SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 8345/04 prezentate de Erdo Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 ianuarie 2004, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Erdoćan glanar, este un cetățean turc născut în 1976 și rezident în Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl Y. Ünal, avocat la Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 august 1997, reclamantul a fost arestat și reținut. 4 septembrie 1997, după ce a fost audiat de procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului t'd' [î] ( La arestarea sa, reclamantul nu a fost asistat de niciun avocat. Printr-un act de punere sub acuzare din 11 septembrie 1997, procurorul l-a acuzat pe reclamant și pe alte patru persoane în fața Curții de Securitate a statului, compus din doi judecători civili și un judecător militar, pentru apartenență la o bandă armată, care a fost reprimată prin art. 168 din Codul penal anterior. La prima audiere ținută la 26 noiembrie 1997, reclamantul a declarat în fața Curții de Siguranță de lape că polițiștii au abuzat în timpul arestării sale pentru a semna declarația sa. Cu ocazia acestei audieri, Curtea a decis să-i audă pe semnatarii proceselor-verbale depuse la dosar și pe un coleg acuzat, care.D., împotriva căruia a fost emis un mandat de arestare pentru a-i colecta declarațiile. În cele din urmă, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a acordat de mai multe ori o perioadă de timp inculpaților deținuți pentru a-și pregăti apărarea și a așteptat arestarea.D. La 20 noiembrie 2002, Curtea de Securitate a statului a decis să divulge cazul de acest lucru.D și de la a fi înscris sub un alt număr de dosar, pentru a nu prelungi și mai mult procesul altor colegi acuzati. Ea l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni pentru activități teroriste. Instanța și-a întemeiat decizia, printre altele, pe declarațiile reclamantului colectate în timpul arestării sale. În plus, a mărit această pedeapsă cu nouă ani, opt luni și douăzeci de zile de închisoare pentru că mai târziu a aruncat în aer, de două ori, o bombă într-un loc public. La arestarea Curții de Securitate a statului nu a menționat acuzațiile de maltratare. Prin hotărârea din 15 mai 2003, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Textul hotărârii de Casație a fost pus la dispoziția grefei primei instanțe la 19 iunie 2003. La cererea Consiliului reclamantului, textul hotărârii a fost notificat acestuia la 26 decembrie 2003. Dreptul și practica internă relevante înainte de legea din 22 iunie 1999 , la art. 5 din Legea nr. 2845 prevedea că unul dintre cei trei judecători care se află în cadrul cursurilor de securitate de la ë t ar trebui să fie un judecător militar (pentru legislaia în vigoare la momentul respectiv, a se vedea Hotărârea Incal c. Turcia din 9 iunie 1998, §§ 26-29, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-IV). 4390, promulgată la data menționată anterior, niciun magistrat militar nu a mai fost numit în instanțele în cauză, care au fost în cele din urmă abolite prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004. GrieFS Invouchuche la art. 3 din convenție, reclamantul a declarat că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale. Invocând art. 5 faptul că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale și la acuzațiile aduse împotriva sa de a nu fi fost imediat adus în fața unui judecător cu privire la încălcarea dreptului său consacrat prin art. 5 Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul susține că instanța de securitate a statului membru în cauză nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în formarea sa și afirmă că durata procedurii a depășit termenul rezonabil. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge în sfârșit că nu a beneficiat de asistența unui avocat în timpul custodiei sale. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul declară că instanța de securitate a statului nu dispune de independență și de imparțialitate În plus, se plânge de durata procedurii, pe care o consideră excesivă, și de lipsa de a adresa un avocat în custodia sa. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din convenție. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că a fost supus unor abuzuri în timpul custodiei sale. Curtea constată că termenul de șase luni începe la 20 noiembrie 2002, data la care a devenit evident că autoritățile au refuzat să examineze acuzațiile de maltratare formulate de reclamant la 26 noiembrie 2002 noiembrie 1997 în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene. Cererea formulată la 19 ianuarie 2004 este tardivă în această privință. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 5 §§ 3, 4 și 5 din Convenție, reclamantul se plânge și de durata detenției sale, precum și de absența informațiilor privind motivele arestării sale și de absența dreptului la despăgubire. Curtea constată că durata custodiei în litigiu fiind în conformitate cu legislația internă, reclamantul nu dispunea, la momentul respectiv, de niciun mijloc de contestare a duratei acesteia (a se vedea, de exemplu, Sak În plus, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale bine stabilite, în lipsa unor căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în rejudecare și constată că, în speță, custodia reclamantului a luat sfârșit la 4 septembrie 1997, data la care sa prezentat în fața judecătorului care a stat în apropierea instanței de securitate a statului. Cererea a fost introdusă la 19 septembrie 1997. În ianuarie 2004, aceste obiecțiuni trebuie, de asemenea, respinse pentru nerespectarea termenului de șase luni în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiilor reclamantului întemeiate pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului, pe durata procedurii și pe lipsa unui contact direct al unui avocat în custodia statului. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
de la requête n
o
8345/04
présentée par Erdoğan ÇINAR
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 novembre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de
Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 janvier 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Erdoğan Çınar, est un ressortissant turc né en 1976 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 29 août 1997, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue.
Le 4 septembre 1997, après avoir été entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul («
le procureur
» «
la
cour de sûreté de l’Etat
»), il fut traduit devant un juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.
Lors de sa garde à vue, le requérant ne fut assisté par aucun avocat.
Par un acte d’accusation du 11 septembre 1997, le procureur mit le requérant et quatre autres personnes en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat, composée de deux juges civils et d’un juge militaire, pour appartenance à une bande armée, infraction réprimée par l’article 168 de l’ancien code pénal.
A la première audience tenue le 26 novembre 1997, le requérant affirma devant la cour de sûreté de l’Etat que des policiers l’avaient maltraité lors de sa garde à vue afin qu’il signe sa déposition. Lors de cette audience, la cour décida d’entendre les signataires des procès-verbaux versés au dossier et un coaccusé, Ç.D, à l’encontre duquel un mandat d’arrêt avait été délivré afin de recueillir ses dépositions. Celui-ci demeura toutefois introuvable jusqu’à la fin du procès.
Par la suite, la cour de sûreté de l’Etat tint vingt-deux audiences au cours desquelles elle entendit les accusés, dont le requérant, en leur défense ainsi que cinq plaignants et trois témoins. Elle accorda, à maintes reprises, un délai aux prévenus détenus pour leur permettre de préparer leur défense, et décida d’attendre l’arrestation de Ç.D.
Le 20 novembre 2002, la cour de sûreté de l’Etat décida de disjoindre l’affaire de Ç.D et de l’inscrire sous un autre numéro de dossier, afin de ne pas prolonger davantage le procès des autres coaccusés. Elle condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois pour activités terroristes. La cour fonda sa décision, entre autres, sur les dépositions du requérant recueillies lors de sa garde à vue. Elle majora en outre cette peine de neuf ans, huit mois et vingt jours d’emprisonnement parce que l’intéressé avait, à deux reprises, fait exploser une bombe dans un lieu public. L’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat ne fit pas état des allégations de mauvais traitements.
Par un arrêt du 15 mai 2003, la Cour de cassation confirma ce jugement.
Le texte de l’arrêt de cassation fut mis au net au greffe de la première instance le 19 juin 2003. A la demande du conseil du requérant, le texte de l’arrêt fut notifié à celui-ci le 26 décembre 2003.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Avant la
loi du 22 juin 1999
, l’article 5 de la loi n
o
2845 prévoyait que l’un des trois juges siégeant au sein des cours de sûreté de l’Etat devait être un juge militaire (pour la législation en vigueur à l’époque, voir l’arrêt
Incal
c. Turquie
du 9 juin 1998, §§
26-29,
Recueil des arrêts et décisions
Après la loi n
o
4390, promulguée à la date précitée, aucun magistrat militaire ne siégea plus au sein des juridictions en question, lesquelles furent finalement abolies par la loi n
o
5190 du 16 juin 2004.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue avoir été soumis à des mauvais traitements lors de sa garde à vue.
Invoquant l’article 5 §§ 2, 3 et 5 de la Convention, il se plaint également
:
-
de ne pas avoir été informé des raisons de son arrestation et des accusations portées contre lui
;
-
de ne pas avoir été aussitôt traduit devant un juge
;
-
d’une atteinte à son droit consacré par l’article 5
§
5.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient que la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ne pouvait pas passer pour un tribunal indépendant et impartial à cause de la présence d’un juge militaire dans sa formation. Par ailleurs, il affirme que la durée de la procédure a dépassé le délai raisonnable.
Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaint enfin de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue.
1.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, le requérant allègue que la cour de sûreté de l’Etat manque d’indépendance et d’impartialité
; il se plaint en outre de la durée de la procédure, qu’il juge excessive, et de l’absence d’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 § 2 b) de la Convention.
2.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant soutient avoir subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue.
La Cour note que le délai de six mois commence le 20 novembre 2002, date à laquelle il est devenu évident que les autorités ont refusé d’examiner les allégations de mauvais traitements que le requérant avait formulées le 26
novembre 1997 devant la cour de sûreté de l’Etat. La requête introduite le 19 janvier 2004 est tardive sur ce point.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-respect du délai de six mois, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 5 §§ 3, 4 et 5 de la Convention, le requérant se plaint également de la durée de sa garde à vue ainsi que de l’absence d’informations sur les raisons de son arrestation et de l’absence d’un droit à réparation.
La Cour constate que la durée de la garde à vue litigieuse étant conforme à la législation interne, le requérant ne disposait en droit turc, à l’époque des faits, d’aucune voie de recours pour contester la durée de celle-ci (voir, par exemple,
Sakık et autres c. Turquie
, 26 novembre 1997, §
53,
Recueil
1997
‑
VII, p.
2625).
En outre, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence bien établie, en l’absence de voies de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête et observe qu’en l’espèce, la garde à vue du requérant a pris fin le 4
septembre 1997, date à laquelle il a comparu devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat. La requête ayant été introduite le 19
janvier
2004, ces griefs doivent aussi être rejetés pour non-respect du délai de six mois au sens de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant tirés du manque d’indépendance et d’impartialité allégué de la cour de sûreté de l’Etat, de la durée de la procédure et de l’absence d’assistance d’un avocat lors de la garde à vue
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente