CINAR contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48155/99 prezentate de Ayd Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 aprilie 1999 și înregistrată la 17 mai 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul este un resortisant turc născut în 1976 și rezident în Tokat. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Engül cul Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 15 decembrie 1997, reclamantul, presupusul membru al TIKKO (la armata de eliberare a lucrătorilor și a țăranilor din Turcia), a fost arestat de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate din Ankara, secțiunea de combatere a terorismului. Reclamantul nu a fost asistat de un avocat în custodie. La 18 decembrie 1997, recurentul a fost adus în fața judecătorului în apropierea instanței de securitate a statului Õ Ankara, care a dispus arestarea sa provizorie. Printr-un act de punere sub acuzare prezentat la 7 ianuarie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara l-a acuzat pe reclamant, în conformitate cu articolele 146 alineatul (6) și 169 din Codul penal, pentru complicitate la infracțiuni împotriva autorităților publice și, respectiv, pentru asistență și asistență acordată unei organizații armate ilegale, precum și în temeiul articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Prin hotărârea din 9 iunie 1998, Curtea de Securitate a statului Ankara, compusă din doi judecători civili și un judecător militar cu gradul de colonel, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care îi fuseseră reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de șapte ani și șase luni, în conformitate cu articolele 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Prin hotărârea din 15 februarie 1999, pronunțată la 24 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Printr-o scrisoare din 5 aprilie 2001, reclamantul a informat Curtea că a beneficiat de o eliberare condiționată, în temeiul Legii nr. 4616 din 22 decembrie 2000 privind eliberarea condiționată, amânarea procesului și executarea pedepselor pentru infracțiunile comise până la 23 aprilie 1999. Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului și cea privind inițierea de cursuri de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului Ankara. Invocând apoi art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul susține că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul custodiei sale. Invocând în cele din urmă art. 14 din Convenția combinată cu art. 6, reclamantul afirmă că legislația națională reglementează în mod diferit procedura în fața cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. reclamantul se plânge de faptul că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială și, în această privință, expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului Ankara. În plus, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de asistența unui avocat în timpul custodiei sale și menționează în acest sens art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție. să se apere pe sine sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Recurentul susține că legislația națională reglementează în mod diferit procedura în fața cursurilor de securitate din statul membru și în fața altor cursuri. El susține că acest tratament constituie o discriminare contrară articolului 14 din convenție, formulat după cum urmează, coroborat cu articolul Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Curtea constată că cauza recurentului, formulată într-un mod foarte general, nu este în nici un fel justificată. Chiar dacă aceasta privește aplicarea pedepselor pronunțate de tribunalele de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În special în ceea ce privește regimul de aplicare a pedepselor. Curtea a subliniat în repetate rânduri că distincia în litigiu nu era făcută între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea pe care legiuitorul o recunoaștea. Prin urmare, nu există niciun element de natură să se ajungă la concluzia că, în speță, în speță a existat o discriminare în sensul Convenției (a se vedea Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 69, CEDH 1999). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului ÕAnkara (art. 1) și absența unui avocat în timpul reținerii [art. 6 alineatul (2) ] Declarați cererea inadmisibilă pentru surplus. T. L. Early J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48155/99

présentée par Aydın ÇINAR

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 28

août 2001 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

L.

Loucaides

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

MM.

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M

me

H.S.

Greve

,

juges

,

et

de

M.

T. L. Early

,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 avril 1999 et enregistrée le 17

mai 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant turc né en 1976 et résidant à Tokat. Il est représenté devant la Cour par M

e

Engül Çıtak, avocat au barreau d’Istanbul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 15 décembre 1997, le requérant, présumé membre du TIKKO (l’armée de libération des ouvriers et paysans de Turquie), fut placé en garde à vue par les policiers de la direction de la sûreté d’Ankara, section de la lutte contre le terrorisme.

Le requérant ne fut pas assisté par un avocat lors de sa garde à vue.

Le 18 décembre 1997, le requérant fut traduit devant le juge près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui ordonna sa détention provisoire.

Par un acte d’accusation présenté le 7 janvier 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara inculpa le requérant, en application des articles 146 § 6 et 169 du code pénal, respectivement pour complicité de délit contre les pouvoirs publics et aide et assistance à une organisation armée illégale ainsi qu’en application de l’article 5 de la loi n°

3713 relative à la lutte contre le terrorisme.

Par un arrêt du 9 juin 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara, composée de deux juges civils et d’un juge militaire ayant le grade de colonel, reconnut le requérant coupable des faits qui lui avaient été reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de sept ans et six mois, en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme.

Par un arrêt du 15 février 1999, prononcé le 24 février 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué.

Par une lettre du 5 avril 2001, le requérant informa la Cour qu’il avait bénéficié d’une libération conditionnelle, en vertu de la loi n° 4616 du 22

décembre 2000 relative à la libération conditionnelle, à l’ajournement des procès et à l’exécution des peines pour les infractions commises jusqu’au 23 avril 1999.

B.

Le droit interne pertinent

La loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme et celle concernant l’instauration des cours de sûreté de l’Etat à l’époque pertinente peuvent être consultées dans l’affaire Incal c. Turquie (arrêt du 9 juin 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-IV).

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara.

2.

Invoquant ensuite l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant soutient qu’il n’a pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue.

3.

Invoquant enfin l’article 14 de la Convention combiné avec l’article

6, le requérant allègue que la législation nationale régit différemment la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat et celle devant les autres cours. Il fait valoir que ce traitement constitue une discrimination.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara.

Le requérant se plaint en outre de n’avoir pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue et invoque à cet égard l’article 6 § 3 c) de la Convention ainsi libellé

:

«

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

c)

se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent

;

»

En l’état actuel du dossier, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article

54 §

3

b) de son règlement.

2.

Le requérant allègue que la législation nationale régit différemment la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat et celle devant les autres cours. Il fait valoir que ce traitement constitue une discrimination contraire à l’article 14 de la Convention, libellé comme suit, combiné avec l’article

6

:

«

La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.

»

La Cour constate que le grief du requérant, formulé d’une manière très générale, n’est aucunement étayé. A supposer même que ce grief concerne l’application des peines prononcées par les cours de sûreté de l’Etat, la Cour relève que la loi n° 2845 relative à la structure et à la procédure des cours de sûreté de l’Etat prévoyait que toute personne accusée d’une infraction «

terroriste

» était soumise à un traitement moins favorable que celui du droit commun, notamment pour ce qui est du régime de l’application des peines. La Cour a souligné à maintes reprises que la distinction litigieuse n’était pas faite entre différents groupes de personnes mais entre différents types d’infractions, selon la gravité que leur reconnaissait le législateur. Il n’existe dès lors aucun élément de nature à conclure qu’il y ait eu, en l’espèce, une «

discrimination

» contraire à la Convention (voir

Gerger c. Turquie

[GC], n° 24919/94, § 69, CEDH 1999).

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant concernant le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara (article

6

§

1) et l’absence d’avocat lors de la garde à vue (article

6 §

3

c)

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

T. L. Early

J.-P. Costa

Greffier adjoint

Président