Sekin împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4968/98 prezentate de Duran SEK Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 mai 1998, După ce a deliberat, face următoarea decizie de a face FACE CIRCONSTANCES DE LA L.ESPECE Introducere Reclamantul, resortisant turc, s-a născut în 1967. La momentul faptelor, el era muncitor și avea reședința în Tokat. El este reprezentat în fața Curții de către Maestrul Engül quetak, avocat în baroul din Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. L. Arestarea și arestarea la 23 noiembrie 1997, reclamantul a fost arestat de către ofițerii de poliție din Secțiunea antiterorism a Direcției de Securitate Tokat și pus în custodie.

Aceaceasta a fost prelungită, într-o primă etapă, până la 26 noiembrie 1997, de procurorul Republicii Tokat, apoi, cu patru zile, pe baza ordonanței judecătorului Tribunalului de Pace din Tokat, în conformitate cu cererea procurorului respectiv. La 29 noiembrie, după ce a fost audiat de procuror, reclamantul a fost adus în fața judecătorului Tribunalului de Pace care a dispus arestarea sa provizorie. După ce a fost audiat fără avocat, reclamantul a declarat că a fost membru al unei organizații armate ilegale, dar că nu a participat niciodată la actele înarmate ale acestei organizații. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului printr-un act de acuzare din 26 decembrie 1997, procurorul Republicii aproape de Curtea a statului depe Ankara Acuzatul a fost acuzat de apartenența la o organizație armată ilegală, și a fost acuzat de faptul că a fost eliberat muncitorii și țăranii din Turcia și a solicitat aplicarea art. 168 alin. (2) din Codul penal.

Astfel cum reiese din documentele dosarului, în cadrul celei de-a doua ședințe în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, reclamantul reneagă toate declarațiile sale în fața poliției, a procurorului și a judecătorului, în care a mărturisit că a fost membru al respectivei organizații armate ilegale, dar că nu a participat niciodată la actele armate ale acestei organizații. Prin Hotărârea din 9 iunie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene l-a declarat pe reclamantul vinovat de a fi membru al respectivei organizații armate ilegale și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani, precum și la o interdicție definitivă a funcției publice. Aceasta s-a bazat pe depozițiile celorlalți inculpați, precum și pe cele ale reclamantului, făcute în fața procurorului și a Curții, declarații care ar fi susținut raportul de competență și procesele … În cursul ședinței în fața acestei instanțe, procurorul general a solicitat respingerea recursului.

La sfârșitul procedurii, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Curții de Securitate din 9 iunie 1998. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNES Modalitățile gărzilor la vedere La momentul faptelor, în conformitate cu art. 9 litera (a) din Legea nr. 2845 privind procedura în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, încălcarea prevăzută la art. 168 din Codul Penal intră în competența exclusivă a acestor instanțe. La momentul faptelor, art. 16 din Legea nr. 2845 privind procedura în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene prevedea, în ceea ce privește infracțiunile care țin de competența exclusivă a instanțelor menționate, că orice persoană arestată trebuie să fie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore, fără a lua în considerare timpul necesar pentru a aduce prizonierul în fața judecătorului respectiv.

În cazul unui delict colectiv, comis în afara regiunii aflate în stare de urgență, din cauza numărului de inculpați și a dificultății cu care se confruntă întrunirea probelor și din motive similare, procurorul poate prelungi durata detenției până la patru zile după care, în cazul în care instanța nu a reușit, aceasta poate fi prelungită, la cererea procurorului, de către judecător până la șapte zile. Dreptul la asistență juridică în timpul reținerii la locul faptei, în ceea ce privește deținerea de către un avocat, articolul menționat anterior prevede că un inculpat nu poate să se potrivească cu un consiliu, decât după prelungirea custodiei sale de către judecător, sau începând cu a patra zi a arestării.

