peut, à tout stade de la procédure, rejeter une requête qu’elle considère comme irrecevable par application dudit article. La Cour rappelle que son arrêt du 26 avril 2005 concernant les requêtes n os 39210/98 et 39974/98 couvrait l’ensemble des activités menées par les dirigeants et les membres du DDP.

Elle estime donc avoir déjà répondu aux griefs présentés par les requérants dans la présente requête, qui ne contient aucun fait nouveau que ceux déjà examinés dans l’arrêt précité. Partant la Cour estime que la requête doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4 de la Convention, le motif prévu à l’article 35 § 2 b) de la Convention ayant été établi. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Michael O’Boyle Josep Casadevall Greffier Président