A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 8345/04 prezentate de Erdo.NAR împotriva Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 noiembrie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș mail Karakaș, Kristina Pardalos, judecători și Stanley Naismith; grefier, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 ianuarie 2004, având în vedere decizia parțială din 4 noiembrie 2008, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Erdoćan cainar, este un resortisant turc, născut în 1976 și are reședința la Istanbul. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Y. Ünal, avocat la Istanbul. Guvernul turc (atît) a fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 august 1997, reclamantul a fost arestat și reținut. La 4 septembrie 1997, după ce a fost audiat de procurorul Republicii în apropierea tribunalului de securitate de la În timpul arestării sale, reclamantul nu a fost asistat de niciun avocat. Prin actul de acuzare din 11 septembrie 1997, procurorul l-a acuzat pe reclamant în fața Curții de Securitate a statului, compus din doi judecători civili și un judecător militar. La 20 noiembrie 2002, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni pentru activități teroriste. În plus, Curtea a majorat această pedeapsă cu nouă ani, opt luni și douăzeci de zile de închisoare pentru că a avut, la doi Recenzii, a aruncat în aer o bombă într-un loc public și-a întemeiat decizia, printre altele, pe declarațiile reclamantului colectate în timpul arestării sale. Prin Hotărârea din 15 mai 2003, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Textul hotărârii de casare a fost pus la dispoziția grefei primei. Tribunalul la 19 iunie 2003. La cererea consiliului reclamantului, o copie a hotărârii a fost prezentată acestuia la 26 decembrie 2003. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Decizia Okul Turcia 455/85/99, 4 septembrie 2003). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul susține că instanța de securitate a statului membru în cauză nu putea fi considerată o instanță independentă și imparțială din cauza prezenței unui judecător militar în formarea sa și afirmă că durata procedurii a depășit termenul rezonabil. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul reținerii sale. ÎN DREPT Guvernul susține că reclamantul nu poate trece pentru că a respectat regula respectării termenului de șase luni prevăzut în art. 1 din Convenție. Reclamantul nu se pronunță asupra acestui aspect. constată că, în temeiul dreptului turc, hotărârile de Casație pronunțate în cauzele penale nu sunt adresate părților și reamintește că atunci când comunicarea nu este prevăzută în dreptul intern, trebuie luată în considerare data punerii la dispoziție a deciziei, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia (Seher Karataș c Turcia). , n 33179/96, § 27, 9 iulie 2002). Curtea constată că, în speță, decizia internă definitivă în sensul articolului 1 este pronunțată de Curtea de Casație din 15 mai 2003. Cu toate acestea, reclamantul, asistat de un avocat, are o copie a hotărârii din 26 decembrie 2003, adică aproximativ șase luni de la data la care a fost pusă la dispoziția părților la transplant. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul și/sau reprezentantul său nu au fost diligenți să obțină o copie a deciziei interne finale și că întârzierea se datorează, astfel, propriei neglijențe (a se vedea, în același sens, Decizia Okul În plus, nu a invocat în fața Curții o circumstanță specială care poate întrerupe sau suspenda cursul termenului de șase luni (Z.Y.c. Turcia (dec.), n 27532/95, 19 iunie 2001). În consecință, cererea formulată la 19 ianuarie 2004 este întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Spune restul cererii inadmisibile. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modulul Președinte
de la requête n
o
8345/04
présentée par Erdoğan ÇİNAR
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 novembre 2010 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 janvier 2004,
Vu la décision partielle du 4 novembre 2008,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Erdoğan Çınar, est un ressortissant turc, né en 1976 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 29 août 1997, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue.
Le 4 septembre 1997, après avoir été entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul («
le procureur
» – «
la cour de sûreté de l’Etat
»), il fut traduit devant un juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.
Lors de sa garde à vue, le requérant ne fut assisté par aucun avocat.
Par un acte d’accusation du 11 septembre 1997, le procureur mit le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat, composée de deux
juges civils et d’un juge militaire.
Le 20 novembre 2002, la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois pour activités terroristes. La cour majora en outre cette peine de neuf ans, huit mois et vingt
jours d’emprisonnement parce que l’intéressé avait, à deux
reprises, fait exploser une bombe dans un lieu public. Elle fonda sa décision, entre autres, sur les dépositions du requérant recueillies lors de sa garde à vue.
Par un arrêt du 15 mai 2003, la Cour de cassation confirma ce jugement.
Le texte de l’arrêt de cassation fut mis au net au greffe de la première
instance le 19 juin 2003. A la demande du conseil du requérant, une copie de l’arrêt fut remise à celui-ci le 26 décembre 2003.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision
Okul
c.
Turquie
(n
o
45358/99, 4 septembre 2003).
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient que la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ne pouvait pas passer pour un tribunal indépendant et impartial à cause de la présence d’un juge militaire dans sa formation. Par ailleurs, il affirme que la durée de la procédure a dépassé le délai raisonnable.
Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaint également de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue.
Le Gouvernement soutient que le requérant ne peut passer pour avoir satisfait à la règle du respect du délai de six mois prévu par l’article
35
§
1 de la Convention.
Le requérant ne se prononce pas sur ce point.
A ce titre, la Cour
relève qu’en droit turc, les arrêts de cassation rendus dans les affaires pénales ne sont pas signifiés aux parties et rappelle que lorsque la signification n’est pas prévue en droit interne, il convient de prendre en considération la date de la mise à disposition de la décision, date à partir de laquelle les parties peuvent réellement prendre connaissance de son contenu (
Seher Karataș c. Turquie
, n
o
33179/96, § 27, 9 juillet 2002).
La Cour constate qu’en l’espèce, la décision interne définitive au sens de l’article
35
§
1 est l’arrêt de la Cour de cassation du 15 mai 2003. Elle relève aussi que le 19 juin 2003, cet arrêt a été mis à la disposition des parties au greffe de la cour de sûreté de l’Etat et que l’affaire a été déclarée close.
Or, le requérant, assisté d’un avocat, ne s’est procuré une copie de l’arrêt de cassation que le 26 décembre 2003, soit environ six mois après la date de sa mise à la disposition des parties au greffe.
A la lumière de ce qui précède, la Cour considère que le requérant et/ou son représentant n’ont pas fait preuve de diligence pour obtenir une copie de la décision interne finale et que le retard est ainsi dû à leur propre négligence (voir, dans le même sens, la décision
Okul
précitée). En outre, il n’a pas fait valoir devant la Cour une circonstance particulière qui puisse interrompre ou suspendre le cours du délai de six mois (
Z.Y. c.
Turquie
(déc.), n
o
27532/95, 19 juin 2001).
Il s’ensuit que la requête, introduite le 19 janvier 2004, est tardive et doit être rejetée en application de l’article
35 §§
1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente