POLAT contre la TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
POLAT contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
SECȚIA A DOUA
DECIZIE PARȚIALĂ
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE
a cererii nr. 61446/00
prezentată de Ali Hidir POLAT
împotriva Turciei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a doua), reunită la 21 octombrie 2003 într-o cameră compusă din:
Domnii J.-P. Costa, președinte,
A.B. Baka,
Gaukur Jörundsson,
R. Türmen,
K. Jungwiert,
V. Butkevych,
Dna W. Thomassen, judecători,
și dna S. Dollé, grefier de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 27 iulie 2000,
După ce a deliberat, pronunță prezenta decizie:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl. Ali Hidir Polat, este un cetățean turc, născut în 1960. La momentul introducerii cererii, era deținut la casa de arest din Gebze (Kocaeli). El este reprezentat în fața Curții de avocații A. Kirdök și M. Kirdök, avocați la Istanbul.
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.
La 15 martie 1996, reclamantul a fost plasat în reținere de polițiști aparținând secției de luptă împotriva terorismului de pe lângă direcția de siguranță din Istanbul. Era suspectat că aparținea unei organizații armate ilegale, și anume Partidul Comunist Marxist-Leninist (MLKP).
La 29 martie 1996, a fost deferit în fața judecătorului asesor de pe lângă curtea de siguranță a Statului din Istanbul care a ordonat detenția sa provizorie.
La 23 iulie 1997, procurorul Republicii de pe lângă curtea de siguranță a Statului a cerut condamnarea reclamantului în temeiul articolului 168 § 2 din codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 referitoare la lupta împotriva terorismului, pentru apartenență la organizația ilegală incriminată și pentru că a participat la acțiuni armate care vizau distrugerea ordinii constituționale existente și înlocuirea acesteia cu un Stat fondat pe principiile marxism-leninismului.
În cursul ședințelor din 29 iulie și 8 noiembrie 1996, 26 martie și 13 octombrie 1997, 6 septembrie 1999, 1 martie, 29 mai și 20 noiembrie 2000 și 4 iunie 2001, reclamantul a depus mai multe cereri de eliberare provizorie. Toate cererile sale au fost respinse de curtea de siguranță a Statului care, bazându-se pe piesele dosarului, elementele de probă prezentate și natura infracțiunii, a apreciat că trebuia menținut în detenție.
CAPETE DE CERERE
Invocând articolul 5 § 3 din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii.
Reclamantul susține de altfel o atingere adusă dreptului său la un proces echitabil și la respectarea drepturilor la apărare datorită intrării în vigoare, la 17 ianuarie 2000, a unui protocol adoptat în comun de ministerele Justiției, Internelor și Sănătății, și care vizează creșterea cooperării între aceste diferite ministere în ceea ce privește în special condițiile de organizare și de executare a pedepselor. Se plânge în acest sens de instaurarea unor condiții de acces mai stricte la intrarea în casele de arest care permit printre altele percheziția avocaților prin palpare, precum și percheziția dosarului lor. El apreciază într-adevăr că aplicarea acestor reguli avocaților și refuzul acestora din urmă de a se supune la ele l-au privat de asistența unui avocat, precum și de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării sale, încălcând articolul 6 §§ 1 și 3 b) și c) din Convenție.
ÎN DREPT
Reclamantul susține o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza duratei detenției provizorii.
În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui capăt de cerere și consideră necesar să comunice această parte a cererii Guvernului pârât, conform articolului 54 § 2 b) din regulamentul său.
Reclamantul apreciază că autoritățile naționale nu au respectat dreptul său la un proces echitabil, precum și drepturile sale la apărare, în măsura în care în special nu a putut să se întrețină cu avocații săi în cursul procedurii din cauza aplicării protocolului din 17 ianuarie 2000. Invocă în acest sens articolul 6 §§ 1 și 3 b) și c) din Convenție.
În această privință, Curtea amintește că trebuie luată în considerare ansamblul procedurilor desfășurate într-o cauză considerată. În speță, ea subliniază că procedura penală litigioasă este în prezent pendinte în fața jurisdicțiilor naționale. Ea nu este deci în măsură să procedeze la o examinare globală a procesului litigios. Rezultă că, în stadiul actual al procedurii în fața jurisdicțiilor interne, prezentarea acestor capete de cerere apare prematură (Dikme c. Turciei, nr. 20869/92, § 111, Culegere de hotărâri și decizii 2000-VIII). Reclamantul nu se poate deci, în starea actuală, plânge în această privință de o oarecare încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenție. Îi este totuși permis să sesizeze din nou Curtea dacă apreciază în continuare, la sfârșitul procedurii penale angajate împotriva sa, că este victima încălcărilor invocate. Această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă în sensul articolului 35 § 1 și 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Amână examinarea capătului de cerere al reclamantului întemeiat pe durata detenției provizorii;
Declară cererea inadmisibilă pentru rest.
S. Dollé J.-P. Costa
Grefier Președinte