GÜNES contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46272/99 prezentate de Haydar GÜNEȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 8 decembrie 1998 și înregistrată la 19 februarie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Haydar Güneș, este un resortisant turc, născut în 1965. Este în prezent deținut la casa de judecată a lui Bursa. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Hasip Kaplan, avocat în Baroul din Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 20 ianuarie 1995, reclamantul, membru al TDKP (Partea revoluționară comunistă din Turcia), o organizație ilegală, a fost arestată de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate a Țării lui Izmir, secțiunea de combatere a terorismului. La 30 ianuarie 1995, reclamantul a fost pus în arest provizoriu. Printr-un act de punere sub acuzare prezentat la 24 februarie 1995 în temeiul articolului 168 alineatul (1) din Codul penal, procurorul Republicii lângă curtea de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o hotărâre din 2 aprilie 1997, Curtea de Securitate a statului Izmir, compusă din doi judecători civili și un judecător militar cu gradul de colonel, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la 30 de ani de condamnare, în temeiul articolului 168 alineatul (1) din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. (...) întrucât situația personală a reclamantului, Haydar Güneș, însărcinat cu o responsabilitate specială în cadrul organizației, a avut activități reprobabile în conformitate cu art. 168 alin. (1) din Codul penal turc. El a declarat că va continua lupta în cadrul apărării și al ideologiei organizației. Instanța este convinsă că nu va acționa cu o pedeapsă minimă (...) îl condamnă la 20 de ani de reținere, pedeapsa pentru acuzat trebuie mărită cu jumătate în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 3713; în consecință (...) îl condamnă la 30 de ani de reținere, având în vedere comportamentul acuzatului, nu există circumstanțe atenuante și nu este cazul să se aplice art. 59 alin. (2) din Codul penal turc (...) printr-o hotărâre din 25 mai 1998, pronunțată la 24 iunie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Legea internă de stabilire a cursurilor de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În conformitate cu art. 5 din această lege, pedeapsa cu închisoarea de libertate sau pedeapsa cu moartea prevăzută de Codul penal care urmează să fie aplicat în conformitate cu articolele 3 și 4 vor fi majorate la jumătate. Indiferent de circumstanțele atenuante generale enumerate de lege, de fiecare dată când instanța va admite circumstanțe atenuante speciale în favoarea delincvenților, pedeapsa cu moartea va fi înlocuită cu reținerea pe viață și cu reținerea pe viață 30 de ani de condamnare. Oricine, în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 125..., constituie o bandă sau o organizație armată sau se ocupă de conducerea și comanda sau de o anumită responsabilitate într-o astfel de bandă sau organizație, are o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare. Diverșii membri ai benzii sau ai organizației suportă o pedeapsă de 10-15 ani de închisoare. GRIFS Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata custodiei sale. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului d .Izmir. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul susține că instanța de securitate a statului Izmir nu i-a putut impune o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă și a declarat că această pedeapsă era disproporționată în raport cu faptele care îi erau reproșate. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că instanța de securitate a statului nu constituia o instanță independentă și imparțială, în măsura în care printre cei trei membri ai Curții de Securitate a statului se afla un judecător militar. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității fondului și consideră că este necesar să-l aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata custodiei sale. Curtea arată că reținerea în litigiu fiind conformă cu legislația internă, reclamantul nu dispunea de nici o cale de atac în dreptul turc pentru a contesta durata acesteia (a se vedea Hotărârea Sakćk și alte c. Turcia din 26 noiembrie 1997, Rec. 1997-VII, § 53. Aceasta se referă la jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în cerere (a se vedea, printre altele, cererea nr. 10389/83, Decizia Comisiei din 17 iulie 1986, DR 47, p. 72). Curtea constată că în custodia reclamantului s-a încheiat la 30 iulie 1986. ianuarie 1995, în timp ce cererea a fost introdusă la 8 decembrie 1998. Curtea constată, de asemenea, că examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul termenului. Această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul susține că o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul în care a fost comisă infracțiunea i-a fost impusă și declară că această pedeapsă era disproporționată în raport cu faptele care i-au fost reproșate. Curtea reamintește că art. 7 consacră principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor (nullum infracțional, nulla poena sine legige) În plus, aceasta arată că noțiunea de "drept" (adică "drept") utilizată la art. 7 corespunde celei de "lege" care figurează în alte articole ale Convenției (hotărârea S.W.c. Regatul Unit din 22 noiembrie 1995, seria A nr. 335-B, p. 42 § 35). Curtea ia notă de faptul că textul articolului 168 alin. (1) din Codul penal, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1995 Martie 1926 și modificat ultima dată la 21 ianuarie 1983, prevede că oricine este condamnat pe baza acestui articol are o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare. Comisia consideră că formularea articolului 5 din Legea nr. 3713 din 12 aprilie 1991 privind combaterea terorismului și care prevede creșterea pedepselor, în versiunea sa în vigoare la data la care a avut loc încălcarea, face referire în mod specific la infracțiunile reprimate la articolele 3 și 4 din această lege și prevede că, în ceea ce privește pedepsele privative de libertate, pedepsele nu trebuie să depășească limita maximă de 36 de ani pentru închisoarea în închisoare. Greu, douăzeci și cinci de ani pentru închisoare și zece ani pentru închisoarea ușoară. Curtea constată apoi că reclamantul a fost condamnat de Curtea de Securitate a Uniunii Europene pentru fapte care i-au fost reproșate în temeiul articolelor 168 alineatul (1) din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. , Hotărârea Ecer și Zeyrek c. Turcia din 27 februarie 2001, §§ 34-35). În continuare, aceasta constată că instanța de securitate din la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui reclamantului cu privire la lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță a lalui Izmir [art. 6 alineatul (1) ] Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 46272/99

présentée par Haydar GÜNEȘ

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le

29 novembre 2001 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

I.

Cabral Barreto

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

B.

Zupančič

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et

de

M.

V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 8 décembre 1998 et enregistrée le 19 février 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Haydar Güneș, est un ressortissant turc, né en 1965. Il est actuellement détenu à la maison d’arrêt de Bursa. Il est représenté devant la Cour par M

e

Hasip Kaplan, avocat au barreau d’Istanbul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 20 janvier 1995, le requérant, membre du TDKP (Parti révolutionnaire communiste de Turquie), une organisation illégale, fut placé en garde à vue par les policiers de la direction de la sûreté de l’Etat d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme.

Le 30 janvier 1995, le requérant fut placé en détention provisoire.

Par un acte d’accusation présenté le 24 février 1995, en application de l’article 168 § 1 du code pénal, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir inculpa le requérant pour des faits ayant eu lieu entre le début de l’année 1991 et le 18 février 1995 et concernant la formation d’une bande armée illégale.

Par un arrêt du 2 avril 1997, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, composée de deux juges civils et d’un juge militaire ayant le grade de colonel, reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à trente ans de réclusion, en application des articles 168 § 1 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Elle s’exprima ainsi

:

«

(…) considérant la situation personnelle du requérant, Haydar Güneș, chargé d’une responsabilité particulière au sein de l’organisation, a eu des activités répréhensibles selon l’article 168 § 1 du code pénal turc. Il a déclaré qu’il poursuivrait sa lutte dans le cadre de la défense et de l’idéologie de l’organisation. La cour est convaincue qu’il ne s’assagira pas avec une peine minimum (...) le condamne à vingt ans de réclusion,

la peine infligée à l’accusé doit être augmentée de la moitié en application de l’article

5 de la loi n° 3713

; en conséquence (…) le condamne à trente ans de réclusion,

eu égard au comportement de l’accusé, il n’y a pas de circonstance atténuante et il n’y a pas lieu d’appliquer l’article 59 § 2 du code pénal turc (...)

»

Par un arrêt du 25 mai 1998, prononcé le 24 juin 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué.

B.

Le droit interne pertinent

La loi interne instaurant des cours de sûreté de l’Etat et applicable à l’époque pertinente est exposée dans l’arrêt Incal c. Turquie du 9 juin 1998 (

Recueil des arrêts et décisions

1998-IV).

Les articles 3 et 4 de la loi n° 3713 du 12 avril 1991 relative à la lutte contre le terrorisme se réfèrent à une série d’infractions visées au code pénal que la loi n° 3713 qualifie d’actes «

de terrorisme

» et auxquelles elle s’applique. L’acte réprimé par l’article 168 du code pénal figure parmi eux. En application de l’article 5 de cette loi, la peine privative de liberté ou la peine d’amende prévue par le code pénal qui seront infligées à la suite d’infractions énumérées aux articles 3 et 4 seront augmentées de moitié.

L’article 59 du code pénal dispose

:

«

Indépendamment des circonstances atténuantes générales énumérées par la loi, chaque fois que le tribunal admettra des circonstances atténuantes spéciales en faveur du délinquant, à la peine de mort sera substituée la réclusion à perpétuité et à la réclusion à perpétuité trente ans de réclusion.

Les autres peines seront réduites d’un sixième au plus.

»

L’article 168 du code pénal dispose

:

«

Quiconque, en vue de commettre les infractions énoncées aux articles 125 (...), constitue une bande ou organisation armée ou se charge de la direction et du commandement ou d’une responsabilité particulière dans une telle bande ou organisation, encourt une peine

d’un minimum

de quinze ans d’emprisonnement.

Les divers membres de la bande ou de l’organisation encourent une peine de dix à quinze ans d’emprisonnement.

»

GRIEFS

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir.

Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant soutient que la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir ne pouvait pas lui infliger une peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise et allègue que cette peine était disproportionné par rapport aux faits qui lui étaient reprochés.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir ne constituait pas un tribunal indépendant et impartial dans la mesure où parmi les trois membres de la cour de sûreté de l’Etat siégeait un juge militaire.

En l’état actuel du dossier la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité du grief et estime nécessaire de le porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article

54 §

3

b) de son règlement.

2.

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue.

La Cour relève que la garde à vue litigieuse étant conforme à la législation interne, le requérant ne disposait en droit turc d’aucune voie de recours pour en contester la durée (voir l’arrêt Sakık et autres c. Turquie du 26

novembre 1997,

Recueil

1997-VII, § 53). Elle se réfère à sa jurisprudence bien établie selon laquelle, en l’absence de voie de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête (voir, entre autres, requête n° 10389/83, décision de la Commission du 17

juillet 1986, DR 47, p. 72).

La Cour observe que la garde à vue du requérant a pris fin le 30

janvier 1995 alors que la requête a été introduite le 8 décembre 1998. La Cour constate en outre que l’examen de l’affaire ne permet de discerner aucune circonstance particulière qui ait pu interrompre ou suspendre le cours du délai. Cette partie de la requête est donc tardive et doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

3.

Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant soutient qu’une peine plus forte que celle applicable au moment où l’infraction a été commise lui a été infligée et allègue que cette peine était disproportionnée par rapport aux faits qui lui étaient reprochés.

La Cour rappelle que l’article 7 consacre le principe de la légalité des délits et des peines (

nullum crimen, nulla poena sine lege

) et prohibe la rétroactivité de la loi pénale. Elle relève en outre que la notion de «

droit

» («

law

») utilisée à l’article 7 correspond à celle de «

loi

» qui figure dans d’autres articles de la Convention (arrêt S.W. c. Royaume-Uni du 22

novembre 1995, série A n°

335-B, p. 42, § 35).

La Cour note que le libellé de l’article 168 § 1 du code pénal, entré en vigueur le 1

er

mars 1926 et amendé en dernier lieu le 21 janvier 1983, prévoit que quiconque est condamné sur le fondement de cet article encourt une peine d’un minimum de quinze ans d’emprisonnement. Elle considère que le libellé de l’article 5 de la loi n° 3713 du 12 avril 1991 relative à la lutte contre le terrorisme et prévoyant l’augmentation des peines, dans sa version en vigueur à l’époque de l’infraction, fait référence spécifiquement aux infractions réprimées aux articles 3 et 4 de cette loi, et dispose que s’agissant des peines privatives de liberté les peines infligées ne doivent pas dépasser la limite maximale de trente-six ans pour l’emprisonnement «

lourd

», vingt-cinq ans pour l’emprisonnement et dix ans pour l’emprisonnement «

léger

».

La Cour constate ensuite que le requérant a été condamné par la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir pour des faits qui lui étaient reprochés sur le fondement des articles 168 § 1 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Les dispositions de la loi étaient en vigueur avant la commission des faits (voir,

a contrario

, l’arrêt Ecer et Zeyrek c. Turquie du 27 février 2001, §§ 34-35). Ensuite, elle observe que la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, après avoir apprécié les faits reprochés au requérant, lui a souverainement infligé les peines d’emprisonnement contestées.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant concernant le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir (article

6 § 1)

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président