BEKTAS contre TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 410/98 prezentate de Cafer Tayyar BEKTAȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și judecători ai dlui O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 26 martie 1998 și înregistrată la 28 aprilie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1976. La momentul faptei, el a fost student și a avut reședința în Ankara. În fața Curții, acesta este reprezentat de domnul Kazom Genç, avocat în Baroul de Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Arest și custodie la 23 septembrie 1997, în jurul orei 16, trei persoane dintre care D-l Bektaș a fost arestat la Tokat de către polițiști, la ora 18:00 au fost arestați la sediul Comandamentului Poliției. Din cauza materialelor suspecte găsite asupra lor, erau suspecți de activități teroriste. De fapt, deja condamnați pentru o infracțiune comparabilă și căutată de poliție, reclamantul purta acte false. La cererea comandantului poliției, procurorul general al Republicii Tokat, procurorul general, a autorizat prelungirea custodiei reclamantului până la 27 septembrie 1997, ora 18:00. La această ultimă dată, comandantul respectiv a solicitat o a doua prelungire cu trei zile; procurorul a transmis această cerere judecătorului unic al Tribunalului de Pace de la Tokat ( La sfârșitul reținerii sale, și anume 30 septembrie 1997, reclamantul a fost adus în fața judecătorului, care a dispus arestarea sa provizorie. 2. La 31 octombrie 1997, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate de la La data de 1 septembrie 1998, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa capitală. Reclamantul sesizează Curtea de Casație, care infirmă hotărârea atacată. Iulie 1999, și a trimis dosarul în fața Curții de Securitate a statului în care procedura este încă în curs de desfășurare. GRIFS Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție, considerând că durata custodiei sale, deși era conformă cu legislația privind procedurile în fața cursurilor de securitate ale statului, era excesivă. De asemenea, se plânge de procedura împotriva lui, în special că condamnarea sa se bazează pe declarații șantajate de poliție în timpul arestării. În această privință, el a Curtea a examinat obiecțiunile prezentate de reclamant. Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul cauzei, aceasta consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității celui întemeiat pe art. 5 alineatul (3) din convenție și consideră că este necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește mențiunea de încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, Curtea constată că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestei neplăceri. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască această afirmație, Curtea constată că nu există nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE art. 5 alineatul (3) din Convenție privind faptul că, în urma arestării sale, acesta nu ar fi fost tradus imediat în fața unei autorități judiciare; DECLARĂ RESPECTA IRRECEVABILĂ pentru surplus.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 41000/98

présentée par Cafer Tayyar BEKTAȘ

contre Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

4 juillet 2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M

me

W. Thomassen,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

C. Bîrsan,

M.

J. Casadevall,

M.

R. Maruste,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 mars 1998 et enregistrée le 28 avril 1998,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant turc, né en 1976. A l’époque des faits, il était étudiant et résidait à Ankara.

Devant la Cour, il est représenté par M

e

Kazım Genç, avocat au barreau d’Ankara.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 23 septembre 1997, vers 16 heures, trois personnes dont

M. Bektaș furent arrêtés à Tokat par des gendarmes. A 18 heures, ils furent placés en garde à vue dans les locaux du Commandement de la gendarmerie. En raison du matériel suspect trouvé sur eux, ils étaient soupçonnés d’activités terroristes. De fait, déjà condamné pour une infraction comparable et recherché par la police, le requérant portait de faux papiers.

A la demande du commandant de la gendarmerie, le procureur de la République de Tokat («

le procureur

») autorisa la prolongation de la garde à vue du requérant jusqu’au 27

septembre 1997, 18 heures.

A cette dernière date, ledit commandant sollicita une seconde prolongation

de trois jours ; le procureur transmit cette demande au juge unique du Tribunal de paix de Tokat («

le juge

»), lequel l’accueillit.

Au terme de sa garde à vue, à savoir le

30 septembre 1997, le requérant fut traduit devant le juge, qui ordonna sa mise en détention provisoire.

Le 31 octobre 1997, le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Ankara (« la Cour de sûreté de l’Etat

») mit le requérant en accusation du chef d’action armée en vue de détruire le régime constitutionnel et requit l’application de la peine de mort prévue à l’article 146 § 1 du code pénal.

Par un arrêt du 23 septembre 1998, la Cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à la peine capitale.

Le requérant saisit la Cour de cassation, laquelle infirma l’arrêt attaqué, le 1

er

juillet 1999, et renvoya le dossier devant la Cour de sûreté de l'État où la procédure est encore pendante.

GRIEFS

Le requérant se plaint d’une violation de l’article 5 § 3 de la Convention, jugeant que la durée de sa garde à

vue, bien que conforme à la législation relative aux procédures devant les cours de sûreté de l'État, était excessive.

Il se plaint également de l’iniquité de la procédure dirigée contre lui. Il fait notamment valoir que sa condamnation reposait sur des dépositions extorquées par la police lors de la garde à vue. A cet égard, il invoque l’article 6 de la Convention.

EN DROIT

La Cour a examiné les griefs présentés par le requérant. Cependant, en l’état du dossier de l’affaire, elle estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de celui tiré de l’article 5 § 3 de la Convention et juge nécessaire de le porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

Quant à l’allégation de violation de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour constate que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de cette doléance. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de cette allégation, la Cour relève aucun apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen du grief du requérant, tiré

de l’article 5

quant au fait que, suite à son arrestation, il n’aurait pas été traduit «

aussitôt

» devant une autorité judiciaire ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente