AFFAIRE ENERJI YAPI-YOL SEN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.04.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 11 - Liberté de réunion et d'association

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ENERJI YAPI-YOL SEN c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL YAPI-YOL SEN c. TURCIA (solicitarea nr. 68959/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 aprilie 2009 DEFINITIVF 06/11/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Enerji Yap Electrolux-Yol Sen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ișil Karakaș, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 martie 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 68959/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un sindicat al acestui stat, Enerji Yap La 1 septembrie 2000, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În ciuda articolelor 11 și 14 din Convenție, instanțele naționale i-au încălcat dreptul la libertatea sindicală, printr-o decizie din 31 ianuarie 2008, Curtea a declarat că cererea este parțială admisibilă și a adăugat, de asemenea, la fond, excepția preliminară a guvernului privind absența calității de victimă a sindicatului solicitant. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reclamantul este un sindicat al funcționarilor care lucrează în sectorul cadastrului și al energiei, precum și în serviciile de infrastructură și de construcții de autostrăzi. Acesta a fost fondat în 1992 și are sediul la Ankara. Este membru al Federației sindicatelor din sectorul public. La 13 aprilie 1996, Hotărârea Generală Personal a publicat o circulație n 1996/21, ale căror părți relevante în speță se citesc după cum urmează: (...) În timp ce lucrările [pentru armonizarea legislației turcești cu convențiile internaționale, inclusiv Convenția europeană a drepturilor omului, în materie de drept sindical al funcționarilor publici ai statului] sunt în curs de desfășurare și situația juridică a funcționarilor publici în această privință rămâne incertă, au fost primite informații cu privire la o eventuală adunare a funcționarilor în scopul grevelor și grevelor care depășesc interdicția prevăzută de legislația de stabilire a statutului lor juridic. (...) pentru protejarea autorității statului, menținerea siguranței publice, buna desfășurare a serviciului [public] și prevenirea încălcării legii de către funcționari Funcționarii Funcționarii din sectorul public vor fi împiedicați, de către autoritățile din care fac parte, să participe la întrunirile sau protestele menționate anterior. ; continuitatea serviciului [public] va fi asigurată, iar persoanele care refuzau să fie ascultate vor fi continuate (...) Această circulație a fost luată cu cinci zile înainte de acțiunile planificate de Federația sindicatelor din sectorul public pentru recunoașterea dreptului la o convenție colectivă a funcționarilor. Dnii Cevat Kaya, Ataman Zémpé și Cengiz Faydal La 24 septembrie 1996, Consiliul de Stat a respins această acțiune. El a considerat că circulara în litigiu era destinată să reamintească dispozițiile legislative referitoare la acțiunea funcționarilor. Potrivit Înaltei Instanțe administrative, circulara atacată nu prezenta un caracter de reglementare și nu putea face obiectul unei acțiuni pentru exces de putere. De asemenea, Consiliul de Stat a considerat că circulara nu modifică statutul juridic al sindicatului solicitant și al membrilor săi. 12. Reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii din 24 septembrie 1996. 13. La 2 iulie 1999, Adunarea Plenară a Consiliului de Stat a conchis hotărârea atacată în toate dispozițiile sale. 14. La 21 ianuarie 2000, Consiliul de Stat a respins acțiunea în rectificarea hotărârii. 15. La 1 martie 2000, Tribunalul din 21 ianuarie 2000 a fost notificat avocatului reclamantului. II. LEGĂTURA INTERNĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ PERTINENT 16. Dreptul intern și internațional relevant în acest caz este descris în Hotărârea Demir și Baykara c. Turcia [GC], nr. 34503/97, § 34-52, 12 noiembrie 2008. Cu privire la încălcarea dreptului său la libertatea sindicală, reclamantul consideră că circulara nr. 1996/21 și-a încălcat dreptul la libertatea sindicală și, în acest sens, face referire la art. 11 din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației la . 18. Guvernul luptă împotriva acestei teze. Pe existența unei interferențe 19. În decizia sa privind admisibilitatea din 31 ianuarie 2008, Curtea reamintește că a anexat la fond excepția preliminară a guvernului privind absența calității de victimă a reclamantului. 20. Reclamantul susține că circulara contestată, care interzicea funcționarilor publici să participe la o zi națională de grevă în cadrul acțiunilor colective de reuniune și de protest, a făcut referire la o interferență în exercitarea dreptului său la libertatea sindicală. 21. Guvernul este de părere că reclamantul nu a fost afectat în niciun fel de circulara menționată mai sus. El reamintește dispozițiile legislative și susține că această circulară nu a împiedicat persoana interesată să-și desfășoare activitățile legale. El afirmă că nu a avut, prin urmare, nici o interferență în exercitarea dreptului reclamantului la libertatea sa sindicală în sensul articolului 11 din Convenție. 22. Curtea reamintește că, pentru a putea introduce o cerere în temeiul articolului 34, o persoană fizică, o organizație guvernamentală sau un grup de particulari trebuie să aibă dreptul de a-și asuma dreptul de a fi acuzată de o încălcare (...) a drepturilor recunoscute în Convenție (...) Pentru a putea pretinde că este victima unei încălcări, o persoană trebuie să fi suferit direct efectele măsurii în cauză (Irlanda c. Regatul Unit, Hotărârea din 18 ianuarie 1978, §§ 239-240, seria A n Eckle c. Germania, Hotărârea din 15 iulie 1982, § 66, seria A n Klass și alții c. Germania, Hotărârea din 6 septembrie 1978, § 33, seria A n 28).De exemplu, Convenția nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , Hotărârea din 26 octombrie 1988, seria A nr. 142). 23. Cu toate acestea, este posibil ca un particular să sprijine faptul că o lege încalcă drepturile sale, în cazul în care nu există un act individual de executare, în cazul în care persoana este obligată să își schimbe comportamentul sub pedeapsa cu urmărirea penală (Norris , citată anterior Bowman c. Regatul Unit , n 24839/94, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998-I) sau dacă este parte a unei categorii de persoane care riscă să sufere în mod direct efectele legislației (Burden c. Regatul Unit [GC], n 13378/05, §§ 33-35, 29 aprilie 2008 Johnston și alte categorii de persoane c. Irlanda, Hotărârea din 18 decembrie 1986, seria A n 112 Open Door și Dublin Well Woman Irlanda, Hotărârea din 29 octombrie 1992, seria A n 246-A 24. În speță, Curtea apreciază pe deplin aceste principii că sindicatul solicitant a suferit în mod direct efectele circularei în litigiu și că, în consecință, poate pretinde că este victima unei ingerințe în exercitarea dreptului său la libertatea sindicală. Întradevăr, Curtea constată că circulara nr. 1996/21 interzicea funcționarilor să participe la o zi națională de grevă organizată în cadrul acțiunilor programate de Federația sindicatelor din sectorul public pentru recunoașterea dreptului la o convenție colectivă a funcționarilor. Or, ceea ce impune Convenția este că legislația permite sindicatelor, conform modalităților care nu intră sub incidența art. 11, să lupte pentru apărarea intereselor membrilor lor ( Schmidt și Dahlström c. Suedia, 6 februarie 1976, § 34 și 36, seria A n Syndicat Național al Poliției belgiene c. Belgia, 27 octombrie 1975, § 39, seria A n Sindicat suedez al șoferilor locomotivelor c. Suedia , 6 februarie 1976, § 40, seria A n 20). Greva, care permite unui sindicat să-și facă auzită vocea, constituie un aspect important pentru membrii unui sindicat în protejarea intereselor lor (Schmidt și Dahlström, citată anterior, § 36). Curtea observă, de asemenea, că dreptul la grevă este recunoscut de organismele de control ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) ca fiind corolarul indisolubil al dreptului de asociere sindicală protejat de Convenția C87 a L'emoment privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical (pentru luarea în considerare de către Curte a elementelor de drept internațional, altele decât Convenția, a se vedea Demir și Baykara, menționate anterior. Ea reamintește că Carta Socială Europeană recunoaște, de asemenea, dreptul la grevă ca un mijloc de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de negociere colectivă. Curtea respinge excepția de la guvern. Cu privire la justificarea ingerinței 25. Asemenea ingerință încalcă art. 11 din Convenție, cu excepția cazului în care aceasta era prevăzută de lege. În conformitate cu alineatul (2) al articolului 11 din Convenție și cu art. 11 din Convenție și cu art. 11 din Convenție, care este necesar într-o societate democratică, pentru a atinge aceste obiective. În opinia sa materială, mai degrabă decât formală, și mai mult decât formală, aceasta a inclus și texte de rang de rang mai mic decât egal cu cel al autorităților competente (Franța, nr. 70204/01, § 57, 12 iunie 2007 Lavents c. Letonia, nr. 58442/00, § 135, 28 noiembrie 2002). Aceasta consideră că, în speță, circulara nr. 1996/21 prins în exercitarea unei puteri normative constituia baza legală a intervenției în litigiu. Scopul legitim 28. Curtea se îndoiește că ingerința în prezenta cauză urmărea un scop legitim în sensul articolului 11 alineatul (2) din convenție. Cu toate acestea, aceasta consideră că nu este necesar să se soluționeze problema în ceea ce privește concluzia la care se referă aceasta din punctul de vedere al necesității unei astfel de ingerințe (punctul 3 de mai jos) (Urcan și alții c. Turcia, 23018/04, 23034/04, 23042/04, 2307/04, 