SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68959/01 prezentate de ENERJ și de Santiago Quesada grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 1 septembrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Enerji Yap.-Yol Sen, este un sindicat al funcționarilor care lucrează în sectorul cadastrului și al energiei, precum și în serviciile de infrastructură și de construcție de autostrăzi. Acesta a fost fondat în 1992 și are sediul în Ankara. Este membru al Federației sindicatelor din sectorul public. Este reprezentat în fața Curții de către M. La 13 aprilie 1996, Hotărârea Generală Personal din apropierea prim-ministrului a publicat o Circulara nr. 1996/21, ale cărei părți interesate se citesc după cum urmează: (...) În timp ce lucrările [pentru armonizarea legislației turcești cu convențiile internaționale, inclusiv Convenția europeană a drepturilor omului, în materie de drept sindical al funcționarilor publici ai statului] sunt în curs de desfășurare și situația juridică a funcționarilor publici în această privință rămâne incertă, au fost primite informații cu privire la o posibilă adunare a funcționarilor pentru a iniția greve și greve perlate în detrimentul interdicției prevăzute de legislația de stabilire a statutului lor juridic. (...) pentru protejarea autorității statului, menținerea siguranței publice, buna desfășurare a serviciului [public] și prevenirea încălcării legii de către funcționari Funcționarii Funcționarii din sectorul public vor fi împiedicați, de către autoritățile din care fac parte, să participe la întrunirile sau protestele menționate anterior. ; Continuitatea serviciului [public] va fi asigurată și persoanele care refuză să obține, acuzate (...) Sindicatul solicitant sesizează Consiliul cu privire la o cerere în anulare a acestei circulare. La 24 septembrie 1996, Consiliul a respins această acțiune. S-a constatat că circulara în cauză era destinată să reamintească dispozițiile legislative referitoare la acțiunea funcționarilor și a considerat că această circulație nu avea caracter de reglementare și că nu putea face obiectul unei acțiuni pentru exces de putere. De asemenea, Consiliul a precizat că circulara respectivă nu modifică statutul juridic al sindicatului solicitant și al membrilor acestuia. La 2 iulie 1999, Adunarea Plenară a Consiliului de Stat, sesizată cu recursul recurentului, a confirmat în toate dispozițiile sale la Tribunalul atacat. Ea a considerat că circulara în cauză nu cuprindea noi norme și că aceasta nu avea caracter imperativ. La 21 ianuarie 2000, Consiliul de Stat a respins acțiunea în rectificarea hotărârii intentate de recurent. La 1 ianuarie 2000, Consiliul de Stat a respins recursul în soluționarea hotărârii introduse de reclamant. martie 2000, această hotărâre a fost notificată avocatului sindicatului solicitant. Dreptul intern relevant Constituția art. 51 (la momentul faptelor) Lucrătorii și angajatorii au dreptul de a înființa sindicate și uniuni sindicale fără autorizare prealabilă pentru a-și proteja și a-și proteja drepturile și interesele economice și sociale în cadrul relațiilor lor de muncă. Pentru a putea înființa un sindicat sau o uniune sindicală, este suficient să se predea autorității competente desemnate prin lege informațiile și documentele cerute în temeiul legii. Dacă aceasta constată că aceste informații și documente sunt înregistrate, autoritatea competentă se adresează instanței pentru a obține suspendarea activităților sau închiderea sindicatelor sau a sindicatelor. Nimeni nu poate fi obligat să devină membru, să rămână membru sau să demisioneze dintr-un sindicat; lucrătorii și angajatorii nu pot fi membri mai mult decât un sindicat la un moment dat. Posibilitatea de a lucra într-un loc oarecare nu poate fi condiționată de calitatea de membru al unui sindicat de lucrători sau de absența acestei calități. Pentru a putea exercita funcții de conducere în sindicate sau în asociațiile sindicale de lucrători, trebuie să fi lucrat efectiv ca lucrător timp de cel puțin zece ani. Statutul, administrația și funcționarea sindicatelor și a sindicatelor nu pot fi contrare caracteristicilor Republicii și principiilor democratice definite de Constituție. art. 51 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 4709 din 3 octombrie 2001) Lucrătorii și angajatorii au dreptul de a înființa sindicate și uniuni sindicale fără autorizare prealabilă pentru a proteja și dezvolta drepturile și interesele economice și sociale ale membrilor lor în cadrul relațiilor lor de muncă, precum și de a adera și de a se retrage liber din acestea. Nimeni nu poate fi constrâns să devină membru sau să demisioneze dintr-un sindicat. Dreptul de a înființa un sindicat nu poate fi limitat decât în temeiul legii și din motive de securitate națională sau de ordine publică, sau în scopul de a împiedica comiterea unui delict, de a proteja sănătatea publică sau bunele maniere, sau de a proteja drepturile și libertățile d . Formele, condițiile și procedurile aplicabile exercitării dreptului de a înființa un sindicat sunt stabilite prin lege. Nu este permis să fie membru al mai multor sindicate în același timp în cadrul aceluiași sector de activitate. Domeniul de aplicare al drepturilor funcționarilor publici care nu au calitatea de nal în acest domeniu, precum și excepțiile și limitările care li se aplică, sunt stabilite prin lege într-un mod adecvat naturii serviciilor cărora le sunt încredințate. Statutul, administrația și funcționarea sindicatelor și a sindicatelor nu pot fi contrare caracteristicilor fundamentale ale Republicii și nici principiilor democratice. În rapoartele lor reciproce, lucrătorii și angajatorii au dreptul de a încheia acorduri colective de muncă în vederea reglementării situației lor economice și sociale și a condițiilor de muncă. Sindicatele și asociațiile sindicale pe care agenții publici menționați la primul paragraf din art. 128 vor fi autorizați să le înființeze între ei și care nu fac obiectul dispozițiilor alin. (1) și (2) din prezentul articol, nici ale art. 54, pot fi în justiție și pot iniția negocieri colective cu administrația în conformitate cu obiectivele lor în numele membrilor lor. În cazul în care negocierile colective conduc la un acord, textul acestuia este semnat de către părți. Textul acordului este supus la aprecierea Consiliului de Miniștri pentru a putea fi pus în aplicare din punct de vedere juridic și administrativ. În cazul în care negocierile colective nu conduc la semnarea unui acord, părțile semnează un proces-verbal care precizează punctele de acord și de dezacord, iar acesta este supus la aprecierea Consiliului de Miniștri. Legea stabilește procedurile referitoare la executarea prezentului paragraf. Nu se poate încheia și nu se poate aplica mai mult de o convenție colectivă de muncă în același loc de muncă în cursul aceleiași perioade. Funcțiile esențiale, permanente și durabile impuse de serviciile publice pe care le deține statul membru, întreprinderile economice publice și alte persoane juridice publice sunt obligate să le furnizeze, în conformitate cu principiile generale ale administrației, de către funcționari și alți agenți publici. Legea reglementează calificările, numirea, funcțiile și atribuțiile, drepturile și obligațiile, salariile și indemnizațiile funcționarilor și ale altor agenți publici, precum și alte aspecte legate de statutul lor. Legea stabilește în mod special normele și modalitățile de formare a funcționarilor superiori. Legea nr. 657 privind funcționarii publici art. 22 din Legea nr. 657 din 14 iulie 1965 prevedea că funcționarii erau autorizați să înființeze sindicate și organizații profesionale și să adere la acestea în conformitate cu legile speciale. În conformitate cu al doilea paragraf al acestui articol, aceste organizații profesionale erau autorizate să apere interesele membrilor lor în fața autorităților competente. Articolul a fost abrogat prin art. 5 din Decretul-lege nr. 2 din 23 decembrie 1972. În temeiul articolului 1 din Legea nr. 4275 din 12 iunie 1997, acesta a intrat din nou în vigoare și este astfel formulat Funcționarii de stat sunt autorizați să înființeze sindicate și asociații de sindicate și să adere la acesta. 657 privind răspunderea personală și prejudiciul, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2670 din 12 mai 1982, se poate citi după cum urmează Funcționarii de stat au obligaia de a-și îndeplini funcia cu atenie și diligentă și de a avea grijă de bunurile publice care le sunt încredințate și de a le pregăti pentru orice utilizare imediată. Funcționarul statului acordă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate în mod intenționat, din greșeală, neglijență sau lipsă de precauție, la prețul curent. Principiile generale în acest sens sunt aplicabile pentru despăgubirea prejudiciilor. (...) Potrivit art. 125a lit. (b) din Legea nr. 657, se deplasează la muncă cu întârziere, pleacă mai devreme sau pleacă de la locul de muncă fără scuză sau permisiune (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2670 din 12 mai 1982) Funcționarii publici nu pot să se retragă din funcția lor sau să nu-și îndeplinească funcția în mod intenționat și colectiv, pentru a împiedica serviciul public, precum și să acționeze sau să desfășoare activități în așa fel încât munca și serviciile de stat să fie încetinite sau împiedicate în timp ce sunt la postul lor. art. 27 Interdicția grevei Funcționarii publici ai statului nu pot lua o decizie de grevă, de a organiza o grevă, de a o declara și de a face propagandă în acest scop. Funcționarii publici ai statului nu pot participa la nicio grevă sau la o tentativă de grevă, nu pot susține sau provoca continuarea unei greve. În hotărârea sa din 20 decembrie 