SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 4313/98 prezentate de TÜRK Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 18 iunie 1998, Având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Prima recurentă este D - Confederația sindicală a muncitorilor revoluționari din Turcia). Ceilalți reclamanți, dnii Kaskam Faruk Beskisiz, Niyazi chasevik, Özcan çévik, Mustafa Güler, Fahrettin Yayla și dna Sakine Y Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează.
D.SK include, printre cele 26 de sindicate membre ale sale, Deri-șul care reunește lucrători din sectorul industriei de piele. Ceilalți șase solicitanți sunt membri și delegați ai adunării generale a Deri-șului, precum și ai D La convocarea adunării generale din Deri-ș, care a avut loc la 17 și 18 iunie 1995, unii dintre membrii sindicatului, aleși pentru organele statutare (comitetele administrative și disciplinare, precum și comitetul de inspecție), nu au îndeplinit condiția de a fi lucrat cel puțin timp de zece ani ca lucrători, așa cum se prevede la art. 51 din Constituție, precum și la art. 14 din Legea nr. 2821. La 2 decembrie 1996, Ministerul Muncii a intentat, împotriva Deri-șului, o procedură prin care solicita întreruperea activităților sindicatului și eventual dizolvarea acesteia.
Cererea de administrare se baza pe art. 14 alineatul (14) și articolele 17, 18 și 19 din Legea nr. 2821 privind sindicatele. La 27 martie 1997 și la 19 ianuarie 1998, avocatul Deri-ș își susține apărarea în fața tribunalului muncii de la Bakurköy (Istanbul). El a invocat art. 3 din Hotărârea nr. 87 al Organizației Internaționale a Muncii și art. 11 din Convenție. Se afirmă că alegerea membrilor organelor statutare, a căror legalitate este contestată de către ministerul solicitant, ar avea într-adevăr o bază legitimă. Aleșii în cauză ar fi îndeplinit de fapt condiția de a fi lucrat timp de zece ani, dar practica curentă a El a adăugat că sindicatul intenționa să inițieze o acțiune în constatarea duratei serviciului împotriva șefilor implicați.
Prin hotărârea pronunțată la 19 ianuarie 1998, Tribunalul Muncii a decis să întrerupă și să dizolve activitățile Deri-șului. În decizia sa, care este definitivă, a precizat că sindicatului i s-a cerut să elimine lacunele în condițiile constituirii sale, dar nu a reacționat. La art. 14 alineatul (14) din Legea nr. 2821 privind sindicatele prevede că, pentru a candida la organele statutare ale sindicatelor muncitorești sau ale confederațiilor sindicale, este necesar să se fi exercitat cel puțin zece ani în calitate de sindicate. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții se plâng că limitele prevăzute la art. 14 din Legea nr. 2821 privind sindicatele ar afecta substanța libertății lor de a înființa sindicate.
Curtea amintește că primul paragraf al articolului 11 din convenție prezintă libertatea sindicală ca o formă sau un aspect specific al libertății de asociere. Această dispoziție garantează că orice persoană își întemeiază cu alții sindicatele și sindicatele pentru a-și apăra interesele, dar lasă fiecărui stat posibilitatea de a alege mijloacele care trebuie utilizate în acest scop (hotărârea Sindicatului Național al Poliției belgiene din 27 octombrie 1975, seria A nr. 19, p. 18, § 39; Hotărârea Sindicatului suedez al mecanicilor de locomotivă din 6 februarie 1976, seria A n 15 alin. 39). Curtea constată că legislația în litigiu se referă la o limitare în ceea ce-i privește pe lucrătorii care pot candida la organele statutare ale sindicatelor.
Curtea impune o durată minimă de 10 ani de muncă pentru lucrătorii care vor constitui aceste organe. Curtea subliniază că nu poate examina in abstract compatibilitatea unei legi cu Convenția și că, potrivit jurisprudenței sale constante, numai cel care este capabil să demonstreze că este afectat personal de legea pe care o critică (a se vedea, printre altele, nr. 11045/84, p. 8.3.1985, D.R. 42, p. 247, nr. 25060/94, p. 18.10.1995, D.R. 83, p. 66). În ceea ce privește reglementarea reprezentativității sindicatelor, Curtea consideră că legiuitorul turc a dorit să evite fragmentarea organizațiilor sindicale și să garanteze existența unor sindicate reprezentative capabile să apere efectiv interesele membrilor lor.
În plus, nu există nicio dovadă că instanța muncii a avut intenții străine în acest sens. Curtea consideră, de asemenea, că nu s-a demonstrat că restricția impusă sindicatului Deri-ș era în afara proporției cu scopul legitim urmărit de autorități, în speță instanța muncii (a se vedea mutatis mutandis) , decizii privind admisibilitatea Syndicat Sosyal- ui și Ayfer Kodaș c. Turcia, cererea nr. 22726/93, și Dev Maden Sen c. Turcia, cererea nr. 32980/96). Curtea este de părere că restricțiile cu care s-au confruntat reclamanții la constituirea sindicatului Deri-ș nu au împiedicat dreptul lor de a înființa un sindicat într-un mod contrar cerințelor articolului 11 alin. (1) și consideră că cererea este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
DÉCISION
de la requête n° 43130/98 présentée par TÜRKİYE DEVRİMCİ İȘÇİ SENDİKALARI KONFEDERASYONU (DİSK) et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 mars 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 18 juin 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La première requérante est la DİSK ( Türkiye Devrimci İșçi Sendikalari Konfederasyonu - Confédération syndicale des ouvriers révolutionnaires de Turquie).
Les autres requérants, MM Kasım Faruk Beskisiz, Niyazi Çevik, Özcan Çevik, Mustafa Güler, Fahrettin Yayla et Mme Sakine Yıldız sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1964, 1970, 1965, 1954, 1961 et 1966 et résidant à İstanbul. Les requérants sont représentés devant la Cour par M e Okcan, avocat à İstanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. La DİSK compte, parmi ses vingt-six syndicats membres, le Deri-İș qui réunit des ouvriers du secteur de l’industrie du cuir. Les six autres requérants sont membres et délégués de l’assemblée générale du Deri-İș ainsi que de la DİSK.
Lors de la convocation de l’assemblée général du Deri-İș qui eut lieu les 17 et 18 juin 1995, certains des membres du syndicat, élus pour les organes statutaires (les comités administratif et disciplinaire ainsi que le comité d’inspection), ne remplissaient pas la condition d’avoir travaillé au minimum pendant dix ans en tant qu’ouvriers, telle que prévue à l’article 51 de la Constitution ainsi qu’à l’article 14 de la loi n° 2821. Le 2 décembre 1996, le ministère du Travail intenta, contre le Deri-İș, une procédure demandant l’interruption des activités du syndicat et éventuellement sa dissolution. La demande de l’administration était basée sur l’article 14 § 14 et les articles 17, 18 et 19 de la loi n° 2821 relative aux syndicats.
Le 27 mars 1997 et le 19 janvier 1998, l’avocat du Deri-İș soumît sa défense devant le tribunal du travail de Bakırköy (Istanbul). Il invoqua l’article 3 de l’accord n° 87 de l’Organisation internationale du travail et l’article 11 de la Convention. Il fît valoir que l’élection des membres des organes statutaires, dont la légalité est contestée par le ministère demandeur, aurait en effet une base légitime. Les élus en question auraient de fait rempli la condition d’avoir travaillé pendant dix ans, mais la pratique courante de « l’économie souterraine », qui serait une réalité du pays, ne permettait pas de le prouver. Il ajouta que le syndicat allait intenter une action en constatation de la durée du service contre les patrons concernés.
L’avocat allégua que du fait des conditions requises par la loi, la formation et l’activité des syndicats subiraient une véritable entrave. Par une décision rendue le 19 janvier 1998, le tribunal du travail décida d’interrompre les activités du Deri-İș et de le dissoudre. Dans sa décision, qui est par ailleurs définitive, il précisa que le syndicat avait été invité à combler les lacunes dans les conditions de sa constitution mais qu’il n’avait pas réagi. B. Le droit interne pertinent L’article 14 § 14 de la loi n° 2821 relative aux syndicats dispose que, pour se porter candidat aux organes statutaires des syndicats ouvriers ou des confédérations syndicales, il est nécessaire d’avoir exercé en tant qu’ouvrier au minimum pendant dix ans.
GRIEF Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que les limites prévues à l’article 14 de la loi n° 2821 relative au syndicats toucheraient à la substance même de leur liberté à fonder des syndicats. EN DROIT Les requérants se plaignent d’une violation de l’article 11 de la Convention, du fait de certaines restrictions imposées par la législation nationale. La Cour rappelle que le premier paragraphe de l’article 11 de la Convention présente la liberté syndicale comme une forme ou un aspect particulier de la liberté d’association.
Cette disposition garantit à toute personne de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts, mais laisse à chaque Etat le choix des moyens à employer à cette fin (arrêt Syndicat national de la police belge du 27 octobre 1975, série A n° 19, p. 18, § 39 ; arrêt Syndicat suédois des conducteurs locomotives du 6 février 1976, série A n o 20, p. 15, § 39). La Cour note que la législation litigieuse concerne une limitation quant à l’ancienneté des ouvriers qui peuvent se porter candidats aux organes statutaires des syndicats. Elle impose une durée minimale de dix ans de travail pour les ouvriers qui constitueront ces organes.
La Cour souligne qu’elle ne peut examiner in abstracto la compatibilité d’une loi avec la Convention et que, selon sa jurisprudence constante, seul peut se prétendre victime d’une violation de la Convention celui qui est capable de montrer qu’il est personnellement affecté par la loi qu’il critique (voir, entre autres, n° 11045/84, déc. 8.3.1985, D.R. 42, p. 247 ; n° 25060/94, déc. 18.10.1995, D.R. 83, p. 66). En ce qui concerne la réglementation de la représentativité des syndicats, la Cour estime que le législateur turc a voulu éviter le morcellement des organisations syndicales et garantir l’existence de syndicats représentatifs capables de défendre effectivement les intérêts de leurs adhérents.
Ce but est légitime en lui-même. Rien ne montre en outre que le tribunal du travail ait en l’espèce eu des intentions étrangères à ce but. La Cour estime également qu’il n’a pas été démontré que la restriction imposée au syndicat Deri-İș était hors de proportion avec le but légitime poursuivi par les autorités, en l’espèce le tribunal du travail (voir, mutatis mutandis , décisions sur la recevabilité Syndicat Sosyal-İș et Ayfer Kodaș c. Turquie, requête n° 22726/93, et Dev Maden Sen c. Turquie, requête n° 32980/96).
La Cour est d’avis que les restrictions auxquelles les requérants se sont confrontées lors de la fondation du syndicat Deri-İș n’ont pas entravé leur droit à fonder un syndicat, d’une manière contraire aux exigences de l’article 11 § 1, et elle estime que la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président