23073/04, 23081/04, 23086/04, 23091/04, 23094/04, 23444/04 și 23676/04, § 29, 17 iulie 2008). Necesar într-o societate democratică 29. Făcând trimitere la Hotărârile Sindicat Național al Poliției belgiene c. Belgia (citată) și Schmidt și Dahlström (precediată), guvernul afirmă că art. 11 din Convenție nu garantează sindicatelor un tratament precis din partea statului. El susține că ceea ce cere convenția, este să permită sindicatelor să lupte pentru apărarea intereselor membrilor lor cu mijloace pe care statul este liber să le stabilească. Pentru guvern, circulara în litigiu nu făcea decât să reamintească aplicarea legislației în vigoare, care era în conformitate cu art. 11 alin. (2) din Convenție. În plus, el reamintește că, la 10 decembrie 2002, circulara n 2001/53 a abrogat circulara nr. 1996/21 în conformitate cu legea nr. 4688 din 25 iunie 2001 care a definit modalitățile de utilizare a dreptului funcționarilor de a desfășura negocieri colective. 30. Reclamantul își reiterează observațiile și combate afirmațiile guvernului. În opinia sa, circulara contestată a adus, prin impunerea interdicțiilor de grevă, restricții disproporționate la exercitarea libertății sale sindicale. 31. În ceea ce privește principiile generale referitoare la obligațiile negative și pozitive care rezultă pentru statele din art. 11 din Convenție, Curtea face trimitere la jurisprudența sa prezentată în Hotărârea Demir și Baykara (citată la §§ 110 și 119). În ceea ce privește aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Comisia observă că circulara în litigiu fusese adoptată cu cinci zile înainte de acțiunile planificate de Federația sindicatelor din sectorul public pentru recunoașterea dreptului la o convenție colectivă a funcționarilor publici, într-un moment în care lucrările pentru armonizarea legislației turce cu convențiile internaționale în materie de drept sindical al funcționarilor publici erau în curs de desfășurare și situația juridică a funcționarilor era incertă. 32. Curtea recunoaște că dreptul la grevă nu are un caracter absolut. Acesta poate fi supus anumitor condiții și poate face obiectul anumitor restricții. Astfel, principiul libertății sindicale poate fi compatibil cu interzicerea dreptului la grevă al funcționarilor care exercită funcții de autoritate în numele statului. Cu toate acestea, în cazul în care interdicția privind dreptul la grevă se poate referi la anumite categorii de funcționari (a se vedea, mutatis mutandis Pellegrin c. Franța [GC], nr 28541/95, §§ 64-67, CEDH 1999 VIII), aceasta nu se poate extinde la funcționarii publici în general, cum ar fi în speță, sau la lucrătorii publici ai întreprinderilor comerciale sau industriale din statul membru respectiv. Astfel, restricțiile legale privind dreptul la grevă ar trebui să definească cât mai clar și mai strâns posibil categoriile de funcționari în cauză. În opinia Curii, în speță, circulara în litigiu era redactată în termeni generali care interziceau în mod absolut tuturor funcionarilor dreptul la grevă, fără a proceda la o punere în balană a imperativelor scopurilor enumerate la alineatul (2) al articolului 11 din Convenie. În plus, Curtea constată că nimic nu indică în dosar că ziua de acțiune națională din 18 aprilie 1996 Ezelin c. Franța, Hotărârea din 26 aprilie 1991, § 41, seria A n 202. Or, li s-au impus sancțiuni disciplinare pe baza circularei incriminate (punctul 9 de mai sus). Curtea consideră că aceste sancțiuni sunt de natură să descurajeze membrii sindicatelor și orice altă persoană care dorește să facă acest lucru să participe în mod legitim la o astfel de zi de grevă sau la acțiuni de apărare a intereselor membrilor lor ( Urcan și alții, citată anterior, punctul 34, și Karaçay c. Turcia, n 6615/03, § 36, 27 În martie 2007, Curtea arată că nu s-a demonstrat necesitatea unei societăți democratice a restricției incriminate. 33. Astfel, Curtea, care a efectuat propria examinare, concluzionează că adoptarea acestei circulare și aplicarea acesteia nu corespund unei nevoi sociale imperative. 34. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenție. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 36. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere pentru daune materiale sau daune morale. Prospături și cheltuieli de judecată 37. Reclamantul solicită 6 350 de lire turcești (TRL) (aproximativ 3 150 de euro (EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. Această pretenție este repartizată după cum urmează: 6 000 de lire sterline pentru cheltuielile de regie și 350 de euro pentru cheltuielile de traducere. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. 40. În speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, indiferent de costuri, și la .interese moratorii 41. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. DE CES, CURȚA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 21 aprilie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte