Öz și Nas împotriva Turciei

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor n 31941/03 și, respectiv, 31944/03 prezentate de Ali Ekber ÖZ și Fuat NAS împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are sediul la 20 iunie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, mei A. Mularoni, E. Fura-Sandström, D. Popović, judecători, S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 20 august 2003, pronunță următoarea decizie, în timp ce reclamanții, dnii Ali Ekber Öz și Fuat Nas, sunt resortisanți turci, născuți în 1969 și, respectiv, 1962, rezidenți la Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl N. steem, avocat la Istanbul.

Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanții au fost arestați la 12 octombrie și, respectiv, 18 iulie 1992 de către agenți ai Direcției de Securitate din Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului, pentru apartenența la PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan). La 27 octombrie și, respectiv, la 3 august 1992, au fost ascultați de către judecător aproape de curtea de securitate a statului de executare care a dispus plasarea lor în detenție provizorie. Prin actul de acuzare din 10 noiembrie 1992, instanța de judecată a intentat o acțiune penală împotriva a douăzeci și șase de persoane, inclusiv reclamanții, pentru separare.

Reclamanții susțin că au fost eliberați provizoriu la patru luni după ce au fost reținuți. Prin hotărârea din 11 aprilie 2003, Curtea de Securitate a statului, compusă exclusiv din judecători civili, a constatat că a încetat acțiunea penală împotriva reclamanților prin efectul prescripției. Dreptul intern relevant Legea nr. 4388 din 18 iunie 1999 privind inițierea cursurilor de securitate ale statului a modificat art. 143 din Constituție, astfel formulat (...) Cursurile de securitate ale statului constau dintr-un președinte, doi membri titulari, un membru supleant, un procuror general al Republicii și un număr suficient de procurori ai Republicii.

Președintele, doi membri titulari, un membru supleant și procurorul general al Republicii sunt numiți printre judecători și procurori de prim rang, procurorii Republicii printre procurorii din alte domenii, timp de patru ani, de către Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu procedura prevăzută în legea specială.

Mandatul acestora poate fi reînnoit (...) Modificările necesare în ceea ce privește numirea judecătorilor și procurorilor Republicii au fost aduse Legii nr. 2845 privind cursurile de securitate de stat prin Legea nr. 4390 din 22 iunie 1999. În conformitate cu articolul provizoriu 1 din Legea nr. 4390, mandatele judecătorilor militari și ale procurorilor militari în cadrul cursurilor de securitate de stat trebuiau să înceteze la data publicării acestei legi (22 iunie 1999). Potrivit articolului 3 din aceeași lege, procedurile pendinte în fața cursurilor de securitate de stat la data publicării acestei legi trebuiau să continue în statul în care se aflau la acea dată. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii penale inițiate împotriva lor în fața instanțelor naționale.

Invocând același articol, reclamanții se plâng de lipsa independenței și a imparțialității Curții de Securitate a statului, în măsura în care aceasta era compusă dintr-un judecător militar până la 22 iunie 1999, data modificării componenței acestor cursuri. Având în vedere similitudinea obiecțiilor reclamanților trase din fapte identice, Curtea consideră oportun să se alăture celor două cereri. Reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil de instanțele naționale. Ei: art. 6 alineatul (1) din Convenție astfel formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide...

dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții se plâng de lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de stat d Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal independent și imparțial, instituit prin lege, care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Curtea constată că reclamanții au fost acuzați de către șeful de funcționare al PKK.

La sfârșitul procedurii penale inițiate împotriva lor, printr-o hotărâre din 11 aprilie 2003, Curtea de Securitate a statului, compusă exclusiv din judecători civili, a constatat încetarea acțiunii publice prin intermediul prescripției. Prin urmare, Curtea arată că părțile interesate nu mai sunt afectate în niciun fel și că nu pot pretinde că au niciun interes, în sensul articolului 34 din convenție, să continue examinarea acestei părți a cererii lor. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie să fie respins în temeiul art. 35 alin. (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să atașeze instanțele Amâne examinarea celor care au depus cererea pe durata procedurii penale inițiate în fața instanței de securitate a statului de executare declară cererile inadmisibile pentru surplus.

Naismith J.-P. Costa Grefier adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

des requêtes n os 31941/03 et 31944/03 présentées respectivement par Ali Ekber ÖZ et Fuat NAS contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 20 juin 2006 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa, président, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, M mes A. Mularoni, E. Fura-Sandström, M. D. Popović, juges, et de M. S. Naismith, greffier adjoint de section, Vu les requêtes susmentionnées introduites le 20 août 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Ali Ekber Öz et Fuat Nas, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1969 et 1962, et résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M e N. Çem, avocat à Istanbul.

A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants furent arrêtés, respectivement les 12 octobre et 18 juillet 1992, par des agents de la direction de la sûreté d’Istanbul, section de la lutte contre le terrorisme, pour appartenance au PKK (Parti des Travailleurs du Kurdistan). Les 27 octobre et 3 août 1992 respectivement, ils furent entendus par le juge près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul qui ordonna leur placement en détention provisoire. Par un acte d’accusation du 10 novembre 1992, le parquet d’Istanbul intenta une action pénale contre vingt-six personnes, dont les requérants, pour séparatisme.

Les requérants affirment avoir été mis en liberté provisoire quatre mois après avoir été placés en détention. Par un arrêt du 11 avril 2003, la cour de sûreté de l’État, composée exclusivement de juges civils, constata l’extinction de l’action pénale diligentée contre les requérants par l’effet de la prescription. B. Le droit interne pertinent La loi n o 4388 du 18 juin 1999 relative à l’instauration des cours de sûreté de l’État a modifié l’article 143 de la Constitution, ainsi libellé : « (...) Les cours de sûreté de l’État se composent d’un président, de deux membres titulaires, d’un membre suppléant, d’un procureur général de la République et d’un nombre suffisant de procureurs de la République.

Le président, deux membres titulaires, un membre suppléant et le procureur général de la République sont nommés parmi les juges et les procureurs de premier rang, les procureurs de la République parmi les procureurs d’autres rangs, pour quatre ans, par le Haut Conseil des juges et des procureurs, selon la procédure définie dans la loi spéciale.

Leur mandat est renouvelable (...) » Les modifications nécessaires quant à la nomination des juges et des procureurs de la République furent apportées à la loi n o 2845 sur les cours de sûreté de l’État par la loi n o 4390 du 22 juin 1999. Selon l’article provisoire 1 de la loi n o 4390, les mandats des juges militaires et des procureurs militaires en fonction au sein des cours de sûreté de l’État devaient prendre fin à la date de la publication de cette loi (le 22 juin 1999). Selon l’article 3 provisoire de la même loi, les procédures pendantes devant les cours de sûreté de l’État à la date de publication de cette loi devaient se poursuivre dans l’état où elles se trouvaient à cette date. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure pénale engagée à leur encontre devant les juridictions nationales.

Invoquant le même article, les requérants se plaignent du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’État, dans la mesure où elle était composée d’un juge militaire jusqu’au 22 juin 1999, date de la modification de la composition de ces cours. EN DROIT Au vu de la similitude des griefs des requérants tirés de faits identiques, la Cour estime opportun de joindre les deux requêtes. 1. Les requérants allèguent que leur cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable par les juridictions nationales. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention ainsi libellé dans sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

» En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Les requérants se plaignent du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de l’État d’Istanbul. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention ainsi libellé dans sa partie pertinente : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » La Cour observe d’emblée que les requérants ont été poursuivis du chef d’appartenance au PKK.

A l’issue de la procédure pénale engagée à leur encontre, par un arrêt du 11 avril 2003, la cour de sûreté de l’État, composée exclusivement de juges civils, a constaté l’extinction de l’action publique par l’effet de la prescription. Partant, la Cour relève que les intéressés n’apparaissent plus affectés en rien et ne sauraient dès lors prétendre avoir intérêt, au sens de l’article 34 de la Convention, à poursuivre l’examen de cette partie de leur requête. Il s’ensuit que ce grief est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Ajourne l’examen du grief des requérants tiré de la durée de la procédure pénale engagée devant la cour de sûreté de l’État d’Istanbul ; Déclare les requêtes irrecevables pour le surplus.

S. Naismith J.-P. Costa Greffier adjoint Président