SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 20872/02 prezentate de TÜMT grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 aprilie 2002, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții sunt sindicatul TÜMT Sindicatul muncitorilor din transportul cu motor din Turcia) și doi resortisanți turci, domnii Șükrü Günsili și Hasan Yayik, născuți în 1960 și 1957, care își au reședința la Istanbul și Izmir. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul N. și B. Deirmanci, avocați la Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.
Sindicatul TÜMT 368/S, membru al Confederației Sindicate a Muncitorilor din Turcia (Türk- Electroluxș), este un sindicat al transporturilor fondat în 1949. La momentul faptelor, Ș. Günsili era secretarul general al biroului central și H. Yayik, secretarul biroului local d Potrivit reclamanților, în decembrie 1995, angajatorii anumitor sindicaliști s-au reunit în cadrul societății de transport Nak-Kargo (inclusiv societatea Ulterior, în lunile decembrie 1995 și martie 1996, membrii sindicatului respectiv au participat la diverse acțiuni de protest împotriva acestor concedieri. La 8 decembrie 1995, în urma unei plângeri din partea societății, s-a depus o acțiune penală împotriva dlui Yayik și a altor douăzeci și cinci de sindicaliști pentru obstrucționarea libertății muncii și încălcarea legii privind întrunirile și protestele.
La 21 decembrie 1995, s-au înregistrat probleme între membrii sindicatului în cauză și poliție, care au fost prezentate în fața societății. În urma unei plângeri din partea acesteia, s-au intentat acțiuni penale împotriva sindicaliștilor implicați, printre care și dl Yayik, pentru a împiedica libertatea muncii și a ocupării forței de muncă. La 22 decembrie 2000, Tribunalul Corecțional din Bornova a pronunțat o suspendare pentru o perioadă de cinci ani în temeiul Legii nr. 4616. Evenimente din 26 decembrie 1995 la 26 decembrie 1995, sindicatul în litigiu și membrii săi au organizat un sit-in Cu această ocazie, au apărut probleme între sindicaliști, noii angajați ai societății și polițiștii prezenți pentru a proteja sediul societății.
În aceeași zi, dl Yayik a prezentat procurorului o plângere împotriva liderilor societății, precum și a polițiștilor pentru lovituri, amenințări, nerespectarea obligațiilor profesiei și declarații mincinoase și a susținut cu această ocazie că societatea nu și-a îndeplinit angajamentele prevăzute în acordurile sociale de ramură, prin concedierea abuzivă a angajaților săi. La 24 decembrie 1997, tribunalul corecțional din Bornova a condamnat șase membri ai sindicatului la o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare din cauza evenimentelor care au avut loc la 26 decembrie 1995. În recursul sindicaliștilor, această hotărâre a fost infirmată de Curtea de Casație și cauza în fața instanței corecționale, unde a fost anexată la celelalte proceduri diligente împotriva sindicaliștilor.
3. Evenimentele din 1 martie 1996 Martie 1996, au apărut probleme între sindicaliștii adunați la sediul societății în cauză și polițiștii prezenți la fața locului, în timpul cărora dl Günsili ar fi fost rănit. În această privință, reclamantul a fost acuzat în fața Tribunalului Corecțional din Bornova pentru încălcarea legii privind întrunirea și protestele, obstrucționând libertatea muncii și ocupația unui loc de muncă. La 18 martie 1996, dl Günsili prezintă procurorului o plângere împotriva polițiștilor pentru nerespectarea obligațiilor profesionale și relele tratamente, menționând că a fost recunoscută o incapacitate temporară de muncă de două zile. La 12 septembrie 1996, instanța corecțională a pronunțat reunirea tuturor reclamațiilor îndreptate împotriva reclamanților.
La 30 mai 2002, tribunalul i-a numit pe reclamanți, precum și pe alți 37 de sindicaliști urmăriți, printre altele, pentru obstrucționarea libertății muncii prin amenințări și violență, încălcarea legii privind întâlnirile și manifestările, șantajul și încălcarea bunurilor, din cauza evenimentelor care au avut loc în lunile decembrie 1995 și martie 1996. Plângere pentru rele tratamente La o dată nespecificată, autoritățile naționale au soluționat plângerile depuse de sindicaliști împotriva polițiștilor. La 14 august 1997, consiliul departamental din apropiere de județul Izmir a adoptat o decizie de nesoluționare. La 25 noiembrie 1997, reclamanții au formulat opoziție împotriva acestei decizii în fața Consiliului de Stat.
La 12 octombrie 2001, avocatul dlui Günsili sesizează consiliul de departament cu privire la rezultatul procedurii introduse în fața Consiliului de Stat și, în cazul unei decizii, cu privire la notificarea acesteia din urmă. La 31 octombrie 2001, reclamanții au obținut notificarea acestei decizii. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții au declarat că nu au fost judecați într-un termen rezonabil. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții au invocat o încălcare a drepturilor lor sindicale. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții susțin că nu au beneficiat de o cale de atac eficientă, având în vedere deciziile de nejudiciare la care au ajuns plângerile împotriva polițiștilor și lipsa notificării hotărârii Consiliului de Stat.
Invocând art. 14 din Convenție (în combinație cu articolele 6 și 13), reclamanții susțin că autoritățile naționale au avut un comportament discriminatoriu în cursul procedurii. ÎN DREPT Invocând art. 6 din Convenție, dnii Günsili și Yayik se plâng de durata procedurilor penale diligente împotriva lor. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 11 din convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a libertății lor sindicale.
Pe baza articolului 13 din Convenție, ei susțin că nu au beneficiat de o cale de atac eficientă în ceea ce privește plângerile lor privind relele tratamente și susțin, de asemenea, că au fost supuși unui tratament discriminatoriu prin încălcarea articolului 14 din Convenție (combinat cu articolele 6 și 13). Curtea subliniază în primul rând că, din lipsă de a se putea pretinde el însuși victimă, sindicatul în cauză nu are calitatea de a introduce o cerere îndreptată împotriva unei măsuri care îi afectează pe membrii săi (a se vedea mutatis mutandis Noack și alții c. Germania (dec.), nr 46346/99, CEDH 2000 VI și Asociația prietenilor Saint-Rafael și Frejus și alții c. Franța (dec.), 45053/98, 29 februarie 2000)).În consecință, aceste obiecții, așa cum au fost ridicate de sindicat, sunt incompatibile rațional personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinse în temeiul art. 11 din Convenție, Curtea arată, pe de o parte, că procedura diligentă împotriva M. Yayik pentru obstrucționarea libertății de muncă din cauza evenimentelor care au avut loc la 21 decembrie 1995 a dus la pronunțarea unei suspendări la 22 decembrie 2000 și, prin urmare, prezenta cerere a fost introdusă la 17 aprilie 2002. Curtea constată, pe de altă parte,
că urmărirea penală a dlui Yayik și a dlui Günsili împreună ca urmare a activităților lor sindicale a dus la o hotărâre pronunțată. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie să fie respins în temeiul art. 35 alin. (4). În ceea ce privește Õ absența unei căi de atac efective, Curtea reamintește că Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În cele din urmă, Curtea constată că imputabilitatea reclamanților cu privire la o presupusă discriminare este formulată în general și că argumentația lor în această privință nu este susținută în niciun fel. Astfel, rezultă că această cauză este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amin în scris. - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO)
de la requête n o 20872/02 présentée par TÜMTİS SENDİKASI et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 22 juin 2006 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič, président, J. Hedigan, L. Caflisch, R. Türmen, C. Bîrsan, M me A. Gyulumyan, M. E. Myjer, juges, et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 17 avril 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants sont le syndicat TÜMTİS ( Türkiye Motorlu Tașıt İșçileri Sendikasi – Syndicat des ouvriers du transport à moteur de Turquie) et deux ressortissants turcs, MM. Șükrü Günsili et Hasan Yayik, nés respectivement en 1960 et 1957, et résidant à Istanbul et Izmir.
Ils sont représentés devant la Cour par M es N. et B. Değirmenci, avocats à Izmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Le syndicat TÜMTİS, membre de la Confédération syndicale des ouvriers turcs ( Türk-İș ), est un syndicat d’ouvriers du transport fondé en 1949. Au moment des faits, Ș. Günsili en était le secrétaire général du bureau central et H. Yayik le secrétaire du bureau local d’Izmir. Selon les requérants, en décembre 1995, les employeurs de certains syndicalistes se regroupèrent au sein de la société de transport Nak-Kargo (« la société ») et procédèrent à des licenciements collectifs en violation de la convention collective de branche par laquelle ils étaient liés.
Par la suite, au cours des mois de décembre 1995 et mars 1996, les membres du syndicat en cause participèrent à diverses actions destinées à protester contre ces licenciements. Le 8 décembre 1995, sur plainte de la société, une action pénale fut diligentée contre M. Yayik et vingt-cinq autres syndicalistes pour entrave à la liberté du travail et infraction à la loi sur les réunions et manifestations.
1.Evènements du 21 décembre 1995 Le 21 décembre 1995, des heurts survinrent entre les membres du syndicat en cause et la police, présente devant l’enceinte de la société. Sur plainte de celle-ci, des poursuites pénales furent diligentées contre les syndicalistes impliqués, dont M. Yayik, pour entrave à la liberté du travail et de l’emploi. Le 22 décembre 2000, le tribunal correctionnel de Bornova prononça un sursis à statuer pour une durée de cinq ans en vertu de la loi n o 4616.
2.Evénements du 26 décembre 1995 Le 26 décembre 1995, le syndicat litigieux ainsi que ses membres organisèrent un sit-in devant la société pour protester contre leur licenciement. A cette occasion, des heurts survinrent entre les syndicalistes, les nouveaux employés de la société et les policiers présents pour protéger les locaux de la société. Le même jour, M. Yayik saisit le procureur d’une plainte contre les dirigeants de la société ainsi que les policiers pour coups, menaces, manquement aux devoirs de la profession et déclarations mensongères. Il soutint à cette occasion que la société avait manqué à ses engagements tels que définis dans les accords sociaux de branche, en procédant au licenciement abusif de ses employés. Le 24 décembre 1997, le tribunal correctionnel de Bornova condamna six membres du syndicat à une peine de six mois d’emprisonnement avec sursis en raison des évènements survenus le 26 décembre 1995. Sur pourvoi des syndicalistes, cet arrêt fut infirmé par la Cour de cassation et l’affaire renvoyée devant le tribunal correctionnel, où elle fut jointe aux autres procédures diligentées contre les syndicalistes.
3.Evénements du 1 er mars 1996 Le 1 er mars 1996, des heurts survinrent entre des syndicalistes rassemblés devant les locaux de la société en question et les policiers présents sur les lieux, à l’occasion desquels M. Günsili aurait été blessé. Sur ce, le requérant fut poursuivi devant le tribunal correctionnel de Bornova pour atteinte à la loi sur le rassemblement et les manifestations, entrave à la liberté du travail et occupation d’un lieu de travail. Le 18 mars 1996, M. Günsili saisit le procureur d’une plainte contre les policiers pour manquement au devoir de la profession et mauvais traitements, précisant s’être vu reconnaître une incapacité temporaire de travail de deux jours.
4.Jonction des procédures diligentées contres les requérants Le 12 septembre 1996, le tribunal correctionnel prononça la jonction de toutes les plaintes dirigées contre les requérants. Le 30 mai 2002, le tribunal acquitta les requérants ainsi que trente-sept autres syndicalistes poursuivis notamment pour entrave à la liberté du travail par menaces et violences, atteinte à la loi sur les réunions et manifestations, chantage et atteinte aux biens, en raison des évènements survenus au cours des mois de décembre 1995 et mars 1996.
5.Plainte pour mauvais traitements A une date non précisée, les autorités nationales procédèrent à la jonction des plaintes déposées par les syndicalistes contre des policiers. Le 14 août 1997, le conseil départemental près la préfecture d’Izmir adopta une décision de non-lieu à poursuivre. Le 25 novembre 1997, les requérants formèrent opposition contre cette décision devant le Conseil d’État. Le 1 er décembre 1999, le Conseil d’État confirma la décision de non-lieu. Le 12 octobre 2001, l’avocat de M. Günsili saisit le conseil départemental aux fins d’information quant aux suites de la procédure intentée devant le Conseil d’État et, en cas de décision, de notification de cette dernière. Le 31 octobre 2001, les requérants obtinrent notification de cette décision. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants allèguent qu’ils n’ont pas été jugés dans un délai raisonnable. 2. Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants allèguent une atteinte à leurs droits syndicaux. 3. Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants soutiennent ne pas avoir bénéficié d’une voie de recours effective, eu égard aux décisions de non-lieu auxquelles ont abouti leurs plaintes contre les policiers et à l’absence de notification de l’arrêt du Conseil d’État. 4. Invoquant l’article 14 de la Convention (combiné avec les articles 6 et 13), les requérants soutiennent que les autorités nationales ont eu un comportement discriminatoire au cours de la procédure. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 de la Convention, MM. Günsili et Yayik se plaignent de la durée de la procédure pénale diligentée à leur encontre. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur liberté syndicale. Se fondant sur l’article 13 de la Convention, ils allèguent ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif quant à leurs plaintes pour mauvais traitements. Ils soutiennent en outre avoir été soumis à un traitement discriminatoire en violation de l’article 14 de la Convention (combiné avec les articles 6 et 13). La Cour souligne tout d’abord que, faute de pouvoir se prétendre lui-même victime, le syndicat en cause n’a pas qualité pour introduire une requête dirigée contre une mesure qui frappe ses membres (voir, mutatis mutandis , Noack et autres c. Allemagne (déc.), n o 46346/99, CEDH 2000 ‑ VI, et Association des amis de Saint-Raphaël et de Fréjus et autres requérants c. France (déc.), n o 45053/98, 29 février 2000)). Il s’ensuit que ces griefs, tels que soulevés par le syndicat, sont incompatibles ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doivent être rejetés en application de l’article 35 § 4. Quant au grief tiré de l’article 11 de la Convention, la Cour relève, d’une part, que la procédure diligentée contre M. Yayik pour entrave à la liberté du travail en raison des évènements survenus le 21 décembre 1995 a abouti au prononcé d’un sursis à statuer le 22 décembre 2000. Or, la présente requête a été introduite le 17 avril 2002. Il s’ensuit que ce grief, tel que relatif aux évènements survenus à cette date, est tardif et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. La Cour observe, d’autre part, que les poursuites pénales diligentées à l’encontre de MM. Yayik et Günsili conjointement en raison de leurs activités syndicales ont abouti à un jugement d’acquittement. Il s’ensuit qu’ils ne peuvent plus se prétendre victimes de la violation alléguée. Ce grief est donc incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4. Quant au grief tiré de l’absence de recours effectif, la Cour rappelle que l’article 13 de la Convention ne peut être invoqué qu’à l’appui d’un « grief défendable » fondé sur la Convention. Or, tel n’est pas le cas en l’espèce. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Enfin, la Cour constate que le grief des requérants tiré d’une prétendue discrimination est énoncé de manière générale et que leur argumentation à cet égard n’apparaît aucunement étayée. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief des requérants Günsili et Yayik tiré de la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président