AFFAIRE POLAT c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

05.04.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE POLAT c. TURQUIE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ AL J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 martie 2005, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 61446/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, M. În conformitate cu art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat de M.A. K rdök și de domnul K ARDök, avocați la Istanbul. Guvernul turc ( La 21 octombrie 2003, Curtea (secțiunea a doua) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata detenției provizorii guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. La 11 martie 2004 și, respectiv, 27 aprilie 2004, reclamantul și guvernul și-au prezentat observațiile. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Reclamantul s-a născut în 1960. La introducerea cererii, acesta a fost deținut la casa de rejudecare Gebze (Kocaeli). La 15 martie 1996, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către ofițeri de poliție aflați în legătură cu secțiunea de combatere a terorismului în apropierea conducerii de securitate a statului de origine, în cadrul unei operații îndreptate împotriva unei organizații armate ilegale, și anume MLKP (Parteneriatul Comunist Marxist-Leniniste). La 29 martie 1996, recurentul a fost sesizat în fața judecătorului ascensor lângă curtea de securitate a statului de executare, care a primit declarația sa și a dispus plasarea sa în detenție provizorie. Cu această ocazie, reclamantul a negat că face parte din organizația în litigiu. La 23 iulie 1996, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului l-a acuzat pe reclamant, precum și alte 13 persoane pentru apartenență la organizaia ilegală acuzată și pentru participarea la acțiuni armate menite să distrugă ordinea constituțională în vigoare și să o înlocuiască cu un stat bazat pe principiile marxismului-leninism. La 29 iulie 1996, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei judecători, inclusiv un magistrat militar, a pronunțat menținerea reclamantului în arest provizoriu. 11. La 8 noiembrie 1996, instanța de securitate din statul membru în care l-a auzit pe reclamant în apărarea sa, care a negat faptele reprobabile și a solicitat eliberarea sa provizorie. În cursul acestei audieri, avocata reclamantului a declarat că acesta a fost supus unor tratamente abuzive și a solicitat eliberarea sa provizorie. Această cerere a fost respinsă din cauza naturii infracțiunilor reprobabile, a duratei detenției și a faptului că dovezile nu au fost încă colectate parțial. 12. În cursul procesului din 26 martie 1997, reclamantul susținea că a fost supus unor abuzuri și a solicitat eliberarea sa provizorie. De asemenea, avocatul său a subliniat absența probelor aflate în întreținere și a solicitat eliberarea sa provizorie. La sfârșitul acestei audieri, Curtea a respins această cerere de eliberare și a pronunțat menținerea reclamantului în detenție în ceea ce privește natura infracțiunii, în stare de probă, durata detenției și faptul că o parte din probele n mai fuseseră încă colectate 13. La 30 iulie 1997, reclamantul își va reiniția cererea de eliberare provizorie, care a fost refuzată în ceea ce privește natura infracțiunilor reprobabile și în stare de probă. 14. La 20 iulie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene privind menținerea reclamantului în detenție în ceea ce privește natura juridică a infracțiunilor reprobabile, articolele de debarasare, în statul de probe și durata detenției 15. În timpul procesului din 6 septembrie 1999, avocatul reclamantului își va reiniția cererea de eliberare provizorie. Aceaceasta a fost respinsă de instanța de securitate a statului, care a stat într-o cameră formată din trei judecători civili, din cauza naturii infracțiunii și a stării probelor. 16. În martie și 29 mai 2000, avocatul reclamantului s-a plâns de practicile în curs în instituțiile penitenciare, care au avut ca efect împiedicarea interviurilor sale cu clientul său. În plus, aceasta își va reitera cererea de eliberare provizorie, care a fost respinsă din perspectiva naturii infracțiunii, a stării probelor și a faptului că dosarul era în etapa de judecată 17. Curtea de Securitate a Uniunii Europene din 20 noiembrie 2000, Tribunalul de Securitate al Uniunii Europene, Tribunalul de Primă Instanță al reclamantului în apărarea sa și avocatul său, care își va reitera cererea de eliberare provizorie. La încheierea acestei ședințe, Curtea a pronunțat menținerea reclamantului în detenție provizorie, având în vedere natura infracțiunii și starea probelor. 18. La 4 iunie 2001, avocatul reclamantului își va reitera cererea de eliberare provizorie prin care se arăta că a fost stabilit că, la data de comisie pentru infracțiunile aduse reclamantului, acest dinar era tratat în cadrul unui spital militar. La sfârșitul acestei audieri, instanța la data extinderii reclamantului, având în vedere durata detenției și posibilitatea de a modifica natura delincvenței reprobabile. 19. Procedura penală rămâne în curs de desfășurare. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIA 20. Reclamantul se plânge de durata excesivă a detenției provizorii, care nu respectă cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3) (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii (...) 21. Guvernul nu se pronunță asupra admisibilității 22. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 23. Recurentul susține că menținerea sa în detenție nu a fost justificată și nu s-a bazat pe niciun element de probă împotriva sa. El susține că autoritățile interne au pronunțat în mod sistematic menținerea sa în detenție prin intermediul unei motivări tipice în niciun caz. 24. În primul rând, Curtea constată că detenția reclamantului a început la data de 15 martie 1996 pentru a se încheia la 4 iunie 2001, cu eliberarea sa provizorie, care a durat aproximativ cinci ani și trei luni. 25. Ea reamintește apoi că autorităților judiciare naționale le revine în primul rând sarcina de a se asigura că, într-un anumit caz, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. A se vedea hotărârea Curții din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, punctul 154. 26. În această privință, persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a regularității reținerii în detenție, dar, după o anumită perioadă de timp, aceasta nu mai este suficientă. ; Curtea trebuie apoi să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În cazul în care acestea se dovedesc a fi 319-B, alineatul 52). 27. În acest caz, din elementele dosarului reiese că instanța de securitate a statului a respins cererile repetate de eliberare a reclamantului și-a pronunțat menținerea în detenție, la sfârșitul fiecărei audieri, pe baza unor formule aproape întotdeauna identice, pentru a nu spune stereotipate, cum ar fi natura infracțiunii reprobabile 11-17, de mai sus). 28. Or, în opinia Curții, dacă statul de probe, dacă nu se pot înțelege ca indicând existența și persistența unor grave de vinovăție și dacă, în general, aceste circumstanțe pot constitui factori relevanți, în speță ele nu pot justifica, singure, menținerea în detenție a reclamantului pentru o perioadă atât de lungă (Mansur, menționat anterior, § 57). 29. Pe de altă parte, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pacat 31. Reclamantul solicită 19 000 000 000 de livre turcești (TRL) [aproximativ 11 782 EUR (EUR) ] în ceea ce privește prejudiciul material și 15 000 000 000 TRL [aproximativ 9 302 EUR] în ceea ce privește prejudiciul moral. 32. Guvernul contestă aceste pretenii. 33. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, hotărând în mod echitabil, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 4 000 EUR pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 34. Reclamantul solicită 200 000 000 TRL [124 EUR] pentru cheltuieli de judecată și 6 750 000 000 TRL [4 186 EUR] pentru onorariile de avocat și depune un cont de timp de lucru și un cont de cheltuieli. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedură în fața Curții și la .interese moratoriu 37. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. DE CESUL, CURȚIA, ÎN L 5 alin. (3) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 4 000 EUR (patru mii de euro) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; această sumă trebuie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 5 aprilie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte