SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48062/99 prezentată de Mustafa KIRCAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 28 august 2001 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Fuhrmann Loucaide Türmen Sir Nicolas Bratza H.S. Greve dnii Traja judecători T. L. Early grefier adjunct Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 martie 1999 și înregistrată la 11 mai 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Mustafa K.rcan, este un resortisant turc născut în 1977. El este în prezent deținut la casa de judecată Buca (Izmir). El este reprezentat în fața Curții de către domnul Ercan Demir, avocat la Baroul d'Izmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 iulie 1996, reclamantul a fost arestat de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate d a lui Izmir, secțiunea de combatere a terorismului. Reclamantul nu a fost asistat de un avocat în timpul custodiei sale. La data de 6 august 1996, reclamantul a fost adus în fața judecătorului lângă curtea de securitate a statului żIzmir, care a dispus arestarea sa provizorie. Printr-un act de acuzare prezentat la 21 octombrie 1996, procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului Õ Õ Izmir l-a inculpat pe reclamant al șefului de ajutor și a sprijinit o organizație ilegală, în conformitate cu articolele 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 2 decembrie 1997, reclamantul a fost eliberat provizoriu. Printr-o hotărâre din 26 martie 1998, Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3713 privind lupta împotriva terorismului. Apoi, ținând cont de circumstanțele atenuante, Curtea și-a redus pedeapsa cu un al șaselea an și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu trei ani și nouă luni. Prin Hotărârea din 10 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 3 martie 1999. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului d .Izmir. În plus, acesta susține că nu și-a recunoscut dreptul la un proces echitabil în măsura în care nu a beneficiat de asistență juridică în timpul procesului preliminar. Invocând apoi art. 3 din convenție, reclamantul a declarat că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale. Invocând în cele din urmă art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale. Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială și expune în această privință că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului d'Izmir. Mai mult decât atât, își declară necunoașterea dreptului la un proces echitabil în măsura în care nu a beneficiat de asistență juridică în cadrul procedurii preliminare. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei are dreptul, printre altele, la să se apere pe sine sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Curtea constată că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă cu privire la astfel de presupuse abuzuri aplicate de polițiști. În plus, acest motiv a fost prezentat Curții, deși reclamantul a fost invitat prin grefa Curții, prin scrisoarea din 17 noiembrie 2000, să își susțină afirmațiile. În aceste circumstanțe, examinarea acestui aspect nu permite să se detecteze nici o aparență de încălcare a art. 3 din Convenție. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, formulat după cum urmează, reclamantul se plânge de durata excesivă a custodiei sale. Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezentarea în instanță a persoanei respective. Curtea arată că reținerea în litigiu fiind în conformitate cu legislația internă, reclamantul nu dispunea de nici o cale de atac în dreptul turc pentru a contesta durata acesteia (a se vedea Hotărârea Sakuk și alții c. Turcia din 26 noiembrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-VII, § 53. Curtea face trimitere la jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în cerere (a se vedea, de exemplu, Laçin c. Turcia, cererea nr. 23654/94, Decizia Comisiei din 15 iunie 1995, DR 81, p. 76). August 1996, în timp ce cererea a fost introdusă la 4 martie 1999. În plus, examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul termenului menționat. Prin urmare, această parte a cererii este întârziată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână Tribunalul de Securitate al statului Izmir [art. 6 alineatul (1) ] și lipsa unui avocat în timpul custodiei [art. 6 alineatul (c) ] se declară inadmisibilă pentru surplus. T. L. Early J.-P. Costa grefier adjunct Președinte
de la requête n° 48062/99
présentée par Mustafa KIRCAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 28
août 2001 en une chambre composée de
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
W.
Fuhrmann
,
L.
Loucaides
,
R.
Türmen
,
Sir
Nicolas
Bratza
,
M
me
H.S.
Greve
,
MM.
K.
Traja
,
juges
,
et
de
M.
,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 mars 1999 et enregistrée le 11
mai 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Mustafa Kırcan, est un ressortissant turc né en 1977. Il est actuellement détenu à la maison d’arrêt de Buca (Izmir). Il est représenté devant la Cour par M
e
Ercan Demir, avocat au barreau d’Izmir.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 27 juillet 1996, le requérant fut placé en garde à vue par les policiers de la direction de la sûreté d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme.
Le requérant ne fut pas assisté par un avocat lors de sa garde à vue.
Le 6 août 1996, le requérant fut traduit devant le juge près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui ordonna sa détention provisoire.
Par un acte d’accusation présenté le 21 octobre 1996, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir inculpa le requérant du chef d’aide et soutien à une organisation illégale, en application des articles
168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Il reprocha au requérant d’être membre de l’organisation illégale du THKP/C (parti de la libération du peuple de Turquie/Front).
Le 2 décembre 1997, le requérant fut mis en liberté provisoire.
Par un arrêt du 26 mars 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, composée de deux juges civils et d’un juge militaire ayant le grade de lieutenant-colonel, reconnut le requérant coupable des faits qui lui avaient été reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de quatre ans et six mois, en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n°
3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Puis, tenant compte des circonstances atténuantes, la cour réduisit sa peine d’un sixième et le condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois.
Par un arrêt du 10 novembre 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué. Cet arrêt fut notifié au requérant le 3 mars 1999.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir. Il allègue en outre la méconnaissance de son droit à un procès équitable dans la mesure où il n’a pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction préliminaire.
2.
Invoquant ensuite l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’il a subi de mauvais traitements pendant sa garde à vue.
3.
Invoquant enfin l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue.
1.
Le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial et expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir. Il allègue en outre la méconnaissance de son droit à un procès équitable dans la mesure où il n’a pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction préliminaire. Il invoque à ces égards l’article
6 §§
1 et 3
c) ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
(...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
c)
se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent
;
»
En l’état actuel du dossier la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article
54 §
3
b) de son règlement.
2.
Le requérant allègue que, pendant sa garde à vue, il a subi de mauvais traitements contraires à l’article 3 de la Convention ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
La Cour constate que le requérant n’a fourni aucune preuve concernant ces prétendus mauvais traitements infligés par les policiers. Par ailleurs, ce grief a été soumis à la Cour alors même que le requérant a été invité par le greffe de la Cour, par lettre du 17 novembre 2000, à étayer ses allégations. Dans ces circonstances, l’examen de ce grief ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article 3 de la Convention.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention libellé comme suit, le requérant se plaint de la durée excessive de sa garde à vue
:
«
Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe
1
c) du présent article (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.
»
La Cour relève que la garde à vue litigieuse étant conforme à la législation interne, le requérant ne disposait en droit turc d’aucune voie de recours pour en contester la durée (voir l’arrêt Sakık et autres c. Turquie du 26 novembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-VII, § 53). La Cour se réfère à sa jurisprudence bien établie selon laquelle, en l’absence de voie de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête (voir, par exemple, Laçin c. Turquie, requête n° 23654/94, décision de la Commission du 15 juin 1995, DR
81, p. 76).
La Cour observe qu’en l’espèce la garde à vue du requérant a pris fin le 6
août 1996, alors que la requête a été introduite le 4 mars 1999. En outre, l’examen de l’affaire ne permet de discerner aucune circonstance particulière qui ait pu interrompre ou suspendre le cours dudit délai. Cette partie de la requête est donc tardive et doit être rejetée, conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant concernant le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir (article 6 § 1) et l’absence d’avocat lors de sa garde à vue (article
6 §
3
c))
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président