CtEDO 23.09.2004 Auto

DEMİR et BAYKARA contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
23.09.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DEMİR et BAYKARA contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 34503/97 prezentate de Kemal DEMIR și Vicdan BAYKARA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 23 septembrie 2004 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Türmen Hedigan mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 8 octombrie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, emite următoarea decizie: De fapt, reclamanții, Kemal Demir și Vicdan Baykara, sunt cetățeni turci născuți în 1951 și 1958 și își au reședința în Gaziantep și Istanbul. Primul reclamant era membru al sindicatului Tüm Belediye Sendikas Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Sindicatul Tüm Bel-Sen a fost fondat în 1990 de funcționari din diferite comune supuse legii n 657 privind funcționarii statului. Potrivit articolului 2 din statutul său, acesta își stabilește obiectivul de a promova un sindicalism democratic în serviciul aspirațiilor și revendicărilor persoanelor pe care le reunește. Sediul său se află în Istanbul. La 27 februarie 1993, Tüm Bel-Sen încheie pentru o perioadă de doi ani cu comuna Gaziantep o convenție colectivă care a intrat în vigoare la 1 februarie 1993. Convenția avea ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cum ar fi salariile, alocațiile și serviciile de acțiune socială. Întrucât municipalitatea Gaziantep nu a îndeplinit obligațiile, în special cele financiare, care decurg din convenția colectivă, primul reclamant, în calitate de reprezentant al sindicatului, a formulat la 18 iunie 1993 o acțiune civilă în fața instanței de mari instanțe din Gaziantep ( Tüm Bel-Sen . Municipalitatea Gaziantep se ocupă de spargere. Prin hotărârea din 13 decembrie 1994, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță și a considerat că, în pofida faptului că nu exista niciun obstacol juridic în calea constituirii sindicatelor de către funcționari ai statului, acestea nu erau autorizate să încheie acorduri colective în forma actuală a dreptului pozitiv. Prin hotărârea din 28 martie 1995, Tribunalul de Mare Instanță își menține judecata inițială pe motiv că, în pofida absenței unor dispoziții legale exprese care să recunoască sindicatelor fondate de funcționari dreptul de a încheia convenții colective, lacuna trebuia să fie satisfăcută în lumina tratatelor internaționale, cum ar fi Convenția Organizației Internaționale a Muncii. Prin hotărârea din 6 decembrie 1995, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță și a precizat că, în perioada în care a fost fondat sindicatul, dispozițiile legale în vigoare nu permiteau funcționarilor să înființeze sindicate. Aceasta concluzionează că, fără personalitate juridică, sindicatul nu era abilitat să încheie o convenție colectivă și nu avea abilitatea de a fi judecat. Acțiunea în rectificare formulată de reprezentanții sindicatului a fost respinsă de Curtea de Casație la 10 aprilie 1996. Lucrătorii și angajatorii au dreptul de a înființa sindicate și uniuni sindicale fără autorizare prealabilă pentru a-și proteja și extinde drepturile și interesele economice și sociale în cadrul relațiilor lor de muncă. Pentru a putea înființa un sindicat sau o uniune sindicală, este suficient să se predea autorității competente desemnate prin lege informațiile și documentele necesare în temeiul legii. Dacă constată ilegalitatea acestor informații și documente, autoritatea competentă se adresează instanței pentru a obține suspendarea activităților sau închiderea sindicatului sau a uniunii sindicale. Adeziunea la sindicate și demisia sindicatelor sunt libere, nimeni nu poate fi obligat să devină membru, să rămână membru sau să demisioneze dintr-un sindicat, iar lucrătorii și angajatorii nu pot fi membri ai mai multor sindicate în același timp. Posibilitatea de a lucra într-un loc oarecare nu poate fi condiționată de calitatea de membru al unui sindicat al lucrătorilor sau de absența acestei calități. Pentru a putea exercita funcții de conducere în sindicate sau în asociațiile sindicale ale lucrătorilor, trebuie să fi lucrat efectiv ca lucrător timp de cel puțin zece ani. Statutul, administrația și funcționarea sindicatelor și a sindicatelor nu pot fi contrare caracteristicilor Republicii și principiilor democratice definite de Constituție. Lucrătorii și angajatorii au dreptul de a înființa sindicate și uniuni sindicale fără autorizare prealabilă pentru a proteja și dezvolta drepturile și interesele economice și sociale ale membrilor lor în cadrul relațiilor lor de muncă, precum și pentru a adera și a se retrage în mod liber din acestea. Nimeni nu poate fi obligat să devină membru sau să demisioneze dintr-un sindicat; dreptul de a înființa un sindicat nu poate fi limitat decât în temeiul legii, din motive de securitate națională sau de ordine publică sau în scopul de a împiedica comiterea unei infracțiuni, de a proteja sănătatea publică sau bunele moravuri sau de a proteja drepturile și libertățile altora. Formele, condițiile și procedurile aplicabile exercitării dreptului de a înființa un sindicat sunt stabilite prin lege și nu este permis să fie membru al mai multor sindicate atât în cadrul aceluiași sector de activitate. Domeniul de aplicare a drepturilor funcționarilor publici care nu au calitatea de lucrători în acest domeniu, precum și excepțiile și limitările care li se aplică sunt stabilite prin lege într-un mod adecvat naturii serviciilor cărora le sunt încredințate. Statutul, administrația și funcționarea sindicatelor și a sindicatelor nu pot fi contrare caracteristicilor fundamentale ale Republicii și nici principiilor democratice. În rapoartele lor reciproce, lucrătorii și angajatorii au dreptul de a încheia acorduri colective de muncă în vederea reglementării situației lor economice și sociale și a condițiilor de muncă. art. 53 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4121 din 23 iulie 1995) În rapoartele lor reciproce, lucrătorii și angajatorii au dreptul de a încheia acorduri colective de muncă în vederea reglementării situației lor economice și sociale și a condițiilor de muncă. Sindicatele și asociațiile sindicale pe care agenții publici menționați la primul paragraf al art. 128 vor fi autorizați să le întemeieze între ei și care nu fac obiectul dispozițiilor alin. (1) și (2) ale prezentului articol sau ale art. 54, pot fi în justiție și pot iniția negocieri colective cu administrația în conformitate cu obiectivele lor în numele membrilor lor. În cazul în care negocierile colective conduc la un acord, textul acestuia este semnat de către părți. Textul acordului este supus evaluării Consiliului de Miniștri pentru a putea fi pus în aplicare din punct de vedere juridic și administrativ. În cazul în care negocierile colective nu conduc la semnarea unui acord, părțile semnează un proces-verbal care precizează punctele de acord și de dezacord, iar acesta este supus evaluării Consiliului de Miniștri. Nu se poate încheia și nu se poate aplica mai mult de o convenție colectivă de muncă în același loc de muncă în cursul aceleiași perioade. Funcțiile esențiale, permanente și durabile impuse de serviciile publice pe care statul, întreprinderile economice publice și alte persoane juridice publice sunt obligate să le furnizeze în conformitate cu principiile generale ale administrației sunt exercitate de funcționari și de alți agenți publici. Legea reglementează calificările, numirea, funcțiile și atribuțiile, drepturile și obligațiile și indemnizațiile funcționarilor și ale altor agenți publici, precum și alte aspecte legate de statutul lor. Legea stabilește în special normele și modalitățile de formare a funcționarilor superiori. Legea nr. 657 privind funcționarii statului art. 22 din Legea nr. 657 din 14 iulie 1965 prevedea că funcționarii erau autorizați să înființeze sindicate și organizații profesionale și să adere la acestea în conformitate cu normele speciale. În conformitate cu al doilea paragraf al acestui articol, aceste organizații profesionale erau autorizate să apere interesele membrilor lor în fața autorităților competente. Articolul a fost abrogat prin art. 5 din Decretul-lege nr. 2 din 23 decembrie 1972. În temeiul articolului 1 din Legea nr. 4275 din 12 iunie 1997, acesta a intrat din nou în vigoare. Invocând art. 11 din convenție, reclamanții se plâng, pe de o parte, că instanțele interne nu au recunoscut personalitatea juridică a sindicatului din care sunt membri și, pe de altă parte, că aceste instanțe nu au considerat acest sindicat ca fiind abilitat să desfășoare negocieri colective. Acestea susțin că restricția în cauză face o distincție discriminatorie în sensul articolului 14 din Convenție. 2. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată de o instanță independentă și imparțială. (1) Reclamanții se plâng că instanțele naționale nu și-au respectat dreptul de a înființa sindicate și de a încheia convenții colective. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a înființa împreună cu alte sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii și prevenirii criminalității, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice impunerea de restricții legitime exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie protejate, fără a se face nicio distincție, în special pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Guvernul observă că, în urma amendamentului la 12 iunie 1997 al articolului 22 din Legea nr. 657 privind funcționarii publici, aceștia sunt autorizați să înființeze și să adere la sindicate, însă, la momentul respectiv, funcționarii publici nu erau autorizați în mod expres să înființeze sindicate, iar restricțiile ar fi trebuit să fie considerate ca fiind prevăzute de lege. În ceea ce privește dreptul de a încheia acorduri colective, guvernul susține că art. 11 din convenție nu garantează un astfel de drept. În sprijinul argumentării sale, se referă la Hotărârile Sindicatului suedez al conducătorilor de locomotive c. Suedia (hotărârea din 6 februarie 1976, seria A n 20) și Sindicatul național al poliției belgiene c. Belgia (hotărârea din 27 octombrie 1975, seria A n 19). Reclamanții contestă argumentația guvernului și își reiterează afirmațiile. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării sale, dar necesită o examinare pe fond ; rezultă că nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Nu a fost identificat niciun alt motiv de inadmisibilitate. (2) Pe teren prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost audiată de o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții. art. 6 alineatul (1) prevede, în pasajele sale relevante, că orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă imparțial, stabilit de lege, care va hotărî... că orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei trebuie pronunțată public, dar accesul sălii de judecată poate fi interzis presei și publicului în timpul întregului proces sau al unei părți a acestuia în interesul... ordinii publice sau securității naționale într-o societate democratică (...). Guvernul arată că Tribunalul de Primă Instanță a pronunțat o hotărâre în favoarea reclamanților și că, în urma hotărârii de infirmare a Curții de Casație, acesta și-a menținut hotărârea inițială și susține că acest aspect al atitudinii Tribunalului de Mare Instanță elimină orice îndoială cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe. Reclamanții susțin că, în conformitate cu art. 90 din Constituție, tratatele internaționale ratificate de Turcia sunt direct aplicabile în dreptul intern turc și că necunoașterea acestei dispoziții de către instanțele judecătorești demonstrează părtinirea acestora. Curtea subliniază că acest motiv privește o contestare a soluției acceptate de instanțele interne. Curtea consideră că este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) (a se vedea, printre altele, Hotărârea García Ruiz c. Spania [GC], nr 30544/96, CEDO 1999-I). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declar admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate, cauza reclamanților trasă de la art. 14 coroborat cu art. 11 din convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg R ess Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-10-07
0,95
AFFAIRE DEMIR ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE PENPE DEMİR [1] ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 51482/99) DÉFINITIF 02/02/2005 ARR ê T Cette version a été rectifiée conformément à l’article 81 du règlement de la Cour les 24 mai et 20 octobre 2005. STRASBOURG 7
CtEDO 2002-03-07
0,95
TÜRKIYE DEVRIMCI ISCI SENDIKALARI KONFEDERASYONU (DISK) et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43130/98 présentée par TÜRKİYE DEVRİMCİ İŞÇİ SENDİKALARI KONFEDERASYONU (DİSK) et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégean
CtEDO 2004-09-30
0,95
YILMAZ et DURC c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 57172/00 présentée par Hikmet YILMAZ et Ali DURC contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 30 septembre 2004 en une chambre c
CtEDO 2003-02-04
0,95
TEMEL ET AUTRES contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 36203/97 présentée par Sabri TEMEL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 février 2003 en une chambre c
CtEDO 2001-02-06
0,94
DEMIR, DEMIR ET GÜL contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 29866/96, 29867/96 et 29872/96 respectivement présentées par Çelebi DEMİR, Musa DEMİR et Senanik GÜL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première sectio
Sursă