Batir împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 2133/03 prezentată de Tuncay BATIR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 18 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișul Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 noiembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Tuncay Bat F. Belgian, avocat la "stanbul." Guvernul turc (at'e'e's" este reprezentat de agentul său.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 septembrie 1997, reclamantul, care a depus mărturie la D'P/C, organizație ilegală armată, a fost arestat și pus în custodie. La 25 septembrie 1997, a fost eliberat. Printr-un act de acuzare din 2 octombrie 1997, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a Uniunii Europene solicită condamnarea reclamantului în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal. Ca urmare a modificărilor legislative aduse la 22 iunie 1999 legii privind Curțile de Securitate de la … Prin hotărârea din 21 septembrie 2001, Curtea de Securitate, compusă din trei judecători civili, l-a condamnat în mod implicit pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni.

Această hotărâre a fost notificată la adresa reclamantului. În urma unui aviz de neomologare pentru schimbarea adresei, hotărârea a fost publicată în Jurnalul Oficial la 22 decembrie 2001. În lipsa recursului în casare, hotărârea din 21 septembrie 2001 a devenit definitivă la data de 8 ianuarie 2002. La 16 mai 2002, reclamantul a fost arestat și întemnițat. GRIFS Invocă art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata custodiei sale la vedere și de ceea ce nu a fost tradus în fața unui judecător. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 2 din Protocolul nr. 7, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială din cauza faptului că un magistrat militar a participat, în parte, la procedura în fața Curții de Securitate a statului care a fost condamnat.

Acesta susține, de asemenea, că a fost condamnat în mod implicit, fără nicio dovadă materială și fără a fi avut posibilitatea de a intenta un recurs în casation. ÎN La 9 octombrie 2007, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitatea și justificarea cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la data de 12 octombrie, care a fost invitată să-și transmită observațiile în răspuns înainte de data de 23 noiembrie 2007. În urma unei returnări a scrisorii pentru schimbarea adresei avocatului, al cărui gref nu fusese informat, președinta camerei a decis să stabilească, la 14 februarie 2008, termenul limită pentru un nou termen pentru partea reclamantă, care a fost informat printr-o scrisoare trimisă la ultima adresă a avocatului declarat în Barou.

Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 21 mai 2008, Curtea a atras în cele din urmă atenția reclamantului asupra faptului că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost luat în considerare și că a fost solicitată nicio prelungire a acestui termen. Aceasta a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, ea poate șterge o cerere din rol atunci când, la fel ca în cazul de față, circumstanțele dau de gândit că un reclamant nu intenționează să-și mențină cererea. Ea constată că această scrisoare a rămas fără răspuns până în prezent. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție.

În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai mult decât cere continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 2173/03 présentée par Tuncay BATIR contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 18 novembre 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 15 novembre 2002, Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Tuncay Batır, est un ressortissant turc, né en 1963 et résidant à Muğla.

Il est représenté devant la Cour par M e F. Belge, avocat à İstanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 11 septembre 1997, le requérant, soupçonné d’appartenir à DHKP/C, organisation illégale armée, fut arrêté et placé en garde à vue. Le 25 septembre 1997, il fut remis en liberté. Par un acte d’accusation du 2 octobre 1997, le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul requit la condamnation du requérant en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal. Suite aux modifications législatives apportées le 22 juin 1999 à la loi sur les cours de sûreté de l’Etat, le juge militaire siégeant au sein de la cour de sûreté de l’Etat chargée de l’affaire du requérant, fut remplacé.

Le 3 mars 2000, le requérant fut auditionné par le juge de la cour d’assise de Fethiye. Il demanda à être exempté de comparaître aux audiences à venir. Par un arrêt du 21 septembre 2001, la Cour de sûreté, composée de trois juges civils, condamna le requérant par défaut à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois. Ce jugement fut notifié à l’adresse du requérant. Suite à un avis de non-réception pour changement d’adresse, le jugement fut publié, le 22 décembre 2001, dans le journal officiel. En l’absence de pourvoi en cassation, l’arrêt du 21 septembre 2001 devint définitif en date du 8 janvier 2002. Le 16 mai 2002, le requérant fut arrêté et emprisonné. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue et de ce qu’il n’a pas été traduit devant un juge.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 2 du Protocole n o 7, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial du fait qu’un magistrat militaire a participé, en partie, à la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat l’ayant condamné. Il soutient également d’avoir été condamné par défaut, sans la moindre preuve matérielle et sans qu’il ait pu avoir la possibilité d’intenter un pourvoi en cassation. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants. Le 9 octobre 2007, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 12 octobre suivant, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 23 novembre 2007. Suite à un retour de courrier pour changement d’adresse de l’avocat, dont le greffe n’avait pas été informé, la présidente de la chambre a décidé de fixer au 14 février 2008 l’échéance d’un nouveau délai à la partie requérante, qui en fut informée par lettre envoyée à la dernière adresse de l’avocat déclarée au Barreau. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 21 mai 2008, la Cour a enfin attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’a été sollicité.

Elle a indiqué qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle constate qu’à ce jour cette lettre est restée sans réponse. A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente