CtEDO 04.11.2003 Auto

IREY contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
04.11.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
IREY contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 58057/00 prezentate de Emrah Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 11 mai 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, dl Emrah maiy, este un resortisant turc, născut în 1979 și aflat în prezent în închisoarea Bergama. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Öztürk, avocat la Izmir. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 august 1996, reclamantul a fost arestat și ținut în custodie de către agenți ai Secției de combatere a terorismului din cadrul Direcției de Securitate D În declarația sa din 2 august 1996, reclamantul a mărturisit. La 6 august 1996, a fost ascultat de procurorul Republicii de lângă curtea de securitate a statului d . Izmir, în fața căreia și-a confirmat declarația făcută poliției. În aceeași zi, el a fost adus în fața judecătorului judecător din aceeași jurisdicție care a ordonat arestarea sa provizorie. În fața judecătorului, reclamantul își va repeta mărturisirea făcută în fața poliției și a procurorului Republicii. La 21 octombrie 1996, procurorul l-a acuzat pe reclamant în fața Curții de Securitate a Statelor Unite. Reproșându-i, printre altele, că a fost membru al organizației ilegale T 168 alin. (2) și 264 alin. (1) și (6) din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a respins toate acuzațiile aduse împotriva sa. În această privință, el a susținut, pe de o parte, că ar fi semnat declarația făcută poliției sub presiune și amenințare și, pe de altă parte, că ar fi confirmat această depoziție în fața procurorului, precum și judecătorul în teamă de o eventuală revenire la sediul conducerii securității. Printr-o hotărâre din 13 aprilie 1999, Curtea de Securitate a statului a declarat reclamantul vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de opt ani și patru luni pentru apartenență la o organizație armată ilegală și la trei ani și opt luni de închisoare pentru lansarea unui cocktail molotov la sediul unei bănci, aceste pedepse fiind reduse cu o treime în ceea ce privește vârsta reclamantului în momentul faptelor incriminate. La 15 noiembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în primă instanță. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul penal sunt astfel formulate art. 168 Oricine, în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 125..., constituie o bandă sau o organizație armată sau se ocupă de conducerea și comanda sau de o anumită responsabilitate într-o astfel de bandă sau organizație, are o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare. Diverșii membri ai benzii sau ai organizației suportă o pedeapsă de 10-15 ani de închisoare. art. 264 alineatul (1) și art. 6 Oricine fabrică fără autorizația autorității competente, dinamită, bombe sau alte unelte de aceeași natură, destinate distrugerii sau uciderii, pulberi sau alte substanțe explozive, care le importă în Turcia dintr-o țară străină sau care se fac prin intermediul acestui import, le transportă sau le trimite dintr-un loc în altul în țară sau se face prin intermediul transportului conștient, va fi pedepsit cu cinci până la opt ani de închisoare și cu o amendă grea (...) Oricine aruncă în aer sau depune uneltele menționate la primul paragraf în locuri locuite sau în apropiere, sau în locurile de trecere (...) va fi pedepsit cel puțin opt ani de închisoare. GRIFS Reclamantul se plânge de durata excesivă a custodiei sale și invocă în acest sens art. 5 alin. (3) din Convenție. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, el susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, deoarece unul dintre cei trei magistrați aflați acolo era un ofițer al armatei. În plus, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și susține că a fost condamnat pe baza elementelor de probă colectate în timpul custodiei sale, în cursul căreia nu a fost asistat de un pârât. În cele din urmă, se plânge că, din cauza faptului că a fost acuzat de o crimă care intră în sfera de competență a Curților de Securitate de la ë , ar fi fost supus, în raport cu infracțiunile de drept comun, unei detenții a cărei durată ar fi fost mai lungă, precum și unor norme procedurale mai puțin favorabile decât cele prevăzute în procedurile penale de drept comun. Pe de altă parte, acesta susține că, în temeiul Legii nr. 3713, cuantumul pedepsei sale ar fi fost majorat cu jumătate și că executarea acesteia ar fi făcut obiectul unor norme diferite decât cele aplicabile în legislația comună. Reclamantul se plânge de nerespectarea articolului 6 din Convenție, deoarece instanța de securitate a statului ..Izmir nu constituia un tribunal independent și imparțial. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata custodiei sale. Curtea arată că reținerea în litigiu fiind în conformitate cu legislația internă, reclamantul nu dispunea de nici o cale de atac în dreptul turc pentru a contesta durata acesteia (a se vedea Sakćk și alte c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., p. 1997-VII, punctul 53. Aceasta se referă la jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în cerere. Curtea constată că reținerea reclamantului a luat sfârșit la 6 august 1996 prin ordonanța de arest provizoriu, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei cereri, și anume la 11 mai 2000. În plus, Curtea constată că nu există circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul termenului. Această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție coroborat cu art. 6, reclamantul se plânge că legislația națională reglementează în mod diferit procedura în fața cursurilor de securitate de pe teritoriul statului și cea în fața instanțelor penale ordinare. Curtea constată că fapta a fost considerată de către legiuitorul turc o încălcare deosebit de gravă, calificată drept act de terorism; aceasta arată că legea nr. 2845 privind structura și procedura cursurilor de securitate din statul a prevăzut că orice persoană acuzată de o infracțiune de terorism În special în ceea ce privește regimul de executare a pedepselor, custodia, precum și limitările care decurg din aceasta. Distincția nu a fost făcută între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea pe care legiuitorul le-a recunoscut. Prin urmare, nu există niciun element de natură să se ajungă la concluzia că a existat, în speță, o discriminare în sensul Convenției (a se vedea Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 69, 8 iulie 1999). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2006-04-04
0,96
YURT c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 12439/03 présentée par Ahmet YURT contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 avril 2006 en une chambre composée de
CtEDO 2003-02-04
0,96
TEMEL ET AUTRES contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 36203/97 présentée par Sabri TEMEL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 février 2003 en une chambre c
CtEDO 2005-08-30
0,96
DEMIR c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 55373/00 présentée par Fikri DEMİR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 30 août 2005 en une chambre composée de :
CtEDO 2001-08-28
0,96
KIRCAN contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 48062/99 présentée par Mustafa KIRCAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 28 août 2001 en une chambre composée
CtEDO 2002-11-28
0,96
KÖMÜRCÜ contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 77432/01 présentée par Aytekin KÖMÜRCÜ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 28 novembre 2002 en une chambre co
Sursă