2004, Consiliul de Stat a constatat că participarea unui profesor de liceu sau a unui colegiu la o activitate sindicală și, prin urmare, absența sa fără avertisment de la locul său de muncă la școală nu putea face obiectul unei pedepse disciplinare, cum ar fi reținerea unei decizii de către o instituție de învățământ superior. Potrivit Consiliului de Stat, această absență fără avertisment nu putea fi privită ca fiind nejustificată, în măsura în care nu era prezent pentru a participa la o zi de lucru organizată de sindicatul din care era membru pentru a se face auzit la nivel public cu privire la problemele legate de munca sa. Instrumente internaționale relevante a) Carta socială europeană din 1961 Articolele relevante din Carta socială europeană din 1961 se pot citi după cum urmează art. 5 Pentru a garanta sau promova libertatea lucrătorilor și angajatorilor de a constitui organizații locale, naționale sau internaționale, în vederea protejării intereselor economice și sociale ale acestora și de a le adresa acestora, părțile contractante se asigură că legislația națională nu aduce atingere sau nu este aplicată astfel încât să aducă atingere acestei libertăți. Măsura în care garanțiile prevăzute în prezentul articol se vor aplica poliției va fi determinată de legislația sau reglementările naționale. Principiul aplicării acestor garanții membrilor forțelor armate și măsura în care acestea ar fi aplicabile acestei categorii de persoane sunt, de asemenea, determinate de legislația sau reglementările naționale. art. 6 - Dreptul de negociere colectivă În scopul de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de negociere colectivă, părțile contractante se angajează să promoveze consultarea paritară între lucrători și angajatori să promoveze, atunci când este necesar și util, instituirea de proceduri de negociere voluntară între angajatori sau organizațiile patronale și organizațiile lucrătorilor, pe de o parte, și organizațiile lucrătorilor, pe de altă parte, pentru a reglementa condițiile de angajare prin acorduri colective să promoveze instituirea și utilizarea unor proceduri adecvate de conciliere și de arbitraj voluntar pentru soluționarea conflictelor de muncă; și să recunoască dreptul lucrătorilor și al angajatorilor la acțiuni colective în caz de conflict de interese, inclusiv dreptul la grevă, sub rezerva obligațiilor care ar putea rezulta din acordurile colective în vigoare. b) Convenția nr. 87 privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical (din partea Organizației Internaționale a Muncii (OIM) Articolele relevante din Convenția nr. 87 se pot citi după cum urmează art. 2 Lucrătorii și angajatorii, fără deosebire de orice fel, au dreptul, fără autorizație prealabilă, de a înființa organizații la alegerea lor, precum și dreptul de a se ocupa de aceste organizații, cu singura condiție de a se conforma statutului acestora din urmă. Organizațiile lucrătorilor și ale angajatorilor au dreptul de a-și elabora statutele și reglementările administrative, de a-și alege în mod liber reprezentanții, de a-și organiza gestionarea și activitatea și de a-și formula programul de acțiune. Autoritățile publice trebuie să se abțină de la orice intervenție de natură să restricționeze acest drept sau de a-și pune în aplicare activitatea legală. art. 8 În exercitarea drepturilor care le sunt recunoscute prin prezenta convenție, lucrătorii, angajatorii și organizațiile lor respective sunt obligați, pe lângă alte persoane sau colectivități organizate, să respecte legalitatea. Orice membru al Organizației Internaționale a Muncii pentru care prezenta convenție este în vigoare se angajează să ia toate măsurile necesare și adecvate pentru a asigura lucrătorilor și angajatorilor libera exercitare a dreptului sindical. GRIFS Invocând art. 11 din Convenție, sindicatul solicitant declară că circulația n 1996/21 și-a încălcat dreptul la libertatea sindicală și se referă la art. 5 din Carta socială europeană și la Convenția nr. 87 privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical. El susține că interdicțiile de grevă impuse de circulara n 1996/21 erau de natură să-i împiedice funcționarea și să instituie un tratament contrar art. 14 din Convenție, în măsura în care acestea vizau numai membrii funcției publice. 1996/21 își încalcă dreptul la libertatea sindicală și invocă în această privință art. 11 din Convenție. Art. 11 din Convenție dispune de orice persoană care are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza pe alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, poliției sau administrației de la . Admisibilitate Guvernul ridică o excepție de la . Guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni. Potrivit guvernului, acest termen ar fi început de fapt să curgă de la 21 ianuarie 2000. Or, reclamantul a sesizat Curtea la 1 septembrie 2000, adică la mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă. Reclamantul contestă acest argument. Curtea constată că hotărârea Curții de Casație a fost notificată reprezentantului sindicatului solicitant la 1 martie 2000 prin introducerea Curții la 1 septembrie 2000 reclamantul a îndeplinit cerința art. 35 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului. Guvernul susține că reclamantul nu poate pretinde că este victima încălcării în cauză, dat fiind că nu este afectat de circulara menționată anterior. El consideră că aceasta nu schimbă situația juridică a sindicatului solicitant sau a membrilor săi. Reclamantul contestă aceste teze. Comitetul susține în special că această circulație a avut loc cu cinci zile înainte de acțiunile planificate de Federația sindicatelor din sectorul public pentru recunoașterea dreptului la o convenție colectivă a funcționarilor, astfel încât membrii săi să se abțină de la participarea la grevă și la declarația de presă prevăzută pentru 18 aprilie 1996. Sindicatul solicitant numește, de asemenea, patru funcționari membri cărora li s-au aplicat sancțiuni disciplinare pentru participarea la grevă din 18 aprilie 1996. Curtea constată că, în speță, controlul condiției de victimă este strâns legat de examinarea temeiniciei fondului și, în special, de problema existenței unei ingerințe în dreptul sindicatului solicitant. Guvernul reamintește dispozițiile legislative și susține că circulara atacată nu a împiedicat sindicatul solicitant să-și desfășoare activitățile legale. În consecință, el susține că nu a avut nici o restricție la dreptul reclamantului la libertatea sa sindicală în sensul art. 11 din Convenție. În sprijinul argumentației sale, guvernul se referă la arestarea sa. Schmidt și Dahlström c. Suedia (hotărârea din 6 februarie 1976, seria A n 21) și concluzionează că Reclamantul se opune acestor argumente și susține că circulara Qurellée, prin impunerea interdicțiilor de grevă, a adus restricții disproporționate în exercitarea libertății sale sindicale în sensul articolului 11 din convenție. Curtea a decis cu privire la o excepție restantă din lipsa calității de victimă în amestec Comisia a examinat argumentele părților și consideră că acest motiv și posibilitatea ca sindicatul care solicită să se declare victimă ridică probleme complexe de fapt și de drept, care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, acest litigiu nu poate fi declarat în mod vădit nefondat în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. II. PRIVIND ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIE Sindicatul solicitant consideră că interdicțiile de grevă stabilite prin Circulara nr. 1996/21 încalcă art. 14 din Convenție. Curtea observă că circulara în cauză nu viza stabilirea unei diferențe de tratament între diferitele organizații sindicale, ci reamintea dispozițiile legislative în vigoare privind greva referitoare la funcționari, indiferent dacă aceștia sunt sau nu membri ai unui sindicat. 3 și trebuie să fie declarat inadmisibil în temeiul art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declar admisibil, toate mijloacele de fond rezervate, partea reclamantului întemeiat pe art. 11 din Convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Modulul Președinte
de la requête n
o
68959/01
présentée par ENERJİ YAPI-YOL SEN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 31 janvier 2008 en une chambre composée de
:
Boštjan M. Zupančič,
président,
Corneliu Bîrsan,
Rıza Türmen,
Elisabet Fura-Sandström,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Isabelle Berro-Lefèvre,
juges,
et de Santiago Quesada
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 1
er
septembre 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Enerji Yapı-Yol Sen, est un syndicat de fonctionnaires travaillant dans le secteur du cadastre et de l’énergie ainsi que dans les services d’infrastructure et de construction d’autoroutes. Il a été fondé en 1992 et a son siège à Ankara. Il est membre de la Fédération des syndicats du secteur public. Il est représenté devant la Cour par M
e
Șahbaz Bașel, avocate à Ankara. Le Gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 13 avril 1996, la direction générale du personnel près le premier ministre publia une circulaire n
o
1996/21, dont les parties pertinentes se lisent comme suit
:
«
(...) Alors que les travaux [pour l’harmonisation de la législation turque avec les conventions internationales, dont la Convention européenne des droits de l’Homme, en matière du droit syndical des fonctionnaires d’Etat] sont en cours et que la situation juridique des fonctionnaires d’Etat à cet égard demeure toujours incertaine, des informations ont été reçues quant à un éventuel rassemblement des fonctionnaires pour entamer des grèves et des grèves perlées au mépris de l’interdiction prévue par la législation établissant leur statut juridique.
(...) pour la protection de l’autorité étatique, le maintien de la sécurité publique, le bon déroulement du service [public] et la prévention de la transgression de la loi par les fonctionnaires
;
Les fonctionnaires du secteur public seront empêchés, par les autorités dont ils relèvent, de participer aux réunions ou protestations susmentionnées
; la continuité du service [public] sera assurée et les personnes refusant d’obtempérer, poursuivies (...)
».
Le syndicat requérant saisit le Conseil d’Etat d’une demande en annulation de ladite circulaire.
Le 24 septembre 1996, le Conseil d’Etat rejeta ce recours. Il releva que la circulaire en question était destinée à rappeler les dispositions législatives relatives à la conduite à tenir par les fonctionnaires. Il considéra que cette circulaire ne présentait pas un caractère réglementaire et qu’elle ne pouvait faire l’objet d’un recours pour excès de pouvoir. Le Conseil d’Etat nota également que ladite circulaire ne modifiait en rien le statut juridique du syndicat requérant et de ses membres.
Le 2 juillet 1999, l’assemblée plénière du Conseil d’Etat, saisie sur pourvoi du requérant, confirma en toutes ses dispositions l’arrêt attaqué. Elle estima que la circulaire litigieuse n’introduisait pas de nouvelles règles et qu’elle n’avait pas de caractère impératif.
Le 21 janvier 2000, le Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification de l’arrêt intenté par le requérant.
Le 1
er
mars 2000, cet arrêt fut notifié à l’avocat du syndicat requérant.
B.
Le droit interne pertinent
1.
La Constitution
Article 51
(À l’époque des faits)
«
Les travailleurs et les employeurs ont le droit de fonder des syndicats et des unions syndicales sans autorisation préalable dans le but de sauvegarder et d’élargir leurs droits et intérêts économiques et sociaux dans le cadre de leurs relations de travail.
Pour pouvoir fonder un syndicat ou une union syndicale, il suffit de remettre à l’autorité compétente désignée par la loi les informations et documents requis en vertu de la loi. Si elle constate l’illégalité de ces informations et documents, l’autorité compétente s’adresse au tribunal en vue d’obtenir la suspension des activités ou la fermeture du syndicat ou de l’union syndicale.
L’adhésion aux syndicats et la démission des syndicats sont libres.
Nul ne peut être contraint de devenir membre, de demeurer membre ou de démissionner d’un syndicat.
Les travailleurs et les employeurs ne peuvent être membres de plus d’un syndicat à la fois.
La possibilité de travailler en un lieu quelconque ne peut pas être subordonnée à la qualité de membre d’un syndicat de travailleurs ou à l’absence de cette qualité.
Pour pouvoir exercer des fonctions dirigeantes dans les syndicats ou dans les unions syndicales de travailleurs, il faut avoir travaillé effectivement comme ouvrier pendant dix ans au moins.
Les statuts, l’administration et le fonctionnement des syndicats et des unions syndicales ne peuvent être contraires aux caractéristiques de la République et aux principes démocratiques définis par la Constitution.
»
Article 51
(Tel que modifié par la loi n
o
4709 du 3 octobre 2001)
«
Les travailleurs et les employeurs ont le droit de fonder des syndicats et des unions syndicales sans autorisation préalable dans le but de sauvegarder et de développer les droits et intérêts économiques et sociaux de leurs membres dans le cadre de leurs relations de travail, ainsi que d’y adhérer et de s’en retirer librement. Nul ne peut être contraint de devenir membre ou de démissionner d’un syndicat.
Le droit de fonder un syndicat ne peut être limité qu’en vertu de la loi et pour des raisons de sécurité nationale ou d’ordre public, ou dans le but d’empêcher la commission d’un délit, de préserver la santé publique ou les bonnes mœurs, ou de protéger les droits et libertés d’autrui.
Les formes, conditions et procédures applicables à l’exercice du droit de fonder un syndicat sont fixées par la loi.
Il n’est pas permis d’être membre de plusieurs syndicats à la fois au sein d’un même secteur d’activité.
L’étendue des droits des agents publics n’ayant pas la qualité d’ouvrier dans ce domaine, ainsi que les exceptions et limitations qui leur sont applicables, sont fixées par la loi d’une manière appropriée à la nature des services dont ils sont chargés.
Les statuts, l’administration et le fonctionnement des syndicats et des unions syndicales ne peuvent être contraires aux caractéristiques fondamentales de la République ni aux principes démocratiques.
»
Article 53
«
Les travailleurs et les employeurs ont dans leurs rapports mutuels le droit de conclure des conventions collectives de travail en vue de réglementer leur situation économique et sociale et leurs conditions de travail.
La loi détermine le mode de conclusion des conventions collectives de travail.
Les syndicats et les unions syndicales que les agents publics visés à l’alinéa premier de l’article 128 seront autorisés à fonder entre eux, et qui ne sont pas soumis aux dispositions des alinéas premier et deux du présent article, ni à celles de l’article 54, peuvent ester en justice et engager des négociations collectives avec l’administration conformément à leurs objectifs au nom de leurs membres. Si les négociations collectives débouchent sur un accord, le texte de celui-ci est signé par les parties. Le texte de l’accord est soumis à l’appréciation du Conseil des ministres pour pouvoir être mis en œuvre sur les plans légal et administratif. Si les négociations collectives ne débouchent pas sur la signature d’un accord, les parties signent un procès-verbal précisant les points d’accord et de désaccord, et celui-ci est soumis à l’appréciation du Conseil des ministres. La loi détermine les procédures relatives à l’exécution du présent alinéa.
On ne peut conclure ni appliquer plus d’une convention collective de travail dans un même lieu de travail au cours d’une même période.
»
Article 128
«
Les fonctions essentielles, permanentes et durables requises par les services publics que l’Etat, les entreprises économiques publiques et les autres personnes morales publiques sont tenus de fournir, conformément aux principes généraux de l’administration, sont exercées par les fonctionnaires et autres agents publics.
La loi réglemente les qualifications, la nomination, les fonctions et attributions, les droits et obligations et les traitements et indemnités des
fonctionnaires et autres agents publics, ainsi que les autres questions se rapportant à leur statut.
La loi détermine spécialement les règles et modalités de formation des fonctionnaires supérieurs.
»
2.
La loi n
o
657 sur les fonctionnaires d’Etat
L’article 22 de la loi n
o
657 du 14 juillet 1965 disposait que les fonctionnaires étaient autorisés à fonder des syndicats et des organisations professionnelles et à y adhérer selon les modalités des lois spéciales. Selon le deuxième alinéa de cet article, ces organisations professionnelles étaient autorisées à défendre les intérêts de leurs membres devant les autorités compétentes. L’article a été abrogé par l’article 5 du décret-loi n
o
2 du 23
décembre 1972. En vertu de l’article 1 de la loi n
o
4275 du 12 juin 1997, il est de nouveau entré en vigueur et est ainsi libellé
:
«
Les fonctionnaires de l’État sont autorisés à fonder des syndicats et des associations de syndicats et à y adhérer.
»
L’article 12 de la loi n
o
657 sur la responsabilité personnelle et le préjudice, tel que modifié par la loi n
o
2670 du 12 mai 1982, peut se lire comme suit
:
«
Les fonctionnaires de l’État ont l’obligation de remplir leur fonction avec attention et diligence et de prendre soin des biens publics qui leur sont confiés et les tenir prêts pour toute utilisation immédiate.
Le fonctionnaire de l’État indemnise le préjudice, causé intentionnellement, par faute, négligence ou manque de précaution, au prix courant.
Les principes généraux en la matière sont applicables pour l’indemnisation du préjudice. (...)
»
Selon l’article 125 A b) de la loi n
o
657, «
se rendre au travail tardivement, partir plus tôt ou quitter le lieu de travail sans excuse ni permission
» est une des infractions à la discipline réprimée par l’avertissement.
Les articles 26 § 2 et 27 de la loi n
o
657 sur les interdictions se lisent comme suit
:
Article 26 § 2
(tel que modifié par la loi n
o
2670 du 12 mai 1982)
Interdiction d’actions et d’agissements collectifs
«
Il est interdit aux fonctionnaires d’État de se retirer de leur fonction ou de ne pas assurer leur fonction intentionnellement et collectivement afin d’empêcher le service public, ainsi que d’agir ou de mener des activités de telle sorte que le travail et les services étatiques soient ralentis ou empêchés pendant qu’ils sont à leur poste.
»
Article 27
Interdiction de grève
«
Il est interdit aux fonctionnaires d’État de prendre une décision de grève, d’organiser une grève, de la déclarer et d’en faire la propagande à ces fins.
Les fonctionnaires d’État ne peuvent participer à une quelconque grève ou à une tentative de grève, ne peuvent soutenir ou provoquer la poursuite d’une grève.
»
3.
L’arrêt du Conseil d’État du 20 décembre 2004
Dans son arrêt du 20 décembre 2004, le Conseil d’État a constaté que la participation d’un professeur de lycée ou de collège à une activité syndicale et, par conséquent, son absence sans avertissement de son poste à l’école, ne pouvait faire l’objet d’une peine disciplinaire, telle le prélèvement d’1/30
ème
de son salaire. Selon le Conseil d’Etat, cette absence sans avertissement ne pouvait pas être regardée comme injustifiée dans la mesure où l’intéressé s’était absenté pour participer à une journée d’activité organisée par le syndicat dont il était membre pour se faire entendre auprès de l’opinion publique au sujet des problèmes liés à son travail.
4.
Instruments internationaux pertinents
a) La Charte sociale européenne de 1961
Les articles pertinents de la Charte sociale européenne de 1961 peuvent se lire comme suit
:
Article 5 – Droit syndical
«
En vue de garantir ou de promouvoir la liberté pour les travailleurs et les employeurs de constituer des organisations locales, nationales ou internationales, pour la protection de leurs intérêts économiques et sociaux et d’adhérer à ces organisations, les Parties contractantes s’engagent à ce que la législation nationale ne porte pas atteinte, ni ne soit appliquée de manière à porter atteinte à cette liberté. La mesure dans laquelle les garanties prévues au présent article s’appliqueront à la police sera déterminée par la législation ou la réglementation nationale. Le principe de l’application de ces garanties aux membres des forces armées et la mesure dans laquelle elles s’appliqueraient à cette catégorie de personnes sont également déterminés par la législation ou la réglementation nationale.
»
Article 6 – Droit de négociation collective
«
En vue d’assurer l’exercice effectif du droit de négociation collective, les Parties contractantes s’engagent
:
1
.
à favoriser la consultation paritaire entre travailleurs et employeurs
;
2
.
à promouvoir, lorsque cela est nécessaire et utile, l’institution de procédures de négociation volontaire entre les employeurs ou les organisations d’employeurs, d’une part, et les organisations de travailleurs, d’autre part, en vue de régler les conditions d’emploi par des conventions collectives
;
3
.
à favoriser l’institution et l’utilisation de procédures appropriées de conciliation et d’arbitrage volontaire pour le règlement des conflits du travail
; et reconnaissent
:
4
.
le droit des travailleurs et des employeurs à des actions collectives en cas de conflits d’intérêt, y compris le droit de grève, sous réserve des obligations qui pourraient résulter des conventions collectives en vigueur.
»
b) La Convention n
o
87 sur la liberté syndicale et la protection du droit syndical (de l’Organisation internationale du Travail «
OIT
»)
Les articles pertinents de la Convention n
o
87 peuvent se lire comme suit
:
Article 2
«
Les travailleurs et les employeurs, sans distinction d’aucune sorte, ont le droit, sans autorisation préalable, de constituer des organisations de leur choix, ainsi que celui de s’affilier à ces organisations, à la seule condition de se conformer aux statuts de ces dernières.
»
Article 3
«
1.
Les organisations de travailleurs et d’employeurs ont le droit d’élaborer leurs statuts et règlements administratifs, d’élire librement leurs représentants, d’organiser leur gestion et leur activité, et de formuler leur programme d’action.
2.
Les autorités publiques doivent s’abstenir de toute intervention de nature à limiter ce droit ou à en entraver l’exercice légal.
»
Article 8
«
Dans l’exercice des droits qui leur sont reconnus par la présente Convention, les travailleurs, les employeurs et leurs organisations respectives sont tenus, à l’instar des autres personnes ou collectivités organisées, de respecter la légalité.
»
Article 11
«
Tout Membre de l’Organisation internationale du Travail pour lequel la présente Convention est en vigueur s’engage à prendre toutes mesures nécessaires et appropriées en vue d’assurer aux travailleurs et aux employeurs le libre exercice du droit syndical.
»
Invoquant l’article 11 de la Convention, le syndicat requérant allègue que la circulaire n
o
1996/21 a enfreint son droit à la liberté syndicale.
Il se réfère à l’article 5 de la Charte sociale européenne et à la Convention n
o
87 de l’OIT sur la liberté syndicale et la protection du droit syndical.
Il soutient que les interdictions de grève imposées par la circulaire n
o
1996/21 étaient de nature à entraver son fonctionnement et qu’elles établissaient un traitement contraire à l’article 14 de la Convention dans la mesure où elles ne visaient que les membres de la fonction publique.
I.
SUR L’ARTICLE 11 DE LA CONVENTION
Le syndicat requérant allègue que la circulaire n
o
1996/21 porte atteinte à son droit à la liberté syndicale et invoque à cet égard l’article 11 de la Convention.
L’article 11 de la Convention dispose
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.
2.
L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’Etat.
»
A.
Recevabilité
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité en deux branches
:
1.
Sur le respect du délai de six mois
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour inobservation du délai de six mois. Selon le Gouvernement, ce délai aurait en fait commencé à courir à partir du 21 janvier 2000. Or, le requérant a saisi la Cour le 1 septembre 2000, soit plus de six mois après la décision interne définitive.
Le requérant conteste cet argument.
La Cour constate que l’arrêt de la Cour de cassation a été notifié au représentant du syndicat requérant le 1
er
mars 2000. En saisissant la Cour le 1
er
septembre 2000 le requérant a satisfait à l’exigence de l’article 35 § 1 de la Convention. Il convient donc de rejeter l’exception du Gouvernement.
2.
Sur la qualité de victime du syndicat requérant
Le Gouvernement soutient que le requérant ne peut se prétendre victime de la violation alléguée étant donné qu’il n’est en rien affecté par la circulaire susvisée. Il considère que celle-ci ne changeait pas la situation juridique du syndicat requérant ou de ses membres.
Le requérant conteste ces thèses. Il fait notamment valoir que cette circulaire est intervenue cinq jours avant les actions programmées par la fédération des syndicats du secteur public pour la reconnaissance du droit à une convention collective des fonctionnaires. Ainsi, ses membres se sont abstenus de participer aux grèves et à la déclaration de presse qui étaient prévues pour le 18 avril 1996. Le syndicat requérant donne également le nom de quatre fonctionnaires membres qui se sont vu infliger des sanctions disciplinaires pour avoir participé à la grève du 18 avril 1996.
La Cour constate que le contrôle de la condition de victime est en l’espèce étroitement lié à l’examen du bien-fondé du grief et en particulier à la question de l’existence d’une ingérence dans le droit du syndicat requérant.
B.
Bien fondé
Le Gouvernement rappelle les dispositions législatives et soutient que la circulaire attaquée n’a pas empêché le syndicat requérant de mener ses activités légales. Il affirme qu’il n’y a eu par conséquent, aucune limitation au droit du requérant à sa liberté syndicale au sens de l’article 11 de la Convention. A l’appui de son argumentation, le Gouvernement se réfère à l’arrêt
Schmidt et Dahlström c. Suède
(arrêt du 6 février 1976, série
A n
o
21) et conclut qu’il n’y a pas eu d’ingérence aux termes du paragraphe 1 de l’article 11 de la Convention.
Le requérant s’oppose à ces arguments et allègue que la circulaire querellée, en imposant les interdictions de grève, a apporté des restrictions disproportionnées à l’exercice de sa liberté syndicale au sens de l’article 11 de la Convention.
La Cour a décidé d’examiner l’exception tirée de l’absence de la qualité de victime en mêm
e temps que le bien-fondé du grief. Elle a examiné les arguments des parties. Elle estime que le grief en question et la possibilité pour le syndicat requérant de se prétendre victime soulèvent des questions de fait et de droit complexes, qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond.
Dès lors, ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé en application de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour constate en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
II.
SUR L’ARTICLE 14 DE LA CONVENTION
Le syndicat requérant estime que les interdictions de grève établies par la circulaire n
o
1996/21 violent l’article 14 de la Convention.
La Cour observe que la circulaire en question ne visait pas à établir une différence de traitement entre les différentes organisations syndicales mais rappelait les dispositions législatives en vigueur relatives à la grève concernant les fonctionnaires, qu’ils soient ou non membres d’un syndicat.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35
§
3 et doit être déclaré irrecevable en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
recevable,
tous moyens de fond réservés, le grief du requérant tiré de l’article 11 de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Boštjan M. Zupančič
Greffier
Président