A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 61440/00 prezentate de Nabi K 368/RMAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 octombrie 2003 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Gaukur Jörundsson Türmen Jungwiert Butkevych Thomassen, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 iulie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentul, dl Nabi Kirman, este un resortisant turc, născut în 1965. El este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Kirdök și domnul Kirdök, avocații din Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 septembrie 1996, a fost arestat și reținut de polițiști atașați secțiunii de luptă împotriva terorismului în apropierea conducerii securității din Istanbul. A fost reținut de o organizație ilegală, și anume MLKP (Parteneriatul Comunist Marxist-Lenionist). La 17 septembrie 1996, polițiștii au întocmit un proces-verbal cu privire la refuzul de a depune cererea reclamantului. La 18 septembrie 1996, reclamantul a fost audiat de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului membru în cauză, în fața căreia a negat că este membru al organizației în cauză. În aceeași zi, a fost sesizat în fața judecătorului care se află în apropierea instanței de securitate a statului de executare, care a dispus arestarea sa provizorie. La 13 martie 1997, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamant, în calitate de conducător al unei organizații armate ilegale și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 168 alineatul (1) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului. Ulterior, reclamantul a fost dat în judecată în fața Curții de Securitate a Statelor Unite. La sfârșitul instanței din 18 martie 1997, aceasta a dispus reținerea sa provizorie. La 14 noiembrie 1997, Curtea de Securitate a Statelor Unite a ținut o audiere în cursul căreia a dat citire rechizițiilor procurorului general al Republicii și l-a auzit pe reclamant în apărarea sa, precum și pe ceilalți colegi inculpați și i-a interogat pe coinculți și i-a auzit pe avocați în pledoariile lor. În cele din urmă, la 11 martie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, care se afla într-o nouă componență, a prezentat o nouă audiere și i-a ascultat pe inculpați în apărarea lor și a prezentat un martor la audierea unui martor. Pe baza elementelor de probă care i-au fost prezentate și invocând riscul ca reclamantul să poată fugi, Curtea a refuzat să accepte această cerere. La 3 februarie 1999, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, care se afla într-o nouă componență, a ținut la audierea inculpaților și i-a ascultat pe avocați în pledoariile lor. La sfârșitul acestei audieri, aceasta a pronunțat menținerea reclamantului în arest provizoriu. La 17 mai 2000, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, care se afla într-o nouă componență, a ținut o audiență în absența reclamantului și i-a ascultat pe avocații acuzaților și i-a acuzat de primirea anumitor documente atașate la dosar. La 27 septembrie 2000, instanța de securitate a statului, care se afla într-o nouă componență, l-a ascultat pe reclamant în apărarea sa. Avocatul acestuia din urmă își va reitera cererea de eliberare în libertate care, pe de o parte, susține absența elementelor constitutive ale dreptului de proprietate enunțate în art. 168 alin. (1) din Codul penal și, pe de altă parte, durata detenției provizorii a clientului său. Cu toate acestea, instanța a refuzat să accepte această cerere, având în vedere natura încălcării, starea probelor și conținutul dosarului. La 8 decembrie 2000, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, care s-a aflat într-o nouă componență, a citit dosarul de la tribunal. La 16 mai 2001, avocatul reclamantului și-a reluat apărarea. La 16 mai 2001, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a constatat că reclamantul a inițiat o grevă a foamei care dura de 60 de zile. De asemenea, aceasta a făcut referire la rechizitoriul suplinitor depus de procurorul republicii. În acest scop, avocatul reclamantului își va reitera cererea de punere în libertate, susținând că nu există niciun temei juridic și material pentru această detenție, precum și durata inacceptabilă a acesteia din urmă. Curtea a respins această cerere în ceea ce privește natura încălcării dreptului comunitar, în starea de probă și conținutul dosarului și a pronunțat reținerea provizorie. La 15 iunie 2001, în memoriul său în apărare, reclamantul a formulat o nouă cerere de eliberare în sprijinul căreia a transmis un raport medical la 13 iunie 2001 cu privire la riscul pe care îl reprezenta menținerea în detenție pentru sănătatea și viața sa, în timp ce acesta și-a început cea de-a o sută optzeci și patra zi de grevă a foametei. La 26 iunie 2001, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a examinat din nou raportul medical întocmit de spitalul public Tekirda, din 21 iunie 2001, care se referea la pericolele pentru sănătatea și viața reclamantului de a fi ținut în detenție. La sfârșitul acestei audieri, Curtea a pronunțat eliberarea provizorie a reclamantului. Procedura diligentă împotriva acestuia rămâne până în prezent pendinte în fața instanței de securitate a statului. GRIEFS Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. Pe de altă parte, reclamantul susține că dreptul său la un proces echitabil și la respectarea drepturilor la apărare din cauza intrării în vigoare, la 17 ianuarie 2000, a unui protocol adoptat în comun de ministerele justiției, justiției și sănătății, precum și în vederea creșterii cooperării dintre aceste ministere în ceea ce privește, în special, condițiile de organizare și de executare a pedepselor. Acesta consideră astfel că a fost privat de asistența unui avocat și că nu a beneficiat de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, încălcând dispozițiile articolului 6 alineatul (1) și ale articolului 3 litera (b) și ale articolului 3 litera (c) din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul consideră că autoritățile naționale nu și-au respectat dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare în măsura în care, printre altele, nu a reușit să se ocupe de avocații săi în timpul procedurii și a declarat în acest sens art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (b) și art. 3 litera (c) din convenție. În această privință, Curtea amintește că este necesar să se țină seama de toate procedurile desfășurate într-o cauză în cauză. În speță, aceasta subliniază că procedura penală în litigiu este în prezent pendinte în fața instanțelor naționale. Prin urmare, aceasta nu este în măsură să efectueze o examinare globală a procesului în litigiu. Prin urmare, în etapa actuală a procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni pare prematură (Dikme c. Turcia, nr 20869/92, § 111, Rec., 2000, p. 6 din Convenție. Cu toate acestea, i se poate ordona să sesizeze din nou Curtea dacă consideră că, la sfârșitul procedurii penale inițiate împotriva sa, este victima infracțiunilor pretinse. Această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă în sensul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul în care reclamantul a fost reținut temporar, se declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
de la requête n
o
61440/00
présentée par Nabi KİRMAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21 octobre 2003 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 27 juillet 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Nabi Kirman, est un ressortissant turc, né en 1965. Il est représenté devant la Cour par M
es
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 9 septembre 1996, il fut arrêté et placé en garde à vue par des policiers rattachés à la section de lutte contre le terrorisme près la direction de la sûreté d’Istanbul. Il était soupçonné d’appartenance à une organisation illégale, à savoir le MLKP (Parti communiste marxiste-léniniste).
Le 17 septembre 1996, les policiers dressèrent un procès-verbal d’interrogatoire constatant le refus de déposer du requérant.
Le 18 septembre 1996, le requérant fut entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, devant lequel il nia être membre de l’organisation en question.
Le même jour, il fut déféré devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul qui ordonna sa détention provisoire.
Le 13 mars 1997, le procureur de la République inculpa le requérant du chef d’appartenance, en qualité de dirigeant, à une organisation armée illégale et requit sa condamnation en vertu de l’article 168 § 1 du code pénal et de l’article 5 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
Par la suite, le requérant fut poursuivi devant la cour de sûreté de l’Etat. Au terme de l’audience du 18 mars 1997, celle-ci ordonna son maintien en détention provisoire.
Le 14 novembre 1997, la cour de sûreté de l’Etat tint une audience au cours de laquelle elle donna lecture des réquisitions du procureur de la République et entendit le requérant en sa défense ainsi que les autres coaccusés. Elle interrogea les coaccusés et entendit les avocats en leurs plaidoiries. Enfin, elle procéda à l’examen des éléments de preuve qui lui étaient soumis et rejeta la demande de mise en liberté du requérant.
Le 11 mars 1998, la cour de sûreté de l’Etat, siégeant en une nouvelle composition, tint une nouvelle audience. Elle entendit les accusés en leur défense et procéda à l’audition d’un témoin. Le requérant réitéra sa demande de mise en liberté provisoire. Se fondant sur les éléments de preuve qui lui étaient présentés et invoquant le risque que le requérant puisse prendre la fuite, la cour refusa de faire droit à cette demande.
Le 3 février 1999, la cour de sûreté de l’Etat, siégeant en une nouvelle composition, procéda à l’audition des accusés et entendit les avocats en leurs plaidoiries. Au terme de cette audience, elle prononça le maintien du requérant en détention provisoire.
Le 17 mai 2000, la cour de sûreté de l’Etat, siégeant en une nouvelle composition, tint une audience en l’absence du requérant. Elle entendit les avocats des accusés et accusa réception de certaines pièces jointes au dossier d’instance.
Le 27 septembre 2000, la cour de sûreté de l’Etat, siégeant en une nouvelle composition, entendit le requérant en sa défense. L’avocat de ce dernier réitéra sa demande de mise en liberté arguant, d’une part, de l’absence des éléments constitutifs de l’infraction énoncés à l’article 168 § 1 du code pénal et, d’autre part, la durée de la détention provisoire de son client. La cour refusa toutefois de faire droit à cette demande, eu égard à la nature de l’infraction, à l’état des preuves et au contenu du dossier.
Le 8 décembre 2000, la cour de sûreté de l’Etat, siégeant en une nouvelle composition, lut le dossier d’instance. L’avocat du requérant réitéra sa défense.
Le 16 mai 2001, la cour de sûreté de l’Etat constata que le requérant avait entamé une grève de la faim qui durait depuis soixante jours. Elle accusa réception du rapport médical soumis par l’intéressé à l’appui de sa demande de libération provisoire. Elle procéda en outre à la lecture du réquisitoire supplétif déposé par le procureur de la République. L’avocat du requérant réitéra sa demande de mise en liberté faisant valoir pour ce faire l’absence de tout fondement tant juridique que matériel à cette détention ainsi que la durée inacceptable de cette dernière. La cour rejeta cette demande eu égard à la nature de l’infraction, à l’état des preuves et au contenu du dossier, et prononça le maintien en détention provisoire.
Le 15 juin 2001, dans son mémoire en défense, le requérant forma une nouvelle demande de mise en liberté à l’appui de laquelle il transmit un rapport médical en date du 13 juin 2001 constatant le risque que représentait un maintien en détention pour sa santé et sa vie alors qu’il entamait sa cent quatre-vingt-quatrième journée de grève de la faim.
Le 26 juin 2001, la cour de sûreté de l’Etat tint une nouvelle audience au cours de laquelle elle examina le rapport médical établi par l’hôpital public de Tekirdağ en date du 21 juin 2001 qui relevait les dangers pour la santé et la vie du requérant d’un maintien en détention. Au terme de cette audience, la cour prononça la libération provisoire du requérant.
La procédure diligentée à l’encontre de ce dernier demeure à ce jour pendante devant la cour de sûreté de l’Etat.
1.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire.
2.
Le requérant allègue par ailleurs une atteinte à son droit à un procès équitable et au respect des droits de la défense en raison de l’entrée en vigueur, le 17 janvier 2000, d’un protocole adopté conjointement par les ministères de la Justice, de l’Intérieur et de la Santé, et tendant à accroître la coopération entre ces différents ministères en ce qui concerne notamment les conditions d’organisation et d’exécution des peines. Il estime ainsi avoir été privé de l’assistance d’un avocat et ne pas avoir bénéficié du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, en violation de l’article 6 §§ 1 et 3 b) et c) de la Convention.
1.
Le requérant allègue une violation de l’article 5 § 3 de la Convention en raison de la durée de sa détention provisoire.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 § 2 b) de son règlement.
2.
Le requérant estime que les autorités nationales n’ont pas respecté son droit à un procès équitable ainsi que ses droits de la défense dans la mesure où notamment il n’a pu s’entretenir avec ses avocats durant la procédure. Il allègue en ce sens l’article 6 §§ 1 et 3 b) et c) de la Convention.
A cet égard, la Cour rappelle qu’il convient de prendre en compte l’ensemble des procédures menées dans une affaire considérée. En l’espèce, elle souligne que la procédure pénale litigieuse est actuellement pendante devant les juridictions nationales. Elle n’est donc pas en mesure de procéder à un examen global du procès litigieux. Il s’ensuit qu’au stade actuel de la procédure devant les juridictions internes, la présentation de ces griefs apparaît prématurée (
Dikme c. Turquie
, n
o
20869/92, § 111,
Recueil des arrêts et décisions
2000-VIII). Le requérant ne saurait donc, en l’état, se plaindre à cet égard d’une quelconque violation des dispositions de l’article
6 de la Convention. Il lui est toutefois loisible de saisir à nouveau la Cour s’il estime toujours, à l’issue de la procédure pénale engagée contre lui, qu’il est victime des violations alléguées. Cette partie de la requête est prématurée et doit être rejetée au sens de l’article 35 § 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la détention provisoire
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président