GRIFS Reclamantul susține, în primul rând, că o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție, denunțând durata excesivă a custodiei sale, susținând că legislația care împuternicește autoritățile de anchetă să impună gărzi de vedere atât de lungi ar încălca ea însăși această dispoziție a convenției. De asemenea, se plânge că nu a dispus, în practică, nici o acțiune care să-i permită să controleze legalitatea prelungirii detenției sale. În această privință, el invocă o încălcare a art. 5 alin. (4) din Convenție. În plus, acesta se declară victima unui proces inechitabil în fața Curții de Securitate a statului, care nu poate fi considerat un tribunal imparțial și independent, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, ca urmare a prezenței unui judecător militar în cadrul său.

Acesta denunță, de asemenea, o încălcare a principiului contradictoriu și a egalității armelor consacrate de art. 6 alin. (3) lit. (b), precum și o încălcare a dreptului său de a beneficia de asistența unui avocat, întemeiat pe art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, pe de o parte, pentru că avizul procurorului republicii în apropierea Curții de Casație nu i-ar fi fost notificat și pe de altă parte pentru că nu ar fi putut să se întâlnească cu avocatul său în timpul custodiei sale. În cele din urmă, invocând art. 14 din Convenție coroborat cu art. 6, reclamantul susține că legislația națională reglementează în mod diferit procedura în fața cursurilor de securitate de la … Curtea a examinat obiecțiunile prezentate de solicitant.

În starea actuală a dosarului, aceasta consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității celor întemeiate pe articolele 5 alineatul (3) și 4, 6 alineatul (1) și 3 litera (b) și (c) din convenție. Ea consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamanților, astfel cum au fost prezentate în cererea lor. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână (art. 5 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (art. 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare cu privire la libera circulație a acestor date (art. 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare) (art. 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu privire

la prelucrarea datelor cu caracter personal) Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. arly J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 41968/98 présentée par Duran SEKİN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 janvier 2003 en une chambre composée de M. J.-P. Costa , président , M. A.B. Baka , M. Gaukur Jörundsson , M. L. Loucaides , M. R. Türmen , M. C. Bîrsan , M. M. Ugrekhelidze, juges , et de M. T. L. E arly, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 4 mai 1998, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPECE

A. Introduction Le requérant, ressortissant turc, est né en 1967. A l’époque des faits, il était ouvrier et résidait à Tokat. Il est représenté devant la Cour par Maître Engül Çıtak, avocate au barreau d’Ankara. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. B. L’arrestation et la garde à vue Le 23 novembre 1997, le requérant fut arrêté par les policiers de la Section anti-terroriste de la Direction de sûreté de Tokat et placé en garde à vue. Celle-ci fut prolongée, dans un premier temps, jusqu’au 26 novembre 1997, par le procureur de la République de Tokat, puis, de quatre jours, sur ordonnance du juge du Tribunal de paix de Tokat conformément à la demande dudit procureur.

Le 29 novembre, après avoir été entendu par le procureur, le requérant fut traduit devant le juge du Tribunal de paix qui ordonna sa mise en détention provisoire. Ayant été entendu sans avocat, le requérant déclara qu’il était membre d’une organisation armée illégale mais qu’il n’avait jamais participé aux actes armés de cette organisation. C. La procédure pénale engagée contre le requérant Par un acte d’accusation du 26 décembre 1997, le procureur de la République près la Cour de Sûreté de l’Etat d’Ankara(« la Cour de sûreté de l’Etat »), mit le requérant en accusation pour appartenance à une organisation armée illégale, le TİKKO (Armée de la libération des ouvriers et paysans de Turquie) et requit l’application de l’article 168 § 2 du code pénal.

Tel qu’il ressort des documents du dossier, lors de la deuxième audience devant la Cour de sûreté de l’Etat le requérant renia toutes ses dépositions faites devant la police, le procureur ainsi que devant le juge, dans lesquelles il avait avoué qu’il était membre de ladite organisation armée illégale mais qu’il n’avait jamais participé aux actes armés de cette organisation. Par arrêt du 9 juin 1998, la Cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable d’être membre de ladite organisation armée illégale et le condamna à une peine d’emprisonnement de quinze ans ainsi qu’à une interdiction définitive de la fonction publique. Elle s’appuya sur les dépositions des autres accusés ainsi que sur celles du requérant, faites devant le procureur et ladite cour, dépositions qui auraient corroboré le rapport d’expertise et les procès verbaux, dressés après les faits incriminés.

Le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation. Lors de l’audience tenue devant cette juridiction, le procureur général près cette dernière demanda le rejet du pourvoi. A l’issue de l’audience, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la Cour de sûreté de l’Etat du 9 juin 1998. II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES

A. Les modalités des gardes à vue A l’époque des faits, aux termes de l’article 9 a) de la loi n o 2845 sur la procédure devant les Cours de sûreté de l’Etat, l’infraction visée par l’article 168 du code pénal relève de la compétence exclusive de ces juridictions. A l’époque des faits, l’article 16 de la loi n o 2845 sur la procédure devant les Cours de sûreté de l’Etat prévoyait, quant aux infractions relevant de la compétence exclusive desdites juridictions, que toute personne arrêtée devait être traduite devant un juge au plus tard dans les quarante-huit heures et ce sans compter le temps nécessaire pour amener le détenu devant ledit juge.

En cas de délit collectif, commis en dehors de la région soumise à l’état d’urgence, en raison du nombre des accusés et de la difficulté de la réunion des preuves et pour des raisons semblables, le procureur peut prolonger la durée de la garde à vue jusqu’à quatre jours au terme de laquelle si l’investigation n’a pas abouti, celle-ci peut être prolongée, sur demande du procureur, par le juge jusqu’à sept jours. B. Le droit à une assistance juridique pendant la garde à vue A l’époque des faits, en matière d’assistance par un avocat, ledit article dispose qu’un accusé ne peut s’entretenir et correspondre avec un conseil, qu’après la prolongation de sa garde à vue par le juge, soit à partir du quatrième jour de la garde à vue.

GRIEFS Le requérant allègue, en premier lieu, une violation de l’article 5 § 3 de la Convention, dénonçant la durée excessive de sa garde à vue. Il fait valoir que la législation habilitant les autorités d’enquête à imposer des gardes à vue aussi longues emporterait, à elle seule, violation de cette disposition de la Convention. Il se plaint, également, de n’avoir disposé, en pratique, d’aucun recours qui lui aurait permis de faire contrôler la légalité de la prolongation de sa garde à vue. A cet égard, il invoque une violation de l’article 5 § 4 de la Convention. Il se dit, en outre, victime d’un procès inéquitable devant la Cour de sûreté de l’Etat, qui ne saurait passer pour un tribunal impartial et indépendant, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, du fait de la présence d’un juge militaire en son sein.

Il dénonce, également, une atteinte au principe du contradictoire et de l’égalité des armes consacrés par l’article 6 § 3 b) ainsi qu’une atteinte à son droit à bénéficier de l’assistance d’un avocat, tiré de l’article 6 § 3 c) de la Convention, d’une part, parce que l’avis du procureur de la République près de la Cour de cassation ne lui aurait pas été notifié et d’autre part parce qu’il n’aurait pas pu s’entretenir avec son avocat pendant sa garde à vue. Invoquant enfin l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 6, le requérant allègue que la législation nationale régit différemment la procédure devant les cours de sûreté de l’Etat et celle devant les autres cours. Il fait valoir que ce traitement constitue une discrimination.

EN DROIT 1. La Cour a examiné les griefs présentés par le requérant. En l’état actuel du dossier elle estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ceux tirés des articles 5 §§ 3 et 4, 6 §§ 1 et 3 b) et c) de la Convention. Elle juge nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. La Cour a examiné les autres griefs des requérants, tels qu’ils ont été présentés dans leur requête. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant, concernant la durée de sa garde à vue (article 5 § 3), l’absence d’un recours (article 5 § 4) pour faire contrôler la légalité de cette mesure, le manque d’indépendance et d’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat (article 6 § 1), l’iniquité de la procédure du fait de l’impossibilité de répondre, en temps utile, à l’avis du procureur général près la Cour de cassation ainsi que de l’absence d’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue (article 6 § 3 b et c). Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

T. L. E arly J.-P. Costa Greffier adjoint Président