KIRMAN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48263/99 prezentate de Nesrin Kaflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători domnul V. Berger grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 4 Mai 1999 și înregistrată la 25 mai 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurenta, Nesrin Kirman, este o resortisantă turcă născută în 1976 și rezidentă în prezent la Ankara (Turcia). Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Engül quetak, avocat în barou d La 20 octombrie 1997, recurenta a fost arestată și pusă în custodie de către poliție și a fost suspectată de a fi implicată într-o organizație armată ilegală, TKP/ML-TIKKO, Türkie Komünist Partsi/Marksist-Leninist - Türkiye schçi Köylü Kurtulus Ordusu În declarația sa adresată poliției, reclamanta a recunoscut că a acordat asistență membrilor acestei organizații. La 27 octombrie 1997, reclamanta a fost mai întâi pronunțată de procurorul Republicii lângă curtea de securitate din statul Ankara. Curtea de Securitate a Statelor Unite, care a fost pronunțată în fața instanței judecătorești, care a dispus arestarea sa provizorie. În fața procurorului și a judecătorului, ea își va repeta mărturisirea făcută în fața polițiștilor, în timp ce își exprimă regretele. La 5 noiembrie 1997, procurorul a acuzat-o pe reclamantă împreună cu alte patru persoane în fața Curții de Securitate a statului Ankara, alcătuită din trei magistrați de carieră, dintre care unul este magistrat militar. Reproșându-i reclamantei din partea organizației în cauză, el și-a revendicat sentința la o pedeapsă cu închisoarea între 10 și 15 ani în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamanta a negat că are vreo relație cu organizația în cauză. Printr-o hotărâre din 3 martie 1998, Curtea de Securitate a statului Landului Ankara a declarat reclamanta vinovată de ajutor și asistență acordată unei organizații armate ilegale, TKP/ML-TIKKO, în temeiul articolului 169 din Codul Penal și a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani și 9 luni. Comisia a considerat că, în pofida negării recurentei, următoarele elemente de probă au arătat că reclamanta era în strânsă legătură cu organizația și că aceasta îi acordase ajutor și asistență : sechestrarea, pe baza declarației recurentei, a unei furgonete care conține arme, grenade și tot felul de materiale utile pentru activitățile organizației în cauză (de exemplu, lanterne, peruci, buletine de știri publicate de organizație) ; sechestrarea, de asemenea, în magazinul în care lucra recurenta, a documentelor privind formarea și activitățile de gherilă urbană a membrilor organizației; și depozițiile altor activiști în timpul confruntărilor. Pe recursul recurentei, și prin Hotărârea din 28 decembrie 1998, Curtea de Casație, după ședință, a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. În urma promulgării, la 21 decembrie 2000, a Legii nr. 4616 privind amnistia parțială, care prevede o reducere cu 10 ani a anumitor pedepse cu închisoarea, inclusiv a celor prevăzute la art. 169 din Codul penal, reclamanta a fost eliberată condiționată. Invocând art. 5 din Convenție, reclamanta se plânge în primul rând de durata excesivă a custodiei sale. În plus, recurenta se plânge că instanța de securitate a statului Ankara, care a fost judecată și condamnată, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, din moment ce unul dintre cei trei judecători care se afla acolo era un ofițer al armatei. În această privință, aceasta se referă la art. 6 alin. (1) din Convenție. În plus, recurenta susține că a fost privată de un proces echitabil din cauza lipsei de asistență juridică din partea unui avocat în timpul custodiei sale și pe parcursul întregii proceduri preliminare. În această privință, aceasta se referă la art. 6 alineatul (3) litera (c) din convenție. Recurenta susține, în ultimă instanță, că a fost victima unei discriminări din cauza faptului că a fost acuzată de infracțiuni care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate a statului. Aceasta susține că infracțiunile de drept comun și cele care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate a statului fac obiectul unor norme de procedură diferite. Aceasta se referă la art. 14 din Convenția combinată, în esență, cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. În acest sens, reclamanta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și confidențială și cu privire la o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție. În statul în care se află dosarul, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de recurentă, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale recurentei, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că recurenta a fost informată cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestora. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. El precizează că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui reclamantei, întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii de t e r i t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii . Ankara, precum și pe lipsa de echitate a procedurii în f un c ț i e n ț i o n are a acestei j u r ii (art. 6 din Convenție) de a pronunța cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ressflessfleur Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48263/99

présentée par

Nesrin KİRMAN

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 mars 2002 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et

de

M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 4

mai

1999 et enregistrée le 25

mai 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, Nesrin Kirman, est une ressortissante turque née en 1976 et résidant actuellement à Ankara (Turquie). Elle est représentée devant la Cour par M

e

Engül Çıtak, avocate au barreau d’Ankara.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 20 octobre 1997, la requérante fut arrêtée et placée en garde à vue par les policiers. Elle était soupçonnée d’appartenir à une organisation armée illégale, le TKP/ML-TIKKO («

Türkiye Komünist Partisi/Marksist-Leninist - Türkiye İșçi Köylü Kurtuluș Ordusu

»; le Parti communiste de Turquie/Marxiste-Léniniste - L’Armée de libération des travailleurs et des paysans). Dans sa déposition faite à la police, la requérante avoua avoir porté assistance aux membres de cette organisation.

Le 27 octobre 1997, la requérante fut d’abord entendue par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara («

le procureur

»-«

la cour de sûreté de l’Etat

») puis traduite devant le juge assesseur de cette juridiction, qui ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le procureur et le juge, elle réitéra ses aveux faits devant les policiers tout en exprimant ses regrets.

Le 5 novembre 1997, le procureur mit la requérante en accusation avec quatre autres personnes devant la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara, composée de trois magistrats de carrière dont un relevant de la magistrature militaire. Reprochant à la requérante d’appartenir à l’organisation en cause, il requit sa condamnation à une peine d’emprisonnement de dix à quinze ans en vertu des articles 168 § 2 du code pénal et 5

de la loi n°3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Devant la cour de sûreté de l’Etat, la requérante nia avoir une quelconque relation avec l’organisation en question.

Par un arrêt du 3 mars 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara déclara la requérante coupable d’aide et assistance à une organisation armée illégale, le TKP/ML-TIKKO, en vertu de l’article 169 du code pénal et la condamna à une peine d’emprisonnement de 3 ans et 9 mois. Elle considéra que nonobstant les démentis de la requérante, les éléments de preuve suivants montraient que la requérante était en relation étroite avec l’organisation et qu’elle lui avait porté aide et assistance

: la saisie, sur déclaration de la requérante, d’une camionnette contenant des armes, grenades et toutes sortes de matériel utile pour les activités de l’organisation en cause (par exemple des lampes de poche, des perruques, des bulletins publiés par l’organisation)

; la saisie, également dans le magasin où travaillait la requérante, de documents concernant la formation et les activités de guérilla urbaine de membres de l’organisation

; et les dépositions d’autres militants lors des confrontations.

Sur pourvoi de la requérante, et par arrêt du 28 décembre 1998, la Cour de cassation, après audience, confirma l’arrêt rendu en première instance.

Suite à la promulgation, le 21 décembre 2000, de la loi n° 4616 relative à l’amnistie partielle, prévoyant une réduction de 10 ans de certaines peines d’emprisonnement, y compris celles prévues à l’article 169 du code pénal, la requérante fut mise en liberté conditionnelle.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 5 de la Convention, la requérante se plaint en premier lieu de la durée excessive de sa garde à vue.

2.

La requérante se plaint en outre de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui l’a jugée et condamnée ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de cette disposition, dès lors que l’un des trois juges qui y siégeait était un officier de l’armée. A cet égard, elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention.

3.

La requérante soutient en outre avoir été privée d’un procès équitable en raison de l’absence de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue et durant toute l’instruction préliminaire. A cet égard, elle invoque l’article 6 § 3 c) de la Convention.

4.

La requérante allègue en dernier lieu avoir été victime d’une discrimination du fait d’être accusée de délits relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat. Elle soutient que les infractions de droit commun et celles relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat sont soumises à des règles de procédure différentes. Elle invoque l’article 14 de la Convention combiné, en substance, avec l’article 6 § 1.

EN DROIT

1.

La requérante se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par «

un tribunal indépendant et impartial

» et dénonce une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention.

En l’état du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par la requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement.

2.

La Cour a examiné les autres griefs de la requérante, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête, et a constaté que la requérante a été informée des obstacles éventuels à leur recevabilité. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’en suit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief de la requérante, tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara ainsi que de l’absence d’équité de la procédure devant cette juridiction (article 6 de la Convention)

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président